Connect with us

Turism

Servicii de închirieri autocare și microbuze

Publicat

pe

TRANSCAR SRL pune la dispoziția persoanelor interesate, servicii europene de transport și închirieri microbuze și autocare, pentru transportul persoanelor oriunde în țară sau în străinătate.

Compania are peste 20 de ani de experiență în acest domeniu și datorită investițiilor realizate în mod constant, deține unul din cele mai moderne parcuri auto din România. Este vorba despre mașini marca Mercedes, Isuzu, Iveco, Volvo, etc. foarte bine întreținute și verificate în mod periodic cu strictețe.

În felul acesta aveți ocazia să contractați servicii de foarte bună calitate cu această companie dar și servicii foarte sigure.

 

Servicii de închirieri microbuze moderne

Toate serviciile de inchirieri microbuze se adresează atât persoanelor fizice cât și companiilor interesate. Compania furnizează toate categoriile de servicii incluse în portofoliu, în următoarele localități din România: București, Ilfov, Alexandria, Zimnicea, Turnu Măgurele, Zimnicea, Videle și Roșiorii de Vede. Microbuzele companiei pot fi închiriate pentru transportul persoanelor la evenimente importante, pentru transportul copiilor la școală, pentru vacanțe, pentru transportul ecumenic sau în interes de afaceri, pentru transportul angajaților, etc.

Dacă administrați o firmă de organizare evenimente sau o agenție de turism și dacă doriți să transportați grupuri numeroase de persoane oriunde în țară sau în străinătate, TRANSCAR SRL furnizează cu succes și servicii europene de inchirieri autocare. Sunt foarte bine utilate pentru transportul persoanelor pe distanțe lungi sau foarte lungi. Autocarele companiei sunt sigure, foarte bine întreținute și sunt dotate cu toalete on board, cu aer condiționat, cu instalații moderne de iluminat sau cu instalații moderne de sonorizare.

Pentru firmele care funcționează în București, pot fi furnizate de către companie, inclusiv servicii de inchirieri autocare București pentru transportul persoanelor la sau de la aeroport.

Pentru obținerea unei oferte de preț, puteți contacta în mod direct un reprezentant din partea companiei la numărul de telefon 0760.289.933 sau puteți trimite un mesaj al adresa de email contact@transcarsrl.ro.

Citeste in continuare
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Turism

Zaibăr, praz și tradiții oltenești la Băilești. Eveniment în Piața Civică, pe 17 și 18 octombrie 2026

Publicat

pe

De

Băileștiul găzduiește, în perioada 17–18 octombrie 2026, „Sărbătoarea Zaibărului și a Prazului”.

În Piața Civică vor fi amenajate „Satul Oltenesc” și „Zona Micilor Viticultori”, iar programul cuprinde degustări, meșteșuguri, port popular, gastronomie tradițională, muzică și dansuri.

Sâmbătă, de la ora 14:00, are loc Parada Portului Popular.

Programul evenimentului poate fi consultat pe StirileOlteniei.ro.

Citeste in continuare

Turism

Weekend medieval la Timișoara: turniruri, parade, muzică și spectacol de foc la Castelul Huniade

Publicat

pe

De

Festivalul Medieval al Castelului Huniade revine la Timișoara între 16 și 18 octombrie 2026, cu trei zile de activități inspirate din viața medievală.

Vizitatorii vor putea vedea cavaleri în armură, turniruri călare, demonstrații de tir cu arcul, ateliere de fierărie, monetărie, ceramică și pielărie, precum și concerte și reconstituiri istorice.

Festivalul are loc în Parcul Castelului Huniade, iar intrarea este liberă.

Programul complet al evenimentului este publicat pe StiriTimis.ro.

Citeste in continuare

Turism

Bucureștiul face un pas istoric în turism: Primarul General Ciprian Ciucu propune ca mediul privat să conducă Organizația de Management al Destinației

Publicat

pe

De

Canalul Dâmbovița din centrul Bucureștiului, cu clădiri istorice și panoramă urbană

O întâlnire care poate schimba fundamental relația dintre administrația publică și industria turismului din România.

13 octombrie 2026 ar putea rămâne o dată de referință pentru turismul Capitalei. Dezbaterea organizată la ARCUB, la inițiativa Primăriei Municipiului București, privind înființarea Organizației de Management al Destinației (OMD) București, a adus în prim-plan o abordare pe care mediul privat o așteaptă de foarte mulți ani: un parteneriat real între administrația publică și profesioniștii din industria turismului.

Primarul General al Capitalei, Ciprian Ciucu, a demonstrat prin poziția exprimată că înțelege un principiu fundamental al economiei de piață: dezvoltarea turismului nu se poate realiza eficient fără implicarea directă, responsabilă și determinantă a celor care investesc, creează locuri de muncă, plătesc taxe și contribuie zilnic la promovarea destinației.

O decizie de principiu curajoasă: 60% pentru mediul privat, 40% pentru administrație

Cea mai importantă concluzie a întâlnirii o reprezintă propunerea Primarului General ca mediul privat să dețină 60% din drepturile de vot în cadrul OMD București, iar administrația publică locală 40%.

Potrivit informării Federației Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR), Ciprian Ciucu este primul primar din România care și-a exprimat această poziție în privința constituirii unei organizații de management al destinației. Este o abordare care merită apreciată public și care poate deveni un exemplu pentru celelalte administrații locale din România. De prea multe ori, înființarea unor structuri destinate dezvoltării turismului a fost privită mai degrabă ca o oportunitate de extindere a influenței administrative decât ca un instrument de management profesionist.

Prin propunerea formulată, Primarul General transmite un mesaj diferit: administrația publică trebuie să fie partenerul mediului privat, nu să îl înlocuiască în conducerea activităților economice pe care acesta le cunoaște cel mai bine. Este un gest de încredere și, în același timp, de responsabilitate.

Conducerea OMD-urilor trebuie încredințată profesioniștilor, nu oamenilor numiți politic

Un al doilea element deosebit de important îl constituie poziția Primarului General privind conducerea executivă a viitoarei organizații. Ciprian Ciucu a susținut existența unui singur factor de decizie executivă, respectiv managerul de destinație, renunțând la ideea unei structuri cu două funcții de conducere paralele: director executiv și manager de destinație.

Mai mult, acesta a susținut ca managerul să fie un profesionist cu experiență în turism, propus de mediul privat și agreat de Consiliul General al Municipiului București, fără influențe politice în exercitarea atribuțiilor.

Această poziție merită subliniată. Turismul este o activitate economică extrem de competitivă, în care rezultatele se măsoară prin numărul de vizitatori, durata sejurului, cheltuielile turiștilor, investițiile atrase și contribuția la economia locală.

Un manager de destinație trebuie să cunoască piețele turistice internaționale, marketingul de destinație, transportul aerian, industria hotelieră, activitatea agențiilor de turism și mecanismele de promovare.

Bucureștiul are nevoie de un manager profesionist, nu de o funcție oferită ca recompensă politică.

De la discuții la rezultate concrete

Meritul întâlnirii organizate la ARCUB constă și în faptul că discuțiile nu s-au limitat a declarații de intenție.

Primarul General a solicitat celor patru organizații patronale implicate — FPTR, FIHR, HORA și ANAT — ca, în termen de două săptămâni, să prezinte propunerile de modificare a statutului viitoarei organizații. Este un rezultat concret, care demonstrează disponibilitatea administrației de a asculta argumentele profesioniștilor și de a construi împreună cu aceștia un mecanism funcțional.

Trebuie apreciată și contribuția FPTR, FIHR, HORA și ANAT, care au înaintat observații și propuneri privind organizarea, reprezentarea, finanțarea și transparența utilizării fondurilor OMD.

De asemenea, participarea reprezentanților mediului academic și ai instituțiilor culturale, la invitația Primarului General, deschide perspectiva unei abordări integrate a turismului bucureștean.

Un alt rezultat important îl reprezintă angajamentul ministrului Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, Ambrozie-Irineu Darău, de a sprijini identificarea soluțiilor legislative necesare participării organizațiilor patronale și asociațiilor reprezentative atât la OMD București, cât și la viitorul OMD Național.

Banii colectați pentru promovarea turismului trebuie administrați transparent și eficient

Înființarea OMD București are o importanță economică deosebită. Sumele provenite din taxele speciale de promovare turistică trebuie utilizate în interesul dezvoltării destinației, pe baza unei strategii profesioniste și a unor obiective măsurabile. Bucureștiul are nevoie de promovare constantă pe piețele externe, de atragerea unor noi fluxuri de turiști, de dezvoltarea turismului cultural, de afaceri și de evenimente, dar și de parteneriate eficiente cu operatorii aerieni și agențiile de turism internaționale. Capitala României are un patrimoniu cultural și arhitectural important, o ofertă hotelieră diversificată, restaurante, muzee, evenimente și oportunități pentru turismul. Ceea ce a lipsit prea mult timp a fost o strategie unitară, profesionistă și continuă de valorificare a acestui potențial. Un OMD condus de specialiști, în parteneriat cu administrația locală, poate contribui decisiv la schimbarea acestei situații.

Un model de colaborare care ar trebui urmat și de alte administrații din România

Considerăm că inițiativa Primarului General Ciprian Ciucu depășește interesul strict al Capitalei. Ea poate deveni un model de bune practici pentru administrațiile județene și locale care doresc să înființeze organizații de management al destinației. Este timpul ca autoritățile publice să înțeleagă că mediul privat nu trebuie privit doar ca un contribuabil sau ca un partener consultativ, ci ca un participant esențial la elaborarea și aplicarea politicilor de dezvoltare turistică.

A oferi mediului privat majoritatea drepturilor de vot și responsabilitatea propunerii conducerii executive reprezintă o dovadă de încredere în capacitatea profesioniștilor de a produce rezultate.

Desigur, succesul acestei inițiative va depinde de transpunerea principiilor discutate într-un statut clar, legal și funcțional, precum și de asumarea responsabilităților de către toate organizațiile implicate.

Obiectivul anunțat, acela ca OMD București să devină operațional în anul 2027, trebuie urmărit cu seriozitate.

Ciprian Ciucu merită apreciat pentru deschiderea arătată mediului privat

După ani de discuții și întârzieri privind constituirea OMD București, întâlnirea din 13 octombrie 2026 aduce un motiv real de optimism.

Primarul General Ciprian Ciucu a făcut mai mult decât să susțină declarativ dezvoltarea turismului: a propus o formulă concretă de parteneriat, a acceptat dialogul profesionist cu reprezentanții industriei și a încurajat asumarea responsabilității manageriale de către mediul privat. Această atitudine trebuie apreciată, susținută și încurajată. Nu înseamnă că toate problemele au fost rezolvate. Înseamnă însă că există premisele unui început diferit, bazat pe încredere, competență și responsabilitate.

Felicitări Primarului General Ciprian Ciucu pentru inițiativă, pentru curajul unei asemenea propuneri și, mai ales, pentru disponibilitatea de a acorda mediului privat rolul pe care acesta îl merită în dezvoltarea turismului Capitalei!

Sperăm ca exemplul Bucureștiului să fie urmat și de alte administrații locale și ca parteneriatul public-privat să devină, în sfârșit, o realitate funcțională în turismul românesc.

Turismul românesc are nevoie de mai puțină politică în management și de mai mult profesionalism, colaborare și rezultate.

Adrian Stanciulescu

Președinte P.N.A.T.

Citeste in continuare

Parteneri

Ultimile stiri locale

Țuca Zbârcea & Asociații Țuca Zbârcea & Asociații
Social20 de ore inainte

Țuca Zbârcea & Asociații câștigă trofeul „Firma Anului în România” în cadrul galei Legal 500 CEE Awards

București, 16 octombrie 2026: Țuca Zbârcea & Asociații a fost desemnată „Firma Anului în România” în cadrul Legal 500 CEE...

Uncategorizedo zi inainte

HONOR lansează a doua ediție HONOR Talents – NextGen Creators România și invită tinerii artiști și designeri să își înscrie lucrările

După o primă ediție în care România a înregistrat cel mai mare număr de participanți din Europa, iar creatorii români...

Turismo zi inainte

Zaibăr, praz și tradiții oltenești la Băilești. Eveniment în Piața Civică, pe 17 și 18 octombrie 2026

Băileștiul găzduiește, în perioada 17–18 octombrie 2026, „Sărbătoarea Zaibărului și a Prazului”. În Piața Civică vor fi amenajate „Satul Oltenesc”...

Turismo zi inainte

Weekend medieval la Timișoara: turniruri, parade, muzică și spectacol de foc la Castelul Huniade

Festivalul Medieval al Castelului Huniade revine la Timișoara între 16 și 18 octombrie 2026, cu trei zile de activități inspirate...

o zi inainte

Optimisti.ro, platforma online care aduce în prim-plan știrile pozitive și motivația

Optimisti.ro este o platformă online dedicată știrilor pozitive din România și din lume, conținutului motivațional și poveștilor care inspiră. Proiectul...

o zi inainte

FOTOGEOGRAFICA 2026 a celebrat 30 de ani de excelență fotografică la Palatul Parlamentului

Ediția aniversară XXX a Salonului Național de Fotografie FOTOGEOGRAFICA s-a desfășurat miercuri, 14 octombrie, în prestigiosul spațiu al Galeriilor S1...

Cum poate Xcelerate Trade să facă mai clare conceptele de bază din Forex Cum poate Xcelerate Trade să facă mai clare conceptele de bază din Forex
Afacerio zi inainte

Cum poate Xcelerate Trade să facă mai clare conceptele de bază din Forex?

Îmi este mai ușor să înțeleg Forex, piața schimburilor valutare, când las graficul deoparte câteva minute. Încep prin a lămuri...

Afaceri2 zile inainte

Artisan Food Market 2026 se deschide la Biblioteca Națională. 110 producători, produse artizanale și Muzeul Sarmalelor

Artisan Food Market ajunge la ediția a XIII-a și se desfășoară, între 16 și 18 octombrie 2026, la Biblioteca Națională...

Uncategorized2 zile inainte

Orange Romania introduce FILMBOX+ Stream în oferta de conținut

București,15 octombrie 2026 Orange Romania își îmbunătățește oferta de conținut cu serviciul de streaming FILMBOX+ Stream, disponibilăabonaților săi începând cu...

Uncategorized2 zile inainte

Chevrolet Aveo și piesele recuperate pentru reparații cu buget redus

Chevrolet Aveo este unul dintre autoturismele care au câștigat popularitate datorită prețului accesibil, consumului rezonabil și costurilor de întreținere relativ...

Uncategorized2 zile inainte

Telefonul poate rămâne în buzunar: HONOR Watch 6 simplifică interacțiunile de zi cu zi

De la apeluri și notificări la control prin gesturi, înregistrări vocale și plăți contactless, HONOR Watch 6 oferă acces rapid...

ROMANIAN ENERGY WEEK revine la Palatul Parlamentului, între 16 și 20 noiembrie 2026, cu cinci zile de dialog despre viit ROMANIAN ENERGY WEEK revine la Palatul Parlamentului, între 16 și 20 noiembrie 2026, cu cinci zile de dialog despre viit
Afaceri2 zile inainte

ROMANIAN ENERGY WEEK revine la Palatul Parlamentului, între 16 și 20 noiembrie 2026, cu cinci zile de dialog despre viitorul energetic al României

După o primă ediție care a reunit peste 460 de participanți și reprezentanți ai peste 180 de companii, dintre care...

Afaceri2 zile inainte

Marketplace global sau o platformă mai mică? Ce câștigă un producător mic care vinde pe Infinity

Dacă ești un producător mic și vrei să începi să vinzi online, alegerea marketplace-ului poate influența atât costurile, cât și...

Uncategorized2 zile inainte

Vă puteți păstra fișierele în siguranță? Sfaturi practice pentru protecția datelor

Fotografii, documente, înregistrări sau proiecte profesionale – în prezent, stocăm o cantitate enormă de date pe dispozitivele noastre, iar acestea...

Uncategorized2 zile inainte

Romanian Security Fair a luat startul în forță la Romexpo

BUCUREȘTI,15 octombrie 2026 – Romanian Security Fair 2026 a luat startul ieri, pe 14 octombrie, la Romexpo, unde, timp de...

Uncategorized2 zile inainte

Commerce Innovation Summit 2026: Pe 19 octombrie aflăm ce funcționează cu adevărat în retail, eCommerce și payments în era AI.

Building Smart in the Age of AI – cea de-a treia ediție a summitului organizat de NETOPIA Payments are loc...

Știrile Săptămânii