Connect with us

Cultură

Joi, 18 august, se dă startul We Love Music Festival!

Publicat

pe

Atmosfera de vară te duce cu gândul la concertele în aer liber. Distracţia este cuvântul cheie ce descrie aceste evenimente. Muzica este o idee excelentă, atunci când îţi doreşti să te relaxezi şi să ai parte de momente de neuitat. Cum ar fi să iei parte la un concert dedicat muzicii anilor 2000? Te cuprinde nostalgia doar la gândul că ai putea asculta cele mai frumoase piese ale acelei perioade.

Încă mai ţii minte toate hiturile anilor 2000? Atunci avem un playlist special creat pentru tine. Ia-ţi liber în perioada 18-21 august şi ia parte la cel mai mare festival organizat în judeţul Vâlcea.

Pe parcursul a 4 zile, festivalul reuneşte mai bine de 30 de artişti naţionali şi internaţionali, ale căror piese s-au aflat în topurile ultimelor decenii. Desfăşurat în aer liber, într-un cadru natural de poveste, la marginea pădurii, evenimentul se adresează tuturor categoriilor de vârstă. Sunt aşteptaţi invitaţi din toate colţurile României, ce îşi doresc să aibă parte de momente de neuitat.

We love Music Festival va aduce în faţa publicului artişti precum 3 Sud Est, L.A., Connect-R, Jay Sean, Oceana, Ricchi e Poveri, ATB, Lou Bega sau Blue.

Pe lângă muzica live, publicul se va putea bucura şi de un parc de distracţii, amenajat pe Platoul Feţeni din Râmnicu Vâlcea. Astfel, vor putea lua parte la festival şi familiile cu copii, deoarece aceştia vor avea parte de o serie de activităţi cât se poate de interesante.

Pentru că invitaţii să aibă parte de o experienţă completă, organizatorii s-au gândit la fiecare detaliu. Evenimentul găzduieşte şi o zonă de food-court, de unde puteţi să vă delectaţi cu o gamă variată de preparate, pentru toate gusturile.

We Love Music Festival este un eveniment ce se poate descrie prin efervescenţă. La începutul anilor 2000, sute de tineri alegeau să îşi petreacă serile de weekend la discotecă, fredonând melodii până în zorii zilei. Participând la We Love Music Festival vei avea senzaţia că te-ai întors în vremurile de altădată.

Se resimte la orice pas atmosfera disco, deci este momentul oportun să te bucuri de serile de vară şi să uiţi de stresul cotidian.

Playlistul este special conceput pentru a anima atmosfera festivalului, iar muzica se adresează tuturor categoriilor de vârstă, de la adolescenţii dornici de distracţie, până la adulţii nostalgici. Cu toţii vor putea fredona versurile celor mai cunoscuţi artişti, într-un peisaj de poveste.

Luna august este pentru relaxare, fiind momentul în care foarte multe persoane se află în concediu. Şi cum poţi să petreci mai bine această perioadă din an, decât să iei parte la un festival de muzică live?

Ia parte la We love Music Festival şi vei beneficia de momente unice. Muzică bună, distracţie în aer liber şi atmosfera de festival, toate acestea te vor face să ai parte de o experienţă inedită, în ultima lună de vară.

Program şi regulament We Love Music Festival

Program We Love Music Festival

Iată câteva lucruri de care trebuie să ţineţi cont atunci când vă aflaţi în perimetrul festivalului. Este interzis accesul cu obiecte contondente care pot duce la vătămarea altor participanţi. Nu este permis accesul cu mâncare sau băutură din exteriorul festivalului. Se recomandă pelerinele de ploaie deoarece accesul cu umbrele este interzis. Întregul regulament al festivalului poate fi citit aici: https://welovemusicfestival.ro/regulament/

Şi pentru ca participanţii la festival să aibă cele mai bune condiţii şi să se poată întoarce acasă, programul de transport în comun pe ruta Râmnicu Vâlcea – Platoul Fețeni a fost modificat şi prelungit, iar programul este disponibil pe pagina de Facebook a festivalului.

Citeste in continuare
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cultură

Ecourile unei seri de colecție: Concertul Aniversar „Semper Gloria” la Filarmonica „Ion Dumitrescu” din Râmnicu Vâlcea

Publicat

pe

De

Filarmonica „Ion Dumitrescu”

Pe 25 mai 2026, Sala Filarmonicii „Ion Dumitrescu” din Râmnicu Vâlcea a devenit epicentrul unei reverberații culturale unice. Într-o atmosferă încărcată de emoție și respect, concertul aniversar extraordinar „Semper Gloria” a adus un omagiu profund uneia dintre cele mai mari personalități ale culturii române: Maestrul Tudor Gheorghe.

Nu a fost doar un simplu concert, ci o celebrare a spiritului autentic românesc, transpus în măreția muzicii culte.

O fuziune sonoră de excepție

Sub bagheta magistrală a dirijorului Marius Hristescu – cel care decodează și îmbracă de decenii genialitatea melodică a Maestrului în haine simfonice -, publicul vâlcean a fost martorul unui spectacol total. Programul serii a cuprins lucrări originale semnate de Tudor Gheorghe și Marius Hristescu, o simbioză perfectă între poezia cântată și rigoarea compoziției clasice.

Pe scenă, Orchestra Simfonică a Filarmonicii și Corul „Euphonia” (pregătit cu măiestrie de dirijorul Marian Stroe) au oferit o bază sonoră grandioasă, amplă și vibrantă, capabilă să poarte publicul prin stări diverse, de la melancolie profundă la momente de o intensitate dramatică copleșitoare.

Soliști care au dat glas emoției

Prezența soliștilor a ridicat dinamica serii la nivel de gală:

  • Baritonii Ștefan Ignat și Ioan Cherata au punctat momentele solistice cu o tehnică vocală impecabilă și o prezență scenică magnetică, oferind greutate și noblețe textelor interpretate.
  • Vitalie Negruță a adus o notă distinctă de dinamică și textură prin dublul său rol – voce și percuție -, inserând acea pulsație organică, vie, specifică universului artistic al Maestrului.

„Semper Gloria” nu a fost doar o reverență în fața trecutului și a unei cariere monumentale, ci și o dovadă vie că muzica inspirată din filonul românesc rămâne universală, actuală și profund mișcătoare atunci când este reconstruită cu geniu și rigoare clasică.

O seară de 25 mai care va rămâne, cu siguranță, în memoria afectivă a publicului din Râmnicu Vâlcea ca un reper de aur al stagiunii.

Citeste in continuare

Cultură

Anotimpurile de Vivaldi – un concert veșnic actual

Publicat

pe

De

Anotimpurile de Vivaldi

Concertul ”Anotimpurile” de Antonio Vivaldi, prezentat în data de 16 martie 2026 de Orchestra de cameră a filarmonicii sub conducerea Maestrului Florin Ionescu‑Galați, a readus în atenția publicului o lucrare care, deși aparține epocii baroce, rămâne surprinzător de actuală. Într-o lume în care ritmurile vieții se accelerează, iar tehnologia pare să domine orice formă de expresie, muzica lui Vivaldi continuă să respire cu o prospețime uimitoare, păstrându‑și puterea de a emoționa, de a sugera imagini și de a crea legături subtile între om și natură.

”Anotimpurile” reprezintă în esență, un poem simfonic înainte de vremea poemului simfonic. Fiecare dintre cele patru concerte este construit ca o poveste sonoră, o succesiune de tablouri în care orchestra devine un pictor al luminii, al vântului, al furtunii sau al liniștii pastorale. Vivaldi nu descrie doar fenomene naturale, ci surprinde stări sufletești, tensiuni interioare, momente de exuberanță sau de meditație, transformând ciclul naturii într-o metaforă a existenței umane. Tocmai această dimensiune programatică, această capacitate de a transforma sunetul în imagine, apropie lucrarea de poemul simfonic romantic, deși ea precede cu aproape două secole apariția genului.

Actualitatea Anotimpurilor nu se explică doar prin frumusețea lor melodică, ci și prin felul în care reușesc să vorbească publicului contemporan. Într-o epocă în care oamenii caută sens, echilibru și reconectare cu natura, muzica lui Vivaldi devine un refugiu, o fereastră către ritmurile firești ale lumii. Contrastele puternice, dinamica vie, caracterul aproape cinematografic al partiturii fac ca lucrarea să fie percepută astăzi cu aceeași intensitate ca în secolul al XVIII‑lea.

În acest context, interpretarea lui Florin Ionescu‑Galați a adus un plus de coerență, expresivitate, naturalețe și rafinament. Prezența sa în dublă ipostază – dirijor și solist – a conferit întregului concert o unitate organică, o fluiditate care a permis orchestrei să respire într‑un singur gest artistic. Ca solist, Ionescu‑Galați  a tălmăcit excepțional vocea caldă și  limpede a viorii, capabilă să treacă firesc de la lirismul primăverii la dramatismul verii sau la sobrietatea iernii. Ca dirijor, a modelat ansamblul cu eleganță și precizie, obținând un echilibru subtil între rigoarea stilului baroc și libertatea expresivă cerută de această lucrare atât de bogată în nuanțe.

Orchestra de cameră a Filarmonicii ”Ion Dumitrescu” a răspuns cu sensibilitate și profesionalism, construind un peisaj sonor în care fiecare instrument și‑a găsit locul firesc. Corzile au adus luminozitate și elasticitate frazelor, suflătorii au completat atmosfera cu accente coloristice, iar ”continuo‑ul” a oferit stabilitatea necesară pentru ca întregul discurs muzical să curgă natural. Împreună, au reușit să transforme sala de concert într‑un spațiu al imaginației, în care publicul a putut „vedea” muzica, nu doar să o audă.

Concertul din 16 martie 2026 a demonstrat încă o dată că ”Anotimpurile” nu sunt doar o lucrare celebră, ci o creație vie, capabilă să se reinventeze cu fiecare interpretare. Prin viziunea lui Florin Ionescu‑Galați și prin rafinamentul simfonicului vâlcean, capodopera lui Vivaldi a devenit un poem simfonic etern, un dialog între trecut și prezent, între natură și om, între sunet și emoție. În fața unei asemenea muzici, timpul pare să se oprească, iar arta își recapătă sensul profund: acela de a uni oamenii prin frumusețe.

Dirijor și solist: Florin Ionescu‑Galați
Orchestra Simfonică a Filarmonicii Ion Dumitrescu din Ramnicu Valcea, 16 martie 2026

Ovidiu Dinica

Citeste in continuare

Cultură

Unde talentul prinde aripi: povestea „Școlii Scenei” la „Victor Giuleanu”

Publicat

pe

De

Liceul de Arte „Victor Giuleanu” Râmnicu Vâlcea a găzduit luna trecută primul colocviu de prezentare a proiectului „Școala Scenei”, un proiect de suflet și de anvergură pentru întreaga comunitate artistică a liceului.

Reînviat de Consiliul Artistic al liceului, în parteneriat cu Asociațiile Culturale „Piano Forte”, „Irina Șațchi” și „JuVen’s Alutus”, sub coordonarea prof. dr. Mihaela Manafu, proiectul capătă o nouă dimensiune și o nouă misiune: muzică, arte plastice, teatru, reunite într-un singur drum spre scenă.

La inițiativa conducerii liceului și în parteneriat cu Filarmonica „Ion Dumitrescu”, „Școala Scenei” devine rampa de lansare a Microstagiunii Liceului de Arte pe scena Filarmonicii, oferind elevilor șansa unică de a trăi emoția spectacolului adevărat.

Prof. Irina Stratulat, director, Liceul de Arte „Victor Giuleanu” Râmnicu Vâlcea

Prof. Irina Stratulat, director, Liceul de Arte „Victor Giuleanu” Râmnicu Vâlcea

Colocviul, susținut de prof. Irina Stratulat, director, prof. dr. Mihaela Manafu și Petruț Constantinescu, managerul Filarmonicii „Ion Dumitrescu” Râmnicu Vâlcea, a adus în fața unei săli pline nu doar informații despre proiect, ci și entuziasm, speranță și încredere în puterea artei de a forma caractere și destine.

„Școala Scenei” reprezintă un concept educațional și artistic complex, destinat formării tinerilor artiști, care îmbină dezvoltarea personală cu rigoarea profesională.

Petruț Constantinescu, managerul Filarmonicii „Ion Dumitrescu” Râmnicu Vâlcea

Scena este un spațiu al vulnerabilității, iar „Școala Scenei” transformă frica de eșec sau a tracul într-o energie constructivă. Elevii învață să-și asume prezența în fața publicului, dezvoltându-și încrederea în sine.

„Școala Scenei” mai înseamnă și eliberarea emoțiilor și bucuria de a împărtăși o poveste, un cântec sau o interpretare. Este pasul de la emoția negativă la bucuria de a fi aplaudat și apreciat pentru efortul depus.

Talentul nu este suficient fără muncă. Această componentă implică studiu sistematic, exerciții de dicție, mișcare scenică, repetiții intense și tehnici actoricești/muzicale, necesare pentru a transforma o pasiune într-o artă profesionistă.

„Școala Scenei” funcționează ca o punte între amatorism și carieră. Aceasta oferă cunoștințele de bază, experiența scenicului și familiarizarea cu „culisele”, pregătind elevul pentru rigorile unei vieți dedicate artei.

Proiectul pune elevii în lumină, le întărește încrederea în sine și îi pregătește pentru lumea spectacolelor, transformând talentul în vocație.

În esență, „Școala Scenei” transformă pasiunea în performanță, educând nu doar artistul, ci și omul din spatele cortinei.

Iulian POPESCU

Citeste in continuare

Parteneri

Ultimile stiri locale

Afaceri16 ore inainte

Eveniment parfumat la malul mării: Oriflame lansează  două noi parfumuri de nișă create în colaborare cu Givaudan Paris la Hotel Carmen International

În această vară, parfumurile Top Scents by Oriflame se regăsesc într-unul dintre cele mai elegante decoruri de pe litoralul românesc. Pentru al...

2 zile inainte

LumeaMuzicii.ro: OLiX de la Kiss FM, într-un interviu cu Alina Palade

OLiX de la Kiss FM este protagonistul unui interviu semnat de Alina Palade și publicat de LumeaMuzicii.ro pe 13 august...

Afaceri2 zile inainte

Shaorma Fest 2026: două zile de gastronomie și entertainment la Divertiland Water Park, lângă București, în septembrie

În toamna acestui an, România marchează o premieră națională: lansarea Shaorma Fest, primul festival dedicat exclusiv shaormei, cel mai apreciat street-food...

Uncategorized3 zile inainte

Roborock sărbătorește 12 ani de activitate printr-o serie de campanii promoționale

București, România – 14 august 2026 – Roborock sărbătorește 12 ani de activitate printr-o serie de campanii promoționale desfășurate pe parcursul...

Uncategorized4 zile inainte

Un singur telefon îți poate simplifica întreaga zi?

HONOR 600 Smart 5G combină autonomia extinsă, funcțiile inteligente și conectivitatea fără griji într-un smartphone accesibil București, 14 august 2026 – De...

Afaceri4 zile inainte

ANALIZĂ NBI | Bucureștiul câștigă teren în CEE: prețuri competitive, ofertă limitată și potențial de convergență

Bucureștiul intră într-o nouă etapă de maturizare imobiliară. Diferența de preț față de principalele capitale din Europa Centrală și de...

Uncategorized4 zile inainte

Cât costă randarea 3D în 2026? Ghid complet de prețuri pentru vizualizarea arhitecturală

De ce „preț pe imagine” e întrebarea greșită „Cât costă o randare 3D?” este una dintre cele mai frecvente întrebări...

Uncategorized5 zile inainte

evomag: cumpărăturile pentru școală încep cu două săptămâni mai devreme și se întind pe o perioadă mai lungă. 15% din vânzări sunt realizate înainte de jumătatea lunii august

București, 13 august 2026 – Cumpărăturile pentru începerea noului an școlar debutează în acest an cu aproximativ două săptămâni mai devreme...

Uncategorized5 zile inainte

SGS – Centrele de date în era AI Infrastructura critică a economiei digitale și importanța gestionării riscurilor de la proiectare la operare

Transformarea digitală, dezvoltarea accelerată a inteligenței artificiale, extinderea serviciilor cloud și creșterea volumului de date procesate la nivel global determină...

Uncategorized6 zile inainte

Samsung va prezenta cele mai noi inovații în domeniul jocurilor la Gamescom 2026

București – 12 august 2026 – Samsung Electronics Co., Ltd. a anunțat participarea sa la Gamescom 2026, care va avea loc la Koelnmesse...

Uncategorized6 zile inainte

HONOR lansează revoluționarul Robot Phone și deschide o nouă eră a filmării cu telefonul prin robotică și inteligență artificială

Primul smartphone din lume cu gimbal mecanic 4DoF* complet integrat, control inteligent al mișcării bazat pe AI și tehnologie de...

Uncategorized7 zile inainte

Funcția de aparat auditiv Samsung pentru Galaxy Buds a primit aprobarea FDA

Compania introduce un aparat auditiv accesibil, disponibil fără rețetă, direct pe Galaxy Buds București – 11 august 2026 – Samsung Electronics...

Uncategorizedo săptămână inainte

HONOR invită familiile la Big Little Festival 2026 și lansează un concurs cu premii pe Facebook și Instagram

București, 10 august 2026 – HONOR anunță prezența la Big Little Festival 2026, unul dintre cele mai așteptate evenimente dedicate copiilor și...

Uncategorized2 săptămâni inainte

HONOR aduce fluxul de lucru cinematografic ARRI în universul creației pe mobil, odată cu lansarea noilor tehnologii de imagine

HONOR prezintă motorul de imagine AiMAGE construit pe arhitectura cip-dispozitiv-cloud, anunță înființarea unui laborator comun de tehnologie imagistică împreună cu...

Afaceri2 săptămâni inainte

EvenimenteGratuite.ro promovează online evenimentele cu acces gratuit din România

EvenimenteGratuite.ro este o platformă online dedicată promovării evenimentelor cu acces gratuit din România, care permite publicului să le descopere în...

Uncategorized2 săptămâni inainte

Tot ce trebuie sa stii inainte de Summer Well 2026. Ghidul complet pentru editia aniversara de 15 ani

Countdown-ul aproape s-a incheiat. In doar cateva zile, Domeniul Stirbey din Buftea devine din nou locul in care zeci de...

Știrile Săptămânii