Connect with us

Eveniment

“Omul care l-a permit pe biciul Securității din închisoarea Aiud pleacă din Grupul (de reflecție) de Dialog Social?”

Publicat

pe

Ceeeeeee? Liiceanu a demisionat din Grupul de Dialog Social? Omul care l-a permit pe biciul Securității din închisoarea Aiud pleacă din Grupul (de reflecție) de Dialog Social? Aflu că Liiceanu s-a luat cu GDS-ul de la niște chestii juridice. Într-o bârfă care seamană cu turnătoriile la securitate ale lui Isărescu de dinainte de 1989 desfășurată pe 11 pagini, Liiceanu acuză competența unui ,,Neo-Păturică” ,,care explică cu competența lui juridică de doi bani, că avem cvorum, când de fapt nu aveam, că membrii neînregistrați sunt membri cu drepturi depline, când de fapt nu erau, că ce dacă nu ne-am ținut adunările generale de ani de zile… Pe scurt, sabotând exigența de legalitate a Grupului”. Domnu’ Liiceanu, iar ați fost îb birou la Valeriu Stoica? Cum care Liiceanu? Cum care Valeriu Stoica? Acest Liiceanu, despre care îmi permiteam în urmă cu aproape 2 ani să îl descifrez drept ,,caz”, precizeaza analistul Radu Teodor Soviani:

In urma cu aproximativ o luna ma roaga cineva sa intru pe blogul lui Marian Nazat sa citesc cea mai recenta postare si sa ii spun ce parere am.

Articolul se numea ,,Iarasi despre lichele”

L-am citit cu sufletul la gura, nu numai pentru ca reprezenta un capitol scris dar neinclus în excelenta carte ,,Mai sunt judecatori la Berlin” a fostului Presedinte ASF Dan Radu Rușanu. Ci pentru ca in primul rand,  în calitate de purtător de cuvânt al ASF, am trait ,,la fața locului” abuzurile la care a fost supus Dan Radu Rușanu. Iar in al doilea rand pentru că este un capitol excelent scris: chiar de la început vine cu o dezvăluire senzațională:

,,Pe la începutul anului 2000, m-a sunat Valeriu Stoica, pe atunci ministru de stat si ministrul justitiei, și m-a rugat să-l primesc pe maestrul Gabriel Liiceanu, care avea o mică problemă, și să încerc să-l ajut în rezolvarea ei.” – scrie Dan Radu Rușanu în capitolul conceput dar neinclus in carte.

Pentru mine asta este dezvăluirea: Ministrul de stat și Ministrul Justiției al epocii – Valeriu Stoica, obișnuia să intervină la terți și să își folosească influența.

Dacă o făcea cu sau fara avantaje personale, rămâne de documentat. Însă în urma acestei dezvăluiri îmi pun legitim întrebarea: este posibil ca fostul Ministru al Justiției, Valeriu Stoica să își fi traficat influența și în calitate de ministru al justiției nu doar ca șef de partid? Să își fi folosit influența și la nivel de judecători/procurori/etc? Și răspunsul pe care mi-l dau deocamdată nedocumentat este că dacă a intervenit, ca ministru al justiției și șef PNL în cazuri precum Liiceanu, nu ar fi avut nicio jenă să o facă și în alte părți. Nici atunci, nici acum. Rămâne de documentat.

Un scurt intermezzo:

Vă reamintesc că genul asta de prezumtive intervenții, perfect actual și în anul de grație 2017 din perspectiva intervențiilor prin avocați, este documentat în arhiva SIPA, cea care e pe cale să fie desecretizată. 

Unghiul meu de vedere referitor la  desecretizarea arhivei SIPA a fost că  în primul rând nu ar fi  o lovitură pentru terminatiile corupte ale sistemului care imbraca haina de judecator, dar mai ales pentru mafia instituțională formată din avocați și grefieri care trasează culoarul către complete corupte falsificand repartizarea aleatorie și care, prin legături oculte sau legate de fosta Securitate, reușesc astfel să dirijeze dosare la acei judecători corupți.

In aceasta interpretare este oportun sa va reamintesc faptul ca unul dintre cei mai vocali avocați foarte improbabil sa nu fie prezenți în arhiva SIPA, vocal împotriva desecretizării, a fost Valeriu Stoica. Un altul a fost Klaus Iohannis, probabil sfătuit de aparatorul său în dosarul cu escrocheriile de case, întrucât cunoștințele lui Iohannis despre științe juridice sunt nule, așa cum am scris aici:

,,Arhiva SIPA o pata pe obrazul justitiei romane!”. Cu semn de exclamare, Tudorel Toader face azi inca un pas istoric în desecretizarea arhivei SIPA.

Faptul că intervențiile prin avocați cu intrare la ofițeri SRI, polițiști judiciari, procurori și chiar judecători sunt actuale, îmi este certificat cu grad ridicat de certitudine chiar azi, prin ancheta penală a DIICOT în cazul Mihai Lucan  și prin însemnările medicului din jurnalul său:

,,Trebuie să găsesc un avocat din Bucureşti, unul care să strângă poliţişti, procurori, judecatori, oameni puternici în jurul meu. Să fie scutul meu. Să afle tot. Să ştie tot. Să fie câini loiali cu colţi ascuţiţi. Să nu mă zgârcesc. Trebuie să aflu cine e acest băiat (procurorul de caz). Ştie prea multe despre mine. Să nu uit să întreb ce hram poartă şeful lui (Horodniceanu). Să nu uit să caut în registre, să văd cine a trecut pe la mine, cine îmi e dator. Vrei să prinzi peşte, fă-te cârlig”,

Probabil că Lucan a găsit un astfel de avocat, și probabil că avocatul pe care l-a găsit s-a pronunțat și el împotriva desecretizării arhivei SIPA, care documentează exact ceea ce căuta Lucan.

Dar însemnările lui Lucan demonstrează pentru prima oară în Romania, în scris, indiferent de pragul pentru abuzul în serviciu, adevarata definiție a corupției – cea  dată de Departamentul de Stat al Statelor Unite ale Americii, prin subsecretarul de stat Sarah Sewall: ,,Corupția este lipiciul care tine impreuna multe regimuri autoritare, care denatureaza caracterul celor care conduc in sensul de a favoriza sau a crea oportunitati de e expune ,,mizeria” amicilor de lunga durata, daca se dovedesc neloaiali.”

Omul de afaceri Mihai Lucan, până la ancheta DIICOT protejat în mod ferm și necondiționat (oare cum de SRI-ul nu a reușit să identifice și documenteze înaintea DIICOT problema reală a transplanturilor?), demonstrează cuvânt cu cuvânt aplicabilitatea definiției asupra corupției din România: enedmică, generalizată, care afectează și include justiția. Închiderea ochilor instituțiilor statului probabil pentru mai mulți cineva de acolo sunt reliefate plastic de Lucan ,,au trecut pe la mine, îmi sunt datori”, etc.

,,Mai sunt judecatori în Berlin”. Capitolul nepublicat.

Spuneam că l-am citit pe nerăsuflate și am și răspuns celui care m-a rugat să citesc postarea lui Marian Nazat. Am răspuns cam așa:

,,M-a oprit recent un telespectator pe stradă, la un moment dat și mi-a dat un citat: ,,m-am săturat de lichele, mi-e dor de o canalie”, apropos de caracterele celor care fac politica economica acum. Am citit tot, scris excelent, avea dreptate domnul Nazat că trebuia inclus în cartea domnului Rușanu, dar e bună publicarea episodului chiar și acum. Doar titlul l-aș fi modificat: ,,Despre lichele și canalii” în loc de ,,Iarăși despre lichele”. Capitolul arată că domnul Liiceanu, adept al pieței libere, a iubit încă din 2000 capitalismul de privilegii. Iar frustrarea manifestata de dansul public față de Patriciu, s-o fi manifestat doar pentru că nu l-a pus și pe el pe ștatele de plată – ceea ce s-o fi întâmplat ulterior din moment ce domnul Liiceanu nu a mai vorbit niciodată public despre re-eșalonarea cea nouă (față de episodul povestit în capitol), respectiv eșalonarea din 2004 – când Patriciu a dat cu adevărat tunul de 600 de milioane de dolari prin împrumutul obligator niciodată rambursat. Nu exclud ca împăcarea să se fi făcut tot prin Valeriu Stoica – interese comune legate de Petromidia. Altfel opinez că este un articol extrem de interesant despre cât de ușor se transformă o persoană din lichea în canalie”.

Am avut în vedere în formularea raspunsului definitia lichelei = om fără caracter și definiția canaliei = persoana care savarseste o fapta josnica. Tranzitia de la lichea la canalie am facut-o tot din capitolul publicat de domnul Nazat, respectiv prin istorisirea non-răspunsului la întrebarea adresata de Dan Radu Rusanu lui Liiceanu ,,Dar dumneavoastră, excelență, când vi s-a aprobat eșalonarea pentru Humanitas, în urmă cu doi ani, cum….?”

Dublul standard, în opinia mea, definește o persoană fără caracter: ,,dacă nu vă plac principiile mele, am și altele”.

Faptul că Humanitas nu a plătit dările, ,,pentru o perioadă de 4-5 ani”, așa cum istorisește capitolul, în opinia mea, reprezintă o faptă josnică, egală cu a lui Patriciu, de dimensiuni diferite, faptă despre care Liiceanu îl muștruluia pe Patriciu: ,,Nu mi se pare nici legal și nici moral ca să lipsiți bugetul României de asemenea sume importante, care ar fi fost benefice tuturor contribuabililor. Nu cred că asemenea facilități s-au putut obține printr-o simplă cerere la Ministerul Finanțelor, fără a se evita anumite intervenții. Chiar dacă facilitățile acordate sunt legale, cum susțineți dumneavoastră, nu cred că sunt și morale.”. 

Cu toate acestea nu am suficiente argumente să îl denumesc pe domnul Liiceanu lichea, canalie, erudit sau intelectual, lăsând asta la aprecierea cititorilor săi. Printre care nu mă număr. Ceea ce nu mă feresc însă să folosesc este următoarea afirmație:

Domnul Liiceanu este un mare mincinos și prin urmare farsor (persoană care caută să treacă drept alta decât este în realitate, prin minciuni, înșelătorie). Iată de ce.

Nu m-am întâlnit prea des cu domnul Liiceanu. Dacă nu greșesc, o dată în studioul lui Radu Moraru de la B1TV (în ziua lansării leului greu, prin 2005) și o dată pe holurile Realității TV.

Nici nu am discutat cu altcineva despre domnul Liiceanu, decât în două ocazii, și atunci oarecum sumar. Odată prin 2007, când, având-o invitat în emisiunea The Money Show pe doamna Marie-Rose Mociorniță, după emisiune, văzându-l pe un ecran pe domnul Liiceanu, m-a întrebat oarecum misterios: ,,Ce părere aveți domnul Soviani despre domnul Liiceanu”, lasandu-mi impresia ca domnia sa nu ar avea o parere grozavă.

I-am raspuns ca nu am nicio parare, nu am citit nimic din ceea ce a scris.

A doua oara s-a intamplat sa vorbesc despre domnul Liiceanu anul treccut la ski, cu un fost coleg de liceu, Emil, eu marturisindu-i ca e intersant cum sunt foarte vocali in apararea statului de drept persoane care au reusit sa treaca inainte de 1989 granitele Romaniei securiste si comuniste, fumand, pe sub Dunare. Atat.

O a treia discuție despre domnul Liiceanu am avut-o în schimb în cursul anului 2014, cand eram purtator de cuvant al ASF. Domnul Liiceanu a scris atunci un articol care mi s-a parut dubios la adresa lui Daniel Daianu (cita extrem de multe date exacte pentru o persoana a carei ocupatie cotidiana nu era sa intre pe site-ul ASF, pe cel al Autoritatii de Supraveghere Financiara din Germania sau in rapoartele anuale pe ultimii 3 ani ale CSA/CNVM/CSSP).

Daniel Dăianu era la acel moment prim-vicepresedinte al Consiliului ASF, iar articolul domnului Liiceanu se numea: ,,Despre fiara lăcomiei. Scrisoare deschisa catre Daniel Daianu”.

Dacă domnul Liiceanu și-a propus ca articolul său să îl usture rău tocmai în fund pe domnul Dăianu, o senzatie despre care am convingerea ca actualul membru al Consiliului de Administrație BNR  a mai cunoscut-o cel putin dupa pierderea financiară de 200.000 de Euro a dumisale în urma plăsarii ,,economiilor”, spre fructificare, la Cristian Sima, pot afirma că domul Liiceanu a reușit asta: o usturime profundă.

După publicarea articolului, domnul Dăianu m-a întrebat: ,,Radu, de ce crezi că a scris Liiceanu asta?”. I-am răspuns sincer, exact ceea ce credeam: ,,Fie acționează precum facțiunea din SRI care a orchestrat scurgerea salariilor din ASF, cu scopul de a crea un scandal pentru demiterea lui Rușanu pentru că a avut curajul să facă ceea ce trebuia, ca supraveghetor, vis-a-vis de Astra, fie preia discursul care i s-a dat lui Traian Băsescu pentru care ASF este ,,o cloaca”, Adamescu este ,,domnul” iar întreaga conducere a ASF trebuie demisă după ce a pus Astra Asigurari in administrare speciala, fie poate a folosit prilejul sa va plateasca o polita. Ceea ce mi se pare nenatural este cat de riguros a studiat domnul Liiceanu rapoarte financiare, nestiind ca intra in preocuparile sale cotidiene  ,,data mining-ul”. Ma astept ca sa urmeze articole scrise de Liiceanu sau de altii in care sa se spuna ca, prin banii de la ASF, ati reusit sa recuperati gaura financiara pe care v-ati produs-o investind prin Sima. Oricum, va recomand, ca pozitie publica, in cazul in care doriti sa vorbiti altfel decat prin purtatorul de cuvant – ceea ce nu va sfatuiesc, sa demonstrati riguros faptul ca ati meritat acei bani, aratand care este de fapt suma exacta neta (in decembrie domnul Daianu incasase un salariu plus doua prime anuale, conform contractului de mandat) si ce face concret prim-vicepresedintele ASF’‘.

Domnul Daianu nu a mai aratat niciodata public ce face concret prim-vicepresedintele ASF, ba mai mult, după venirea lui Mișu Negrițoiu a și părăsit ASF ajungand la BNR subalternul lui Liviu Voinea. In schimb, dupa articolul domnului Liiceanu, domnul Daianu a returnat primele, dand astfel o anumita valoare interceptarii convorbirii Laurei Chitoiu care spunea cuiva ca ,,Daianu este cu caprele in avion”.

I-am spus ulterior domnului Daianu ca returnarea primelor creaza in perceptia publica senzatia ca are constiinta ca a incasat bani nemeritati si l-am intrebat de ce nu a ales sa arate concret publicului care este suma exacta, sa arate ca respectivele prime au fost desfintate incepand cu anul 2014 de Consiliul ASF (ulterior fiind reintroduse de Misu Negritoiu, succesorul lui Dan Radu Rusanu la sefia ASF) si sa arate ca in anul 2013, fata de bugetele institutiilor comasate in ASF, executia bugetara arata o economie de 15%. Chiar si cu prime. Economie care va fi mai mare in anul 2014 cand primele au fost desfintate, in timp ce ASF a facut exact ceea ce trebuie sa faca o autoritate de supraveghere in cazul Astra, atunci cand indicatorii de solvabiliatate si lichiditate devind subunitari.

Domnul Daianu nu mi-a raspuns, si atunci mi-a incoltit un gand: cum naiba se face ca domnul Daianu, prin returnarea primelor, a actionat fix in sensul dorit de catre cei care au generat oprobiul public al ASF prin publicarea unor venituri exceptionale ca fiind salarii, chiar si acelea distorsionate?

Gandul mi-a majorat mirarea traita cam in acelasi timp, cand, dupa ce am transmis un comunicat validat de catre ASF, prin care aratam ca nivelul salariilor si veniturilor din ASF era cunoscut de SRI, de Traian Basescu si de Victor Ponta și conform legii, inferior veniturilor din BNR (deci aceștia mințeau când spuneam că ASF ,,eludează legea”), domnul Daianu l-a pus pe un baiat (devenit ulterior șefuleț in ASF),  sa ma sune la 1 noaptea sa retrag comunicatul. Parcă domnul Dăianu devenise Gabriel Liiceanu.

I-am spus baiatului sa ii transmita domnului Daianu ca acel comunicat a fost validat de catre ASF, ca este suta la suta real, si ca retragerea comunicatului ar crea in constiinta publica faptul ca ASF ar fi gresit in cazul ASTRA – ceea ce este total fals. Prin urmare, eu nu retrag niciun comunicat, nu are decat sa iasa dansul pe la hotnews.ro unde iese si domnul Liiceanu, si sa il retraga in nume personal. Este drept ca acel comunicat, cu fapte suta la suta reale si documentate, a pus pe pauza presiunea publica asupra ASF, pentru doua zile.

Nu aș fi menționat acest episod cu usturimea fizica provocata de articolului domnului Liiceanu la adresa domnului Daianu, nici macar in cartea in doua volume pe care o voi scrie privind experienta mea de purtator de cuvant al ASF, intrerupta intempestiv de Misu Negritoiu, dar mai ales istoria juridica de dupa contractul cu ASF, privind relationarea dintre cei care il protejeaza pe Misu Negritoiu, prin cine si cum, chiar dupa revocarea de catre Parlament, daca recent domnul Liiceanu nu ar fi publicat o reactie cu fenta la adresa capitolului din cartea ,,Mai sunt judecatori la Berlin” publicat in cele din urma de Marian Nazat.

Neavand curajul si nici argumentele sa combata dezvaluirile domnului Rusanu, Gabriel Liiceanu se dezlantuie pe TVR1,  pe Ionut Cristache, realizatorul emisiunii Romania9 de la TVR1, în opinia mea cel mai mai echilibrat talk-show de pe piața media din prezent, motiv pentru care particip ocazional la dezbaterile pe teme economice prilejuite de emisiune. Dezlantuirea lui Gabriel Liiceanu o gasiti, preluata ca si articolul despre Daniel Daianu, pe hotnews.ro

In contextul dezvaluirilor lui Dan Radu Rusanu, caracterul domnului Liiceanu este mai usor de apreciat de catre public și dezvăluie că domnul Gabriel Liiceanu este un mare mincinos.

Domnul Liiceanu nu a avut curajul sa conteste istorisirea documentata de domnul Radu Rusanu, care pe scurt, in opinia mea, arata ca domnul Liiceanu este, pe langa erudit si intelecutal, un biet capitalist de privilegii, are duble standarde și oricând ar renunța la morală și legalitate pentru propriile privilegii, folosindu-l pe ministrul justitiei (!!!) Valeriu Stoica astfel încât să influențeze decizii economice în propriul interes.

Scrisoarea deschisa la care am facut referire catre domnul Daniel Daianu publicata de domnul Gabriel Liiceanu incepe asa: ,,Stimate domnule Daniel Daianu, vă scriu dumneavoastră pentru că sunteți singurul dintre membrii Consiliului ASF pe care îl cunosc.”.

Și aici vine dezvăluirea numărul 2 din capitolul lui Dan Radu Rușanu, avand in vedere ca la acel moment domnul Rusanu nu era numai membru al Consiliului ASF dar chiar Președinte al Consiliului ASF.

Maestre Liiceanu, în primul rând  nu înțeleg de ce domnul Dăianu care este întruparea unei ,,fiare a lăcomiei” mai beneficia de stima dumneavoastră.

Probabil era o persiflare, o litotă, la adresa domnului Dăianu, așa cum ați folosit documentându-vă altfel decât prin documentele care v-au fost puse la dispoziție pentru a scrie articolul despre Dăianu, respectiv numindu-l pe Ionuț Cristache – Ionuț Costache.

În principal, dezvăluirile lui Dan Radu Rușanu arată că Daniel Dăianu nu era singurul membru al Consiliului ASF pe care îl cunoșteați. Pe domnul Rușanu îl cunoșteați bine, dar probabil că episodul în care v-a fost respins creditul la Eximbank, v-a făcut să vi-l scoateți din memorie. Ați fost sau nu mincinos când ați afirmat în scris în 19 februarie 2014 că nu îl cunoașteți din Consiliul ASF decât pe Daniel Dăianu?

În al doilea rând, vă întreb, a fost ideea dumneavoastră să vituperați la adresa lui Ionuț Cristache sau v-a sugerat-o cineva? V-a sugerat-o Valeriu Stoica cumva sau cineva din SRI?

Ionuț Cristache  a realizat o veritabilă lovitură jurnalistică aducându-l în studio pe Dan Radu Rușanu, a cărui arestare abuzivă, cusuță cu ață albă, demonstrează ferm, în opinia mea, unde și prin cine putea să lucreze protecția oferită beneficiarilor reali ai sumelor furate de la Astra Asigurări, protecție care a inclus arestarea abuzivă lui Dan Radu Rușanu și înlocuirea lui cu Mișu Negrițoiu.

Și încă ceva maestre Liiceanu, un lucru pe care nu îl cunoașteți:

După episodul arestarii lui Dan Radu Rusanu și fortarea demisiei sale, respectiv dupa substituirea lui Dan Radu Rușanu cu Mișu Negrițoiu, prima întrebare, în prima zi, a lui Mișu Negrițoiu ca Președinte ASF, către mine, ca purtător de cuvânt al ASF, a fost: ,,De ce i-ai luat apărarea lui Rușanu?”.

I-am răspuns: pentru că datoria mea ca purtător de cuvânt al ASF este să limitez efectele reputaționale la adresa Președintelui Consiliului ASF și că în opinia mea (confirmată ulterior de două instanțe), Dan Radu Rușanu este complet nevinovat.

Am adăugat că, în calitate de purtător de cuvânt al ASF, și dacă domnia sa, Mișu Negrițoiu ar fi arestat este obligația mea să îi iau apărarea. Mișu Negrițoiu a părut buimac de răspunsul meu și a continuat: ,,Trebuie să îți schimbi mesajul față de societatea ASTRA și față de domnul Adamescu”.

I-am răspuns: nu am ce mesaj să îmi schimb atâta timp cât mesajul transmis prin mine, ca purtător de cuvânt, nu este ale meu ci al Consiliului ASF, iar indicatorii de lichiditate și solvabilitate sunt subunitari.

E drept că domnul Negrițoiu, abia după ce DNA a analizat datele oferite de ASF și l-a reținut pe Admescu, și-a schimbat dânsul mesajul. Apropos, domnule Liiceanu nu v-am auzit niciodată vorbind despre ,,fiara lăcomiei” la adresa funcționărașului Mișu Negrițoiu, cel care, în plin proces de revocare pentru mișcările de stradă pe care le-a provocat prin criza RCA, își vota prime de întrerupere a mandatului înainte de termen. Niciodată. Tot niciodată nu v-am auzit să îl gratulați în vreun fel legat de lăcomie pe Mugur Isărescu, cunoscut și ca Manole, pentru faptul că și-a tras prima de pensionare peste 100.000 de Euro fără să părăsească niciodată BNR. Desigur, dezvăluirea mult ulterioară a salariilor reale din BNR ar fi dovedit că Mugur Isărescu a mințit în timpul scandalului ASF, prin intermediul lui Adrian Vasilescu, când spunea, în premieră, că Isărescu ar avea doar vreo 10.000 de Euro pe lună. Poate 12.000.

După cum niciodată nu am văzut un follow-up la scrisoarea către Daianu, salariile mari din ASF devenind și mai mari dupa venirea lui Negritoiu. Nu v-am auzit niciodată domnule Liiceanu să îl fi întrebat public pe domnul Negrițoiu, de ce Consiliul ASF nu a aprobat propunerea lui Dan Radu Rușanu, de înjumătățire a salariilor membrilor executivi ai Consiliului ASF. Niciodată.

Ceea ce îmi pune un semn de întrebare mare referitor la faptul că singurul interes al dumneavoastră pentru ASF a fost în momentul în care, în opinia mea, un grup de derbedei a acționat în sensul arestării lui Dan Radu Rușanu, pentru ca beneficiarii reali ai fraudelor de la ASTRA (nu e doar Adamescu), să fie protejați. Același grup care l-a adus pe Mișu Negrițoiu la ASF.

Și încă ceva domnule Liiceanu, ceea ce nici asta nu știi. Negrițoiu mi-a spus în acea primă întâlnire din mai 2014, că ,,eu știam de mult care sunt salariile de la ASF, înainte să fie publicate de hotnews”. Deci am avut dreptate că și SRI-ul știa, dacă informațiile ajunseseră și la Mișu Negrițoiu?

Cum ar fi putut să ajungă informațiile despre salarii la Mișu Negrițoiu dacă mai întâi nu ar fi fost cunoscute de SRI?

Cum de nu te-ai întrebat niciodată domnule Liiceanu de ce Mișu Negrițoiu apare pe interceptări, când încă șef onorific al ING (după demiterea produsă ulterior obligării ING Bank BV la plata celei mai mari amenzi financiare a epocii, inclusiv pentru operațiuni produse prin ING Bank Romania, care au încălcat embargoul impus de SUA  Iranului), de ce se se interesa Mișu Negrițoiu despre situația Euroins și cum a supravegheat Mișu Negrițoiu Euroins pe perioada mandatului său?

Răspunsurile mi le dau singur:

  1. a) pentru că pe dumneavoastră, domnule Liiceanu, nu v-a interesat ASF decât atunci când anumite grupări de derbedei erau interesate de răsturnarea lui Rușanu, fostul Președinte al ASF făcand intru-totul ceea ce legea îi impunea să facă în cazul Astra Asigurări și ceea ce predecesorii săi nu au făcut, ci dimpotrivă, par să fi protejat.
  2. b) pentru că pentru dumneavoastră, domnuleLiiceanu, intervențiile la factori politici pentru avantaje personale, nu sunt străine.
  3. c) pentru că dumneavoastră, domnule Liiceanu, nu aveți nicio jenă în a minți că nu îl cunoașteți pe Rușanu. Desigur, o tehnică contra-informativă pe care mă îndoiesc că ați învățat-o la Humanitas sau traducandu-l pe Heidegger. Oricum, negand cunoasterea lui Rusanu si in lumina episodului povestit ca ati incercat ca Valeriu Stoica sa va puna o pila la Rusanu, pila care nu a functionat, pentru mine, v-ati transformat într-un mare minicinos.
  4. d) pentru că dumneavoastră domnule Liiceanu, vituperați la adresa lui Dragnea, dar sunteți un produs al acesluiași sistem. Predecesorul lui Dragnea, Victor Ponta, l-a numit pe Liviu Voinea viceguvernator BNR (știți, șeful lui Dăianu pe care îl stimați) pentru că ,,l-a rugat”. Chiar Dragnea, i l-a propus lui Iohannis pe Voinea ca premier după demisia lui Ponta (aici situația este ceva mai complexă și poate avea legătură cu contractele societății în care erau acționari la un moment dat Liviu Voinea și Daniel Dăianu – GEA, contracte cu Consiliul Județean Teleorman condus de Liviu Dragnea dar și cu Primăria Slatina, condusă sau controalată de Darius Vâlcov).

Dar dumneavoatră nu ați primit, similar, editura Humanitas, pentru că l-ați rugat pe colegul Andrei Pleșu? Sau Andrei Pleșu v-a rugat să o preluați? În mod cert, dumneavoastră ați fost cu ruga și cu traficul de influență pe la miniștrii pentru a primi avantajul patrimonial al ștergerii datoriilor și penalităților pentru Humanitas. Și ați și obținut asta.

Prin urmare, vă întreb domnule Liiceanu, cum se numește cineva care are duble standarde? Cum se numește cineva care prezintă adevărul drept miniciună și minciuna drept adevăr?

,,Every man is born as many men and dies as a single one”. Eu cred că, dincolo de dubiu, memoria selectivă și dublele standarde dovedesc și în cazul dumneavoastră că Heidegger a avut dreptate. Pe parcursul tranziției dumneavoastră dinspre filosof spre biet capitalist de privilegii, ați dovedit cu vârf și îndesat că v-ați născut ca fiind mai mulți bărbați într-unul singur, cu multiple principii de sens contrar, iar cele mai recente evoluții definesc un singur bărbat, așa cum este el: oportunist, mincinos, farsor.

In loc de concluzie, am cateva intrebari pentru domnul Liiceanu:

  1. Il cunoaste domnul Liiceanu profund pe Valeriu Stoica sau l-a introdus vreun ,,tovaras”?
  2. Cum isi explica domnul Liiceanu siguranta cu care s-a dus in biroul Ministrului Justitiei, Valeriu Stoica, pentru a cere eludarea si sprijin pentru eludarea taxelor?
  3. De unde a avut domnul Liiceanu siguranta ca domnul Stoica nu o sa il retina in birou, chemand procurorii si dandu-l pe mana justitiei?
  4. De unde ati avut, domnule Liiceanu, siguranta cardasiei lui Valeriu Stoica?

Raspunsurile le intuiesc oarecum si de aceea ma trimit cu gandul la Victor Eftimiu si la al sau: ,,M-am saturat de lächele, dati-mi o canalie”. (Radu Teodor Soviani – blog).

 

Eveniment

Proiecție specială a comediei despre relații „În pielea mea” la Pitești, în prezența actorilor Oana Gherman, Vlad Gherman, Ioana Ginghină, pe 17 februarie

Publicat

pe

De

Spectatorii din Pitești sunt invitați pe 17 februarie la o întâlnire specială cu o parte din membrii echipei comediei „În pielea mea”: Oana Gherman, Vlad Gherman, Ioana Ginghină. Evenimentul va avea loc la Cinema City Vivo! Pitești de la ora 18:30. Proiecția filmului va începe la ora 19:00 și va fi urmată de o discuție cu actorii.

O comedie savuroasă despre un „schimb de roluri” pe care patru cupluri îl acceptă pe durata unui weekend, ce se dovedește un mod haios  prin care protagoniștii reușesc să-și cunoască mai bine partenerii și să renunțe la orgolii și preconcepții, „În pielea mea” propune o experiență de cinema relaxantă și amuzantă.

TRAILER: https://bit.ly/InPieleaMea
Mai multe detalii: inpieleamea.ro

Reprezentativă pentru modul în care majoritatea tinerilor se raportează la relațiile de cuplu, comedia „În pielea mea” îi reunește în distribuție pe Ioana State, George Tănase, Sergiu Costache, Oana Gherman, Vlad Gherman, Azaleea Necula, Alexandra Răduță, Gabriel Vatavu, alături de Ioana Ginghină, Mihai Găinușă, Daria Jane și alții.

Regizorul și scenaristul Paul Decu, absolvent al  Facultății de Teatru UNATC „I.L.Caragiale” și al masteratului în regie de film de la MetFilm School Londra, a colaborat la realizarea primului său lungmetraj cu o echipă de profesioniști din care fac parte Adrian Pădurețu (imagine), Bogdan Ivanovici (sunet), Anca Miron (scenografie), Francisca Vass (costume).

O comedie actuală și colorată, filmul „În pielea mea” are premiera națională pe 10 februarie, distribuit de T.R.I.B.E. Films.

Mai multe detalii, imagini de la filmări, fragmente din film și declarații din partea actorilor sunt disponibile pe paginile social media ale filmului de Facebook, Instagram, TikTok.

 „În Pielea Mea” este un film produs de: CB MOTION PICTURES. 

Producător asociat: MAGNETIC MEDIA PRODUCTIONS; Producător  executiv: Adela Mara.

Manager producție: Iulia Cezara Roșu.
Casting: ELEPHANT MEDIA.

Realizat cu sprijinul: 

Co-finanțatori: C&C HOUSE RESIDENCE, S&I BEST CORPORATION WEB DESIGN, CLIMA FREON

Sponsori: CLINICA RMN TINERETULUI; CLINICA IMAMED; OMV PETROM; MIKO BEAUTY PALACE; ȘERBAN & ASOCIAȚII; ESTEEM BODY SCULPT & SPA; PIZZERIA VOLARE; MERLIN’S; DOWNTOWN FITNESS MATEI BASARAB; THE COFFEE HOUSE; CLAUMAR PESCAR; UNIVERSITATEA DE ȘTIINȚE AGRONOMICE ȘI MEDICINĂ VETERINARĂ BUCUREȘTI

Parteneri: AUTO ITALIA IMPEX SRL; KGM BUCUREȘTI – SMT PALLADY; RAZELM LUXURY RESORT – JURILOVCA; SCEMTOVICI & BENOWITZ GALLERY; CREATIVE AVOCADOS; ALCHEMICO.
Partener social: Asociația „România Zâmbește”.

Distribuitor: T.R.I.B.E. Films.
www.facebook.com/TribeFilms.rowww.instagram.com/tribefilms.ro/

Partener media principal: VIRGIN RADIO ROMANIA

Parteneri media: CineFan, News.ro, Zile și Nopți, Cinemap, Revista FILM, Playtech, Happ.ro, Cinefilia, Daily Magazine, Filme-carti, MovieNews, The Movienator, Munteanu.

Citeste in continuare

Eveniment

Peste 1400 de spectatori entuziaști la premiera de gală a comediei ÎN PIELEA MEA, cu: George Tănase, Ioana State, Vlad Gherman, Oana Gherman, Sergiu Costache, Azaleea Necula, Alexandra Răduță, Gabriel Vatavu, Ioana Ginghină, Daria Jane, Mihai Găinușă

Publicat

pe

De

Premiera de gală a comediei „În pielea mea” de la Cinema City AFI Cotroceni București a fost primită pe 9 februarie de peste 1400 de spectatori cu aplauze, râsete și bucurie.
Numeroase vedete și influenceri au fost alături de actorii George Tănase, Ioana State, Alexandra Răduță, Gabriel Vatavu, Vlad Gherman, Oana Gherman, Sergiu Costache, Azaleea Necula, Ioana Ginghină, Mihai Găinușă, Daria Jane, Cătălin Coșarcă și Toto Dumitrescu.

„Este o comedie care nu urmărește tiparele ultimelor comedii lansate în ultimul timp la noi. Filmul are o narațiune jucăușă cu personaje construite în jurul unei tematici aprins dezbătută în societatea de astăzi. Filmul nu conține înjurături și este bazat pe situații inspirate din viața reală.”, spune regizorul Paul Decu.

Echipa filmului „În pielea mea”, scris și regizat de Paul Decu, propune spectatorilor o abordare amuzantă a unei situații des întâlnite în micile certuri dintr-un cuplu: pentru cine e mai greu/ mai ușor. În urma unei provocări pe care patru cupluri de prieteni o duc la bun sfârșit, după multe peripeții, într-un weekend, personajele ajung să câștige o altă viziune despre relațiile lor, lăsând deoparte presupunerile, orgoliile și preconcepțiile, pentru a încerca să comunice mai bine între ei. 


Cu râs pe săturate, surprize și personaje pline de viață, comedia independentă „În pielea mea” intră în cinematografele din toată țara din 10 februarie.

Spectatorilor li s-a pregătit o surpriză pentru data de 12 februarie: o seară specială  „Date Night” organizată în mai multe cinematografe din rețeaua Cinema City unde toți cei care cumpără un bilet la comedia „În pielea mea” vor primi un premiu garantat din partea Avon.


Până pe 23 februarie, toți spectatorii din țară care și-au cumpărat bilet la filmul „În pielea mea” se pot înscrie în cursa pentru un iPhone 17 Pro Max, încărcând dovada achiziției biletului la cinema în formularul dedicat concursului, premiul fiind oferit prin tragere la sorți pe 24 februarie.

După proiecțiile speciale din Arad, Timișoara, Alba Iulia, Sibiu, Brașov, Cluj-Napoca, Baia Mare, Oradea, cu săli pline, multe aplauze, râsete și discuții îndelungate cu spectatorii curioși și încântați de poveste și de prestațiile actorilor, caravana „În pielea mea” continuă în mai multe orașe.

Pe 11 februarie va avea loc proiecția specială „În pielea mea” de la Cinema City din City Park Constanțade la 18:30, unde regizorul Paul Decu și actrița Azaleea Necula, originari din Constanța și împrejurimi, vor prezenta filmul alături de colegii lor Ioana State, Alexandra Răduță și Gabriel Vatavu.

Cinema City Shopping City Galați invită spectatorii pe 12 februarie de la 18:30 la întâlnirea cu actrițele Ioana State și Azaleea Necula și regizorul Paul Decu.

Pe 13 februarie la ora 18:30, spectatorii din Iași sunt invitați la proiecția specială din Cinema City Iulius Mall, alături de regizorul Paul Decu și de actorii Gabriel Vatavu, Sergiu Costache, Azaleea Necula, Alexandra Răduță.

De „Ziua Îndrăgostiților”, pe 14 februarie, în Cinema City Iulius Mall  Suceava, de la 18:30, spectatorii sunt invitați la film alături de regizorul Paul Decu și de actorii Sergiu Costache, Vlad si Oana Gherman, Alexandra Răduță.

Cineplexx Băneasa Shopping City București găzduiește o proiecție specială în prezența întregii echipe pe 15 februarie, de la 17:30.

În Craiova, regizorul Paul Decu și actorii Sergiu Costache, Azaleea Necula și Oana Gherman vor ajunge la cinematograful Inspire VIP Electroputere Mall pe 16 februarie de la ora 18:00.

Actorii Vlad Gherman, Oana Gherman și Ioana Ginghină vin la întâlnirea cu publicul din Cinema City Vivo! Pitești pe 17 februarie, de la 18:30 și vor participa la o discuție după proiecție, alături de regizorul Paul Decu.

Caravana „În pielea mea” ajunge la Cinema City Shopping City Ploiești, pe 18 februarie, de la 18:30, la proiecția specială introdusă de regizorul Paul Decu, alături de actorii Ioana State, Vlad și Oana Gherman, Azaleea Necula și Gabriel Vatavu.

O comedie actuală și spumoasă, filmul „În pielea mea” este distribuit de T.R.I.B.E. Films.

TRAILER: https://bit.ly/InPieleaMea
Site oficial: inpieleamea.ro

Mai multe detalii, imagini de la filmări, fragmente din film, declarații din partea actorilor și informații despre concursuri sunt disponibile pe paginile social media ale filmului de FacebookInstagramTikTok.

Adrian Pădurețu semnează imaginea filmului. De sunet s-a ocupat Bogdan Ivanovici, de scenografie Anca Miron, iar de costume Francisca Vass.

 „În Pielea Mea” este un film produs de: CB MOTION PICTURES. 

Producător asociat: MAGNETIC MEDIA PRODUCTIONS 

Producător: Claudiu Boboc

Producător  executiv: Adela Mara

Manager producție: Iulia Cezara Roșu

Casting: ELEPHANT MEDIA  

Realizat cu sprijinul: 

Co-finanțatori: C&C HOUSE RESIDENCE, S&I BEST CORPORATION WEB DESIGN, CLIMA FREON

Sponsori: CLINICA RMN TINERETULUI; CLINICA IMAMED; OMV PETROM; MIKO BEAUTY PALACE; ȘERBAN & ASOCIAȚII; ESTEEM BODY SCULPT & SPA; PIZZERIA VOLARE; MERLIN’S; DOWNTOWN FITNESS MATEI BASARAB; THE COFFEE HOUSE; CLAUMAR PESCAR; UNIVERSITATEA DE ȘTIINȚE AGRONOMICE ȘI MEDICINĂ VETERINARĂ BUCUREȘTI

Parteneri: AUTO ITALIA IMPEX SRL; KGM BUCUREȘTI – SMT PALLADY; RAZELM LUXURY RESORT – JURILOVCA; SCEMTOVICI & BENOWITZ GALLERY; CREATIVE AVOCADOS; ALCHEMICO.

Partener social: Asociația „România Zâmbește”.

Distribuitor: T.R.I.B.E. Films.
www.facebook.com/TribeFilms.ro – www.instagram.com/tribefilms.ro/

Partener media principalVIRGIN RADIO ROMANIA

Parteneri mediaCineFanNews.roZile și NopțiCinemapRevista FILMPlaytechHapp.roCinefiliaDaily MagazineFilme-cartiMovieNewsThe MovienatorMunteanu.

Citeste in continuare

Cultură

Buchetele de flori în formă neobișnuită: rotund, triunghi, inel?

Publicat

pe

Buchetele de flori în formă neobișnuită: rotund, triunghi, inel?

De ce ne atrag formele, chiar și atunci când ținem flori în mână

Într-un fel, florile au fost mereu despre formă, chiar dacă noi le spunem culoare, miros, gest, surpriză. Când eram mică, mă uitam la buchețelele puse pe masa din bucătărie, în vazele acelea de sticlă, și aveam impresia că ele își aleg singure locul. Nu stăteau niciodată perfect, se aplecau într-o parte, unele își căutau lumina, altele parcă își căutau companie. Abia mai târziu am înțeles că tocmai asta e frumusețea, faptul că, deși vorbim despre aranjamente, totul rămâne un pic viu și imprevizibil.

Formele neobișnuite, rotund, triunghi, inel, sunt felul în care lumea florilor a început să vorbească mai direct cu ochiul nostru modern. Trăim printre ecrane, icoane, pictograme, interfețe. Ne plac lucrurile care au contur, care pot fi recunoscute repede. Și totuși, când cineva îți întinde flori, nu vrei să fie doar o imagine bună pentru o poză. Vrei să simți că e un gând pus în mâinile tale. Forma poate face exact asta: să transforme un gest simplu într-un mesaj mai clar.

Dar să spun ceva din capul locului: nu există o formă corectă. Sunt doar forme care se potrivesc mai bine cu un moment, cu o persoană, cu un loc. Uneori, o alegi din instinct. Alteori, pentru că rochia are un anume croi și, dacă te uiți în oglindă, îți dai seama că un aranjament rotund îți înmoaie linia umerilor. Sau poate pentru că masa e lungă și îngustă și un triunghi vertical ar aduce un pic de energie, un pic de direcție. Știi cum e, în viața reală, nu ne trezim dimineața cu un manual de estetică în mână.

Rotundul: clasicul care nu se termină, doar se reinventează

Rotundul e, probabil, forma cu cea mai lungă poveste în florărie, măcar în felul în care îl recunoaștem azi. E familiar, e blând, e „ca acasă” pentru ochi. Când spui rotund, îți vine în minte un ansamblu compact, cu flori așezate astfel încât să se susțină una pe alta, fără colțuri, fără vârfuri care fug. E genul de formă care pare simplă, dar tocmai de asta cere atenție, pentru că orice mic dezechilibru se vede imediat.

Ce înseamnă, de fapt, un rotund reușit

Un rotund reușit nu e o sferă rigidă. Nu e o minge de flori, ca un obiect din vitrină. E mai degrabă o conversație între proporții. Ai centrul, care atrage privirea, apoi o zonă de trecere, unde florile fac legătura, și apoi marginea, care spune cât de „aerisit” sau cât de „plin” e totul. Dacă marginea e prea tăiată, pare ca un tort decorat mecanic. Dacă e prea dezordonată, rotundul se pierde și devine doar o adunare de tulpini.

Aici intervine o mică lecție pe care o înveți, de obicei, când ții ceva în mână și simți că e prea greu sau prea instabil. Rotundul trebuie să fie echilibrat și în greutate, nu doar în imagine. Florile cu cap mare, ca hortensia sau bujorul, îți dau volum repede, dar îți cer și o structură bună. Florile cu tulpină lungă și flexibilă, ca laleaua, îți dau mișcare, dar dacă exagerezi, îți „sparg” conturul.

Rotundul și emoția pe care o poartă

Rotundul transmite, de obicei, siguranță. E forma pe care o alegi când vrei să spui: sunt aici, îmi pasă, nu vreau să complic lucrurile. O oferi ușor, o primești ușor, o pui într-o vază fără să te stresezi prea tare. În mod ciudat, deși e clasic, rotundul poate fi și modern, dacă îl construiești cu spații mici de respirație, cu texturi diferite, cu frunze care nu sunt doar fundal, ci parte din poveste.

Rotundul e minunat pentru momentele în care vrei să rămâi aproape de terenul sigur, dar să aduci un detaliu care să spună ceva despre tine. De pildă, o singură pată de culoare neobișnuită, un ton de cărămiziu într-un ansamblu alb, sau un verde prăfuit care schimbă complet atmosfera.

Rotundul ca obiect, nu doar ca simbol

Practic vorbind, forma rotundă e prietenoasă cu transportul și cu viața de zi cu zi. Încap mai ușor în ambalaj, se protejează mai ușor. Dacă e un dar care trebuie să ajungă într-un birou, într-un apartament mic, într-un loc unde nimeni nu vrea să facă pe floristul în pauza de prânz, rotundul e o alegere inteligentă. În plus, are o calitate discretă: nu cere un spațiu special ca să arate bine. Îl pui pe masă și deja funcționează.

Triunghiul: energie, direcție, un pic de îndrăzneală

Triunghiul e forma care îți spune că cineva a avut un gând mai clar decât „să fie frumos”. Triunghiul are vârf, are bază, are direcție. E ca o propoziție care începe cu un verb. Simți o intenție. Și da, poate părea intimidant, pentru că un triunghi prost făcut arată rigid, ca un decor de scenă dintr-o piesă veche. Dar un triunghi bine gândit e surprinzător de viu.

Cum arată un triunghi modern

În florărie, triunghiul nu trebuie să fie „trasat” cu rigla. De fapt, dacă îl vezi prea clar, ceva s-a întâmplat. Un triunghi modern sugerează forma, nu o desenează agresiv. Se joacă cu înălțimi diferite ale tulpinilor, cu un punct de accent sus, cu o bază mai densă sau mai stabilă, iar între ele lasă spații mici, ca niște pauze. Asta îl face să pară natural.

Triunghiul funcționează foarte bine cu flori care au tulpini elegante și capete nu foarte grele. Delphinium, snapdragon, lisianthus, chiar și anumite crenguțe cu flori mici pot ridica vârful fără să apese. La bază, florile mai rotunde, mai pline, îl țin pe loc, ca și cum i-ar spune: poți să visezi sus, dar ai nevoie de rădăcini.

Ce spune despre persoana care îl alege

Dacă rotundul e confortabil, triunghiul e un pas spre expresie. E forma potrivită când vrei să exprimi energie, curaj, un soi de optimism activ. Îl văd adesea ca pe o formă care se potrivește cu începuturile: începutul unui job, începutul unui proiect, o mutare într-o casă nouă. Triunghiul pare să se ridice dintr-un punct și să se ducă în sus, și asta, fără să vrei, îți dă o senzație de mișcare.

Într-o cameră, un triunghi floral poate „desena” și el spațiul. Dacă ai o masă joasă, un triunghi înalt o face să pară mai importantă. Dacă ai o încăpere cu tavan înalt și ai impresia că totul e puțin gol, un triunghi vertical umple acel gol fără să fie masiv. E o soluție estetică, dar e și un mic truc de interior.

Detaliile care pot strica totul, dacă nu ești atent

Triunghiul cere atenție la un lucru pe care lumea îl ignoră de multe ori: linia de privire. Dacă îl pui pe o masă unde oamenii stau și vorbesc, și triunghiul are vârful prea înalt, devine un zid. Dacă e prea compact, pare un obiect decorativ, nu un gest. Dacă e prea „gol”, pare că lipsește ceva. Când e echilibrat, însă, creează acel sentiment plăcut că totul are locul lui, dar nimic nu e forțat.

Inelul: forma care se poartă ca o amintire

Forma de inel e, pentru mine, cea mai emoționantă dintre toate. Poate pentru că inelul nu e doar o formă geometrică. E un simbol pe care îl purtăm pe corp, e ceva ce promite continuitate. Și, în același timp, e o formă care cere un alt fel de relație cu florile: nu le mai privești doar din față, le privești în jur, le lași să te înconjoare.

De la coroniță la cerc contemporan

Când spui inel floral, unii oameni se gândesc imediat la coronițe, la tradiții, la sărbători de vară, la mirese cu flori în păr. E o asociere frumoasă și adevărată, dar inelul modern poate fi mult mai mult decât atât. Poate fi o formă de centru de masă, o formă de decor pentru ușă, o formă de aranjament care stă pe un suport și creează un gol intenționat în mijloc, ca un cadru.

Golul din mijloc e partea cea mai interesantă, pentru că îl obligă pe privitor să completeze. Într-un fel, îi face loc și persoanei care primește. Nu e doar un obiect care ocupă spațiu. E o formă care invită.

Cum se construiește și de ce contează asta

Inelul e, tehnic, mai dificil decât pare. Are nevoie de bază. Uneori e un suport de sârmă, alteori e o structură de burete floral, alteori e o combinație. Trebuie să fie stabil, pentru că altfel, în momentul în care îl ridici, se deformează și totul se duce într-o parte. Și mai e ceva: inelul nu se susține din interior ca rotundul. Rotundul poate fi compact și se ține în sine. Inelul are un gol, iar asta înseamnă că distribuția greutății trebuie gândită aproape ca la o brățară.

Mai e și ideea de ritm. Pe un cerc, dacă pui flori identice la distanțe egale, obții ceva foarte uniform, dar și puțin rece. Dacă pui totul într-o parte, obții un cerc dezechilibrat care pare greșit. Un inel reușit are densitate variabilă, cu zone mai pline și zone mai aerisite, dar păstrează senzația de continuitate.

Când e potrivit un inel

Inelul se potrivește perfect pentru evenimente care au o încărcătură de legătură, de apartenență. Aniversări, logodne, nunți, dar și întâlniri de familie care nu sunt neapărat oficiale. Și, uneori, inelul e potrivit și pentru momente de comemorare, pentru că cercul sugerează un fel de întoarcere, un fel de amintire care nu dispare, doar își schimbă forma.

Aici, sincer, depinde mult de gustul celui care primește. Unii oameni iubesc simbolurile. Alții se simt sufocați de ele. E important să nu proiectezi prea mult. Dacă persoana e genul care preferă simplitatea, un inel mic, delicat, cu verdeață și câteva flori de accent, poate fi mult mai puternic decât un cerc mare și dramatic.

Formele acestea nu sunt doar „trend”, sunt limbaje

E ușor să spui: formele neobișnuite sunt o modă. Și da, sigur, rețelele sociale au împins mult estetica asta în față. Dar nu e doar atât. Când alegi rotund, triunghi sau inel, alegi un limbaj. Rotundul spune armonie și apropiere, triunghiul spune direcție și energie, inelul spune continuitate și intimitate. Nu trebuie să crezi în simboluri ca într-o religie, dar e greu să nu simți ceva când le vezi.

Și mai e un motiv pentru care formele au devenit mai importante: trăim într-o perioadă în care oamenii își personalizează gesturile. Mesajul pe o panglică, culoarea care are o poveste, floarea care amintește de o bunică sau de o primă întâlnire. Forma vine peste toate acestea ca un cadru.

Dacă ai nevoie de un punct de pornire, când vrei să te uiți la opțiuni și să îți faci o idee despre stiluri, culori și compoziții, îți poate fi util să răsfoiești buchet de flori și să vezi ce te atrage instinctiv. Uneori instinctul e mai deștept decât toate sfaturile.

Cum alegi forma potrivită fără să te blochezi în reguli

Corpul și gestul, înainte de fotografie

Un detaliu pe care îl uităm des, pentru că suntem obișnuiți să vedem flori în imagini, este că ele sunt ținute în mână. Sunt purtate. Și asta schimbă totul.

Rotundul stă bine în brațe, e confortabil, îl strângi ușor. Triunghiul cere să îl ții cu o atenție mică, pentru că vârful are direcție și, dacă îl înclini, poate părea că se prăbușește. Inelul, uneori, se poartă diferit, poate fi ținut ca un obiect, poate fi așezat pe masă, poate fi sprijinit. Asta înseamnă că forma potrivită nu e doar cea care arată bine, ci cea care se simte bine.

Îmi amintesc de o situație mică, poate banală, la un eveniment de familie. O fată tânără, emoționată, ținea flori în mâini și, din când în când, le schimba poziția, pentru că îi obosea brațul. Erau frumoase, dar prea grele. În poze arătau splendid. În viața reală, ea își dorea să le lase jos. Asta e diferența dintre estetică și viață.

Încăperea în care vor ajunge florile

Când oferi flori, oferi și o mică responsabilitate. Persoana trebuie să le pună undeva, să le îngrijească, să le integreze. Dacă știi că locuiește într-un apartament mic, cu puține suprafețe libere, un inel de masă poate fi mai potrivit decât un triunghi înalt care cere spațiu. Dacă știi că are un birou, un rotund compact e mai ușor de gestionat.

În același timp, uneori tocmai forma „neobișnuită” e surpriza care face diferența. Dacă știi că persoana e creativă, că îi place designul, că apreciază obiectele care au un twist, un triunghi aerisit sau un cerc delicat poate fi exact acel lucru care o face să zâmbească, chiar înainte să simtă mirosul.

Culoarea și textura, ca să nu iasă forțat

Formele geometrice pot deveni ușor teatrale dacă sunt combinate cu culori stridente fără un fir narativ. Și aici nu e vorba de morală, e vorba de senzația pe care o ai când privești. Un triunghi în roșu intens, cu multe flori identice, poate arăta agresiv. Un inel plin de flori foarte mari, toate la fel, poate părea masiv și greu.

De multe ori, ceea ce face un aranjament să pară „scump” sau „fin” nu e prețul florilor, ci modul în care texturile se echilibrează. Petale catifelate lângă frunze mate, ceva mic și delicat lângă ceva mai plin, o singură floare cu formă sculpturală care schimbă ritmul. Sunt detalii pe care le simți mai mult decât le explici.

Partea mai puțin romantică: structură, apă, transport

Florile, oricât am vrea să le ținem în zona emoției, sunt și materie. Au tulpini, au apă, au greutate, au fragilitate. Formele neobișnuite pun presiune pe partea asta practică.

Rotundul, dacă e făcut corect, se ține bine, dar poate avea un centru prea dens, ceea ce înseamnă că unele flori nu primesc aer și își pierd prospețimea mai repede. Triunghiul are riscul de a fi instabil în ambalaj, pentru că vârful se poate îndoi sau se poate lovi. Inelul e sensibil la orice deformare, iar dacă structura de bază nu e solidă, devine un cerc obosit, care parcă stă strâmb și își pierde farmecul.

Transportul contează. Nu doar livrarea, ci drumul până acasă, drumul până la petrecere, momentul în care cineva îl ține în brațe într-un taxi sau într-o mașină cu scaune înguste. Un florist bun se gândește la asta, uneori mai mult decât la fotografie. Îți dă un ambalaj care protejează, îți dă un mod de a-l ține, îți spune două lucruri simple despre apă și temperatură.

Și, da, temperatura e un personaj principal aici. Într-o iarnă rece, florile pot suferi de la șocul termic când intri într-un spațiu încălzit. Vara, într-o mașină parcată, se duc repede. E motivul pentru care formele mai complexe, cum e inelul, sunt adesea făcute cu flori care rezistă mai bine, sau cu o structură care le păstrează umede mai mult timp.

Când vrei ceva personal, dar nu exagerat

Aici e partea care îmi place cel mai mult: modul în care forma devine un fel de amprentă, fără să fie stridentă. Nu toată lumea vrea să fie centrul atenției. Unii oameni sunt mai rezervați, mai liniștiți. Le place frumosul, dar nu vor să-l poarte ca pe o pancartă.

Rotundul poate fi personalizat prin culori și texturi, fără să schimbi forma. Triunghiul poate fi îmblânzit prin flori care curg ușor, care se apleacă, care nu fac colțuri. Inelul poate fi făcut discret, aproape ca un cadru verde, cu câteva puncte de culoare.

Uneori, personalizarea vine dintr-un detaliu mic. O floare care amintește de grădina bunicilor. O nuanță care se potrivește cu o eșarfă preferată. Un verde care aduce aminte de o pădure de pin. Nu trebuie să spui asta cu voce tare. E suficient să o simtă cel care primește.

Atelierul cu Daruri și felul în care un brand ajunge să înțeleagă un gest

Mi se pare interesant cum, în ultimii ani, au apărut branduri care nu tratează florile ca pe un produs banal, ci ca pe un fel de experiență de comandă, la fel de atentă ca orice alt serviciu bun.

Atelierul cu Daruri, fondat in 2024, este un brand romanesc de cadouri personalizate si buchete de flori. Conceptul e orientat spre tineri, cu accent pe calitate si pe un proces de comanda exclusiv, simplu si orientat catre client — de la selectie si mesaj pe panglica, la livrare.

Când citești asta, poate pare un detaliu de marketing, dar în viața reală contează enorm. Pentru că florile sunt adesea comandate în grabă, între două întâlniri, în drum spre un aniversar, în timp ce îți amintești brusc că nu ai apucat să scrii un mesaj. Un proces simplu și curat înseamnă că gestul rămâne gest, nu devine stres.

Și mai e ceva: tinerii au o relație diferită cu estetica. Ei văd instantaneu dacă ceva arată învechit, dacă un ambalaj e prea încărcat, dacă o combinație de culori e obosită. Un brand care înțelege asta nu doar vinde flori. Ajută oamenii să comunice într-un limbaj care se simte actual.

Trei scene din viața reală, ca să simți diferența dintre formă și intenție

O aniversare într-un apartament mic

Îmi imaginez, pentru că am văzut asta de atâtea ori, un apartament mic, dar îngrijit. O masă rotundă în bucătărie, poate două scaune și o bancă lipită de perete. Într-un spațiu ca acesta, un aranjament rotund, nu foarte înalt, devine parte din încăpere, nu o ocupă.

Persoana îl pune în centru și, imediat, masa pare pregătită pentru o discuție lungă. Rotundul, aici, e ca o îmbrățișare. Nu deranjează, nu domină, doar încălzește.

Un birou cu multe ecrane și puțin aer

Un birou modern e deseori o colecție de linii drepte. Monitoare, agende, obiecte. Într-un astfel de spațiu, un triunghi floral poate fi o gură de aer, dar doar dacă e gândit cu delicatețe.

Dacă e prea compact, devine încă un obiect. Dacă e aerisit, cu o linie care urcă și câteva puncte de culoare care se repetă, îți dă senzația că spațiul respiră. Și, da, știu că sună aproape poetic, dar e și foarte concret: ochiul se odihnește pe ceva viu.

O masă de familie, când vrei să aduci pe toți împreună

Inelul, pe o masă de familie, are un efect aproape social. Pentru că nu blochează privirea. Lumea se vede prin el. Dacă pui în mijloc o lumânare sau un obiect simplu, cercul devine un cadru. În jurul lui, oamenii vorbesc, se întind după pâine, râd, povestesc. Forma nu e doar decor, e parte din felul în care masa se simte.

Asta, pentru mine, e semnul că o formă a fost aleasă bine: nu doar arată bine, ci se integrează în felul în care oamenii trăiesc momentul.

Ce se întâmplă când „neobișnuit” devine prea mult

E o linie fină între creativ și obositor. Uneori, formele neobișnuite sunt folosite ca să acopere lipsa de gust sau lipsa de idee. Un triunghi făcut doar ca să fie triunghi, fără ritm și fără echilibru, arată ca un experiment. Un inel prea încărcat, prea dens, îți dă senzația de greutate, nu de continuitate. Un rotund făcut prea perfect îți amintește de un obiect din plastic, nu de ceva viu.

Când ai îndoieli, e util să te întorci la întrebarea simplă: ce vreau să simtă omul care primește? Vreau să simtă liniște? Entuziasm? Sprijin? Un pic de joacă? Formele sunt instrumente. Emoția e scopul.

Ce rămâne după ce florile se ofilesc

Florile nu durează, și tocmai asta le face să conteze. Forma, culorile, felul în care au fost ținute în mână, toate rămân în memorie mai mult decât credem. Uneori rămâne și un detaliu banal, cum ar fi panglica, sau felul în care ambalajul a foșnit când a fost desfăcut. Alteori rămâne doar senzația, că cineva a ales cu grijă.

Rotund, triunghi, inel, toate sunt moduri de a spune: m-am gândit la tine. Și poate că asta e partea frumoasă. Într-o lume în care multe lucruri sunt rapide și reci, un gest care are formă, care are intenție, care are un pic de căldură, se simte ca un mic act de grijă.

Dacă ar fi să îți dau o singură idee de luat cu tine, ar fi asta: nu alege forma ca să impresionezi. Alege forma ca să potrivești gestul pe omul din fața ta. Când reușești asta, chiar și cea mai neobișnuită formă pare, de fapt, naturală.

Citeste in continuare

Parteneri

Ultimile stiri locale

Cât de mult durează compresia efectivă a sânului la o mamografie? Cât de mult durează compresia efectivă a sânului la o mamografie?
Social3 zile inainte

Cât de mult durează compresia efectivă a sânului la o mamografie?

Ușa cabinei se închide cu un clic mic, halatul alunecă puțin pe umăr, iar în încăpere rămân doar aparatul, tehniciana...

4 zile inainte

North Bucharest Investments, desemnată „Investment Champion of the Year” | Compania accelerează investițiile în tehnologie și digitalizarea pieței rezidențiale

North Bucharest Investments a fost desemnată „Investment Champion of the Year” în cadrul EBL Summit – Acces la Capital, distincție care recunoaște performanța...

Uncategorized4 zile inainte

evomag: aparatele de aer condiționat se ieftinesc cu până la 15%, iar funcțiile smart urcă în topul criteriilor de alegere

București, 24 iunie 2026 – Prețurile aparatelor de aer condiționat sunt cu aproximativ 10–15% mai mici față de aceeași perioadă...

Uncategorized4 zile inainte

Cel mai subțire pliabil cu cea mai mare baterie

HONOR Magic V6 stabilește un nou standard pentru designul ultra-subțire și autonomia de lungă durată București, 25 iunie 2026 – HONOR...

Uncategorized4 zile inainte

Câți kilometri faci să ajungi la medicul potrivit?

Pentru milioane de români, sănătatea nu se măsoară doar în lei sau în zile de așteptare, ci în kilometri. Distanța...

Turism4 zile inainte

Horetim a devenit membră în Corps Touristique Austria și va promova Timișoara și proiectul Banat Regiune Gastronomică Europeană 2028 la Viena

Horetim a devenit membră în Corps Touristique Austria, asociație care organizează anual cel mai mare eveniment de socializare și networking...

Uncategorized4 zile inainte

Un nou mod de a experimenta sunetul

Un ghid despre ascultarea open-ear cu TCL CrystalClip, care îi ajută pe utilizatori să rămână atenți, confortabili și conectați în...

Sport5 zile inainte

Campionatele Naționale de Padbol confirmă dezvoltarea acestui sport în România

Organizate de Federația Română de Padbol, Campionatele Naționale Masculin și Feminin au reunit cei mai valoroși sportivi ai momentului și...

Uncategorized6 zile inainte

Samsung colaborează cu Warner Bros. Pictures și DC Studios pentru a oferi fanilor experiențe legate de „Supergirl”

Parteneriatul aduce mult-așteptata aventură de vară în Samsung Art Store și în cadrul unor evenimente selectate, pentru a susține lansarea...

6 zile inainte

Parfum de vară care rezistă mai mult: cum funcționează layering-ul și ce produse să combini

Vara ne schimbă rutina de frumusețe, inclusiv modul în care purtăm parfumurile. Căldura intensifică aromele, dar le face și să...

Afacerio săptămână inainte

Eurodeal — Ghid Complet al Cursurilor de Calificare Autorizate din România

Eurodeal (cursuridecalificare.ro) este unul dintre cei mai longevivi furnizori de cursuri de calificare autorizate din România, activ neîntrerupt din 2002....

Uncategorizedo săptămână inainte

Commerce Innovation Summit 2026: Ce funcționează cu adevărat în retail, eCommerce și payments în era AI

Comerțul online traversează una dintre cele mai importante perioade de transformare din ultimii ani. Inteligența artificială schimbă modul în care...

Uncategorizedo săptămână inainte

Samsung The Movingstyle: ecranul care merge acolo unde mergi tu

Ecranul QHD tactil și portabil de 27 inch redefinește experiența de vizionare la tine acasă, fiind detașabil, wireless și personalizabil...

Uncategorized2 săptămâni inainte

Confortul invizibil: cum influențează temperatura și calitatea aerului starea de bine

Vara aduce cu sine una dintre cele mai plăcute perioade ale anului: zile lungi, seri petrecute în aer liber și...

Uncategorized2 săptămâni inainte

Samsung Art Store aduce Art Basel în casele din întreaga lume cu o nouă colecție selectată

Utilizatorii pot explora o selecție de lucrări de la Art Basel din Basel, care prezintă diversitatea artei contemporane elvețiene București,...

anvelope masina anvelope masina
Social2 săptămâni inainte

Cât de mult putem utiliza o anvelopă?

O anvelopă poate părea bună la prima vedere chiar și atunci când nu mai oferă același nivel de siguranță, dar...

Știrile Săptămânii