Eveniment
„În Chișinău avem cel mai mare cimitir din Europa. Aici îs destule locuri, așa că nu-ți fă griji” (VIDEO) – Ziarul Incisiv de Prahova
Nesimțirea maxima ne sfidează pe toți! Incompetenta și nesimtirea sunt la fel de periculoase, iar în acest caz merg mana-n mana.
Spitalul Judetean de Urgenta Ploiesti este manageriat de dr. Bogdan Nica, in mod profesional (avand o experienta vasta in domeniu).
Printre funcțiile publice de conducere ocupate de el în ultimii 15 ani se numără:
– Director DSP Prahova 2005-2006;
– Director și apoi secretar general în Ministerul Sănătății 2006-2008, în perioada ministrului Eugen Nicolăescu;
– Președinte cu funcție de secretar de stat al Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorului 2012-2014;
– Consilier al lui Adrian Dobre, primarul PNL al Ploieștiului, 2017;
– Secretar de stat adjunct în Ministerul Mediului – până pe 29 ianuarie 2020;
– În 26 februarie 2020 a fost numit director la Agenția Națională de Mediu Prahova;
– După o lună, în 26 martie, pleacă din funcție și ajunge director la DSP Prahova;
– In 15 iulie 2020, Nica anunță că pleacă și de la DSP pentru că este numit de ministrul Nelu Tătaru director general în Ministerul Sănătății;
– După încă trei luni, pe 26 octombrie, părăsește Ministerul Sănătății și „ocupa” postul de manager al Spitalului Județean Ploiești.
Cu un asemenea management performant, fata Spitalului Judetean de Urgenta Ploiesti s-a schimbat pe zi ce trece, de la bine la foarte bine.
Astfel, sub coordonarea dr. Bogdan Nica, Spitalul Județean de Urgență Ploiești a avut probleme în mai multe nopți cu furnizarea oxigenului către pacienții grav bolnavi de COVID.
In noiembrie 2020, celebrul dr Bogdan Nica semneaza un document prin care managerul refuza să dea familiei Nemțoiu dosarul medical al Elisabetei Nemțoiu.
Elisabeta a fost internată duminică, 25 octombrie 2020, la Spitalul Județean din Ploiești, a fost tratată acolo, apoi în secția externă Boli Infecțioase, fostul Spital Movila din oraș, a fost transportată din nou la Spitalul Județean, unde a murit pe 6 noiembrie.

Familia a înțeles exact mesajul clar al managerului Bogdan Nica: vă dăm documentele când se întoarce mortul din mormânt sau când câștigați procesul în instanță împotriva spitalului: „Informațiile cu caracter confidențial pot fi furnizate numai în cazul în care pacientul își dă consimțământul în mod explicit sau dacă legea o cere în mod expres”.
Ca un blestem, tot in noiembrie, de data asta in anul 2021, sub coordonarea extraordinara a expertului dr. Bogdan Nica, un incendiu s-a produs, in data de 11.11.2021, la spitalul suport-Covid Movila din Ploiești si doi pacienți au murit.
„Spitalul a avut o autorizaţie de securitate la incendiu emisă în anul 2010, ulterior a obţinut o altă autorizaţie în anul 2014, între timp au mai fost făcute recompartimentări, modernizări şi schimbări de destinaţie pentru care nu s-a solicitat autorizaţie de securitate la incendiu.
În luna februarie a.c., Secţia de Boli Infecţioase a fost verificată şi sancţionată contravenţional cu amendă 10.000 lei pentru lipsa autorizaţiei de securitate la incendiu”, preciza la aceea data ISU Prahova, contrazicand declaratiile initiale ale competentului dr Nica Bogdan.
“Regret enorm ce s-a întâmplat şi mă consider principalul vinovat” este declaraţia făcută de medicul Bogdan Nica, managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă Ploieşti.
Dr. Nica a precizat că în cursul zilei 11.11.2021 se va gândi dacă îşi va da demisia sau nu, dar până atunci va sta la dispoziţia organelor de cercetare penală.
”Regret enorm ce s-a întâmplat şi mă consider principalul vinovat. Demisia este o decizie personală pe care o s-o iau în cursul zilei de astăzi, dar până atunci trebuie să răsund în faţa organelor de urmărire penală. Nu plec din faţa unei nenorociri, nu plec şi nu închid telefonul, răspund la întrebări, cred că asta trebuie să facem toţi, să încercăm să găsim cauza”,a precizat directorul SJU Ploieşti în timpul unei conferinţe de presă organizată, joi 11 noiembrie, la câteva ore după producerea incendiului în care doi bolnavi şi-au pierdut viaţa, iar o infirmieră a suferit arsuri.
Probabil ca s-a hotarat si a conchis ca managementul sau este indispensabil pentru Spitalul Judetean de Urgenta Ploiesti. Ce „e aia” demisie de onoare? Care onoare?
Tot in noiembrie 2021
La data de 27.11.2021, cetateanul italian Mandici Sergio, cu resedinta permanenta in Romania – are ghinionul sa fie internat in unitatea condusa cu „onoare” si „profesionalism” de catre „indispensabilul” dr Nica Bogdan.
GHINION TOTAL!
Cetateanul italian ajunge la sectia ATI din cadrul Spitalului Judetean de Urgenta Ploiesti, la medic primar Danila Elena Madalina.
Cetateanul italian nu avea probleme de covid, ci era doar dependent de insulina datorita diabetului.
Ghinionul care l-a facut sa paseasca pe ultimul sau drum a fost o bronhopneumonie care il facea sa nu mai poata sa respire creand starea de inconstienta.
La data de 29.11.2021, orele 11.31, consoarta cetateanului italian reuseste sa vorbeasca telefonic cu dr Danila Elena Madalina caruia i se comunica ca la examenul CT nu apare nimic, decat boala de plamani dar „considera” (o alta experta) ca este de neurologie. I se solicita numarul de telefon pentru a fi tinuta la curent.
Tot in data de 29.11.2021, orele 20.04, consoarta cetateanului italian suna din nou sa afle starea acestuia si afla de la o asistenta ca pacientul a fost mutat la neurologie chiar dupa doua ore dupa ce aceasta vorbise telefonic cu dr Danila Elena Madalina.
Deci, dr Danila Elena Madalina l-a scos pe cetateanul italian de la ATI (sectia necovid) unde avea nevoie de oxigen datorita problemelor de plamani si l-a transferat ca sa scape de el, la neurologie unde nu sunt asemenea conditii.
In fapt, a scapat definitiv de cetateanul italian Mandici Sergio, acesta decedand in data de 01.12.2021, orele 07.00, la Sectia de Neurologie unde nu avea ce cauta si lipsit de ingrijirile necesare de la Sectia ATI.
Nesimțirea si ignoranta maxima ne sfidează pe toți!
Consoarta cetateanului italian va informa autoritatile din Italia (Guvern), ambasada Italiei din Romania, va intocmi sesizare penala si va sesiza Colegiul Medicilor din România pentru neglijență medicală.
De remarcat ca autopsia a confirmat ca italianul Mandici Sergio a decedat din cauza bronhopneumoniei (fiind mutat de la oxigenul necesar de la ATI) si insuficienta organica multipla, probabil pentru neadministrarea insulinei de care era dependent.

Incompetenta și nesimtirea sunt la fel de periculoase, iar în acest caz merg mana-n mana
Calvarul consoartei nu s-a terminat prin acest deces al cetateanului italian Mandici Sergio si a trebuit sa faca fata si nesimtirii si incompetentei celor de la SPCLEP – serviciu condus de o „diva inabordabila”, Cristina Gîdiuță.
Fatidic -Tot in noiembrie, de data aceasta in anul 2018!
Uniunea Asociatiilor de Proprietari Prahova reclama ca SPCLEP, un serviciu condus de o diva inabordabila, Cristina Gîdiuță:
„Nu credeam sa mi se intample asa ceva cu o institutie publica. Vorbesc aici de Cristina Gîdiuţă, directorul executiv al Serviciului Public Local Comunitar de Evidenţă a Persoanelor (SPCLEP) care, contactata fiind pentru a i se aduce la cunostinta doua nemultumiri fata de activitate subalternilor sai, nu a binevoit sa raspunda, trimitand apoi un sms cu urmatorul link: http://www.ploiesti.ro/SPCLEP/index.htm?fbclid=IwAR2TKx_WDRoNFZgH65HqGap75snO_FotNGKvHobUFE72CxDnFfGa2meQtGA .
Ca sa nu o deranjam foarte tare pe diva care conduce acest serviciu, am incercat sa sunam la numarul de telefon afisat pe site-ul primariei, respectiv: 0344/078.311 unde, bineinteles, nici macar nu se formeaza numarul de telefon si se inchide de indata conexiunea. Astfel, aduc la cunostinta acestei doamne director, ca sericiul pe care il coordoneaza are la baza sau ar trebui sa aiba o foarte buna comunicare, ceea ce in cazul sau lipseste cu desavarsire. Am inteles ca nu vrea sa raspunda pe telefonul personal, desi mi se pare o lipsa de respect, avand in vedere ca ne cunoastem de foarte mult timp, mai ales in conditiile in care nu am sunat-o niciodata sa ii cer vreun favor personal. Ceea ce vreau sa ii cer este legat de activitatea subordonatilor sai care creeaza prejudicii asociatiilor de proprietari reprezentate de UAP in instanta, dupa cum urmeaza, fara sa dam nume de dosare, iar daca diva de la SPCLEP isi va intrista ochii cu citirea acestor randuri, sa actioneze in consecinta pentru respectarea drepturilor celor pe care este obligata sa ii deserveasca. Nu mai spun ca este si platita pentru asta.
Intr-unul dintre cazuri, o asociatie de proprietari a depus la SPCLEP o solicitare pentru eliberarea Anexei 24( act care cuprinde mostenitorii unui defunct) pentru stabilirea cadrului procesual al mostenitorilor unui dosar. Este vorba despre adresa nr. 118421 din 30.05.2018. Adica, sfidand prevederile legale referitoare la termene, respectiv 30 de zile pentru petitii, nici pana la aceasta data Anexa 24 nu a fost eliberatea, iar dosarul asociatiei este suspendat din cauza angajatilor SPCLEP, care trebuie trasi la raspundere, pentru prejudicierea asociatiei respective. Se cheama abuz in serviciu.
Un alt caz pe care i l-am semnalat la fata locului divei de la SPCLEP a avut locd in vara acestui an, cand impreuna cu presedintele asociatiei care avea nevoie de eliberarea Anexei 24 in speta si avocatul UAP Prahova, ne-am deplasat la SPCLEP pentru a vedea ce se intampla de se tergiversa, tot asa, de mai mult timp decat prevedee legea, eliberarea acelei anexe. Astfel, dupa acea discutie serviciul condus de Cristina Gîdiuță a catradicsit sa trimita de trei ori anexa 24 deoarce era ilizibila si instanta a solicitat sa fie trimisa o forma ce poate fi cititia.
Dupa cum vedeti aceste servicii lasa mult de dorit, iar cand se intampla acest lucru trebuie luate masuri. Cine sa le ia, daca diva de la SPCLEP nu vrea sa afle cu ce se confrunta benericiarii serviciilor acelei institutii si li se creeaza prejudicii? Poate conducerea primariei…”
La trei ani distanta tindem sa dam dreptate acestei teorii.

Consoarta cetateanului italian s-a trezit cu un Certificat de Deces complectat la „misto” de cei din institutia aceasta, fara CNP, etc, adica de o hartie cu care poti sa te stergi la partea dorsala.
Traim in Romania unde bugetarii isi permit luxul de a fi ineficienți și incompetenți pe bani publici. Totul este sa ai o „proptea” sa te mantina in functie, ce conteaza „prostimea” si/sau onoarea? Vom reveni. (Cristina T.).
Eveniment
Buchetul în funcție de personalitate, ce flori i se potrivesc
Am dus odată un buchet de crini albi, uriași, parfumați cât toată bucătăria, unei colege care tocmai se mutase în primul ei apartament. Mi s-a părut o alegere impecabilă. A doua zi mi-a scris, jumătate amuzată, jumătate stânjenită, că i-a scos pe balcon fiindcă mirosul îi dădea dureri de cap și că nu voise să-mi spună asta de față. Buchetul costase cât o cină în doi. Efectul lui real a fost o migrenă și un balcon ocupat.
De atunci mă uit altfel la lucrurile astea. Florile nu se aleg ca un produs, după cât de impresionant arată în vitrină, ci ca un mesaj care ajunge la o persoană anume, cu istoria ei, cu gusturile ei, cu felul ei de a se comporta când se emoționează în fața altora. Același buchet, cu aceleași flori și același preț, poate să fie perfect pentru cineva și complet pe lângă pentru altcineva.
Ideea de a alege florile după personalitate sună, la prima vedere, a subiect de revistă. În practică e mult mai puțin misterioasă. Nu îți trebuie nicio teorie. Îți trebuie două minute de atenție și memoria a ceea ce ai văzut la omul acela acasă, ce poartă, cum vorbește, ce îl scoate din sărite. Restul vine aproape de la sine.
De ce florile spun mai multe despre destinatar decât despre ocazie
Ocazia stabilește doar cadrul, iar reacția reală depinde de firea celui care primește buchetul. Multă lume pornește invers. Aniversare, deci ceva vesel. Înmormântare, deci ceva sobru. Cerere în căsătorie, deci trandafiri roșii. Logica nu e greșită, e doar incompletă.
Am observat asta cel mai clar la petreceri. Sunt oameni care, când primesc flori, se aprind la față, mulțumesc de trei ori, cheamă pe cineva să vadă și pun buchetul pe masa cea mai vizibilă din casă. Și sunt oameni care spun un mulțumesc scurt, duc buchetul în bucătărie și se întorc repede la conversație. Al doilea tip nu e nerecunoscător. Doar că atenția publică îl face inconfortabil, iar un buchet mare, viu colorat, cu celofan care foșnește la fiecare mișcare, îl expune exact în felul în care el nu vrea să fie expus.
De aici vine diferența dintre un cadou care place și unul care nimerește. Cel care place e frumos și cam atât. Cel care nimerește îi transmite omului că l-ai văzut cu adevărat, iar asta rămâne în memorie mult după ce florile s-au uscat.
Ideea nu e nouă, apropo. În epoca victoriană circula ceea ce astăzi numim floriografie, un vocabular simbolic al florilor, cu înțelesuri atribuite fiecărei specii și chiar felului în care era prinsă panglica. Se exagerează adesea cât de riguros era folosit sistemul acela, dar impulsul din spatele lui e cât se poate de real. Oamenii au vrut mereu ca buchetul să spună ceva precis. Diferența e că astăzi codul nu mai e comun, nimeni nu mai știe pe de rost ce înseamnă o floare anume, așa că mesajul se transmite altfel, prin potrivire.
Cum citești personalitatea cuiva înainte să intri în florărie
Nu e nevoie de nicio analiză elaborată. Trei indicii banale, pe care le are oricine la îndemână, rezolvă cea mai mare parte din problemă.
Ce observi în casa omului
Casa e cel mai onest indiciu. Dacă intri la cineva și vezi pereți albi, două obiecte pe raft și o singură plantă verde într-un ghiveci de ceramică mată, ai deja răspunsul. Persoana aceea preferă lucrurile curate, cu linii clare. Un buchet stufos, cu zece specii amestecate și panglică lucioasă, va arăta acolo ca un intrus care a greșit adresa. Șapte lalele albe într-o vază simplă, în schimb, vor părea că au fost dintotdeauna acolo.
Invers, dacă intri într-o casă cu perne colorate, tablouri suprapuse, cărți în teancuri pe jos și o colecție de căni care nu seamănă între ele, restrângerea nu mai e o virtute. Acolo un buchet abundent, cu contraste puternice, se integrează firesc. Am o verișoară care are trei modele diferite de perdele în același living și care mi-a spus odată, foarte serios, că florile albe o deprimă. Nu glumea deloc.
Ce spune garderoba despre paleta lui de culori
Culorile pe care cineva le poartă zilnic sunt, de regulă, culorile în care se simte bine. E o scurtătură care funcționează surprinzător de des. Cineva care se îmbracă în bej, gri și verde stins nu se va regăsi într-un buchet fucsia cu portocaliu, oricât ar fi de spectaculos. Nu fiindcă nu i-ar plăcea culorile în general, ci pentru că buchetul acela va domina camera în care își petrece serile.
Sunt și excepții, evident. Unii se îmbracă sobru din motive profesionale și compensează acasă cu culoare. Dacă bănuiești că e cazul, uită-te la accesorii, la husa telefonului, la geantă, la ce își pune pe birou. Acolo iese la iveală preferința adevărată.
Cum reacționează la atenția publică
Indiciul pe care îl ignoră cei mai mulți. Un buchet livrat la birou, pe la unsprezece dimineața, cu curier, în fața a douăzeci de colegi, e un gest complet diferit de același buchet lăsat acasă, seara. Pentru unii, prima variantă e punctul culminant al zilei. Pentru alții e o mică tortură. Dacă persoana evită de obicei să povestească despre viața ei personală la muncă, livrarea la birou o pune într-o poziție ingrată, în care trebuie să dea explicații pe care nu și le dorea.
Firea rezervată și florile care nu forțează atenția
Pentru oamenii discreți merg buchetele cu puține specii și cu o paletă restrânsă. Lalelele funcționează aproape întotdeauna. Freziile la fel, cu parfumul lor blând. Eustoma are o eleganță ușor demodată care prinde foarte bine aici, iar hortensia într-un singur ton rezolvă și problema volumului, fiindcă umple fără să facă zgomot vizual.
Buchetul nu trebuie să fie mic, trebuie să fie liniștit. Poți avea douăzeci de fire de lalele albe și tot va părea discret, fiindcă ochiul are de procesat o singură formă și o singură culoare.
Ce ajută enorm la acest tip de persoană e ambalajul sobru. Hârtie mată în tonuri naturale, fără celofan, fără sclipici, panglică de bumbac sau de satin într-o nuanță apropiată de a florilor. Cineva care nu vrea să atragă privirile nu vrea nici ca buchetul lui să foșnească pe hol până la lift.
Parfumul e capitolul la care se greșește cel mai des. Crinii și zambilele au un miros care ocupă tot spațiul, iar unele soiuri de eucalipt intră în aceeași categorie. Într-un apartament mic, cu ferestrele închise iarna, devine copleșitor în două zile. Pentru firile sensibile la stimuli, un buchet aproape neutru olfactiv e o alegere mai bună decât unul care se simte din camera alăturată.
Extrovertitul care se simte bine în centrul atenției
Aici lucrurile sunt mai simple și, sincer, mai distractive. Persoanele expansive, care râd tare, fac poze la orice și au deja un plan pentru unde să pună buchetul, răspund excelent la volum și la culoare. Gerberele merg mereu. Floarea soarelui are un efect de bună dispoziție greu de egalat. Ranunculus în nuanțe intense sau trandafirii în două culori contrastante arată exact cât de mult trebuie pentru cineva care nu se ferește de privirile din jur.
Tot aici funcționează partea teatrală. Buchetul supradimensionat, livrat la birou, cu un mesaj scris pe panglică pe care îl citește toată lumea din open space, aterizează perfect. N-are rost să fii subtil cu cineva care apreciază fățiș gestul mare.
Un singur avertisment, învățat pe pielea mea. Volumul nu înseamnă îngrămădeală. Am văzut buchete uriașe care arătau ca o grămadă de flori legate în grabă, fără nicio ierarhie între ele. Chiar și un buchet exuberant are nevoie de o floare dominantă și de un ritm al compoziției. Altfel obosește privirea, iar în poze, care contează enorm pentru acest tip de om, iese prost.
Pragmaticul care întreabă întâi cât rezistă buchetul
Sunt oameni care primesc flori și, la douăzeci de secunde după mulțumire, se gândesc deja la momentul în care vor trebui aruncate. Nu sunt cinici, sunt practici. Pentru ei, un buchet care se ofilește în trei zile rămâne o mică frustrare, oricât de frumos ar fi fost la început.
Florile cu rezistență lungă rezolvă problema. Crizantemele trec ușor de două săptămâni. Garoafele, cam la fel, cu condiția să retezi tijele din când în când. Eustoma, alstroemeria și orhideele tăiate depășesc de obicei zece zile dacă apa se schimbă la două zile. Merge și planta în ghiveci, care elimină complet efemeritatea, deși pierde din spectacolul momentului.
Alternativa modernă e buchetul din trandafiri de săpun sau din materiale care nu se degradează. Aici opiniile sunt împărțite și le înțeleg pe amândouă. Unii le consideră un compromis, alții le consideră soluția evidentă pentru cineva care vrea să păstreze cadoul. Am văzut destule cazuri în care un buchet de săpun a stat pe comodă doi ani și era arătat oaspeților. Florile naturale, oricât de scumpe, nu au cum să facă asta.
Ce contează la pragmatic e senzația că nu s-a risipit nimic. Un buchet mediu, bine construit, dintr-o floare care ține, are mai mult impact decât unul enorm care se face praf până duminică.
Romanticul clasic și de ce trandafirul rămâne o alegere sigură
Se spune adesea că trandafirii roșii sunt o alegere lipsită de imaginație. Uneori chiar sunt. Dar pentru romanticul autentic, adică pentru omul care crede în simboluri și ține minte aniversări fără să și le noteze în telefon, trandafirul roșu nu e clișeu, e limbaj. E singura floare al cărei sens l-a păstrat toată lumea, fără să fie nevoie de explicații.
Diferența dintre un buchet de trandafiri banal și unul memorabil ține de execuție, nu de idee. Număr impar, tije curate, o singură verdeață discretă, fără gips albit și fără hârtie strălucitoare. Nouă trandafiri roșii aranjați în spirală, cu hârtie mată neagră sau crem, arată complet altfel decât aceiași nouă trandafiri împachetați în celofan cu buline.
Pentru romanticii mai delicați, care preferă nuanțele calde, merg trandafirii pudrați, cei în tonuri de piersică sau soiurile cu petale multe, tip grădină. Au un aer nostalgic, ușor demodat în sensul bun al cuvântului, și se potrivesc oamenilor care păstrează scrisori.
Spiritul creativ care vrea ceva ce nu a mai văzut
Creativii sunt cei mai grei clienți dintr-o florărie și, în același timp, cei mai recunoscători când nimerești. Ei nu caută frumusețe convențională, caută ceva interesant. Textura contează mai mult decât culoarea, iar formele neregulate sunt un plus, nu un defect.
Combinațiile neașteptate funcționează cel mai bine. Protea are o formă aproape arhitecturală. Anthuriumul aduce luciu și geometrie. Ramurile uscate, iarba de pampas, spicele sau eucaliptul dau volum fără să adauge culoare, iar elementele care nu sunt flori, păstăile sau bumbacul, schimbă complet registrul buchetului. Merge și varianta monocromă construită din trei texturi diferite ale aceleiași culori, care e mult mai greu de făcut decât pare.
Un truc care mi-a ieșit de mai multe ori e să las buchetul deliberat asimetric. O floare mai înaltă care iese din compoziție, o ramură care pleacă lateral. Pentru cineva cu ochi format, asimetria aceea citită corect e semnul că buchetul a fost gândit, nu scos dintr-o vitrină cu douăzeci identice.
Nostalgicul și florile care aduc înapoi o curte de bunici
Categoria asta e subestimată în România și mi se pare că merită mai multă atenție. Sunt oameni pentru care florile de grădină înseamnă mai mult decât orice import exotic. Bujorii sunt campionii absoluți aici. Liliacul vine imediat după, urmat de dalii, crăițe, zambile de primăvară și lăcrămioare. Flori pe care le-au văzut la bunici, în curte, în ghivece de tablă vopsite în verde.
Pentru ei, un buchet scump de orhidee albe e pur și simplu rece. Un braț de bujori roz, în schimb, îi mișcă instantaneu. E vorba de memorie olfactivă și vizuală, care e mult mai puternică decât estetica pură. Am văzut oameni cu ochii în lacrimi la un buchet de liliac cules din curte, oameni care ar fi rămas complet indiferenți la un aranjament de trei ori mai scump.
Problema practică e sezonalitatea. Bujorii se găsesc câteva săptămâni pe an, liliacul și mai puțin. Dacă persoana e de tipul ăsta și aniversarea ei cade în noiembrie, merită să cauți echivalente ca senzație, nu ca specie. Crizantemele de grădină, daliile târzii sau garoafele mari fac o treabă bună în direcția asta.
Persoana obosită sau anxioasă și florile care liniștesc
Nu toate buchetele sunt pentru sărbători. Uneori le trimiți cuiva care trece printr-o perioadă grea, iar acolo regulile se schimbă complet. Culorile puternice pot obosi. Buchetele foarte mari cer efort, trebuie tăiate tijele, găsită vaza, schimbată apa, iar pentru cineva epuizat asta devine încă o sarcină pe listă.
Merge mai bine ceva mic, într-un recipient care nu cere pregătire. Un aranjament gata pus în cutie, cu burete umed la bază, sau o plantă în ghiveci care nu are nevoie de nimic zilnic. Cromatic, nuanțele pale, verzuiul, albul spart, roz foarte deschis. Nimic care să țipe din colțul mesei.
Mesajul, în cazul ăsta, contează mai mult decât florile. Un rând scris de mână, scurt, fără patos, face mai mult decât zece specii rare puse la un loc.
Cum influențează culoarea percepția buchetului
Culoarea e primul lucru pe care îl procesează creierul, înaintea formei și cu mult înaintea speciei. De asta merită gândită separat, înainte de a alege florile propriu-zise.
Roșu, roz și registrul afectiv
Roșul e citit aproape universal ca declarație, ceea ce îl face excelent într-o relație romantică și riscant în orice alt context. Rozul pudrat transmite tandrețe fără presiune, motiv pentru care funcționează bine când relația e la început sau când nu e romantică deloc. Fucsia stă la polul opus, e energie pură și veselie, potrivit pentru firile expansive și cam obositor pentru cele rezervate.
Alb, crem și verde
Albul e curat, formal, uneori distant. Într-un context festiv poate părea prea sobru, într-o casă minimalistă e perfect. Verdele folosit ca element dominant, nu ca umplutură între flori, a devenit foarte popular în ultimii ani și merge excelent pentru bărbați, pentru birouri și pentru oricine nu vrea să pară că a primit un cadou sentimental.
Galben, portocaliu și mov
Galbenul are în România o reputație ciudată. Unii îl asociază cu despărțirea, alții cu prietenia și cu bucuria, iar linia dintre cele două interpretări trece pe la mijlocul generațiilor. Dacă nu știi sigur ce crede persoana, folosește-l ca accent, nu ca dominantă. Portocaliul e cald și optimist, se potrivește aniversărilor. Movul e cel mai subtil dintre toate, sugerează rafinament și e o alegere bună pentru cineva cu gusturi formate.
Ocazia care se suprapune peste personalitate
Aniversările sunt momentul în care cele două straturi, ocazia și firea omului, se ciocnesc cel mai des. Toată lumea vrea ceva festiv, dar festiv înseamnă altceva pentru fiecare. Soluția pe care am ajuns să o folosesc e să păstrez tonul general al zilei și să adaptez doar intensitatea. Pentru cineva discret, un buchet elegant cu un singur accent de culoare și un mesaj scris pe panglică. Pentru cineva expansiv, volum, contrast, poate și un element ludic alături.
Partea cu mesajul e mai importantă decât pare. Când cauți buchete de flori cu La multi ani, diferența dintre un cadou standard și unul personal stă adesea în cele două rânduri scrise pe panglică, nu în numărul de fire. Atelierul cu Daruri, fondat in 2024, este un brand romanesc de cadouri personalizate si buchete de flori. Conceptul e orientat spre tineri, cu accent pe calitate si pe un proces de comanda exclusiv, simplu si orientat catre client — de la selectie si mesaj pe panglica, la livrare. Exact genul de detaliu care transformă un buchet generic într-unul care i se potrivește omului.
Pentru celelalte ocazii logica rămâne aceeași. La o promovare profesională, buchetul trebuie să arate bine într-un mediu de birou, deci mai degrabă structurat și sobru. La o naștere contează practicabilitatea, fiindcă o cameră de spital nu are loc pentru un aranjament de un metru. La o împăcare, discreția bate spectacolul aproape întotdeauna.
Greșelile care se repetă cel mai des
Cea mai frecventă greșeală e alegerea după propriul gust. Cumperi ce ți-ar plăcea ție, nu ce i-ar plăcea celuilalt, iar asta explică, după ochiul meu, aproape jumătate din buchetele nepotrivite. Imediat după vine supralicitarea prin preț, convingerea că un buchet mai scump e automat mai bun. Nu ține. Un buchet de trei sute de lei prost aranjat arată mai rău decât unul de o sută cincizeci făcut cu cap, fiindcă florile scumpe nu compensează niciodată o compoziție dezordonată.
Se uită apoi contextul fizic, care e mai important decât pare. Nu toată lumea are vază acasă. Sună banal, dar se întâmplă des la tineri care s-au mutat recent, iar un buchet mare ajunge în chiuvetă până se rezolvă problema. Dacă bănuiești că e cazul, un aranjament în cutie sau într-un recipient inclus scapă pe toată lumea de stres.
Ultima greșeală, și cea mai delicată, ține de alergii. Nu afli întotdeauna din timp, dar dacă știi că persoana are sensibilități respiratorii, ocolește florile intens parfumate și pe cele cu polen abundent. Crinii se pot curăța de stamine, ceea ce reduce mult problema, iar un florar bun face asta din oficiu, fără să i se ceară.
Cum îți dai seama dacă ai nimerit
Semnele apar în primele zece secunde, dacă te uiți. Persoana care ia buchetul și îl întoarce ca să îl vadă din toate părțile e un semn bun. Cea care caută imediat vaza, la fel. Cea care îl pune undeva pe un colț de masă și schimbă subiectul, mai puțin.
Al doilea test vine peste câteva zile. Dacă buchetul apare într-o poză, dacă se vede în fundalul unui apel video, dacă persoana îl pomenește într-o conversație, atunci a funcționat. Dacă nu, nu e nicio dramă, dar e o informație pe care merită să o reții pentru data viitoare.
Cu timpul se formează un fel de arhivă mentală. Știi că sora ta preferă albul, că un anumit coleg apreciază verdele structurat, că mama ta se topește la bujori și rămâne indiferentă la orhidee. Informația asta valorează mai mult decât orice ghid, fiindcă e verificată în practică, pe oameni reali, cu reacții reale. Iar buchetul care nimerește nu e niciodată cel mai scump din vitrină, ci cel ales de cineva care a fost atent.
Întrebări frecvente despre alegerea buchetului
Cum aleg un buchet dacă nu cunosc bine gusturile persoanei?
Pornește de la ce ai văzut la ea acasă și de la culorile pe care le poartă de obicei. Dacă tot nu ai suficiente indicii, alege un buchet cu o singură specie și o singură nuanță, în alb, crem sau roz pudrat, cu ambalaj mat. E varianta cu cel mai mic risc, arată bine în orice interior și nu transmite un mesaj pe care nu l-ai intenționat.
Ce flori se potrivesc unei persoane discrete?
Buchetele monocrome, cu puține specii, ambalate în hârtie mată, fără celofan și fără sclipici. Lalelele, freziile, eustoma și hortensia într-un singur ton funcționează foarte bine. Evită florile intens parfumate, cum sunt crinii sau zambilele, mai ales dacă persoana locuiește într-un apartament mic.
Ce buchet i se potrivește cuiva foarte sociabil?
Volum și contrast cromatic. Gerberele, floarea soarelui, ranunculus în nuanțe intense și trandafirii în două culori sunt alegeri sigure. Pentru acest profil merge și livrarea într-un context public, la birou sau la o petrecere, fiindcă gestul vizibil face parte din cadou.
Ce flori rezistă cel mai mult în vază?
Crizantemele trec de obicei de două săptămâni, iar garoafele, eustoma, alstroemeria și orhideele tăiate depășesc zece zile dacă apa se schimbă la două zile și tijele se retează scurt, în unghi. Pentru cineva care apreciază durabilitatea, un buchet mediu din aceste specii are mai mult impact decât unul mare din flori care se ofilesc rapid.
Ce culori e mai bine să evit când nu cunosc bine persoana?
Galbenul folosit ca dominantă, fiindcă percepția lui variază mult în România, de la simbol al prieteniei până la asociere cu despărțirea. Ca accent, alături de alte culori, nu ridică probleme. Roșul intens e la fel de riscant în afara unei relații romantice, pentru că se citește ca declarație.
Contează cu adevărat mesajul scris pe panglică?
Contează mai mult decât numărul de fire. Un mesaj scurt și personal transformă un buchet standard într-unul adresat unei persoane anume. La aniversări, unde majoritatea buchetelor arată destul de asemănător, mesajul e adesea singurul element care rămâne în memorie.
Ce trimit cuiva care trece printr-o perioadă grea?
Ceva mic, în nuanțe pale, aranjat deja într-o cutie cu burete umed sau într-un ghiveci care nu cere întreținere zilnică. Buchetele mari presupun efort, iar pentru cineva epuizat asta devine o obligație în plus. Un rând scris de mână alături face mai mult decât o compoziție elaborată.
Ce fac dacă persoana are alergii?
Ocolește florile cu polen abundent și pe cele cu parfum puternic. La crini, îndepărtarea staminelor reduce considerabil cantitatea de polen și pata galbenă care ajunge pe haine, iar un florar cu experiență face asta la cerere sau din obișnuință. Alternativele sigure includ trandafirii, lalelele, orhideele și buchetele din materiale care nu eliberează polen.
Eveniment
Proiecție specială a comediei despre relații „În pielea mea” la Pitești, în prezența actorilor Oana Gherman, Vlad Gherman, Ioana Ginghină, pe 17 februarie
Spectatorii din Pitești sunt invitați pe 17 februarie la o întâlnire specială cu o parte din membrii echipei comediei „În pielea mea”: Oana Gherman, Vlad Gherman, Ioana Ginghină. Evenimentul va avea loc la Cinema City Vivo! Pitești de la ora 18:30. Proiecția filmului va începe la ora 19:00 și va fi urmată de o discuție cu actorii.
O comedie savuroasă despre un „schimb de roluri” pe care patru cupluri îl acceptă pe durata unui weekend, ce se dovedește un mod haios prin care protagoniștii reușesc să-și cunoască mai bine partenerii și să renunțe la orgolii și preconcepții, „În pielea mea” propune o experiență de cinema relaxantă și amuzantă.
TRAILER: https://bit.ly/InPieleaMea
Mai multe detalii: inpieleamea.ro
Reprezentativă pentru modul în care majoritatea tinerilor se raportează la relațiile de cuplu, comedia „În pielea mea” îi reunește în distribuție pe Ioana State, George Tănase, Sergiu Costache, Oana Gherman, Vlad Gherman, Azaleea Necula, Alexandra Răduță, Gabriel Vatavu, alături de Ioana Ginghină, Mihai Găinușă, Daria Jane și alții.
Regizorul și scenaristul Paul Decu, absolvent al Facultății de Teatru UNATC „I.L.Caragiale” și al masteratului în regie de film de la MetFilm School Londra, a colaborat la realizarea primului său lungmetraj cu o echipă de profesioniști din care fac parte Adrian Pădurețu (imagine), Bogdan Ivanovici (sunet), Anca Miron (scenografie), Francisca Vass (costume).
O comedie actuală și colorată, filmul „În pielea mea” are premiera națională pe 10 februarie, distribuit de T.R.I.B.E. Films.
Mai multe detalii, imagini de la filmări, fragmente din film și declarații din partea actorilor sunt disponibile pe paginile social media ale filmului de Facebook, Instagram, TikTok.
„În Pielea Mea” este un film produs de: CB MOTION PICTURES.
Producător asociat: MAGNETIC MEDIA PRODUCTIONS; Producător executiv: Adela Mara.
Manager producție: Iulia Cezara Roșu.
Casting: ELEPHANT MEDIA.
Realizat cu sprijinul:
Co-finanțatori: C&C HOUSE RESIDENCE, S&I BEST CORPORATION WEB DESIGN, CLIMA FREON
Sponsori: CLINICA RMN TINERETULUI; CLINICA IMAMED; OMV PETROM; MIKO BEAUTY PALACE; ȘERBAN & ASOCIAȚII; ESTEEM BODY SCULPT & SPA; PIZZERIA VOLARE; MERLIN’S; DOWNTOWN FITNESS MATEI BASARAB; THE COFFEE HOUSE; CLAUMAR PESCAR; UNIVERSITATEA DE ȘTIINȚE AGRONOMICE ȘI MEDICINĂ VETERINARĂ BUCUREȘTI
Parteneri: AUTO ITALIA IMPEX SRL; KGM BUCUREȘTI – SMT PALLADY; RAZELM LUXURY RESORT – JURILOVCA; SCEMTOVICI & BENOWITZ GALLERY; CREATIVE AVOCADOS; ALCHEMICO.
Partener social: Asociația „România Zâmbește”.
Distribuitor: T.R.I.B.E. Films.
www.facebook.com/TribeFilms.ro – www.instagram.com/tribefilms.ro/
Partener media principal: VIRGIN RADIO ROMANIA
Parteneri media: CineFan, News.ro, Zile și Nopți, Cinemap, Revista FILM, Playtech, Happ.ro, Cinefilia, Daily Magazine, Filme-carti, MovieNews, The Movienator, Munteanu.
Eveniment
Peste 1400 de spectatori entuziaști la premiera de gală a comediei ÎN PIELEA MEA, cu: George Tănase, Ioana State, Vlad Gherman, Oana Gherman, Sergiu Costache, Azaleea Necula, Alexandra Răduță, Gabriel Vatavu, Ioana Ginghină, Daria Jane, Mihai Găinușă
Premiera de gală a comediei „În pielea mea” de la Cinema City AFI Cotroceni București a fost primită pe 9 februarie de peste 1400 de spectatori cu aplauze, râsete și bucurie.
Numeroase vedete și influenceri au fost alături de actorii George Tănase, Ioana State, Alexandra Răduță, Gabriel Vatavu, Vlad Gherman, Oana Gherman, Sergiu Costache, Azaleea Necula, Ioana Ginghină, Mihai Găinușă, Daria Jane, Cătălin Coșarcă și Toto Dumitrescu.
„Este o comedie care nu urmărește tiparele ultimelor comedii lansate în ultimul timp la noi. Filmul are o narațiune jucăușă cu personaje construite în jurul unei tematici aprins dezbătută în societatea de astăzi. Filmul nu conține înjurături și este bazat pe situații inspirate din viața reală.”, spune regizorul Paul Decu.
Echipa filmului „În pielea mea”, scris și regizat de Paul Decu, propune spectatorilor o abordare amuzantă a unei situații des întâlnite în micile certuri dintr-un cuplu: pentru cine e mai greu/ mai ușor. În urma unei provocări pe care patru cupluri de prieteni o duc la bun sfârșit, după multe peripeții, într-un weekend, personajele ajung să câștige o altă viziune despre relațiile lor, lăsând deoparte presupunerile, orgoliile și preconcepțiile, pentru a încerca să comunice mai bine între ei.

Cu râs pe săturate, surprize și personaje pline de viață, comedia independentă „În pielea mea” intră în cinematografele din toată țara din 10 februarie.
Spectatorilor li s-a pregătit o surpriză pentru data de 12 februarie: o seară specială „Date Night” organizată în mai multe cinematografe din rețeaua Cinema City unde toți cei care cumpără un bilet la comedia „În pielea mea” vor primi un premiu garantat din partea Avon.
Până pe 23 februarie, toți spectatorii din țară care și-au cumpărat bilet la filmul „În pielea mea” se pot înscrie în cursa pentru un iPhone 17 Pro Max, încărcând dovada achiziției biletului la cinema în formularul dedicat concursului, premiul fiind oferit prin tragere la sorți pe 24 februarie.
După proiecțiile speciale din Arad, Timișoara, Alba Iulia, Sibiu, Brașov, Cluj-Napoca, Baia Mare, Oradea, cu săli pline, multe aplauze, râsete și discuții îndelungate cu spectatorii curioși și încântați de poveste și de prestațiile actorilor, caravana „În pielea mea” continuă în mai multe orașe.
Pe 11 februarie va avea loc proiecția specială „În pielea mea” de la Cinema City din City Park Constanța, de la 18:30, unde regizorul Paul Decu și actrița Azaleea Necula, originari din Constanța și împrejurimi, vor prezenta filmul alături de colegii lor Ioana State, Alexandra Răduță și Gabriel Vatavu.
Cinema City Shopping City Galați invită spectatorii pe 12 februarie de la 18:30 la întâlnirea cu actrițele Ioana State și Azaleea Necula și regizorul Paul Decu.
Pe 13 februarie la ora 18:30, spectatorii din Iași sunt invitați la proiecția specială din Cinema City Iulius Mall, alături de regizorul Paul Decu și de actorii Gabriel Vatavu, Sergiu Costache, Azaleea Necula, Alexandra Răduță.
De „Ziua Îndrăgostiților”, pe 14 februarie, în Cinema City Iulius Mall Suceava, de la 18:30, spectatorii sunt invitați la film alături de regizorul Paul Decu și de actorii Sergiu Costache, Vlad si Oana Gherman, Alexandra Răduță.
Cineplexx Băneasa Shopping City București găzduiește o proiecție specială în prezența întregii echipe pe 15 februarie, de la 17:30.
În Craiova, regizorul Paul Decu și actorii Sergiu Costache, Azaleea Necula și Oana Gherman vor ajunge la cinematograful Inspire VIP Electroputere Mall pe 16 februarie de la ora 18:00.
Actorii Vlad Gherman, Oana Gherman și Ioana Ginghină vin la întâlnirea cu publicul din Cinema City Vivo! Pitești pe 17 februarie, de la 18:30 și vor participa la o discuție după proiecție, alături de regizorul Paul Decu.
Caravana „În pielea mea” ajunge la Cinema City Shopping City Ploiești, pe 18 februarie, de la 18:30, la proiecția specială introdusă de regizorul Paul Decu, alături de actorii Ioana State, Vlad și Oana Gherman, Azaleea Necula și Gabriel Vatavu.
O comedie actuală și spumoasă, filmul „În pielea mea” este distribuit de T.R.I.B.E. Films.
TRAILER: https://bit.ly/InPieleaMea
Site oficial: inpieleamea.ro
Mai multe detalii, imagini de la filmări, fragmente din film, declarații din partea actorilor și informații despre concursuri sunt disponibile pe paginile social media ale filmului de Facebook, Instagram, TikTok.
Adrian Pădurețu semnează imaginea filmului. De sunet s-a ocupat Bogdan Ivanovici, de scenografie Anca Miron, iar de costume Francisca Vass.
„În Pielea Mea” este un film produs de: CB MOTION PICTURES.
Producător asociat: MAGNETIC MEDIA PRODUCTIONS
Producător: Claudiu Boboc
Producător executiv: Adela Mara
Manager producție: Iulia Cezara Roșu
Casting: ELEPHANT MEDIA
Realizat cu sprijinul:
Co-finanțatori: C&C HOUSE RESIDENCE, S&I BEST CORPORATION WEB DESIGN, CLIMA FREON
Sponsori: CLINICA RMN TINERETULUI; CLINICA IMAMED; OMV PETROM; MIKO BEAUTY PALACE; ȘERBAN & ASOCIAȚII; ESTEEM BODY SCULPT & SPA; PIZZERIA VOLARE; MERLIN’S; DOWNTOWN FITNESS MATEI BASARAB; THE COFFEE HOUSE; CLAUMAR PESCAR; UNIVERSITATEA DE ȘTIINȚE AGRONOMICE ȘI MEDICINĂ VETERINARĂ BUCUREȘTI
Parteneri: AUTO ITALIA IMPEX SRL; KGM BUCUREȘTI – SMT PALLADY; RAZELM LUXURY RESORT – JURILOVCA; SCEMTOVICI & BENOWITZ GALLERY; CREATIVE AVOCADOS; ALCHEMICO.
Partener social: Asociația „România Zâmbește”.
Distribuitor: T.R.I.B.E. Films.
www.facebook.com/TribeFilms.ro – www.instagram.com/tribefilms.ro/
Partener media principal: VIRGIN RADIO ROMANIA
Parteneri media: CineFan, News.ro, Zile și Nopți, Cinemap, Revista FILM, Playtech, Happ.ro, Cinefilia, Daily Magazine, Filme-carti, MovieNews, The Movienator, Munteanu.
-
Administrație localăacum 8 aniConsiliul Judeţean Argeş, pe primul loc la… salarii
-
Evenimentacum 3 aniCel mai mare secret al Mafiei din adevarata „mafie a gunoaielor din Prahova” va fi deconspirat, luni, 04.12.2023, orele 13.00/Politisti corupti cu functie de conducere din MAI si I.P.J. Prahova – complici la santajele gruparii de criminalitate economico-financiar organizata pe care o acopera in acest judet/DOCUMENTE SI INREGISTRARI AUDIO – IN EXCXLUSIVITATE – Ziarul Incisiv de Prahova
-
Afaceriacum 8 aniStilul traditional se pastreaza cu un semineu pe lemne
-
Turismacum 4 aniCazare la hotel cu piscină în Călimăneşti-Căciulata
-
Afaceriacum 8 aniTot ce trebuie sa stii despre cum se poarta o camasa
-
Afaceriacum 8 aniLenjerii de pat confortabile si moderne de la Karo Boutique
-
Evenimentacum 7 aniMAI “crapa” de deontologie profesionala/Seful IPJ Gorj- sex in masina cu amanta/Inregistrari audio si stenograme incendiare (I)
-
Evenimentacum 3 aniMai poti sa respecti un grad de chestor, cand vezi ca un necunoscut e facut chestor, la 34 ani? – Ziarul Incisiv de Prahova

