Uncategorized
Philips Sound lansează noi căști pentru orice ocazie
Două noi modele premium Fidelio, două căști Go Sports și primele căști pentru somn Philips, realizate împreună cu Kokoon
București, 9 februarie 2023 – TP Vision introduce noi versiuni ale căștilor over-ear Philips Fidelio ANC și ale căștilor TWS ANC premium, odată cu lansarea modelelor L4 și T2. De asemenea, extinde seria Go Series cu modelele A5508 și A5608. O noutate în acest an este introducerea primelor căști Philips N7808 pentru somn, dezvoltate în parteneriat cu Kokoon, cercetători în domeniul somnului.
Fidelio L4 devine și mai bun
Căștile L4 continuă filozofia Fidelio de a oferi o combinație convingătoare de performanță audio înaltă, durată lungă de viață a bateriei, anulare activă a zgomotului, și un confort excelent, toate acestea fiind prezentate în cea mai bună construcție și finisaj premium.
Modelul L4 folosește un driver de 40 mm dezvoltat în regim propriu care are acum un strat de grafen pentru a adăuga rigiditate suplimentară, fără a afecta greutatea și pentru a oferi o distorsiune mai mică a sunetului in zona de frecvențe medii și înalte.
Cea mai nouă versiune de Bluetooth 5.3 garantează o conexiune ultra fiabilă și eficientă din punct de vedere energetic între dispozitive cu difuzare Auracast și audio LE (Low Energy). Includerea codecurilor LC3 și LDAC asigură faptul că L4 poate oferi un sunet wireless de cea mai înaltă calitate, funcția Hi-Res Audio este disponibilă și prin intermediul cablului mini-jack de 3,5 mm furnizat sau prin USB-C.
Sistemul adaptiv hibrid de anulare a zgomotului a fost și el actualizat. Grila mocrofonului care măsoară nivelul de zgomot a fost poziționată în spatele cupei unde sensibilitatea la vânt este mai mică. Acuitatea microfonului orientat frontal poate fi automat redusă în funcție de nivelul de zgomot cauzat de vânt.
Pentru a avea un sunet cât mai clar în apel, un extra microfon pentru recunoașterea vocii este prezent cu scopul de a înlătura zgomotul de fundal.
Durata de viață a bateriei a fost, de asemenea, îmbunătățită, modelul L4 oferind acum 50 de ore de redare. (40 de ore cu ANC activat iar o încărcare rapidă de 15 minute oferă cinci ore de redare).
Ușurința de utilizare este garantată datorită comenzilor tactile. Zona activă este acum acoperită cu piele și răspunde gesturilor de glisare, atingere și apăsare. Căștile sunt compatibile cu asistentul vocal Google Assistant.
T2 redefinește experiența TWS ANC
Căștile Philips Fidelio T2 au dimensiuni reduse cu 20%, iar carcasa de încărcare este cu 40% mai mică decât cea a modelului original T1.
Performanța audio este îmbunătățită datorită design-ului avansat cu două căi al noului driver dinamic de 9,2 mm, acoperit cu grafen și a unui driver eficient cu armătură balansată și de dimensiuni mici.
Sunetul Hi-Res și o conexiune ultra fiabilă sunt garantate de adoptarea celei mai recente versiuni de Bluetooth 5.3 și de suportul pentru Google Fast Pair, LE audio și a codecului LC3. De asemenea, modelul T2 dispune de codecul LDAC pentru a asigura redarea muzicii la cea mai înaltă calitate.
În total, Philips Fidelio T2 dispune de șase microfoane, trei în fiecare cască. Două microfoane per cască oferă nivelul maxim de anulare adaptivă a zgomotului, în timp ce al treilea este dedicat captării vocii. Tehnologia conducției osoase încorporată în căști reduce impactul cauzat de zgomotul vântului.
Chiar dacă dimensiunile căștilor și a carcasei au fost reduse, durata de viață a bateriei este în continuare foarte bună: 9 ore de redare continuă și 27 de ore în total cu ajutorul carcasei de încărcare. Autonomia cu ANC dezactivat este extinsă la 10 ore pentru căști și 30 de ore împreună cu carcasa.
O încărcare completă durează două ore, iar 5 minute de încărcare oferă 60 de minute de încărcare.
Cele două căști au rezistență la apă IPX4, fiind perfect pentru utilizarea outdoor.
Gama sport GO
TP Vision extinde gama de căști GO Sports cu două noi modele care aduc un plus de plăcere stilului de viață activ sau antrenamentelor sportivilor, datorită combinației de confort, robustețe, rezistență la apă și sunet excelent în mișcare.
Perechea A5508 TWS dispune de un driver de 8 mm acoperit cu grafen care asigură o calitate excelentă a sunetului și distorsiune redusă a acestuia.
Modelul A5608 adoptă cea mai recentă tehnologie open ear, cu conductivitate osoasă, ce oferă utilizatorilor un sunet excelent și siguranța suplimentară de a putea auzi imediat sunetul ambiental. Pentru extra siguranță, A5608 are încorporată o lumină LED în banda pentru gât.
Cele două modele utilizează Bluetooth 5.3 alături de codecul LC3 ce asigură o calitate audio superioară și eficiență energetică. Conectarea la mai multe dispozitive este de asemenea posibilă.
Modelul A5508 oferă o autonomie de 7 ore (cu ANC activat) și un total de 21 de ore de utilizare cu ajutorul carcasei de încărcare, iar 5 minute de încărcare oferă o oră de ascultare. Modelul A5608 oferă 6 ore de utilizare iar 15 minute de încărcare oferă o oră extra de ascultare.
Modelul A5508 dispune de ANC hibrid cu sistem încorporat de anulare a zgomotului cauzat de vânt și de două microfoane pentru apeluri clare ce se reglează automat prin intermediul AI.
Perfecte pentru activități în aer liber, A5508 și A5608 sunt rezistente la apă datorită certificării IPX5.
Căști pentru dormit
N7808 este prima pereche de căști Philips pentru dormit dezvoltată împreună cu Kokoon. Această pereche este soluția ideală pentru a-i ajuta pe cei cu un somn agitat să adoarmă mai ușor și pentru a-i proteja de zgomotele din exterior.
Componentele electronice principale nu mai sunt încorporate în cască și au fost încapsulate într-o incintă care se află poziționată în zona din spatele a capului în așa fel încât să nu fie simțită atunci când utilizatorul stă întins. Driverele cu armătură dublă permit căștilor să aibă un profil de doar 6 mm spre deosebire de corpul obișnuit de peste 20 mm al majorității căștilor, fiind în acest fel mai ușor de ținut noaptea în ureche. Senzorii din interiorul căștilor monitorizează tipul de somn și adaptează volumul sunetului în așa fel încât acesta se diminuează treptat în timp ce utilizatorul adoarme.
N7808 funcționează împreună cu aplicația Kokoon pentru a îmbunătăți înțelegerea și gestionarea somnului, care este monitorizat în permanență prin intermediul accelerometrelor și al unui mic monitor optic al ritmului cardiac aflat în interiorul căștii. Senzorul funcționează prin strălucirea luminii în piele și prin măsurarea modului în care lumina este împrăștiată de fluxul sanguin al corpului. Informațiile adunate pot ajuta utilizatorii să înțeleagă mai bine ce se întâmplă în decursul nopții pentru a putea îmbunătăți calitatea somnului.
Zgomotele exterioare sunt de obicei principalul motiv al tulburărilor de somn. N7808 au o izolare excelentă a zgomotului, care funcționează în combinație cu o funcție inteligentă de mascare a zgomotului care utilizează zgomot alb special reglat, introdus lent, pentru a atenua vârfurile de sunet extern care pot perturba somnul.
N7808 au o autonomie de 10 ore si pot fi utilizate împreună cu serviciile populare de streaming precum Apple Music, Audible, Spotify, YouTube, Calm sau Headspace.
Despre TP Vision
TP Vision Europe B.V. („TP Vision”) este înregistrată în Țările de Jos, cu sediul central în Amsterdam. TP Vision este o companie deținută integral de TPV Technology Limited („TPV”), unul dintre cei mai importanți producători de monitoare și televizoare din lume.
Fondat în 2012, TP Vision este astăzi unul dintre cei mai mari jucători la nivel mondial din industriile TV și audio. Compania dezvoltă, produce și comercializează produse și tehnologii electronice de larg consum care oferă o experiență audio și vizuală superioară.
Cu un accent puternic pe piața de consum și ospitalitate, portofoliul de produse TP Vision include produse audio și televizoare, afișaje profesionale și sisteme de operare a conținutului. Aceste produse și soluții sunt aduse pe piață prin intermediul mărcii proprii TP Vision AOC, precum și prin marca Philips, utilizată sub licență de la Koninklijke Philips N.V.
TP Vision are peste 2.000 de angajați la nivel global, cu operațiuni în Europa, America, Orientul Mijlociu, India și țări selectate din Asia-Pacific.
Uncategorized
ELKO prezintă soluția integrată de la Axis: Interfoane, difuzoare și puncte de acces sub aceeași umbrelă
Axis conectează lumea securității cu Microsoft Teams
ELKO Romania aduce în atenția pieței locale soluția AXIS Client for Unified Communication Systems, care permite integrarea echipamentelor Axis, precum interfoanele de rețea și sistemele audio, cu platformele de comunicare virtuală, pentru o comunicare mai simplă și mai eficientă în clădiri comerciale, spații publice și infrastructuri cu acces controlat. Prin integrarea directă cu Microsoft Teams, soluția oferă fluxuri de lucru cloud fluide, pentru gestionarea și configurarea mai eficientă a apelurilor audio și a anunțurilor.
AXIS Client for Unified Communication Systems conectează echipamentele fizice Axis cu platforma Microsoft Teams. În practică, acest lucru înseamnă că, de exemplu, un recepționer dintr-o clădire de birouri, un agent de securitate sau un administrator de clădire poate prelua un apel de la interfonul de la intrare, poate comunica cu vizitatorul și îi poate permite accesul direct din interfața Teams, fără a fi nevoie să comute între aplicații separate pe telefonul de birou, computer sau dispozitivul mobil.
Soluția este utilă mai ales acolo unde operațiunile fizice ale clădirii se întâlnesc zilnic cu comunicarea digitală – în clădiri și campusuri de birouri, școli, spitale, centre logistice sau obiective cu mai multe puncte de intrare. Personalul poate gestiona comod apelurile de la ușă, poate transmite informații vizitatorilor și poate administra de la distanță accesul persoanelor. În combinație cu sistemele audio de rețea Axis, același principiu poate fi utilizat și pentru anunțuri live sau preînregistrate în zone specifice ale clădirii.
Un mediu familiar în locul unei alte aplicații
Principalul avantaj al noului client este unificarea comunicării într-un mediu pe care companiile îl folosesc deja frecvent pentru colaborarea de zi cu zi. Utilizatorii nu mai trebuie să instaleze aplicații separate pentru telefoane de birou, computere sau dispozitive mobile. Tot ce este important – de la apelul primit de la interfon până la controlul accesului – poate fi gestionat direct în Microsoft Teams.
Instalarea este simplificată printr-un asistent de configurare și prin punere în funcțiune automată, cu un nivel minim de intervenții manuale. Indicatorii de stare vizibili în Microsoft Teams ajută la verificarea funcționării corecte a sistemului, un beneficiu apreciat atât de utilizatorii finali, cât și de departamentele IT și integratorii de sisteme.
Comunicare securizată și monitorizare de la distanță
AXIS Client for Unified Communication Systems include monitorizarea de la distanță a stării de funcționare a dispozitivelor, astfel încât administratorii să poată identifica rapid eventualele probleme. Comunicarea este protejată prin criptare end-to-end, iar întregul trafic de rețea se realizează prin Transport Layer Security (TLS). În plus, soluția face parte din ramura AXIS OS LTS, cu suport pe termen lung, și beneficiază de o garanție de cinci ani, inclusiv actualizări software pe durata garanției.
Caracteristici tehnice principale:
- integrare directă cu Microsoft Teams;
- suport pentru apeluri între dispozitive Axis compatibile SIP și Microsoft Teams;
- configurare simplă și punere în funcțiune automată;
- monitorizare de la distanță a stării de funcționare a dispozitivelor;
- criptare end-to-end și comunicare prin TLS.
AXIS Client for Unified Communication Systems este destinat dispozitivelor Axis cu suport SIP și AXIS OS 12.6 sau o versiune ulterioară. Aplicația este disponibilă pentru descărcare pe site-ul www.axis.com.
Pentru mai multe informații despre disponibilitatea și specificațiile complete ale soluțiilor Axis din portofoliul ELKO și modul în care pot fi implementate în România, partenerii sunt invitați să contacteze echipa de soluții la adresa solutii@elko.ro.
Uncategorized
evomag: aparatele de aer condiționat se ieftinesc cu până la 15%, iar funcțiile smart urcă în topul criteriilor de alegere
- Nouă din zece aparate de aer condiționat vândute de evomag au Wi-Fi
- Cele mai căutate modele sunt cele de 12.000 BTU, cu prețuri între 1.199 și 1.999 lei
- Montajul poate fi programat în 1–3 zile, comparativ cu 5–7 zile în aceeași perioadă a anului trecut
București, 24 iunie 2026 – Prețurile aparatelor de aer condiționat sunt cu aproximativ 10–15% mai mici față de aceeași perioadă a anului trecut, pe fondul unei cereri mai temperate și al stocurilor mai mari existente în piață, arată datele evomag. Scăderea le oferă consumatorilor mai mult spațiu pentru compararea ofertelor și pentru alegerea unor modele care includ deja funcții de conectivitate, control de la distanță și filtrare a aerului.
Categoria aparatelor de aer condiționat se află într-un moment diferit față de anii în care valurile de căldură grăbeau decizia de cumpărare și limitau rapid opțiunile disponibile. Clienții analizează mai atent ofertele, iar momentul achiziției este influențat de evoluția temperaturilor. Cererea crește accelerat în perioadele de caniculă, însă cumpărătorii acordă o atenție mai mare diferențelor de preț, funcțiilor incluse și disponibilității montajului.
Cele mai căutate aparate sunt cele din intervalul de preț 1.199–1.999 de lei, iar modelele de 12.000 BTU concentrează cea mai mare parte a cererii. Această capacitate rămâne una dintre cele mai potrivite opțiuni pentru apartamente și camere de dimensiuni medii, fiind asociată de cumpărători cu un echilibru între costul de achiziție și utilitatea aparatului în utilizarea curentă.
AC-ul smart, în topul achizițiilor
Funcțiile smart au devenit un criteriu important de alegere în această categorie. Aparatele ce pot fi conectate la internet prin Wi-Fi reprezintă în prezent 90% din totalul vânzărilor evomag de aparate de aer condiționat, iar controlul de la distanță, prin aplicație, este tot mai frecvent accesat de cumpărători inclusiv în segmentul de preț mediu.
Pe lângă conectivitate, clienții urmăresc funcții care cresc confortul din locuință și permit o utilizare mai adaptată la ritmul zilnic: purificarea aerului, senzorii de prezență și setările automate asociate localizării utilizatorului. Astfel, aparatul de aer condiționat este ales tot mai des ca parte a unui ecosistem de locuință conectată, alături de alte produse care pot fi controlate din telefon.
„Alegerea unui aparat de aer condiționat se face astăzi prin raportare la pachetul complet: preț, capacitate, funcții disponibile și timpul necesar pentru instalare. Datele noastre arată că Wi-Fi-ul a devenit o funcție de bază pentru cumpărători, nu un element rezervat modelelor din segmentul premium. Ponderea de 90% a aparatelor conectate la internet din vânzările evomag arată cât de repede s-a schimbat profilul produsului căutat. În același timp, nivelul actual al prețurilor și termenele mai scurte pentru montaj le permit clienților să ia o decizie mai bine documentată, înainte de perioadele cu temperaturi foarte ridicate”, spune Mihai Pătrașcu, CEO evomag.
Montaj mai rapid și interes mai mare pentru pachetele complete
Și timpul mediu de așteptare pentru serviciile de montaj s-a redus semnificativ față de anul trecut. Dacă în aceeași perioadă din 2025 instalarea putea dura 5–7 zile, în prezent montajul poate fi programat în 1–3 zile. Cererea pentru aceste servicii este cu aproximativ 20% mai mică față de anul trecut, iar evomag estimează că tarifele de montaj vor rămâne stabile în sezonul actual.
În același timp, comenzile care includ atât aparatul de aer condiționat, cât și serviciul de montaj au crescut cu circa 20% față de anul trecut și reprezintă în prezent aproximativ 5% din totalul comenzilor din categorie. Interesul pentru acest tip de pachet arată că o parte dintre clienți urmăresc să stabilească de la început costul complet al achiziției și să evite căutarea separată a unei echipe de instalare într-o perioadă în care temperaturile ridicate pot crește rapid presiunea asupra serviciilor disponibile.
Mai multe informații despre serviciile de montaj pot fi accesate aici:
Iar informații despre ce trebuie luat în calcul la achiziția unui aparat de aer condiționat pot fi accesate aici:
Despre evomag
evomag este una dintre cele mai importante companii din industria de comerț electronic din România. Magazinul online comercializează zeci de mii de produse din domeniile IT&C, electrocasnice, sport & fitness (printre care și trotinete și accesorii pentru trotinete) și pentru casă și grădină. evomag.ro este vizitat zilnic de peste 60.000 de persoane, iar peste 80% dintre clienți ar recomanda magazinul pentru calitatea serviciilor oferite. evomag a fost fondată de Mihai Pătrașcu, care ocupă, în continuare, poziția de director general. Compania a atras, în 2022, o investiție de 2 milioane de euro de la Catalyst România, una dintre cele mai importante firme de capital de risc axate pe tehnologie din România, în demersul de a susține dezvoltarea accelerată a companiei.
Investiția atrasă este prima de anvergură pentru evomag și confirmă parcursul bun al companiei în cei peste 20 de ani de existență în piața de eCommerce din România, validează și sprijină strategia de dezvoltare pe termen lung a magazinului online.
Uncategorized
Cel mai subțire pliabil cu cea mai mare baterie
HONOR Magic V6 stabilește un nou standard pentru designul ultra-subțire și autonomia de lungă durată
București, 25 iunie 2026 – HONOR se pregătește să schimbe din nou standardele categoriei smartphone-urilor pliabile prin lansarea noului HONOR Magic V6, un dispozitiv creat pentru utilizatorii care nu acceptă compromisuri.
Conceput pentru a depăși una dintre cele mai mari provocări ale segmentului foldable, HONOR Magic V6 combină într-un singur dispozitiv un design ultra-subțire și una dintre cele mai mari baterii integrate într-un smartphone pliabil.
Într-o categorie în care utilizatorii au fost adesea nevoiți să aleagă între un design rafinat și o autonomie generoasă, HONOR Magic V6 demonstrează că cele două caracteristici pot coexista.
Tehnologie de nouă generație pentru mai multă autonomie
La baza acestei performanțe se află noua generație de baterii HONOR Silicon-carbon, completată de o arhitectură internă extrem de compactă și optimizată. Fiecare milimetru din interiorul HONOR Magic V6 a fost reproiectat pentru a crea mai mult spațiu dedicat bateriei, fără compromisuri în ceea ce privește rezistența, performanța sau sistemul de răcire.
Rezultatul este un smartphone pliabil care oferă în mână o experiență apropiată de cea a unui smartphone flagship clasic, dar care se transformă într-un ecran generos, ideal pentru productivitate, creativitate și divertisment.

Creat pentru utilizarea intensivă de zi cu zi
În ciuda profilului său ultra-subțire, HONOR Magic V6 este pregătit să facă față cu succes zilelor încărcate de multitasking, unui conținut video de înaltă definiție, gaming sauaplicații bazate pe inteligență artificială. Utilizatorii pot petrece mai mult timp pe ecranul principal, pot comuta mai ușor între activități și pot depinde mai puțin de încărcătoare sau baterii externe, chiar și în scenarii de utilizare solicitante.
„Telefoanele pliabile au venit adesea la pachet cu o serie de compromisuri: carcase mai groase, autonomie redusă și limitări de performanță. Cu HONOR Magic V6 ne-am propus un obiectiv simplu, dar ambițios: să construim un smartphone pliabil la fel de subțire și elegant precum cele mai bune modele flagship clasice din portofoliul nostru, oferind în același timp autonomia pe care utilizatorii o așteaptă de la un dispozitiv folosit zilnic. Ceea ce vom prezenta în curând nu este doar un nou telefon pliabil, ci un nou standard de inginerie” a declarat Zachary Jiang, Președinte HONOR CEE & Nordics Region.
Un nou standard pentru categoria pliabilelor
Prin combinația dintre designul extrem de subțire, utilizarea eficientă a spațiului intern și noua generație de baterii silicon-carbon, HONOR Magic V6 promite să redefinească așteptările pentru segmentul smartphone-urilor pliabile premium.
Elegant în utilizare, puternic din punct de vedere al performanței și pregătit pentru cerințele reale ale unei zile întregi de lucru și divertisment, HONOR Magic V6 se anunță drept unul dintre cele mai importante produse ale anului în categoria sa.
Mai multe detalii despre design, funcții și disponibilitate vor fi anunțate în curând.
Urmăriți canalele oficiale HONOR pentru informații suplimentare și pentru a descoperi ofertele dedicate lansării.
-
Administrație localăacum 8 aniConsiliul Judeţean Argeş, pe primul loc la… salarii
-
Evenimentacum 3 aniCel mai mare secret al Mafiei din adevarata „mafie a gunoaielor din Prahova” va fi deconspirat, luni, 04.12.2023, orele 13.00/Politisti corupti cu functie de conducere din MAI si I.P.J. Prahova – complici la santajele gruparii de criminalitate economico-financiar organizata pe care o acopera in acest judet/DOCUMENTE SI INREGISTRARI AUDIO – IN EXCXLUSIVITATE – Ziarul Incisiv de Prahova
-
Afaceriacum 8 aniStilul traditional se pastreaza cu un semineu pe lemne
-
Turismacum 4 aniCazare la hotel cu piscină în Călimăneşti-Căciulata
-
Afaceriacum 8 aniTot ce trebuie sa stii despre cum se poarta o camasa
-
Afaceriacum 8 aniLenjerii de pat confortabile si moderne de la Karo Boutique
-
Evenimentacum 7 aniMAI “crapa” de deontologie profesionala/Seful IPJ Gorj- sex in masina cu amanta/Inregistrari audio si stenograme incendiare (I)
-
Evenimentacum 3 aniMai poti sa respecti un grad de chestor, cand vezi ca un necunoscut e facut chestor, la 34 ani? – Ziarul Incisiv de Prahova






