Connect with us

Sport

FC Argeş, ce chin: 1-0 cu codaşa Dacia Unirea Brăila

Publicat

pe

În urmă cu puţine minute, s-a încheiat, la Piteşti, meciul de fotbal dintre FC Argeş şi Dacia Unirea Brăila, din cadrul ligii a doua.

După o primă repriză dominată steril de gazde, cu destul de puţine ocazii de gol, în a doua parte meciul s-a jucat tot cam pe aceleaşi coordonate. Cu FC Argeş atacând haotic, la întâmplare, cu mingi când plimbate de-a latul terenului, când aruncate la „ce-o fi” înspre careul oaspeţilor.

Buhăescu a adus Argeşului o victorie grea ca o cezariană

În faţa unei apărări dense, aglomerate, Argeşul a arătat limpede că nu prea are soluţii. Cam 4-5 ocazii mari de gol în a doua parte a meciului, atât a avut Argeşul în faţa unei echipe de pe penultimul loc al clasamentului. Puţin, zicem noi.

Brăila n-a mai ameninţat deloc careul argeşean în a doua parte a meciului, jucătorii oaspeţi arătând destul de clar că s-ar fi mulţumit cu o remiză albă.

Au fost la vreo 10 minute distanţă de-a o şi obţine. Norocul nostru a stat în insistenţa fundaşului lateral Stan, care a insistat la o minge ce părea pierdută, a izbutit să centreze în faţa porţii, unde Buhăescu a pus, izbăvitor, latul pentru un 1-0 meritat.

Per ansamblu, fotbal puţin, în faţa unor spectatori şi ei puţini: cel mult vreo 200, cu tot cu ziarişti şi prietenele fotbaliştilor gazdă cu tot. În aceste condiţii, pancarta afişată de cei 15-20 de ultraşi alb-violeţi, prin care cereau stadion nou la Piteşti, apare ca o pretenţie fără temei.

Celelalte rezultate ale etapei: CS Mioveni-Foresta Suceava 2-0, Dunărea Călăraşi-UTA 2-1, Metaloglobus Bucureşti-Ripensia Timişoara 2-1, Academica Clinceni-Luceafărul Oradea 1-2, CS Baloteşti-Politehnica Timişoara 2-1, CS Afumaţi-Pandurii Târgu-Jiu 2-1, FC Hermannstadt Sibiu-Ştiinţa Miroslava 1-0.

Jocurile Olimpia Satu-Mare-Sportul Snagov şi Chindia Târgovişte-AS Ardealul Târgu-Mureş au fost omologate cu 3-0 pentru Sportul, respectiv Chindia, ca urmare a faptului că Satu-Mare şi Târgu-Mureş s-au retras din campionat.

Pe primele locuri în clasament sunt Dunărea Călăraşi (65 de puncte), FC Hermannstadt Sibiu (62) şi Chindia (58). FC Argeş ocupă locul 5, cu 46 de puncte, iar CS Mioveni, poziţia a 8-a, cu 35 de puncte.

La retrogradare sunt sunt Miroslava (27 de puncte), pe locul 16, Foresta (27), pe locul 17, Pandurii (24), locul 18, Dacia Unirea (22), locul 19 şi Olimpia Satu-Mare (minus 42 de puncte).

Au jucat echipele:

FC Argeş Piteşti: Popescu – Mihăescu, Vişa, Şerbănică, Stan – Oancea (Barbu, din min. 74, Şerban, Costin (Panait, din min. 87), Buhăescu – Năstăsie, Nilă (Tăbăcariu, din min. 89).
Dacia Unirea Brăila: Botaş – Gîţ (Vitan, din min. 77), Ţăranu, Ghiocel, Nicola – Stănciulescu, Anghelina, Niţă, Dushkaj (Covaciu, din min. 46), Ciucureanu (Manea, din min. 55) – Pop.

Jucătorii ale căror nume sunt scrise cu litere îngroşate apreciem că au avut o prestaţie peset medie.

Afaceri

Padbol România ajunge în Valea Jiului. Petrila devine centru oficial!

Publicat

pe

De

Un nou început pentru sportul din Valea Jiului

Valea Jiului a trăit un moment special pentru sportul local: inaugurarea primelor două terenuri oficiale de Padbol din zonă, la Petrila. Nu a fost doar tăierea unei panglici, ci începutul unei direcții noi pentru o comunitate cu tradiție și orgoliu sportiv, marcând totodată includerea Petrilei pe harta centrelor oficiale Padbol din România și integrarea sa în circuitul național al competițiilor.

Campionii mondiali, față în față cu publicul

Lansare Padbol Petrila

La deschidere au fost prezenți campionii mondiali Olivian Surugiu și Victoraș Popescu, alături de colegii lor din lotul național al României. Au oferit un meci demonstrativ spectaculos, dar au și rămas pentru un stagiu de pregătire, însoțiți de antrenorul federal. Pentru mulți dintre cei prezenți, a fost prima dată când au văzut de aproape nivelul real al performanței în Padbol.

O comunitate care a spus „prezent”

Printre invitați s-au aflat primarul orașului Petrila, sportivi din mai multe discipline, membri ai echipei Minerul Lupeni, antrenori, jucători, jucătoare, și numeroși iubitori de sport din comunitate. Prezența lor a arătat că proiectul nu aparține unei singure persoane, ci întregii zone. Atmosfera a fost directă, autentică, cu mult interes din partea tinerilor.
Evenimentul a inclus și o mini-competiție de inițiere, la care au participat 10 echipe locale. Pentru mulți a fost primul contact cu regulile și ritmul jocului. Nu a fost o competiție formală, ci un prim test, un exercițiu de curaj și curiozitate. Premiile au fost oferite de Clubul Padbol Petrila, ca semn de susținere pentru cei care aleg să continue.

Investiție pe termen lung

Inițiatorul și investitorul proiectului, Adrian Oprițescu, a explicat clar ce înseamnă această etapă:

„De ani de zile mi-am dorit să aducem aici această infrastructură modernă, care să pună sportul în vitrină și să ofere tinerilor o alternativă reală. Valea Jiului are talent și are energie.

Aceste două terenuri sunt primul pas dintr-un proiect mai amplu pe care mi-l doresc pentru întreaga zonă. Valea Jiului are tradiție sportivă și are copii talentați. Dacă le oferim infrastructură și competiție constantă, rezultatele vor apărea. Îmi doresc să continui extinderea în Valea Jiului și să construim aici un pol regional puternic de Padbol.”

Direcția națională și obiectivul performanței

Prezentă la eveniment, Elisabeta Gherghișan, președinte al Federației Române de Padbol, a pus accent pe direcția națională:

„Padbolul nu se dezvoltă prin declarații, ci prin terenuri construite și competiții organizate. Ce se întâmplă astăzi la Petrila este un exemplu concret. Ne dorim ca din astfel de comunități să apară următorii jucători selecționați în lotul național. Performanța începe local, dar poate ajunge internațional.

Dacă există pasiune și organizare, rezultatele apar. Îi invit pe toți cei care descoperă Padbolul aici, la Petrila, să intre în competițiile naționale și să creadă în șansa lor. România are nevoie permanent de jucători noi, curajoși, pregătiți să facă pasul spre marea performanță.”

Un început care poate schimba o regiune

Padbolul combină tehnica fotbalului cu dinamica unui teren închis cu pereți de sticlă, unde mingea rămâne permanent în joc și fiecare execuție este din voleu. Este un sport intens, spectaculos, care pune accent pe control, reacție rapidă și sincronizare perfectă între coechipieri.

Padbolul a crescut constant în România în ultimii ani. Extinderea în Valea Jiului confirmă o strategie clară: dezvoltare prin infrastructură, competiții locale și integrare în circuitul național.

Pentru Petrila, cele două terenuri oficiale de padbol nu înseamnă un eveniment singular. Înseamnă începutul unei etape. Dacă energia din ziua inaugurării se transformă în antrenamente constante, competiții locale și selecție pentru loturile naționale, Valea Jiului poate deveni un nou pol de performanță în Padbolul românesc.

Padbol Petrila
Citeste in continuare

Sport

Proiectul F.E.I.B. demarează: Uniunea Europeană sprijină incluziunea socială prin scrimă

Publicat

pe

De

COMUNICAT DE PRESĂ

Proiectul F.E.I.B. a demarat oficial: începe o provocare interesantă pentru cele cinci asociații care au dat viață acestei inițiative ambițioase. F.E.I.B. (Scrimă: Echitate, Incluziune și Apartenență) este un proiect inovator conceput pentru a promova incluziunea socială a persoanelor marginalizate prin sportul scrimei și este unul dintre cele 100 de proiecte selectate de Uniunea Europeană ca fiind deosebit de semnificative și cu impact în domeniul sportului și incluziunii sociale, dintr-un total de 824 de propuneri depuse. Acest proiect de parteneriat de cooperare vizează crearea de căi accesibile către scrimă pentru persoanele cu dizabilități, oferind oportunități atât la nivel instituțional, cât și non-formal.

Activitatea fizică are o valoare imensă în promovarea integrării sociale, iar scrima, în special, oferă oportunități unice atunci când este adaptată pentru persoanele cu dizabilități”, a declarat Lorenzo Radice, coordonatorul proiectului de la Accademia Scherma Milano. „Datorită sprijinului Uniunii Europene, putem să ne extindem dincolo de granițele Italiei, împărtășind experiența și rezultatele noastre în întreaga Europă, în căutarea unei lumi mai incluzive.”

F.E.I.B. reunește cinci organizații specializate din întreaga Europă, fiecare contribuind cu expertiza sa unică în programarea sporturilor incluzive:

– Accademia Scherma Milano (Italia): conducând proiectul, această academie de scrimă este afiliată Federației Italiene de Scrimă, Comitetului Olimpic Național Italian, Comitetului Paralimpic Italian și Federației Italiene de Sporturi Paralimpice. Oferă scrimă paralimpică în scaun cu rotile, programe pentru persoane cu deficiențe de vedere și inițiative pentru persoane cu dizabilități intelectuale, inclusiv colaborarea cu Academia Bebe Vio.

– Association Sportive Bouillargues Escrime (Franța): recunoscută de Federația Franceză de Handisport, această organizație s-a specializat în evenimente pentru persoane cu deficiențe de vedere și persoane cu dizabilități motorii din 2016. Oferă instruire pentru maeștrii de scrimă și personalul tehnic și colaborează cu ARAMAV și UREOS pentru a sprijini persoanele cu deficiențe de vedere și victimele accidentelor rutiere.

– Club Escola Hungaresa De Esgrima Pontevedra (Spania): de la introducerea scrimei pentru nevăzători în Spania în 2012, această organizație galiciană lucrează pentru a extinde accesul la scrimă pentru persoanele cu deficiențe de vedere din toată Spania. În 2021, a organizat prima întâlnire internațională de scrimă pentru nevăzători din Spania.

– Asociația Clubul Sportiv Forza Junior Costuleni (România): cu o experiență de 14 ani în serviciul copiilor vulnerabili, această organizație s-a extins pentru a include programe sportive adaptate. Din 2021, ea gestionează un departament pentru sporturi pentru persoane cu dizabilități, axat pe activități pentru persoanele cu deficiențe de vedere.

– Phoenix Social Youth Group (Ucraina): cu sediul în Cherkasy, această organizație de dezvoltare a tinerilor contribuie la dezvoltarea socială și personală a tinerilor prin educație non-formală și activități sportive, cu un accent special pe persoanele cu oportunități reduse.

Pentru a-și susține misiunea, F.E.I.B. a lansat un nou site web la adresa www.feib-erasmus.eu Această platformă servește ca un centru central în care părțile interesate pot:

– Accesa informații complete despre obiectivele și metodologia proiectului

– Afla mai multe despre partenerii internaționali și expertiza acestora

– Fi la curent cu evenimentele viitoare și oportunitățile de formare

– Urmări progresul proiectului prin știri și documentație

Lansarea site-ului web urmează reuniunii de lansare a proiectului, care a avut loc în perioada 23-24 ianuarie 2025, unde reprezentanții tuturor organizațiilor partenere s-au întâlnit pentru a stabili cadrul acestei inițiative europene de colaborare.

Lansarea platformei noastre digitale reprezintă un pas important în eforturile noastre de a crea o rețea de schimb de cunoștințe în întreaga Europă”, a declarat Lorenzo Radice. „Invităm mass-media, organizațiile sportive, susținătorii persoanelor cu dizabilități și părțile interesate să exploreze site-ul nostru web și să ni se alăture în promovarea acestei misiuni.”

Echipa F.E.I.B. va continua să actualizeze site-ul web cu resurse, informații despre evenimente și evoluții ale proiectului. Părțile interesate pot urmări proiectul pe rețelele de socializare (@feibfencing pe Instagram și Facebook) și se pot abona la newsletter prin intermediul site-ului web.

Pentru mai multe informații sau întrebări din partea mass-media, vă rugăm să contactați echipa

Informații de contact:

Echipa de comunicare a proiectului F.E.I.B.

Site web: https://www.feib-erasmus.eu

Rețele de socializare: @feibfencing (Instagram, Facebook)

Coordonator de proiect:

Lorenzo Radice

Accademia Scherma Milano SSD a RL

Via Filippo Sassetti, 15 – 20124 Milano, Italia

Telefon: +39 02 36560692

E-mail: info@accademiaschermamilano.it

Citeste in continuare

Sport

Kinetotrimotivation – Recuperare medicală & kinetoterapie de top în Focșani

Publicat

pe

De

La Kinetotrimotivation (cunoscut anterior drept Kineto Tri Motivation SRL), ne dedicăm sănătății pacienților din Focșani, oferind servicii de kinetoterapie, fizioterapie și masaj terapeutic la cel mai înalt nivel. Situat pe Strada Dorinel Ghinea nr. 9, cabinetul nostru este dotat cu echipamente moderne și funcționează într-o atmosferă caldă, profesională și orientată spre rezultate rapide și durabile.

Pacienții ne aleg pentru abordarea empatică și exercițiile bine structurate, încredințate de fiziokinetoterapeutul principal Ionuț Țandără, care are un istoric solid în recuperare medicală și reabilitare postoperatorie. Cu un rating de 4,9/5 pe Cylex și peste 110 evaluări, ne mândrim cu încrederea câștigată prin profesionalism, seriozitate și pasiune.


Ce tratăm și cum putem să te ajutăm

În cabinetul nostru de kinetoterapie, abordăm o gamă largă de afecțiuni, cu planuri de tratament adaptate fiecărei situații:

  • Dureri cronice de spate (lombalgii, hernii de disc), dureri cervicale, sciatică sau disconfort articular.
  • Mobilitate redusă datorată posturii greșite, scoliozei, cifozei sau lordozei, precum și degenerării articulare.
  • Recuperare postoperatorie și posttraumatică, inclusiv după intervenții ortopedice sau fracturi, entorse, luxații.
  • Masaj terapeutic și terapie manuală, pentru relaxare, ameliorare a contracturilor musculare, îmbunătățirea circulației și reducerea durerii.
  • Servicii moderne de fizioterapie: ultrasunete, electroterapie, laser, taping (benzi kinesio), drenaj limfatic și tehnici miofasciale.

Abordarea noastră – pas cu pas spre vindecare

  1. Evaluare completă inițială – anamneză detaliată, teste funcționale, identificarea cauzelor specifice pentru fiecare pacient.
  2. Plan de tratament personalizat – stabilim obiective realiste, adaptate vârstei, stilului de viață și gradului de afectare.
  3. Monitorizare și ajustare constantă – urmărim progresul, reevaluăm și modificăm terapia dacă este necesar.
  4. Exerciții acasă – în paralel cu ședințele, pentru consecvență și rezultate durabile.
  5. Suport și consiliere – comunicăm deschis, oferim educație privind postura, prevenția și igiena mișcării.

De ce să ne alegi pe noi

  • Cabinetul funcționează cu dotări de ultimă generație, aparatură specializată și tehnici moderne.
  • Experiență și pregătire profesională, în special datorită lui Ionuț Țandără, fisiokinetoterapeut dedicat, cu competențe recunoscute în comunitate.
  • Evaluări excelente și reputație solidă: feedback foarte bun de la pacienți, încredere generată prin rezultate vizibile.
  • Program flexibil și servicii adaptate pentru toate vârstele: de la copii cu probleme posturale, la adulți activi sau seniori care își doresc mobilitate și independență.

Citeste in continuare

Parteneri

Ultimile stiri locale

Afaceri12 ore inainte

Colectarea cartonului – un pas esențial pentru menținerea unui spațiu de lucru eficient

În activitățile comerciale și logistice, cartonul este unul dintre cele mai utilizate materiale. De la ambalaje până la transport, acesta...

Afaceri12 ore inainte

Containerul pentru moloz – soluția practică pentru organizarea eficientă a șantierelor

Gestionarea deșeurilor rezultate din construcții sau renovări reprezintă una dintre cele mai importante componente ale unui proiect bine organizat. Molozul...

debarasare moloz, transport moloz, deseuri constructii, evacuare moloz, demolari, colectare moloz, santier organizat, logistica constructii debarasare moloz, transport moloz, deseuri constructii, evacuare moloz, demolari, colectare moloz, santier organizat, logistica constructii
Afaceri12 ore inainte

Debarasarea molozului – etapa care menține lucrările în mișcare

În orice proiect de renovare sau construcție, există un moment în care resturile rezultate încep să influențeze desfășurarea activităților. Molozul...

masini de inchiriat Bucuresti, Lion Rent, inchiriere auto, rent a car Bucuresti, mobilitate urbana, servicii auto, inchirieri masini, transport urban masini de inchiriat Bucuresti, Lion Rent, inchiriere auto, rent a car Bucuresti, mobilitate urbana, servicii auto, inchirieri masini, transport urban
Afaceri12 ore inainte

Lion Rent și piața de mașini de închiriat din București – soluții adaptate unui oraș în continuă mișcare

Bucureștiul funcționează într-un ritm accelerat, iar mobilitatea este una dintre componentele esențiale care susțin această dinamică. Într-un astfel de mediu,...

Uncategorizedo zi inainte

De Ziua Internațională a Animalelor de Companie, HONOR te ajută să surprinzi cele mai frumoase momente alături de companionul tău

5 sfaturi pentru fotografii reușite cu animalul tău, realizate cu HONOR 600 Lite București, 9aprilie 2026 –De Ziua Internațională a...

Uncategorizedo zi inainte

Dyson lansează Dyson HushJet™ Mini Cool: ventilatorul portabil care combină fluxul de aer puternic cu designul elegant

Dyson lansează primul său ventilator portabil: HushJet™ Mini Cool. Conceput pentru un stil de viață dinamic, acesta este un ventilator...

Uncategorized2 zile inainte

De Paște, amintirile ajung instant la cei dragi!

HONOR Connect elimină barierele dintre Android și iOS și simplifică transferul de fișiere între dispozitive București, 8 aprilie 2026 –Sărbătorile...

Uncategorized2 zile inainte

Proiectele complexe de software, AI și data duc RebelDot pentru a treia oară în FT1000, topul Financial Times al companiilor europene cu cea mai rapidă creștere

Cluj-Napoca, 7 aprilie 2026 – RebelDot, partener strategic de tehnologie și inovație din Cluj,intră pentru a treia oară în top...

Afaceri3 zile inainte

NBI: Imobiliarele intră într-o nouă eră stabilă, matură și condusă de investiții premium

Piața imobiliară intră într-o fază de stabilizare, cu investițiile premium în prim-plan. North Bucharest Investments a generat tranzacții de peste 57 mil....

Afaceri3 zile inainte

Munții Kaçkar din Turcia, în prim-planul scenei internaționale prin evenimente de anvergură

Ridicându-se impunător în regiunea turcească a Mării Negre de Nord, în provinciile Rize și Artvin, Munții Kaçkar reprezintă una dintre...

Afaceri4 zile inainte

IubimTimisoara.ro – platformă online independentă ce promovează Timișoara, oamenii și afacerile

Platforma online IubimTimisoara.ro a fost lansată oficial pe data de 1 aprilie, cu scopul de a promova Timișoara, oamenii și...

Uncategorized4 zile inainte

Samsung își păstrează poziția de lider pe piața mondială a monitoarelor pentru jocuri pentru al șaptelea an consecutiv

Viziunea inovatoare se bazează pe parteneriate cu personalități din industrie, precum Faker de la T1 București – 6 aprilie – Samsung...

Afaceri4 zile inainte

Studiu Agricola: Peste 84% dintre români cred că mesele împreună contribuie la formarea unor obiceiuri alimentare sănătoase

În apropierea Paștelui, una dintre perioadele din an în care masa în familie capătă o semnificație aparte, Agricola Internațional lansează...

Uncategorized4 zile inainte

Dyson lansează HushJet™ Purifier Compact: purificare puternică, acum în format compact și ultra-silențios

Dyson lansează HushJet™ Purifier Compact, cel mai puternic purificator de dimensiuni compacte cu flux de aer de mare viteză, durată...

7 zile inainte

Lansare oficială la București: Albumul „Pe Argeș în sus” promovează patrimoniul cultural și identitatea națională

Marți, 31 martie 2026,  Casa de Cultură a Studenților București a găzduit Gala de Prezentare a celui de al XVIII-lea...

Afacerio săptămână inainte

The List Estates anunță lansarea proiectului rezidențial Șerban Vodă 90, dezvoltat de Memaar Capital, în zona centrală a Bucureștiului

The List Estates anunță lansarea proiectului rezidențial Șerban Vodă 90, dezvoltat de Memaar Capital, în zona centrală a Capitalei, în...

Știrile Săptămânii