Connect with us

Eveniment

A ignorat si nu a actionat concret pentru eliminarea efectelor toxice in justitie produse de SRI in campul tactic al justitiei

Publicat

pe

Preluare FLUX 24

Fostul director SRI George Maior a angajat instituţia, în perioada 2012 – 2015, în acţiuni “reprobabile”, care au lezat interesele partidelor politice sau ale persoanelor fizice sau juridice, iar acesta a minţit Comisia de control, denaturând adevărul cu privire la relaţia instituţională şi personală avută cu fostul şef al Agenţiei Naţionale de Integritate, Horia Georgescu, se arată în raportul Comisiei parlamentare speciale pentru controlul activităţii SRI.

Marţi, Comisia parlamentară pentru controlul activităţii Serviciului Român de Informaţii a adoptat un raport privind colaborarea SRI-ANI, intitulat ‘Raport privind folosirea Serviciului Român de Informaţii şi Agenţiei Naţionale de Integritate de către domnul George Maior în scopuri politice’.

“Coroborând declaraţiile şi probele deţinute de Comisie putem concluziona, în mod cert şi fără echivoc, că domnul George Maior a minţit Comisia de control, denaturând adevărul cu privire la relaţia instituţională şi personală avută cu fostul şef al Agenţiei Naţionale de Integritate. (…) În 2011, 2012-2015 – a existat o colaborare foarte intensă între cele două instituţii (din 2012, odată cu numirea în funcţia de preşedinte al Agenţiei Naţionale de Integritate a domnului Horia Georgescu). Pentru stabilirea intensităţii cu care s-a colaborat între ANI şi SRI, Comisia a solicitat celor două instituţii (…) o situaţie privind numărul total al persoanelor şi numele acestora care au făcut obiectul sesizărilor transmise/primite în perioada 2006 – 2015. S-a stabilit astfel că în perioada menţionată SRI a trimis către ANI 71 de note de informare (note, note-sinteză şi note speciale), privind aproape 600 de persoane, majoritatea cu funcţii importante în administraţia centrală şi locală (miniştri, europarlamentari, deputaţi, senatori, preşedinţi de consilii judeţene, secretari de stat, primari, viceprimari, secretari de consilii judeţene, consilieri de miniştri, directori de instituţii etc)”, se arată în raportul Comisiei speciale.

Potrivit raportului, George Maior, director SRI în perioada octombrie 2006 – ianuarie 2015, a încălcat legislaţia care reglementează activitatea instituţiei pe care a condus-o şi a angajat instituţia în acţiuni “reprobabile, care au lezat interesele partidelor politice sau ale persoanelor fizice sau juridice”.

“Aceste elemente se circumscriu unor acţiuni de poliţie politică, menite să afecteze grav procese democratice, în beneficiul propriu şi personal, pentru a obţine influenţă politică nelegitimă, în vederea obţinerii funcţiei de prim-ministru al României, în eventualitatea câştigării alegerilor prezidenţiale de către Victor Ponta. De asemenea, domnul George Maior a încălcat şi prevederile art. 15 alin. 3 din Legea nr. 176/2010, încălcând principiul independenţei operaţionale al Agenţiei Naţionale de Integritate”, menţionează sursa citată.

Potrivit raportului făcut joi public, George Maior şi Horia Georgescu au dezvoltat o relaţie personală, prin întâlniri săptămânale, la care se abordau direcţii de colaborare între instituţiile conduse de cei doi, precum şi alte subiecte cu caracter politic, formal sau informal.

“Conform celor relatate în cadrul audierilor a rezultat o serie de suspiciuni legate de faptul că fostul director al SRI se interesa de stadiul anumitor dosare atât din cadrul ANI, cât şi despre evoluţia unor dosare aflate pe rol în instanţă, interferând cu activitatea instituţiei, precum şi prin influenţarea unor alţi factori de decizie referitoare la investigaţii în curs de derulare. Discuţiile private dintre George Cristian Maior şi Horia Georgescu erau legate de parlamentari, miniştri, persoane cu funcţii de conducere şi putere de decizie în stat cu privire la sesizările înaintate de Serviciul Român de Informaţii, care să aibă drept consecinţă influenţarea parcursului politic şi/sau a vieţii publice”, conform raportului.

În document se arată că la audierile de la Comisie George Maior şi-a menţinut declaraţiile cu privire la relaţia cu Horia Georgescu, reafirmând că îl cunoştea chiar foarte vag, iar la întâlniri “comentau rubrica necrologică, această afirmaţie având un vădit caracter peiorativ, mincinos şi ironic”.

“Din audierile de la Comisie şi din informaţiile primite din partea SRI, a rezultat că, în cazul fostului primar al municipiului Sibiu, Klaus Iohannis, procedura a fost declanşată de către SRI. În legătură cu acest caz facem menţiunea că, din datele transmise de către SRI în urma unor verificări interne, Serviciul avea informaţia referitoare la o posibilă stare de incompatibilitate a lui Klaus Iohannis încă din luna ianuarie 2013. Potrivit depoziţiilor, rezultă faptul că au existat mai multe discuţii directe sau telefonice despre acest dosar între Horia Georgescu şi George Maior. În particular, s-a făcut referire la convorbirea telefonică dintre cei doi, din data de 19 septembrie 2014, purtată în reţeaua STS cu referire la acest dosar. Momentul coincide cu solicitarea adresată de ANI, raportată la devansarea termenului de judecată în 33 de dosare aflate pe rolul ÎCCJ, inclusiv cel al preşedintelui României, Klaus Iohannis. Comisia a solicitat STS date şi informaţii cu privire la această convorbire. În accepţiunea Comisiei există indicii că George Maior, în calitate de director al SRI, a exercitat presiuni asupra lui Horia Georgescu ca acesta să ceară devansarea termenului de judecată pentru acele dosare, să disemineze în presă această informaţie, în special având ca ţintă cauza lui Klaus Iohannis, candidat la funcţia de preşedinte al României”, se mai arată în documentul citat.

Comisia propune întocmirea unei proceduri unitare şi transparente prevăzute prin lege care să reglementeze colaborarea SRI cu alte instituţii, întărirea atribuţiilor Comisiei de control parlamentar prin transpunerea în lege a obligativităţii unei persoane de a se prezenta în faţa acestui for atunci când este invitată la audieri, necesitatea depunerii unui jurământ în ceea ce priveşte prezentarea adevărului complet, precum şi stipularea unor sancţiuni în cazul nerespectării acestora.

Membrii Comisiei mai propun definirea prin lege a beneficiarilor legali ai SRI şi a ameninţărilor la securitatea naţională, fără decizii CSAT şi protocoale care să adauge la lege; întoarcerea SRI la atribuţiile din lege, interzicând desfăşurarea activităţilor informative şi a sesizărilor ce intră în competenţa ANI; continuarea corespondenţei cu SRI astfel încât Comisia să intre în posesia unui răspuns neclasificat ce va cuprinde toate numele celor ce au făcut obiectul notelor informative şi care au intrat sub incidenţa cercetărilor ANI, în perioada în care George Maior a deţinut funcţia de director al SRI.

Comisia mai susţine că ANI a fost transformată exclusiv în perioada 2011 – 2015 în beneficiar legal al SRI.

Conform documentului, notele SRI nu erau menţionate în procedurile interne ale ANI şi nici în vreun material din evoluţia dosarelor, acestea materializându-se exclusiv în autosesizări ale Agenţiei, asumate de personalul acestei instituţii.

”Persoana în cauză se afla astfel în imposibilitatea de a afla cine a iniţiat demersul împotriva sa, cadrul legal al ANI lăsând posibilitatea inspectorilor şi conducerii instituţiei ‘să se sesizeze din oficiu’. Conducerea SRI trimitea către ANI inclusiv referinţe privind încadrarea juridică conform căreia persoana care ocupa o funcţie publică se afla în stare de incompatibilitate. În cadrul controalelor la structurile SRI, s-a constatat că toate notele informative către beneficiari treceau pe la Direcţia Juridică, dar, surprinzător, cele transmise către ANI nu aveau acelaşi traseu, Direcţia Juridică fiind ocolită, deşi, în conţinutul notelor informative se făcea trimitere inclusiv la încadrarea juridică de care s-ar face vinovata persoana vizată de informările SRI”, se precizează în raport.

Raportul mai relevă că procedura de colaborare dintre SRI şi ANI presupunea transmiterea unei note informative, în exemplar unic, asumate de către conducerea SRI, către ANI, urmând ca aceasta, după finalizarea investigaţiei, să returneze SRI, odată cu respectiva notă, menţiuni cu privire la utilitatea/valorificarea informaţiei transmise.

“Deşi sesizările către ANI nu erau asumate oficial, fostul director al SRI George Maior era în deplină cunoştinţă de cauză în ceea ce priveşte conţinutul notelor. Odată cu informarea persoanei referitoare la începerea procedurilor specifice ANI conform procedurilor prevăzute în Legea 176/2010, persoana în cauză avea dreptul de a consulta dosarul, de a vedea cine a făcut sesizarea şi de a aduce, dacă este cazul, lămuriri sau orice alte documente care ar ajuta la soluţionarea cu celeritate a speţei. Comisia a constatat că, în cazul notelor primite de la SRI, persoana în cauză era în imposibilitatea de a afla cine a iniţiat demersul împotriva sa, acesta fiind un mod netransparent de abordare”, menţionează raportul.

Comisia susţine că au fost analizate stenogramele audierilor şi a acţiunilor de control parlamentar, efectuate la unităţile centrale ale SRI, precum şi alte documente şi probe.

“În susţinerea prezentului raport au fost studiate stenogramele şi documentele depuse la Comisie de către Horia Georgescu, George Maior, Sorin Blejnar, Dumitru Dumbravă, Florian Coldea, dar şi acţiunile de control parlamentar efectuate la unităţile centrale ale SRI şi sesizări şi documente depuse la Comisie”, se arată în documentul Comisiei SRI.

 

Eveniment

PROMO/Un militian din cadrul IPJ Prahova camatar, cu drogurile in “nari” si sifonarea datelor catre clanurile mafiote si retelele de prostitutie

Publicat

pe

De

După ce anul trecut si in acest an primarul Adrian Dobre a avut libertatea să se ocupe de bunăstarea angajaţilor din administraţia locală, a consilierului sau personal col ® SRI, Eugen Pruna si a zecilor de functionari publici angajati pe criteriile politice ale PNL,  acum se vede nevoit să facă disponibilizări.

Nu mai are bani, nici de salarii, nici de investiţii.

Primarul Adrian Dobre nu va face o reducere de personal cu cap și în interesul comunității. In loc sa incerce în primul rând o redistribuire a personalului spre birourile si institutiile care duc lipsă de angajați (vezi cazul Politiei Locale Ploiesti care in aceasta perioada nu a facut angajari si are o lipsa de personal de 13 posturi neocupate) si sa concedieze funcționarii de umplutură care nu îți pot justifica activitatea, ilustrul edil da ordin ca pana azi, 21.08.2019, orele 16.00 “fiecare structura subordonata sau aflata in coordonare, precum si aparatul de specialitate trebuie sa prezinte o propunere pentru reducerea cheltuielilor cu salariile, respectiv diminuarea salariilor si/sau reducerea de personal”.

“Nu plac cuiva, nu convin primarului Dobre sunt pa…” sunt din ce in ce mai multe declaratii ale functionarilor publici dupa aflarea circularei de ieri seara.

Reamintim ca a fost un mare scandal în Primăria Ploieşti din cauza unui consilier personal al primarului Adrian Dobre, acuzat că a demisionat din funcţie pentru a încasa banii pe concediul neefectuat, fapte dezvaluite Incisiv de Prahova si de mai multe ziare locale. La două săptămâni după ce a plecat din Primărie, consilierul a fost reangajat pe aceeaşi funcţie.

Primele acuze au venit din partea viceprimarului Cristian Ganea, care a explicat, într-un mesaj postat pe pagina de Facebook, situaţia creată de consilierul Eugen Prună. Viceprimarul a precizat că Prună a reununţat la funcţia sa de consilier în data de 8 iunie, prin încetarea contractului cu acordul părţilor, pentru ca pe 20 iunie să fie reangajat pe acelaşi post. Odată cu plecarea din funcţie, Eugen Prună ar fi beneficiat şi de banii cuveniţi pentru concediul neefectuat, o sumă de aproximativ 10.000 de lei, conform afirmaţiilor viceprimarului Ganea. ”Dubla măsură a primarului Adrian Dobre nu cunoaşte limite! Primarul Ploieştiului demonstrează, încă o dată, dispreţ faţă de banul public. Deşi se plânge de lipsa banilor, primarul liberal are grijă de bunăstarea financiară a consilierilor personali. Am întreba public, cum oare se poate ca Eugen Prună, consilierul specialist în secrete publice, să demisioneze (de fapt nu a fost demisie, ci o încetare a contractului cu acordul părţilor) pe data de 8 iunie şi să fie reangajat pe 20 iunie? Interesant este că în cele câteva zile de….aşa zisă demisie, consilierul Prună a încasat peste o sută de milioane (zece mii de lei n.r.), banii pentru concediul de odihnă, neefectuat (pe hârtie)….Şi asta, în timp ce salariaţii Primăriei sunt obligaţi să îşi efectueze toate zilele de concediu de odihnă, ca nu cumva să aibă de încasat vreun leuţ de la bugetul local…. Deci? Cum stă treaba cu demisia domnului Prună? Ne răspundeţi public, domnule primar”, este mesajul viceprimarului Ganea.

O sa vedem daca consilierii locali vor fi pacaliti de acest celebru edil…(Cerasela N.).

 

 

 

 

Citeste in continuare

Eveniment

GRUPUL DE CRIMA ORGANIZATA DIN PRAHOVA COORDONAT DE DNA ST PLOIESTI SI “ORORILE” COMISE (IV)

Publicat

pe

De

GRUPUL DE CRIMA ORGANIZATA DIN PRAHOVA COORDONAT DE DNA ST PLOIESTI era compus din urmatorii:

  • procurorul NEGULESCU MIRCEA
  • procurorul Onea Lucian
  • procurorul RAILEANU CERASELA,
  • procurorul DEACONU GILUELA,
  • procurorul  SAVU ALFRED
  • procuror Stasie Eduard de la Prachetul de pe langa Tribunalul Prahova
  • Procurorul Topală Teodor-Bogdan de la Parchetul de pe langa Judecatoria Ploiesti
  • judecătorul  DINU IULIAN
  • judecătorul NITA CONSTANTIN
  • judecătorul TUDORAN MIHAI
  • judecătorul TRANDAFIRESCU ZINICA, etc
  • avocaţi – deocamdata dam doar exemplul avocatei TĂNASE CLAUDIA, urmand ca aceasta lista sa fie completata pe parcursul dezvaluirilor si a prezentarii mai multor plangeri penale si/sau inregistrari si stenograme;
  • comisar șef de politie PAREPA GHEORGHE, fost sef Serviciu Investigarea Fraudelor, fost inspector șef adjunct al Inspectoratului Judetean de Poliție Prahova (ulterior inspector sef al I.P.J. Dolj și adjunct al directorului Directiei de Investigatii Criminale din cadrul I.G.P.R. Bucuresti).
  • comisar șef de politie IORDACHE MIHAI IULIANO, CNP 16_____30, CI seria P_, nr. 00___9 – ofiter operativ in cadrul Serviciului de Investigarea Fraudelor Prahova, detasat la PCA Ploiesti, apoi – din august 2015 – la D.N.A. – S. T. Ploiesti

  • comisar de politie TOMA CIPRIAN, CNP 17_____01 – ofiter operativ in cadrul Serviciului Investigarea Fraudelor, detasat la D.N.A. – S. T. Ploiesti, militianul cu muzica greceasca in suflet;
  • inspector principal de politie CIOROBEA ION – ofiter operativ al Serviciului Investigarea Fraudelor Prahova, detasat la D.N.A. – S.T. Ploiesti;
  • comisarul “Ana” (trasferat de Negulescu Mircea la DNA – ST Ploiesti in ultima zi cand a finalizat dosarul pentru procurorul Topală Teodor-Bogdan de la  Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploiești pentru a condamna un om de afaceri din Prahova, fara probe si/sau prin presiuni.
  • comisar de politie OLTEANU EMANUIEL, fost ofiter operativ in cadrul Serviciului Investigarea Fraudelor Prahova, in prezent functionar ANAF;

Pentru a evalua exact ceea ce s-a intamplat in Prahova si a devoala intreg grupul infractional de crima organizata, ziarul Incisiv de Prahova va incepe un serial cu prezentarea TUTUROR plangerilor penale inregistrate pe toti membrii acestei grupari de crima organizata si vom publica stenograme si inregistrari audio senzationale.

Dupa ce Incisiv de Prahova a publicat cazul col ® SRI Gulianu Florin, cazul Mr ® Florea Daniel si cazul Petrache, asa cum am promis- vom reveni cu alte 32 de plangeri penale indreptate impotriva membrilor acestei grupari de crima organizata.

https://www.incisivdeprahova.ro/2019/08/10/grupul-de-crima-organizata-din-prahova-coordonat-de-dna-st-ploiesti-si-ororile-comise-iii/

https://www.incisivdeprahova.ro/2019/08/06/grupul-de-crima-organizata-din-prahova-coordonat-de-dna-st-ploiesti-si-ororile-comise-ii/

https://www.incisivdeprahova.ro/2019/08/03/grupul-de-crima-organizata-din-prahova-coordonat-de-dna-st-ploiesti-si-ororile-comise/

Azi va prezentam cazul ‘COZILOR DE TOPOR DE LA ANAF, SPECIALIZATE IN FALSURI SI TRUCAJE IN CONSTANTARI FINANCIAR-FISCALE LA COMANDA UNITATILOR DNA”, pentru a se intragi grupul de crima organizata, o investigatie a colegilor de la  Incisiv National.  

COZILE DE TOPOR DE LA ANAF, SPECIALIZATE IN FALSURI SI TRUCAJE IN CONSTANTARI FINANCIAR-FISCALE LA COMANDA UNITATILOR DNA

http://www.incisivnational.ro/2019/08/19/cozile-de-topor-de-la-anaf-specializate-in-falsuri-si-trucaje-in-constantari-financiar-fiscale-la-comanda-unitatilor-dna/

 

Fara cardasia unor asa-zisi ”specialisti” ANAF, cam toate cauzele penale ale procurorilor de elita din unitatea haules Ploiesti Se duceau aleia de suflet. Bine, majoritatea nici cu concursul acestor impostori de la ANAF nu rezista in instante si primesc achitari pe capete.

BUCURESTI – DNA – DIRECTIA NATIONALA ANTCORUPTIE

Prejudiciile stabilite de „specialistii” ANAF au fost foarte mari si nereale. Multi inculpati nu cunosc nici in prezent cat este (daca este) prejudiciul adevarat, corect. Au facut repetate cereri in timpul urmaririi penale din dosare sa li se admita efectuarea unei expertize tehnice judiciare in domeniile financiar contabil si achizitii publice in scopul achitarii acestuia pentru a beneficia de dispozitiile art 10 din Legea nr. 241/2005, respectiv de cauza de nepedepsire.

Prin Ordonante, DNA-ST Ploiesti a respins pe banda rulanta cererile pe motiv ca primeaza doar parerea specialistilor parchetelor si nu se impune efectuarea unor expertize judiciare in cauza. Efectuarea unei expertize in faza judecatii nu ar mai da eficienta dispozitiilor art. 10 din Legea nr. 241/2005, cauza de nepedepsire functionand pana la primul termen de judecata.

Iata ca exemplu 0 cauza penala ”data de gard” la modul ordinar:

In ea s-au dispus si intocmit:

  1. Raportul de constatare tehnico-stiintifica din 05.06.2015 intocmit de specialistii antifrauda detasati la Parchetul de pe langa Curtea de Apel Ploiesti, CHIRU MARIAN, COARNA VALENTIN si STOICA CRISTINA, in baza Ordonantei nr. 636/P/2014 din 22.05.2015 a procurorului Negulescu Mircea, pentru perioada 2007-2015, privind trei firme, cu obiectivele:

– determinarea circuitului sumelor de bani rulate pe conturile celor 3 societati comerciale mentionate mai su, cu stabilirea sumelor operate cu titlu de achizitii si livrari, cu explicitare pe partea de creditare;

– determinarea sumelor de bani obtinute de cele 3 societati comerciale specificate mai sus din livrarea de bunuri si/sau servicii catre terti;

– determinarea destinatiei finale a sumelor de bani virate de cele 3 societati comerciale cu titlu de plata la furnizorii terti.

  1. Raport preliminar de constatare tehnico stiintifica din 31.07.2015 intocmit de specialistul antifrauda SPALATELU CRISTIAN DORU din cadrul Directiei Nationale Anticoruptie, in baza Ordonantei nr. 190/P/2015 din 20.07.2015 a procurorului Deaconu Giluela, cu privire la relatiile comerciale ale SC ”X” SRL si SC ”Z” SRL cu diferiti parteneri economici in perioada 2012-2014, cu urmatoarele obiective:

identificarea operatiunilor financiare efectuate in perioada 2012-2014 de catre firme, obiectul si valoarea acestora;

– identificarea operatiunilor de creditare si retragere de numerar efectuate prin conturile celor doua societati;

– verificarea activitatii desfasurata de cele doua societati in perioada mentionata, identificarea operatiunilor comerciale cu caracter nereal si stabilirea consecintelor financiar-fiscale.

  1. Raport final de constatare tehnico stiintifica din 08.10.2015 intocmit de specialistul antifrauda SPALATELU CRISTIAN DORU din cadrul Directiei Nationale Anticoruptie, in baza Ordonantei nr. 190/P/2015 din 29.09.2015 a procurorului Deaconu Giluela, cu privire la operatiunile financiare si activitatile derulate de SC ”X” SRL) si SC ”Z” in perioada 2010-2014, cu obiectivele:

– identificarea operatiunilor financiare efectuate in perioada 2010-2014 de catre firme, obiectul si valoarea acestora;

– identificarea operatiunilor de creditare si retragere de numerar efectuate prin conturile celor doua societati;

– verificarea activitatii desfasurata de cele doua societati in perioada mentionata, identificarea operatiunilor comerciale cu caracter nereal si stabilirea consecintelor financiar-fiscale.

  1. Raport de constatare tehnico stiintifica din 09.11.2015 intocmit de TULEA VLADIMIR SILVIU din cadrul Directiei Nationale Anticoruptie, in baza Ordonantei nr. 190/P/2015 din 12.08.2015, completata cu Ordonanta cu acelasi numar din data de 12.10.2015, ambele ale procurorului Deaconu Giluela, privind achizitiile publice efectuate de Politia Locala Ploiesti in perioada 2012-2014 de la un numar de 17 agenti economici, cu un singur obiectiv:

– analiza achizitiilor efectuate de Politia Locala Ploiesti, reprezentata de director general TOADER CRISTINEL, in perioada 2012-2014 de la un numar de 17 agenti economici, respectiv: SC RINN SRL Puchenii Mari, jud. Prahova, SC REWEX UWE SRK Ploiesti, SC DES LOGISTIC SRL Ploiesti, SC ARENA AUTO SRL Ploiesti, UNITATEA PROTEJATA AUTORIZATA SC FORM EXPERT HR CONSULTING SERV SRL Ploiesti, SC AMIT CREATIVE PRODUCTION SRL Ploiesti, SC FAXMEDIA CONSULTING SRL Ploiesti, SC DE FRANGHII CONSTRUCTII TRANSPORTURI DANIEL SRL Blejoi, SC BRATESTI DANY CONSTRUCT SRL Sirna, SC QUASAR LTD SRL Ploiesti, SC ALBIBO STEEL CONS SRL Sinaia, SC ADSO STAR CONSTRUCT SRL Berceni, SC VIPER SPIRIT SRL Bucuresti, SC FLIMAD SRL comuna Talea, SC DAN SEPSI SRL Ploiesti, SC GONIM TRANS SRL Targsoru-Vechi si SC ASESOFT INTERNATIONAL Ploiesti.  

Primul, intocmit la data de 05.06.2015 de specialistii antifrauda detasati la Parchetul de pe langa Curtea de Apel Ploiesti, CHIRU MARIAN, COARNA VALENTIN si STOICA CRISTINA in baza Ordonantei nr. 636/P/2014 din 22.05.2015 emisa de NEGULESCU MIRCEA, nu a avut la baza nciun document financiar-contabil. Documentele financiar contabile ale celor doua firme au fost depuse la sediul Parchetului Curtii de Apel Ploiesti pe 08.06.2015, deci dupa 3 (trei) zile de la intocmirea Raportului! Prin Ordonanta din 03.06.2015, procurorul NEGULESCU MIRCEA a obligat o persoana luata la intamplare, pe care in mintea lui creata o considera in mod nelegal ca fiind considerat reprezentat al SC ”Z” SRL si SC ”X” SRL), sa puna la dispozitia unitatii de parchet toate documentele de evidenta contabila. Documentele au fost predate pe data de 08.06.2015, de avocatul firmelor, pentru ca bietul om nu le avea, nu stia despre ce-i vorba si nici nu stia unde sunt.

Strict din punct de vedere financiar-fiscal si contabil, specialistii au analizat si tras concluzii exclusiv pe baza extraselor de cont si a interogarii evidentelor fiscale ANAF (fila 3 din Raport).

Precaritatea constatarii „tehnico-stiintifice” a condus la evocarea unui „posibil” prejudiciu estimat la aberantele sume de:

  • 1.279.251,31 lei la SC ”X” SRL
  • 1.830.699 lei la SC ”Z” SRL,

iar valoarile totale ale tranzactiilor suspicionate a se incadra in prevederile Legii nr. 656/2002 pentru prevenirea si sanctionarea spalarii banilor au fost de

  • 4.088.356,50 lei la prima si
  • 5.852.517,13 lei la a doua.

Doar un exemplu de presupuneri „stiintifico-fantastice”:desi se hazardeaza sa scrie ca sumele ridicate sub forma de numerar din conturi nu au o destinatie finala cunoscuta, tot „specialistii” scriu cateva randuri mai jos ca: „… la intocmirea prezentului raport nu am avut la dispozitie evidenta contabila a societatii – pagina 3 (bilanturi, balante de verificare, note contabile, registrul jurnal, registrele de casa si banca, facturi, contracte si alte inscrisuri…)”.

Deci, au intocmit un raport contabil fara a avea … evidenta contabila!!

Al doilea si al treilea, primul fiind denumit „preliminar”, au fost dispuse prin doua ordonante de catre procuror DEACONU GILUELA de la DNA Ploiesti. Au fost efectuate de specialistul SPALATELU CRISTIAN DORU din cadrul DNA si il contrazice pe primul in proportie de 90%.

S-au fixat obiective cu o evidenta incalcare a prezumtiei de nevinovatie, cu o tinta clara la care sa se raporteze specialistul, respectiv i s-a sugerat ca operatiunile financiare pe care urmeaza sa le analizeze au un „caracter nereal”, sunt fictive.

De retinut: La finalizarea Rechizitoriului, prejudiciul a fost diminuat la 200.000 euro (nici aceasta suma nefiind reala), iar acuzatia de spalare a banilor a disparut dintre capetele de acuzare!!!

Exactitatea acestui mijloc de proba este pusa la indoiala prin modul de formulare a obiectivului constatarii, care este redundant, fiind evident ca activitatile se refera la operatiuni financiare. Autorii, specialisti antifrauda in cadrul Parchetului de pe langa Curtea de Apel Ploiesti sau DNA, sunt sub indrumarea, subordonarea si controlul parchetelor, adica au o lipsa evidenta de independenta care constituie o suspiciune rezonabila pentru a caracteriza, fara teama de a gresi, aceste constatari ca fiind subiective (a se vedea si Decizia nr. 18/2008 a Curtii Constitutionale a Romaniei) si contradictorii, cel putin sub aspectul cuantumurilor sumelor pe care acestia le califica a fi prejudicii sau, si mai grav, spalare de bani.

In principal insa, critica se bazeaza pe metoda de realizare a analizei, enuntata chiar de specialistul antifrauda SPALATELU al PCA Ploiesti, la pagina 1 din Raportul preliminar: „analiza prin sondaj.

Asadar, nu a fost evaluata intreaga evidenta contabila a celor doua societati in perioada de referinta (2012-2014), impreuna cu rulajele bancare efectuate pe toate conturile detinute, specialistul emitand doar „suspiciuni rezonabile”. Nici pana astazi nu s-a efectuat o expertiza judiciara in domeniul financiar contabil.

Administratorii firmelor nu am fost citati pentru a participa la procedura stabilirii obiectivelor sau, ulterior, la punerea in discutie a concluziilor si la formularea de obiectiuni.

Baza legala a Rapoartelor de constatare a fost OUG nr. 74/2013, art. 3, art. 4, alin. 11 si 12 si art. 5, alin. 2 din Metodologia comuna nr. 1492/I/1/2014.

Rapoartele au, in realitate, un singur obiectiv (nu 3, cate sunt enumerate in preambul), respectiv identificarea operatiunilor financiare si o singura directie ordonata specialistilor: sa consemneze ca operatiunile financiare AU CARACTER NEREAL si ca unele firme au „UN COMPORTAMENT FINANCIAR INADECVAT” (sic!) acesta fiind ultimul pas care-i permite „specialistului” DNA, SPALATELU, sa plonjeze in concluzia ceruta de procurorul DNA, calificandu-le – cu o lejera lipsa de responsabilitate si profesionalism – a fi „DE TIP FANTOMA”, denumire ata de dragă unora (prin acestea incalcandu-se, din nou, prezumtia de nevinovatie).

Acuzarea a ocultat sau a lipsit de transparenta modul de efectuare a constatarilor si concluziile acestera. De altfel, nici nu s-a putut cunoaste si stabili daca specialistii erau sau nu incompatibili.

Intrand pe fond, trebuie subliniat ca specialistii nu au descris operatiunile, metodele, programele si echipamentele folosite, contrar obligatiilor care le reveneau potrivit art. 181, indice 1, alin. 2 C. Pr. pen. Mai mult, nu se precizeaza si, deci, nu stim daca specialistilor le-a fost pus la dispozitie continutul dosarului pentru a avea o imagine de ansamblu, sau pentru a studia anumite materiale / parti din dosar ori pentru a vedea, macar, explicatiile inculpatului sau ale administratorilor firmelor. Nu avem niciun argument pentru care s-a apelat la aceste constatari, deoarece nu s-a precizeaza daca exista pericolul de disparitie a unor mijloace de proba sau daca era o urgenta (si in ce constau acestea).

Raspunsurile de la obiectivele 2 si 3 sunt artificiale in primele trei Rapoarte, bazate pe date nereale si fara fundamentare, numai prin interpretarea unor date informatice gestionate de ANAF. Este evident ca acuzarea a urmarit incalcarea dreptului la aparare, a principiului prezumtiei de nevinovazie si al echitatii.

Rapoartele au fost contestate la 02.12.2015, iar acuzarea avea obligatia sa dispuna o expertiza judiciara (art. 172, alin. 12 C. pr. pen.), ceea ce nu s-a intamplat.

Desi perioada verificata prin Raportul SPALATELU este 2010-2014, s-au omis (paginile 4-30 din Raport) cei patru ani (2010 – 2014) pentru 10 (zece firme partenere), toate fara explicatie. Sub acest aspect, Raportul este INCOMPLET.

La Obiectivul 2 se consemneaza concluzii dubitative (vezi pagina 54 din Raport), iar Obiectivul 3 incepe direct cu concluzia ca „exista suspiciunea rezonabila…”! (Raportul final SPALATELU).

Partea finala a aceluiasi Raport (consecinte fiscale) – paginile 56-58 si concluziile (paginile 58-60) contin evidente aspecte subiective, ca de exemplu criteriile interpretate intr-o maniera pur personala de specialist pentru a caracteriza unele firme ca fiind „fantoma”, in conditiile in care cele 14 societati comerciale mentionate in Raportca „furnizori” in perioada 2011-2014 pentru achizitiile ”Z” si ”X” erau inregistrati la Oficiul Registrului Comertului (de la care s-au solicitat si depus la dosar fisa „Informatii de baza”) si in baza de date a ANAF, in Registrul contribuabililor, iar la data achizitiilor nu erau dizolvate, lichidate sau radiate.

Si mai interesant este ca SPALATELU anexeaza doar file din Registrul de casa pe III 2013 (”Z”) si pe III si V 2013 (”X”), confuzia adancindu-se si demonstrand insuficienta probelor avute in vedere de specialist, precum si, pe cale de consecinta, arata limitele evidente ale constatarii, cat si caracterul pro causa.

Principiul arhicunoscut, „in dubio pro reo” (art. 4, alin. 2 C. pr. pen.), ar fi trebuit sa-i nasca probleme deontologice si procedurale procurorului de caz, dar cum si DEACONU GILUELA si ONEA LUCIAN, colegii lui NEGULESCU MIRCEA, aveau cel mai scazut nivel tot la capitolul moralitate profesionala, evident ca Rechizitoriul a plecat catre instanta bazandu-se pe astfel de constatari.

Prezenta critica este sintetica, sumara, in instanta de judecata inculpatul urmand a o dezvolta si a propune admiterea probei cu efectuarea unei expertize tehnice judiciare in domeniul financiar contabil si al activitatilor economico-financiare derulate de firmele incriminate in Rechizitoriu.

Cu privire la RAPORTUL DE CONSTATARE PRIVIND ACHIZITIILE PUBLICE REALIZATE DE POLITIA LOCALA PLOIESTI IN PERIOADA 2012-2014 al specialistului TULEA SILVIU VLADIMIR din cadrul DNA – Serviciul specialisti:

Baza legala: art. 172, alin. 7 C.P.P., art 181 indice 1 CPP, Ordonanta nr. 190/P/12.08.2015, completata cu Ordonanta cu acelasi nr. din 12.10.2015.

Desi primul text se refera la „domenii strict specializate”, din Raport nu rezulta ca specialistul DNA sa fie specializat pe achizitii publice. Textul mai precizeaza ca Raportul este o „opinie”, iar specialistului ii sunt ablicabile dispozitiile referitoare la martor (art. 114-123 CPP). De asemenea, Raportul nu cuprinde descrierea metodelor, programelor si echipamentelor utilizate in realizarea constatarilor si concluziilor, asa cum cere art. 1811, alin. 2 C. pr. pen., imprejurare care confera raportului un caracter mai putin stiintific decat unui unui raport de expertiza efectuat in baza art. 172, alin. 1- 6 C. pr. pen.

Obiectivul stabilit prin Ordonanta: „Analiza achizitiilor efectuate de Politia Locala Ploiesti, reprezentata de directorul general Toader Cristinel, in perioada 2012-2014, de la un nr. de 17 agenti economici”. Obiectivul este formulat generic, deci fara o nota distinctiva, contrar dispozitiilor art. 172, alin. 6, conform caruia trebuie sa se indice faptele, imprejurarile care trebuie clarificate si evaluate (vezi si art. 172, alin. 9 C. pr. pen.)

Se mentioneaza ca perioada cercetata este 2012-2014, desi inculpatul TC a preluat functia de director general in 10 august 2012, a fost trecut pe functie de director general adjunct in februarie 2015 si a fost suspendat din aceasta functie la 11 mai 2015.

Astfel, in mod gresit s-a retinut raspunderea directorului general pentru intregul an 2012, deoarece acesta a preluat functia la 10.08.2012 (lunile I-VII fiind total necunoscute managerului sub aspectul achizitiilor). Pe de alta parte, Planul de achizitii pe 2012, a fost aprobat in 2011, iar cel pe 2013, pana in august 2012, pe cale de consecinta si contractele fusesera deja incheiate (e. g. SC DES LOGISTICS SRL, cu toate cele patru contracte incheiate si executate sub vechea conducere a Politiei Locale Ploiesti). A se vedea si filele 23-24, total achizitii nelegale in 2012: 245.612 lei, fara TVA, de care este facut raspunzator tot fetisul lui Portocala!!.

Mai mult, toata activitatea legata de achizitii era realizata de o comisie, iar hotararile acesteia erau puse in aplicare de compartimentele Achizitii publice, Contabilitate, Administrativ, Juridic-Contracte-Proceduri etc., directorul general semnand, la final, contractele rezultate, avand la baza toate semnaturile specialistilor de mai sus.

Tot ca raspuns la obiectivul stabilit prin Ordonanta, „specialistul” DNA utilizeaza sintagma „urmare analizei documentelor aflate la dosar”, nerezultand de nicaieri care sunt acestea. „Marele specialist” conchide cu rapunderea inculpatului, director general, „ordonator tertiar de credite”, desi prin Ordonanta de extindere a urmaririi penale din 20.11.2015, procurorul de caz, autor al Rechizitoriului, a stabilit ca inculpatul avea calitatea de … utilizator de credite bugetare ca „ordonator secundar de credite”.

Din cap. III„Prezentarea Politiei Locale Ploiesti”, se observa ca „specialistul” nu a studiat si nu cunoaste toate actele normative care reglementeaza organizarea si functionarea politiei locale (facand referire doar la Legea nr. 155/2010). De aceea, nu cunoaste cui ii este subordonat serviciul public de interes local numit Politia Locala Ploiesti, lasand sa se inteleaga ca se subordoneaza Primarului, desi, in realitate, este in subordinea Consiliului Local Ploiesti (art. 1, alin. 1 din HCL nr. 347/28.09.2012) si doar directorul general isi indeplineste atributiile in mod nemijlocit sub autoritatea si controlul Primarului (art. 27 din HCL nr. 347/2012).

Este, deci, inacceptabil ca pe aceasta interpretare procausa si in acelasi timp pe o fractura logica, expertul si procurorul sa se bazeze in a-i aduce acuzatii unui functionar public cu functie de conducere de prejudiciere a Politiei Locale Ploiesti si sa se stabileasca cuantumul prejudiciului (a se vedea Raportul Tulea Vladimir Silviu, filele 4 si 187 si Rechizitoriul procuroarei DEACONU GILUELA, filele 21, 32 si 124 alin. final).

La filele 110-117, in Raportul specialistului DNA si in Rechizitoriu, la filele 76 -81, se constata, in contextul confuziei sus explicate, o eroare comuna: Politia Locala Ploiesti (PLP) ar avea statut de compartiment functional in cadrul aparatului de specialitate al Primarului !

Halal sa va fie, anchetatorii lui peste prajit, fiert si afumat!

PLP este o institutie publica de interes local, cu personalitate juridica, in sistemul administratiei publice locale, in subordinea Consiliului Local Ploiesti. Seful si un adjunct al PLP sunt numiti prin HCL, nu prin Dispozitie de Primar.

Personalul PLP beneficiaza de un statut legal special, iar infiintarea, organizarea / reprganizarea si functionarea PLP se face prin HCL, cu avizul obligatoriu al ANFP.

PLP nu face parte parte din aparatul propriu al autoritatii publice reperezentate de Primar, aparat care desfasoara activitati de secretariat, administrativ, gospodarire, intretinere, deservire, paza, protocol etc., ci are atributii si desfasoara activitati in scopul realizarii prerogativelor de putere publica exercitate de Consiliul Local.

Gestionarea activitatii operative a PLP se face de directorul general asistat de un adjunct, iar Organigrama (aprobata de Consiliul Local cu avizul ANFP) cuprinde 240 posturi, din care 176 functii specifice de politist local cu statut special, diferit de statutul personalului din aparatul propriu al Primarului sau compartimentele subordonate acestuia.

La cap. IV, filele 8-13, „Verificari anterioare efectuate in cauza”,asa zisul specialist DNA demonstreaza, inca o data, ca nu cunoaste semnatica unor notiuni si nici propriile atributii, atunci cand invoca acte de control/audit ale Camerei de Conturi Prahova care privesc anii 2010-2012, cand T.C. nici nu era director general, sau Auditul Primariei care vizeaza aceeasi perioada. Oricum, aceste acte nu s-au efectuat „in cauza”, respectiv in dosarul parchetului, fiind elementar de stiut semnificatia juridica a cuvantului cauza, ca temei juridic al unei actiuni sau, in sens larg, proces, litigiu, pricina. Mai mult, si la cap. VII„Mentiuni”,specialistul recidiveaza si invoca unele constatari ale „organului de audit intern al Primariei Ploiesti”, despre care nu exista la acel moment nicio certitudine privind concluziile finale, din moment ce materialul este intitulat PROIECT DE RAPORT DE AUDIT …”, ignorand, din nou, ca este vizata vechea conducere a Politiei Locale Ploiesti.

La cap. V „Prezentare agenti economici” specialistul a analizat raporturile contractuale ale Politiei Locale Ploiesti cu 17 agenti economici, dar procurorul a retinut in Rechizitoriu doar 15. Nu exista o explicatie pentru aceasta situatie. De adaugat, in alta ordine de idei, ca nu exista niciun text de lege explicit care sa prevada obligatia privind declararea sarcinilor fiscale sau a platilor catre bugetul de stat in cazul celor 17 (15) societati comerciale furnizoare de produse, lucrari sau servicii.

In cap. VI „Achizitii efectuate, Acte normative incidente in cauza” se includ, in mod nejustificat in sfera de raspundere a inculpatului vanat de ”Zdreanta”, raporturile contractuale de achizitii bunuri si servicii cu furnizorii: SC RINN SRL, SC ARENA AUTO SRL, SC DES LOGISTIC SRL, SC FLIMAD SRL si SC SERVICES AUTO SERUS, desi contractele au fost incheiate si executate anterior numirii inculpatului in functia de director general al institutiei, sau doar partial executate dupa 10.08.2012, pe baza procedurilor de achizitii derulate sub vechea conducere. De altfel, achizitiile realizate in 2013 provin din aceleasi contracte anterioare.

Rezulta ca numai pentru perioada 2012-2013, inc. este facut responsabil pentru suma totala 1.079.797,86 lei – 245.612 lei fara TVA (anul 2012) si 834.185, 86 lei.

La cap. VIII „Atribuirea contractelor”,„specialistul” – desi constata ca majoritatea contractelor de achizitii nu este semnata de directorul general, mentionand singur ca sunt semnate „pentru” – nici la finalul capitolului (filele 116-117) si nici la finalul Raportului (filele 192-193), nu identifica persoana / calitatea functionarului public care a semnat „pentru”, ci, cu rea credinta, neintemeiat, consemneaza cum i-a cerut pseudo-procurorul Negulescu: ca raspunderea revine directorului general T.C.

Asta inseamna sa nu dai doi bani pe Justitie!!.

Raportul mai concluzioneaza ca T.C. a obtinut pentru sine si pentru agentii economici „un folos necuvenit in suma de 571.162,34 lei”, cu trimitere la Anexa 24 unde este nominalizat cu suma de 1.300 lei (288 euro), ceea ce ofera, la o prima citire, impresia unei batai de joc la adresa infaptuirii actului de justitie.

La filele 53 -113 din Raport, sunt exemplificate 64 de acte de achizitii si proceduri nesemnate de T.C.

Oricum, potrivit unei recente Decizii a CCR, rapoartele de constatare ale specialistilor ANAF nu mai sunt recunoscute a fi probe, deoarece aceste stranii personaje sunt incompatibile si lucreaza la acelasi prost stapan: Statul Roman!! (Cristina T).

 

Citeste in continuare

Eveniment

Lotul de JUDO PETROLUL 1983-1986 FELICITA echipa de medici Dr. Dan Ioan Mihalache si Dr. Doru Stoian, din cadrul SPITALULUI JUDETEAN DE URGENTA PLOIESTI PRAHOVA

Publicat

pe

De

Nu ne vom referi in acest articol despre vizita celor de la DIICOT ST Ploiesti efectuata ieri la sediul Politiei Locale Ploiesti, vizat fiind directorul interimar Adrian Vaida. Nu ne vom referi la acesta “vizita” de curtoazie deoarce ne-am obisnuit ca caeasta structura sa acopere faptele savarsite de uneltele procurorului Negulescu Mircea, unelte utilizate in diverse dosare penale fabricate de acesta “fetisurilor” sale. Despre acest subiect vom reveni intr-un serial separat pentru ca toti cititorii sa cunoasca adevarata fata a DIICOT ST Ploiesti si modul cum seful acestei structuri de parchet a efectuat acte de urmarire penala in afara cadrului legal, cu savarsirea mai multor ilegalitati pentru a musamaliza un dosar penal in care faptuitori sunt excat aceste unelte ALE PROCURORULUI “ZDREANTA”, de la Politia Locala Ploiesti. Noroc ca intstanta i-a dat-o in “bot” ditamai sefului DIICOT ST Ploiesti iar Sectia pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie (SIIJ) il cereceteaza pentru aceste fapte.

In acest articol va dezvaluim in exclusivitate faptul ca, pe numele col. Vasile Marian Ercuș, fost sef STS si pe numele lui Adrian Vaida (sef interimar al Politiei Locale Ploiesti), Chifor George, (șef dispecerat al Politiei Locale Ploiesti) si Buciumeanu Dragoș Costin (politest local) s-a depus recent o plangere penala pentru săvârșirea infracțiunilor de inducere în eroare a organelor judiciare, mărturie mincinoasă, instigare la inducerea în eroare a organelor judiciare, instigare la mărturie mincinoasă, fapte prevăzute și pedepsite de art. 268 aln 2, art. 273 alin 1, art. 47 raportat la art. 268 și art. 47 raportat la art. 273 Cod Penal. 

Deși fantomaticul Dosar TETRA a ajuns celebru în presa locală, întrucât acesta încă mai bântuie instanțele de circa 8 ani, trebuie să vă reamintim că acest proces „cu cântec”, pe baza achizițiilor publice efectuate la Poliția Locală Ploiești, încă nu a fost finalizat. La ultimele termene se pare că „uneltele” de lucru ale procurorului exclus din magistratură, Negulescu Mircea, zis Portocală, zis Zdreanță, chemați ca martori în instanță, se contrazic în propriile minciuni în acest dosar „fabricat” doar din „fetișurile” față de Cristinel Toader, fost director al Poliției Locale Ploiești, și Cezar Stoichiciu, fost șef la Achiziții în cadrul aceleiași instituții. Încet, dar sigur, magistații au reușit să descoasă acest dosar „cusut cu ață albă”.

În cadrul acestui proces-maraton cu peste 70 de termene, col. Vasile Marian Ercuș, pe atunci șef la Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS), a declarat că știa de achiziția efectuată de Poliția Locală Ploiești, dar, la solicitarea factorilor de decizie ai instituției, a implementat un alt soft, fapt contrazis de documente. Vasile declarând că a primit „ordin”, să implementeze un alt soft, în afara celui achiziționat legal de către Cezar Dan Stoichiciu, în calitate de șef Achiziții la Poliția Locală Ploiești. Încă e o enigmă: de unde a venit „ordinul”? A venit pe cale ierarhică sau Negulescu, pe atunci la Parchetul Curții de Apel Ploiești, a luat-o pe scurtătură cu „șantajele”-i caracteristice? Totuși, Vasile a mai declarat, sub jurământ, că acest soft era pe un anumit calculator pe care chiar l-a și indicat. Așadar, NU EXISTĂ prejudiciu din partea inculpatului Cezar Dan Stoichiciu, ci acest prejudiciu a fost cauzat din partea altor factori de conducere ai Poliției Locale Ploiești, după cum reiese și din documente, dar și din declarațiile martorilor care, încet-încet, își schimbă acuzațiile date în dosarul de cercetare penală.

Col. Vasile Marian Ercuș precizează faptul că „NU AM FOST IMPLICAT ÎN NICIUN FEL ÎN PROCESUL DE ACHIZIȚIE AL TERMINALELOR TETRA ȘI SOFT-ULUI AVL, AFERENT ACESTORA, ARĂT FAPTUL CĂ TERMINALELE FUNCȚIONAU ȘI INDEPENDENT DE SOFT-UL AVL, CEL DIN URMĂ FOLOSINDU-I DISPECERULUI PENTRU LOCALIZAREA ÎN TEREN A STAȚIILOR, ARĂT CĂ, LA MOMENTUL RESPECTIV, CA ȘI ATRIBUȚIE DE SERVICIU, RĂSPUNDEAM DE FUNCȚIONALITATEA PLATFORMEI TETRA LA NIVELUL JUDEȚULUI PRAHOVA. ARĂT CĂ STAȚIILE TETRA NECESITAU UN COD DE CRIPTARE PE CARE ÎL OFEREA DOAR STS, IAR PROCESUL DE AVIZARE AL ACESTOR TERMINALE IMPLICĂ ACORDAREA CODURILOR DE CRIPTARE. (…) MENȚIONEZ CĂ TERMINALELE TETRA CORESPUNDEAU SPECIFICAȚIILOR MINIME IMPUSE DE STS.

Ulterior, colonelul Vasile se contrazice în declarații, ba chiar sfidează procesele verbale semnate. Potrivit procesului verbal, înregistrat la data de 10 mai 2011, colonelul Vasile a girat faptul că „Lucrarea a fost executată în baza solicitării Poliției Locale (…), serviciul funcționează în parametrii normali și personalul Poliției Locale Ploiești desemnat să opereze stația de lucru a fost instruit în acest sens.” Culmea, un proces verbal aprobat și de directorul general adjunct al Poliției Locale, Vaida Adrian, alt martor mincinos în acest dosar și, desigur, unealta neprocurorului Negulescu, un dosar care nu conține probe reale, iar așa-zisele denunțuri au fost obținute sub presiune de la martori cu „identitate protejată”.

Așadar, după „punerea în funcțiune a serviciului”, colonelul Vasile are o revelație și declară: ÎMI AMINTESC CĂ, DUPĂ O PERIOADĂ DE CÂTEVA LUNI, ÎN CONDIȚIILE ÎN CARE POLIȚIA LOCALĂ NU-ȘI REZOLVASE PROBLEMA FUNCȚIONALITĂȚII SOFT-ULUI ACHIZIȚIONAT, PRINTR-O ADRESĂ NE-A CERUT SUPORT TEHNIC ÎN VEDEREA PUNERII LA DISPOZIȚIE A UNUI ASTFEL DE SOFT. (…) LE-AM SPECIFICAT ACESTORA CĂ LE PUNEM LA DISPOZIȚIE SOFT-UL PROVIZORIU PÂNĂ LA REZOLVAREA PROBLEMELOR CU SOFT-UL PROPRIU ACHIZIȚIONAT.”

Totuși, „în ciuda eforturilor depuse de reprezentanții STS”, sistemul AVL achiziționat de Poliția Locală Ploiești nu a putut fi pus în funcțiune folosind infrastructura Platformei Comune TETRA. Colonelul Vasile a mai declarat, la ultimul termen, că „soft-ul era instalat pe calculatorul existent la Dispeceratul Poliției Locale”.

La vremea respectivă, conform unui Proces Verbal, directorul interimar Adrian Vaida, Chifor George, șef dispecerat și reprezentantul STS au luat la cunoștință că softul era funcțional. Cu o singură omisiune: la momentul respectiv se implentase, de fapt, un soft al STS, nu achiziționat de către Poliția Locală din motive… necunoscute, la aceea vreme, întrucât nu a existat nicio corespondență între STS și Poliția Locală, din care să reiasă că softul achiziționat de Poliția Locală nu poate fi implementat din cauza unor probleme tehnice. În afară procesului verbal, STS nu a trimis nicio adresă. Din motive greu de înțeles, Vaida și Chifor au ascuns acest aspect, în loc să ia măsurile necesare pentru remedierea situației ivite.

Din declarațiile date în instanță, în mod clar (cu martori), reiese faptul că Adrian Vaida era conștient că el este de fapt făptuitorul și a ascuns această problemă, rugându-l pe Toader Cristinel să nu îl introducă în plângerea penală, mizând atunci pe protecția fostului procuror Negulescu.

Astfel, conducerea de atunci a Poliţiei Locale, (în interimatul deținut de directorul adjunct Adrian Vaida) în loc să ia măsurile necesare pentru implementarea softului deja achitat, a instalat un sistem software pus la dispoziţie de STS, cu titlu gratuit, însă provizoriu. Pe motivul că programul achiziţionat nu era compatibil cu sistemul de transmisiuni STS. Acest fapt s-a aflat abia după doi ani, când scandalul a ajuns în presa locală, STS dând un comunicat de presă față de situația creată. În acest răstimp, doar Adrian Vaida și Chifor George cunoșteau situația reală. Ulterior, reprezentanţii STS ar fi înştiinţat conducerea Poliţiei Locale că nu mai pot lăsa la dispoziţia instituţiei softul împrumutat în mod gratuit. Deși, potrivit declarației reprezentantului firmei Barby Route, Adrian Barbu, în prezența unei delegații STS s-au făcut probe și, paradoxal, softul achiziționat de Poliția Locală se afla pe una dintre cele două partiții ale serverului Poliției Locale. Comisia de recepție din cadrul Poliției Locale nu avea atribuții pentru implementarea sistemului, fapt recunoscut și de Vaida, dar și de col. Vasile Marian Ercuș în instanță.

Însă, Adrian Vaida avizase procesul verbal prin care „serviciul funcționează în parametrii normali și personalul Poliției Locale (…) a fost instruit.” Potrivit declarației date în instanță, nu-și reamintea acest lucru. Un Proces Verbal semnat și de colonelul Vasile Marian. Adică cel care în fața organelor de cercetare, sub presiune sau nu, declara că „în ciuda eforturilor tehnice depuse de reprezentanții STS, sistemul AVL achiziționat de Poliția Locală Ploiești nu a putut fi pus în funcțiune”, în timp ce din Minuta întâlnirii reiese contrariul.

Buciumeanu Dragoș Costin (foto), făcând parte din comisia de achiziții, nu numai că a semnat procesul verbal de recepție cantitativă, ba chiar  l-a conceput pentru o staţie fixă de comunicaţii TETRA SEPURA SRG, 16 staţii mobile emisie-recepţie TETRA SEPURA SRG 3500 GPS, 100 de staţii portabile de comunicaţii TETRA SEPURA SRH- 3800 GPS şi, ceea ce era mai important, un sistem software-hardware AVL de gestionare a terminalelor.

in declarațiile date în instanță, în mod clar (cu martori), reiese faptul că Adrian Vaida era conștient că el este de fapt făptuitorul și a ascuns această problemă, rugându-l pe Toader Cristinel să nu îl introducă în plângerea penală, mizând atunci pe protecția fostului procuror Negulescu.

Iata declaratiile date de Adrian Vaida, in numar de trei pe parcursul urmaririi penale si in instanta, declaratii care se contrazic singure, una pe alta…(la sfarsitul articolului).

La asta daca mai adaugam si o inregistrare ambientala dintre Adrian Vaida si un interlocutor, avem tabloul complet…Adrian Vaida declara ca numita Carmen Gheorghe a vrut sa stearga softul de pe calculator…


Reamintim că, directorul general (suspendat) Carmen Gheorghe, directorul general adjunct Adrian Vaida, șefa Oficiului Juridic Mocanu Isabela Gabriela și Vasilescu Gabriel, „secretarul” instituției, sunt urmăriti penal in mai multe cause penale pentru săvârșirea infracțiunilor de inducere în eroare a organelor judiciare, mărturie mincinoasă, instigare la inducerea în eroare a organelor judiciare, instigare la mărturie mincinoasă, fapte prevăzute și pedepsite de art. 268 aln 2, art. 273 alin 1, art. 47 raportat la art. 268 și art. 47 raportat la art. 273 Cod Penal.  Vom reveni. (Cristina T.).

 

 

 

Citeste in continuare

Parteneri

Ultimile stiri locale

Eveniment17 ore inainte

PROMO/Un militian din cadrul IPJ Prahova camatar, cu drogurile in “nari” si sifonarea datelor catre clanurile mafiote si retelele de prostitutie

După ce anul trecut si in acest an primarul Adrian Dobre a avut libertatea să se ocupe de bunăstarea angajaţilor...

Eveniment2 zile inainte

GRUPUL DE CRIMA ORGANIZATA DIN PRAHOVA COORDONAT DE DNA ST PLOIESTI SI “ORORILE” COMISE (IV)

GRUPUL DE CRIMA ORGANIZATA DIN PRAHOVA COORDONAT DE DNA ST PLOIESTI era compus din urmatorii: procurorul NEGULESCU MIRCEA procurorul Onea...

Eveniment2 zile inainte

Lotul de JUDO PETROLUL 1983-1986 FELICITA echipa de medici Dr. Dan Ioan Mihalache si Dr. Doru Stoian, din cadrul SPITALULUI JUDETEAN DE URGENTA PLOIESTI PRAHOVA

Nu ne vom referi in acest articol despre vizita celor de la DIICOT ST Ploiesti efectuata ieri la sediul Politiei...

Eveniment3 zile inainte

PERICOL BIOLOGIC la Parcul Industrial Brazi

O firma depozitează necorespunzător deșeuri aduse spre incinerare. Mirosul de cadavre în descompunere este pesistent si ziua si noaptea. Firma...

Eveniment4 zile inainte

Scandalul Caracal – Statul roman, prins intre opinia publica si scutul de la Deveselu

Nu ne vom referi in acest articol despre vizita celor de la DIICOT ST Ploiesti efectuata ieri la sediul Politiei...

Eveniment5 zile inainte

Procuroarea activista, pupici cu lipici. Show total la volan! (Video)

Cotidianul a descoperit un nou exemplu de „asa nu” in randul procurorilor! Si Doamne fereste ce exemplu! Este vorba despre...

Eveniment6 zile inainte

Procuror DNA, amenințat de șeful Poliției!

Nu ne vom referi in acest articol despre vizita celor de la DIICOT ST Ploiesti efectuata ieri la sediul Politiei...

Eveniment7 zile inainte

Un fost sef STS, sefi si politisti locali din Politia Locala Ploiesti sunt acuzati de inducere în eroare a organelor judiciare, mărturie mincinoasă

Nu ne vom referi in acest articol despre vizita celor de la DIICOT ST Ploiesti efectuata ieri la sediul Politiei...

EvenimentO săptămână inainte

IN TENEBRELE JUSTITIEI „INDEPENDENTE”, DESFIINTATI DNA-ul!!!

In Octombrie 2014 am plecat la Paris, pentru un examen medical, la Spitalul American, precizeaza fostul sef SPP,Dumitru Iliescu. Doar...

EvenimentO săptămână inainte

Editorial/Ne plîngem că Statul nu are autoritate. Din nefericire așa este

Cerem redeschiderea dosarului minorelor,  eleve de liceu, din Drobeta Turnu Severin,  care a fost musamalizat de DIICOT Craiova, în care...

EvenimentO săptămână inainte

SRI, STS, Telekom si demersurile aflarii identitatii fiecarei persoane ce doreste sa utilizeze o cartela prepaid

Revenind la proiectul de OUG pentru modifcarea unor norme juridice in domeniul comunicatiilor electronice, in speta data a localizarii unui...

EvenimentO săptămână inainte

Iridex Group Plastic anunta receptia la finalizarea lucrarilor de canalizare in judetul Giurgiu, localitatea Toporu

Comuna Toporu din judetul Giurgiu, mai aproape de Europa, prin implementarea acestui proiect de canalizare cu bani europeni Iridex Group...

EvenimentO săptămână inainte

“Aţi fost şi sunteţi mână în mână cu clanurile interlope”/”Eu nu-i înghit gulgutele lui ca toţi proştii din presă”

GRUPUL DE CRIMA ORGANIZATA DIN PRAHOVA COORDONAT DE DNA ST PLOIESTI era compus din urmatorii: procurorul NEGULESCU MIRCEA procurorul Onea...

Eveniment2 săptămâni inainte

Dorinta statului paralel si a a campului tactic de control global a intregii populatii a Romaniei prin intermediul comunicatiilor electronice!

GRUPUL DE CRIMA ORGANIZATA DIN PRAHOVA COORDONAT DE DNA ST PLOIESTI era compus din urmatorii: procurorul NEGULESCU MIRCEA procurorul Onea...

Eveniment2 săptămâni inainte

GRUPUL DE CRIMA ORGANIZATA DIN PRAHOVA COORDONAT DE DNA ST PLOIESTI SI “ORORILE” COMISE (III)

GRUPUL DE CRIMA ORGANIZATA DIN PRAHOVA COORDONAT DE DNA ST PLOIESTI era compus din urmatorii: procurorul NEGULESCU MIRCEA procurorul Onea...

Eveniment2 săptămâni inainte

DGPI a dat ”Caracal”-ul acum 7 luni!

(PRELUARE INPOLITICS.RO): O știre candidînd la titlul de mega-bombă a explodat azi în media: unul dintre cei mai reputați manageri...

Știrile Săptămânii