Luxemburg va deveni prima ţară din lume care va avea transport public gratis începând din vara anului viitor. În prezent luxemburghezii plătesc 2 euro pentru două...
Liberalul a precizat că gărzile medicilor nu vor mai fi plătite, bugetarii fiind minţiţi de PSD în privinţa orelor suplimentare. „Aşa cum toată lumea a văzut,...
In urma cu 3 ani si 7 luni, mai exact pe data de 3 mai 2015, intr-o Declaratie de Presa preluata de multe ziare si agentii...
BERBEC Eşti oarecum neatent la serviciu, probabil din cauza frigului de pe drum. Ai ceva probleme şi nu este vorba numai de profesia, meseria ta. Organizează-te,...
Armata americană a anunţat astăzi că a efectuat un zbor extraordinar deasupra Ucrainei, în cadrul Tratatului internaţional „Cer deschis”. Statele Unite îşi reafirmă astfel angajamentul faţă...
Acordurile-cadru vizează atât perimetrele cu hidrocarburi pe care austriecii le exploatează deja, cât şi noile perimetre pentru care, oficial, nu au luat încă decizia de investiţie. ...
Aproape jumătate dintrei cei 11,2 milioane de cubanezi deţine un telefon celular, însă nu toţi vor fi în măsură să plătească preţul accesului la web. Cubanezii...
În primele nouă luni din 2018, veniturile obţinute de pe urma turiştilor străini au urcat la 3,2 miliarde de euro, cu 7% mai mult decât în...
„Astăzi, Opoziţia a avut majoritate şi am reuşit desemnarea ca preşedinte de şedinţă a lui Marilen Pirtea, care este vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, şi introducerea pe...
29 de escroci care se dădeau directori de companii ori şefi de departamente au reuşit performanţa să ia sute de credite mici în valoare totală de...