Connect with us

Eveniment

Increngătura politică ascunsa a gunoaielor(IX)/Ce înseamnă ca frațiile din servicii sa pună mâna pe CONPET SA Ploiesti?

Publicat

pe

Oare cum a ajuns FRATELE MAI MARE sa fie subalternul FRATELUI MAI MIC? Sau în traducere liberă ce înseamnă ca frațiile din servicii sa pună mâna pe CONPET SA Ploiesti?

Prahova nu a dus niciodată lipsă de scandaluri cu miză financiară enormă. Pentru că întotdeauna din Prahova au fost oameni puternici implicați în deciziile luate de vârf și este aproape inutil să-i mai amintim pe cei care au fost la vedere.
Există actori care învârt banii cu lopata, care și-au subordonat o latură a activității economice, din județ și nu numai, care au știut să ungă toate rotițele ca nimeni să nu-i deranjeze. Evident, nu pot face asta fără acceptul șefilor politici, aflați într-o frăție directă sau bine unsă prin interpuși. Când vremurile o cer, interesele se pot întâlni sau pot fi bine sincronizate la un corn sau un pahar cu lapte.
Un asemenea domeniu îl reprezintă tot ce înseamnă colectarea, transportul,depozitarea/valorificarea gunoaielor în județ dar si eliminarea deşeurilor de foraj.
Ce a transmis Costel Alexe la Bruxelles și ce i-a spus comisarul pentru mediu
In pofida solutiilor asumate de Guvern pentru inchiderea procedurilor de infringement declanşate de Comisia Europeană impotriva României in domeniul tăierilor ilegale de lemn şi pentru nefinalizarea Programului national de control al poluarii, au fost analizate vineri, la Bruxelles, de catre ministrul Mediului, Costel Alexe, si comisarul european pentru mediu, oceane şi pescuit, Virginijus Sinkevičius, catastrofele de mediu in Judetul Prahova continua, sub ochii si cu acordul si sprijinul celor doi directori Florin Diaconu si Gabriela Munteanu.
Comisia Europeana i-a reprosat Romaniei nerespectarea obligaliilor nationale, asumate prin directiva privind evaluarea strategică de mediu:
„ In cazul Romaniei, autoritatile nationale nu au fost în masură sa verifice efectiv operatorii si sa aplice sanctiuni corespunzatoare. Inconsecventele din legislatia natională nu permit interventia ferma a autoritatilor romane.”
Prin urmare, Comisia a decis miercuri sa trimita Romaniei o scrisoare de punere în intarziere, acordandu-i un termen de o luna, pentru a lua masurile necesare în vederea remedierii deficientelor identificate de Comisie. In caz contrar, Comisia poate decide sa trimita autoritatilor romane un aviz motivat.
Comisarul european pentru mediu, Virginijus Sinkevičius, a subliniat ca apreciaza deschiderea pe care actuala conducere a Ministerului Mediului, Apelor si Padurilor o manifesta catre societatea civila şi ca isi doreste sa viziteze cat mai curand România.
Pe fondul catastrofelor ecologice din judetul Prahova, problemele de poluare & deseuri se extind si se amplifica
Continuam seria noastra de dezvaluiri despre ilegalitatile savarsite de coducerea Agentiei de Protectie a Mediului Prahova si legaturile suspecte ale directorului Florin Diaconu, cu reprezentantii firmelor care continua sa incalce legea, in coautorat cu directorul Garzii de Mediu Prahova, Gabriela Munteanu, chiar daca Florin Diaconu a fost sanctionat si retrogradat.
Revenind la prietenii si protectorii acestor indivizi, va indicam sa observati spectrul de ilegalitati prin care, in actele directorale ale domnului Florin Diaconu si Gabriela Munteanu, acestia confera protectie acestor personaje si firmelor implicate in respectivele inexistente servicii de mediu si, de asemenea, impiedica accesul firmelor serioase sa ofere serviciile ecologice atat de necesare judetului Prahova.
In continuare, vom prezenta caracatita de la Conpet SA Ploiesti.


Se presupune ca fiind mai mare în „Grad „Sorin sa ii fie superior lui Radu, dar documentele și orgranigrama ne spun altceva
Deci organigrama spune ca fratele mic e șef la fratele mare. Și cand te gândești ca fratele mare pe vremea când conducea serviciul economic al SRI PH a pus umărul ca fratele mic sa ajungă și el la Conpet SA Ploiesti.


Dar lăsând aceasta frăție la locul ei și studiind organigrama Conpet SA vedem din nou ca frațiile și-au dat mâna, ca de… asa este și în fotbal.
Observam ca: Conpet o companie listata la BVB încă din anul 2015 , respecta într-un tot unitar legislația Europeană având implementata directiva europeana 114/2008 cu obligativitate pentru toate statele membre din 2012 asa cum o spun documentele
Totul frumos pana la un punct
Pai de când frate partea cu ICP (Protecția Infrastructurilor Critice) În loc sa aibă în subordine Mediu ca asa zice D. E. 114/2008 ARE IN SUBORDINE administrativul?


Asa e la noi la români și mai ales într-o companie listata la bursa.
Și pentru ca să ne lămurim ca Serviciul Mediu nu e la o alta frăție am studiat atent organigrama Conpet.. Și p’tiu drace ce sa vedem: serviciul mediu este acum Birou Autorizații Mediu, dar la loc de cinste în directa coordonare a directorului adjunct…
Și ca de, văzând locul de cinste acordat serviciului mediu și făcându-ne curioși cui au cedat frații Necșulescu ceva ce de drep prin D. E. 114 /2008 le aparținea iată ce am descoperit:


Directorul General Adjunct care are în subordine ceva ce de drept aparținea fraților este nimeni alta decât ANAMARIA Dumitrache, cumnata sefului de la DIPI.


Reamintim ca, cumnatul Tiberiu Dumitrache a fost numit noul șef al serviciului secret al Ministerului de Interne. El a fost urmărit penal și pus sub învinuire în dosarul DIPI 2, caz în care fostul ministru de Interne, Petre Tobă, a fost acuzat de favorizarea făptuitorului. Este vorba despre deturnarea fondurilor operative ale DIPI.
Noul șef al DIPI a scos 10.000 de lei din fondurile operative invocând operațiunile „Barbarosa” și „Viteazul”.
Fratele lui Tiberiu Dumitrache este ofiter la SRI, Directia A Bucuresti.
Tatal acestora este Dumitrache Gheorghe.
Generalul maior în rezervă Ovidiu Soare, fost şef al Inspectoratului pentru Apărarea Constituţiei şi Securitate Economică din cadrul SRI, a fost condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare pentru fapte de corupţie. Soare a primit trei condamnări, pentru trei infracţiuni de luare de mită, fiecare de câte trei ani cu suspendare şi interzicerea unor drepturi civile timp de doi ani, pedepse care se contopesc. Tot trei ani de închisoare cu suspendare a primit şi fostul colonel Gheorghe Dumitrache de la SRI Prahova. Acesta din urmă este cuscrul liderului de sindicat Liviu Luca.
Emil „Cico” Dumitrescu, fost secretar de stat în Ministerul de Interne şi de consilier de stat la Administraţia Prezidenţială, a fost achitat în acest dosar.
Potrivit procurorilor DNA, cei doi foşti ofiţeri SRI au fost implicaţi, în perioada 1996-2002, în activităţi de traficare a influenţei şi luare de mită. Cei doi pretindeau şi primeau de la mai mulţi oameni de afaceri sume importante de bani şi bunuri materiale în schimbul protecţiei acordate, atât în domeniul economic cât şi în domeniul activităţii organelor judiciare, dar şi de justiţie.
Dumitrache i-a oferit şefului său, Ovidiu Soare, bunuri şi servicii încorporate în construirea a două imobile în localitatea Călineşti, judeţul Prahova. În schimb, acesta din urmă, şi-a protejat subalternul în cadrul serviciului, prin demersuri oficiale pentru avansarea lui în funcţii şi grade superioare.
Noul șef de la „Doi și-un sfert” este fiul colonelului SRI în rezervă Gheorghe Dumitrache, condamnat la închisoare cu suspendare. De asemenea, socrul său este Liviu Luca, fost sindicalist condamnat la 10 ani de închisoare, într-un dosar în care a fost condamnat și Sorin Ovidiu Vântu.
Potrivit informațiilor prezentate în trecut de jurnaliștii din România, Gheorghe Dumitrache e fost ofițer de Securitate, după Revoluție, în anii ’90, devenind numărul 2 din SRI Prahova, de unde s-a și pensionat.


În februarie 2013, Înalta Curte l-a condamnat definitiv pe Gheorghe Dumitrache, la 3 ani de închisoare cu suspendare sub supraveghere, pe un termen de încercare de opt ani, pentru trafic de influenţă, dare de mită, încercarea de a determina mărturia mincinoasă.
„Potrivit DNA, din probele administrate de procurori a rezultat că în perioada 1996-2002, Dumitrache a lucrat la Secţia de Informaţii a judeţului Prahova având funcţia de şef sector, fiind subordonat pe linie profesională generalului Ovidiu Soare, care a condus la nivelul structurii centrale din cadrul SRI Diviziunea „A” şi ulterior Inspectoratul pentru Apărarea Constituţiei şi Securitate Economică. Din anul 2002, colonelul Dumitrache a fost avansat la unitatea condusă de Ovidiu Soare, din Bucureşti, unde a lucrat până în anul 2005. În perioada respectivă, între cei doi foşti ofiţeri SRI s-au stabilit relaţii care excedau cadrului deontologic şi profesional, fiind implicaţi în activităţi de traficare a influenţei, luare de mită etc., în sensul că pretindeau şi primeau de la mai mulţi oameni de afaceri sume importante de bani şi bunuri materiale în schimbul protecţiei acordate, atât în domeniul economic, cât şi în domeniul activităţii organelor judiciare, dar şi de justiţie. Dumitrache i-a oferit şefului său foloase de ordin material reprezentate de bunuri şi servicii, încorporate în construirea a două imobile în localitatea Călineşti, judeţul Prahova, (aparţinându-i lui Ovidiu Soare). În schimb, acesta din urmă şi-a protejat subalternul în cadrul serviciului, prin demersuri oficiale pentru avansarea lui în funcţii şi grade superioare. Datorită susţinerii de care a început să beneficieze, Dumitrache a început să desfăşoare, începând din anul 1996, activităţi de protejare a unor oameni de afaceri din judeţul Prahova, intervenind, la cererea acestora, la factori de decizie din SNP Petrom, Lukoil SA, dar şi la ofiţeri de poliţie şi magistraţi. Intervenţiile erau legate de iniţierea şi derularea unor afaceri comerciale profitabile, dar şi de obţinerea de soluţii favorabile în cazul unor dosare penale pe care cei în cauză le aveau pe rol. În aceleaşi scopuri, Dumitrache l-a atras în această activitate infracţională şi pe Radu Balici – general de brigadă (în prezent decedat). Pentru traficarea influenţei, cei doi au pretins şi primit, în mod repetat, de la doi oameni de afaceri suma de 1.496.675.579 de lei vechi şi 102.600 de dolari. Probele din acest dosar relevă faptul că Gheorghe Dumitrache, col. (r) SRI, a susţinut în faţa mai multor persoane că finul său, fostul şef al DIICOT Gheorghe Muscalu (actual membru în Consiliul Superior al Magistraturii-n.r.), şi fostul procuror general adjunct Marcel Sîmpetru (fost consilier în cadrul CSM, care a demisionat din funcţie în urma unui scandal de corupţie-n.r.) i-au promis că dosarul său va fi repartizat unui procuror care să dea o soluţie favorabilă lui. Potrivit rechizitoriului, în convorbirea telefonică din 14 martie 2006, Dumitrache îi relata finului său, procurorul Gheorghe Muscalu, că a discutat despre dosarul lui penal cu primul adjunct al procurorului general al Românei de atunci, Marcel Sîmpetru. În cadrul unei întâlniri speciale cu Muscalu, Dumitrache i-a relatat că procurorul Marcel Sîmpetru i-a spus să stea liniştit în legătură cu dosarul penal de la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA), deoarece procurorul anchetator care îl instrumentează va fi mutat în altă unitate, după care dosarul va fi dat unui alt procuror.”, scria presa vremii.
Socrul noului șef „Doi și-un sfert”, condamnat împreună cu Sorin Ovidiu Vântu
Socrul lui Tiberiu Silviu Dumitrache este Liviu Luca, fost sindicalist condamnat la 10 ani de închisoare, într-un dosar în care a fost condamnat și Sorin Ovidiu Vântu.
În 2018, Liviu Luca, aflat în detenţie din vara anului 2016 şi condamnat definitiv în mai multe dosare pentru infracţiuni de instigare la delapidare şi spălare de bani, a primit o pedeapsă finală de 10 ani de închisoare, după ce a solicitat în instanţă contopirea pedepselor din dosarele judicate la mai multe instanţe. Sentinţa de zece ani de închisoare după contopirea pedepselor este definitivă.
Curtea de Apel Ploieşti a dispus definitiv ca fostul sindicalist Liviu Luca să execute 10 ani de închisoare după contopirea pedepselor din mai multe dosare în care acesta fusese condamnat pentru infracţiuni legate de patrimoniul companiei Petromservice.
La finalul investigatiilor si dezvaluirilor va vom prezenta o dezvaluire care va arunca in aer sistemul judiciar si sistemul penitenciar din Romania: cum isi efectueaza Luca Luca pedeapsa in inchisoare (in birourile dintr-o cladire achizitionata prin interpusi chiar langa puscarie, inainte de incarcerare, fara paza…conducand afacerile in Romania „lucrului bine facut”).
Dupa prezentarea „caracatitei” in toata splendoarea ei o sa revenim cu dezvaluiri despre mafia gunoaielor si ale celor din Conpet SA Ploiesti. Suntem la 10% din dezvaluiri. (Cristina T.).

Eveniment

In contextul crizei provocate de coronavirus – Ziarul Incisiv de Prahova sprijina producatorii autohtoni si consumatorii/Cumparati produse romanesti – livrari la domiciliu

Publicat

pe

De

BNR are încă timp să ia prima măsură în favoarea populației și companiilor, de când a debutat criza de sănătate publică și de când economia s-a înscris spre recesiune. Fie azi, fie mâine, BNR poate reduce dobânda cheie spre 1%, ușurând astfel povara bancară a populației și companiilor afectate de criză și inversându-și cu 180 de grade tendința consacrată în ultimele 2 săptămâni: nimic pentru populație, totul pentru acționarii băncilor. În cea mai mare criză de pe parcursul generației noastre, ceea ce se va defini ca o criză generațională, BNR nici măcar nu a redus dobânda cheie până la minimum istoric precizeaza analistul economic Radu Teodor Soviani:

Se va ridica BNR la înălțimea crizei și va reduce, în mod real și urgent, dobânda cheie spre 1%? Până acum, în mod real, nimic pentru populație.
De ce BNR nu a redus agresiv dobânda de politică monetară de la 2,5% spre 1% în ședința din 20 martie, reducând astfel cert povara bancară pe populație? De ce ales să reducă dobânda doar cu 0,5 puncte, în condițiile în care reducerea aceasta a fost anulată ex-ante (dobânzile din piață, anterior, în condiții de lichiditate, se majoraseră cu 0,41 puncte).
De ce și puterea și opoziția (care au născut împreună conducerea colectivă a BNR) evită măcăr să pună în discuție principala măsură care ar avea efect real pentru reducerea poverii bancare (și limitarea degradării nivelului de trai) și anume costul creditului, deja mare înainte de criză și insuportabil dacă BNR mai rapid și Consiliul Concurenței (atent) nu iau măsuri reale? BNR nu a redus nici măcar până la minimul istoric de 1,75 dobânda cheie, în timp ce toate băncile centrale se află la minime istorice.
Puterea, prin OUG, propune creșterea poverii bancare a populației: așa numita măsură de urgență privind suspendarea plăților prin includerea dobânzilor în principal, nu numai că era posibilă și înainte de OUG, dar creștere povara bancară a populației după criza de sănătate publică. În înțelegere cu BNR (fereastra de ,,a aplica la această facilitate” este rezumată la starea de criză timp în care BNR ține dobânzile sus). Cine aplică acum, chiar dacă BNR va lua ulterior decizia de reducere agresivă a ratei de dobândă nu va beneficia de capitalizarea dobânzilor mici. Deci această OUG îmbie populația să accepte oferta otrăvită cât încă dobânzile sunt mari. Puterea IGNORĂ soluția reducerii reale a dobânzilor.
Opoziția, prin Parlament, propune ceva de genul să nu se plătească rate de principal și dobânzi. Zău? Și cine le plătește. De ce atât puterea cât și populația ignoră cel mai la îndemână instrument, măcar prin aducerea agresivă în spațiul public astfel încât să înțeleagă și cei pe care ei i-au numit politic în Consiliul BNR, că au la îndemână reducerea dobânzii cheie de către BNR spre 1%?
Iată ce s-ar întâmpla dacă BNR ar fi redus/ar reduce în mod real și de urgență dobânda cheie spre 1%. Astăzi sau cel târziu mâine, 30 martie 2020:
la resetarea din 31 martie 2020 a creditelor pentru populțaie, rata de dobândă ROBOR la 3 luni (în funcție de care se restează creditul și la care se adugă 1,9-4 puncte procentuale) ar fi fost spre 1,5% (față de 2,6 în prezent). Asta înseamna o reducere semnificativă a ratei de dobândă plătită de populație la credite în perioada de criză și pe cale de consecință, un plus de disponibilități financiare pentru populație în scopul subzistenței, și nu pentru bănci (soluția propusă prin OUG), pentru majorarea profiturilor. Dacă BNR reduce dobânda spre 1% după 31 martie, sau după ce guvernul dă metodologia de ,,suspendare” a ratelor (prin capitalizare) este prea târziu.
o astfel de reducere ar conduce și la scăderea semnificativă a costului la care se împrumută statul român în această perioadă complicată (și echivalent o reducere a profitului băncilor), deci o pantă mai lină de creștere a datoriei publice (pe care tot populația și companiile o plătesc);
o astfel de reducere ar fi fost de natură să penalizeze capitalurile speculative astfel încât BNR să nu ofere un prietenos curs de schimb pentru ieșirea acestora (și a profiturilor băncilor), cum face acum când țintește cursul și nu dobânda;
iar o astfel de măsură, însoțită de obligativitatea ca băncile să marcheze la piața valoarea titlurilor de stat din portofoliu (și să aducă capital, inclusiv să nu mai externalizeze profituri) ar fi contribuit la costuri decente pentru împrumuturile noi ale statului român.
o astfel de măsură ar încuraja în mod real populația care încă mai are capacitatea să plătească, ca, din ceea ce achită și acum lunar, să achite băncilor mai mult din principal (și să scadă povara bancară viitoare), și nu să își mărească principalul prin capitalizarea dobânzii, crescându-și povara bancară și având certitudinea incertitudinii veniturilor din perioada de după criza de sănătate publică. La dobânzi mici, plătind aceeași rată lunară, mai mult se duce spre reducerea principalului (pentru că devine costul mai mic cu dobânzile inclus în rata lunară). Este necesară inclusiv țintirea spre zero a comisioanelor bancare pentru plată anticipată
Ce au ales cei din BNR să facă nețintind o rată a dobânzilor spre 1% ci țintind cursul de schimb (nepenalizator pentru capitalurile speculative)?
au ales să vulnerabilizeze populația în fața crizei – în mod concret neluând nicio măsură pentru populație. Reducerea timidă de 0,5% a fost anulată ex-ante prin evoluția ROBOR ascendentă de dinainte de decizie (cu 0,41%). Dar Consiliului Concurenței și alte autorități ale statului au instrumentele și capacitatea să documenteze înțelegerea la preț și specularea economică a pandemiei, în favoarea unor obligații personale și nu în favoarea populației;
au ales să favorizeze externalizarea profiturilor băncilor și a capitalurilor speculative, nepenalizate prin curs și să nu oblige băncile să aducă capital dacă speculează nevoia de bani a statului, în perioadă de criză;
au ales, împreună cu Guvernul, o modalitate nepermisă în situație de criză, să majoreze povara bancară a populației prin ,,facilitatea” de dobândă la dobândă fără să fi țintit în prealabil un nivel de dobândă adecvat crizei fără precedent prin care trecem.
În această criză fără precedent, băncile centrale care țintesc măsuri către populație (mai puțin România și Rusia) au luat următoarele măsuri:
FED-ul american a redus dobânda practic la zero (în 2 etape, prima în 3 martie 2020), astfel încât să scadă povara bancară la un minim istoric pentru populație. Guvernul SUA a interzis băncilor operațiunile prin care erodează profiturile impozabile (BNR favorizând prin prevederile sale privind provizioanele ca, deși băncile din România au avut profit record anul trecut – 1,3 miliarde Euro), să nu plătească impozitul aferent exercițiului bugetar). Tot Guvernul SUA interzice acționarilor băncilor ca din profituri să răspcumpere acțiuni la prețuri discountate de criză și să speculeze astfel criza, pe baza profiturilor anterioare. Rețineți: în SUA avem minim istoric al dobânzii. Practic zero.
Banca Centrală a Angliei a redus în două rânduri dobânda, întâi la 0,25 și apoi la 0,1, astfel încât a ușurat povara bancară pe populație, rămânând mai mult disponibil din rata anterioară crizei pentru nevoile curente. Minim istoric al dobânzii.
Polonia a redus încă din 17 martie dobânda cheie la nivelul minim istoric de 1% (de la 1,5%).
Cehia redusese deja dobânda cheie de la 2,25% la minimul istoric de 1,75% și a anunța băncile comerciale să nu cumva să distribuie dividende în perioada următoare.
Ungaria a anunțat morotariu în privința ratelor și dobânzilor bancare în condițiile în care dobânda de politică monetară era deja la minimul istoric de 0,9%.
România a ales să nu reducă dobânda nici măcar până la minimul istoric de 1,75%. Măsura reducerii de la 2,5% la 2% era potrivită dacă economia încetinea ușor și nu într-o criză fără precedent pe parcursul vieții noastre, în care în mod cert vom avea recesiune. Dramatică. Se vor pierde sute de mii de locuri de muncă. Și zeci de mii sau sute de mii de companii vor da faliment.
Așdar, în timpul ce băncile centrale luau măsuri reale pentru populație (în condiții de piață) BNR a ales să mimeze reducerea de facto a ratei de dobândă (a redus dobânda cheie de la 2,5% la 2%) după ce ex-ante dobânzile ROBOR se majoraseră în piață (în condiții de lichiditate – deci existând bani!!!), și practic BNR nu a făcut nimic pentru populație, ci doar pentru acționarii băncilor.
Un singur corespondent mai găsesc în lume, echivalent: Rusia, care a păstrat rata de dobândă cheie la 6%, cam ceea ce a făcut și BNR, având în vedere că dobânda medie la creditele pentru persoanele fizice este permisă și tolerată de BNR la nivelul de 7,03% (deși dobânda cheie este de numai 2%).
Subliniez că o anulare a ratelor sau o ștergere a dobânzilor este o măsură himerică. Cine le plătește? Dar reducerea poverii bancare în perioadă de criză prin reducerea substanțială a dobânzilor practicate la credite, nu numai că este o măsură adecvată dar este și posibilă. Pe 3 paliere:
Reducerea în mod real a dobânzii cheie spre 1%. În prezent este 2%, redusă timid de BNR în 20 martie cu 0,5% până la 2%. Nu e nici măcar la minimul istoric de 1,75%.
Reducerea marjei de profit a băncilor comerciale prin reducerea spread-ului dintre dobânzile pe care le plătesc la depozite și cele pe care le încasează la credite. În condiții de piață, pe care reducerea dobânzii BNR spre 1 la sută le-ar favoriza. În prezent băncile plătesc 2% la depozite și încasează 7% la credite – un interval mai mare decât în criza de lichiditate din ianuarie-martie 2009, când marja era de 4 puncte procentuale, dar dobânda la credite era mai mare cu un sfert decât dobânda la depozite. Acum dobânda la credite este mai mare cu 250% față de dobânda la depozite (marja de 5 puncte procentuale)
Se încurajază astfel situația în care aceia care pot încă să plătească în avans ratele de capital din aceeași sumă pare care o plătesc în prezent ca rată să achite mai mult principal și mai puțină dobândă (dobânzile fiind reduse). Iar celor care chiar nu pot să plătească, într-o primă fază, li se pune în plus la credit (li se capitalizează) dobânda, dar la un nivel mult mai mic decât în prezent.
Așdar,
BNR poate și astăzi și mâine să ia o decizie reală în favoarea populației și să nu țintească doar propriile interese și de grup, reducănd astfel în mod real povara bancară pentru populație. Asta înseamnă o măsură cu adevărat excepțională (și nu mimată, cum a făcut în 20 martie, în esență, măsuri integral în favoarea băncilor) și să reducă rata de dobândă cheie spre 1%, astfel încât povara financiară pe populație să scadă, în perioadă de criză și nu să crească.
Simultan Consiliul Concurenței trebuie să verifice în cel fel s-au înțeles și se înțeleg băncile la scutul BNR, astfel încât să ridice rata de dobândă ROBOR din piață, anterior deciziei din 20 martie 2020, ceea ce reprezintă a anulare ex-ante a reducerii de 0,5 puncte procentuale. În mod real, nimic pentru populație.
Iar băncile trebuie convinse legal (de BNR și Consilul Concurenței) să lase în perioada de criză specula manifestată și pe perioada de boom economic (la scutul BNR) și să nu se mai înțeleagă în privința costului creditului. Ele trebuie să reducă spread-ul – marja de dobândă dintre dobânzile pasive (cât îi costă ca să atragă banii) și dobânzile active (la cât plasează banii în perioada de criză).
În ianuarie 2020, băncile plăteau în medie la depozitele populației 2,01% pe an, și percepeau la creditele pentru populație, în medie, 7,03% pe an. Asta înseamnă o marjă de profit de 5,02% pe an pe care BNR o conservă și o încurajează prin neluarea vreunei măsuri care să reducă povara bancară pentru populație ci din contră, să o majoreze. Graficul dobânzilor la depozite și credite în ultimul an este mai mult decât elocvent:
Concluzionez spunând că există mecanismele legale pentru reducerea acestei marje, în condiții de piață, de la 5,02% la cel mult 2%, dacă mecanismele statului de drept din România reușesc în starea de alertă și de urgență în care ne aflăm, să documenteze de ce nu reduce BNR dobânda cheie spre 1% imediat și de ce nu sunt aplicate mecansimele legale prin care dobânzile la credite în perioada de criză pot să coboare de la 7% spre 3,5%. Desigur, ,,riscul” (pe termen scurt așa cum s-a demonstrat în Polonia, Cehia și Ungaria) este ca BNR să nu mai ofere cursuri prietenoase de ieșire obligațiilor economice și să țintească prin măsurile luate în mod evident, populația și nu să lase nepenalizate capitalurie vagoaboande, pe care nu le protejează țintind cursul și nu dobânda.
Dacă cel târziu mâine, 31 martie 2020, BNR va reduce dobânda de politică monetară spre 1%, nu s-ar mai așeza în mod păgubos pentru populație și pentru banul public, mereu, ,,în spatele curbei” față de toate băncile centrale (mai puțin Rusia) și mai ales, față de populație. În prezent BNR pare să se situeze în schimb ,,mult în fața curbei” față de propriile obligații economice, consolidate în ultimii 30 de ani. Procedând astfel, BNR ar putea inversa actuala situație din criză în care populația, cea mai lovită de criză economică este pusă în situația să prefinanțeze profiturile băncilor comerciale. #puterealupuluipoliticiimonetareestehaita. (Paul D.).

Citeste in continuare

Eveniment

LA TÂRGU JIU, MEDICII SE REVOLTĂ ÎMPOTRIVA POLITRUCILOR

Publicat

pe

De

”Incă o dată, a suta, a mia oară, părerea noastră, a medicilor, nu a contat în ochii celor care decid POLITIC problemele MEDICALE.”

Doctorul Neagu Valentin, în numele unor cadre medicale din Spitalul Județean de Urgență Târgu Jiu, m-a rugat să vă spun ce se întâmplă acum, cu adevărat, acolo, și cât de aproape suntem de un nou caz Suceava, din cauza obtuzității celor care decid, și care pun în pericol nu doar pacienții, ci și cadrele medicale.
Ca să nu se ajungă la infectarea întregului spital din Târgu Jiu, o parte dintre medici au amenajat la parterul sediului din str. Tudor Vladimirescu un circuit destinat EXCLUSIV suspectilor de COVID-19.
Au amenajat acolo, in timp record, chiar si o sală de operatii, cu tot ce este necesar.
Din pacate, cei care decid au dat dispozitie scrisă ca acel nou circuit să nu fie folosit, si ca pacientii să urmeze un circuit criminal, pana la etajul al treilea al spitalului.
Deja a apărut o urgență, si deja un prim suspect de coronavirus a fost operat acolo, la etajul al treilea.
Urmarea?
Practic, sectia de chirurgie in care a fost operat acel pacient este ca si desfiintată.
Au fost mutati mai multi pacienti care erau internati acolo, si acum cadrele medicale asteapta cu sufletul la gura sa vina rezultatul testului de coronavirus pentru pacientul operat la etajul al treilea.
Citiți până la capăt mărturia doctorului Neagu, ca să înțelegeți cum se ajunge la infectarea unor spitale întregi, chiar si atunci cand cadrele medicale se dau peste cap si incearca sa faca din rahat bici.
IATĂ MĂRTURIA CHIRURGULUI NEAGU VALENTIN:
”Astazi am trait o zi trista.
Am asistat neputincios la desfiintarea, practic, a unei sectii de chirurgie, din spitalul judetean, cu cincizeci de paturi, două săli de operatie, compartiment de chirurgie infantila si chirurgie toracica, două săli pentru pansamente, sala de mese, magazii, vestiare, camera de monitorizare a pacientilor.
Au fost mutati opt pacienti , inclusiv chirurgia infantila, pe sectia de chirugie I si un pacient a fost externat.
Cum s-a ajuns aici?
De mai bine de o saptamana, noi, chirurgii, am facut demersuri pentru stabilirea unui compartiment izolat de restul spitalului, in care accesul sa se faca direct din exterior, sa existe un cabinet de consultatii, in care pacientul suspect sau confirmat cu Covid-19 sa fie consultat de medicul specialist, care sa decida internare in chirurgie pentru operatie (sau in altă sectie) sau transfer la Boli Infectioase pentru tratament si izolare.
De aici, pacientul internat, sa mearga pe cel mai scurt drum spre sala de operatie, apoi spre patul de reanimare (toate la parter, in acelasi loc).
A fost realizata alimentarea cu oxigen a salii de operatii, a două saloane de ATI, dotarea cu ventilatoare a patru paturi ATI, masa de operatii, lampa de operatii, aparat de anestezie, camera decontaminare cu trei compartimente unde se poate dezbraca in siguranta personalul de costumul de protectie, se poate face dus si apoi se poate imbraca echipamentul obisnuit de spital, cale directa spre exterior de evacuare a deseurilor contaminate, incapere de sterilizare cu pupinel destinat sterilizarii instrumentarului chirurgical metalic, campuri operatorii si halate chirurgicale sterile, de hartie, solutii dezinfectante, nebulizator de sterilizare a incaperii, camera pentru personal, etc.
A fost gandit de noi toti si acceptat unanim ca cea mai buna solutie pentru protejarea restului pacientilor din spital si a personalului medical si de curatenie. Atasam documentul cu toate semnaturile celor care au fost de acord cu aceasta solutie.
A fost prezentă conducerea spitalului si reprezentantul Consiliului judetean, la fata locului, si au apreciat solutia.
Am demonstrat ca acest concept este recomandat de Colegiul American de Chirurgie.
Urmarea?
Sambata seara a sosit o hartie de la conducerea spitalului in care era desemnata ca sala de operatii pentru pacientii suspecti sau confirmati cu Covid-19 , sala de operatii de la etajul III al blocului operator, ultimul etaj din spital, cu traseu al bolnavului infectat, prin unicul lift care deserveste intreg blocul operator (sectiile de chirurgie generala, infantila, toracica, plastica, ortopedie, urologie).
Se mentiona că, dupa operatie, pacientul va fi plasat intr-un salon la etajul III sau in sectia ATI II, comună intregului spital.
Ieri seara a sosit primul pacient suspect de contaminare cu virus, aflat in izolare la domiciliu, cu fiica venita din strainatate, prezentand o urgenta chirurgicala.
Am reluat telefoanele, rugamintile, argumentele, sa se renunte la acest traseu criminal, al pacientului prin spital.
Am asteptat inca 7 ore, dupa o garda de 24 de ore, un raspuns.
Tacere.
Toata lumea din biroul personal s-a acoperit de hartii si ne-a abandonat.
Asadar, am operat pacientul unde au stabilit dansii, echipati in costume achizitionate de la Dedeman, cu saci de nailon ca protectie pentru incaltaminte, fara camera de decontaminare, fara a putea face dus, dupa interventie.
Multumirile pacientului au fost o palida consolare.
Ne intrebam cu totii daca rezultatul testului la virus va fi pozitiv.
Ne intrebam cu totii daca familiile noastre, prietenii nostri, oamenii dragi vor mai fi in siguranta in acest spital.
Noi ne-am facut datoria pana la capat (in dezastruoasele conditii impuse), nu am pasat bolnavul altcuiva, nu am fugit acasa pentru că terminasem programul.
Inca o data, a suta, mia oară, parerea noastra nu a contat in ochii celor care decid politic problemele medicale.
Probabil dorm linistiti, la distanță de pericol, in sanul familiilor lor bine protejate, ba am primit chiar si hartie in care ni se specifica sa nu mai venim la birouri pentru nicio problema.
Ne intrebam daca la fel de nepasatori vor fi si in cazul in care in acest spital ar ajunge un membru al familiilor lor?
Dr. Neagu Valentin
Chirurg primar.”

Citeste in continuare

Eveniment

Doamna subprefect de Prahova, Maria Mihaela Duta, s-a implicat prompt in situatia incendiului de la padurea Scrovistea

Publicat

pe

De

Prezenti la fata locului jurnalistii de investigatii de la ziarele Incisiv de Prahova si Incisiv National, observand lipsa de reactie a autoritatilor in legatura cu incendiul din padurea Scrovistea, care se intindea cu repeciziune spre judetul Prahova, au contactat-o pe doamna subprefect de Prahova, Maria Mihaela Duta, pentru a atrage atentia autoritatilor cu atributii in domeniu.

Imediat, subprefectul de Prahova a luat masurile necesare de alertare a tuturor institutiilor cu atributii si la fata locului au venit in ajutor si pompierii din Prahova. Vom reveni cu punctul de vedere al doamnei subprefect, dupa actiunea de stingere a incendiului. (Ec Adrian Radu).

Articolul Doamna subprefect de Prahova, Maria Mihaela Duta, s-a implicat prompt in situatia incendiului de la padurea Scrovistea apare prima dată în Ziarul Incisiv de Prahova.

Citeste in continuare

Parteneri

Ultimile stiri locale

Eveniment6 ore inainte

In contextul crizei provocate de coronavirus – Ziarul Incisiv de Prahova sprijina producatorii autohtoni si consumatorii/Cumparati produse romanesti – livrari la domiciliu

BNR are încă timp să ia prima măsură în favoarea populației și companiilor, de când a debutat criza de sănătate...

EvenimentO zi inainte

LA TÂRGU JIU, MEDICII SE REVOLTĂ ÎMPOTRIVA POLITRUCILOR

”Incă o dată, a suta, a mia oară, părerea noastră, a medicilor, nu a contat în ochii celor care decid...

Eveniment2 zile inainte

Doamna subprefect de Prahova, Maria Mihaela Duta, s-a implicat prompt in situatia incendiului de la padurea Scrovistea

Prezenti la fata locului jurnalistii de investigatii de la ziarele Incisiv de Prahova si Incisiv National, observand lipsa de reactie...

Eveniment3 zile inainte

Managerul interimar al Spitalului Judetean de Urgenta „Sfantul Ioan cel Nou” Suceava doreste stoparea informarii din infernul de la Suceava/ Incalcarea Legii 182/2002 privind protectia informatiilor clasificate art 33

Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava a dispus începerea urmării penale in rem pentru zădărnicirea combaterii bolilor şi abuz în...

Afaceri3 zile inainte

Cel mai bun hosting din România în 2020

V-aţi săturat de firmele de găzduire web care nu vă oferă niciun suport atunci când site-urile voastre sunt atacate de...

Eveniment4 zile inainte

EDITORIAL/Stoica Ion, actualul director al Parcului Industrial Brazi, membru de „vaza”/baza in gruparea de criminalitate economico-financiara organizata coordonata de traseista Gratiela Gavrilescu (I)

La data de 20.03.2020, Incisiv de Prahova a publicat articolul – Traseista Gratiela Gavrilescu si-a lansat/bagat la „apa” candidatul PSD...

Eveniment4 zile inainte

EDITORIAL/Suveica care fura banii brezenilor/ SIPI, DIPI, CONTROL INTERN AL IPJ Prahova – MAI MUNCIM SI NOI SAU FACEM DOAR „JOC DE GLEZNE”?

Avocatul Nastase Grigore Marian – liderul, din umbra al unei caractatite extinse, care a cuprins, de la UPG, unde actioneaza...

Eveniment5 zile inainte

Cum au implementat autoritatile din Municipiul Ploiesti dispozitiile Ordonantei Militare nr 3, la orele 15.30

Ordinul pentru operaționalizarea conducerii Poliției locale de MAI a fost publicat vineri seara in Monitorul Oficial. Premierul Ludovic Orban a...

Eveniment6 zile inainte

Mesaj transant pentru traseista Gartiela Leocadia Gavrilescu: „#Stai in casa tu si haita ta si vom avea bani de masti si de tratament”.

Ordinul pentru operaționalizarea conducerii Poliției locale de MAI a fost publicat vineri seara in Monitorul Oficial. „Iulustrul” MANAGER al Politiei...

Eveniment7 zile inainte

Acesta este genul de știre de care avem nevoie: un nou tratament ar putea vindeca în 6 zile. Donald Trump indică spre acest tratament.

Director nou, la APM Prahova, acelasi directorat, condus, din umbra, asa cum a prezentat PRO TV, de grupul de crima...

CulturăO săptămână inainte

Cursuri de dans – deschidere catre o noua viata

Cursuri de dans se fac intr-o sala de dans pentru adulti si copii din Constanta. Aici ti se ofera cursuri de...

EvenimentO săptămână inainte

Sa fie oare doar o întâmplare sau acest geniu al poeziei chiar a avut harul de a privi peste timp?/Bolnavi unanim…

In această seară, guvernul a adoptat noi măsuri de prevenire a răspândirii Coronavirusului, printre care limitări și restricții de deplasare...

EvenimentO săptămână inainte

Băsescu, atac necruțător de la fosta sa colaboratoare

(Preluare Vineri.13. – Claudia Popa): Magda Bistriceanu, fostă colaboratoare și purtătoare de cuvânt a Partidului Mișcarea Populară, îl taxează dur...

EvenimentO săptămână inainte

Senatorul PNL Iulian Dumitrescu cere firmelor din Prahova să ajute Spitalul Județean de Urgență Ploiești

In acest articol nu vom face referire la modul abscons in care traseista Gratiela Gavrilescu a actionat in colegiul ei...

EvenimentO săptămână inainte

In situația Covid-19, fostul procurorul Emilian Eva a fost numit director la spitalul de psihiatrie din Sapoca

Am explicat în sase puncte ce cred despre masurile economice anuntate astazi de guvern. Concluziv, opinez că prin setul de...

Eveniment2 săptămâni inainte

Increngătura politică ascunsa a gunoaielor(XVI)/Complicitatea acoperirii unor pseudo servicii ecologice si de mediu in situația Covid-19

Prahova nu a dus niciodată lipsă de scandaluri cu miză financiară enormă. Pentru că întotdeauna din Prahova au fost oameni...

Știrile Săptămânii