Uncategorized
Asociația pastel și Carrefour România dăruiesc biciclete elevilor din mediul rural
- 19% dintre elevii care locuiesc în mediul rural străbat mai mult de 5 kilometri în fiecare zi, pe jos, pentru a ajunge la şcoală, fapt ce favorizează abandonul școlar, conform studiilor realizate de Institutul de Științe ale Educației din cadrul Academiei Române;
- Asociația pastel și CarrefourRomânia contribuie la reducerea riscului absenteismului și abandonului școlar.
Bucureşti, 3 aprilie 2024
Asociația pastel și Carrefour România dăruiesc 400 de biciclete adolescenților din mediul rural care parcurg, pe jos, o distanță cuprinsă între 2 și 15 km, dus-întors, ca să ajungă la școală. Acțiunea face parte din proiectul „Pedale Salvatoare”, ajuns la a treia ediție anul acesta. Obiectivul celor doi parteneri este să contribuie la asigurarea accesului facil la educație și la reducerea absenteismului și abandonului școlar, ceea ce în timp, se va reflecta în îmbunătățirea rezultatelor școlare și într-o calitate a vieții mai bună pentru tineri.
„Responsabilitatea este o prioritate pentru noi, iar această abordare ne permite să fim conștienți de nevoile pe care societatea le are. Ne-am asumat responsabilitatea de a fi parte a soluției pentru problemele cu care se confruntă societatea, deoarece credem că fiecare individ, fiecare organizație are un rol important în construirea unui viitor mai bun pentru toți.Prin intermediul proiectului Pedale Salvatoare 3.0, ne propunem să aducem un strop de speranță și bucurie în viețile copiilor din mediul rural, oferindu-le nu doar biciclete, ci și șansa la o educație mai bună și la un viitor mai promițător. Este o onoare pentru noi să fim parte din această inițiativă și să aducem un zâmbet pe chipurile acestor tineri, știind că le putem oferi o șansă reală de a-și construi un viitor mai bun pentru ei înșiși și pentru comunitatea lor” a declarat Alina Gamauf, Membru în Comitetul Executiv, Carrefour România.
„Carrefour România este partenerul proiectului Pedale Salvatoare, pentru al treilea an consecutiv și le mulțumim că ne ajută să ne ducem misiunea mai departe. Anul acesta, atenția noastră a fost direcționată către elevii care nu ajung la școală din cauza lipsei mijloacelor de transport. Statisticile arată faptul că unul din 5 elevi termină clasa a VIII-a, iar Institutul de Științe ale Educației din cadrul Academiei Române spune că, în 2023, 19% dintre elevii care locuiesc în mediul rural străbat mai mult de 5 kilometri, în fiecare zi, pe jos, ca să ajungă la școală, fapt ce favorizează abandonul școlar. Prin acest proiect, ne dorim ca drumul până la școală să devină un motiv de bucurie!” punctează Andreea Oprea, Director Executiv Asociația pastel.
Cei 400 de beneficiari selectați pentru acest proiect sunt elevi de gimnaziu, încadrați în clasele a VII-a și a VIII-a, provenind din localitățile Gherghița și Drăgănești (județul Prahova), Hârtiești (județul Argeș), C.A. Rosetti (județul Tulcea) și Dofteana (județul Bacău), care se confruntă cu dificultăți majore în accesarea mijloacelor de transport publice sau personale. În mediul rural, accesul la mijloace de transport adecvate este limitat. Copiii din aceste regiuni sunt descurajați să își urmeze activitatea școlară, fie din cauza distanțelor mari pe care trebuie să le parcurgă în condiții nesigure, fie din lipsa resurselor materiale necesare pentru a susține un program de navetă regulat. Mulți dintre acești copii provin din familii cu un venit net lunar de maximum 2.000 de lei pe membru de familie.
În fiecare dintre aceste localități, Asociația Pastel și Carrefour România, în colaborare cu Poliția Locală, au organizat și sesiuni de educație rutieră destinate copiilor. Aceste sesiuni au avut ca scop explicarea regulilor de siguranță rutieră, instruirea privind comportamentul prudent pe drumurile publice și prevenirea potențialelor pericole. În plus, s-au desfășurat sesiuni interactive care au inclus învățarea semnalizării, traversarea străzii în siguranță, acordarea de prioritate și alte aspecte esențiale pentru a asigura siguranța rutieră, dezvoltându-le copiilor abilitățile necesare pentru a anticipa și evita situațiile periculoase din trafic.
Aceste activități educaționale au fost completate de sesiuni practice și de activități menite să îi ajute pe copii să își îmbunătățească abilitățile de mers pe bicicletă. Prin intermediul unor exerciții precum cele cu jaloane, jocuri de coordonare sau de echilibru, aceștia au avut ocazia să-și testeze și să-și îmbunătățească mobilitatea și coordonarea. De asemenea, copiii au primit și sfaturi despre întreținerea pe termen lung a bicicletelor. Activiățile au fost organizate în fiecare comună, cu sprijinul partenerilor Clubului Sportiv Municipal Moinești și Clubului Sportiv StrongBike.
Prin proiectul „ Pedale Salvatoare”, organizatorii își propun nu doar să ofere biciclete, ci să reducă timpul de călătorie până la școală, să diminueze riscul de abandon școlar, să contribuie la îmbunătățirea stării de spirit și a bunăstării emoționale a copiilor și să aducă economii financiare familiilor. Este un efort comun al Asociației Pastel și Carrefour România de a oferi o șansă egală la educație și dezvoltare pentru copiii din mediul rural, construind astfel un viitor mai bun pentru întreaga comunitate.
Despre Asociația pastel
Asociația pastel este răspunsul unei nevoi actuale: crearea unui obicei din a face bine. A pornit de la un program intern al agenției de comunicare pastel, început în 2018, prin care întreaga echipa și-a asumat că nu va trece o lună fără să facă o faptă bună. De ce lunar? Fiindcă suntem picături de ajutor într-un ocean de lipsuri. Tot timpul va fi cineva care are nevoie de ajutor și altcineva care poate și vrea să ofere acel ajutor. Asociația pastel își propune să identifice cele două părți și să le aducă împreună.
Misiunea noastră este să educăm, să inspirăm și să ajutăm oamenii și companiile să facă fapte bune cu recurență. Vrem să fim locul unde fiecare persoană dornică să se implice găsește cauza potrivită.
Ne dorim să creăm puntea dintre neajunsuri și dorința de a fi mai buni.
Activ. În fiecare lună.
Vrem să construim un prezent în care toți oamenii și toate companiile fac un obicei din a realiza fapte bune. O rutină constructivă prin care ajutorul ajunge periodic la cei care au nevoie de el. Vedem binele ca pe un obicei de care avem nevoie cu toții pentru a obține societatea în care ne dorim să trăim.
Despre Carrefour România
Carrefour România le oferă clienților săi un univers de posibilități de a face cumpărături. Singurul retailer omnichannel din România, Carrefour le oferă clienților experiențe de cumpărături cu ajutorul aplicației mobile și a caselor de marcat Self Service, în magazine, prin serviciile de online shopping cu livrare acasă, prin BRINGO, Glovo și Tazz sau cu opțiunea Click & Collect de pe www.carrefour.ro sau www.cora.ro.
Odată cu achiziția operațiunilor Romania Hypermarche SA, Carrefour ajunge la aproximativ 450 de magazine, în 113 orașe din țară și ajunge în top trei jucători de pe piața de retail din România, fiind un angajator de top certificat (2023, 2024) pentru peste 17.000 de angajați.
În 2022, Carrefour România a fost un important contributor la susținerea economiei, cu peste 681 milioane de lei în taxe aduse la bugetul de stat. Furnizorii Carrefour de anul trecut au provenit în proporție de peste 93% din România, iar acum retailerul continuă să își extindă în permanență rețeaua de producători locali și ultra-locali, care însumează peste 1300 de parteneriate, pentru furnizarea de produse proaspete.
Compania susține comunitățile în care activează prin programe și inițiative naționale pe termen lung, cu impact pozitiv în societate: Cooperativa Agricolă Vărăști, prima de acest gen fondată de retailer în România, Deschidem Vinul Românesc, Creștem România BIO, Grădina Noastră și Poftim Brânză Românească sau Plata cu PET. Platforma Act For Good transformă cumpărăturile într-o experiență personalizată cu impact social. Fiecare sesiune de shopping le poate aduce utilizatorilor puncte de loialitate, prin care pot face fapte bune, dar pot și beneficia de reduceri și oferte personalizate.
Carrefour România operează în România prin cinci entități juridice: Carrefour S.A., Artima S.A., Columbus Operational SRL, Supeco Investment SRL și, din noiembrie 2023, Romania Hypermarche S.A.
Uncategorized
Samsung The Movingstyle: ecranul care merge acolo unde mergi tu
Ecranul QHD tactil și portabil de 27 inch redefinește experiența de vizionare la tine acasă, fiind detașabil, wireless și personalizabil cu inteligența artificială
București, 22 iunie 2026 – Samsung Electronics Co., Ltd. aduce în prim-plan The Movingstyle (LSM7F), ecranul smart portabil care schimbă modul în care ne raportăm la spațiul din jurul nostru. Conceput pentru utilizatorii care nu vor să fie limitați de o priză sau de un perete, The Movingstyle combină rezoluția QHD, interacțiunea tactilă intuitivă și o baterie internă cu autonomie de până la 3 ore, totul într-un design subțire de 21.9 mm, gata să se adapteze oricărui moment al zilei și oricărui spațiu, fie că vorbim despre living, dormitor, balcon sau terasă.
Un ecran conceput pentru libertate totală de mișcare
The Movingstyle poate fi scos din suport printr-o simplă apăsare de buton și transportat oriunde datorită mânerului integrat pe spatele ecranului. Fără stand, panoul cântărește doar 5,2 kg, ceea ce face din mobilitate o experiență cu adevărat lipsită de efort. Suportul de podea cu roți ascunse asigură mobilitate ușoară prin casă, fără efort, iar suportul integrat funcționează simultan ca mâner și ca picior de masă cu unghi reglabil. Prin Full Motion Support, ecranul poate fi înclinat cu ±35°, rotit cu ±30°, pivotat cu ±90° și reglat pe înălțime cu până la 23 cm, astfel încât unghiul perfect există întotdeauna, indiferent unde l-ai așezat.
Conectat la tot ce contează
Ecranul tactil permite navigare directă cu vârful degetelor și afișează telecomanda virtuală on-screen pentru control simplificat. Prin Connect Flexibility, utilizatorii pot oglindi conținut de pe smartphone sau tabletă prin USB-C sau HDMI cu suport tactil complet, iar Storage Share permite transferul conținutului multimedia stocat pe dispozitivele Galaxy. Google Cast și Apple AirPlay sunt integrate nativ pentru streaming wireless direct din aplicațiile preferate, iar conectivitatea Wi-Fi 5 și Bluetooth 5.3 completează un ecosistem gata de utilizare imediată, fără cabluri inutile. Camera opțională Slim-Fit se conectează wireless pentru apeluri video FHD și monitorizare smart home prin SmartThings, iar comenzile vocale Bixby asigură control hands-free. One UI Tizen, sistemul de operare al The Movingstyle, beneficiază de actualizări de sistem pentru până la șapte ani.
Performanță pentru gaming și conținut dinamic
Dincolo de vizionarea pasivă, The Movingstyle este pregătit și pentru sesiuni de gaming. Auto Game Mode (ALLM) detectează automat consola sau PC-ul conectat și optimizează instantaneu setările de imagine, în timp ce Motion Xcelerator 120Hz reduce blurul de mișcare pentru o acțiune fluidă. Funcții precum Game Bar, Super Ultra Wide Game View și Mini Map Zoom oferă control suplimentar asupra experienței de joc, indiferent dacă preferi titluri competitive sau sesiuni relaxate.
Un ecran cu personalitate proprie
Procesorul NQ4 AI Gen2 livrează rezoluție QHD (2560 x 1440) la 120 Hz, optimizare automată a imaginii prin AI Picture și o gamă de tehnologii dedicate calității vizuale, printre care Micro Dimming Pro, Color Booster Pro, Real Depth Enhancer și suport HDR10+ Adaptive. La capitolul sunet, sistemul de 10W pe 2 canale cu Dolby Atmos este completat de Object Tracking Sound Lite și Adaptive Sound Pro, pentru o experiență audio care se adaptează automat conținutului redat. Prin Art Store, utilizatorii pot afișa 3.500 de opere de artă din galerii și muzee de renume mondial. Cu Generative Wallpaper, AI-ul generează imagini unice pornind de la cuvinte cheie alese de utilizator, transformând ecranul într-o extensie a propriei personalități. Daily Board activează widgeturi utile precum vreme, știri, memo-uri, chiar și când ecranul este oprit, iar Samsung Daily+ reunește aplicații de sănătate, fitness, karaoke și control SmartThings într-un singur loc accesibil.
The Movingstyle vine, de asemenea, cu o serie de funcții de accesibilitate menite să îl facă prietenos pentru cât mai mulți utilizatori, de la subtitrări audio și mărire de imagine, până la suport pentru limbaj al semnelor și control adaptat persoanelor cu mobilitate redusă.
The Movingstyle este disponibil în dimensiunea de 27 inch pe https://www.samsung.com/ro/movable-screens/the-movingstyle/lsm7f-27-inch-ue27lsm7faxxxh/.
Pentru mai multe informații, vizitați www.samsung.com/ro.
Uncategorized
Confortul invizibil: cum influențează temperatura și calitatea aerului starea de bine
Vara aduce cu sine una dintre cele mai plăcute perioade ale anului: zile lungi, seri petrecute în aer liber și ritmul mai relaxat al sezonului vacanțelor. Este momentul în care ne dorim să ne bucurăm de mai mult timp pentru noi, de confort și de starea de bine pe care o asociem cu lunile calde.
Însă, pe măsură ce temperaturile continuă să crească de la an la an, experiența verii capătă și o altă dimensiune. Căldura persistentă nu rămâne doar afară, ci își face simțită prezența și în interiorul locuințelor, transformând spațiul care ar trebui să fie un refugiu într-un mediu uneori dificil de gestionat. Aerul devine mai apăsător, nopțile mai puțin odihnitoare, iar senzația de confort este tot mai greu de menținut.
În acest context, starea de bine nu mai este influențată exclusiv de temperatura indicată de termometru. La fel de importantă este și calitatea aerului pe care îl respirăm în fiecare zi. De la nivelul de umiditate și circulația aerului, până la particulele invizibile care se acumulează în spațiile închise, toate contribuie la modul în care ne simțim acasă. Astfel, adevăratul confort al verii înseamnă mai mult decât răcoare – înseamnă un mediu echilibrat, care susține relaxarea, odihna și starea generală de bine.

În perioadele caniculare, locuințele acumulează căldură constant pe parcursul zilei. În același timp, ferestrele rămân adesea închise pentru a păstra răcoarea, ceea ce înseamnă că aerul circulă mai puțin. O combinație de temperaturi ridicate, aer stagnant, particule de praf, polen și alți poluanți care se acumulează în spațiile închise. Chiar și atunci când nu observăm aceste elemente, le simțim efectele: senzația de aer „închis”, disconfort în timpul somnului sau dificultatea de a ne relaxa complet după o zi toridă.
Când confortul înseamnă mai mult decât răcoare
Pe măsură ce așteptările noastre legate de confort evoluează, simpla răcorire a unei încăperi nu mai este suficientă. Din acest motiv, tot mai mulți consumatori se îndreaptă către soluții care îmbină două beneficii esențiale într-un singur dispozitiv: senzația de răcoare și purificarea aerului. Noile generații de purificatoare cu funcție de răcorire sunt concepute pentru a crea un mediu mai plăcut și mai echilibrat, oferind nu doar un flux constant de aer, ci și o experiență de confort adaptată nevoilor actuale.
Astfel, răcoarea și purificarea nu mai sunt două nevoi separate, ci două componente complementare ale unui stil de viață orientat către echilibru și stare de bine.
Dyson HushJet™: răcoare puternică pentru zilele în care căldura nu îți dă pauză

Atunci când temperaturile urcă constant, ai nevoie de mai mult decât un ventilator convențional. Ai nevoie de o soluție care să creeze o senzație reală de confort în întreaga încăpere.
Dyson HushJet™ este conceput exact pentru acest tip de context. Tehnologia sa proiectează un flux de aer puternic și direcționat, capabil să ofere o senzație de răcorire eficientă chiar și în zilele cele mai călduroase.
În același timp, dispozitivul contribuie la purificarea aerului din locuință, astfel încât experiența nu se rezumă doar la temperatură, ci și la calitatea mediului în care petreci timpul.
Pentru living, spații open space sau camere în care familia se adună în timpul verii, Dyson HushJet™ devine un aliat discret care lucrează constant pentru un nivel mai ridicat de confort.
Confortul verii, oriunde te poartă ziua
De la diminețile petrecute în drum spre birou și după-amiezile la piscină, până la escapadele de weekend, vacanțe sau serile petrecute la festivaluri și pe terase, sezonul cald ne invită să fim în permanentă mișcare.
Conceput pentru acest ritm de viață dinamic, Dyson HushJet™ Mini aduce o nouă perspectivă asupra confortului personal. Compact, ușor și discret, dispozitivul este creat pentru a te însoți oriunde ai nevoie de o senzație imediată de răcoare, fără compromisuri în ceea ce privește portabilitatea sau experiența de utilizare.
Fie că își găsește locul în bagajul de vacanță, în geanta de zi cu zi sau pe masa unei terase însorite, Dyson HushJet™ Mini se adaptează cu naturalețe momentelor care definesc vara. Este soluția care oferă confort exact acolo unde ai nevoie de el, transformând răcoarea într-o experiență personală și accesibilă în orice context.
Dacă Dyson HushJet™ este conceput pentru a crea un climat confortabil la nivelul întregii locuințe, Dyson HushJet™ Mini devine partenerul ideal al zilelor petrecute în mișcare – o extensie firească a stilului de viață modern, pregătită să te însoțească oriunde te poartă vara.
Astăzi, confortul nu mai este legat de un singur spațiu. Îl căutăm acasă, în timpul orelor de lucru, în vacanță, în oraș sau oriunde alegem să ne petrecem timpul în sezonul cald.
Fie că vorbim despre Dyson HushJet™, conceput pentru a contribui la crearea unui mediu mai plăcut și mai confortabil în locuință sau despre Dyson HushJet™ Mini, gândit pentru a oferi o senzație personală de răcoare oriunde te-ai afla, ambele soluții pornesc de la aceeași idee: aceea de a-ți permite să te bucuri pe deplin de vară, fără ca temperaturile ridicate să îți influențeze experiențele de zi cu zi.
Prin inovațiile sale constante, Dyson continuă să redefinească modul în care tehnologia se integrează în viața de zi cu zi, dezvoltând produse care răspund nevoilor reale ale consumatorilor și anticipează provocările stilului de viață modern. De la îngrijirea părului și curățenia locuinței până la confortul ambiental, compania investește permanent în cercetare, inginerie și design pentru a crea soluții performante, intuitive și eficiente.
Uncategorized
Samsung Art Store aduce Art Basel în casele din întreaga lume cu o nouă colecție selectată
Utilizatorii pot explora o selecție de lucrări de la Art Basel din Basel, care prezintă diversitatea artei contemporane elvețiene
București, 19 iunie 2026 – Samsung Electronics Co., Ltd., lider mondial în domeniul afișajelor și furnizor al Art TV oficial al Art Basel, a anunțat lansarea colecției Art Basel în Basel (ABB) 2026, o expoziție digitală disponibilă exclusiv pe Samsung Art Store. Colecția reunește 24 de lucrări ale unor artiști elvețieni și cu sediul în Elveția, provenind de la opt galerii renumite care expun la Art Basel în Basel 2026, eveniment care se desfășoară în perioada 18-21 iunie în Elveția.
„Basel ocupă un loc distinct în lumea artei, iar această colecție reflectă diversitatea creativă care face ca târgul să fie atât de semnificativ”, a declarat Hun Lee, Vicepreședinte Executiv al diviziei Visual Display (VD) Business la Samsung Electronics. „Prin parteneriatul nostru de lungă durată cu Art Basel, îi ajutăm pe clienți să-și transforme ecranele într-un spațiu personal pentru descoperirea, expunerea și trăirea alături de artă.”
Reflectând diversitatea vocilor artistice din scena artistică elvețiană, colecția ABB 2026 va fi disponibilă pe Samsung Art Store începând de astăzi. Colecția digitală este o continuare a parteneriatului global dintre Samsung și Art Basel și aduce lucrări selectate de la târgurile Art Basel utilizatorilor Samsung Art TV din întreaga lume.
O privire mai atentă asupra colecției ABB 2026
Colecția ABB 2026 oferă o perspectivă regională asupra Art Basel în Basel prin intermediul unor nume consacrate și talente în ascensiune din opt galerii. Galeriile participante includ Mai 36, von Bartha, Skopia și Blue Velvet din Elveția, alături de Fanta MLN, Hoffmann Donahue, Lars Friedrich, Sans titre și Felix Gaudlitz.

În esență, colecția pune în evidență trei artiști de origine elvețiană, care acoperă mai multe generații de practică contemporană:
„16.7.2024” de Thomas Huber reflectă abordarea sa distinctivă a picturii, în care imaginea și textul converg pentru a explora spațiul pictural ca o construcție atât vizuală, cât și filosofică.
„The Japan Collection” a lui Tobias Kaspar examinează sistemele de valori, gusturi și dorințe printr-o practică multidisciplinară care face legătura între artă și modă.
„Stillleben (Reflection on longings and belongings)” de Athene Galiciadis prezintă un limbaj vizual bogat stratificat, combinând forme geometrice și organice cu referințe la artizanat, design, știință și spiritualitate.
„Basel este un oraș în care arta este experimentată cu mare profunzime și atenție, și mă bucur că acest spirit se reflectă în colecția ABB 2026 a Samsung Art Store”, a declarat Maike Cruse, Directorul Art Basel din Basel. „Împreună cu Samsung, punem în valoare artiști cu sediul în Elveția. Colecția reflectă bogăția, diversitatea și vitalitatea regiunii, consolidând în același timp angajamentul nostru de a conecta scenele regionale cu un public global.”
Samsung Art Store prinde viață la Art Basel
La ediția din acest an a Art Basel în Basel, vizitatorii pot experimenta Samsung Art Store printr-o instalație imersivă care arată cum arta poate depăși limitele galeriei și poate pătrunde în spațiile cotidiene. Experiența va include un Art Wall în stil galerie, compus din ecranele gamei de televizoare Samsung Art TV 2026, inclusiv Micro RGB, OLED, The Frame Pro și The Frame. Art Wall va prezenta lucrări selectate pe baza preferințelor vizuale ale participanților și va oferi o previzualizare a colecției ABB 2026, evidențiind modul în care tehnologia de afișare Samsung poate face arta să se simtă mai personală în casă.

Expoziția Samsung de la Art Basel va include, de asemenea, o colaborare cu artistul vizual Daniel Arsham, noul ambasador Art TV al Samsung. Concepută pentru The Frame Pro, rama personalizată de Arsham transformă cadrul televizorului într-o suprafață sculpturală, cu un model tridimensional inspirat de datele cartografice topografice. Aceasta este asociată cu opere de artă afișate pe ecran, inspirate de modele de eroziune și forme cristaline, extinzând opera în spațiul înconjurător și reflectând explorarea lui Arsham asupra timpului, materialelor și obiectelor cotidiene.
Samsung Art Store: artă aleasă pentru spațiile cotidiene
Samsung Art Store reunește peste 5.000 de opere de artă în format 4K, realizate de peste 800 de artiști și mai mult de 80 de parteneri, într-un singur serviciu de abonament. Disponibilă pe întreaga gamă extinsă de televizoare Samsung Art TV din 2026, inclusiv modelele The Frame, The Frame Pro, Micro RGB, Neo QLED și OLED, platforma oferă utilizatorilor acces la opere din muzee și galerii prin intermediul unor ecrane concepute să se integreze natural în orice interior.
În calitate de lider mondial pe piața televizoarelor de 20 de ani consecutiv, Samsung continuă să dezvolte tehnologia de afișare care prezintă arta cu claritate, detalii și precizie a culorilor. Prin Samsung Art Store, utilizatorii pot explora o gamă largă de opere de artă, inclusiv Colecția ABB 2026, și pot aduce piese selectate în spațiile lor de zi cu zi.
Pentru mai multe informații, vizitați www.samsung.com.
-
Administrație localăacum 8 aniConsiliul Judeţean Argeş, pe primul loc la… salarii
-
Evenimentacum 3 aniCel mai mare secret al Mafiei din adevarata „mafie a gunoaielor din Prahova” va fi deconspirat, luni, 04.12.2023, orele 13.00/Politisti corupti cu functie de conducere din MAI si I.P.J. Prahova – complici la santajele gruparii de criminalitate economico-financiar organizata pe care o acopera in acest judet/DOCUMENTE SI INREGISTRARI AUDIO – IN EXCXLUSIVITATE – Ziarul Incisiv de Prahova
-
Afaceriacum 8 aniStilul traditional se pastreaza cu un semineu pe lemne
-
Turismacum 4 aniCazare la hotel cu piscină în Călimăneşti-Căciulata
-
Afaceriacum 8 aniTot ce trebuie sa stii despre cum se poarta o camasa
-
Afaceriacum 8 aniLenjerii de pat confortabile si moderne de la Karo Boutique
-
Evenimentacum 7 aniMAI “crapa” de deontologie profesionala/Seful IPJ Gorj- sex in masina cu amanta/Inregistrari audio si stenograme incendiare (I)
-
Evenimentacum 3 aniMai poti sa respecti un grad de chestor, cand vezi ca un necunoscut e facut chestor, la 34 ani? – Ziarul Incisiv de Prahova

