Eveniment

,,Poți să îi prostești pe puțini de multe ori, pe mulți de puține ori, dar niciodata pe mulți de multe ori”/Că așa e cu statul de drept

Publicat

acum 6 ani

ianuarie 16, 2020

Deny

”Teroriștii” din decembrie au fost securiștii aflați sub comanda lui Iulian Vlad, securisti care ne conduc si azi si/sau sunt formatori de „opinie”.

Ziarul Incisiv de Prahova a publicat sute de articole despre acesta tema. In sfarist, un ziar de renume confirma dezvaluirile noastre, Newsweek Romania.
O serie de evenimente bizare din zilele tulburi ale Revoluției din decembrie ’89, petrecute la Brașov, au fost anchetate superficial de procurorul Cătălin Ranco Pițu, actual candidat la șefia Secției Parchetelor Militare (SPM).
Acesta nu lămurește aspecte esențiale în cazul ”Tudor Molan”, care ștaș din Brașov unul dintre teroriștii care au tras asupra militarilor și revoluționarilor, și a recunoscut acest lucru. În plus, el a afirmat că a folosit o armă pusă la dispoziție de un ofițer de Securitate.
Secția Parchetelor Militare (SPM) din cadrul Parchetului General a finalizat rechizitoriul în Dosarul Revoluției în aprilie 2019 și l-a înaintat instanței de judecată.
Procuror de caz a fost Cătălin Ranco Pițu (foto), iar rechizitoriul a fost contra-semnat de fostul șef al SPM, Gheorghe Coșneanu. Pițu este în momentul de față candidat la șefia Secției Parchetelor Militare, funcție rămasă vacantă după ce Coșneanu a fost trimis la pensie, începând cu 3 ianuarie.
Principalul reproș care le este adus procurorilor militari este că au evitat să ancheteze responsabilitatea Securității conduse de generalul Iulian Vlad în crimele din timpul Revoluției, în special după 22 decembrie 1989.
Despre vinovăția securiștilor a scris istoricul Mădălin Hodor, în studiul intitulat „Cine a tras în noi după 22- Studiu asupra vinovățiilor pentru victimele Revoluției Române din decembrie 1989”, semnat împreună cu Andrei Ursu și Roland O. Thomasson.
Studiul a fost publicat în revista Noua Revistă a Drepturilor Omului (NRDO) din aprilie 2018. Acest studiu este un instrument foarte eficient în a demonstra ”stângăciile”, ca să folosim un eufemism, procurorilor militari în investigarea evenimentelor din decembrie ’89.
În mod evident, rechizitoriul poate fi lesne catalogat drept incomplet, superficial, în ciuda faptului că a fost așteptat 30 de ani de opinia publică din România.
Newsweek România a analizat cazul ”Tudor Molan” și a identificat multe vulnerabilități în rechizitoriu, fiind vorba fie despre incompetență, fie de lipsă de preocupare pentru aflarea adevărului.
Tudor Molan este, după cum spuneam, printre puținii suspecți de terorism- dacă nu singurul- care a recunoscut acest lucru. Doar în primă fază. A admis că a tras asupra brașovenilor cu o armă, ce i-a fost pusă la dispoziție de un ofițer de Securitate.
Declarația aceasta susține ipoteza cercetătorilor Ursu, Hodor și Thomasson, potrivit căreia ”teroriștii” din decembrie au fost securiștii aflați sub comanda lui Iulian Vlad.
Din păcate, Tudor Molan nu a mai recunoscut ulterior că a primit arma de la un ofițer de Securitate și a murit în arest, în condiții suspecte, la începutul anului 1990.
Ce s-a întâmplat în decembrie ’89
Reconstituirea evenimentelor se bazează pe studiul celor trei istorici, Ursu, Hodor și Thomasson, dar și pe sinteza efectuată în 1994 de Parchetele Militare despre cauzele privind evenimentele din decembrie 1989, ce are la bază concluziile Comisiei Senatoriale, dosar nr. 53/J.I.3, la capitolul intitulat „Suspecţi de acte terorist-diversioniste”. Sinteza este citată pe larg în rechizitoriul SPM de anul trecut.
Astfel, pe 24 decembrie 1989, Procuratura Militară Brașov a dispus începerea urmăririi penale pentru deţinere ilegală de armament și a emis mandatul de arestare nr. 24/301 pe numele lui Tudor Molan, de profesie poștaș, care a depus în Arestul Miliţiei judeţene Braşov.
În dimineața zilei de 23 decembrie 1989, locotenentul Negulescu conducea un pluton de militari amplasat în zona Oficiului Poștal nr. 1 din Brașov. După o noapte în care în zona centrală a orașului s-a tras din toate părțile și au existat numeroase victime, el a primit ordinul să cerceteze turnul Bisericii Evanghelice, loc în care existau informații că s-ar fi adăpostit ”teroriști”.
Însoțit de militarii din subordine, ofițerul s-a deplasat în zonă și după ce oamenii săi au executat un foc de baraj asupra turnului, ofițerul a cercetat intrarea în biserică și a descoperit că aceasta era încuiată.
De asemenea, ușa de acces spre turn era și ea încuiată pe dinafară, astfel încât a tras concluzia că nimeni nu ar fi putut urca sus pentru a trage. Tocmai când se pregătea să se întoarcă și să raporteze rezultatele misiunii sale, atenția i-a fost atrasă de strigătele unor cetățeni, care i-au semnalat că doi indivizi înarmați au sărit gardul cimitirului protestant și au fugit în direcția unor blocuri din zonă.
Însoțit de o parte a plutonului, a pornit în urmărirea lor, dar nu a ajuns prea departe, pentru că, în dreptul intrării în Cimitirul Evanghelic, a dat nas în nas cu un civil, care avea pe umăr un PSL (pușcă semiautomată cu lunetă- n.a.) și muniție.
Respectivul era urmat de o mulțime agitată care striga <<Uite-l! Uite-l! Ăsta e!>>. Soldatul M. Mustețiu, unul dintre militarii din pluton, l-a somat să se predea.
Conform declarației acestuia dată în fața procurorilor militari, în acel moment <<civilul>> Tudor Molan, a ridicat mâna stângă în sus, iar cu dreapta a îndreptat arma asupra militarilor, cu intenția de a deschide focul asupra lor.
Mustețiu a executat foc de avertisment la picioare cu pistolul-mitralieră din dotare, fără a-l lovi. Cetățenii, care între timp l-au ajuns din urmă pe civil, i-au smuls arma, l-au imobilizat și au început să-l lovească.
Conform aceluiași martor, în momentul când oamenii i-au predat respectiva armă, a observat că avea cartuș pe țeavă și încă două în magazie.
După ce situația s-a mai liniștit, locotenentul Negulescu l-a scos pe Molan din clădirea Poștei și l-a dus la sediul Comitetul Județean de Partid unde se instalase conducerea revoluționară.
Aici l-a predat generalului Florescu (rechizitoriul procurorilor militari menționează numele Florea- n.red.), comandantul garnizoanei, ales ad-hoc șef al F.S.N. Brașov, și i-a raportat circumstanțele în care l-a capturat. Florescu a decis să cheme imediat un procuror militar și l-a dat în paza unui ofițer aflat în sediu, împreună cu arma capturată, solicitând ca acesta să-l interogheze.
Spre surprinderea tuturor, Molan, nu numai că a recunoscut senin că a tras în noaptea de 22/23 decembrie 1989 asupra oamenilor și militarilor adunați în Piața Centrală din Brașov, dintr-un cavou aflat în incinta Cimitirului Evanghelic, dar a afirmat și că primise arma de la un ofițer de Securitate pe nume Morariu. Despre acesta a spus că era coordonatorul unei rețele formate din colaboratori înarmați, care au primit aceeași misiune ca și el.
La indicațiile lui, militarii au scris pe două bucăți de plic alb numele a opt persoane, însoțite de adresele lor și de tipul de armă cu care ar fi fost înarmați (pistoale, puști cu lunetă și arme automate) de același ofițer Morariu.
Când procurorul Câmpean i-a luat prima declarație, în aceeași zi, Molan a reconfirmat în scris cele relatate verbal. A oferit și alte detalii. A recunoscut că era informator al Securității și că face parte din rețeaua dirijată de locotenentul-major Lazăr Morariu, ofițer de obiectiv la Oficiul Poștal nr. 1, unde el se angajase din anul 1973.
Conform celor relatate de el, pe 20 decembrie 1989, ar fi fost convocat, împreună cu alte persoane, la o casă conspirativă situată într-o vilă de pe Dealul Cetății, unde Morariu le-ar fi dat arme și le-ar fi ordonat să tragă în „oamenii și militarii adunați în piață”.
De asemenea, ofițerul de Securitate ar fi afirmat că situația „s-a înrăutățit” și că „nu ne vor mai lua prin surprindere ca la Timișoara”.
Neconcordanțe între istorici și procurori
Cei trei istorici susțin că Tudor Molan și-a schimbat declarația inițială pe 25 decembrie. Procurorii militari spun că pe 25 decembrie Molan și-a menținut declarațiile inițiale, pe care le-a schimbat abia pe 31 decembrie.
El a modificat un singur aspect din cele relatate inițial: nu a mai recunoscut că are arma de la ofițerul de Securitate Morariu.
În acest punct apar noi neconcordanțe între istorici și procurori.
Procurorii susțin că Molan i-a ”îndepărtat din declarații pe ofițerii de securitate”. Care ofițeri, din moment ce Molan a menționat un singur nume: Morariu? Lucru menționat, culmea, în rechizitoriul SPM.
Apoi procurorul Pițu întărește ideea că au fost mai multe persoane: ”Persoanele indicate în declaraţiile iniţiale au negat orice legături cu faptele relatate de Molan Tudor”.
Mai mult, chiar procurorii recunosc că au luat declarații doar de la ”martori oculari privind conduita lui Molan Tudor, prinderea, agresarea şi detenţia acestuia.”
Nu a fost interogat ofițerul Morariu sau alte persoane care să confirme sau să infirme cele susținute de Molan în declarația inițială.
Ca să nu mai vorbim de faptul că, la 15 ianuarie 1990, Mihai Clipea, a declarat, potrivit cotidianului ”Adevărul”, că la 23 decembrie 1989 se afla în arestul Miliţiei Braşov, unde a stat în celulă cu Molan.
Clipea a afirmat că, după câteva zile, în aceeaşi cameră a fost introdus şi ofiţerul de Securitate Lazăr Morariu, adică exact cel pe care Tudor Molan îl indicase că ar fi stat la originea activării reţelei de informatori care au tras din diverse puncte.
Mărturia lui Mihai Clipea lipsește din rechizitoriul întocmit de procurorul- candidat Pițu.
Referitor la acest caz, fostul senator Adrian Popescu-Necşeşti, membru în Comisia Senatorială pentru Cercetarea Evenimentelor din Decembrie 1989, declara: „Acest Morariu l-a găsit pe Molan în celulă şi l-a bătut, i-a spart sternul, i-a spart coastele, ca să revină asupra declaraţiilor. Molan a murit pentru că a fost bătut în închisoare de acel ofiţer de Securitate care i-a dat arma. Cazul Molan e unul concret în care se vede că teroriştii au fost agenţi recrutaţi de Securitate”.
O neconcordanță și mai flagrantă: istoricii spun că Molan ar fi susținut că primit arma ”de la Victor Adochiței, rezident al rețelei dirijate de Morariu, pe data de 22 decembrie 1989, orele 16.00.”
Procurorii insistă că Molan a indicat doi indivizi necunoscuți. ”În dimineaţa de 23.12.1989, mergând la serviciu, în dreptul şcolii de partid, doi indivizi necunoscuţi l-au obligat să ia de la ei arma cu lunetă , l-au condus la cimitir, de unde a tras şi el câteva focuri de armă.”
Numele Adochiței este important, pentru că cercetările pot fi extinse și se poate ajunge la ”rețeaua Morariu”. Un aspect pe care procurorul Pițu l-a ignorat.
În plus, Secția Parchetelor Militare nu a cercetat o chestiune extrem de importantă din dosar.
”La data de 27 decembrie 1989, procurorul militar a întocmit o notă în care a consemnat că i s-a confirmat telefonic de către comandantul UM 01090 Predeal că arma respectivă (cu care Molan a recunoscut că a tras- n. red.) aparţine acelei unităţi şi a fost în dotarea soldatului I.L. care a fost împuşcat mortal în noapte de 22/23.12.1989 în apropierea poştei din Braşov”.
Acest aspect nu a fost verificat de procurorul Pițu, iar șeful său ierarhic nu i-a cerut să investigheze în profunzime.
În rechizitoriu scrie doar că ”în cimitir s-au găsit unele tuburi de cartuşe, pentru arma ZB şi pentru pistol mitralieră calibru 7,62 mm”.
Procurorii SPM menționează însă: ”Inexplicabil este faptul că până la 27.12.1989 nu a existat nicio preocupare în legătură cu arma şi muniţia găsite asupra lui Molan Tudor. Nu se ştie unde a stat şi cine a preluat-o până la această dată (…)”
Asta înseamnă că în acest interval arma putea fi înlocuită. Ceea ce impunea cu atât mai mult o cercetare mai amănunțită.
Mistere medicale
Pe de altă parte, istoricii scot în evidență o sarabandă de mistere medicale, care culminează cu moartea lui Tudor Molan.
Astfel, pentru că procurorul Câmpeanu avea deja dubii referitoare la declarațiile acestuia, a decis, după schimbarea bruscă a celor relatate de Molan, să-l supună unui examen medical complet, inclusiv psihiatric.
Comisia medico-legală compusă din doctorii Alexandru Moga (medic primar) Mihaela Gădărițeanu și Horia Bota (medici psihiatri) l-a examinat pe Teodor Molan în ziua de 28 decembrie 1989.
Concluziile expertizei cu nr. 4073/E au fost că are „discernământ păstrat” și că „prezintă unele leziuni corporale (excoriații și echimoze) pentru vindecarea cărora necesită îngrijire medicală”.
Prin urmare a devenit necesară efectuarea unei investigații medicale mai atente, care s-a realizat pe 3 ianuarie 1990. Laboratorul de Medicină Legală Brașov a eliberat, la această dată, o expertiză care menționează că Molan Tudor a fost examinat radiologic și „prezintă fracturi cu deplasarea posterioară a coastei a IX-a dreapta și a coastelor VIII-IX stânga. Loviturile pot data din 23 decembrie 1989 și necesită 14-15 zile îngrijire”.
Deși, de la ultima examinare medicală, cea din 28 decembrie 1989, starea sănătății lui Molan părea să se fi agravat, din nou nu exista nici un indiciu că aceasta ar fi fost de natură să îi pună viața în pericol.
Adevăratul mister medical a început însă în noaptea de 8/9 ianuarie 1990, pentru că, în respectiva noapte, Tudor Molan a decedat în celula în care era încarcerat în arestul Miliției Brașov.
Autopsia, efectuată de același medic, Alexandru Moga, cel care îl consultase prima dată în 28 decembrie 1989, menționează că „la nivelul scheletului toracic se constată fractura transversală a corpului sternal și fractura coastelor de II-XII, pe linie axială medie”.
Asta înseamnă că toracele lui Tudor Molan fusese zdrobit. În mod paradoxal, se menționează că moartea a fost „patologică, neviolentă și s-a datorat insuficienței cardiace acute”.
Dosarul a fost redeschis în 1995
Această neconcordanță flagrantă i-a atras atenția generalului magistrat Ioan Dan, în anul 1994, când a cerut redeschiderea anchetei în cazul Molan. Era nemulțumit și de faptul că toate cercetările fuseseră sistate încă din 1990.
Cazul primise un NUP motivat de „decesul suspectului”, dar soluția era complet ilegală pentru că se referea doar la acuzația inițială de „deținere ilegală de armament”, fără să facă nicio trimitere la faptul că Molan fusese reținut de fapt ca suspect de terorism și nici la moartea bizară a acestuia.
Despre deces se afirma că era rezultatul bătăii din 23 decembrie 1989. La 30 august 1994, procurorul Ioan Dan a întocmit Ordonanța de efectuare a expertizei medico-legale în cazul Molan.
În document a introdus un set de întrebări concrete, între altele cerând ca experții legiști de la „Mina Minovici” să-i răspundă clar dacă o persoană poate supraviețui timp de 17 zile (23 decembrie 1989-8/9 ianuarie 1990) cu toracele zdrobit, așa cum se descoperise la autopsie.
În sinteza Parchetelor Militare dată publicităţii în 1994 se arată că verdictele medicilor sunt contradictorii şi absurde şi că decesul lui Molan a survenit ca urmare a unor lovituri primite după ce a fost arestat.
„Dacă fracturile constatate la autopsie ar fi survenit ca urmare a loviturilor primite în 23 decembrie, este greu de crezut că Molan Tudor putea supravieţui peste două săptămâni în condiţiile în care fiecare inspiraţie sau expiraţie este însoţită de mişcarea permanentă a grilajului costal şi, deci, de dureri insuportabile. La momentul examinării din 28 decembrie, Molan nu acuza astfel de dureri”, se arată în sinteza Parchetului.
Procurorul solicitase inițial toate datele medicale de la IML Brașov și primise răspunsuri mai mult decât ciudate. De fapt, pe 3 ianuarie 1990 nu se făcuse nicio radiografie deoarece „în perioada decembrie 1989 – ianuarie 1990 lipseau substanțele reactive”, apoi că se făcuse ceva, dar „substanțele reactive erau de proastă calitate și citirea rezultatelor putea fi viciată”.
În esență, aducând motive care erau la limita plauzibilului, IML Brașov nu se clintea de la concluzia că Molan murise în 8/9 ianuarie 1990 din cauza loviturilor de pe 23 decembrie 1989. Care concluzie se potrivea ca o mănușă cu NUP-ul din 1990.
Răspunsul de la „Mina Minovici” a venit cu adresa A5/12862/24.03.1995 și conținea următoarele concluzii: „Moartea lui Molan Tudor a fost violentă, politraumatism cu fracturi multiple, fracturi ale scheletului toracic (fracturi de stern, coastele laterale). Modul de producere: posibila comprimare între două corpuri dure”.
Problema era că respectiva expertiză conținea și sintagma „Pot data din 23.12.1989”, ceea ce anula întregul raționament.
Superficialitate
În rechizitoriul SPM, procurorul Pițu expediază toate aceste întâmplări bizare în doar câteva fraze: ”Cazul a făcut şi obiectul cercetărilor recente, fiind obţinute declaraţiile martorilor , martori oculari privind conduita lui Molan Tudor, prinderea, agresarea şi detenţia acestuia. Relatările pot fi analizate în cuprinsul volumului III – Declaraţii. Este prezentată o stare de fapt confuză, aşa cum rezultă şi din Sinteza amintită. Cert este că, imediat după reţinere, Molan Tudor a suferit violenţe fizice extreme în zona toracico-abdominală şi la cap, astfel încât întreaga sa conduită ulterioară a fost grevată de consecinţele acestor traumatisme.”
Cu alte cuvinte, Molan a fabulat rostind numele securitului Morariu, din cauza loviturilor primite.
Apoi vine concluzia care îngroapă cu totul acest caz: ”Cel mai important element este identificarea armei găsită asupra lui Molan Tudor ca aparţinând unei unităţi MApN. Pe cale de consecinţă, se poate afirma că nu există probe certe care să-l catalogheze pe Molan Tudor ca fiind terorist sau membru al vreunei structuri militare interne total legendate. De altfel, circumstanţele în care acesta a fost reţinut (plimbându-se pe străzile din Braşov, pe lumina zilei, cu arma în mână, la vedere) nu denotă un comportament militar profesionist”.

Articole pe aceiasi tema:prima

Urmatorul

Procurorul Ionuţ Botnaru şi-a retras candidatura pentru funcţia de şef al DNA

Nu ratati

Generalul DIPI, din afacerile cu italienii din “Cosa Nostra”, demis după tragedia Caracal, a fost trecut în rezervă

Citeste in continuare

Comenteaza si tu

Eveniment

Proiecție specială a comediei despre relații „În pielea mea” la Pitești, în prezența actorilor Oana Gherman, Vlad Gherman, Ioana Ginghină, pe 17 februarie

Publicat

acum 5 luni

februarie 12, 2026

native

Spectatorii din Pitești sunt invitați pe 17 februarie la o întâlnire specială cu o parte din membrii echipei comediei „În pielea mea”: Oana Gherman, Vlad Gherman, Ioana Ginghină. Evenimentul va avea loc la Cinema City Vivo! Pitești de la ora 18:30. Proiecția filmului va începe la ora 19:00 și va fi urmată de o discuție cu actorii.

O comedie savuroasă despre un „schimb de roluri” pe care patru cupluri îl acceptă pe durata unui weekend, ce se dovedește un mod haios prin care protagoniștii reușesc să-și cunoască mai bine partenerii și să renunțe la orgolii și preconcepții, „În pielea mea” propune o experiență de cinema relaxantă și amuzantă.

TRAILER: https://bit.ly/InPieleaMea
Mai multe detalii: inpieleamea.ro

Reprezentativă pentru modul în care majoritatea tinerilor se raportează la relațiile de cuplu, comedia „În pielea mea” îi reunește în distribuție pe Ioana State, George Tănase, Sergiu Costache, Oana Gherman, Vlad Gherman, Azaleea Necula, Alexandra Răduță, Gabriel Vatavu, alături de Ioana Ginghină, Mihai Găinușă, Daria Jane și alții.

Regizorul și scenaristul Paul Decu, absolvent al Facultății de Teatru UNATC „I.L.Caragiale” și al masteratului în regie de film de la MetFilm School Londra, a colaborat la realizarea primului său lungmetraj cu o echipă de profesioniști din care fac parte Adrian Pădurețu (imagine), Bogdan Ivanovici (sunet), Anca Miron (scenografie), Francisca Vass (costume).

O comedie actuală și colorată, filmul „În pielea mea” are premiera națională pe 10 februarie, distribuit de T.R.I.B.E. Films.

Mai multe detalii, imagini de la filmări, fragmente din film și declarații din partea actorilor sunt disponibile pe paginile social media ale filmului de Facebook, Instagram, TikTok.

„În Pielea Mea” este un film produs de: CB MOTION PICTURES.

Producător asociat: MAGNETIC MEDIA PRODUCTIONS; Producător executiv: Adela Mara.

Manager producție: Iulia Cezara Roșu.
Casting: ELEPHANT MEDIA.

Realizat cu sprijinul:

Co-finanțatori: C&C HOUSE RESIDENCE, S&I BEST CORPORATION WEB DESIGN, CLIMA FREON

Sponsori: CLINICA RMN TINERETULUI; CLINICA IMAMED; OMV PETROM; MIKO BEAUTY PALACE; ȘERBAN & ASOCIAȚII; ESTEEM BODY SCULPT & SPA; PIZZERIA VOLARE; MERLIN’S; DOWNTOWN FITNESS MATEI BASARAB; THE COFFEE HOUSE; CLAUMAR PESCAR; UNIVERSITATEA DE ȘTIINȚE AGRONOMICE ȘI MEDICINĂ VETERINARĂ BUCUREȘTI

Parteneri: AUTO ITALIA IMPEX SRL; KGM BUCUREȘTI – SMT PALLADY; RAZELM LUXURY RESORT – JURILOVCA; SCEMTOVICI & BENOWITZ GALLERY; CREATIVE AVOCADOS; ALCHEMICO.
Partener social: Asociația „România Zâmbește”.

Distribuitor: T.R.I.B.E. Films.
www.facebook.com/TribeFilms.ro – www.instagram.com/tribefilms.ro/

Partener media principal: VIRGIN RADIO ROMANIA

Parteneri media: CineFan, News.ro, Zile și Nopți, Cinemap, Revista FILM, Playtech, Happ.ro, Cinefilia, Daily Magazine, Filme-carti, MovieNews, The Movienator, Munteanu.

Citeste in continuare

Eveniment

Peste 1400 de spectatori entuziaști la premiera de gală a comediei ÎN PIELEA MEA, cu: George Tănase, Ioana State, Vlad Gherman, Oana Gherman, Sergiu Costache, Azaleea Necula, Alexandra Răduță, Gabriel Vatavu, Ioana Ginghină, Daria Jane, Mihai Găinușă

Publicat

acum 5 luni

februarie 11, 2026

native

Premiera de gală a comediei „În pielea mea” de la Cinema City AFI Cotroceni București a fost primită pe 9 februarie de peste 1400 de spectatori cu aplauze, râsete și bucurie.
Numeroase vedete și influenceri au fost alături de actorii George Tănase, Ioana State, Alexandra Răduță, Gabriel Vatavu, Vlad Gherman, Oana Gherman, Sergiu Costache, Azaleea Necula, Ioana Ginghină, Mihai Găinușă, Daria Jane, Cătălin Coșarcă și Toto Dumitrescu.

„Este o comedie care nu urmărește tiparele ultimelor comedii lansate în ultimul timp la noi. Filmul are o narațiune jucăușă cu personaje construite în jurul unei tematici aprins dezbătută în societatea de astăzi. Filmul nu conține înjurături și este bazat pe situații inspirate din viața reală.”, spune regizorul Paul Decu.

Echipa filmului „În pielea mea”, scris și regizat de Paul Decu, propune spectatorilor o abordare amuzantă a unei situații des întâlnite în micile certuri dintr-un cuplu: pentru cine e mai greu/ mai ușor. În urma unei provocări pe care patru cupluri de prieteni o duc la bun sfârșit, după multe peripeții, într-un weekend, personajele ajung să câștige o altă viziune despre relațiile lor, lăsând deoparte presupunerile, orgoliile și preconcepțiile, pentru a încerca să comunice mai bine între ei.

Cu râs pe săturate, surprize și personaje pline de viață, comedia independentă „În pielea mea” intră în cinematografele din toată țara din 10 februarie.

Spectatorilor li s-a pregătit o surpriză pentru data de 12 februarie: o seară specială „Date Night” organizată în mai multe cinematografe din rețeaua Cinema City unde toți cei care cumpără un bilet la comedia „În pielea mea” vor primi un premiu garantat din partea Avon.

Până pe 23 februarie, toți spectatorii din țară care și-au cumpărat bilet la filmul „În pielea mea” se pot înscrie în cursa pentru un iPhone 17 Pro Max, încărcând dovada achiziției biletului la cinema în formularul dedicat concursului, premiul fiind oferit prin tragere la sorți pe 24 februarie.

După proiecțiile speciale din Arad, Timișoara, Alba Iulia, Sibiu, Brașov, Cluj-Napoca, Baia Mare, Oradea, cu săli pline, multe aplauze, râsete și discuții îndelungate cu spectatorii curioși și încântați de poveste și de prestațiile actorilor, caravana „În pielea mea” continuă în mai multe orașe.

Pe 11 februarie va avea loc proiecția specială „În pielea mea” de la Cinema City din City Park Constanța, de la 18:30, unde regizorul Paul Decu și actrița Azaleea Necula, originari din Constanța și împrejurimi, vor prezenta filmul alături de colegii lor Ioana State, Alexandra Răduță și Gabriel Vatavu.

Cinema City Shopping City Galați invită spectatorii pe 12 februarie de la 18:30 la întâlnirea cu actrițele Ioana State și Azaleea Necula și regizorul Paul Decu.

Pe 13 februarie la ora 18:30, spectatorii din Iași sunt invitați la proiecția specială din Cinema City Iulius Mall, alături de regizorul Paul Decu și de actorii Gabriel Vatavu, Sergiu Costache, Azaleea Necula, Alexandra Răduță.

De „Ziua Îndrăgostiților”, pe 14 februarie, în Cinema City Iulius Mall Suceava, de la 18:30, spectatorii sunt invitați la film alături de regizorul Paul Decu și de actorii Sergiu Costache, Vlad si Oana Gherman, Alexandra Răduță.

Cineplexx Băneasa Shopping City București găzduiește o proiecție specială în prezența întregii echipe pe 15 februarie, de la 17:30.

În Craiova, regizorul Paul Decu și actorii Sergiu Costache, Azaleea Necula și Oana Gherman vor ajunge la cinematograful Inspire VIP Electroputere Mall pe 16 februarie de la ora 18:00.

Actorii Vlad Gherman, Oana Gherman și Ioana Ginghină vin la întâlnirea cu publicul din Cinema City Vivo! Pitești pe 17 februarie, de la 18:30 și vor participa la o discuție după proiecție, alături de regizorul Paul Decu.

Caravana „În pielea mea” ajunge la Cinema City Shopping City Ploiești, pe 18 februarie, de la 18:30, la proiecția specială introdusă de regizorul Paul Decu, alături de actorii Ioana State, Vlad și Oana Gherman, Azaleea Necula și Gabriel Vatavu.

O comedie actuală și spumoasă, filmul „În pielea mea” este distribuit de T.R.I.B.E. Films.

TRAILER: https://bit.ly/InPieleaMea
Site oficial: inpieleamea.ro

Mai multe detalii, imagini de la filmări, fragmente din film, declarații din partea actorilor și informații despre concursuri sunt disponibile pe paginile social media ale filmului de Facebook, Instagram, TikTok.

Adrian Pădurețu semnează imaginea filmului. De sunet s-a ocupat Bogdan Ivanovici, de scenografie Anca Miron, iar de costume Francisca Vass.

„În Pielea Mea” este un film produs de: CB MOTION PICTURES.

Producător asociat: MAGNETIC MEDIA PRODUCTIONS

Producător: Claudiu Boboc

Producător executiv: Adela Mara

Manager producție: Iulia Cezara Roșu

Casting: ELEPHANT MEDIA

Realizat cu sprijinul:

Co-finanțatori: C&C HOUSE RESIDENCE, S&I BEST CORPORATION WEB DESIGN, CLIMA FREON

Parteneri: AUTO ITALIA IMPEX SRL; KGM BUCUREȘTI – SMT PALLADY; RAZELM LUXURY RESORT – JURILOVCA; SCEMTOVICI & BENOWITZ GALLERY; CREATIVE AVOCADOS; ALCHEMICO.

Partener social: Asociația „România Zâmbește”.

Distribuitor: T.R.I.B.E. Films.
www.facebook.com/TribeFilms.ro – www.instagram.com/tribefilms.ro/

Partener media principal: VIRGIN RADIO ROMANIA

Parteneri media: CineFan, News.ro, Zile și Nopți, Cinemap, Revista FILM, Playtech, Happ.ro, Cinefilia, Daily Magazine, Filme-carti, MovieNews, The Movienator, Munteanu.

Citeste in continuare

Cultură

Buchetele de flori în formă neobișnuită: rotund, triunghi, inel?

Publicat

acum 5 luni

ianuarie 19, 2026

Cristian Geamanu

Buchetele de flori în formă neobișnuită: rotund, triunghi, inel?

De ce ne atrag formele, chiar și atunci când ținem flori în mână

Într-un fel, florile au fost mereu despre formă, chiar dacă noi le spunem culoare, miros, gest, surpriză. Când eram mică, mă uitam la buchețelele puse pe masa din bucătărie, în vazele acelea de sticlă, și aveam impresia că ele își aleg singure locul. Nu stăteau niciodată perfect, se aplecau într-o parte, unele își căutau lumina, altele parcă își căutau companie. Abia mai târziu am înțeles că tocmai asta e frumusețea, faptul că, deși vorbim despre aranjamente, totul rămâne un pic viu și imprevizibil.

Formele neobișnuite, rotund, triunghi, inel, sunt felul în care lumea florilor a început să vorbească mai direct cu ochiul nostru modern. Trăim printre ecrane, icoane, pictograme, interfețe. Ne plac lucrurile care au contur, care pot fi recunoscute repede. Și totuși, când cineva îți întinde flori, nu vrei să fie doar o imagine bună pentru o poză. Vrei să simți că e un gând pus în mâinile tale. Forma poate face exact asta: să transforme un gest simplu într-un mesaj mai clar.

Dar să spun ceva din capul locului: nu există o formă corectă. Sunt doar forme care se potrivesc mai bine cu un moment, cu o persoană, cu un loc. Uneori, o alegi din instinct. Alteori, pentru că rochia are un anume croi și, dacă te uiți în oglindă, îți dai seama că un aranjament rotund îți înmoaie linia umerilor. Sau poate pentru că masa e lungă și îngustă și un triunghi vertical ar aduce un pic de energie, un pic de direcție. Știi cum e, în viața reală, nu ne trezim dimineața cu un manual de estetică în mână.

Rotundul: clasicul care nu se termină, doar se reinventează

Rotundul e, probabil, forma cu cea mai lungă poveste în florărie, măcar în felul în care îl recunoaștem azi. E familiar, e blând, e „ca acasă” pentru ochi. Când spui rotund, îți vine în minte un ansamblu compact, cu flori așezate astfel încât să se susțină una pe alta, fără colțuri, fără vârfuri care fug. E genul de formă care pare simplă, dar tocmai de asta cere atenție, pentru că orice mic dezechilibru se vede imediat.

Ce înseamnă, de fapt, un rotund reușit

Un rotund reușit nu e o sferă rigidă. Nu e o minge de flori, ca un obiect din vitrină. E mai degrabă o conversație între proporții. Ai centrul, care atrage privirea, apoi o zonă de trecere, unde florile fac legătura, și apoi marginea, care spune cât de „aerisit” sau cât de „plin” e totul. Dacă marginea e prea tăiată, pare ca un tort decorat mecanic. Dacă e prea dezordonată, rotundul se pierde și devine doar o adunare de tulpini.

Aici intervine o mică lecție pe care o înveți, de obicei, când ții ceva în mână și simți că e prea greu sau prea instabil. Rotundul trebuie să fie echilibrat și în greutate, nu doar în imagine. Florile cu cap mare, ca hortensia sau bujorul, îți dau volum repede, dar îți cer și o structură bună. Florile cu tulpină lungă și flexibilă, ca laleaua, îți dau mișcare, dar dacă exagerezi, îți „sparg” conturul.

Rotundul și emoția pe care o poartă

Rotundul transmite, de obicei, siguranță. E forma pe care o alegi când vrei să spui: sunt aici, îmi pasă, nu vreau să complic lucrurile. O oferi ușor, o primești ușor, o pui într-o vază fără să te stresezi prea tare. În mod ciudat, deși e clasic, rotundul poate fi și modern, dacă îl construiești cu spații mici de respirație, cu texturi diferite, cu frunze care nu sunt doar fundal, ci parte din poveste.

Rotundul e minunat pentru momentele în care vrei să rămâi aproape de terenul sigur, dar să aduci un detaliu care să spună ceva despre tine. De pildă, o singură pată de culoare neobișnuită, un ton de cărămiziu într-un ansamblu alb, sau un verde prăfuit care schimbă complet atmosfera.

Rotundul ca obiect, nu doar ca simbol

Practic vorbind, forma rotundă e prietenoasă cu transportul și cu viața de zi cu zi. Încap mai ușor în ambalaj, se protejează mai ușor. Dacă e un dar care trebuie să ajungă într-un birou, într-un apartament mic, într-un loc unde nimeni nu vrea să facă pe floristul în pauza de prânz, rotundul e o alegere inteligentă. În plus, are o calitate discretă: nu cere un spațiu special ca să arate bine. Îl pui pe masă și deja funcționează.

Triunghiul: energie, direcție, un pic de îndrăzneală

Triunghiul e forma care îți spune că cineva a avut un gând mai clar decât „să fie frumos”. Triunghiul are vârf, are bază, are direcție. E ca o propoziție care începe cu un verb. Simți o intenție. Și da, poate părea intimidant, pentru că un triunghi prost făcut arată rigid, ca un decor de scenă dintr-o piesă veche. Dar un triunghi bine gândit e surprinzător de viu.

Cum arată un triunghi modern

În florărie, triunghiul nu trebuie să fie „trasat” cu rigla. De fapt, dacă îl vezi prea clar, ceva s-a întâmplat. Un triunghi modern sugerează forma, nu o desenează agresiv. Se joacă cu înălțimi diferite ale tulpinilor, cu un punct de accent sus, cu o bază mai densă sau mai stabilă, iar între ele lasă spații mici, ca niște pauze. Asta îl face să pară natural.

Triunghiul funcționează foarte bine cu flori care au tulpini elegante și capete nu foarte grele. Delphinium, snapdragon, lisianthus, chiar și anumite crenguțe cu flori mici pot ridica vârful fără să apese. La bază, florile mai rotunde, mai pline, îl țin pe loc, ca și cum i-ar spune: poți să visezi sus, dar ai nevoie de rădăcini.

Ce spune despre persoana care îl alege

Dacă rotundul e confortabil, triunghiul e un pas spre expresie. E forma potrivită când vrei să exprimi energie, curaj, un soi de optimism activ. Îl văd adesea ca pe o formă care se potrivește cu începuturile: începutul unui job, începutul unui proiect, o mutare într-o casă nouă. Triunghiul pare să se ridice dintr-un punct și să se ducă în sus, și asta, fără să vrei, îți dă o senzație de mișcare.

Într-o cameră, un triunghi floral poate „desena” și el spațiul. Dacă ai o masă joasă, un triunghi înalt o face să pară mai importantă. Dacă ai o încăpere cu tavan înalt și ai impresia că totul e puțin gol, un triunghi vertical umple acel gol fără să fie masiv. E o soluție estetică, dar e și un mic truc de interior.

Detaliile care pot strica totul, dacă nu ești atent

Triunghiul cere atenție la un lucru pe care lumea îl ignoră de multe ori: linia de privire. Dacă îl pui pe o masă unde oamenii stau și vorbesc, și triunghiul are vârful prea înalt, devine un zid. Dacă e prea compact, pare un obiect decorativ, nu un gest. Dacă e prea „gol”, pare că lipsește ceva. Când e echilibrat, însă, creează acel sentiment plăcut că totul are locul lui, dar nimic nu e forțat.

Inelul: forma care se poartă ca o amintire

Forma de inel e, pentru mine, cea mai emoționantă dintre toate. Poate pentru că inelul nu e doar o formă geometrică. E un simbol pe care îl purtăm pe corp, e ceva ce promite continuitate. Și, în același timp, e o formă care cere un alt fel de relație cu florile: nu le mai privești doar din față, le privești în jur, le lași să te înconjoare.

De la coroniță la cerc contemporan

Când spui inel floral, unii oameni se gândesc imediat la coronițe, la tradiții, la sărbători de vară, la mirese cu flori în păr. E o asociere frumoasă și adevărată, dar inelul modern poate fi mult mai mult decât atât. Poate fi o formă de centru de masă, o formă de decor pentru ușă, o formă de aranjament care stă pe un suport și creează un gol intenționat în mijloc, ca un cadru.

Golul din mijloc e partea cea mai interesantă, pentru că îl obligă pe privitor să completeze. Într-un fel, îi face loc și persoanei care primește. Nu e doar un obiect care ocupă spațiu. E o formă care invită.

Cum se construiește și de ce contează asta

Inelul e, tehnic, mai dificil decât pare. Are nevoie de bază. Uneori e un suport de sârmă, alteori e o structură de burete floral, alteori e o combinație. Trebuie să fie stabil, pentru că altfel, în momentul în care îl ridici, se deformează și totul se duce într-o parte. Și mai e ceva: inelul nu se susține din interior ca rotundul. Rotundul poate fi compact și se ține în sine. Inelul are un gol, iar asta înseamnă că distribuția greutății trebuie gândită aproape ca la o brățară.

Mai e și ideea de ritm. Pe un cerc, dacă pui flori identice la distanțe egale, obții ceva foarte uniform, dar și puțin rece. Dacă pui totul într-o parte, obții un cerc dezechilibrat care pare greșit. Un inel reușit are densitate variabilă, cu zone mai pline și zone mai aerisite, dar păstrează senzația de continuitate.

Când e potrivit un inel

Inelul se potrivește perfect pentru evenimente care au o încărcătură de legătură, de apartenență. Aniversări, logodne, nunți, dar și întâlniri de familie care nu sunt neapărat oficiale. Și, uneori, inelul e potrivit și pentru momente de comemorare, pentru că cercul sugerează un fel de întoarcere, un fel de amintire care nu dispare, doar își schimbă forma.

Aici, sincer, depinde mult de gustul celui care primește. Unii oameni iubesc simbolurile. Alții se simt sufocați de ele. E important să nu proiectezi prea mult. Dacă persoana e genul care preferă simplitatea, un inel mic, delicat, cu verdeață și câteva flori de accent, poate fi mult mai puternic decât un cerc mare și dramatic.

Formele acestea nu sunt doar „trend”, sunt limbaje

E ușor să spui: formele neobișnuite sunt o modă. Și da, sigur, rețelele sociale au împins mult estetica asta în față. Dar nu e doar atât. Când alegi rotund, triunghi sau inel, alegi un limbaj. Rotundul spune armonie și apropiere, triunghiul spune direcție și energie, inelul spune continuitate și intimitate. Nu trebuie să crezi în simboluri ca într-o religie, dar e greu să nu simți ceva când le vezi.

Și mai e un motiv pentru care formele au devenit mai importante: trăim într-o perioadă în care oamenii își personalizează gesturile. Mesajul pe o panglică, culoarea care are o poveste, floarea care amintește de o bunică sau de o primă întâlnire. Forma vine peste toate acestea ca un cadru.

Dacă ai nevoie de un punct de pornire, când vrei să te uiți la opțiuni și să îți faci o idee despre stiluri, culori și compoziții, îți poate fi util să răsfoiești buchet de flori și să vezi ce te atrage instinctiv. Uneori instinctul e mai deștept decât toate sfaturile.

Cum alegi forma potrivită fără să te blochezi în reguli

Corpul și gestul, înainte de fotografie

Un detaliu pe care îl uităm des, pentru că suntem obișnuiți să vedem flori în imagini, este că ele sunt ținute în mână. Sunt purtate. Și asta schimbă totul.

Rotundul stă bine în brațe, e confortabil, îl strângi ușor. Triunghiul cere să îl ții cu o atenție mică, pentru că vârful are direcție și, dacă îl înclini, poate părea că se prăbușește. Inelul, uneori, se poartă diferit, poate fi ținut ca un obiect, poate fi așezat pe masă, poate fi sprijinit. Asta înseamnă că forma potrivită nu e doar cea care arată bine, ci cea care se simte bine.

Îmi amintesc de o situație mică, poate banală, la un eveniment de familie. O fată tânără, emoționată, ținea flori în mâini și, din când în când, le schimba poziția, pentru că îi obosea brațul. Erau frumoase, dar prea grele. În poze arătau splendid. În viața reală, ea își dorea să le lase jos. Asta e diferența dintre estetică și viață.

Încăperea în care vor ajunge florile

Când oferi flori, oferi și o mică responsabilitate. Persoana trebuie să le pună undeva, să le îngrijească, să le integreze. Dacă știi că locuiește într-un apartament mic, cu puține suprafețe libere, un inel de masă poate fi mai potrivit decât un triunghi înalt care cere spațiu. Dacă știi că are un birou, un rotund compact e mai ușor de gestionat.

În același timp, uneori tocmai forma „neobișnuită” e surpriza care face diferența. Dacă știi că persoana e creativă, că îi place designul, că apreciază obiectele care au un twist, un triunghi aerisit sau un cerc delicat poate fi exact acel lucru care o face să zâmbească, chiar înainte să simtă mirosul.

Culoarea și textura, ca să nu iasă forțat

Formele geometrice pot deveni ușor teatrale dacă sunt combinate cu culori stridente fără un fir narativ. Și aici nu e vorba de morală, e vorba de senzația pe care o ai când privești. Un triunghi în roșu intens, cu multe flori identice, poate arăta agresiv. Un inel plin de flori foarte mari, toate la fel, poate părea masiv și greu.

De multe ori, ceea ce face un aranjament să pară „scump” sau „fin” nu e prețul florilor, ci modul în care texturile se echilibrează. Petale catifelate lângă frunze mate, ceva mic și delicat lângă ceva mai plin, o singură floare cu formă sculpturală care schimbă ritmul. Sunt detalii pe care le simți mai mult decât le explici.

Partea mai puțin romantică: structură, apă, transport

Florile, oricât am vrea să le ținem în zona emoției, sunt și materie. Au tulpini, au apă, au greutate, au fragilitate. Formele neobișnuite pun presiune pe partea asta practică.

Rotundul, dacă e făcut corect, se ține bine, dar poate avea un centru prea dens, ceea ce înseamnă că unele flori nu primesc aer și își pierd prospețimea mai repede. Triunghiul are riscul de a fi instabil în ambalaj, pentru că vârful se poate îndoi sau se poate lovi. Inelul e sensibil la orice deformare, iar dacă structura de bază nu e solidă, devine un cerc obosit, care parcă stă strâmb și își pierde farmecul.

Transportul contează. Nu doar livrarea, ci drumul până acasă, drumul până la petrecere, momentul în care cineva îl ține în brațe într-un taxi sau într-o mașină cu scaune înguste. Un florist bun se gândește la asta, uneori mai mult decât la fotografie. Îți dă un ambalaj care protejează, îți dă un mod de a-l ține, îți spune două lucruri simple despre apă și temperatură.

Și, da, temperatura e un personaj principal aici. Într-o iarnă rece, florile pot suferi de la șocul termic când intri într-un spațiu încălzit. Vara, într-o mașină parcată, se duc repede. E motivul pentru care formele mai complexe, cum e inelul, sunt adesea făcute cu flori care rezistă mai bine, sau cu o structură care le păstrează umede mai mult timp.

Când vrei ceva personal, dar nu exagerat

Aici e partea care îmi place cel mai mult: modul în care forma devine un fel de amprentă, fără să fie stridentă. Nu toată lumea vrea să fie centrul atenției. Unii oameni sunt mai rezervați, mai liniștiți. Le place frumosul, dar nu vor să-l poarte ca pe o pancartă.

Rotundul poate fi personalizat prin culori și texturi, fără să schimbi forma. Triunghiul poate fi îmblânzit prin flori care curg ușor, care se apleacă, care nu fac colțuri. Inelul poate fi făcut discret, aproape ca un cadru verde, cu câteva puncte de culoare.

Uneori, personalizarea vine dintr-un detaliu mic. O floare care amintește de grădina bunicilor. O nuanță care se potrivește cu o eșarfă preferată. Un verde care aduce aminte de o pădure de pin. Nu trebuie să spui asta cu voce tare. E suficient să o simtă cel care primește.

Atelierul cu Daruri și felul în care un brand ajunge să înțeleagă un gest

Mi se pare interesant cum, în ultimii ani, au apărut branduri care nu tratează florile ca pe un produs banal, ci ca pe un fel de experiență de comandă, la fel de atentă ca orice alt serviciu bun.

Atelierul cu Daruri, fondat in 2024, este un brand romanesc de cadouri personalizate si buchete de flori. Conceptul e orientat spre tineri, cu accent pe calitate si pe un proces de comanda exclusiv, simplu si orientat catre client — de la selectie si mesaj pe panglica, la livrare.

Când citești asta, poate pare un detaliu de marketing, dar în viața reală contează enorm. Pentru că florile sunt adesea comandate în grabă, între două întâlniri, în drum spre un aniversar, în timp ce îți amintești brusc că nu ai apucat să scrii un mesaj. Un proces simplu și curat înseamnă că gestul rămâne gest, nu devine stres.

Și mai e ceva: tinerii au o relație diferită cu estetica. Ei văd instantaneu dacă ceva arată învechit, dacă un ambalaj e prea încărcat, dacă o combinație de culori e obosită. Un brand care înțelege asta nu doar vinde flori. Ajută oamenii să comunice într-un limbaj care se simte actual.

Trei scene din viața reală, ca să simți diferența dintre formă și intenție

O aniversare într-un apartament mic

Îmi imaginez, pentru că am văzut asta de atâtea ori, un apartament mic, dar îngrijit. O masă rotundă în bucătărie, poate două scaune și o bancă lipită de perete. Într-un spațiu ca acesta, un aranjament rotund, nu foarte înalt, devine parte din încăpere, nu o ocupă.

Persoana îl pune în centru și, imediat, masa pare pregătită pentru o discuție lungă. Rotundul, aici, e ca o îmbrățișare. Nu deranjează, nu domină, doar încălzește.

Un birou cu multe ecrane și puțin aer

Un birou modern e deseori o colecție de linii drepte. Monitoare, agende, obiecte. Într-un astfel de spațiu, un triunghi floral poate fi o gură de aer, dar doar dacă e gândit cu delicatețe.

Dacă e prea compact, devine încă un obiect. Dacă e aerisit, cu o linie care urcă și câteva puncte de culoare care se repetă, îți dă senzația că spațiul respiră. Și, da, știu că sună aproape poetic, dar e și foarte concret: ochiul se odihnește pe ceva viu.

O masă de familie, când vrei să aduci pe toți împreună

Inelul, pe o masă de familie, are un efect aproape social. Pentru că nu blochează privirea. Lumea se vede prin el. Dacă pui în mijloc o lumânare sau un obiect simplu, cercul devine un cadru. În jurul lui, oamenii vorbesc, se întind după pâine, râd, povestesc. Forma nu e doar decor, e parte din felul în care masa se simte.

Asta, pentru mine, e semnul că o formă a fost aleasă bine: nu doar arată bine, ci se integrează în felul în care oamenii trăiesc momentul.

Ce se întâmplă când „neobișnuit” devine prea mult

E o linie fină între creativ și obositor. Uneori, formele neobișnuite sunt folosite ca să acopere lipsa de gust sau lipsa de idee. Un triunghi făcut doar ca să fie triunghi, fără ritm și fără echilibru, arată ca un experiment. Un inel prea încărcat, prea dens, îți dă senzația de greutate, nu de continuitate. Un rotund făcut prea perfect îți amintește de un obiect din plastic, nu de ceva viu.

Când ai îndoieli, e util să te întorci la întrebarea simplă: ce vreau să simtă omul care primește? Vreau să simtă liniște? Entuziasm? Sprijin? Un pic de joacă? Formele sunt instrumente. Emoția e scopul.

Ce rămâne după ce florile se ofilesc

Florile nu durează, și tocmai asta le face să conteze. Forma, culorile, felul în care au fost ținute în mână, toate rămân în memorie mai mult decât credem. Uneori rămâne și un detaliu banal, cum ar fi panglica, sau felul în care ambalajul a foșnit când a fost desfăcut. Alteori rămâne doar senzația, că cineva a ales cu grijă.

Rotund, triunghi, inel, toate sunt moduri de a spune: m-am gândit la tine. Și poate că asta e partea frumoasă. Într-o lume în care multe lucruri sunt rapide și reci, un gest care are formă, care are intenție, care are un pic de căldură, se simte ca un mic act de grijă.

Dacă ar fi să îți dau o singură idee de luat cu tine, ar fi asta: nu alege forma ca să impresionezi. Alege forma ca să potrivești gestul pe omul din fața ta. Când reușești asta, chiar și cea mai neobișnuită formă pare, de fapt, naturală.

Citeste in continuare

Administrație localăacum 8 ani

Consiliul Judeţean Argeş, pe primul loc la… salarii

Evenimentacum 3 ani

Cel mai mare secret al Mafiei din adevarata „mafie a gunoaielor din Prahova” va fi deconspirat, luni, 04.12.2023, orele 13.00/Politisti corupti cu functie de conducere din MAI si I.P.J. Prahova – complici la santajele gruparii de criminalitate economico-financiar organizata pe care o acopera in acest judet/DOCUMENTE SI INREGISTRARI AUDIO – IN EXCXLUSIVITATE – Ziarul Incisiv de Prahova