Connect with us

Eveniment

Penitenciarul Ploiesti: „La momentul preluării gestiunii, în fișele de inventar de la Serviciul Financiar figurau o mulțime de bunuri, care faptic nu existau”

Publicat

pe

În referatul cu propunere procedurală, organele de cercetare penală fac referire doar la infracțiunile de ,, Abuz în serviciu”comise de Doamna Dănescu Izabela și doamna Cristea Nicoleta, fără să verifice atribuțiile acestor persoane conform fișei postului, să precizeze temeiurile legale și să atașeze documentele justificative (dispoziții de delegare a sarcinilor….care în fapt nu există)

Organele de cercetare penală, nu au cercetat și înregistrat plângerile penale depuse împotriva numitului Polifrone Ciprian și Anghelache Ramona, Nr. Poliție Municipiu Ploiesti, 917/2020, acestea nefiind în dosarul de la Parchet, încălcând dispozițiile ordinului comun, care reglementează această activitate.

Domnul Polifrone Ciprian, a întocmit un fals Proces –Verbal de inventariere, prin care încerca să susțină temeiul spargerii, prin faptul că ar fi fost sesizate lipsuri în gestiunea popotă ( fals demonstrat de rezultatele inventarierii comisiei conduse de doamna Toma Magdalena, în care toate lipsurile au fost găsite, inclusiv documentele furate din biroul personal al persoanei prejudiciate, aflate într-o magazie în altă clădire), cu scopul de a o șantaja și sancționa ilegal administrativ și chiar penal.

 De fapt falsul document a condus la luarea unor măsuri administrative față de aceasta prin nota de constatare a D.I.P, din cadrul ANP, Nr 6104/6870/7459/05.06.2020.

Pentru doamna Anghelache Ramona, membră în comisie, secretară a Penitenciarului, precizam că pentru a induce în eroare organele de cercetare și a da aparența legalității unor acte întocmite, a înregistrat în fals un raport al doamnei Cristea Nicoleta, în registru de numere al unității, în locul altui document, fapt verificat în oglinda electronică a registrului.

Organele de cercetare penală nu au audiat toate persoanele implicate în spargere, respectiv Buzea Cornel, cel care a transmis dispoziția ilegală a doamnei Dănescu Izabela(conform art. 31, din OMJ 1318/2012), domnului Călin Marius și care după spargerea ușii de acces în popotă a rămas în spațiu popotei fiind văzut de Negoită Elena, Jurista Penitenciarului.

Organele de cercetare penală nu au audiat pe Carpen Ionuț, președinte comisiei de spargere, ofițer de tură, Oprea Florin, Cruceanu Claudiu, persoane care au făcut parte din comisia de spargere și de inventariere.

Organele de cercetare penală, nu au audiat toți membrii trecuți în comisia condusă de domnul Polifrone Ciprian, prin care să specifice fiecare ce activități a desfășurat.

La dosarul de cercetare nu era atașată planșa foto efectuată la cercetarea reclamației de furt, întocmită de BCFL, din cadrul Serviciului Criminalistic al I.P.J. Prahova.

Precizezam că Ministerul Justiției și Direcția de Inspecție Penitenciară i-au dat dreptate persoanei vatamate în demersurile întreprinse, fapt pentru care aceasta a reusit să- si recuperez 90%, din bunurile materiale reținute ilegal de Penitenciarul Ploiești.

Din adresele I.P.J. Prahova, rezultă că așa a coordonat procurorul supraveghetor  ancheta, sub aspectul că ,, Organele de cercetare penală susțin că li s-a impus să nu efectueze  documente și  cercetări fără informarea acestuia”.

„Cheile de la popota unității nu le-am predat pentru  că, conform HG 2230 din 1969, art.4, predarea primirea gestiunii se face prin inventarierea totală a bunurilor din gestiune, întocmindu-se un proces verbal ce se semnează de gestionarul care predă și gestionarul care primește gestiunea. În cazul în care nu se efectuează inventarierea și nu se întocmește proces verbal, gestionarii sunt obligați să refuze predarea-primirea gestiunii. Prevedere pe care am respectat-o, și în data de 23.03.2020,  când m-am prezentat la unitate, (unde am așteptat circa o oră și 30 de minute, așa cum reiese și din raportul meu personal nr.B2 25403 din 23.03.2020), să procedăm la inventarierea gestiunii popotă”, se precizeaza in declaratia persoanei vatamate in dosarul penal.

Interesant este si faptul ca, in PV lui Polifrone nu apar liste de inventar cu bunuri din contractul de sponsorizare, dar în PV lui Toma apar

Sunt bunuri din contractul de sponsorizare (contract pus la dispoziție în data de 07.04.2020 ) care nu apar în listele de inventar, și anume :

Nr crt Denumire bunuri recepționate Cantitate Pret unitar Valoare
4 Paletă,spumar,lingura plastic 6 7,9 47,40
7 Set 3 ustensile 2 5,9 11,80
10 Baghetă perdea 2 19,90 39,80
11 Fețe masă 6 19,90 119,40
12 Accesoriu prindere baghetă perdea 4 7,5 30,00
13 Șurub 2 0,24 0,48
14 Șaibă 2 0,05 0,10
15 Baterie lavoar 1 65 65,00
16 Ventil 1 9,5 9,50
17 Mască baie 1 187 187,00
18 Gresie 17 50,98 866,66
19 Imitație piele 8 30 240,00
20 Poliuretan 2 28 56,00
21 Dispenser prosop 1 100 100,00
24 Baterie monocrom 2 116 232,00
25 Minibucătărie 2 359 718,00
26 Sifon 2 71 142,00
27 Capac 2 13 26,00
28 Tablă magnetică 1 69,90 69,90

Mentionam ca, înainte de a începe renovarea și utilarea popotei din bani proprii ai persoanei prejudiciate ,respectiv în mai 2019 , mobila aflată în popotă, cele 2 aragaze, ghiuveta, hota, ustensilele de bucătărie, tacâmurile , vesela, recipientele în care se prepara hrana, au fost scoase fizic, de gospodarul unității cu ajutorul unei echipe formată din persoane private de libertate, din incinta popotei, întrucât acestea se aflau intr-un grad avansat de uzură și nu mai puteau fi folosite pentru funcționarea în condiții de igienă a popotei. Mobila era deteriorată, palul din care era confecționată mobila prezenta  umflături , vizibil infestat  de gândaci, mucegai, miros urât, greu suportabil. Gresia, atât  din bucătărie, cât și din sala de mese, a fost spartă și înlocuită deoarece era deteriorată. Sub gresia din bucătărie se formase un strat gros de mizerie, urât mirositor, fapt ce  a necesitat înlocuirea ei. Tacâmurile prezentau urme de resturi vechi de mâncare, erau ruginite, acestea nefiind din inox. Farfuriile erau de dimensiuni diferite, din material de proastă calitate, majoritatea erau ciobite. În bucătărie nu a rămas nimic din vechea gestiune. Am făcut igienizarea spațiilor, renovarea și utilarea popotei cu produse noi,  din bani proprii.

„Am sugerat în luna mai 2019, în repetate rânduri doamnei Dănescu Izabela de a constitui, conform HG 1846 art 34 alin 3 care prevede că ,, în cazul bunurilor uzate fizic înainte de expirarea duratei normate de funcționare, utilizare și care nu mai pot fi folosite conform destinației, pentru care au fost create, comisia de inventariere face o mențiune în acest sens în procesul verbal de inventariere, în vederea efectuării cercetării administrative pentru stabilirea cauzelor și răspunderilor”, mai spicuim din declaratia persoanei prejudiciate.

La nr.crt.86 denumire materială TELEMEA DE VACĂ, s-a înregistrat faptic un stoc minus de 24,78 kg.

Inregistrarea ca fiind lipsă este un fals grosolan, o infracțiune comisă de domnul Polifrone Ciprian, (faptă  care a fost sesizata organelor de poliție), întrucât în data de 27.03.2020 în jurul orelor 8, domnul Polifrone Ciprian a primit în PC1 al Penitenciarului Ploiești ,de la soțul persoanei prejudiciate, cu martori, 2 recipiente în care se aflau 11kg, respectiv 14 kg telemea de vacă. Domnul Polifrone a afirmat că o să fie depozitate în incinta camerei frigorifice din depozitul de alimente AFV, respectiv beciul unității.

Prinsi cu „oacaua mica”, Polifrone a incercat sa  justifice că procesul verbal l-a încheiat în data de 26.03.2020, iar brânza a fost adusă în unitate în dimineața zilei de 27.03.2020, întrucât în data de 30.03.2020 a comunicat ofițerului de poliție judiciară, că încă nu a perfectat procesul verbal de inventariere (cu toate ca la dosarul penal se afla copiile cu mesajele primite de persoana prejudiciata de la domnul Polifrone din data de 26.03.2020, prin care i se solicită informații referitoare la procesul verbal de custodie pentru acest produs, pe care domnul Polifrone l-a luat în considerare la efectuarea inventarierii lunare în lunile anterioare, inclusiv în luna februarie).

Despre procesul verbal de custodie aveau cunoșință atât doamna Cristea Nicoleta, cât și doamna Deacu Mihaela încă din decembrie 2019, cu ocazia plecării persoanei prejudiciate în concediul de odihnă, asa cum reiese din toate declaratiile coroborate in cauza penala.

Referitor la murături, varză murată, conform OMJ 1846 din 2010  art 6  lit d,, față de termenul prevăzut la art.5, următoarele bunuri sau valori se inventariază suplimentar,  anual, alimentele aprovizionate pentru perioada consumului de iarnă la sfârșitul perioadei de consum : cartofi, ceapă, rădăcinoase însilozate, murăturile și varza murată.

Art. 12. – Din comisia de inventariere nu pot face parte gestionarii depozitelor supuse inventarierii şi nici contabilii care ţin evidenţa gestiunii respective. Prin proceduri interne, unităţile pot stabili ca la efectuarea operaţiunilor să participe şi contabilii care ţin evidenţa gestiunii respective, fără ca aceştia să facă parte din comisie.

În fapt comisia condusă de doamna Toma Magdalena a găsit bunurile imputate ilegal în falsul  proces –verbal întocmit de acesta brânza, varza murată, documentele justificative, document care putea fi folosit la o falsă sesizare a unei infracțiuni de delapidare.

In fapt, la momentul preluării gestiunii, în fișele de inventar de la Serviciul Financiar figurau o mulțime de bunuri, care faptic nu existau, motiv pentru care persoana prejudiciata a fost nevoită practic ca cu ajutorul soțului acesteia să reutileze popota pentru a –si putea desfășura activitatea.

Practic de la circa 12 persoane care serveau masa , s-a trecut la circa 60-70 de persoane.

De la început doamna Dănescu Izabela nu a dorit ca persoana prejudiciata să preia gestiunea fapt pentru care nu i-a refăcut  fișa postului timp de 8 luni de zile, din mai 2019, până pe 10 ianuarie 2020, încălcîndu-i drepturile legitime de a fi remunerată conform muncii prestate si pentru a ascunde alte „matrapazlacuri”.

Pentru a o putea elimina pe persoana prejudiciata, doamna Dănescu Izabela, în loc să întocmească contract de donație conform prevederilor legale cu soțul acesteia, a încheiat contract de sponsorizare, total ilegal, fapt recunoscut de Direcția Juridică a ANP.

Întrucât la inventarierea anuală persoana prejudiciata a subliniat faptul că nu există o parte din bunurile care apăreau în evidența contabilă, doamna Dănescu Izabela a hotărît să ii sustragă actele de proveniență a bunurilor cumpărate de persoana prejudiciata personal, iar apoi în baza unei prevederi a OMJ 1846/2010, să le introducă în inventarul popotei, scăpând astfel de întrebări cu privire la bunurile cumpărate din fondurile penitenciarului.

Mai mult, cu referite la dispoziția verbală dată de doamna Dănescu Izabela în data de 20.03.2020 , Direcția Inspecție Penitenciară, în adresa nr. 6104/6870/7459/05.06.2020, la pagina 8 paragraf 6, constată : ,,din aspectele anterior menționate se constată că operațiunea de inventariere a produselor din depozitul popotei și parțial din popota cadre a unității s-a efectuat, fără a exista o decizie scrisă a directorului unității în acest sens, cu eludarea prevederilor art.8 din OMJ 1846/2010. După ce am fost pusă, de penitenciarul Ploiești, în posesia documentelor furate, cu sprijinul ANP și al Ministerului Justiției a reușit să- si recuperez parțial bunurile sale personale, nu în totalitate pentru că o parte din documente au fost sustrase.

COLOSAL

De fapt, din probele din dosarul penal se constata ca nici în acest moment ,,Popota Penitenciarului Ploiesti” nu este funcțională, deși scriptic în evidențele contabile este dotată complet.

 Oare de ce?

 Alta nucleara

Doamna Deacu pe listele de inventariere cu obiectele de inventar din Procesul verbal nr.25728/26.03.2020  întocmit de Polifrone Ciprian a semnat , fiind de acord cu listele de inventariere, iar în declarația de inventariere ”Anexa 1” din Procesul Verbal nr.30453/01.07.2020 întocmit de director adjunct Toma Magdalena, doamna Deacu afirmă sub semnătură faptul că în data de 23.03.2020, comisia condusă de Polifrone Ciprian nu a inventariat și obiectele de inventariere. Atunci ce s-a inventariat? De ce și-a schimbat declarația? Doare puscaria sau pedeapsa?

DOAMNE, astia sunt sanatosi la “caput”?

Prin adresa B2/3263/3270/04.11.2020, Penitenciarul Ploiești, recunoaște faptul că a fost necesară constituirea unei noi comisii, numită de director prin DZU din 01.04.2020 președinte director adjunct Toma Magdalena,  citam ”pentru falsificarea evidentă și nerespectarea prevederilor legale privind inventarierea” întrucât comisia din 23.03.2020, condusă de Polifrone Ciprian a încălcat prevederile legale.

În data de 20.03.2020, conform Notei de Constatare a Direcției  Inspecție Penitenciară, nr.6104/6870/7459/05.06.2020, domnul Brânzan a încălcat prevederile legale cu privire la modalitatea de numire a comisiei de inventariere, stipulate în art. 8, din OMJ 1846/2010, întrucât nu a stabilit prin decizie scrisă componența comisiei de inventariere a elementelor din popota unității și nu a solicitat în scris prezența persoanei prejudiciate în calitate de gestionar, la efectuarea inventarului.

Pe timpul desfăsurării activității popotei cadre, respectiv din iunie 2019 și până în data de 30.03.2020. nu a asigurat condițiile prevăzute pentru  activitatea popotei, conform art. 91, art.96 și 123, din O.M.J 2713/2001, fiind nevoie ca persoana prejudiciata să achiziționeze personal bunuri materiale pentru a-si putea desfășura activitatea în cadrul popotei din penitenciarul Ploiești.

Note de constatare din dosarul penal:

– la pag.4 , Deacu afirmă că persoana prejudiciata a semnat contractul de sponsorizare în biroul AFv si în incinta popotei a semnat Nir-urile. La contractual de sponsorizare înmânat soțului persoanei prejudiciate , sunt 3 Nir-uri , dar nu este semnătura persoanei prejudiciate.

– la pag.5 paragraf 2

Doamna Deacu recunoaște că persoana prejudiciata nu a dorit să se ocupe de contractual de donație, deci trebuia informat soțul acesteia și chemat pentru a i se înmâna un exemplar din contractual de donație.

-la pag.5 paragraf 3

Doamna Deacu susține că a efectuat o copie a contractului semnat, pe care a introdus-o în dosarul care conținea bonurile în original și certficatele de garanție ale bunurilor care au făcut obiectul contractului de sponsorizare, dar în procesul Verbal de inventariere condus de Toma Magdalena nu apare această copie, o alta constatare a organelor de cercetare penala.

 Prima incercare de musamalizare si de acoperirea acestor furturi, prin adrese oficiale care din punctul nostru mai mult i-au  ingropat in…penal:

La data de 03.04.2020, prin adresa nr 26020/PPPH/03.04.2020, Directorul de la aceea data, Celestin Branzan in formeaza oficial IPJ Prahova ca, „suportul optic al inregistrarilor ale camerelor de supraveghere din zona corpului administrativ se stocheaza pe o perioada de maxim 9 zile (o mare „gogoroata”, contrara tuturor prevederilor legale si ordinelor interne),  iar inregsitrarile din data de 23.03.2020 NU au fost SALVATE.

Sa specificam ca la aceea data Valentin MATEI era director adjunct si raspundea de supraveghere ar fi de prisos, cei din sistem cunosc aceste aspecte iar fapta este PENALA!

Sa mai precizam ca acelasi imputernicit a declarat ca nu stie/nu cunoaste nimic si ca „gura nu ii miroase”?

Dar cum ar fi sa revenim cu noi probe/documente cum acest „imputernicit” a efectuat „negocieri cu anchetatorii? Devine din ce in ce mai interesant si inca ne mai miram cum acest „imputernicit” este mentinut la comanda Penitenciarulului Ploiesti.  Imputernicirea ii expira la inceputul lunii aprilie si de cand am demarat dezvaluirile noastre cu documente a intrat brusc in concediu medical, probabil un colac de salvare in opinia sa sa nu fie demis si/sau schimbat. Vom reveni cu dezvaluiri si probe de domeniul fantasticului si paranormalului privind caracatita din Penitenciarul Ploiesti. (Cristina T.).

Cosmin Dorobantu, liderul FSANP, confirma dezvaluirile ziarului Incisiv de Prahova/” Caracatita din Aparatul Central si din zona Administratiei Penitenciarelor”

Furturi, falsuri si alte infractiuni succesive la Penitenciarul Ploiesti (IV)

Cum se FURA pe fata si sarabanda unor falsuri pentru acoperirea acestor furturi la Penitenciarul Ploiesti (III)

Cum se FURA pe fata si sarabanda unor falsuri pentru acoperirea acestor furturi la Penitenciarul Ploiesti (II)

O neglijenta si un abuz in serviciu savarsit de numita Tasma V. Tania, agent sef principal la Penitenciarul Ploiesti, poate costa statul roman

Bomba ecologica de la Pleasa/Atentat la siguranta nationala/IPJ Prahova, Penitenciarul Ploiesti si Tymbark

Se aude zăngănit de cătușe la “Bomba ecologica de la Pleasa”/IPJ Prahova confirma dezvaluirile noastre

Ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, reactioneaza prin I.G.P.R si sesizeaza organele de cercetare penala cu privire la „Bomba ecologica de la Pleasa” si atentatul la siguranta nationala

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Eveniment

Proiecție specială a comediei despre relații „În pielea mea” la Pitești, în prezența actorilor Oana Gherman, Vlad Gherman, Ioana Ginghină, pe 17 februarie

Publicat

pe

De

Spectatorii din Pitești sunt invitați pe 17 februarie la o întâlnire specială cu o parte din membrii echipei comediei „În pielea mea”: Oana Gherman, Vlad Gherman, Ioana Ginghină. Evenimentul va avea loc la Cinema City Vivo! Pitești de la ora 18:30. Proiecția filmului va începe la ora 19:00 și va fi urmată de o discuție cu actorii.

O comedie savuroasă despre un „schimb de roluri” pe care patru cupluri îl acceptă pe durata unui weekend, ce se dovedește un mod haios  prin care protagoniștii reușesc să-și cunoască mai bine partenerii și să renunțe la orgolii și preconcepții, „În pielea mea” propune o experiență de cinema relaxantă și amuzantă.

TRAILER: https://bit.ly/InPieleaMea
Mai multe detalii: inpieleamea.ro

Reprezentativă pentru modul în care majoritatea tinerilor se raportează la relațiile de cuplu, comedia „În pielea mea” îi reunește în distribuție pe Ioana State, George Tănase, Sergiu Costache, Oana Gherman, Vlad Gherman, Azaleea Necula, Alexandra Răduță, Gabriel Vatavu, alături de Ioana Ginghină, Mihai Găinușă, Daria Jane și alții.

Regizorul și scenaristul Paul Decu, absolvent al  Facultății de Teatru UNATC „I.L.Caragiale” și al masteratului în regie de film de la MetFilm School Londra, a colaborat la realizarea primului său lungmetraj cu o echipă de profesioniști din care fac parte Adrian Pădurețu (imagine), Bogdan Ivanovici (sunet), Anca Miron (scenografie), Francisca Vass (costume).

O comedie actuală și colorată, filmul „În pielea mea” are premiera națională pe 10 februarie, distribuit de T.R.I.B.E. Films.

Mai multe detalii, imagini de la filmări, fragmente din film și declarații din partea actorilor sunt disponibile pe paginile social media ale filmului de Facebook, Instagram, TikTok.

 „În Pielea Mea” este un film produs de: CB MOTION PICTURES. 

Producător asociat: MAGNETIC MEDIA PRODUCTIONS; Producător  executiv: Adela Mara.

Manager producție: Iulia Cezara Roșu.
Casting: ELEPHANT MEDIA.

Realizat cu sprijinul: 

Co-finanțatori: C&C HOUSE RESIDENCE, S&I BEST CORPORATION WEB DESIGN, CLIMA FREON

Sponsori: CLINICA RMN TINERETULUI; CLINICA IMAMED; OMV PETROM; MIKO BEAUTY PALACE; ȘERBAN & ASOCIAȚII; ESTEEM BODY SCULPT & SPA; PIZZERIA VOLARE; MERLIN’S; DOWNTOWN FITNESS MATEI BASARAB; THE COFFEE HOUSE; CLAUMAR PESCAR; UNIVERSITATEA DE ȘTIINȚE AGRONOMICE ȘI MEDICINĂ VETERINARĂ BUCUREȘTI

Parteneri: AUTO ITALIA IMPEX SRL; KGM BUCUREȘTI – SMT PALLADY; RAZELM LUXURY RESORT – JURILOVCA; SCEMTOVICI & BENOWITZ GALLERY; CREATIVE AVOCADOS; ALCHEMICO.
Partener social: Asociația „România Zâmbește”.

Distribuitor: T.R.I.B.E. Films.
www.facebook.com/TribeFilms.rowww.instagram.com/tribefilms.ro/

Partener media principal: VIRGIN RADIO ROMANIA

Parteneri media: CineFan, News.ro, Zile și Nopți, Cinemap, Revista FILM, Playtech, Happ.ro, Cinefilia, Daily Magazine, Filme-carti, MovieNews, The Movienator, Munteanu.

Citeste in continuare

Eveniment

Peste 1400 de spectatori entuziaști la premiera de gală a comediei ÎN PIELEA MEA, cu: George Tănase, Ioana State, Vlad Gherman, Oana Gherman, Sergiu Costache, Azaleea Necula, Alexandra Răduță, Gabriel Vatavu, Ioana Ginghină, Daria Jane, Mihai Găinușă

Publicat

pe

De

Premiera de gală a comediei „În pielea mea” de la Cinema City AFI Cotroceni București a fost primită pe 9 februarie de peste 1400 de spectatori cu aplauze, râsete și bucurie.
Numeroase vedete și influenceri au fost alături de actorii George Tănase, Ioana State, Alexandra Răduță, Gabriel Vatavu, Vlad Gherman, Oana Gherman, Sergiu Costache, Azaleea Necula, Ioana Ginghină, Mihai Găinușă, Daria Jane, Cătălin Coșarcă și Toto Dumitrescu.

„Este o comedie care nu urmărește tiparele ultimelor comedii lansate în ultimul timp la noi. Filmul are o narațiune jucăușă cu personaje construite în jurul unei tematici aprins dezbătută în societatea de astăzi. Filmul nu conține înjurături și este bazat pe situații inspirate din viața reală.”, spune regizorul Paul Decu.

Echipa filmului „În pielea mea”, scris și regizat de Paul Decu, propune spectatorilor o abordare amuzantă a unei situații des întâlnite în micile certuri dintr-un cuplu: pentru cine e mai greu/ mai ușor. În urma unei provocări pe care patru cupluri de prieteni o duc la bun sfârșit, după multe peripeții, într-un weekend, personajele ajung să câștige o altă viziune despre relațiile lor, lăsând deoparte presupunerile, orgoliile și preconcepțiile, pentru a încerca să comunice mai bine între ei. 


Cu râs pe săturate, surprize și personaje pline de viață, comedia independentă „În pielea mea” intră în cinematografele din toată țara din 10 februarie.

Spectatorilor li s-a pregătit o surpriză pentru data de 12 februarie: o seară specială  „Date Night” organizată în mai multe cinematografe din rețeaua Cinema City unde toți cei care cumpără un bilet la comedia „În pielea mea” vor primi un premiu garantat din partea Avon.


Până pe 23 februarie, toți spectatorii din țară care și-au cumpărat bilet la filmul „În pielea mea” se pot înscrie în cursa pentru un iPhone 17 Pro Max, încărcând dovada achiziției biletului la cinema în formularul dedicat concursului, premiul fiind oferit prin tragere la sorți pe 24 februarie.

După proiecțiile speciale din Arad, Timișoara, Alba Iulia, Sibiu, Brașov, Cluj-Napoca, Baia Mare, Oradea, cu săli pline, multe aplauze, râsete și discuții îndelungate cu spectatorii curioși și încântați de poveste și de prestațiile actorilor, caravana „În pielea mea” continuă în mai multe orașe.

Pe 11 februarie va avea loc proiecția specială „În pielea mea” de la Cinema City din City Park Constanțade la 18:30, unde regizorul Paul Decu și actrița Azaleea Necula, originari din Constanța și împrejurimi, vor prezenta filmul alături de colegii lor Ioana State, Alexandra Răduță și Gabriel Vatavu.

Cinema City Shopping City Galați invită spectatorii pe 12 februarie de la 18:30 la întâlnirea cu actrițele Ioana State și Azaleea Necula și regizorul Paul Decu.

Pe 13 februarie la ora 18:30, spectatorii din Iași sunt invitați la proiecția specială din Cinema City Iulius Mall, alături de regizorul Paul Decu și de actorii Gabriel Vatavu, Sergiu Costache, Azaleea Necula, Alexandra Răduță.

De „Ziua Îndrăgostiților”, pe 14 februarie, în Cinema City Iulius Mall  Suceava, de la 18:30, spectatorii sunt invitați la film alături de regizorul Paul Decu și de actorii Sergiu Costache, Vlad si Oana Gherman, Alexandra Răduță.

Cineplexx Băneasa Shopping City București găzduiește o proiecție specială în prezența întregii echipe pe 15 februarie, de la 17:30.

În Craiova, regizorul Paul Decu și actorii Sergiu Costache, Azaleea Necula și Oana Gherman vor ajunge la cinematograful Inspire VIP Electroputere Mall pe 16 februarie de la ora 18:00.

Actorii Vlad Gherman, Oana Gherman și Ioana Ginghină vin la întâlnirea cu publicul din Cinema City Vivo! Pitești pe 17 februarie, de la 18:30 și vor participa la o discuție după proiecție, alături de regizorul Paul Decu.

Caravana „În pielea mea” ajunge la Cinema City Shopping City Ploiești, pe 18 februarie, de la 18:30, la proiecția specială introdusă de regizorul Paul Decu, alături de actorii Ioana State, Vlad și Oana Gherman, Azaleea Necula și Gabriel Vatavu.

O comedie actuală și spumoasă, filmul „În pielea mea” este distribuit de T.R.I.B.E. Films.

TRAILER: https://bit.ly/InPieleaMea
Site oficial: inpieleamea.ro

Mai multe detalii, imagini de la filmări, fragmente din film, declarații din partea actorilor și informații despre concursuri sunt disponibile pe paginile social media ale filmului de FacebookInstagramTikTok.

Adrian Pădurețu semnează imaginea filmului. De sunet s-a ocupat Bogdan Ivanovici, de scenografie Anca Miron, iar de costume Francisca Vass.

 „În Pielea Mea” este un film produs de: CB MOTION PICTURES. 

Producător asociat: MAGNETIC MEDIA PRODUCTIONS 

Producător: Claudiu Boboc

Producător  executiv: Adela Mara

Manager producție: Iulia Cezara Roșu

Casting: ELEPHANT MEDIA  

Realizat cu sprijinul: 

Co-finanțatori: C&C HOUSE RESIDENCE, S&I BEST CORPORATION WEB DESIGN, CLIMA FREON

Sponsori: CLINICA RMN TINERETULUI; CLINICA IMAMED; OMV PETROM; MIKO BEAUTY PALACE; ȘERBAN & ASOCIAȚII; ESTEEM BODY SCULPT & SPA; PIZZERIA VOLARE; MERLIN’S; DOWNTOWN FITNESS MATEI BASARAB; THE COFFEE HOUSE; CLAUMAR PESCAR; UNIVERSITATEA DE ȘTIINȚE AGRONOMICE ȘI MEDICINĂ VETERINARĂ BUCUREȘTI

Parteneri: AUTO ITALIA IMPEX SRL; KGM BUCUREȘTI – SMT PALLADY; RAZELM LUXURY RESORT – JURILOVCA; SCEMTOVICI & BENOWITZ GALLERY; CREATIVE AVOCADOS; ALCHEMICO.

Partener social: Asociația „România Zâmbește”.

Distribuitor: T.R.I.B.E. Films.
www.facebook.com/TribeFilms.ro – www.instagram.com/tribefilms.ro/

Partener media principalVIRGIN RADIO ROMANIA

Parteneri mediaCineFanNews.roZile și NopțiCinemapRevista FILMPlaytechHapp.roCinefiliaDaily MagazineFilme-cartiMovieNewsThe MovienatorMunteanu.

Citeste in continuare

Cultură

Buchetele de flori în formă neobișnuită: rotund, triunghi, inel?

Publicat

pe

Buchetele de flori în formă neobișnuită: rotund, triunghi, inel?

De ce ne atrag formele, chiar și atunci când ținem flori în mână

Într-un fel, florile au fost mereu despre formă, chiar dacă noi le spunem culoare, miros, gest, surpriză. Când eram mică, mă uitam la buchețelele puse pe masa din bucătărie, în vazele acelea de sticlă, și aveam impresia că ele își aleg singure locul. Nu stăteau niciodată perfect, se aplecau într-o parte, unele își căutau lumina, altele parcă își căutau companie. Abia mai târziu am înțeles că tocmai asta e frumusețea, faptul că, deși vorbim despre aranjamente, totul rămâne un pic viu și imprevizibil.

Formele neobișnuite, rotund, triunghi, inel, sunt felul în care lumea florilor a început să vorbească mai direct cu ochiul nostru modern. Trăim printre ecrane, icoane, pictograme, interfețe. Ne plac lucrurile care au contur, care pot fi recunoscute repede. Și totuși, când cineva îți întinde flori, nu vrei să fie doar o imagine bună pentru o poză. Vrei să simți că e un gând pus în mâinile tale. Forma poate face exact asta: să transforme un gest simplu într-un mesaj mai clar.

Dar să spun ceva din capul locului: nu există o formă corectă. Sunt doar forme care se potrivesc mai bine cu un moment, cu o persoană, cu un loc. Uneori, o alegi din instinct. Alteori, pentru că rochia are un anume croi și, dacă te uiți în oglindă, îți dai seama că un aranjament rotund îți înmoaie linia umerilor. Sau poate pentru că masa e lungă și îngustă și un triunghi vertical ar aduce un pic de energie, un pic de direcție. Știi cum e, în viața reală, nu ne trezim dimineața cu un manual de estetică în mână.

Rotundul: clasicul care nu se termină, doar se reinventează

Rotundul e, probabil, forma cu cea mai lungă poveste în florărie, măcar în felul în care îl recunoaștem azi. E familiar, e blând, e „ca acasă” pentru ochi. Când spui rotund, îți vine în minte un ansamblu compact, cu flori așezate astfel încât să se susțină una pe alta, fără colțuri, fără vârfuri care fug. E genul de formă care pare simplă, dar tocmai de asta cere atenție, pentru că orice mic dezechilibru se vede imediat.

Ce înseamnă, de fapt, un rotund reușit

Un rotund reușit nu e o sferă rigidă. Nu e o minge de flori, ca un obiect din vitrină. E mai degrabă o conversație între proporții. Ai centrul, care atrage privirea, apoi o zonă de trecere, unde florile fac legătura, și apoi marginea, care spune cât de „aerisit” sau cât de „plin” e totul. Dacă marginea e prea tăiată, pare ca un tort decorat mecanic. Dacă e prea dezordonată, rotundul se pierde și devine doar o adunare de tulpini.

Aici intervine o mică lecție pe care o înveți, de obicei, când ții ceva în mână și simți că e prea greu sau prea instabil. Rotundul trebuie să fie echilibrat și în greutate, nu doar în imagine. Florile cu cap mare, ca hortensia sau bujorul, îți dau volum repede, dar îți cer și o structură bună. Florile cu tulpină lungă și flexibilă, ca laleaua, îți dau mișcare, dar dacă exagerezi, îți „sparg” conturul.

Rotundul și emoția pe care o poartă

Rotundul transmite, de obicei, siguranță. E forma pe care o alegi când vrei să spui: sunt aici, îmi pasă, nu vreau să complic lucrurile. O oferi ușor, o primești ușor, o pui într-o vază fără să te stresezi prea tare. În mod ciudat, deși e clasic, rotundul poate fi și modern, dacă îl construiești cu spații mici de respirație, cu texturi diferite, cu frunze care nu sunt doar fundal, ci parte din poveste.

Rotundul e minunat pentru momentele în care vrei să rămâi aproape de terenul sigur, dar să aduci un detaliu care să spună ceva despre tine. De pildă, o singură pată de culoare neobișnuită, un ton de cărămiziu într-un ansamblu alb, sau un verde prăfuit care schimbă complet atmosfera.

Rotundul ca obiect, nu doar ca simbol

Practic vorbind, forma rotundă e prietenoasă cu transportul și cu viața de zi cu zi. Încap mai ușor în ambalaj, se protejează mai ușor. Dacă e un dar care trebuie să ajungă într-un birou, într-un apartament mic, într-un loc unde nimeni nu vrea să facă pe floristul în pauza de prânz, rotundul e o alegere inteligentă. În plus, are o calitate discretă: nu cere un spațiu special ca să arate bine. Îl pui pe masă și deja funcționează.

Triunghiul: energie, direcție, un pic de îndrăzneală

Triunghiul e forma care îți spune că cineva a avut un gând mai clar decât „să fie frumos”. Triunghiul are vârf, are bază, are direcție. E ca o propoziție care începe cu un verb. Simți o intenție. Și da, poate părea intimidant, pentru că un triunghi prost făcut arată rigid, ca un decor de scenă dintr-o piesă veche. Dar un triunghi bine gândit e surprinzător de viu.

Cum arată un triunghi modern

În florărie, triunghiul nu trebuie să fie „trasat” cu rigla. De fapt, dacă îl vezi prea clar, ceva s-a întâmplat. Un triunghi modern sugerează forma, nu o desenează agresiv. Se joacă cu înălțimi diferite ale tulpinilor, cu un punct de accent sus, cu o bază mai densă sau mai stabilă, iar între ele lasă spații mici, ca niște pauze. Asta îl face să pară natural.

Triunghiul funcționează foarte bine cu flori care au tulpini elegante și capete nu foarte grele. Delphinium, snapdragon, lisianthus, chiar și anumite crenguțe cu flori mici pot ridica vârful fără să apese. La bază, florile mai rotunde, mai pline, îl țin pe loc, ca și cum i-ar spune: poți să visezi sus, dar ai nevoie de rădăcini.

Ce spune despre persoana care îl alege

Dacă rotundul e confortabil, triunghiul e un pas spre expresie. E forma potrivită când vrei să exprimi energie, curaj, un soi de optimism activ. Îl văd adesea ca pe o formă care se potrivește cu începuturile: începutul unui job, începutul unui proiect, o mutare într-o casă nouă. Triunghiul pare să se ridice dintr-un punct și să se ducă în sus, și asta, fără să vrei, îți dă o senzație de mișcare.

Într-o cameră, un triunghi floral poate „desena” și el spațiul. Dacă ai o masă joasă, un triunghi înalt o face să pară mai importantă. Dacă ai o încăpere cu tavan înalt și ai impresia că totul e puțin gol, un triunghi vertical umple acel gol fără să fie masiv. E o soluție estetică, dar e și un mic truc de interior.

Detaliile care pot strica totul, dacă nu ești atent

Triunghiul cere atenție la un lucru pe care lumea îl ignoră de multe ori: linia de privire. Dacă îl pui pe o masă unde oamenii stau și vorbesc, și triunghiul are vârful prea înalt, devine un zid. Dacă e prea compact, pare un obiect decorativ, nu un gest. Dacă e prea „gol”, pare că lipsește ceva. Când e echilibrat, însă, creează acel sentiment plăcut că totul are locul lui, dar nimic nu e forțat.

Inelul: forma care se poartă ca o amintire

Forma de inel e, pentru mine, cea mai emoționantă dintre toate. Poate pentru că inelul nu e doar o formă geometrică. E un simbol pe care îl purtăm pe corp, e ceva ce promite continuitate. Și, în același timp, e o formă care cere un alt fel de relație cu florile: nu le mai privești doar din față, le privești în jur, le lași să te înconjoare.

De la coroniță la cerc contemporan

Când spui inel floral, unii oameni se gândesc imediat la coronițe, la tradiții, la sărbători de vară, la mirese cu flori în păr. E o asociere frumoasă și adevărată, dar inelul modern poate fi mult mai mult decât atât. Poate fi o formă de centru de masă, o formă de decor pentru ușă, o formă de aranjament care stă pe un suport și creează un gol intenționat în mijloc, ca un cadru.

Golul din mijloc e partea cea mai interesantă, pentru că îl obligă pe privitor să completeze. Într-un fel, îi face loc și persoanei care primește. Nu e doar un obiect care ocupă spațiu. E o formă care invită.

Cum se construiește și de ce contează asta

Inelul e, tehnic, mai dificil decât pare. Are nevoie de bază. Uneori e un suport de sârmă, alteori e o structură de burete floral, alteori e o combinație. Trebuie să fie stabil, pentru că altfel, în momentul în care îl ridici, se deformează și totul se duce într-o parte. Și mai e ceva: inelul nu se susține din interior ca rotundul. Rotundul poate fi compact și se ține în sine. Inelul are un gol, iar asta înseamnă că distribuția greutății trebuie gândită aproape ca la o brățară.

Mai e și ideea de ritm. Pe un cerc, dacă pui flori identice la distanțe egale, obții ceva foarte uniform, dar și puțin rece. Dacă pui totul într-o parte, obții un cerc dezechilibrat care pare greșit. Un inel reușit are densitate variabilă, cu zone mai pline și zone mai aerisite, dar păstrează senzația de continuitate.

Când e potrivit un inel

Inelul se potrivește perfect pentru evenimente care au o încărcătură de legătură, de apartenență. Aniversări, logodne, nunți, dar și întâlniri de familie care nu sunt neapărat oficiale. Și, uneori, inelul e potrivit și pentru momente de comemorare, pentru că cercul sugerează un fel de întoarcere, un fel de amintire care nu dispare, doar își schimbă forma.

Aici, sincer, depinde mult de gustul celui care primește. Unii oameni iubesc simbolurile. Alții se simt sufocați de ele. E important să nu proiectezi prea mult. Dacă persoana e genul care preferă simplitatea, un inel mic, delicat, cu verdeață și câteva flori de accent, poate fi mult mai puternic decât un cerc mare și dramatic.

Formele acestea nu sunt doar „trend”, sunt limbaje

E ușor să spui: formele neobișnuite sunt o modă. Și da, sigur, rețelele sociale au împins mult estetica asta în față. Dar nu e doar atât. Când alegi rotund, triunghi sau inel, alegi un limbaj. Rotundul spune armonie și apropiere, triunghiul spune direcție și energie, inelul spune continuitate și intimitate. Nu trebuie să crezi în simboluri ca într-o religie, dar e greu să nu simți ceva când le vezi.

Și mai e un motiv pentru care formele au devenit mai importante: trăim într-o perioadă în care oamenii își personalizează gesturile. Mesajul pe o panglică, culoarea care are o poveste, floarea care amintește de o bunică sau de o primă întâlnire. Forma vine peste toate acestea ca un cadru.

Dacă ai nevoie de un punct de pornire, când vrei să te uiți la opțiuni și să îți faci o idee despre stiluri, culori și compoziții, îți poate fi util să răsfoiești buchet de flori și să vezi ce te atrage instinctiv. Uneori instinctul e mai deștept decât toate sfaturile.

Cum alegi forma potrivită fără să te blochezi în reguli

Corpul și gestul, înainte de fotografie

Un detaliu pe care îl uităm des, pentru că suntem obișnuiți să vedem flori în imagini, este că ele sunt ținute în mână. Sunt purtate. Și asta schimbă totul.

Rotundul stă bine în brațe, e confortabil, îl strângi ușor. Triunghiul cere să îl ții cu o atenție mică, pentru că vârful are direcție și, dacă îl înclini, poate părea că se prăbușește. Inelul, uneori, se poartă diferit, poate fi ținut ca un obiect, poate fi așezat pe masă, poate fi sprijinit. Asta înseamnă că forma potrivită nu e doar cea care arată bine, ci cea care se simte bine.

Îmi amintesc de o situație mică, poate banală, la un eveniment de familie. O fată tânără, emoționată, ținea flori în mâini și, din când în când, le schimba poziția, pentru că îi obosea brațul. Erau frumoase, dar prea grele. În poze arătau splendid. În viața reală, ea își dorea să le lase jos. Asta e diferența dintre estetică și viață.

Încăperea în care vor ajunge florile

Când oferi flori, oferi și o mică responsabilitate. Persoana trebuie să le pună undeva, să le îngrijească, să le integreze. Dacă știi că locuiește într-un apartament mic, cu puține suprafețe libere, un inel de masă poate fi mai potrivit decât un triunghi înalt care cere spațiu. Dacă știi că are un birou, un rotund compact e mai ușor de gestionat.

În același timp, uneori tocmai forma „neobișnuită” e surpriza care face diferența. Dacă știi că persoana e creativă, că îi place designul, că apreciază obiectele care au un twist, un triunghi aerisit sau un cerc delicat poate fi exact acel lucru care o face să zâmbească, chiar înainte să simtă mirosul.

Culoarea și textura, ca să nu iasă forțat

Formele geometrice pot deveni ușor teatrale dacă sunt combinate cu culori stridente fără un fir narativ. Și aici nu e vorba de morală, e vorba de senzația pe care o ai când privești. Un triunghi în roșu intens, cu multe flori identice, poate arăta agresiv. Un inel plin de flori foarte mari, toate la fel, poate părea masiv și greu.

De multe ori, ceea ce face un aranjament să pară „scump” sau „fin” nu e prețul florilor, ci modul în care texturile se echilibrează. Petale catifelate lângă frunze mate, ceva mic și delicat lângă ceva mai plin, o singură floare cu formă sculpturală care schimbă ritmul. Sunt detalii pe care le simți mai mult decât le explici.

Partea mai puțin romantică: structură, apă, transport

Florile, oricât am vrea să le ținem în zona emoției, sunt și materie. Au tulpini, au apă, au greutate, au fragilitate. Formele neobișnuite pun presiune pe partea asta practică.

Rotundul, dacă e făcut corect, se ține bine, dar poate avea un centru prea dens, ceea ce înseamnă că unele flori nu primesc aer și își pierd prospețimea mai repede. Triunghiul are riscul de a fi instabil în ambalaj, pentru că vârful se poate îndoi sau se poate lovi. Inelul e sensibil la orice deformare, iar dacă structura de bază nu e solidă, devine un cerc obosit, care parcă stă strâmb și își pierde farmecul.

Transportul contează. Nu doar livrarea, ci drumul până acasă, drumul până la petrecere, momentul în care cineva îl ține în brațe într-un taxi sau într-o mașină cu scaune înguste. Un florist bun se gândește la asta, uneori mai mult decât la fotografie. Îți dă un ambalaj care protejează, îți dă un mod de a-l ține, îți spune două lucruri simple despre apă și temperatură.

Și, da, temperatura e un personaj principal aici. Într-o iarnă rece, florile pot suferi de la șocul termic când intri într-un spațiu încălzit. Vara, într-o mașină parcată, se duc repede. E motivul pentru care formele mai complexe, cum e inelul, sunt adesea făcute cu flori care rezistă mai bine, sau cu o structură care le păstrează umede mai mult timp.

Când vrei ceva personal, dar nu exagerat

Aici e partea care îmi place cel mai mult: modul în care forma devine un fel de amprentă, fără să fie stridentă. Nu toată lumea vrea să fie centrul atenției. Unii oameni sunt mai rezervați, mai liniștiți. Le place frumosul, dar nu vor să-l poarte ca pe o pancartă.

Rotundul poate fi personalizat prin culori și texturi, fără să schimbi forma. Triunghiul poate fi îmblânzit prin flori care curg ușor, care se apleacă, care nu fac colțuri. Inelul poate fi făcut discret, aproape ca un cadru verde, cu câteva puncte de culoare.

Uneori, personalizarea vine dintr-un detaliu mic. O floare care amintește de grădina bunicilor. O nuanță care se potrivește cu o eșarfă preferată. Un verde care aduce aminte de o pădure de pin. Nu trebuie să spui asta cu voce tare. E suficient să o simtă cel care primește.

Atelierul cu Daruri și felul în care un brand ajunge să înțeleagă un gest

Mi se pare interesant cum, în ultimii ani, au apărut branduri care nu tratează florile ca pe un produs banal, ci ca pe un fel de experiență de comandă, la fel de atentă ca orice alt serviciu bun.

Atelierul cu Daruri, fondat in 2024, este un brand romanesc de cadouri personalizate si buchete de flori. Conceptul e orientat spre tineri, cu accent pe calitate si pe un proces de comanda exclusiv, simplu si orientat catre client — de la selectie si mesaj pe panglica, la livrare.

Când citești asta, poate pare un detaliu de marketing, dar în viața reală contează enorm. Pentru că florile sunt adesea comandate în grabă, între două întâlniri, în drum spre un aniversar, în timp ce îți amintești brusc că nu ai apucat să scrii un mesaj. Un proces simplu și curat înseamnă că gestul rămâne gest, nu devine stres.

Și mai e ceva: tinerii au o relație diferită cu estetica. Ei văd instantaneu dacă ceva arată învechit, dacă un ambalaj e prea încărcat, dacă o combinație de culori e obosită. Un brand care înțelege asta nu doar vinde flori. Ajută oamenii să comunice într-un limbaj care se simte actual.

Trei scene din viața reală, ca să simți diferența dintre formă și intenție

O aniversare într-un apartament mic

Îmi imaginez, pentru că am văzut asta de atâtea ori, un apartament mic, dar îngrijit. O masă rotundă în bucătărie, poate două scaune și o bancă lipită de perete. Într-un spațiu ca acesta, un aranjament rotund, nu foarte înalt, devine parte din încăpere, nu o ocupă.

Persoana îl pune în centru și, imediat, masa pare pregătită pentru o discuție lungă. Rotundul, aici, e ca o îmbrățișare. Nu deranjează, nu domină, doar încălzește.

Un birou cu multe ecrane și puțin aer

Un birou modern e deseori o colecție de linii drepte. Monitoare, agende, obiecte. Într-un astfel de spațiu, un triunghi floral poate fi o gură de aer, dar doar dacă e gândit cu delicatețe.

Dacă e prea compact, devine încă un obiect. Dacă e aerisit, cu o linie care urcă și câteva puncte de culoare care se repetă, îți dă senzația că spațiul respiră. Și, da, știu că sună aproape poetic, dar e și foarte concret: ochiul se odihnește pe ceva viu.

O masă de familie, când vrei să aduci pe toți împreună

Inelul, pe o masă de familie, are un efect aproape social. Pentru că nu blochează privirea. Lumea se vede prin el. Dacă pui în mijloc o lumânare sau un obiect simplu, cercul devine un cadru. În jurul lui, oamenii vorbesc, se întind după pâine, râd, povestesc. Forma nu e doar decor, e parte din felul în care masa se simte.

Asta, pentru mine, e semnul că o formă a fost aleasă bine: nu doar arată bine, ci se integrează în felul în care oamenii trăiesc momentul.

Ce se întâmplă când „neobișnuit” devine prea mult

E o linie fină între creativ și obositor. Uneori, formele neobișnuite sunt folosite ca să acopere lipsa de gust sau lipsa de idee. Un triunghi făcut doar ca să fie triunghi, fără ritm și fără echilibru, arată ca un experiment. Un inel prea încărcat, prea dens, îți dă senzația de greutate, nu de continuitate. Un rotund făcut prea perfect îți amintește de un obiect din plastic, nu de ceva viu.

Când ai îndoieli, e util să te întorci la întrebarea simplă: ce vreau să simtă omul care primește? Vreau să simtă liniște? Entuziasm? Sprijin? Un pic de joacă? Formele sunt instrumente. Emoția e scopul.

Ce rămâne după ce florile se ofilesc

Florile nu durează, și tocmai asta le face să conteze. Forma, culorile, felul în care au fost ținute în mână, toate rămân în memorie mai mult decât credem. Uneori rămâne și un detaliu banal, cum ar fi panglica, sau felul în care ambalajul a foșnit când a fost desfăcut. Alteori rămâne doar senzația, că cineva a ales cu grijă.

Rotund, triunghi, inel, toate sunt moduri de a spune: m-am gândit la tine. Și poate că asta e partea frumoasă. Într-o lume în care multe lucruri sunt rapide și reci, un gest care are formă, care are intenție, care are un pic de căldură, se simte ca un mic act de grijă.

Dacă ar fi să îți dau o singură idee de luat cu tine, ar fi asta: nu alege forma ca să impresionezi. Alege forma ca să potrivești gestul pe omul din fața ta. Când reușești asta, chiar și cea mai neobișnuită formă pare, de fapt, naturală.

Citeste in continuare

Parteneri

Ultimile stiri locale

Exclusiv7 ore inainte

Snick Ambalaje – soluții românești de excelență pentru ambalaje biodegradabile și sustenabile

Snick Ambalaje a devenit un nume important în România când vine vorba de soluții ecologice, fiind o firmă românească ce...

Uncategorized8 ore inainte

Scrisoare deschisă privind accesul pacienților oncologici la servicii de radioterapie și utilizarea capacităților disponibile

Către: Ministerul Sanatatii Casa Națională de Asigurări de Sănătate Stimate Domnule Ministru / Secretar De Stat, Dr. Stela Firu Stimate...

Afaceri11 ore inainte

CONSTRUCȚIILE SUSTENABILE ȘI REZILIENȚA: BĂNCILE ȘI ASIGURATORII – PARTENERI CHEIE LA NIVEL GLOBAL

În contextul unor fenomene meteorologice extreme din ce în ce mai frecvente, construcțiile sustenabile devin treptat o temă centrală pentru...

Afaceri12 ore inainte

Românii încep să calculeze corect: locuința „verde” nu mai e un moft, ci o investiție care se plătește singură

Interesul pentru locuințe eficiente energetic crește vizibil, dar decizia finală rămâne blocată de percepția costului inițial. Datele indică, însă, o...

Uncategorized13 ore inainte

Mini-vacanța de 1 Mai în aer liber: idei de plimbări, drumeții și gustări sănătoase pentru zile active

Mini-vacanța de 1 Mai este, pentru mulți, prilej de petrecut timpul în aer liber — fie că este vorba de...

Afaceri14 ore inainte

The List Estates: Chiriile accelerează în 2026, în timp ce tranzacțiile de vânzare încetinesc pe fondul prudenței cumpărătorilor

Piața rezidențială din România traversează un început de an marcat de o schimbare vizibilă de comportament din partea clienților, în...

Uncategorizedo zi inainte

Samsung anunță o colaborare globală pentru Galaxy S26 Ultra cu ocazia lansării filmului „The Devil Wears Prada 2” în cinematografe

București – 22 aprilie 2026 – Astăzi, Samsung a lansat o colaborare globală pentru a sărbători lansarea în cinematografe a filmului...

Uncategorizedo zi inainte

HONOR aduce experiența de gaming și tehnologie la East European Comic Con 2026

București, 22 aprilie 2026 – HONOR participă în acest weekend la East European Comic Con 2026, unul dintre cele mai...

Uncategorizedo zi inainte

„IMAGINE UNIVERSE” – Sînziana Mircea & Friends: concert extraordinar la Sala Radio din București pe 5 mai

București – 16 aprilie 2026 Pianista Sînziana Mircea revine la Sala Radio cu un nou concert spectaculos. După concertul sold‑out...

Uncategorized2 zile inainte

Un stil de viață mai bun: Samsung prezintă noile electrocasnice BESPOKE AI pentru bucătărie și casă, 2026

Noile inovații pentru bucătărie și casă reflectă viziunea Samsung privind inovațiile inteligente, fiabile și axate pe design, care îmbunătățesc viața...

2 zile inainte

StiriTimis.ro – Testare HPV gratuită în Timișoara

Spitalul Clinic Județean de Urgență „Pius Brînzeu” Timișoara a publicat un anunț privind desfășurarea unei campanii de screening gratuit pentru...

4 zile inainte

iubimtm.ro: Trupa B.U.G. Mafia vine la Zilele Studenților Timișoara 2026, pe Stadionul Știința

Trupa B.U.G. Mafia va fi cap de afiș al ediției 2026 a Zilelor Studenților Timișoarei, eveniment care se va desfășura...

Uncategorized6 zile inainte

Weekend fără încărcător? Cu HONOR 600 Lite este posibil

București, 17 aprilie 2026 – Smartphone-ul a devenit un instrument esențial, folosit constant pentru fotografii, navigație, comunicare și divertisment. În acest...

Anotimpurile de Vivaldi Anotimpurile de Vivaldi
Cultură6 zile inainte

Anotimpurile de Vivaldi – un concert veșnic actual

Concertul ”Anotimpurile” de Antonio Vivaldi, prezentat în data de 16 martie 2026 de Orchestra de cameră a filarmonicii sub conducerea...

Turism6 zile inainte

Banatul, recomandat pentru titlul de Regiune Gastronomică Europeană 2028, anunță Alfred Simonis

Președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, a anunțat într-o postare pe Facebook că juriul care deliberează acordarea titlului de Regiune...

Uncategorizedo săptămână inainte

Samsung redefinește viitorul AI Living cu cea mai recentă inovație în domeniul televizoarelor la Inside Samsung, The First Look Europe 2026

Marcând 20 de ani ca brandul nr. 1 mondial de televizoare , Samsung prezintă Micro RGB – o inovație revoluționară...

Știrile Săptămânii