Connect with us

Eveniment

„Seful este un fel de Dumnezeu, nu-l poate atinge brațul legii pentru că e protejat!”/MAFIA INAMOVIBILĂ DIN POLIȚIA ROMÂNĂ! – Ziarul Incisiv de Prahova

Publicat

pe

In mod oficial, a apărut Proiectul de Lege privind reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare care să asigure utilizarea in condiții de eficiență, eficacitate și economicitate a fondurilor publice cât și pentru administrarea eficientă a patrimoniului public proprietatea Statului Român precum și a resurselor minerale…mai pe scurt Legea austerității.

Acest proiect de lege a fost trimis in mod oficial spre consultare organizațiilor sindicale, ieri, ora 11.55, cu termen de transmis obiecții , tot ieri, orele 16.00, ceea ce ne intărește afirmațiile, că totul este stabilit in cualiția de guvernare, singurul litigiu fiind pe impozitarea bancilor cu 1% din cifra de afaceri, in rest totul este pe repede inainte, in cel mai scurt timp o vor vota, iar efectul asupra drepturilor si funcționalitatea sistemului penitenciar va fi unul negativ, dezvaluie FPP.

Din proiectul de lege rezultă:

  1. Posturile vacante din sistemul penitenciar nu se vor desființa , suntem in prevederea art.VI, alin.5, lit.l, din Capitolul II. „Nu intră sub incidența prevederilor alin.(1) următoarele categorii de posturi: posturile aferente funcțiilor de militari și funcționari publici cu statut special din instituțiile din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională”.
  2. Posturile de șef de birou si echivalentul acestora ( șef tură, șef secție) se desființează și nu mai pot fi reinființate, conform prevederilor art. VI, alin.7.
  3. Posturile de șef serviciu, director de direcție se reorganizează, inclusiv toată structura dacă nu are in componența numărul de posturi necesare, conform prevederilor art. IX,alin.2 care prevede : a. Structura organizatorică a autorităților și instituțiilor publice trebuie să respecte următoarele cerințe: b.pentru constituirea unui serviciu este necesar un număr de minimum 10 posturi de execuție; c.pentru constituirea unei direcții este necesar un număr de minimum 20 posturi de execuție; d.pentru constituirea unei direcții generale este necesar un număr de minimum 40 de posturi de execuție. Odată cu desființarea funcțiilor publice de conducere prevăzute la alin.(1) se desființează și structurile organizatorice pe care aceștia le coordonează respectiv serviciile, direcțiile sau după caz direcțiile generale. Aceste structuri organizatorice funcționează până la data aprobării noii organigrame și exercită cu respectarea legii aceleași atribuții prevăzute de regulamentele de organizare și funcționare și de fișa postului. Personalul angajat în cadrul acestor structuri organizatorice își păstrează drepturile salariale în vigoare la data desființării structurilor organizatorice în care își desfășoară activitatea. Personalul încadrat în cadrul structurilor organizatorice care nu mai îndeplinesc normativele de personal urmează să fie preluat în alte structuri organizatorice odată cu aprobarea noilor organigrame.
  4. Deși in proiect numărul total de funcții de conducere se reduce de la 12% la 8 la % , conform prevederilor art. XI, alin.1, sistemul penitenciar este exceptat, conform prevederilor art. XII, alin.1 „Numărul total de funcții de conducere pentru celelalte entități publice finanțate din fonduri publice cărora nu li se aplică prevederile art.391, alin.(1) din OUG 57/2019 privind Codul Administrativ, alții decât cei prevăzuți la art XI, punctul 3 care se organizează și funcționează în baza unor legi speciale sau beneficiază de statute speciale, care desfășoară activități de uz și interes public cum ar fi: educație, sănătate, apărare națională, ordine publică, securitate națională, servicii de informații, servicii de informații externe, servicii de telecomunicații speciale și altele asemenea poate fi de maxim 12% din numărul total de posturi aprobate la nivelul entității publice”.
  5. Modificarea condițiilor de acordare a voucherelor de vacanță. Conform prevederilor art. XIII, alin. 2 nu mai primesc vouchere de vacanță/decontare servicii turistice angajații cu venituri de peste 8000 ron. „Instituțiile publice, astfel cum sunt definite la art. 2 alin. (1) pct. 30 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, și la art. 2 alin. (1) pct. 39 din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare, indiferent de sistemul de finanțare și de subordonare, inclusiv activitățile finanțate integral din venituri proprii, înființate pe lângă instituțiile publice, acordă, anual, personalului încadrat care realizează venituri net lunar de natură salarială de până la 8.000 lei inclusiv, în perioada 1 ianuarie 2024 -31 decembrie 2026, vouchere de vacanță în cuantum de 1.600 lei pentru un salariat”.
  6. Diminuarea unor sporuri. Conform prevederilor art. XVI, , alin.4, sporul pentru condiți grele de muncă, vătămătoare sau periculoase, scade a 15%, și fără a depăși 1.000 ron /brut. „Prevederile alin.(1), art.2, Capitolul VI Sporuri, premii și alte drepturi, dinanexa IV – Familia ocupațională de funcții bugetare Diplomație Ministerul Afacerilor Externe din Legea –cadru nr 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și va avea următorul cuprins:(1) Pentru condiții de muncă grele, vătămătoare sau periculoase, se acordă un spor de până la 15% din salariul de bază corespunzător funcției de încadrare dar nu mai mult de 1.000 lei brut lunar, proporțional cu timpul efectiv lucrat în aceste condiții”.
  7. Norma de hrană, se pare că va suferi modificări, conform prevederilor art. XXXV, alin.2 (1), in sensul că va fi mult diminuată. ” Cheltuielile privind drepturile de hrană/indemnizația de hrană/norma de hrană indiferent de denumirea acesteia stabilite conform reglementărilor legale sau conform contractelor colective de muncă nu pot depăși anual contravaloarea a 4.000 lei/an/persoană actualizată cu indicele prețului de consum comunicat de Institutul Național de Statistică”.
  8. Amânarea plății sentințelor judecătorești pentru anul 2024, conform prevederilor art. LXII. „Tranșele aferente anului 2023 din sumele prevăzute prin hotărâri judecătoreşti având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din instituţiile şi autorităţile publice, care fac obiectul plății eșalonate, reglementate prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investiţiilor publice şi a unor măsuri fiscal- bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene, cu modificările și completările ulterioare, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 130/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, cu modificările şi completările ulterioare și Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 168/2022 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, cu modificările şi completările ulterioare, precum și tranșa aferentă anului 2023 din sumele reprezentând drepturi de natură salarială restante stabilite în favoarea personalului din sistemul justiţiei prin acte administrative ale ordonatorilor de credite, a cătrei plată este reglementată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 3/2019 privind eşalonarea plăţii drepturilor salariale restante pentru unele categorii de personal din sistemul justiţiei, neplătite până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, se plătesc în anul 2024. Plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătoreşti având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din instituţiile şi autorităţile publice, devenite executorii în perioada 1 ianuarie 2024-31 decembrie 2025, se va realiza astfel:în primul an de la data la care hotărârea judecătorească devine executorie se plăteşte 5% din valoarea titlului executoriu;în al doilea an de la data la care hotărârea judecătorească devine executorie se plăteşte 10% din valoarea titlului executoriu;în al treilea an de la data la care hotărârea judecătorească devine executorie se plăteşte 25% din valoarea titlului executoriu;în al cincilea an de la data la care hotărârea judecătorească devine executorie se plăteşte 35% din valoarea titlului executoriu.
  9. Inghețarea salariilor la nivelul lunii Decembrie 2023, conform prevederilor art.LXIV. „Începând cu data de 1 ianuarie 2024, cuantumul sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor, primelor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar, solda lunară de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se menţine cel mult la nivelul cuantumului acordat pentru luna decembrie 2023, în măsura în care personalul ocupă aceeaşi funcţie şi îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii”.
  10. Munca suplimentară și munca prestată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale şi în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare nu se lucrează NU SE VA MAI PLĂTI DIN LUNA SEPTEMBRIE 2023 ȘI PÂNĂ IN LUNA DECEMBRIE 2025 ,orele urmând să se recupereze conform art. LXV. „Prin derogare de la prevederile art. 21 alin. (2) – (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările şi completările ulterioare, în perioada septembrie 2023- decembrie 2025, munca suplimentară efectuată peste durata normală a timpului de lucru de către personalul din sectorul bugetar încadrat în funcţii de execuţie sau de conducere, precum şi munca prestată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale şi în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare nu se lucrează în cadrul schimbului normal de lucru se vor compensa numai cu timp liber corespunzător acestora „.
  11. Sistarea oricărei forme de premiere, până in Decembrie 2025, conform prevederilor atr. LXVI, alin.2. „În perioada cuprinsă între 1 ianuarie 2024 – 31 decembrie 2025, instituţiile şi autorităţile publice, astfel cum sunt definite la art. 2 alin. (1) pct. 30 din Legea nr. 500/2002, cu modificările şi completările ulterioare, şi la art. 2 alin. (1) pct. 39 din Legea nr. 273/2006, cu modificările şi completările ulterioare, indiferent de sistemul de finanţare şi de subordonare, inclusiv activităţile finanţate integral din venituri proprii, înfiinţate pe lângă instituţiile publice, nu acordă personalului din cadrul acestora premii”.
  12. Chiriile , norma de hrană și echipament , plății compensatorii etc, ingheață la nivelul lunii Decembrie 2023 și până in Decembrie 2025, conform art.LXIII. „În perioada cuprinsă între 1 ianuarie 2024 – 31 decembrie 2025, pentru personalul militar, poliţiştii şi poliţiştii de penitenciare, indemnizaţiile, compensaţiile, primele, ajutoarele, plăţile compensatorii, despăgubirile, compensaţiile lunare pentru chirie şi alte drepturi acordate potrivit actelor normative în vigoare, care nu fac parte din solda lunară brută/salariul lunar brut, se menţin la nivelul lunii decembrie 2023”.

Din actualul proiect de lege, trimis spre consultare sindicatelor, in mod oficial, rezultă că lucrurile stau mult mai rău decât anticipam noi și, dacă mai ieri, alalăieri, mai erau unii pe alte site-uri de profil care comunicau oamenilor că noi ii agităm degeaba și lucrurile nu sunt chiar așa de negre, sper ca din acest moment să ne trezim cu toții la realitate și să ne amintim de perioada 2010, când unii tot așa gândeau și ne-am trezit trimiși in concedii fără plată, posturi radiate și 25% din salariu tăiat.

In mod oficial, Federația Polițiștilor de Penitenciare este in protest, prin sindicatele afiliate, fiind informate conducerile unităților penitenciare despre dezacordul nostru privind prestarea muncii suplimentare peste plafonul de 180 de ore/an , iar, concomitent, se strâng semnături de la membrii de sindicat pentru refuzul de ore suplimentare.

In toată această periodă, guvernanții ne-au testat reacția, au lansat in mod voit și controlat in media , fel de fel de forme de proiect, și in lipsa unei reacții sindicale, proportionale, au ajuns să contureze acest dezastru de proiect de lege a austerității, mai precizeaza sursa citata. (Cristina T.).

Atașat, aveti, pentru propia lecturare, proiectul de lege trimis azi pentru puncte de vedere, in cadrul procesului legal de consultar:

Citeste in continuare
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Eveniment

Proiecție specială a comediei despre relații „În pielea mea” la Pitești, în prezența actorilor Oana Gherman, Vlad Gherman, Ioana Ginghină, pe 17 februarie

Publicat

pe

De

Spectatorii din Pitești sunt invitați pe 17 februarie la o întâlnire specială cu o parte din membrii echipei comediei „În pielea mea”: Oana Gherman, Vlad Gherman, Ioana Ginghină. Evenimentul va avea loc la Cinema City Vivo! Pitești de la ora 18:30. Proiecția filmului va începe la ora 19:00 și va fi urmată de o discuție cu actorii.

O comedie savuroasă despre un „schimb de roluri” pe care patru cupluri îl acceptă pe durata unui weekend, ce se dovedește un mod haios  prin care protagoniștii reușesc să-și cunoască mai bine partenerii și să renunțe la orgolii și preconcepții, „În pielea mea” propune o experiență de cinema relaxantă și amuzantă.

TRAILER: https://bit.ly/InPieleaMea
Mai multe detalii: inpieleamea.ro

Reprezentativă pentru modul în care majoritatea tinerilor se raportează la relațiile de cuplu, comedia „În pielea mea” îi reunește în distribuție pe Ioana State, George Tănase, Sergiu Costache, Oana Gherman, Vlad Gherman, Azaleea Necula, Alexandra Răduță, Gabriel Vatavu, alături de Ioana Ginghină, Mihai Găinușă, Daria Jane și alții.

Regizorul și scenaristul Paul Decu, absolvent al  Facultății de Teatru UNATC „I.L.Caragiale” și al masteratului în regie de film de la MetFilm School Londra, a colaborat la realizarea primului său lungmetraj cu o echipă de profesioniști din care fac parte Adrian Pădurețu (imagine), Bogdan Ivanovici (sunet), Anca Miron (scenografie), Francisca Vass (costume).

O comedie actuală și colorată, filmul „În pielea mea” are premiera națională pe 10 februarie, distribuit de T.R.I.B.E. Films.

Mai multe detalii, imagini de la filmări, fragmente din film și declarații din partea actorilor sunt disponibile pe paginile social media ale filmului de Facebook, Instagram, TikTok.

 „În Pielea Mea” este un film produs de: CB MOTION PICTURES. 

Producător asociat: MAGNETIC MEDIA PRODUCTIONS; Producător  executiv: Adela Mara.

Manager producție: Iulia Cezara Roșu.
Casting: ELEPHANT MEDIA.

Realizat cu sprijinul: 

Co-finanțatori: C&C HOUSE RESIDENCE, S&I BEST CORPORATION WEB DESIGN, CLIMA FREON

Sponsori: CLINICA RMN TINERETULUI; CLINICA IMAMED; OMV PETROM; MIKO BEAUTY PALACE; ȘERBAN & ASOCIAȚII; ESTEEM BODY SCULPT & SPA; PIZZERIA VOLARE; MERLIN’S; DOWNTOWN FITNESS MATEI BASARAB; THE COFFEE HOUSE; CLAUMAR PESCAR; UNIVERSITATEA DE ȘTIINȚE AGRONOMICE ȘI MEDICINĂ VETERINARĂ BUCUREȘTI

Parteneri: AUTO ITALIA IMPEX SRL; KGM BUCUREȘTI – SMT PALLADY; RAZELM LUXURY RESORT – JURILOVCA; SCEMTOVICI & BENOWITZ GALLERY; CREATIVE AVOCADOS; ALCHEMICO.
Partener social: Asociația „România Zâmbește”.

Distribuitor: T.R.I.B.E. Films.
www.facebook.com/TribeFilms.rowww.instagram.com/tribefilms.ro/

Partener media principal: VIRGIN RADIO ROMANIA

Parteneri media: CineFan, News.ro, Zile și Nopți, Cinemap, Revista FILM, Playtech, Happ.ro, Cinefilia, Daily Magazine, Filme-carti, MovieNews, The Movienator, Munteanu.

Citeste in continuare

Eveniment

Peste 1400 de spectatori entuziaști la premiera de gală a comediei ÎN PIELEA MEA, cu: George Tănase, Ioana State, Vlad Gherman, Oana Gherman, Sergiu Costache, Azaleea Necula, Alexandra Răduță, Gabriel Vatavu, Ioana Ginghină, Daria Jane, Mihai Găinușă

Publicat

pe

De

Premiera de gală a comediei „În pielea mea” de la Cinema City AFI Cotroceni București a fost primită pe 9 februarie de peste 1400 de spectatori cu aplauze, râsete și bucurie.
Numeroase vedete și influenceri au fost alături de actorii George Tănase, Ioana State, Alexandra Răduță, Gabriel Vatavu, Vlad Gherman, Oana Gherman, Sergiu Costache, Azaleea Necula, Ioana Ginghină, Mihai Găinușă, Daria Jane, Cătălin Coșarcă și Toto Dumitrescu.

„Este o comedie care nu urmărește tiparele ultimelor comedii lansate în ultimul timp la noi. Filmul are o narațiune jucăușă cu personaje construite în jurul unei tematici aprins dezbătută în societatea de astăzi. Filmul nu conține înjurături și este bazat pe situații inspirate din viața reală.”, spune regizorul Paul Decu.

Echipa filmului „În pielea mea”, scris și regizat de Paul Decu, propune spectatorilor o abordare amuzantă a unei situații des întâlnite în micile certuri dintr-un cuplu: pentru cine e mai greu/ mai ușor. În urma unei provocări pe care patru cupluri de prieteni o duc la bun sfârșit, după multe peripeții, într-un weekend, personajele ajung să câștige o altă viziune despre relațiile lor, lăsând deoparte presupunerile, orgoliile și preconcepțiile, pentru a încerca să comunice mai bine între ei. 


Cu râs pe săturate, surprize și personaje pline de viață, comedia independentă „În pielea mea” intră în cinematografele din toată țara din 10 februarie.

Spectatorilor li s-a pregătit o surpriză pentru data de 12 februarie: o seară specială  „Date Night” organizată în mai multe cinematografe din rețeaua Cinema City unde toți cei care cumpără un bilet la comedia „În pielea mea” vor primi un premiu garantat din partea Avon.


Până pe 23 februarie, toți spectatorii din țară care și-au cumpărat bilet la filmul „În pielea mea” se pot înscrie în cursa pentru un iPhone 17 Pro Max, încărcând dovada achiziției biletului la cinema în formularul dedicat concursului, premiul fiind oferit prin tragere la sorți pe 24 februarie.

După proiecțiile speciale din Arad, Timișoara, Alba Iulia, Sibiu, Brașov, Cluj-Napoca, Baia Mare, Oradea, cu săli pline, multe aplauze, râsete și discuții îndelungate cu spectatorii curioși și încântați de poveste și de prestațiile actorilor, caravana „În pielea mea” continuă în mai multe orașe.

Pe 11 februarie va avea loc proiecția specială „În pielea mea” de la Cinema City din City Park Constanțade la 18:30, unde regizorul Paul Decu și actrița Azaleea Necula, originari din Constanța și împrejurimi, vor prezenta filmul alături de colegii lor Ioana State, Alexandra Răduță și Gabriel Vatavu.

Cinema City Shopping City Galați invită spectatorii pe 12 februarie de la 18:30 la întâlnirea cu actrițele Ioana State și Azaleea Necula și regizorul Paul Decu.

Pe 13 februarie la ora 18:30, spectatorii din Iași sunt invitați la proiecția specială din Cinema City Iulius Mall, alături de regizorul Paul Decu și de actorii Gabriel Vatavu, Sergiu Costache, Azaleea Necula, Alexandra Răduță.

De „Ziua Îndrăgostiților”, pe 14 februarie, în Cinema City Iulius Mall  Suceava, de la 18:30, spectatorii sunt invitați la film alături de regizorul Paul Decu și de actorii Sergiu Costache, Vlad si Oana Gherman, Alexandra Răduță.

Cineplexx Băneasa Shopping City București găzduiește o proiecție specială în prezența întregii echipe pe 15 februarie, de la 17:30.

În Craiova, regizorul Paul Decu și actorii Sergiu Costache, Azaleea Necula și Oana Gherman vor ajunge la cinematograful Inspire VIP Electroputere Mall pe 16 februarie de la ora 18:00.

Actorii Vlad Gherman, Oana Gherman și Ioana Ginghină vin la întâlnirea cu publicul din Cinema City Vivo! Pitești pe 17 februarie, de la 18:30 și vor participa la o discuție după proiecție, alături de regizorul Paul Decu.

Caravana „În pielea mea” ajunge la Cinema City Shopping City Ploiești, pe 18 februarie, de la 18:30, la proiecția specială introdusă de regizorul Paul Decu, alături de actorii Ioana State, Vlad și Oana Gherman, Azaleea Necula și Gabriel Vatavu.

O comedie actuală și spumoasă, filmul „În pielea mea” este distribuit de T.R.I.B.E. Films.

TRAILER: https://bit.ly/InPieleaMea
Site oficial: inpieleamea.ro

Mai multe detalii, imagini de la filmări, fragmente din film, declarații din partea actorilor și informații despre concursuri sunt disponibile pe paginile social media ale filmului de FacebookInstagramTikTok.

Adrian Pădurețu semnează imaginea filmului. De sunet s-a ocupat Bogdan Ivanovici, de scenografie Anca Miron, iar de costume Francisca Vass.

 „În Pielea Mea” este un film produs de: CB MOTION PICTURES. 

Producător asociat: MAGNETIC MEDIA PRODUCTIONS 

Producător: Claudiu Boboc

Producător  executiv: Adela Mara

Manager producție: Iulia Cezara Roșu

Casting: ELEPHANT MEDIA  

Realizat cu sprijinul: 

Co-finanțatori: C&C HOUSE RESIDENCE, S&I BEST CORPORATION WEB DESIGN, CLIMA FREON

Sponsori: CLINICA RMN TINERETULUI; CLINICA IMAMED; OMV PETROM; MIKO BEAUTY PALACE; ȘERBAN & ASOCIAȚII; ESTEEM BODY SCULPT & SPA; PIZZERIA VOLARE; MERLIN’S; DOWNTOWN FITNESS MATEI BASARAB; THE COFFEE HOUSE; CLAUMAR PESCAR; UNIVERSITATEA DE ȘTIINȚE AGRONOMICE ȘI MEDICINĂ VETERINARĂ BUCUREȘTI

Parteneri: AUTO ITALIA IMPEX SRL; KGM BUCUREȘTI – SMT PALLADY; RAZELM LUXURY RESORT – JURILOVCA; SCEMTOVICI & BENOWITZ GALLERY; CREATIVE AVOCADOS; ALCHEMICO.

Partener social: Asociația „România Zâmbește”.

Distribuitor: T.R.I.B.E. Films.
www.facebook.com/TribeFilms.ro – www.instagram.com/tribefilms.ro/

Partener media principalVIRGIN RADIO ROMANIA

Parteneri mediaCineFanNews.roZile și NopțiCinemapRevista FILMPlaytechHapp.roCinefiliaDaily MagazineFilme-cartiMovieNewsThe MovienatorMunteanu.

Citeste in continuare

Cultură

Buchetele de flori în formă neobișnuită: rotund, triunghi, inel?

Publicat

pe

Buchetele de flori în formă neobișnuită: rotund, triunghi, inel?

De ce ne atrag formele, chiar și atunci când ținem flori în mână

Într-un fel, florile au fost mereu despre formă, chiar dacă noi le spunem culoare, miros, gest, surpriză. Când eram mică, mă uitam la buchețelele puse pe masa din bucătărie, în vazele acelea de sticlă, și aveam impresia că ele își aleg singure locul. Nu stăteau niciodată perfect, se aplecau într-o parte, unele își căutau lumina, altele parcă își căutau companie. Abia mai târziu am înțeles că tocmai asta e frumusețea, faptul că, deși vorbim despre aranjamente, totul rămâne un pic viu și imprevizibil.

Formele neobișnuite, rotund, triunghi, inel, sunt felul în care lumea florilor a început să vorbească mai direct cu ochiul nostru modern. Trăim printre ecrane, icoane, pictograme, interfețe. Ne plac lucrurile care au contur, care pot fi recunoscute repede. Și totuși, când cineva îți întinde flori, nu vrei să fie doar o imagine bună pentru o poză. Vrei să simți că e un gând pus în mâinile tale. Forma poate face exact asta: să transforme un gest simplu într-un mesaj mai clar.

Dar să spun ceva din capul locului: nu există o formă corectă. Sunt doar forme care se potrivesc mai bine cu un moment, cu o persoană, cu un loc. Uneori, o alegi din instinct. Alteori, pentru că rochia are un anume croi și, dacă te uiți în oglindă, îți dai seama că un aranjament rotund îți înmoaie linia umerilor. Sau poate pentru că masa e lungă și îngustă și un triunghi vertical ar aduce un pic de energie, un pic de direcție. Știi cum e, în viața reală, nu ne trezim dimineața cu un manual de estetică în mână.

Rotundul: clasicul care nu se termină, doar se reinventează

Rotundul e, probabil, forma cu cea mai lungă poveste în florărie, măcar în felul în care îl recunoaștem azi. E familiar, e blând, e „ca acasă” pentru ochi. Când spui rotund, îți vine în minte un ansamblu compact, cu flori așezate astfel încât să se susțină una pe alta, fără colțuri, fără vârfuri care fug. E genul de formă care pare simplă, dar tocmai de asta cere atenție, pentru că orice mic dezechilibru se vede imediat.

Ce înseamnă, de fapt, un rotund reușit

Un rotund reușit nu e o sferă rigidă. Nu e o minge de flori, ca un obiect din vitrină. E mai degrabă o conversație între proporții. Ai centrul, care atrage privirea, apoi o zonă de trecere, unde florile fac legătura, și apoi marginea, care spune cât de „aerisit” sau cât de „plin” e totul. Dacă marginea e prea tăiată, pare ca un tort decorat mecanic. Dacă e prea dezordonată, rotundul se pierde și devine doar o adunare de tulpini.

Aici intervine o mică lecție pe care o înveți, de obicei, când ții ceva în mână și simți că e prea greu sau prea instabil. Rotundul trebuie să fie echilibrat și în greutate, nu doar în imagine. Florile cu cap mare, ca hortensia sau bujorul, îți dau volum repede, dar îți cer și o structură bună. Florile cu tulpină lungă și flexibilă, ca laleaua, îți dau mișcare, dar dacă exagerezi, îți „sparg” conturul.

Rotundul și emoția pe care o poartă

Rotundul transmite, de obicei, siguranță. E forma pe care o alegi când vrei să spui: sunt aici, îmi pasă, nu vreau să complic lucrurile. O oferi ușor, o primești ușor, o pui într-o vază fără să te stresezi prea tare. În mod ciudat, deși e clasic, rotundul poate fi și modern, dacă îl construiești cu spații mici de respirație, cu texturi diferite, cu frunze care nu sunt doar fundal, ci parte din poveste.

Rotundul e minunat pentru momentele în care vrei să rămâi aproape de terenul sigur, dar să aduci un detaliu care să spună ceva despre tine. De pildă, o singură pată de culoare neobișnuită, un ton de cărămiziu într-un ansamblu alb, sau un verde prăfuit care schimbă complet atmosfera.

Rotundul ca obiect, nu doar ca simbol

Practic vorbind, forma rotundă e prietenoasă cu transportul și cu viața de zi cu zi. Încap mai ușor în ambalaj, se protejează mai ușor. Dacă e un dar care trebuie să ajungă într-un birou, într-un apartament mic, într-un loc unde nimeni nu vrea să facă pe floristul în pauza de prânz, rotundul e o alegere inteligentă. În plus, are o calitate discretă: nu cere un spațiu special ca să arate bine. Îl pui pe masă și deja funcționează.

Triunghiul: energie, direcție, un pic de îndrăzneală

Triunghiul e forma care îți spune că cineva a avut un gând mai clar decât „să fie frumos”. Triunghiul are vârf, are bază, are direcție. E ca o propoziție care începe cu un verb. Simți o intenție. Și da, poate părea intimidant, pentru că un triunghi prost făcut arată rigid, ca un decor de scenă dintr-o piesă veche. Dar un triunghi bine gândit e surprinzător de viu.

Cum arată un triunghi modern

În florărie, triunghiul nu trebuie să fie „trasat” cu rigla. De fapt, dacă îl vezi prea clar, ceva s-a întâmplat. Un triunghi modern sugerează forma, nu o desenează agresiv. Se joacă cu înălțimi diferite ale tulpinilor, cu un punct de accent sus, cu o bază mai densă sau mai stabilă, iar între ele lasă spații mici, ca niște pauze. Asta îl face să pară natural.

Triunghiul funcționează foarte bine cu flori care au tulpini elegante și capete nu foarte grele. Delphinium, snapdragon, lisianthus, chiar și anumite crenguțe cu flori mici pot ridica vârful fără să apese. La bază, florile mai rotunde, mai pline, îl țin pe loc, ca și cum i-ar spune: poți să visezi sus, dar ai nevoie de rădăcini.

Ce spune despre persoana care îl alege

Dacă rotundul e confortabil, triunghiul e un pas spre expresie. E forma potrivită când vrei să exprimi energie, curaj, un soi de optimism activ. Îl văd adesea ca pe o formă care se potrivește cu începuturile: începutul unui job, începutul unui proiect, o mutare într-o casă nouă. Triunghiul pare să se ridice dintr-un punct și să se ducă în sus, și asta, fără să vrei, îți dă o senzație de mișcare.

Într-o cameră, un triunghi floral poate „desena” și el spațiul. Dacă ai o masă joasă, un triunghi înalt o face să pară mai importantă. Dacă ai o încăpere cu tavan înalt și ai impresia că totul e puțin gol, un triunghi vertical umple acel gol fără să fie masiv. E o soluție estetică, dar e și un mic truc de interior.

Detaliile care pot strica totul, dacă nu ești atent

Triunghiul cere atenție la un lucru pe care lumea îl ignoră de multe ori: linia de privire. Dacă îl pui pe o masă unde oamenii stau și vorbesc, și triunghiul are vârful prea înalt, devine un zid. Dacă e prea compact, pare un obiect decorativ, nu un gest. Dacă e prea „gol”, pare că lipsește ceva. Când e echilibrat, însă, creează acel sentiment plăcut că totul are locul lui, dar nimic nu e forțat.

Inelul: forma care se poartă ca o amintire

Forma de inel e, pentru mine, cea mai emoționantă dintre toate. Poate pentru că inelul nu e doar o formă geometrică. E un simbol pe care îl purtăm pe corp, e ceva ce promite continuitate. Și, în același timp, e o formă care cere un alt fel de relație cu florile: nu le mai privești doar din față, le privești în jur, le lași să te înconjoare.

De la coroniță la cerc contemporan

Când spui inel floral, unii oameni se gândesc imediat la coronițe, la tradiții, la sărbători de vară, la mirese cu flori în păr. E o asociere frumoasă și adevărată, dar inelul modern poate fi mult mai mult decât atât. Poate fi o formă de centru de masă, o formă de decor pentru ușă, o formă de aranjament care stă pe un suport și creează un gol intenționat în mijloc, ca un cadru.

Golul din mijloc e partea cea mai interesantă, pentru că îl obligă pe privitor să completeze. Într-un fel, îi face loc și persoanei care primește. Nu e doar un obiect care ocupă spațiu. E o formă care invită.

Cum se construiește și de ce contează asta

Inelul e, tehnic, mai dificil decât pare. Are nevoie de bază. Uneori e un suport de sârmă, alteori e o structură de burete floral, alteori e o combinație. Trebuie să fie stabil, pentru că altfel, în momentul în care îl ridici, se deformează și totul se duce într-o parte. Și mai e ceva: inelul nu se susține din interior ca rotundul. Rotundul poate fi compact și se ține în sine. Inelul are un gol, iar asta înseamnă că distribuția greutății trebuie gândită aproape ca la o brățară.

Mai e și ideea de ritm. Pe un cerc, dacă pui flori identice la distanțe egale, obții ceva foarte uniform, dar și puțin rece. Dacă pui totul într-o parte, obții un cerc dezechilibrat care pare greșit. Un inel reușit are densitate variabilă, cu zone mai pline și zone mai aerisite, dar păstrează senzația de continuitate.

Când e potrivit un inel

Inelul se potrivește perfect pentru evenimente care au o încărcătură de legătură, de apartenență. Aniversări, logodne, nunți, dar și întâlniri de familie care nu sunt neapărat oficiale. Și, uneori, inelul e potrivit și pentru momente de comemorare, pentru că cercul sugerează un fel de întoarcere, un fel de amintire care nu dispare, doar își schimbă forma.

Aici, sincer, depinde mult de gustul celui care primește. Unii oameni iubesc simbolurile. Alții se simt sufocați de ele. E important să nu proiectezi prea mult. Dacă persoana e genul care preferă simplitatea, un inel mic, delicat, cu verdeață și câteva flori de accent, poate fi mult mai puternic decât un cerc mare și dramatic.

Formele acestea nu sunt doar „trend”, sunt limbaje

E ușor să spui: formele neobișnuite sunt o modă. Și da, sigur, rețelele sociale au împins mult estetica asta în față. Dar nu e doar atât. Când alegi rotund, triunghi sau inel, alegi un limbaj. Rotundul spune armonie și apropiere, triunghiul spune direcție și energie, inelul spune continuitate și intimitate. Nu trebuie să crezi în simboluri ca într-o religie, dar e greu să nu simți ceva când le vezi.

Și mai e un motiv pentru care formele au devenit mai importante: trăim într-o perioadă în care oamenii își personalizează gesturile. Mesajul pe o panglică, culoarea care are o poveste, floarea care amintește de o bunică sau de o primă întâlnire. Forma vine peste toate acestea ca un cadru.

Dacă ai nevoie de un punct de pornire, când vrei să te uiți la opțiuni și să îți faci o idee despre stiluri, culori și compoziții, îți poate fi util să răsfoiești buchet de flori și să vezi ce te atrage instinctiv. Uneori instinctul e mai deștept decât toate sfaturile.

Cum alegi forma potrivită fără să te blochezi în reguli

Corpul și gestul, înainte de fotografie

Un detaliu pe care îl uităm des, pentru că suntem obișnuiți să vedem flori în imagini, este că ele sunt ținute în mână. Sunt purtate. Și asta schimbă totul.

Rotundul stă bine în brațe, e confortabil, îl strângi ușor. Triunghiul cere să îl ții cu o atenție mică, pentru că vârful are direcție și, dacă îl înclini, poate părea că se prăbușește. Inelul, uneori, se poartă diferit, poate fi ținut ca un obiect, poate fi așezat pe masă, poate fi sprijinit. Asta înseamnă că forma potrivită nu e doar cea care arată bine, ci cea care se simte bine.

Îmi amintesc de o situație mică, poate banală, la un eveniment de familie. O fată tânără, emoționată, ținea flori în mâini și, din când în când, le schimba poziția, pentru că îi obosea brațul. Erau frumoase, dar prea grele. În poze arătau splendid. În viața reală, ea își dorea să le lase jos. Asta e diferența dintre estetică și viață.

Încăperea în care vor ajunge florile

Când oferi flori, oferi și o mică responsabilitate. Persoana trebuie să le pună undeva, să le îngrijească, să le integreze. Dacă știi că locuiește într-un apartament mic, cu puține suprafețe libere, un inel de masă poate fi mai potrivit decât un triunghi înalt care cere spațiu. Dacă știi că are un birou, un rotund compact e mai ușor de gestionat.

În același timp, uneori tocmai forma „neobișnuită” e surpriza care face diferența. Dacă știi că persoana e creativă, că îi place designul, că apreciază obiectele care au un twist, un triunghi aerisit sau un cerc delicat poate fi exact acel lucru care o face să zâmbească, chiar înainte să simtă mirosul.

Culoarea și textura, ca să nu iasă forțat

Formele geometrice pot deveni ușor teatrale dacă sunt combinate cu culori stridente fără un fir narativ. Și aici nu e vorba de morală, e vorba de senzația pe care o ai când privești. Un triunghi în roșu intens, cu multe flori identice, poate arăta agresiv. Un inel plin de flori foarte mari, toate la fel, poate părea masiv și greu.

De multe ori, ceea ce face un aranjament să pară „scump” sau „fin” nu e prețul florilor, ci modul în care texturile se echilibrează. Petale catifelate lângă frunze mate, ceva mic și delicat lângă ceva mai plin, o singură floare cu formă sculpturală care schimbă ritmul. Sunt detalii pe care le simți mai mult decât le explici.

Partea mai puțin romantică: structură, apă, transport

Florile, oricât am vrea să le ținem în zona emoției, sunt și materie. Au tulpini, au apă, au greutate, au fragilitate. Formele neobișnuite pun presiune pe partea asta practică.

Rotundul, dacă e făcut corect, se ține bine, dar poate avea un centru prea dens, ceea ce înseamnă că unele flori nu primesc aer și își pierd prospețimea mai repede. Triunghiul are riscul de a fi instabil în ambalaj, pentru că vârful se poate îndoi sau se poate lovi. Inelul e sensibil la orice deformare, iar dacă structura de bază nu e solidă, devine un cerc obosit, care parcă stă strâmb și își pierde farmecul.

Transportul contează. Nu doar livrarea, ci drumul până acasă, drumul până la petrecere, momentul în care cineva îl ține în brațe într-un taxi sau într-o mașină cu scaune înguste. Un florist bun se gândește la asta, uneori mai mult decât la fotografie. Îți dă un ambalaj care protejează, îți dă un mod de a-l ține, îți spune două lucruri simple despre apă și temperatură.

Și, da, temperatura e un personaj principal aici. Într-o iarnă rece, florile pot suferi de la șocul termic când intri într-un spațiu încălzit. Vara, într-o mașină parcată, se duc repede. E motivul pentru care formele mai complexe, cum e inelul, sunt adesea făcute cu flori care rezistă mai bine, sau cu o structură care le păstrează umede mai mult timp.

Când vrei ceva personal, dar nu exagerat

Aici e partea care îmi place cel mai mult: modul în care forma devine un fel de amprentă, fără să fie stridentă. Nu toată lumea vrea să fie centrul atenției. Unii oameni sunt mai rezervați, mai liniștiți. Le place frumosul, dar nu vor să-l poarte ca pe o pancartă.

Rotundul poate fi personalizat prin culori și texturi, fără să schimbi forma. Triunghiul poate fi îmblânzit prin flori care curg ușor, care se apleacă, care nu fac colțuri. Inelul poate fi făcut discret, aproape ca un cadru verde, cu câteva puncte de culoare.

Uneori, personalizarea vine dintr-un detaliu mic. O floare care amintește de grădina bunicilor. O nuanță care se potrivește cu o eșarfă preferată. Un verde care aduce aminte de o pădure de pin. Nu trebuie să spui asta cu voce tare. E suficient să o simtă cel care primește.

Atelierul cu Daruri și felul în care un brand ajunge să înțeleagă un gest

Mi se pare interesant cum, în ultimii ani, au apărut branduri care nu tratează florile ca pe un produs banal, ci ca pe un fel de experiență de comandă, la fel de atentă ca orice alt serviciu bun.

Atelierul cu Daruri, fondat in 2024, este un brand romanesc de cadouri personalizate si buchete de flori. Conceptul e orientat spre tineri, cu accent pe calitate si pe un proces de comanda exclusiv, simplu si orientat catre client — de la selectie si mesaj pe panglica, la livrare.

Când citești asta, poate pare un detaliu de marketing, dar în viața reală contează enorm. Pentru că florile sunt adesea comandate în grabă, între două întâlniri, în drum spre un aniversar, în timp ce îți amintești brusc că nu ai apucat să scrii un mesaj. Un proces simplu și curat înseamnă că gestul rămâne gest, nu devine stres.

Și mai e ceva: tinerii au o relație diferită cu estetica. Ei văd instantaneu dacă ceva arată învechit, dacă un ambalaj e prea încărcat, dacă o combinație de culori e obosită. Un brand care înțelege asta nu doar vinde flori. Ajută oamenii să comunice într-un limbaj care se simte actual.

Trei scene din viața reală, ca să simți diferența dintre formă și intenție

O aniversare într-un apartament mic

Îmi imaginez, pentru că am văzut asta de atâtea ori, un apartament mic, dar îngrijit. O masă rotundă în bucătărie, poate două scaune și o bancă lipită de perete. Într-un spațiu ca acesta, un aranjament rotund, nu foarte înalt, devine parte din încăpere, nu o ocupă.

Persoana îl pune în centru și, imediat, masa pare pregătită pentru o discuție lungă. Rotundul, aici, e ca o îmbrățișare. Nu deranjează, nu domină, doar încălzește.

Un birou cu multe ecrane și puțin aer

Un birou modern e deseori o colecție de linii drepte. Monitoare, agende, obiecte. Într-un astfel de spațiu, un triunghi floral poate fi o gură de aer, dar doar dacă e gândit cu delicatețe.

Dacă e prea compact, devine încă un obiect. Dacă e aerisit, cu o linie care urcă și câteva puncte de culoare care se repetă, îți dă senzația că spațiul respiră. Și, da, știu că sună aproape poetic, dar e și foarte concret: ochiul se odihnește pe ceva viu.

O masă de familie, când vrei să aduci pe toți împreună

Inelul, pe o masă de familie, are un efect aproape social. Pentru că nu blochează privirea. Lumea se vede prin el. Dacă pui în mijloc o lumânare sau un obiect simplu, cercul devine un cadru. În jurul lui, oamenii vorbesc, se întind după pâine, râd, povestesc. Forma nu e doar decor, e parte din felul în care masa se simte.

Asta, pentru mine, e semnul că o formă a fost aleasă bine: nu doar arată bine, ci se integrează în felul în care oamenii trăiesc momentul.

Ce se întâmplă când „neobișnuit” devine prea mult

E o linie fină între creativ și obositor. Uneori, formele neobișnuite sunt folosite ca să acopere lipsa de gust sau lipsa de idee. Un triunghi făcut doar ca să fie triunghi, fără ritm și fără echilibru, arată ca un experiment. Un inel prea încărcat, prea dens, îți dă senzația de greutate, nu de continuitate. Un rotund făcut prea perfect îți amintește de un obiect din plastic, nu de ceva viu.

Când ai îndoieli, e util să te întorci la întrebarea simplă: ce vreau să simtă omul care primește? Vreau să simtă liniște? Entuziasm? Sprijin? Un pic de joacă? Formele sunt instrumente. Emoția e scopul.

Ce rămâne după ce florile se ofilesc

Florile nu durează, și tocmai asta le face să conteze. Forma, culorile, felul în care au fost ținute în mână, toate rămân în memorie mai mult decât credem. Uneori rămâne și un detaliu banal, cum ar fi panglica, sau felul în care ambalajul a foșnit când a fost desfăcut. Alteori rămâne doar senzația, că cineva a ales cu grijă.

Rotund, triunghi, inel, toate sunt moduri de a spune: m-am gândit la tine. Și poate că asta e partea frumoasă. Într-o lume în care multe lucruri sunt rapide și reci, un gest care are formă, care are intenție, care are un pic de căldură, se simte ca un mic act de grijă.

Dacă ar fi să îți dau o singură idee de luat cu tine, ar fi asta: nu alege forma ca să impresionezi. Alege forma ca să potrivești gestul pe omul din fața ta. Când reușești asta, chiar și cea mai neobișnuită formă pare, de fapt, naturală.

Citeste in continuare

Parteneri

Ultimile stiri locale

11 ore inainte

StiriClujNapoca.ro – sursa ta de știri locale și informații relevante din Cluj

StiriClujNapoca.ro este o platformă media online independentă dedicată municipiului Cluj-Napoca și comunităților din județul Cluj. Publicația urmărește actualitatea locală, evenimentele...

Exclusivo zi inainte

Panouri fotovoltaice Iași: cum te ajută Trevora Electric să alegi un sistem adaptat locuinței tale?

Planificarea unui sistem fotovoltaic începe înainte de montaj. Trevora Electric pune la dispoziție echipamente pentru proiecte rezidențiale complete, de la...

Afaceri2 zile inainte

S-a lansat Selectat.ro, platforma care selectează ce merită să știi

Selectat.ro, o nouă platformă online de informații, s-a lansat pornind de la o idee simplă: într-un flux tot mai mare...

Uncategorized3 zile inainte

De ce companiile care planifică strategic prezența online obțin rezultate mai bune

Succesul online nu apare întâmplător. În majoritatea cazurilor, companiile care obțin rezultate constante sunt cele care construiesc o strategie coerentă...

Uncategorized4 zile inainte

Humana People to People România deschide un nou magazin, în Arad

Arad, 17.07.2026 Humana People to People România își extinde rețeaua de retail prin deschiderea unui nou magazin de articole vestimentare...

Uncategorized4 zile inainte

Samsung introduce tehnologia Flex Titanium pentru a îmbunătăți ecranele pliabile

Concepută pe baza inovației complete a Samsung în domeniul dispozitivelor pliabile, noua tehnologie de afișare îmbunătățește durabilitatea și reduce vizibilitatea...

Uncategorized5 zile inainte

MAREA DESCHIDERE NIBIRU, azi 16 IULIE! Delia, Puya și Mario, focuri de artificii și spectacol aviatic în prima seară

Nibiru își deschide porțile la Costinești. Noua destinație de divertisment de pe litoral promite spectacole impresionante, concerte și experiențe unice...

Sport5 zile inainte

România își reconfirmă statutul de lider al padbolului mondial: Campioni Internaționali, Vicecampioni Internaționali și MVP-ul turneului

După cele 4 zile de meciuri spectaculoase, adversari de top și emoții trăite la intensitate maximă, delegația României s-a întors...

Uncategorized5 zile inainte

Wegovy devine primul tratament oral GLP-1 aprobat în UE pentru managementul greutății

Pentru persoanele care trăiesc cu obezitate sau suprapondere și care au nevoie de tratament medicamentos, apare o nouă opțiune în...

Uncategorized5 zile inainte

Samsung prezintă noul SSD 990, cu performanțe de top și eficiență energetică îmbunătățită

SSD-ul Samsung 990 oferă performanțe robuste, cu o viteză de citire secvențială de până la 7.250 MB/s și o eficiență energetică...

Uncategorized6 zile inainte

HONOR Magic V6: construit pentru a fi folosit, proiectat să reziste

Un design ultra-subțire, materiale avansate și un scenariu extrem care pune în valoare durabilitatea noului flagship pliabil HONOR București, 15...

Afaceri6 zile inainte

Aplicația North Bucharest accelerează digitalizarea pieței rezidențiale | Numărul utilizatorilor a crescut cu 42% într-o singură lună

(Advertorial) Inteligența artificială redefinește modul în care românii caută și aleg o locuință, iar aplicația North Bucharest, dezvoltată de North Bucharest Investments,...

Uncategorizedo săptămână inainte

Consumatorii au trimis cu 40% mai multe cereri de negociere cu băncile și IFN-urile în cadrul CSALB. Ce au solicitat?

14 iulie, București. În prima jumătate a acestui an consumatorii au trimis un număr record de cereri de negociere cu...

Afacerio săptămână inainte

D’Olive a organizat un eveniment în Piața Unirii din Cluj-Napoca

Peste 1.000 de persoane au participat la un eveniment organizat de D’Olive în Piața Unirii din Cluj-Napoca, conform unui comunicat...

Uncategorized2 săptămâni inainte

Samsung Climate Solutions deschide la Schiphol, Amsterdam, cel mai mare centru de training din Europa

Bucharest, România – 10 iulie 2026 – Samsung Climate Solutions anunță inaugurarea unui nou centru de training de ultimă generație în Amsterdam....

Uncategorized2 săptămâni inainte

HONOR Magic V6 și HONOR Watch 6 au transformat o lansare de tehnologie într-o experiență inspirată de artă, la Art Safari București

București, 10 iulie 2026 – La Art Safari, tehnologia a intrat pe teritoriul artei. HONOR a lansat în România noile...

Știrile Săptămânii