În fiecare familie din România, există cel puțin o poveste despre diaspora. Este povestea fiicelor și fiilor, fraților și surorilor, prietenilor care au plecat peste hotare în căutarea unui trai mai bun. Pentru mulți, decizia nu a fost una ușoară, dar a fost inevitabilă: au plecat în țările civilizate ale Uniunii Europene pentru spitale decente, pentru educație de calitate, pentru respectul care, acasă, le-a fost refuzat.

Acesta este adevărul pe care nu-l putem ignora: România a pierdut oameni buni, talente, suflete, pentru că nu le-a putut oferi condițiile pe care le merită. Însă acești oameni, chiar și departe de casă, nu și-au pierdut legătura cu țara. Trăiesc cu jumătate de inimă aici, cu jumătate acolo. Și mulți dintre ei spun același lucru: „Dacă am avea ceea ce ne dorim acasă, ne-am întoarce.”

Diaspora – puntea dintre România și Europa

Cei care trăiesc în diaspora sunt dovada vie a ceea ce înseamnă Europa pentru noi. Ei ne arată că țările Uniunii Europene nu sunt doar un model abstract, ci realitatea palpabilă a unor standarde de viață superioare, a unor spitale unde pacientul contează, a unor școli unde copiii sunt viitorul, nu statisticile.

De aceea, pentru România, Europa nu este doar o direcție politică, ci o necesitate vitală. Fondurile europene sunt cele care fac posibile modernizarea spitalelor noastre, construirea de școli, infrastructură, dar mai presus de toate, readucerea încrederii că România poate fi un loc în care să ne dorim să trăim.

Dar modernizarea nu vine peste noapte, nici din discursuri goale sau din invocarea unui trecut glorios. Ea vine din muncă, din reforme și, mai ales, din investiții. Nu putem avea medici și profesori care să rămână în țară fără salarii decente, fără echipamente moderne, fără respect. Dacă vrem să oferim generațiilor viitoare șansa de a trăi aici, trebuie să construim o Românie care să concureze cu orice altă țară din Uniunea Europeană.

Când alegem să sprijinim drumul european al țării noastre, nu alegem doar apartenența la o comunitate de state. Alegem spitale care funcționează, educație de calitate și respect pentru fiecare cetățean. Alegem să ne întindem mâna către cei plecați, să le spunem: „Știm de ce ați plecat. Și vrem să facem ca întoarcerea voastră să fie posibilă.”

Duminică – ziua deciziei

Această schimbare nu vine singură, iar istoria ne-a arătat că fiecare pas înainte a fost făcut de oameni care au ales să creadă. Duminică, avem șansa să ne facem auzită vocea și să arătăm că România își dorește să rămână pe drumul european. Este o zi în care putem spune răspicat că vrem o țară care să respecte demnitatea cetățenilor săi, o țară care să nu mai piardă oameni buni, ci să-i aducă înapoi.

Diaspora este jumătate din inima noastră, dar cealaltă jumătate este aici. Și doar împreună, alegând un viitor european, putem să unim aceste două jumătăți. Haideți să arătăm că România merită mai mult. Duminică, haideți la vot şi alegeţi libertatea, nu izolarea!

Într-o țară deja încercată de frământări politice și economice, unde adevărul pare o monedă de schimb în piețele suveranismului și dezinformării, vine domnul Călin Georgescu cu o revelație: apa, această banalitate universală, nu ar fi doar H2O. „Oare apa este chiar H2O?”, întreabă retoric Georgescu, punând sub semnul întrebării nu doar chimia, ci și întreaga logică ce ne-a fost „instruită, ca să nu zic dresată.”

Informația din apă și supermarketul ca epicentru al depravării moderne

Conform domnului Georgescu, apa „nu mai este așa cum a fost lăsată,” pentru că, nu-i așa, undeva, un conspiraționist nevăzut a decis să golească lichidul vital de „informație.” Această informație, ne explică viitorul posibil președinte al României, ar fi cheia către conștiință. Fără ea, rămânem, desigur, „dresați” să trăim printre „chestiuni de plastic.”

Într-un astfel de univers alternativ, supermarketurile devin temple ale depravării moderne. Ele nu mai oferă doar hrană, ci o agendă bine ticluită. Tot ce există pe rafturile lor este, în esență, „plastic.” Acest plastic, o metaforă versatilă în discursul lui Călin Georgescu, ar fi simbolul absolut al decadenței. Fără apa „cu informație,” românii riscă să-și piardă nu doar identitatea națională, ci și propria conștiință colectivă. Desigur, pentru cine are timp să creadă așa ceva.

Planuri pentru viitor: apă informată și economie „pură”

Dar dacă domnul Georgescu ar ajunge președinte? Să ne imaginăm o Românie a extremelor: suverană, „purificată” de influențele globaliste și condusă de un om care știe că apa nu este doar H2O. În acest scenariu, probabil că supermarketurile ar fi înlocuite de piețe tradiționale cu rafturi de lemn, iar pet-urile ar fi interzise pentru „reconectarea conștiinței naționale.”

Însă viziunea sa depășește apa. Georgescu vorbește despre o economie „curată,” care, în esență, ignoră complet globalizarea. Fiecare român, probabil, ar deveni agricultor pe propria bucată de pământ, iar exporturile ar fi un termen proscris. Cei care ar îndrăzni să menționeze digitalizarea, investițiile străine sau piața liberă ar fi suspectați de „lipsă de conștiință,” pentru că, nu-i așa, trăiesc „dresați.”

Realitatea sau distopia?

Declarațiile sale, învelite într-un strat gros de incertitudine, atrag privirile nu prin valoarea lor, ci prin absurdul lor flagrant. Când spune că „tot ce este în supermarket este plastic,” nu doar că refuză modernitatea, dar își construiește un univers paralel în care apa, economia și chiar știința sunt doar instrumente ale unei mari conspirații. În acest univers, el este salvatorul. Însă România, prinsă deja în capcanele populismului de extremă dreapta, nu are nevoie de un lider care să confunde ficțiunea cu realitatea.

Așadar, dragi români, gândiți-vă bine dacă vă doriți o țară condusă de cineva care crede că apa are conștiință. S-ar putea să vă treziți cu mult mai puțin decât cu un pahar de apă curată.

Mișcarea Legionară: Georgescu o îmbrățișează cu brațele deschise?

Călin Georgescu pare să își fi găsit inspirația politică într-un trecut care, în mod normal, ar trebui să rămână în manualele de istorie, sub titlul de „Așa nu”. Mișcarea Legionară, acest episod „glorios” din istoria României interbelice, revine spectaculos în discursul său. Dar de ce să ne mirăm? Cine mai are nevoie de democrație, când putem reinventa extrema dreaptă în ambalajul modern al „suveranismului” și „mândriei naționale”?

„Suveranismul” cu iz de trecut

Declarațiile recente ale lui Calin Georgescu sunt un cocktail exploziv de nostalgie legionară și promisiuni despre o Românie suverană, eliberată de influențele „globaliste”. În viziunea sa, soluția pentru problemele României stă în valorile „autentice” promovate de Mișcarea Legionară, acest bastion de „moralitate” și „unitate”. Ce înseamnă asta, în termeni practici? Poate o întoarcere la cămăși verzi și lozinci despre „puritatea națională”? Nu știm exact, dar sună așa, ca o rețetă ideală pentru haos.

„România trebuie să-și recapete demnitatea națională”, spune Georgescu, făcând apel la un suveranism de carton care maschează simpatii evidente pentru o ideologie autoritară. Planul său de guvernare, deși ambiguu pe alocuri, include idei precum „apărarea valorilor creștine” și „redescoperirea tradiției naționale”. Frumos, nu? Până când realizezi că aceste „valori” sunt doar un eufemism pentru intoleranță și o glorificare a trecutului dictatorial.

„Viziunea” lui Georgescu: o Românie a extremei drepte?

Dacă ar ajunge președinte, putem doar specula cum ar arăta România. Dar să o facem cu un strop de realism și o doză sănătoasă de ironie: o țară izolată, „suverană” în sensul în care ar pierde orice relevanță internațională. Un stat în care „românii autentici” ar fi glorificați, iar cei care nu se conformează viziunii tradiționaliste ar fi marginalizați.

Cu o mână pe cruce și alta pe volanul unei mașini ce virează violent spre dreapta extremă, Georgescu reușește să combine demagogia cu nostalgia pentru o Românie idealizată, dar periculoasă. Și, pentru cei care încă mai speră la o conducere rațională, mesajul este clar: poate ar fi mai bine să-l lăsăm pe Georgescu și viziunea sa „istorică” să rămână acolo unde îi este locul. În trecut.