Connect with us

Eveniment

Autoritățile care gestionează mizerabil pandemia au creat această para-entitate în speranța că vor scăpa de răspunderea penală privind ascunderea (inclusiv prin omisiune) a datelor reale în privința pandemiei și contagiunii

Publicat

pe

Reamintim ca, printre făgăduielile clasice precum reabilitarea blocurilor, crearea de noi locuri de parcare, spaţii verzi, rezolvarea problemelor de trafic, construirea de noi spitale sau modernizarea celor existente, Adrian Dobre „garantat” de Andrei Volosevici – PNL a iesit la rampă cu proiecte fantastice, aproape imposibil de realizat, doar, doar adună câteva voturi de la naivii care le înghit gogoşile. Si a adunat cu 20.000 de voturi fata de urmatorul clasat, ca doar a fost garantat de Andrei Volosevici.

Trecem în revistă câteva dintre născocirile electorale ale primarului PNL, Adrian Dobre…

Spital Municipal identic cu cele din Statele Unite, la Ploieşti

Adrian Dobre, candidatul Partidului Naţional Liberal la Primăria Ploieşti, a ajuns vedetă în toată presă după ce le-a promis ploieştenilor un nou Spital Municipal, făcând public un proiect cu fotografii furate de pe internet.

Liberalul a adunat câteva imagini cu spitale ultramoderne din Turcia şi Statele Unite şi le-a prezentat votanţilor ca fiind piesa de bază a programului său electoral. Cum minciuna are picioare scurte, fotografiile frumos colorate s-au dovedit, la scurt timp, a fi furate de pe site-uri din străinătate, iar Dobre s-a făcut de tot râsul, asa cum si-a terminat si mandataul de tot rasul. Noroc ca a venit Andrei Volosevici sa salveze urbea noastra de primarul PNL garantat tot de el si care a fost votat de 17,5% dintre ploiesteni, voturi de la naivii care le înghit gogoşile.

Iata unde duc voturile de la naivii care le înghit gogoşile:

De remarcat este faptul ca, Primăria Ploiești condusa de Andrei Volosevici de la PNL Prahova a primit de la Alpine Bau, constructorul (ilegal, în opinia noastră) stadionului “Ilie Oană”, trei facturi, pentru lucrările efectuate (pe lunile septembrie, octombrie, noiembrie 2011 și ianuarie 2012). Deși avea atât prevedere bugetară pentru achitarea acestor sume, cât și bani în buget pentru a plăti în termen factura, executivul Primăriei Ploiești a întârziat plata. În contract erau prevăzute penalități de 0,1% pe zi, factura de penalități ajungând la 1.232.363 de lei, adică aproape 300.000 de euro.
Acționând Primăria în instanță, Alpine Bau a câștigat procesul și a obligat Primăria Ploiești să achite și factura de penalități, după ce instanța a respins ca nefondat recursul autorităților ploieștene. Domnilor procurori, seamănă ceva aici cu ce-am prezentat mai sus? Delapidare? Pe bani publici? Hm, nimic?
Deci Volosevici nu doar că le-a dat celor de la Alpine stadionul, printr-o licitație trucată – asociatul celor de la Alpine Bau, Vasile Todosia, anunțându-i pe ceilalți participanți, înainte de încheierea licitației, că oricum el va câștiga, pentru că ăsta este ordinul venit de la partid –, ba a și prejudiciat, cu bună știință, bugetul local cu 300.000 de euro, ducând la aproape 20 de milioane de euro prețul unui stadion care fusese licitat cu 11 milioane, precizau cei de la Catavencii.

https://www.catavencii.ro/de-ce-l-tine-dna-in-brate-pe-andrei-volosevici-fostul-primar-al-ploiestiului/
Apelul penal declarat de DNA si de Primaria Ploiesti prin Adrian Dobre (primarul Pokemon Go) impotriva hotararii Curtii de Apel Ploiesti de achitare a fostului primar liberal Andrei Volosevici pentru infractiuni de coruptie a avut un nou termen de judecata la instanta suprema la data de 17.09.2020.
In luna aprilie instanţa supremă a decis suspendarea judecării cauzei din cauza pericolului de infectare cu COVID.
Va reamintim că Andrei Volosevici a fost trimis în judecată de către DNA Ploieşti pentru săvârşirea de fapte de corupţie şi abuz în serviciu în dauna municipiului Ploieşti.
În sarcina inculpatului Volosevici s-a reţinut prin rechizitoriul întocmit de procurorii DNA că acesta, în calitatea sa de primar al municipiului Ploieşti, „a iniţiat proiectul de hotărâre privind asocierea municipiului Ploieşti cu SC FC Petrolul SA” şi “a semnat un contract de asociere între municipiul Ploieşti şi societatea comercială FC Petrolul SA Ploieşti, contract încheiat prin nerespectarea dispoziţiilor Legii administraţiei publice locale – în condiţiile în care o instituţie publică nu poate finanţa o activitate lucrativă desfăşurată de un agent economic cu capital privat. În acest fel, acesta a determinat prejudicierea bugetului local cu suma totală de 32.577.437 lei şi concomitent obţinerea, de către S.C. FC Petrolul SA Ploieşti, a unui folos necuvenit de aceeaşi valoare”.
Procurorii au mai reţinut în rechizitoriul întocmit în urmă cu patru ani că Volosevici ar fi pretins sume de bani de la doi oameni de afaceri – denunţatori la DNA – pentru campania electorală pentru alegerile locale, în schimbul unor beneficii.
Sentinţa pronunţată de către Curtea de Apel Ploieşti prin care Volosevici, alături de fosta secretara a primăriei ploiestene, Albu Simona, au fost achitaţi a fost atacată atât de DNA la 13 decembrie 2019 cât şi de Primăria Ploieşti, ultima depunând apelul la instanţa chiar pe 31 decembrie 2019, sub semnatura primarului Adrian Dobre !
Interesant este faptul că, deşi l-a achitat în prima instanţa pe fostul primar, instanţa de fond a lăsat nesoluţionată latura civilă, menţinând şi sechestrul asigurător instituit prin Ordonanţa nr. 97/P/2012, din data de 07.06.2016 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie, asupra tuturor bunurilor acestuia, până la concurenţa sumei reprezentand prejudiciu.
Urmatorul termen acordat in cauza este la data de 29.10.2020.


Suntem curiosi cum va „gestiona” actualul primar Andrei Volosevici care a garantat dezastrul din Ploiesti prin primarul „Pokemon Go” – recuperarea prejudiciului daca in proces, Primăria Ploiești s-a constituit parte civilă prin Adrian Dobre (primarul PNL garantat de Volosevici).
Sau, primaria Ploiesti prin actualul primar Andrei Volosevici va refuza recuperarea prejudiciului de la inculpatul Andrei Volosevici? Ramane de vazut si de urmarit…

Andrei Volosevici a fost primar al municipiului Ploieşti între 2008 şi 2012 din partea PDL. În 2012, a fost ales senator, tot din partea PDL, însă în 2014 a plecat la PMP, iar apoi a părăsit şi acest partid şi a rămas senator independent, dar în 2015 s-a afiliat grupului PNL. În septembrie 2016, Volosevici a anunţat că s-a înscris în ALDE şi a candidat pentru un mandat de deputat pe lista ALDE Prahova, aflându-se pe locul al doilea pe listă, însă nu a obţinut un mandat de parlamentar.

PNL Prahova, care are în prezent primar în municipiul Ploieşti în persoana lui Adrian Dobre, a anunţat, că îl susţine pentru Primăria Ploieşti pe fostul primar din perioada 2008-2012, Andrei Volosevici. Fost membru ALDE, acesta a semnat adeziunea chiar în conferinţa de presă.

 

 

 

 

Eveniment

easySales: Perioada Valentine’s Day, 1 și 8 martie a crescut coșul de cumpărături online la 244 de lei; categoriile preferate sunt Casă și bucătărie, Electronice, Artă și hobby

Publicat

pe

De

  • În perioada 14 februarie – 14 martie 2024, valoarea medie a coșului de cumpărături a crescut la 244 de lei, față de 207 lei cu un an în urmă

București, 28 martie 2024 Românii au cheltuit, în medie, mai mult pentru comenzile online plasate între 14 februarie și 14 martie 2024, iar valoarea coșului mediu a ajuns la 244 de lei în acest an, în creștere de la cei 207 lei înregistrați în aceeași perioadă din 2023, potrivit datelor easySales înregistrate de la magazinele din platforma proprie de eCommerce.

„Românii au făcut achiziții – și, deseori, cadouri – cu o valoare semnificativ mai mare decât anul trecut, în această perioadă în care femeile și mamele au fost în prim-plan. Datele noastre arată că oamenii au achizitionat cel mai des, online, produse din categoriile Casă și bucătărie, Electronice, Artă și hobby. Imediat în afara podiumului au urmat categoriile Frumusețe și îngrijire personală, alături de Grădină și aer liber”, a declarat Ciprian Cazacu, CEO și co-fondator easySales.

Valoarea medie a coșului din perioada 14 februarie – 14 martie 2024 o depășește și pe cea a întregului an 2023, care a atins, în perioada ianuarie-decembrie, 237 de lei.

Ca număr al comenzilor online înregistrate în perioada menționată, Top 10 al categoriilor de eCommerce arată astfel:

  • Casă și bucătărie, 60546
  • Electronice, 48412
  • Artă și hobby, 24926
  • Frumusețe și îngrijire personală, 24459
  • Grădină și aer liber, 20839
  • Fashion și bijuterii, 15944
  • Birotică, 13051
  • Sport, 11621
  • Produse de consum și uz casnic, 9321
  • Jocuri și jucării, 8810

Începând din Valentine’s Day, până în 13 martie 2024, numprul comenzilor efectuate prin intermediul marketplace-urilor a crescut semnificativ, la 240.236, față de 159.378 cu un an înainte.

Și numărul comenzilor internaționale a avut o creștere mai mult decât dublă, de la 23.038 în perioada de primăvară din 2023, la 48.636 în 14 februarie – 14 martie 2024.

Despre easySales

easySales este o platformă B2B și un start-up în creștere rapidă, lansat în aprilie 2019. Platforma  a devenit populară prin serviciile cloud care conectează jucătorii din comerțul electronic cu toate sistemele externe, în doar câteva minute. Beneficiile principale sunt: gestionarea centralizată a comenzilor din multiple canale, ​​listarea rapidă a produselor pe multiple canale de vânzare, sincronizarea stocurilor în timp real, analiza dinamică a prețurilor și a vânzărilor, traducere automată.

Printre inovațiile care stau la baza evoluției easySales se numără și soluții avansate de automatizare, concepute să eficientizeze gestionarea operațiunilor eCommerce. Un exemplu concret este capacitatea platformei de a automatiza printarea documentelor necesare comenzilor, cum ar fi facturile și AWB-urile, ce permite utilizatorilor să imprime automat documentele comenzilor, direct din interfața easySales. Utilizatorii pot integra acest pas în propriile procese de automatizare personalizate, simplificând procesul de gestiune a comenzilor și minimizând riscul de eroare umană.

Soluția easySales a fost desemnată finalistă a concursului Uipath Automation Award în luna Octombrie 2021 și, în mai 2022, a devenit finalistă în programul EBRD Star Venture, dedicat dezvoltării accelerate și extinderii start-up-urilor cu potențial din Europa, ce pot să consolideze ecosistemul de eCommerce cu soluții de automatizare. Recent, evoluția easySales a fost recunoscută prin distincția Gold Award în cadrul finalei InnovX Scale Up Accelerator. Mai multe informații sunt disponibile pe www.easy-sales.com pe facebook și linkedin.

Citeste in continuare

Eveniment

UP Generation lansează Life Skills Pro: Primul program de mentorat din România care transformă viitorul tinerilor

Publicat

pe

De

București, 27 martie, 2024: Cu obiectivul de a aduce soluții și sprijin unei generații aflate în căutarea direcției și a echilibrului, UP Generation anunță lansarea programului „Life Skills Pro”, un program de mentorat pentru adolescenții și tinerii cu vârste cuprinse între 16 și 25 de ani. Având o abordare inovatoare, acest program oferă oportunități practice de învățare și aplicare a abilităților de viață esențiale.

Ultimul deceniu a fost marcat de schimbări rapide și provocări complexe la nivel global, iar noua generație de tineri se confruntă cu un mediu extrem de dinamic și imprevizibil. Anxietatea și incertitudinea au devenit aspecte cotidiene ale vieții lor, pe măsură ce se adaptează la transformări socio-economice, tehnologice și culturale fără precedent.

Un studiu realizat de Insights PulseZ arată că 7 din 10 tineri au nevoie urgentă de îndrumare pentru dezvoltarea abilităților de viață esențiale pentru a-și construi o fundație solidă atât la nivel personal, cât și profesional. În acest context, a prins contur Life Skills Pro, primul program de mentorat din România care vine în întâmpinarea nevoilor tinerilor cu o soluție inovatoare și profund transformatoare.

Creat și gândit de Monica Florea, antreprenor cu o vastă experiență în conducerea de business-uri antreprenoriale românești, Life Skills Pro se distinge ca fiind singurul program de mentorat din România care, în doar 6 luni, îi echipează pe tineri cu abilitățile vitale pentru viață.

„În experiența mea profesională de 25 de ani, am trăit și am văzut nevoia acută a tinerilor de a înțelege direcția lor, de a se integra în mediile profesionale și sociale, de a fi acceptați așa cum sunt și de a găsi un teren fertil pentru viitorul lor. Am simțit dorința lor de a învăța și de a se dezvolta, dar și fricile și nesiguranțele pe care le au. Din toate acestea s-a așezat misiunea mea pentru tineri – care azi se numește UP Generation si care are rolul de a contribui la cresterea unor generatii responsabile, echilibrate, pregatite pentru viață și aliniate cu propriile aspirații”, a declarat Monica Florea, Fondator UP Generation.

Life Skills Pro este un program complet de dezvoltare și antrenament al abilităților de viață, conceput special pentru tinerii cu vârste între 16 și 25 de ani. Fundamentat pe un model de învățare experiențială, interactivă și direct aplicabilă, programul propune o abordare practică, oferind participanților exerciții, exemple și scenarii din viața reală, ajustate la nevoile specifice ale acestora.

Programul a fost testat într-o formă pilot, unde au participat 14 tineri cu vârste între 16 și 24 de ani cu scopul de a adapta sesiunile cât mai aproape de nevoile reale ale tinerilor. Feedback-ul participantilor a fost remarcabil, ilustrând impactul profund al programului asupra dezvoltării personale și profesionale.

„Cu ocazia participării la acest program, am învățat să îmi recunosc emoțiile și sa ma confrunt cu gândurile iraționale. Am învățat sa comunic mai structurat și eficient cu oamenii de langa mine, dar și sa ascult, sa îmi concentrez atenția asupra vorbitorului și sa ma implic în conversație pe tot parcursul ei. Mi-a folosit foarte mult când am învățat să dau feedback, cum sa fie sincer, cum sa spun ce ma deranjează într-un mod elegant, fără sa ma cert. In concluzie, am învățat la 16 ani ce alți oameni învață poate într-o viață, acumulând informații și educație pentru provocarile care vor urma”, a declarat Flaviana Sandu,16 ani, elevă liceu.

Life Skills Pro se desfășoară în două etape principale: o fază inițială de învățare în sala de experiențe, urmată de o etapă de antrenament individual cu mentorii. Această structură permite o experiență de învățare completă și o adaptare la nevoile specifice ale fiecărui tânăr.

Echipa de traineri este alcătuită din profesioniști recunoscuți în diverse domenii, toți uniți de misiunea de a ghida și susține tinerii în călătoria lor de autodezvoltare:  Monica Florea, Owner & Trainer de business, Johanna Croci, Designer Educational & Trainer, Aida Ivan, Psihoterapeut & Coordonator program vocațional, Andreea Ravas, Designer Educational & Trainer și Traian Moldoveanu, Trainer educational. Acestora li se alatura mentorii care vin din zona de business, antreprenori si profesionisti in domeniile lor.

Pe 30 martie, va avea loc la București o sesiune demonstrativă a programului, oferind o oportunitate unică tinerilor interesați să descopere din interior dinamica și beneficiile acestui parcurs transformativ. De asemenea, părinții sunt bineveniți să participe, având posibilitatea să înțeleagă mai bine modul în care se desfășoară programul, să cunoască echipa și să adreseze întrebări. Înscrierile se pot face completând formularul disponibil pe acest link.

Pentru mai multe informații despre Life Skills Pro și platforma educatională UP Generation, vizitați www.upgeneration.ro.

Despre Up Generation

UP Generation reprezintă o inițiativă educațională dedicată liceenilor, studenților și absolvenților universitari, având ca scop principal oferirea instrumentelor, resurselor și cunoștințelor necesare pentru construirea unui viitor prosper și a unei vieți împlinite. Înființat de Monica Florea, UP Generation își propune să contribuie la dezvoltarea noii generații, învățându-i să navigheze prin provocările vieții cu înțelepciune și curaj.

Citeste in continuare

Eveniment

Samsung extinde Galaxy AI cu One UI 6.1

Publicat

pe

De

Samsung Electronics îmbunătățește experiența utilizatorilor pe o gamă largă de dispozitive Galaxy prin lansarea actualizării One UI 6.1*. Începând cu 28 martie, utilizatorii de Galaxy S23 Series, S23 FE, Z Flip5, Z Fold5, Tab S9 (5G) și Tab S9 (Wi-Fi) vor avea acces la noi modalități de comunicare, creativitate și productivitate cu Galaxy AI.

Odată cu această actualizare, Samsung marchează un pas semnificativ în democratizarea AI-ului pe telefoanele mobile, oferind o gamă mai largă de funcționalități care aduc plus valoare experienței utilizatorilor Galaxy de pretutindeni.

Atunci când călătorești în Paris și dorești să întrebi localnicii despre un restaurant autentic, poți să folosești funcția Interpreter pentru a depăși barierele lingvistice și pentru a purta conversații traduse în timp real. Apoi, poți folosi Live Translate** pentru a rezerva cu ușurință o masă la restaurant prin telefon datorită traducerii apelului în timp real.

Pe măsură ce te îndrepți către restaurant, cu ajutorul Circle to Search cu Google afli despre clădirile care îți ies în cale. Captează frumusețea orașului cu camera foto și folosește funcția Generative Edit*** pentru a a obține cea mai bună fotografie. În timp ce aștepți să mâncarea la restaurant, notezi lucrurile frumoase pe care le-ai văzut în oraș în Samsung Notes și utilizezi Note Assist**** pentru a-ți organiza jurnalul denumit „Excursie la Paris”. Acesta este doar un exemplu care îți arată că puterea AI-ului este cu adevărat nelimitată.

*Samsung nu face nicio promisiune, asigurare sau garanție în ceea ce privește acuratețea, completitudinea sau fiabilitatea rezultatelor furnizate de caracteristicile AI. Logarea în contul Samsung poate fi necesară pentru a utiliza anumite funcții AI Samsung.

**Live Translate necesită o conexiune la rețea și autentificarea în contul Samsung. Live Translate este disponibil doar în aplicația preinstalată Samsung Phone. Apelurile trebuie efectuate folosind apelantul nativ Samsung. Anumite limbi ar putea necesita descărcarea unui pachet lingvistic. Disponibilitatea serviciului poate varia în funcție de limbă. Precizia rezultatelor nu este garantată.

***Generative Edit necesită o conexiune la rețea și autentificarea în contul Samsung. Editarea cu Generative Edit duce la redimensionarea unei fotografii până la 12MP. Un identificator vizibil este suprapus pe imaginea rezultată la salvare pentru a indica faptul că imaginea este generată de AI. Precizia și fiabilitatea rezultatului generat nu sunt garantate.

****Pentru textul în Samsung Notes (între 200 și 4000 de caractere), este necesară autentificarea în contul Samsung și o conexiune la internet.

Citeste in continuare

Parteneri

Ultimile stiri locale

fotograf bucuresti fotograf bucuresti
Uncategorized19 ore inainte

Căutați un fotograf talentat și experimentat pentru nunta voastra?

FOTOGRAF BUCURESTI: Echipa Lights and Tales – Momente Magice Imortalizate Căutați un fotograf talentat și experimentat în București? Echipa Lights and...

EvenimentO zi inainte

easySales: Perioada Valentine’s Day, 1 și 8 martie a crescut coșul de cumpărături online la 244 de lei; categoriile preferate sunt Casă și bucătărie, Electronice, Artă și hobby

În perioada 14 februarie – 14 martie 2024, valoarea medie a coșului de cumpărături a crescut la 244 de lei,...

UncategorizedO zi inainte

Samsung Galaxy Tab S6 Lite (2024): Stil și funcționalitate într-un pachet complet

Tableta include celebrul S Pen, un design elegant și o baterie de lungă durată perfectă pentru a duce la bun...

UncategorizedO zi inainte

SWISS CLINICS participă la AMWC Monaco 2024, cel mai important congres mondial de medicină estetică și anti-îmbătrânire din lume

AMWC Monaco 2024 are loc în cadrul Grimaldi Forum, în perioada 27-29 martie, și aduce împreună peste 15.000 de participanți Swiss...

Eveniment2 zile inainte

UP Generation lansează Life Skills Pro: Primul program de mentorat din România care transformă viitorul tinerilor

București, 27 martie, 2024: Cu obiectivul de a aduce soluții și sprijin unei generații aflate în căutarea direcției și a...

Uncategorized2 zile inainte

Cum s-a schimbat relația românilor cu băncile în ultimii 8 ani? De la zeci de mii de procese, la negociere și rezolvare amiabilă

27 martie, București. Radiografia sistemului bancar prin prisma evenimentelor petrecute în acest domeniu în ultimii 15 ani este principala temă...

Eveniment2 zile inainte

Samsung extinde Galaxy AI cu One UI 6.1

Samsung Electronics îmbunătățește experiența utilizatorilor pe o gamă largă de dispozitive Galaxy prin lansarea actualizării One UI 6.1*. Începând cu 28...

Uncategorized3 zile inainte

Kingston Digital lansează SSD-urile industriale i-Temp

formate de 2,5-inch & M.2 2280 Pentru integratorii de sisteme și inginerii de proiectare Managementul ciclului de viață și asistență...

Eveniment3 zile inainte

NAVITEL a lansat o nouă cameră de bord auto: NAVITEL R35

NAVITEL a lansat la începutul anului noua cameră de bord auto NAVITEL R35 care este proiectată pentru a oferi o experiență de...

Uncategorized4 zile inainte

BenQ lansează PD3225U, un nou monitor de design pentru utilizatorii de Mac și MacBook Pro

Alăturându-se seriei de monitoare profesionale, PD3225U este o necesitate pentru designeri, fotografi și creatori de conținut București, România,  Martie 2024 –...

ExclusivO săptămână inainte

DXOMARK a desemnat HONOR Magic6 Pro drept “Smartphone-ul cu cea mai performantă cameră foto din lume”

HONOR Magic6 Pro a fost recunoscut ca având cea mai performantă cameră foto din lume, obținând un punctaj remarcabil de 158...

OxyGeneo OxyGeneo
SocialO săptămână inainte

Secrete pentru o piele impecabilă: Tratamentele faciale

Pielea noastră, delicată și expusă zilnic la o serie de factori agresivi, are nevoie de o îngrijire atentă și personalizată....

Cum afectează infrastructura zonei prețul și valoarea apartamentelor în București? Cum afectează infrastructura zonei prețul și valoarea apartamentelor în București?
UncategorizedO săptămână inainte

Cum afectează infrastructura zonei prețul și valoarea apartamentelor în București?

Infrastructura joacă un rol crucial în determinarea prețului și valorii apartamentelor în București. Orașul este în continuă dezvoltare și îmbunătățire...

EvenimentO săptămână inainte

Ascultă muzica preferată și gestionează apelurile cu ușurință în mașină cu Navitel BHF02 BASE

Navitel prezinta modulatorul FM auto, BHF02 BASE, un dispozitiv revoluționar care îți permite să te bucuri de muzică și să...

UncategorizedO săptămână inainte

Cancerul de prostată: Tratamente fără frontiere cu ajutorul experților din Turcia

Cancerul de prostată, una dintre cele mai răspândite forme de cancer întâlnite la bărbați în întreaga lume, reprezintă o provocare...

UncategorizedO săptămână inainte

Peste 1.000 de studenți merg în următoarea etapă a Future Jobs Cup, proiectul educațional lansat de TikTok și Școala de Valori în România

București, 21 martie 2024 – Aproximativ 2.400 de studenți din principalele universități din România s-au înscris în Future Jobs Cup, proiectul...

Știrile Săptămânii