Connect with us

Politică locală

Guvernul împinge România spre o criză profundă și prelungită, avertizează Partidul Acțiunea Conservatoare

Publicat

pe

Partidul Acțiunea Conservatoare trage un semnal de alarmă cu privire la direcția în care este împinsă economia României, susținând că măsurile adoptate de actualul guvern nu fac decât să agraveze situația în loc să o redreseze.

Crește numărul celor care nu își mai pot plăti ratele

Potrivit reprezentanților partidului, rata creditelor neperformante a crescut din nou, ceea ce indică faptul că tot mai multe familii și firme din România se confruntă cu dificultăți majore în achitarea ratelor bancare, a facturilor și a cheltuielilor de zi cu zi.

Promisiuni de redresare rămase doar pe hârtie

„În loc să scoată țara din criză și să aducă românilor prosperitatea promisă, guvernul adâncește problemele prin taxe tot mai mari și prin lipsa unei strategii coerente de susținere a economiei reale”, arată comunicatul. Membrii partidului consideră că măsurile anunțate de guvernanți s-au dovedit a fi „vorbe goale”, fără efect concret pentru cetățeni sau mediul de afaceri.

Datorie publică în creștere și presiuni pe populație

Acțiunea Conservatoare acuză, de asemenea, guvernul că a împovărat suplimentar familiile prin scumpiri și biruri, în timp ce datoria publică a României continuă să crească într-un ritm accelerat. Antreprenorii, spun reprezentanții formațiunii, sunt lipsiți de sprijin și predictibilitate, ceea ce face dificilă menținerea locurilor de muncă și a investițiilor.

„O criză prelungită, nu una temporară”

În viziunea Partidului Acțiunea Conservatoare, nu mai poate fi vorba despre o criză de conjunctură, ci despre o direcție greșită asumată de actualii guvernanți. „România este împinsă spre o criză profundă și prelungită de un executiv incapabil să găsească soluții reale și stabilitate”, transmit reprezentanții formațiunii.

https://actiuneaconservatoare.ro/

Citeste in continuare
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Politică locală

COMUNICAT DE PRESĂ: Mihai Lasca solicită renumărarea voturilor în toate secțiile din București și depune plângere penală pentru posibile nereguli electorale

Publicat

pe

De

COMUNICAT DE PRESĂ Partidul Patrioților Români (PPR)

București, 09.12.2025 – Partidul Patrioților Români (PPR) anunță că Mihai Lasca, președintele formațiunii și candidat în alegerile locale din Capitală, a depus astăzi o plângere penală la Direcția Generală de Poliție a Municipiului București (DGPMB) și a transmis către Biroul Electoral de Circumscripție al Municipiului București (BECMB) o solicitare oficială de renumărare a voturilor în toate secțiile de votare, ca urmare a unor nereguli grave semnalate de alegători.

Potrivit sesizărilor primite, există mai multe secții de votare în care sistemul ROAEP indică 0 voturi, deși alegători reali, identificabili, au confirmat că au votat fizic în acele secții. Situații de acest tip au fost identificate în:

  • Secția 94 – Școala Gimnazială Nicolae Titulescu
  • Secția 1147 – Intrarea Crainicului nr. 3, Sector 6
  • Secția 494 – București
  • Secțiile 636–639 – Școala Gimnazială George Topârceanu
  • Secțiile 162–164 – București

Aceste neconcordanțe ridică întrebări serioase cu privire la corectitudinea procesului electoral și la modul de centralizare a voturilor.

Mihai Lasca: “Nu putem accepta ca voturile oamenilor să dispară în sistem. Avem de-a face cu o problemă de sistem, nu cu o simplă eroare.”

În declarația oficială transmisă astăzi, președintele PPR afirmă:

„Am depus o plângere penală pentru că în mai multe secții de votare din București figurează zero voturi, deși cetățeni reali confirmă că au votat. Acest lucru nu poate fi tratat ca o simplă eroare tehnică. Când același tipar apare în secții diferite, vorbim de o problemă de sistem. Voturile românilor nu pot dispărea fără urmă.”

„Solicit renumărarea voturilor în toate secțiile din Municipiul București. Dacă există suspiciuni în câteva secții, atunci este necesar să se verifice întregul proces. Transparența este singura soluție.”

Plângere penală și solicitare oficială: PPR cere verificări urgente

Plângerea penală depusă la DGPMB vizează posibile fapte precum:

  • falsificarea documentelor electorale,
  • falsificarea rezultatelor votării,
  • împiedicarea exercitării drepturilor electorale,
  • transmiterea eronată sau intenționată a datelor electorale,
  • orice alte fapte care pot afecta integritatea procesului electoral.

În paralel, solicitarea transmisă Biroului Electoral de Circumscripție cere:

  • verificarea proceselor-verbale,
  • compararea listelor electorale cu datele din sistem,
  • clarificarea discrepanțelor,
  • renumărarea voturilor în toate secțiile din Capitală, conform art. 98–101 din Legea 115/2015.

Declarație suplimentară Mihai Lasca: “Românii sunt sătui să li se spună că ‘așa funcționează sistemul’. Sistemul trebuie să răspundă, nu cetățeanul.”

În declarația sa extinsă, Lasca subliniază:

„Suntem în 2025 și încă ne confruntăm cu probleme fundamentale ale procesului electoral. Românii sunt sătui să li se spună că ‘așa funcționează sistemul’. Sistemul trebuie să răspundă în fața cetățeanului, nu invers. Atunci când mai multe secții afișează aceeași anomalie, nu mai este vorba de un incident izolat — vorbim despre o disfuncționalitate care trebuie investigată serios.”

„PPR va apăra fiecare vot. Indiferent de rezultat, corectitudinea procesului este esențială pentru democrație.”

Context: nereguli electorale repetate în ultimii ani

PPR amintește că nereguli de acest tip nu sunt o noutate în România. În ultimii ani au fost semnalate:

  • diferențe între numărul de semnături și numărul de voturi,
  • procese-verbale completate greșit sau neconform,
  • voturi valabile transformate în voturi nule,
  • erori în sistemele electronice de raportare,
  • situații în care camerele video nu au funcționat sau nu s-au pus la dispoziție înregistrările.

Aceste episoade contribuie la erodarea încrederii cetățenilor în procesul electoral și impun o reformă profundă a sistemului de monitorizare și centralizare a voturilor.

Mesajul final al lui Mihai Lasca: “Votul cetățeanului nu este opțional, nu este negociabil și nu este o cifră care poate fi ștearsă.”

În încheierea comunicatului, Lasca transmite:

„Votul românilor este sacru. Nu vom accepta ca el să fie ignorat, manipulat sau șters din sistem. Vom duce acest demers până la capăt și vom folosi toate instrumentele legale pentru a ne asigura că votul fiecărui cetățean este respectat.”

Citeste in continuare

Politică locală

Producătorul țigărilor Carpați și Snagov, datorii la ANAF de 649 mil. lei, intră în concordat preventiv

Publicat

pe

De

Producătorul mărcilor Carpați și Snagov, fabricate în Germania pentru piața românească, se confruntă cu datorii fiscale uriașe. Retail Plus Services, compania care a readus pe piață celebrele branduri de țigări românești, a acumulat obligații către stat de 649,3 milioane lei, în principal din TVA și accize pentru țigări și băuturi alcoolice.

Potrivit informațiilor obținute de Profit.ro, societatea se află în portofoliul Administrației Fiscale pentru Contribuabili Mijlocii și, după ani de amânări și eșalonări la plată, a ajuns sub protecția concordatului preventiv, decizie dispusă de Tribunalul București pe 27 iunie 2025. Măsura suspendă pentru patru luni executările silite și lasă deschisă opțiunea unui plan de restructurare.

Datorii acumulate prin eșalonări succesive

Istoricul datoriilor Retail Plus Services începe în 2018, când compania a obținut primele eșalonări la plată, beneficiind inclusiv de facilitățile acordate în perioada pandemiei. Ani la rând, ANAF a aprobat noi reprogramări sau modificări, ceea ce a permis firmei să evite executarea silită.

În 2021, obligațiile principale erau de circa 15 milioane lei, plus dobânzi și penalități de 3,2 milioane. Însă în următorii ani, datoriile s-au majorat considerabil, mai ales din cauza accizelor neplătite.

Situația s-a complicat în 2024, când legislația fiscală a fost modificată, iar accizele nu au mai putut fi incluse în eșalonări. În consecință, ANAF a refuzat să reintroducă în planurile de plată sume de ordinul sutelor de milioane de lei.

În ianuarie 2025, Fiscul a anulat înlesnirile la plată pentru datorii de peste 351 milioane lei, la care s-au adăugat dobânzi și penalități de 23 milioane. O nouă cerere de reprogramare a fost aprobată doar parțial – pentru aproximativ 64 milioane lei – restul fiind considerate neeligibile.

Creștere a afacerilor, dar și pierderi

Paradoxal, firma și-a majorat veniturile în 2024, raportând o creștere a cifrei de afaceri cu 45%, până la 360 milioane lei. Totuși, rezultatul final a fost o pierdere de 28 milioane, mai mare decât în anul anterior. Numărul mediu de angajați a rămas extrem de redus – doar patru persoane.

Compania, administrată de Stelian Găvruș, produce la terți în Germania țigările Carpați și Snagov, iar în Bulgaria, tot prin contracte externe, băuturile spirtoase Unirea și Sankt Petersburg, comercializate în România prin distribuitori.

Patrimoniu aproape inexistent

Verificările ANAF în bazele de date ale ANCPI și DRPCIV au arătat că societatea nu deține bunuri imobile sau mobile proprii, cu excepția a trei autoturisme în leasing.

Datorii în creștere

Între ianuarie și iulie 2025, Retail Plus Services a mai acumulat obligații de circa 200 milioane lei, în special din accize, ceea ce a dus totalul la aproape 650 milioane lei.

Următoarele luni vor fi decisive pentru companie: concordatul preventiv îi oferă un răgaz pentru a negocia cu creditorii și pentru a încerca restructurarea datoriei. În caz contrar, riscul intrării în insolvență este iminent.

Citeste in continuare

Politică locală

Alexandru Nazare, vizită-fulger la Washington, pe agenda economică cu noua administrație republicană

Publicat

pe

De

Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, efectuează zilele acestea o vizită scurtă în Statele Unite, unde are programate întrevederi la nivel înalt cu oficiali ai Departamentului de Comerț, potrivit unor surse politice, citate de mediafax.ro

Nazare este primul membru al actualului guvern care se deplasează la Washington după instalarea guvernului. Surse apropiate susțin că oficialul român a cultivat în ultimii ani o relație constantă cu cercurile republicane, ceea ce i-ar permite să deschidă canale de dialog economic direct la nivel guvernamental și politic.

Noua administrație republicană de la Washington, cunoscută pentru orientarea pro-business, ar putea crea oportunități de negociere pentru investiții americane în sectoare-cheie pentru România, precum energie, infrastructură sau tehnologie.

Potrivit acelorași surse, Nazare mizează pe experiența sa anterioară de negociator – confirmată prin aducerea Centrului Cyber al UE la București – pentru a repoziționa România în relația cu SUA pe dimensiunea economică.

Ministerul Finanțelor nu a confirmat oficial vizita și nu a transmis până acum niciun comunicat pe acest subiect.

Citeste in continuare

Parteneri

Ultimile stiri locale

19 ore inainte

Parfum de vară care rezistă mai mult: cum funcționează layering-ul și ce produse să combini

Vara ne schimbă rutina de frumusețe, inclusiv modul în care purtăm parfumurile. Căldura intensifică aromele, dar le face și să...

Afaceri3 zile inainte

Eurodeal — Ghid Complet al Cursurilor de Calificare Autorizate din România

Eurodeal (cursuridecalificare.ro) este unul dintre cei mai longevivi furnizori de cursuri de calificare autorizate din România, activ neîntrerupt din 2002....

Uncategorized3 zile inainte

Samsung The Movingstyle: ecranul care merge acolo unde mergi tu

Ecranul QHD tactil și portabil de 27 inch redefinește experiența de vizionare la tine acasă, fiind detașabil, wireless și personalizabil...

Uncategorized6 zile inainte

Confortul invizibil: cum influențează temperatura și calitatea aerului starea de bine

Vara aduce cu sine una dintre cele mai plăcute perioade ale anului: zile lungi, seri petrecute în aer liber și...

Uncategorized6 zile inainte

Samsung Art Store aduce Art Basel în casele din întreaga lume cu o nouă colecție selectată

Utilizatorii pot explora o selecție de lucrări de la Art Basel din Basel, care prezintă diversitatea artei contemporane elvețiene București,...

anvelope masina anvelope masina
Social7 zile inainte

Cât de mult putem utiliza o anvelopă?

O anvelopă poate părea bună la prima vedere chiar și atunci când nu mai oferă același nivel de siguranță, dar...

Uncategorized7 zile inainte

Ce se întâmplă când dai unui telefon o galerie de artă? Vino să afli la CINA, 19 – 20 iunie

Weekendul 19 – 20 iunie aduce experiențe interactive la CINA și marchează ultimele zile de vizitare a expoziției „Desene animate...

Uncategorizedo săptămână inainte

Brother Romania acorda premiile „Life on Land” 2026

Bucuresti, 17 June 2026 – Brother Romania continua initiativa „Life on Land”, prin care sustine formarea noii generatii de specialisti in...

Afacerio săptămână inainte

SAINT-GOBAIN ROMÂNIA LANSEAZĂ EDIȚIA 2026 A „SAINT-GOBAIN NATIONAL TROPHY”, COMPETIȚIE DEDICATĂ PROIECTELOR CARE DEFINESC VIITORUL CONSTRUCȚIILOR SUSTENABILE

Saint-Gobain România anunță lansarea înscrierilor pentru participarea la ediția 2026 a competiției „Saint-Gobain National Trophy” prin care sunt recunoscute cele...

Uncategorizedo săptămână inainte

HONOR pregătește lansarea lui Watch 6: autonomie de până la 35 de zile

Design elegant inspirat de motorsport, 122 de moduri sportive și funcții avansate de monitorizare a sănătății, pentru un stil de...

Afacerio săptămână inainte

Divertiland Water Park se redeschide pe 18 iunie 2026 – Vara aceasta se poartă RETRO!

Divertiland Water Park, una dintre cele mai mari destinații de distracție și relaxare în aer liber din România, își redeschide...

Socialo săptămână inainte

Când limbajul juridic devine opac: cum abordezi un document legal pe care nu îl înțelegi

În fața unui document legal, mulți oameni descoperă rapid că nu lipsa de inteligență creează blocajul, ci felul în care...

Uncategorizedo săptămână inainte

Avantajele certificării ISO, un impact real asupra organizațiilor și performanței

În mediul de afaceri actual, certificările ISO nu mai sunt percepute doar ca un element formal sau administrativ, ci ca...

Apartamente de lux Apartamente de lux
Social2 săptămâni inainte

Apartamente de lux de închiriat în București: Ce caută clienții premium și companiile în 2026?

Piața imobiliară din București traversează o perioadă de maturizare accelerată, în care conceptul de „lux” nu mai reprezintă doar o...

Raluca Avram-Danifeld Raluca Avram-Danifeld
Social2 săptămâni inainte

Techmark, compania condusă de Raluca Avram-Danifeld, mizează pe servicii integrate: de la site și social media la evenimente corporate

Felul în care companiile românești își gestionează comunicarea s-a schimbat vizibil în ultimii ani. Dacă în trecut un business lucra...

Uncategorized2 săptămâni inainte

Dezmembrări Opel – Piese pentru Astra, Corsa, Insignia și Alte Modele

Opel este una dintre mărcile întâlnite des în service-uri, tocmai pentru că există foarte multe mașini Opel pe șosele. Sunt...

Știrile Săptămânii