Connect with us

Eveniment

EXCLUSIV/Ginel, “norocosul”/Adjunctul șefului Poliției Prahova in „malaxorul” Corpului de Control al MAI

Publicat

pe

Într-o plângere adresată de colonelul Florin Gulianu președintelui Curții Militare de Apel București, șefa DNA și fostul prim-adjunct al directorului SRI sunt acuzați de abuzuri grave. Fostul ofițer al serviciului secret arată cum acționau procurorii militari la comandă, fără să țină cont de drepturile omului şi de legislaţia europeană care spune că divulgarea unor acte de coruţie nu sunt secrete de stat

În documentul transmis instanței militare pe 24 decembrie 2014, colonelul în rezervă Florin Gulianu face dezvăluiri uluitoare și extrem de grave despre modul în care DNA înţelege să facă „anchete penale” în cazurile care nu-i convin şi în care nu are interes.

În motivarea plângerii, Gulianu susţine că procurorii militari ai DNA acţionau la comanda lui Florian Coldea, fostul prim-adjunct al directorului SRI, prin intermediul Laurei Codruța Kovesi, șefa procurorilor anticorupție.

Gulianu i-a sesizat șefului Curții Militare de Apel că cei doi, Coldea și Kovesi, nu au ţinut cont de drepturile omului şi de legislaţia europeană care spune că divulgarea unor acte de corupţie nu sunt secrete de stat și  sunt mai importante decât apărarea imaginii SRI. „Grav este că, pentru astfel de atitudini prosesual penale ale magistraților, România a fost, de mai multe ori, condamnata de către CEDO”, subliniază Gulianu.  Fostul șef al Sectorului Contraspionaj din SRI Prahova arată că șefa DNA și fostul prim-adjunct al directorului SRI au comis aceleaşi abuzuri invocate de CEDO în cauza Bucur şi Toma împotriva României, în urma căreia statul român a fost condamnat. Bucur este fostul căpitan SRI care, în 1996, a ieşit într-o conferinţă de presă şi a spus că sunt ascultate telefoanele unor jurnalişti, oameni politici şi membri ai societăţii civile şi a fost condamnat de Tribunalul Militar, în 1998, la doi ani de închisoare cu suspendare pentru furt, culegere şi transmitere de informaţii, respectiv divulgare sau folosire de informaţii cu caracter secret. CEDO a spus, clar, în decizia din 2013, că deconspirarea unor abuzuri, chiar şi în SRI, nu sunt fapte penale. Bucur a fost reabilitat printr-o decizie definitivă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pe 11 februarie 2016. A murit pe 11 decembrie 2016, fără ca SRI îl repună în drepturi.

Fostul colonel de la contraspionaj invocă, în demersul său, articolul 6, paragraful 2 al CEDO și arată că, la 19 aprilie 2007, Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei a adoptat Rezoluţia 1551 (2007) privind echitatea procedurilor judiciare în cazurile de spionaj sau divulgare a secretelor de stat. Paragraful relevant în acest caz este 10.1 care arată: „Informaţiile care aparţin domeniului public nu pot fi considerate secrete de stat, iar divulgarea lor nu poate fi asimilată spionajului şi reprimată că atare, chiar dacă persoană implicată culege, sintetizează, analizează sau comentează informaţiile respective. Acelaşi lucru este valabil pentru participarea la cooperare ştiinţifică internaţională şi pentru denunţarea corupţiei, a încălcării drepturilor omului, a distrugerii mediului sau a oricărui alt abuz de putere din partea autorităţilor publice (whistle-blowing).”

Tot în plângere, Florin Gulianu arată că celelalte secţii ale DNA soluţionează dosare complexe de corupţie, dar nu şi Secţia Militară, unde erau cercetaţi şefi din SRI, acuzaţiile ducând până la vârful ierarhiei, adică la Coldea. Gulianu spune, în context, că procurorii au neglijat menirea magistraturii şi aminteşte de criticile aduse Laurei Kovesi de către judecătorul CSM Mircea Aron, care spunea că procurorii DNA ar trebui să citească timp de o săptămână, în fiecare zi, Legea 303/ 2004 privind statul judecătorilor şi procurorilor. Fostul ofiţer SRI mai spune că un ofiţer din Direcţia de Securitate Internă a SRI, Marian Dumitrescu, a ascuns un raport cu un ordin rezolutiv de demitere a şefului SRI Prahova, semnat de fostul director Radu Timofte, după ce Marin Constantin a fost prins furând din fondurile operative, semnând în fals în numele unei surse de informaţii.

Coldea, „spălat” de Văetiși

Florin Gulianu susține că trei ofițeri ofițeri au fost sancționați și dați afară pentru abateri disciplinare inventate, pe baza unor înscrisuri contrafăcute, „numai ca o contramăsură lamentabilă la faptul că au raportat constant adevăruri care nu convin conducerii”. Grav este că, susține Gulianu, „pentru atingerea acestui scop ignobil, s-a apelat la tertipuri pseudo-juridice, bazându-se pe pactizarea procurorilor militari de la DNA cu propria lor cauza nelegitimă”,  prin nesancționare a vinovaţilor și pentru „interese personale de menţinere la comandă / conducere”. Procurorul militar Marian Văetişi a clasat „în orb” dosarul în care era incriminat Florian Coldea, fără a solicita şi examina dovezile indicate de Florin Gulianu. Cu toate acestea, magistratul DNA a stabilit că „faptele nu sunt prevăzute de legea penală ori nu au fost săvârşite cu vinovăţie”.

Compania „selectă” a ofițerilor acuzați de corupție, plangere musamalizata de Laura Codruta Kovesi.

Interesant ca in aceasta plangere era mentionat ca faptuitor Marian Dumitrescu de la SRI implicat ilegal in exterior, pe competentele celor de la SIE, care se afla la bordul avionului care l-a adus pe Nicolae Popa in România.

Marian Dumitrescu este actualul sef al Corpului de Control al directorului si este mana dreapta a generalului de carton Florian Coldea pe numele acestora fiind mai multe plangeri penale care au fost musamalizate de Parchetul Militar la ordinele lui Coldea si interventia lui Kovesi.

Actualul sef al Corpului de control al Directorului SRI este col. Marian Dumitrescu care a fost șef Sector Juridic în cadrul Direcției Generale Securitate Interna.

Plângerea fostul șef de la contraspionaj  a fost îndreptată împotriva Ordonanţei DNA de clasare şi disjungere a cauzei nr. 109/P/2014 din 31.10.2014, dată de procurorul militar colonel Marian Văetişi. Prin acea ordonanță, procurorul DNA a decis să nu îl trimită în judecată pe fostul şef al lui Florin Gulianu de la SRI Prahova, colonelul Constantin Marin, acuzat de mai multe fapte de corupție sau asimilate corupției, alături de Florian Coldea și alți nouă ofițeri SRI. La acel dosar, Florin Gulianu a depus documente care susțin acuzațiile împotriva lui:

  • Constantin Marin, fost șef SRI Prahova: abuz în serviciu, delapidare și infracțiuni de corupție sau asimilate infracțiunilor de corupție, așa cum prevedea vechiul Cod Penal și legea pentru combaterea evaziunii fiscal;
  • Florian Mihail Coldea, fost prim-adjunct al directorului SRI: abuz în serviciu contra intereselor persoanelor și contra intereselor publice, în formă continuată, instigare la abuz în serviciu în forma continuată, omisiunea sesizarii organelor judiciare și uzurparea funcției, deoarece a luat decizii prin care s-au acoperit faptele penale sesizate de mai mulți ofițeri,  în numele fostului director al SRI, George Maior.

Ceilalți ofițeri sunt considerați coautori sau complici la faptele celor doi, fiind acuzați de abuz în serviciu, fals intelectual, și uz de fals:

– General de brigadă Vasile Ghiță, șeful Direției Generale Securitate Internă;

–  Colonel Bogdan Pasăre,  șeful Direcției Generale Managementul Resurselor Umane si Organizare;

–  Căpitan George Damureanu, șef birou avize NATO din cadrul Direcției Generale Securitate Interna, membru al comisiei de verificare specială;

–  Colonel Gabriel Anghel, din Corpul de Control al directorului SRI, șeful comisiei de verificare specială (acțiune efectuată în perioada decembrie 2013 – februarie 2014);

–  Lt. col. Georgescu, de la Direcția Juridică, membru în comisia de „verificare specială”;

–  Lt. col. Marian Dumitrescu, șef Sector Juridic în cadrul Direcției Generale Securitate Interna, care a realizat, pe data de 04.06. 2014, interviul de securitate cu Florin Gulianu;

–  Colonel Marius Vrânceanu, locțiitor al șefului Corpului de Control al SRI, inginer, șeful comisiei de soluționare juridică, pe excepții și pe fond, a contestației formulată de ofiţer împotriva sancțiunii disciplinare „mustrare scrisă” și împotriva Ordinului directorului SRI nr. DP 054 din 27.02.2014;

–  Căpitan Mihnea Neagu, șef Birou Juridic în cadrul Direcției Generale Securitate Interna, membru al comisiei de soluționare juridică, pe excepții și pe fond, a contestației formulată impotriva sancțiunii disciplinare „mustrare scrisă” și împotriva Ordinului directorului SRI nr. DP 054 din 27.02.2014;

–  Maior George Bogdan Alexandru, șef sector în cadrul Direcției Generale Securitate Internă,  al doilea ofițer intervievator la interviul de securitate din 04.06. 2014.

Pe rolul instantelor din Prahova se afla un dosar prin care col (R) Gulianu Florian isi cauta dreptatea dupa trecerea sa ilegala in rezerva.

Astfel, unul din capetele de cerere ale acţiunii în contencios administrativ introdusă la Curtea de apel Ploieşti (a cărei soluţie la fond a atacat-o cu recurs) a fost anularea, ca nelegal şi netemeinic, a Ordinului directorului SRI nr. DP 0207 din 23.06.2014 prin care a fost trecut in rezerva, din oficiu, din motive imputabile acestuia, întemeiat de intimatul SRI pe dispoziţiile art. 43, alin. 1, lit. b şi art. 85, alin. 1, lit. m si alin. 2 din Statutul cadrelor militare aprobat prin Legea nr. 80 / 1995, completată şi modificată.

Art. 41

(1)Trecerea cadrelor militare din activitate in rezerva sau direct in retragere, precum si chemarea din rezerva in activitate se fac dupa cum urmeaza:

  1. b) ceilalti ofiteri, prin ordin al ministrului apararii nationale;

Art. 85

(1)Ofiterii, maistrii militari si subofiterii in activitate pot fi trecuti in rezerva sau direct in retragere, dupa caz, in urmatoarele situatii:

  1. m) in cazul neavizarii in vederea acordarii autorizatiei de acces la informatii clasificate sau certificatului de securitate, la retragere ori in cazul in care aceste documente nu sunt revalidate, din motive imputabile cadrului militar in conditiile legii;

(2) Trecerea in rezerva sau direct in retragere se face din oficiu, in conditiile prevazute la alin. 1 lit. a), b), d), e), f), i1), l), m) si n), la propunerea consiliilor de judecata, in conditiile prevazute la alin. 1 lit. i) si j), iar, in celelalte conditii, la propunerea comandantilor unitatilor din care fac parte, inaintata ierarhic.

„Propunerea de trecere în rezervă nu a fost făcută de comandantul unităţii din care am făcut parte (Direcţia „K”, indicativ UM 0356 Bucureşti, unde fusesem mutat de la UM 0735 Ploieşti, după eliberarea din funcţia de şef Sector „Contraspionaj” şi pus la dispoziţie), ci de Direcţia generală de Securitate Internă Bucureşti (al cărei cadru militar nu eram), care, tot ea, a refuzat a-mi elibera avizul, întocmind un raport dual refuz aviz de a nu mi se revalida autorizaţia de acces la informaţii clasificate[1] – propunere trecere în rezervă. Nu mi s-au adus la cunoştinţă, nici verbal, nici în scris, considerentele de fapt şi temeiul de drept ale neacordării.

Deci, decizia nu mi s-a motivat.

A se reţine că acesta are caracterul tipic tot al unui act administrativ al unei institutii centrale în raport cu care nu am acces la justitie pentru a-l contesta.[2]

Pentru scrupulozitatea caracterizării / descrierii situaţiei mele concrete, evoc în plus că:

  • subsemnatul mă aflam în situaţia prevazuta de Standardele naţionale de protecţie a informaţiilor clasificate în România aprobate prin HG nr. 585/2002 în

art. 167 din – (1) Revalidarea avizului privind accesul la informaţii clasificate presupune reverificarea persoanei deţinatoare a unui certificat de securitate/autorizaţie de acces in vederea menţinerii sau retragerii acesteia

şi a alin.

(2) Revalidarea poate avea loc la solicitarea unitaţii in care persoana isi desfasoara activitatea (s. n.), sau a ORNISS, în oricare din următoarele situatii, respectiv lit. b) la expirarea perioadei de valabilitate a certificatului de securitate/autorizaţiei de acces deţinute anterior (s.n.).

Contextual, la particularitatea personalizată a subsemnatului, SRI se afla în etapa  obligatorie aplicarea a reglementărilor din Standardele aprobate prin HG nr. 585/2002,

Art. 152 (1) „Verificarea in vederea avizarii pentru accesul la informatii secrete de stat se efectueaza cu respectarea legislatiei in vigoare privind responsabilitatile in domeniul protectiei unor asemenea informatii, de catre urmatoarele institutii: a) Serviciul Roman de Informatii, pentru: – personalul propriu;…”

Sintagma legislatiei in vigoare” din textul de mai sus se referă, în principal, la următoarele prevederi legale care, sub niciun motiv şi în nicio formă nu au fost incidente în cazul meu. Astfel, eu nu m-am incadrat (decât doar prin forţarea argumentării false şi abuzive de către SRI) în niciuna dintre situatiile enumerate la:

– art. 159„Urmatoarele situatii imputabile atat solicitantului, cat si sotului/sotiei sau concubinului/concubinei acestuia reprezinta elemente de incompatibilitate pentru acces la informatii secrete de stat:

  1. a) daca a comis sau a intentionat sa comita, a fost complice, a complotat sau a instigat la comiterea de acte de spionaj, terorism, tradare ori alte infractiuni contra sigurantei statului;
  2. b) daca a incercat, a sustinut, a participat, a cooperat sau a sprijinit actiuni de spionaj, terorism ori persoane suspectate de a se incadra in aceasta categorie sau de a fi membre ale unor organizatii ori puteri straine inamice ordinii de drept din tara noastra;
  3. c) daca este sau a fost membru al unei organizatii care a incercat, incearca sau sustine rasturnarea ordinii constitutionale prin mijloace violente, subversive sau alte forme ilegale;
  4. d) daca este sau a fost un sustinator al vreunei organizatii prevazute la lit. c), este sau a fost in relatii apropiate cu membrii unor astfel de organizatii intr-o forma de natura sa ridice suspiciuni temeinice cu privire la increderea si loialitatea persoanei.”

Si nici la:

art. 160 – Constituie elemente de incompatibilitate pentru accesul solicitantului la informatii secrete de stat oricare din urmatoarele situatii:

  1. a) daca in mod deliberat a ascuns, a interpretat eronat sau a falsificat informatii cu relevanta in planul sigurantei nationale ori a mintit in completarea formularelor tip sau in cursul interviului de securitate;
  2. b) are antecedente penale sau a fost sanctionat contraventional pentru fapte care indica tendinte infractionale;
  3. c) are dificultati financiare serioase sau exista o discordanta semnificativa intre nivelul sau de trai si veniturile declarate;
  4. d) consuma in mod excesiv bauturi alcoolice ori este dependent de alcool, droguri sau de alte substante interzise prin lege care produc dependenta; e) are sau a avut comportamente imorale sau deviatii de comportament care pot genera riscul ca persoana sa fie vulnerabila la santaj sau presiuni;
  5. f) a demonstrat lipsa de loialitate, necinste, incorectitudine sau indiscretie; g) a incalcat reglementarile privind protectia informatiilor clasificate;
  6. h) sufera sau a suferit de boli fizice sau psihice care ii pot cauza deficiente de discernamant confirmate prin investigatie medicala efectuata cu acordul persoanei solicitante;
  7. i) poate fi supus la presiuni din partea rudelor sau persoanelor apropiate care ar putea genera vulnerabilitati exploatabile de catre serviciile de informatii ale caror interese sunt ostile Romaniei si aliatilor sai.

Pentru a decide sa nu-mi revalideze autorizatia de acces la informatii clasificate, SRI face, fals pro bono, o interpretare cazuala (ca forma a interpretarii oficiale), a normelor juridice incidente (art. 16 din HG nr. 585/2002), deslusind cerintele legii. Aceasta interpretare se refera, deci, la un anume caz concret.

Este cel putin inabil sa se sustina ca in luarea unor masuri institutionale, manageriale si de sanctionare disciplinara, poate exista subiectivism, tinzand, urmare interviului de securitate din iunie 2014, la recunoasterea ca „suspiciunea” are valoarea unei probe, considerand-o temei al retragerii / nerevalidarii avizului de securitate (considerand ca s-ar permite, din punct de vedere legal, luarea unor masuri bazate pe aprecieri subiective). Aprecierea unui fapt ca reprezentand o lipsa de loialitate, incorectitudine, necinste sau indiscretie a subsemnatului nu poate fi decat subiectiva, deoarece legea nu permite.

Aplicarea normei juridice nu se face aleatoriu si discretionar, potrivit parerii unuia sau altuia si nu permite, deci, subiectivism. Caracterul volitional al normei nu inseamna subiectivism, arbitrariu, ci forma subiectuala, adica, modul inerent subiectual in care o comanda sociala este asimilata de vointa legiuitorului si dobandeste prin aceasta expresie subiectuala; norma juridica este obiectiva prin modul ei de determinare si prin continutul reglementarii.

Tin a preciza ca, niciodata, suspiciunile nu constituie baza sanctionatorie ci, cel mult, temeiul declansarii unor verificari / investigatii. Pe de alta parte, in intreaga doctrina si practica juridica se vorbeste de obiectivitate in angajarea raspunderii juridice, niciunde si nicicand (poate, doar, in regimurile totalitare, dictatoriale si tarile bananiere), subiectivismului (atitudinii subiective) nu i se recunoaste niciun efect legal si nu poate fundamenta o decizie / ordin cu consecinte juridice. Suspiciunea (din faza initiala), trebuie sa se transforme in certitudine si trebuie sustinuta cu probe. Contrar, se ajunge, ca in cazul de fata (asa cum am aratat si sustin, in continuare, cu convingere si tarie), la aspecte inexistente, lipsite de orice suport faptic, pur si simplu inventate, fara legatura cu realitatea, ceea ce le confera un caracter absolut discretionar, iar inscrisul in care sunt cuprinse dobandeste si el caracterul unui inscris fals, ceea ce, cu prisosinta, este cazul in speta.

Actul de aplicare a normei juridice are valoarea unui fapt juridic, producand – in cazul de fata – initial modificarea, ulterior stingerea unui raport juridic (intre SRI si subsemnatul ofiter).

Imprejurarea (evocata de paratul SRI in raspunsul la intrebarea nr. 16 din Interogatoriu) potrivit careia am consimtit in formularul de securitate ca nerevalidarea avizului de securitate sa nu-mi fie motivata, este o dovada de crasa rea credinta.  Formularea este impusa prin lege, textul este preconstituit de Legea nr. 182/2002 si HG nr. 585/2002, astfel ca persoana supusa avizarii nu poate modifica enuntul, iar refuzul de a semna consimtamantul echivaleaza real cu riscul de a nu mai fi supus verificarilor de securitate si de a nu mai primi avizul sau revalidarea acestuia, dupa caz.

Formularea <<Sunt de acord ca neacordarea avizului de securitate sa nu-mi fie motivata>> din finalul Anexei 15 la HG nr. 585/2002  este nu numai neconstitutională, dar introducerea ei intr-un text de lege din anul de gratie 2002, ne intoarce in urma cu o jumatate de secol, in obsedantul deceniu al dictaturii proletariatului. Într-un text de act normativ nu se poate prestabili, indiferent de situaţie şi cu o opozabilitate erga omnes, obligaţia necondiţionată, absolută, a exprimării de către un cetăţean a unui acord de catre pentru ca un aviz să nu fie motivat, să nu i se comunice motivele şi nici să nu-l poată contesta (supune cenzurii unei instanţe de judecată), cu atât mai mult cu cât nu cunoaşte ce atacă în contencios („atacul în orb”). Acesta este un fel de fatalism legislativ, de genul „accept a priori orice act producator de efecte juridice lezante impotriva mea, chiar daca nu mi se motiveaza si imi mai şi restrânge / anulează anumite drepturi şi libertăţi fundamentale constituţionale.” O astfel de abordare în a legifera, lasă loc liberului arbitru în activitatea entitatilor cu atribuţii şi obligaţii în eliberarea /refuzul eliberării unor astfel de autorizaţii / certificate şi care vine in contradicţie cu chiar textul art. 28, alin. (5) din Legea nr. 182/2002 care vorbeşte de „retragere motivata”: Neacordarea autorizaţiei sau retragerea motivată (s. n.) a acesteia determina de drept interdicţia de acces la informaţii secrete de stat.”

Chiar dacă, ab adsurdo, am admite că legiuitorul a avut în vedere o nemotivare în materie, acesta s-a referit la situaţia iniţială (prima acordare de autorizaţie / certificat), iar nu şi la nemotivarea retragerii   / nerevalidării autorizaţiei   de acces   la   informaţii  clasificate. Cu alte cuvinte, este illogic şi absurd ca unui om să nu-I motivezi, după ani şi ani în care a lucrat cu informaţii clasificate de ce i+ai retras avizul! Adică să nu-I spui unde şi cum a greşit! E o aberaţie pe care Curtea Constituţională trebuie să o cenzureze.

Invocam, astfel, caracterul neconstitutional al acestor prevederi deoarece ele sunt evident contrare prevederilor:

  1. a) – Constitutiei  Romaniei care, la 21 alin. (1) si (2) reglementeaza „Accesul liber la justitie”:(1) Orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime.(2) Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept.”
  2. b) – Constitutiei Romaniei avand in vedere ca lezează fondul unui drept fundamental, dreptul la munca, 41 „Munca şi protecţia socială a muncii: (1) Dreptul la muncă nu poate fi îngrădit. Alegerea profesiei, a meseriei sau a ocupaţiei, precum şi a locului de muncă este liberă.>>

Este necesar, asadar, sa se comunice motivele pentru ca acestea sa fie supuse, in cazul persoanei nemultumite, controlului de contencios, pentru a li se verifica legalitatea si temeinicia. Cetateanul trebuie sa cunoasca de ce a fost concediat de la locul de munca si sa se asigure ca nu a fost un abuz, o razbunare, o incetare ostila a raporturilor juridice de munca.

Reiterez că militarilor, de regula, nu li se s-a comunica in scris, expressis verbis, actul administrativ, ci primesc  numai  o   înștiinţare despre   retragerea   accesului  la informaţii  clasificate, fără prezentarea  niciunuia dintre motivele de drept si de fapt avute în vedere, determinând  o stare   de neliniște   cauzată de lipsa de informaţii, ceea ce   constituie un tratament degradant, în sensul   dispoziţiilor art. 3  din  Convenţia   europeană   a  drepturilor omului.

  1. c) – Chiar ale Legii nr. 182/2002 care, in 3 stipuleaza: „Nici o prevedere a prezentei legi nu va putea fi interpretată in sensul limitării accesului la informaţiile de interes public sau al ignorarii Constituţiei, a Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului, a pactelor si a celorlalte tratate la care România este parte, referitoare la dreptul de a primi si răspândi informaţii.”

Or, prevederile incriminate tocmai asta fac: ignoră Constituţia şi Declaraţia Universală a Drepturilor Omului.

In concluzie, cineva trebuie sa ridice exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor din Legea nr. 182/2002 si din Anexa 15 la HG nr. 585/2002 şi, pe cale de consecinţă, deoarece au caracter de subsidiaritate, pe cele ale art. 85, alin. 1, lit. m si alin. 2 din Legea nr. 80 / 1995 cu care se coroborează organic.

Sunt îndeplinite toate condiţiile de admisibilitate prevazute de art. 29 alin. (1) – (3) din Legea nr.47/1992.

Va rog sa observati ca o astfel de conduita a APV-istilor pun militarii in imposibilitatea absoluta de a beneficia de aceste drepturi constitutionale fundamentale: accesul liber la justitie si de dreptul la munca”. (Cerasela N.).

[1] Autorizatie de acces la informatii clasificate – document eliberat cu avizul institutiilor abilitate, de conducatorul persoanei juridice detinatoare de astfel de informatii, prin care se confirma ca, in exercitarea atributiilor profesionale, posesorul acestuia poate avea acces la informatii secrete de stat de un anumit nivel de secretizare, potrivit principiului necesitatii de a cunoaste.

[2] Retragerea   / nerevalidarea autorizaţiei   de acces   la   informaţii  clasificate nu are natură  disciplinară   sau   contravenţională și nu reprezintă   o sancţiune   pentru   acţiunile  sau inacţiunile care constituie elemente de incompatibilitate pentru acces la informaţii clasificate, fiind  un act   administrativ prevăzut   de art. 9   lit. d din Legea   nr. 182/2002 ca o măsură   de protecţie   a  informaţiilor   clasificate.( Decizia nr. 3271 din 13 martie 2013 a ÎCCJ)

Eveniment

Cum îți alegi buchetul de flori pentru o petrecere de logodnă?

Publicat

pe

Cum îți alegi buchetul de flori pentru o petrecere de logodnă?

Să recunoaștem de la început: alegerea florilor pentru o logodnă poate fi la fel de complicată ca și organizarea petrecerii în sine. Îmi amintesc când am fost invitată la logodna prietenei mele din facultate. Gazda pusese pe masă niște buchete enorme de trandafiri roșii, iar atmosfera semăna mai degrabă cu o nuntă decât cu o sărbătoare intimă de logodnă. Toată lumea se simțea puțin stingherită, pentru că totul părea prea formal, prea rigid. De atunci am învățat că florile pot face diferența dintre o petrecere memorabilă și una care lasă oaspeții ușor confuzi.

Florile nu sunt doar decorațiuni. Ele vorbesc, creează stări, influențează modul în care oamenii percep evenimentul tău. La o logodnă, unde totul se învârte în jurul începuturilor și a promisiunilor, florile trebuie să reflecte exact asta: prospețime, optimism, eleganță fără exagerare. Dar cum reușești să alegi corect când oferta e atât de mare și sfaturile vin din toate direcțiile?

Atmosfera pe care vrei să o creezi contează enorm

Înainte să te gândești la culori sau varietăți, oprește-te puțin și imaginează-ți seara aceea. Vrei o atmosferă romantică, cu lumânări și tonuri calde? Sau preferi ceva fresh, vibrant, plin de energie? Poate visezi la ceva boem, cu flori sălbatice și aranjamente dezordonate elegant? Toate aceste viziuni vor influența dramatic tipul de flori pe care le vei alege.

M-am uitat odată la niște fotografii de la logodne organizate în diferite stiluri. Cele cu flori simple, albe și verzi, aveau o eleganță liniștită, aproape zen. În schimb, evenimentele cu mix-uri colorate de bujori, frezii și muscate vibrau cu energie și veselie. Nici unul dintre stiluri nu era superior celuilalt, dar erau profund diferite în ceea ce transmit. Și aici e cheia: florile nu trebuie să fie perfecte în sens abstract, trebuie să fie perfecte pentru petrecerea ta.

Gândește-te la locația petrecerii. Dacă organizezi logodna într-un restaurant elegant din oraș, aranjamentele înalte și sofisticate funcționează minunat. Dar dacă alegi un spațiu mai informal, poate o terasă sau o grădină, aranjamentele prea structurate vor părea forțate. Am văzut odată niște flori superbe într-un vas de cristal așezate pe o masă de lemn rustic dintr-o cramă. Contrastul era atât de puternic încât în loc să completeze decorul, florile păreau plasate acolo din greșeală.

Culorile vorbesc mai tare decât crezi

Psihologia culorilor nu e o știință exactă, dar nici nu e un mit. Am observat că petrecerile cu flori în tonuri pastel creează instantaneu o ambianță relaxată, plăcută, perfectă pentru conversații lungi. Rozul pal, piersica, lavanda… aceste nuanțe au ceva blând, aproape reconfortant. Invitații tind să se simtă mai în largul lor, mai deschiși.

Pe de altă parte, culorile intense (burgundy, fucsia, portocaliul aprins) aduc o doză de dramatism și personalitate. Dacă sunteți un cuplu extrovertit, care iubește să facă impresie, culorile vibrante vă vor reprezenta perfect. Dar atenție: e o linie fină între dramatic și copleșitor. Am văzut aranjamente cu trandafiri roșu-aprins care dominau complet spațiul. Oaspeții vorbeau mai mult despre flori decât despre cuplul sărbătorit, ceea ce nu prea e ideal.

Albul rămâne clasic și sigur, dar poate părea banal dacă nu îl combini inteligent. Amestecă albul cu verzi variate (eucalipt, frunze de magnolie, frunziș de mușețel) și obții o eleganță proaspătă, aproape aerisită. Verdele aduce viață și echilibru, funcționând ca o pauză vizuală între petale. În plus, pare să prelungească prospețimea florilor, dându-le un aspect mai organic.

Alegerea soiurilor: între tendințe și preferințe personale

Piața florilor e la fel de supusă modei ca și orice altă industrie. Acum câțiva ani, bujorul era vedeta absolută a evenimentelor. Îl vedeai peste tot… în reviste, pe Instagram, la fiecare logodnă la care mergeai. E o floare superbă, cu petalele acelea voluminoase și parfumul discret, dar ubiquitatea ei a devenit aproape obositoare. Apoi au venit ranunculusurile, apoi anemonele, acum hortensiile revin puternic.

Întrebarea e: urmezi trendul sau îți asculți propria intuiție? Eu cred că un echilibru funcționează cel mai bine. Dacă adorai bujorul înainte să devină popular, nu renunța la el doar pentru că l-au ales și alții. Dar dacă alegi ceva doar pentru că e „in”, s-ar putea să te trezești că peste câțiva ani, când te uiți la fotografii, aranjamentele să pară demodate.

Florile de sezon sunt întotdeauna o alegere inteligentă. Sunt mai proaspete, mai accesibile ca preț și arată mai natural. O logodnă de primăvară se împacă minunat cu lalele, narcise și zambile. Vara îți oferă trandafiri David Austin, floarea-soarelui în versiuni mai mici, hortensii și dalie. Toamna aduce crizanteme elegante, astilbe și flori de câmp care au un farmec rustic aparte. Iar iarna, deși mai săracă în varietăți locale, compensează cu ramuri de conifere, bumbac decorativ și flori importate care pot crea o atmosferă caldă, aproape de basm.

Am fost odată la o logodnă de toamnă unde gazda folosise doar flori de sezon: crizanteme maro-roșcate, grâu decorativ, flori de toamnă sălbatice. Aranjamentele erau așezate în vase de lut, fiecare masă avea câte o lumânare groasă portocalie. Totul respira acea melancolie frumoasă a toamnei, dar într-un mod festiv. Te simțeai într-un loc magic, nu la o petrecere standard.

Dimensiunea și plasarea aranjamentelor

Aici mulți dau greș. Văd adesea centre de masă atât de mari încât oaspeții trebuie să se aplece lateral ca să vadă cu cine stau vis-a-vis. Sau, invers, aranjamente microscopice care se pierd pe mese mari, lăsând impresia că organizatorul a fost zgârcit.

Regula de bază e simplă: aranjamentele de pe mese nu trebuie să depășească 30-35 de centimetri în înălțime sau să fie foarte joase, sub 20 de centimetri. Orice se află la mijloc blochează contactul vizual și face conversațiile incomode. Am observat că centrele de masă mai late dar joase funcționează excelent, oferă impact vizual fără să incomodeze.

Dar petrecerea nu se rezumă la mese. Intrarea locației merită un aranjament impresionant, ceva care să anunțe tonul evenimentului. Un buchet mare pe o măsuță de primire sau un arc floral la intrare creează anticipare. Apoi, spațiile goale (colțurile camerei, lângă bar, pe pervazuri dacă există) pot găzdui aranjamente mai mici care completează decorul fără să îl sufoce.

Parfumul: binecuvântare sau cursă?

Nu m-am gândit niciodată prea mult la acest aspect până când am fost la o petrecere unde gazda pusese pe fiecare masă câte un aranjament impresionant de crini orientali. Da, arătau spectaculos. Dar parfumul lor dulce-greu domina complet spațiul. După o oră, majoritatea invitaților aveau dureri de cap. Unii au plecat mai devreme. A fost o lecție brutală despre cum parfumul excesiv poate ruina o petrecere.

Nu toate florile parfumate sunt problematice. Trandafirii David Austin au un miros subtil, plăcut, care nu copleșește. Fresia miroase delicios, dar într-un spațiu ventilat. Lavanda aduce o notă calmantă, aproape terapeutică. Problema apare când concentrezi prea multe flori cu parfum intens într-un spațiu închis.

Dacă iubești florile parfumate, folosește-le strategic. Poate la intrare, unde oamenii trec rapid. Sau pe mesele de cocktail, unde invitații nu stau fixați ore în șir. Iar pentru centrele de masă principale, alege soiuri fără parfum puternic: hortensii, ranunculus, multe soiuri de trandafiri moderni, eucaliptul (care miroase, dar discret și plăcut).

Bugetul: cum să obții ce vrei fără să te ruinezi

Florile pot fi uimitor de scumpe. Un singur buchet mare poate costa cât o cină pentru doi la un restaurant decent. Și când vorbești de o petrecere întreagă, cifrele cresc rapid. Dar există moduri inteligente de a te descurca.

Amestecă florile scumpe cu cele accesibile. Câțiva bujori sau trandafiri David Austin în centrul aranjamentului, înconjurați de santini, alstroemeria sau flori de sezon locale, creează un efect luxos la o fracțiune din preț. Verdele (frunze, ramuri, plante decorative) costă mult mai puțin decât florile și adaugă volum instant.

Dacă atelierul cu daruri e locul unde ai mai comandat aranjamente și ai fost mulțumită de servicii, revino acolo. Furnizorii pe care îi cunoști deja sunt mai dispuși să ofere prețuri bune pentru comenzi mari sau să sugereze alternative când bugetul e strâns. Plus, știi deja stilul lor de lucru și nu riști surprize neplăcute.

O altă strategie: concentrează-te pe câteva aranjamente-vedetă și simplifică restul. Poate un arc floral spectaculos la intrare și centre de masă simple dar elegante. Sau invers: centre de masă impresionante și decorațiuni minimale în rest. Nu trebuie ca fiecare centimetru al locației să fie acoperit cu flori.

Florarii și comunicarea cu ei

Aici mulți își complică viața singuri. Vin la florar cu imagini salvate de pe Pinterest, zicând „vreau exact asta”, fără să realizeze că florile din fotografie sunt de sezon în Olanda în iunie, iar petrecerea lor e în România în noiembrie. Sau că acel aranjament a costat probabil câteva sute de euro.

Florarul nu e un magician. E un meșteșugar care lucrează cu materiale perisabile, supuse sezonalității și disponibilității pieței. Dacă îi explici atmosfera pe care vrei să o creezi, culorile care îți plac, bugetul de care dispui, un bun profesionist va ști să te ghideze. Poate îți va arăta alternative pe care nu le-ai luat în calcul. Poate îți va spune sincer că anumite combinații nu funcționează practic.

Am auzit povești despre oameni care au schimbat florarul cu două săptămâni înainte de eveniment pentru că „nu îi înțelegea viziunea”. Rareori se termină bine. Florarii au nevoie de timp să își planifice comenzile, să rezerve anumite soiuri, să pregătească aranjamentele. Schimbările de ultim moment duc de obicei la compromisuri.

Stabilește legătura din timp, discută deschis, fii dispusă să asculți sugestiile. Și foarte important: dacă ai prietene care au organizat evenimente și au fost mulțumite de un anumit florar, cere recomandări. Încrederea bazată pe experiența altcuiva valorează mult.

Detaliile care fac diferența

Florile tăiate durează, în funcție de soi și condiții, între trei și șapte zile. Dar vrei ca ele să arate impecabil exact în seara petrecerii. Coordonează cu florarul să fie livrate cu câteva ore înainte, nu cu o zi înainte. Și asigură-te că locația are condiții decente (aer condiționat dacă e vară, căldură adecvată dacă e iarnă).

Vasele contează enorm. Același buchet arată complet diferit într-un borcan de sticlă vintage, într-un vas ceramic rustic sau într-o vază de cristal înaltă. Dacă locația oferă vaze, uită-te la ele din timp. Dacă îți plac, economisești bani. Dacă nu, discută cu florarul despre alternative.

Și un aspect pe care mulți îl ignoră: ce se întâmplă cu florile după petrecere? Poți să le oferi invitaților la plecare, e un gest drăguț și evită risipa. Sau le poți dona unei case de bătrâni, unui spital, unei biserici. Florile sunt prea frumoase ca să fie aruncate a doua zi.

Când simplitatea bate complexitatea

Poate cel mai important lucru pe care l-am învățat despre florile la petreceri e că simplitatea autentică învinge întotdeauna complicația forțată. Am văzut logodne cu aranjamente sofisticate care includeau zece soiuri diferite, trei culori contrastante, decorațiuni adiționale. Arătau ocupate, neliniștite, aproape anxioase.

Și apoi am văzut petreceri cu trandafiri albi și eucalipt. Punct. Sau numai bujori roz. Sau lalele albe în vaze simple. Eleganța era evidentă, calmă, sigură pe ea. Oaspeții se concentrau pe eveniment, nu pe decorațiuni.

Nu spun că trebuie să fii minimalistă. Dar gândește-te de două ori înainte să adaugi încă un element „ca să fie și mai frumos”. Adesea, acel element e de prisos. Florile au propria lor frumusețe. Lasă-le să strălucească fără să le complici cu prea multe adăugiri.

Logodna e despre voi doi și promisiunea pe care o faceți. Florile sunt acolo să creeze cadrul, nu să fure spectacolul. Alege-le cu grijă, cu gust, cu atenție la detalii. Dar nu uita niciodată că ceea ce contează cu adevărat e atmosfera generală, bucuria împărtășită, emoția momentului.

Florile perfecte sunt cele care susțin toate astea fără să se remarce prea tare, fără să strige „uitați-vă la mine”. Sunt prezente, frumoase, potrivite. Și asta face toată diferența.

Citeste in continuare

Eveniment

Tehnologiile moderne nu se opresc

Publicat

pe

Acest lucru se refera nu numai la masini sau aparate de uz casnic electronice. Dezvoltarea rapida astazi, este sarbatorita in industria fotografiilor si implicit la studio Quick Photo Booth. Este suficient sa te uiti la tineri si gadgeturile pe care le folosesc. In afara de camera, acum este posibil sa faci o fotografie oriunde, chiar si in cabina foto mobila si mai mult decat atat, in oglinda foto. Si toate acestea permit sa tiparesti rapid noul cadru. In acest scop, a fost inventata cabina foto, care ofera o oportunitate unica de a imprima instantaneu fotografiile captate. Cabina foto Constanta este o cutie mica care are un ecran, o imprimanta si o camera unde invitatii pot face poze. In interiorul cabinei foto, poti sa faci poze ale intregii companii si imediat, in cateva secunde, sa te uiti la imagini.

Photo Booth se refera la un dispozitiv portabil, care iti permite sa faci fotografii instantanee. Multi oameni o numesc adesea un mini studio de fotografiere.  In ea nu exista niciun fotograf, insa emotiile reale si vii intra in cadru de la prima privire.Principiul de functionare a unei astfel de cabine este simplu. In interiorul structurii fiind o camera SLR de inalta calitate, oglinda foto, iluminat si o imprimanta. Aparatul foto are mai multe imagini, care sunt apoi transformate intr-un sablon, iar dupa cateva secunde poti tine in mana fotografii gata facute.

Ce sunt cabinele foto?

Aceste optiuni sunt foarte populare, deoarece in interiorul ei pot intra mai multe  persoane, de la una la trei, cinci si chiar mai multe, pentru a face fotografii amuzante si interesante. Aceste cabine sunt deosebit de populare evenimente, zile de nastere, nunti, petreceri tematice. Photo Booth ofera o multime de bucurie si emotii de neuitat. De asemenea, un astfel de serviciu poate fi inchiriat. Turistii oricand pot face fotografii minunate si le pot imprima imediat.

Citeste in continuare

Cultură

The Grand Ball of Princes and Princesses Monte-Carlo: O noapte cu strălucire la Iași

Publicat

pe

De

O experiență unică în viață, adusă de unul dintre cele mai importante evenimente din Monaco, care va avea loc în Palatul Culturii – Iași.

Se desfășoară încet, sub șoaptele aurite ale istoriei și ecourile măreției regale, o noapte de splendoare unică care va avea loc în inima României. Pe 6 septembrie 2025, Balul Grandios al Prinților și Prințeselor de la Monte-Carlo va umple sălile Palatului Culturii din Iași, aducând cu el eleganța atemporală a celor mai ilustre tradiții monegasce.

De secole, Monte-Carlo este sinonim cu grația, noblețea și arta celebrării — o lume în care prinții și prințesele, împodobiți cu mătase și diamante, dansează pe podele de marmură sub lumina a mii de candelabre. Acum, această moștenire a rafinamentului părăsește Coasta de Azur și aduce cu ea spiritul Balului Grandios, un spectacol care depășește granițele și transformă visele în realitate.

O noapte de opulență și farmec

Când ușile Palatului Culturii se vor deschide, oaspeții vor păși într-o lume unde fantezia devine realitate. Balul Grandios va aduce în fața invitaților un spectacol de simfonii orchestrale, valsuri care plutesc prin aer ca niște ecouri ale trecutului, și cine cu lumânări demne de regalitate.

Nobili din toată Europa și nu numai se vor reuni, uniți sub semnul grației, moștenirii și eleganței. Fiecare detaliu va purta semnătura stilului Monte Carlo: strălucirea cupelor de șampanie, foșnetul mătăsii pe podelele poleite, și mirosul florilor de sezon, toate într-o atmosferă regală.

Va fi o celebrare nu doar a frumuseții și rafinamentului, ci și a legăturii dintre trecut și prezent, între aristocrația românească și farmecul etern al Monaco-ului.

Iași: Oraș al culturii și patrimoniului regal

Nu există loc mai potrivit pentru acest eveniment grandios decât Iașiul, un oraș a cărui esență este pătrunsă de eleganță aristocratică și prestigiu cultural. Cunoscut drept Capitala Culturală a Europei și Oraș Regal, Iașiul a fost de multă vreme un simbol al intelectului, rafinamentului și strălucirii artistice.

Străzile sale spun povești cu poeți și regi, iar palatele și monumentele sale aduc un omagiu trecutului nobil. În centrul acestei sărbători se află Palatul Culturii, o bijuterie arhitecturală neo-gotică, considerată una dintre cele mai impunătoare clădiri din țară.

Construit între 1906 și 1925, palatul a fost ridicat pe ruinele fostei Curți Domnești a Moldovei. Acum, în aceste săli încărcate de istorie, Balul va prinde viață — un spectacol de coroane strălucitoare, rochii ample și amintiri ale unui timp regal care nu va fi uitat.

O moștenire a eleganței care continuă

Balul Grandios al Prinților și Prințeselor din Monte-Carlo este o celebrare a tradiției și nobleței, o călătorie prin istorie și o reafirmare a valorilor regale.

Acum, pentru prima dată, Iașiul devine scena acestui spectacol unic, aducând magia Monaco-ului în inima României. În noaptea de 6 septembrie, sub candelabrele de cristal ale Palatului Culturii, trecutul și prezentul vor dansa împreună, iar strălucirea Monte-Carlo-ului va găsi un nou cămin în orașul regal al României.

Pentru cei care visează în aur și dansuri nobile, acesta nu este doar un eveniment. Este istorie în devenire.

Get in touch
NOBLE MONTE-CARLO
8 Rue des Oliviers, Monte-Carlo
98000 – Principality of Monaco
Phone number: +377607934575 (Monaco)
Email: grandbal@noblemontecarlo.mc

Citeste in continuare

Parteneri

Ultimile stiri locale

Afacerio zi inainte

Bogdan Dumitrache, fondatorul CITY PROTECT, susține un discurs la Roma în fața a 40 de antreprenori europeni în cadrul galei Business Elite Awards „40 under 40 Europe”

Pe 26 noiembrie 2025, la Roma, Bogdan Dumitrache – fondatorul și CEO-ul CITY PROTECT GROUP – va urca pe scenă...

Uncategorizedo zi inainte

ELKO Group devine distribuitor autorizat Dreame în România

ELKO Group, unul dintre principalii distribuitori de produse IT și electronice de larg consum din Europa, anunță parteneriatul său cu Dreame...

Dragoş Dobrescu Dragoş Dobrescu
Afaceri2 zile inainte

Dragoş Dobrescu – vizionarul care aduce inovația verde în peisajul imobiliar al Capitalei

Într-o perioadă în care prudența domină lumea investițiilor, Dragoş Dobrescu rămâne unul dintre puținii antreprenori români care nu doar că...

Uncategorized3 zile inainte

România intră în era Medicinei 3.0: primul Congres Internațional de Longevitate din Europa de Sud-Est a fost organizat la București de Senatul Științific al Fundației Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României

Bucureștiul a găzduit primul Congres Internațional de Longevitate din România și din Europa de Sud-Est, organizat de Senatul Științific al...

Dragos Dobrescu Dragos Dobrescu
Social3 zile inainte

Dragoş Dobrescu – discreția din spatele marilor proiecte imobiliare ale Capitalei

Într-un peisaj de business dominat de prezențe publice sonore, Dragoş Dobrescu pare a fi o excepție care confirmă regula. Mare...

Uncategorized3 zile inainte

ELKO Technology MeetUP la Brașov

București, 12 November 2025 – Evenimentul ELKO Technology MeetUP 2025, organizat la Brașov, a reunit zeci de parteneri, integratori și specialiști...

Uncategorized3 zile inainte

Soluțiile avansate de monitorizare Prysmian sprijină modernizarea rețelei electrice din București

București, 11 noiembrie, 2025 Rețeaua electrică a Bucureștiului devine mai sigură și mai eficientă pe tronsonul Grozăvești – Filaret, odată...

Uncategorized3 zile inainte

Samsung Electronics finalizează achiziția companiei FläktGroup, specializată în sisteme HVAC

Achiziția consolidează poziția de lider global al Samsung în domeniul HVAC și extinde prezența companiei pe piețele comerciale și industriale...

Uncategorized3 zile inainte

Ultima săptămână de înscrieri: pune-ți afacerea pe „Harta Craiovei pentru turiști”!

 Craiova, noiembrie 2025 – Companiile locale mai au doar câteva zile pentru a se înscrie în proiectul „Harta Craiovei pentru turiști”, o inițiativă de...

Uncategorized5 zile inainte

Xiaomi deschide primul magazin propriu din România, în incinta ParkLake, București, pe 22 noiembrie

București, 10 noiembrie 2025 – Xiaomi anunță deschiderea oficială a primului său magazin propriu din România, în București, în incinta centrului comercial...

Uncategorized5 zile inainte

Berea oficială a sărbătorilor de iarnă, Tuborg Christmas Brew dă startul sezonului festiv

București, 7 noiembrie 2025: Sezonul festiv 2025 a început oficial pentru iubitorii de bere odată cu lansarea Tuborg Christmas Brew,...

Uncategorizedo săptămână inainte

Piese Mercedes – calitate originală pentru mașina ta

Când conduci un Mercedes, te obișnuiești cu un anumit standard. Nu doar la confort sau design, ci și la felul...

Uncategorizedo săptămână inainte

Sezonul reducerilor Garmin Romania – discounturi de până la 2.080 de lei

Garmin Romania anunță debutul reducerilor de sezon, o campanie cu peste 50 de zile de prețuri speciale pentru o largă...

Viața în Argeșo săptămână inainte

Cum poți reduce consumul de lemne cu 30% – sfaturi practice

Creșterea prețurilor la combustibili și nevoia tot mai mare de eficiență energetică îi determină pe mulți proprietari de locuințe să...

Uncategorizedo săptămână inainte

Optimizarea spațiilor profesionale și comerciale prin cablurile HDMI Active Optical (AOC) de la ATEN

București, 6 November 2025 – În mediul profesional și comercial de astăzi, soluțiile audiovizuale fiabile reprezintă fundamentul unei comunicări eficiente și...

Cultură2 săptămâni inainte

Ecoul Clasicismului: Concertul Bach, Haydn, Mozart sub bagheta lui Liviu Condriuc

În seara de 27 octombrie 2025, Sala Lahovari din Râmnicu Vâlcea a fost gazda unui eveniment muzical de excepție, în...

Știrile Săptămânii