Connect with us

Eveniment

Nu cunoastem care este contraprestatia statului!

Publicat

pe

Timp de 8 ani, un proces demarat în urma unui dosar cu cântec pe baza achizițiilor publice efectuate la Poliția Locală Ploiești si-a gasit soluția finală. Asta și pentru faptul că „uneltele” de lucru ale procurorului exclus din magistratură, Negulescu Mircea, zis Portocală, zis Zdreanță, chemați ca martori în instanță, s-au contrazis în propriile minciuni în acest dosar „fabricat” doar din „fetișurile” față de Cristinel Toader, fost director al Poliției Locale Ploiești și Cezar Stoichiciu, fost șef la Achiziții în cadrul aceleiași instituții.

Așadar, uneltele utilizate ca martori mincinoși, martori acoperiți sau înregistrările ambientale ilegale, în diverse dosare penale, pentru „fetișurile” neprocurorului Negulescu, apar și în acest caz.

Organul local de paznici comunitari, foști gardieni publici, actuali „polițiști locali” va muri încet, o moarte lentă, chinuitoare, mascată uneori de câteva patrulări anemice și fantomatice prin oraș, trimiterea pe străzi a unor autospeciale de la rutieră care mai dau drumul la girofaruri și sirene (“Nino- Nino”), nu pentru că ar avea vreo urgență, ci ca să vadă lumea Ploieștiului că mai există, sau de “prinderea în flagrant” a câtorva babe și moși amărâți care vând “neautorizat” mărar, cimbru, pătrunjel și alte verdețuri din grădina lor “în locuri neamenajate”, veniți săracii de pe la Bratasanca, Chitorani, Corlatesti, Fanari ori de aiurea, dând mai mulți bani la maxi-taxi, decât scot ei din vânzarea produselor. Asta doar sub coordonarea de exceptie a nasului edilului, Albu Catalin.

Reamintim ca, fostul director general TOADER CRISTINEL a formulat, cu bună credință, sesizare penală la organul judiciar competent cu nr. 6857 din 08.10.2013, înregistrată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploieșți la nr. 16 din dată de 08.10.2013 din Registrul procurorului de serviciu.

Plângerea a fost făcută de fostul director general TOADER în numele instituției pe care o conducea, conținea datele și informațiile pe care i le prezentasera trunchiat și inexact foștii directori generali, VAIDA ADRIAN și TĂNASE DANIEL, precum și multe omisiuni cu rea credință pentru ascunderea adevărului și în dorința de a prezenta variante false ale situației de fapt, de către cei doi funcționari publici foști în funcții de conducere la nivelul Poliției Locale Ploieșți, privind încheierea și derularea contractului de achiziții publice a 120 terminale TETRA și a soft-ului AVL de la SC BARBY ROUTE SRL Brașov.

Plângerea penală a fost redactată de consilierul juridic MOCANU GABRIELA ISABELA la cererea lui VAIDA ADRIAN, care i-a solicitat acesteia SĂ NU-L NOMINALIZEZE ȘI PE EL PRINTRE PREZUMTIVII FĂPTUITORI.

Sesizarea penală a fost „documentată” de VAIDA ADRIAN (potrivit propriului interes).

Mai mult, VAIDA ADRIAN l-a însoțit pe directorul general TOADER CRISTINEL la parchet, plângerea penală fiind depusă la procurorul NEGULESCU MIRCEA la PCA Ploiești, conform unei discuții telefonice anterioare prin care s-a convenit că acesta să primească sesizarea penală, mai ales că se cunoștea bine cu VAIDA ADRIAN.

Chiar VAIDA recunoaște că nu l-a informat pe TOADER CRISTINEL, concret, cu această problema, iar pe TĂNASE DANIEL susține că l-a informat, dar nu „explicit”! (filă 6 a declartiei din 18.10.2018 de la dosarul cauzei despre care vorbim).

TOADER CRISTINEL a acționat în anul 2013 în maniera descrisă mai sus pentru a nu intră sub incidența art. 263 Cod penal anterior, „Omisiunea sesizării organelor judiciare” – (1) “Fapta funcţionarului public care, luând cunoştinţă de săvârşirea unei infracţiuni în legătură cu serviciul în cadrul căruia îşi îndeplineşte sarcinile, omite sesizarea de îndată a procurorului sau a organului de urmărire penală, potrivit legii de procedură penală, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 5 ani.

(2) Dacă fapta este săvârşită de către un funcţionar public cu atribuţii de conducere sau de control, pedeapsa este închisoarea de la 6 luni la 7 ani.

De asemenea, acesta a respectat prevederile art. 2 alin. (2) din Legea nr. 155/2000 a poliției locale – “Poliția locală comunică, de îndată, organelor abilitate datele cu privire la aspectele de încălcare a legii, altele decât cele stabilite în competența să, de care a luat cunoștință cu ocazia îndeplinirii misiunilor și activităților specifice.

În același registru, TOADER CRISTINEL a aplicat dispozițiile art. 21 din același act normativ de legislație primară, care prevede la alin. (1) – “În exercitarea atribuțiilor de serviciu, polițistul local este obligat:

  1. b)să respecte principiile statului de drept și să apere valorile democrației;
  2. c)să respecte prevederile legilor și ale actelor administrative ale autorităților administrației publice centrale și locale.

Plângerea penală în numele Poliţiei Locale Ploiești (cu nr. 6857/08.10.2013, înregistrată la poziţia nr. 16/08.10.2013 din registrul procurorului de serviciu de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploieşți, pentru abuz în serviciu, delapidare şi fals şi uz de fals), s-a bazat pe existența unui prejudiciu de 485.404, 66 lei, stabilit de Camera de Conturi Prahova (Decizia nr. 6/23.03.2011) şi Curtea de Conturi a României (Încheierea nr. VI 253/09.06.2011), confirmate şi rămase definitive prin Decizia nr. 1006/01.04.2015 a Curţii de Apel Ploieşti (care a respins recursul funcţionarilor publici presupuși că au creat prejudiciul şi a menţinut Decizia nr. 1373/23.04.2014 a Tribunalului Prahova, prin care li s-a respins acţiunea în anularea actelor administrativ-fiscale ale Curţii de Conturi)  şi irevocabile prin Decizia nr. 2035/15.07.2015 a Curţii de Apel Ploieşti, prin care s-a respins funcţionarilor publici nominalizați de VAIDA ADRIAN și TĂNASE DANIEL, contestaţia în anulare).

De altfel, în acest dosar, Poliția Locală nici nu s-a apărat pentru a prezența situația reală, consilierul juridic MOCANU ISABELA GABRIELA, în conivență cu VAIDA ADRIAN, nu a prezentat probe și nici nu s-a prezentat la judecată în căile de atac.

În ceea ce-i privește pe numiții VAIDA ADRIAN și TĂNASE DANIEL, se consideră că aceștia au înfrânt prevederile imperative ale art. 75 din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici – “Încălcarea de către funcționarii publici, cu vinovăție, a îndatoririlor de serviciu atrage răspunderea disciplinară, contravențională, civilă sau penală, după caz.

Această prevedere sancționatorie este raportată la art. 45, alin (1) din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici – “Funcționarii publici răspund, potrivit legii, de îndeplinirea atribuțiilor ce le revin din funcția publică pe care o dețin, precum și a atribuțiilor ce le sunt delegate. (s. n.) Or, cei doi, din calitatea de directori generali ai Poliției Locale, sunt potențial vinovați direct nu numai de producerea prejudiciului, de neurmarirea respectării contractului de achiziții publice și de nerecuperarea prejudiciului, inclusiv prin sesizarea organelor de urmărire penală, dar și de ascunderea tuturor acestora și a persoanelor cu adevărat vinovate față de noul director general, TOADER CRISTINELla preluarea mandatului de conducere și ulterior acestui moment.

Nici VAIDA, și nici TĂNASE, nu au întreprins niciun demers pentru reintrarea în legalitate, executarea contractului și recuperarea pagubelor, VAIDA ADRIAN apărându-se într-o notă puerilă în declarația din 18.10.2018 (filă 7): „AM ȚINUT INTERIMATUL 3 LUNI, TIMP INSUFICIENT PENTRU VREUN DEMERS!!

La rândul sau, TĂNASE DANIEL, întrebat fiind „CÂND AȚI PREDAT LUI TOADER CRISTINEL MANDATUL DE DIRECTOR GENERAL, I-AȚI ADUS LA CUNOȘTINȚĂ SITUAȚIA LEGATĂ DE INEXISTENTA SAU NEFUNCTIONALITATEA SISTEMULUI SOFTWARE ACHIZIȚIONAT <DOAR PE HÂRTIE>?, declară pe data de 21.02.2019 (ds. nr. 8519/105/2015 al Tribunalului Prahova, Secția penală), la filă 11, „NU AM PURTAT CU TOADER CRISTINEL DISCUȚII PE ACEST SUBIECT, NICI EU NU CUNOȘTEAM ÎN ACEL MOMENT SITUAȚIA!

În esență, însă, situația de fapt și împrejurările adevărate referitoare la Contractul nr. 1916/02.08.2010 încheiat între Poliția Locală Ploieșți și SC BARBY ROUTE Brașov este următoarea:

După ce a preluat mandatul de director general pe data de 10.08.2012, TOADER CRISTINEL a cerut subordonaților referințe despre activitatea instituției, organigrama acesteia și informări privind problematica prioritară cu care se confruntă poliția. Din discuțiile avute cu directorul general adjunct VAIDA ADRIAN și cu fostul director general TĂNASE DANIEL (în secundar și cu MOCANU GABRIELA ISABELA, consilier juridic, SIMION MARIA, resurse umane), în prima lună de mandat a reușit să-și contureze câteva repere ale aspectelor cu care se confruntă instituția. Îndeosebi VAIDA și TĂNASE i-au explicat că se impune reorganizarea compartimentului de achiziții publice unde STOICHICIU era încadrat, acuzându-l că acționaeză „împotriva intereselor economice ale Poliției Locale. Au mai arătat făptuitorii că el și IONESCU MARIANA sunt implicați în producerea unui imens prejudiciu adus Poliției Locale Ploiești, constatat la auditul activității pe anul 2010.

Ulterior, în ianuarie 2013, TOADER CRISTINEL a aflat că, pe rolul instanțelor de judecată din Ploieșți (Tribunal și Curte), există o cauză în care poliția locală a contestat raportul Curții de Conturi a României și pentru care VAIDA angajase inoportun și neeconomic o casă de avocatură (el semnând și ordinul de plata a onorariului), în condițiile în care instituția avea si are Serviciu JuridicTOADER   l-a chestionat pe VAIDA ADRIAN în legătură cu această problema și, întrebându-l de ce nu l-a informat complet și corect, acesta i-a răspuns că i-a ascuns adevărul deoarece se află și el implicat în această chestiune și i-a fost frică de răspundere civilă și penală.

Notă: Acesta a fost momentul când TOADER CRISTINEL a aflat despre existența unui Raport al Curții de Conturi, document pe care VAIDA și TĂNASE, în secundar și MOCANU GABRIELA ISABELA, i l-au ascuns.

În declarația dată pe 10.05.2018 de martorul TOADER CRISTINEL în dosarul de instanța nr. 1525/281/2017, pe parcursul cercetării judecătorești, acesta reconfirmă atitudinea neloială și nesinceră a lui VAIDA ADRIAN: „… ÎNTREBÂNDU-L PE VAIDA ADRIAN DE CE NU MI-A ADUS LA CUNOȘTINȚĂ MAI DEVREME ACEASTĂ PROBLEMĂ, ACESTA MI-A SPUS CĂ ESTE POSIBIL SĂ FIE ȘI EL VINOVAT, MOTIV PENTRU CARE A MAI LĂSAT TIMPUL SĂ TREACĂ.

În acest context, VAIDA a glisat întreaga vinovăție în sarcina subalternilor, mințind că STOICHICIU ar fi cumpărat un soft care nu există și, astfel, sistemul de monitorizare și comunicare cu autospecialele poliției aflate în teren în misiune nu funcționeazăTOADER  a continuat investigarea problemei, convocandu-l în birou pe CHIFOR GEORGE IONUȚ, șeful structurii de Dispecerat, care i-a dat o informație ambiguă, respectiv că ar fi primit un calculator în care s-a introdus un CD și că „se mișcă ceva pe monitor, iar VAIDA i-a sugerat să nu semneze niciun proces verbal.

Notă: CHIFOR GEORGE IONUȚ a semnat, totuși două procese verbale de predare primire: Procesul verbal de punere în funcțiune a serviciului de localizare în teren a terminalelor Tetra încheiat între Serviciul de Telecomunicații Speciale prin col. VASILE MARIAN (nr. 630604/06.05.2011) și Poliția Locală Ploieșți, prin  CHIFOR GEORGE (nr. 1552/10.05.2011) șProcesul verbal de punere în funcțiune a serviciului de comunicații de buclă locală pentru aplicația de management a serviciului AVL încheiat între aceleași instituții prin CRIȘU SEBASTIAN de la STS (nr. 630580/29.04.2011), respectiv nr. 1480/05.05.2011 la Poliția Locală Ploieșți, prin CHIFOR GEORGE.

Înscrisurile nu au atestat, în realitate, că s-ar fi instalat și probat funcționarea sistemului AVL livrat de SC BARBY ROUTE SRL Brașov și pus la dispoziție de Poliția Locală Ploiești către STS, ci un cu totul alt soft, similar, dar proprietatea STS, montat de acesta temporar pentru probarea / testarea comunicațiilor cu stațiile Tetra.

VAIDA ADRIAN a fost tot timpul în cunoștință de cauză că furnizorul din Brașov nu a efectuat niciodată punerea în funcțiune a sistemului AVL recepționat, iar softul auxiliar / ajutător „Tractor Guard” nu a fost expediat cu cheile de activare (declarația din 18.11.2013).

În declarația de martor din 18.10.2018, dată în ds. nr. 1525/281/2017, VAIDA ADRIAN nu numai că își contrazice propriile declarații de la urmărirea penală, dar, (de la filă 3 până la filă 8), reușește să se contrazică singur de câteva ori în aceeași declarație.

Astfel:

–         În declarația din 18.11.2013, susține că nu s-au livrat cheile de criptare, iar în declarația dată la urmărirea penală pe dată de 26 martie 2015 (ds. nr. 12092/P/2013 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești), declara că au fost transmise instituției în cauză  (n.n. – STS) pentru instalarea cheilor de criptare; în declarația din 18.10.2018, evita să răspundă la întrebări incomode („nu mai rețin exact, nu știu, probabil că…”, nu îmi amintesc de această problemă…”, nu pot preciza dacă…”, nu îmi amintesc, probabil…” etc.).

–         Deși VAIDA ADRIAN a semnat „Procesul verbal de punere în funcțiune a serviciului de localizare în teren a terminalelor TETRA, acesta oscilează flagrant în toate declarațiile date, afirmând, fie că ar fi fost pus în funcțiune sistemul AVL al lui SC BARBY ROUTE (dar cu unele deficiențe, ca de exemplu deconectarea stațiilor în anumite zone periferice ale Ploieștiului), fie că, ulterior, ar fi aflat că era împrumutat (în custodie) de la STS, deși inițial a declarat că nu cunoștea că sistemul ar fi fost al STS. Mai mult, întrebat fiind pe 18.10.2018 dacă „ESTE ADEVĂRAT CĂ URMARE UNOR DEFICIENȚE ALE SISTEMULUI AVL ACHIZIȚIONAT AȚI FOST NEVOIT SĂ ÎMPRUMUTAȚI UN SOFT DE LA STS?, VAIDA ADRIAN răspunde dezarmant„NU MAI REȚIN EXACT, ÎNSĂ DECLARAȚIA CORESPUNDE ADEVĂRULUI, AȘA CUM AM DAT-O LA MOMENTUL RESPECTIV.   

La revenirea directorului general TOADER CRISTINEL de la cursurile de perfecționare de la ANI-SRI, în septembrie 2013, VAIDA ADRIAN  i-a relatat că a avut un conflict cu STOICHICIU CEZAR și că trebuie să-i comunice o informație despre acesta: că ar fi achiziționat „un soft care nu funcționează și nu a existat, propoziție care denotă un nonsens, o fractură logică: ori nu a existat, ori a existat, dar nu a funcționat!

TOADER CRISTINEL, intrigat fiind de informațiile contradictorii culese din unitate despre acest soft, a decis să reia discuțiile despre această problema, intuind că a fost mințit de VAIDATĂNASE și MOCANU care au făcut inițial o cercetare administrativă pro causa și, după aproximativ un an, a stat de vorba despre problema acestei achiziții de terminale „Tetra” și a softului aferent și cu: STOICHICIU CEZAR DANIONESCU MARIANA, șef Serviciu Contabilitate la acel moment; BALACI CRISTIAN și cu un reprezentat al STS, în esență, concluziile sale fiind că:

  1. Sistemul hardware și software există și a fost achiziționat în condiții legale. A identificat înDispeceratul Poliției Locale Ploieșți serverul pe care a fost „încărcat” softul și o unitate de calcul cu un CD pe care era inscripționată mențiunea „AVL”; CD-ul a fost introdus în calculator, s-a deschis pe ecran o harta a Municipiului Ploiești cu niște puncte (locațiile autospecialelor PLP dotate cu terminale TETRA).

Acesta era softul AVL livrat de SC BARBY ROUTE Brașov, dar nu a fost implementat de STS din motive tehnice de securitate și de existența a unui litigiu cu firma din Brașov.

  1. STS nu a emis nicio adresa oficialăprin care să informeze PLP:  despre motivele pentru care nu a implementat soft-ul livrat de SC BARBY ROUTE Brașov; 2. despre documentul în baza căruia a implementat soft-ul AVL proprietatea STS; 3. care sunt motivele pentru care, în cele două procese-verbale de punere în funcțiune încheiate cu PLP, STS nu a menționat/specificat că softul AVL este proprietatea sa, și nu a SC BARBY ROUTE SRL Brașov.
  2. VAIDAl-a mințit, l-a indus în eroare pe TOADER și i-a indicat vinovați pe STOICHICIU și IONESCU, deoarece „cei doi mi-au creat probleme înaintea venirii dv. în instituțieși că aceștia „M-au ținut de prost!VAIDA și-a cerut scuze față de TOADER, de STOICHICIU și față de celelalte persoane recunoscând că a minț
  3. Vinovați pentru neimplementarea sistemului AVL cumpărat de laSC BARBY ROUTE SRL Brașov, pentru neimplicarea în moderarea/ameliorarea contradicțiilor dintre STS și firma privată din Brașov și, finalmente, pentru nefuncționarea produsului achiziționat de Poliția Locală Ploiești pe procedura de achiziții publice, sunt funcționarii publici cu atribuții de conducere, cu competențe în luarea unor decizii urmare purtării unor discuții oficiale și, îndeosebi, ordonatorii de credite(VAIDA ADRIAN și TĂNASE DANIEL, foști directori generali), iar nu simpli funcționari de execuție, fără nicio prerogativa de conducere și decizie (IONESCU MARIANA, STOICHICIU CEZAR DAN sau BALACI CRISTIAN).

Iata ce harababura, ce haos, in patrimoniul si bugetul Politiei Locale Ploiesti au creat cei trei corifei VAIDAMOCANU si TANASE !

Si pagubele de miliarde de lei sunt departe de a fi recuperate!!

Având în vedere și celelalte prejudicii produse de-a lungul anilor Poliției Locale Ploiești, NERECUPERATE NICI PÂNĂ ÎN PREZENT, văzând și ineficiența actuală a activității per ansamblu a efectivelor acesteia, cu greu ne abținem să nu le urăm de pe acum Noapte bună! și să-i atenționăm că ultimul care pleacă să stingă și lumina la sediu și în curte! Vom reveni cu o inregistrare audio din care reiese ca fata fostului director STS era angajata intr-o zona de interese ceea ce a determinat ca STS sa nu implementeze softul de la SC BARBY ROUTE SRL Brașov dar si despre preiunile unei directoare de la Politia Locala Ploiesti pentru a anula o licitatie, sens in care aceasta directoare inca in functie s-a deplasat la Brasov pentru a se „milogi” de reprezentantii firmei in cauza. (Cristina T.).

Nota Redactiei: Prezentul articol se bazeaza, ca de obicei, pe probe, respectiv: inscrisurile despre care am facut mentiuni in cuprinsul sau, copia sesizarii penale initiale formulata de Politia Locala Ploiesti (PLP) sub semnatura lui TOADER CRISTINEL, cu nr. 6857 din 08.10.2013; Declaratie de martor TOADER CRISTINEL; Declaratii de martor VAIDA ADRIAN; Declaratia de martor TANASE DANIEL; Procesele verbale incheiate intre STS si PLP; Adresa nr. 73/23.02.2011 a PLP catre STS, in atentia directorului g-ral. lt. ing. Marcel Opris; Declaratia de persoana vatamata-parte civila pe care inteleg STOICHICIU a dat-o in cauza; Audierea faptutuitorilor nominalizati, VAIDA ADRIAN si TANASE DANIEL; Alte inscrisuri pe care identificate de noi din surse deschise ca fiind utile cauzei si dovedirii nevinovatiei celor acuzati de VAIDA; Nota de relatii de la Politia Locala Ploiesti.

Dosarul TETRA, inventat de fostul procuror „Portocală” la Poliția Locală Ploiesti/Plangerea penala impotriva martorilor mincinoși „treneaza” la parchet de prea mult timp (I)

 

 

 

 

 

 

Eveniment

Buchetul în funcție de personalitate, ce flori i se potrivesc

Publicat

pe

Buchetul în funcție de personalitate, ce flori i se potrivesc

Am dus odată un buchet de crini albi, uriași, parfumați cât toată bucătăria, unei colege care tocmai se mutase în primul ei apartament. Mi s-a părut o alegere impecabilă. A doua zi mi-a scris, jumătate amuzată, jumătate stânjenită, că i-a scos pe balcon fiindcă mirosul îi dădea dureri de cap și că nu voise să-mi spună asta de față. Buchetul costase cât o cină în doi. Efectul lui real a fost o migrenă și un balcon ocupat.

De atunci mă uit altfel la lucrurile astea. Florile nu se aleg ca un produs, după cât de impresionant arată în vitrină, ci ca un mesaj care ajunge la o persoană anume, cu istoria ei, cu gusturile ei, cu felul ei de a se comporta când se emoționează în fața altora. Același buchet, cu aceleași flori și același preț, poate să fie perfect pentru cineva și complet pe lângă pentru altcineva.

Ideea de a alege florile după personalitate sună, la prima vedere, a subiect de revistă. În practică e mult mai puțin misterioasă. Nu îți trebuie nicio teorie. Îți trebuie două minute de atenție și memoria a ceea ce ai văzut la omul acela acasă, ce poartă, cum vorbește, ce îl scoate din sărite. Restul vine aproape de la sine.

De ce florile spun mai multe despre destinatar decât despre ocazie

Ocazia stabilește doar cadrul, iar reacția reală depinde de firea celui care primește buchetul. Multă lume pornește invers. Aniversare, deci ceva vesel. Înmormântare, deci ceva sobru. Cerere în căsătorie, deci trandafiri roșii. Logica nu e greșită, e doar incompletă.

Am observat asta cel mai clar la petreceri. Sunt oameni care, când primesc flori, se aprind la față, mulțumesc de trei ori, cheamă pe cineva să vadă și pun buchetul pe masa cea mai vizibilă din casă. Și sunt oameni care spun un mulțumesc scurt, duc buchetul în bucătărie și se întorc repede la conversație. Al doilea tip nu e nerecunoscător. Doar că atenția publică îl face inconfortabil, iar un buchet mare, viu colorat, cu celofan care foșnește la fiecare mișcare, îl expune exact în felul în care el nu vrea să fie expus.

De aici vine diferența dintre un cadou care place și unul care nimerește. Cel care place e frumos și cam atât. Cel care nimerește îi transmite omului că l-ai văzut cu adevărat, iar asta rămâne în memorie mult după ce florile s-au uscat.

Ideea nu e nouă, apropo. În epoca victoriană circula ceea ce astăzi numim floriografie, un vocabular simbolic al florilor, cu înțelesuri atribuite fiecărei specii și chiar felului în care era prinsă panglica. Se exagerează adesea cât de riguros era folosit sistemul acela, dar impulsul din spatele lui e cât se poate de real. Oamenii au vrut mereu ca buchetul să spună ceva precis. Diferența e că astăzi codul nu mai e comun, nimeni nu mai știe pe de rost ce înseamnă o floare anume, așa că mesajul se transmite altfel, prin potrivire.

Cum citești personalitatea cuiva înainte să intri în florărie

Nu e nevoie de nicio analiză elaborată. Trei indicii banale, pe care le are oricine la îndemână, rezolvă cea mai mare parte din problemă.

Ce observi în casa omului

Casa e cel mai onest indiciu. Dacă intri la cineva și vezi pereți albi, două obiecte pe raft și o singură plantă verde într-un ghiveci de ceramică mată, ai deja răspunsul. Persoana aceea preferă lucrurile curate, cu linii clare. Un buchet stufos, cu zece specii amestecate și panglică lucioasă, va arăta acolo ca un intrus care a greșit adresa. Șapte lalele albe într-o vază simplă, în schimb, vor părea că au fost dintotdeauna acolo.

Invers, dacă intri într-o casă cu perne colorate, tablouri suprapuse, cărți în teancuri pe jos și o colecție de căni care nu seamănă între ele, restrângerea nu mai e o virtute. Acolo un buchet abundent, cu contraste puternice, se integrează firesc. Am o verișoară care are trei modele diferite de perdele în același living și care mi-a spus odată, foarte serios, că florile albe o deprimă. Nu glumea deloc.

Ce spune garderoba despre paleta lui de culori

Culorile pe care cineva le poartă zilnic sunt, de regulă, culorile în care se simte bine. E o scurtătură care funcționează surprinzător de des. Cineva care se îmbracă în bej, gri și verde stins nu se va regăsi într-un buchet fucsia cu portocaliu, oricât ar fi de spectaculos. Nu fiindcă nu i-ar plăcea culorile în general, ci pentru că buchetul acela va domina camera în care își petrece serile.

Sunt și excepții, evident. Unii se îmbracă sobru din motive profesionale și compensează acasă cu culoare. Dacă bănuiești că e cazul, uită-te la accesorii, la husa telefonului, la geantă, la ce își pune pe birou. Acolo iese la iveală preferința adevărată.

Cum reacționează la atenția publică

Indiciul pe care îl ignoră cei mai mulți. Un buchet livrat la birou, pe la unsprezece dimineața, cu curier, în fața a douăzeci de colegi, e un gest complet diferit de același buchet lăsat acasă, seara. Pentru unii, prima variantă e punctul culminant al zilei. Pentru alții e o mică tortură. Dacă persoana evită de obicei să povestească despre viața ei personală la muncă, livrarea la birou o pune într-o poziție ingrată, în care trebuie să dea explicații pe care nu și le dorea.

Firea rezervată și florile care nu forțează atenția

Pentru oamenii discreți merg buchetele cu puține specii și cu o paletă restrânsă. Lalelele funcționează aproape întotdeauna. Freziile la fel, cu parfumul lor blând. Eustoma are o eleganță ușor demodată care prinde foarte bine aici, iar hortensia într-un singur ton rezolvă și problema volumului, fiindcă umple fără să facă zgomot vizual.

Buchetul nu trebuie să fie mic, trebuie să fie liniștit. Poți avea douăzeci de fire de lalele albe și tot va părea discret, fiindcă ochiul are de procesat o singură formă și o singură culoare.

Ce ajută enorm la acest tip de persoană e ambalajul sobru. Hârtie mată în tonuri naturale, fără celofan, fără sclipici, panglică de bumbac sau de satin într-o nuanță apropiată de a florilor. Cineva care nu vrea să atragă privirile nu vrea nici ca buchetul lui să foșnească pe hol până la lift.

Parfumul e capitolul la care se greșește cel mai des. Crinii și zambilele au un miros care ocupă tot spațiul, iar unele soiuri de eucalipt intră în aceeași categorie. Într-un apartament mic, cu ferestrele închise iarna, devine copleșitor în două zile. Pentru firile sensibile la stimuli, un buchet aproape neutru olfactiv e o alegere mai bună decât unul care se simte din camera alăturată.

Extrovertitul care se simte bine în centrul atenției

Aici lucrurile sunt mai simple și, sincer, mai distractive. Persoanele expansive, care râd tare, fac poze la orice și au deja un plan pentru unde să pună buchetul, răspund excelent la volum și la culoare. Gerberele merg mereu. Floarea soarelui are un efect de bună dispoziție greu de egalat. Ranunculus în nuanțe intense sau trandafirii în două culori contrastante arată exact cât de mult trebuie pentru cineva care nu se ferește de privirile din jur.

Tot aici funcționează partea teatrală. Buchetul supradimensionat, livrat la birou, cu un mesaj scris pe panglică pe care îl citește toată lumea din open space, aterizează perfect. N-are rost să fii subtil cu cineva care apreciază fățiș gestul mare.

Un singur avertisment, învățat pe pielea mea. Volumul nu înseamnă îngrămădeală. Am văzut buchete uriașe care arătau ca o grămadă de flori legate în grabă, fără nicio ierarhie între ele. Chiar și un buchet exuberant are nevoie de o floare dominantă și de un ritm al compoziției. Altfel obosește privirea, iar în poze, care contează enorm pentru acest tip de om, iese prost.

Pragmaticul care întreabă întâi cât rezistă buchetul

Sunt oameni care primesc flori și, la douăzeci de secunde după mulțumire, se gândesc deja la momentul în care vor trebui aruncate. Nu sunt cinici, sunt practici. Pentru ei, un buchet care se ofilește în trei zile rămâne o mică frustrare, oricât de frumos ar fi fost la început.

Florile cu rezistență lungă rezolvă problema. Crizantemele trec ușor de două săptămâni. Garoafele, cam la fel, cu condiția să retezi tijele din când în când. Eustoma, alstroemeria și orhideele tăiate depășesc de obicei zece zile dacă apa se schimbă la două zile. Merge și planta în ghiveci, care elimină complet efemeritatea, deși pierde din spectacolul momentului.

Alternativa modernă e buchetul din trandafiri de săpun sau din materiale care nu se degradează. Aici opiniile sunt împărțite și le înțeleg pe amândouă. Unii le consideră un compromis, alții le consideră soluția evidentă pentru cineva care vrea să păstreze cadoul. Am văzut destule cazuri în care un buchet de săpun a stat pe comodă doi ani și era arătat oaspeților. Florile naturale, oricât de scumpe, nu au cum să facă asta.

Ce contează la pragmatic e senzația că nu s-a risipit nimic. Un buchet mediu, bine construit, dintr-o floare care ține, are mai mult impact decât unul enorm care se face praf până duminică.

Romanticul clasic și de ce trandafirul rămâne o alegere sigură

Se spune adesea că trandafirii roșii sunt o alegere lipsită de imaginație. Uneori chiar sunt. Dar pentru romanticul autentic, adică pentru omul care crede în simboluri și ține minte aniversări fără să și le noteze în telefon, trandafirul roșu nu e clișeu, e limbaj. E singura floare al cărei sens l-a păstrat toată lumea, fără să fie nevoie de explicații.

Diferența dintre un buchet de trandafiri banal și unul memorabil ține de execuție, nu de idee. Număr impar, tije curate, o singură verdeață discretă, fără gips albit și fără hârtie strălucitoare. Nouă trandafiri roșii aranjați în spirală, cu hârtie mată neagră sau crem, arată complet altfel decât aceiași nouă trandafiri împachetați în celofan cu buline.

Pentru romanticii mai delicați, care preferă nuanțele calde, merg trandafirii pudrați, cei în tonuri de piersică sau soiurile cu petale multe, tip grădină. Au un aer nostalgic, ușor demodat în sensul bun al cuvântului, și se potrivesc oamenilor care păstrează scrisori.

Spiritul creativ care vrea ceva ce nu a mai văzut

Creativii sunt cei mai grei clienți dintr-o florărie și, în același timp, cei mai recunoscători când nimerești. Ei nu caută frumusețe convențională, caută ceva interesant. Textura contează mai mult decât culoarea, iar formele neregulate sunt un plus, nu un defect.

Combinațiile neașteptate funcționează cel mai bine. Protea are o formă aproape arhitecturală. Anthuriumul aduce luciu și geometrie. Ramurile uscate, iarba de pampas, spicele sau eucaliptul dau volum fără să adauge culoare, iar elementele care nu sunt flori, păstăile sau bumbacul, schimbă complet registrul buchetului. Merge și varianta monocromă construită din trei texturi diferite ale aceleiași culori, care e mult mai greu de făcut decât pare.

Un truc care mi-a ieșit de mai multe ori e să las buchetul deliberat asimetric. O floare mai înaltă care iese din compoziție, o ramură care pleacă lateral. Pentru cineva cu ochi format, asimetria aceea citită corect e semnul că buchetul a fost gândit, nu scos dintr-o vitrină cu douăzeci identice.

Nostalgicul și florile care aduc înapoi o curte de bunici

Categoria asta e subestimată în România și mi se pare că merită mai multă atenție. Sunt oameni pentru care florile de grădină înseamnă mai mult decât orice import exotic. Bujorii sunt campionii absoluți aici. Liliacul vine imediat după, urmat de dalii, crăițe, zambile de primăvară și lăcrămioare. Flori pe care le-au văzut la bunici, în curte, în ghivece de tablă vopsite în verde.

Pentru ei, un buchet scump de orhidee albe e pur și simplu rece. Un braț de bujori roz, în schimb, îi mișcă instantaneu. E vorba de memorie olfactivă și vizuală, care e mult mai puternică decât estetica pură. Am văzut oameni cu ochii în lacrimi la un buchet de liliac cules din curte, oameni care ar fi rămas complet indiferenți la un aranjament de trei ori mai scump.

Problema practică e sezonalitatea. Bujorii se găsesc câteva săptămâni pe an, liliacul și mai puțin. Dacă persoana e de tipul ăsta și aniversarea ei cade în noiembrie, merită să cauți echivalente ca senzație, nu ca specie. Crizantemele de grădină, daliile târzii sau garoafele mari fac o treabă bună în direcția asta.

Persoana obosită sau anxioasă și florile care liniștesc

Nu toate buchetele sunt pentru sărbători. Uneori le trimiți cuiva care trece printr-o perioadă grea, iar acolo regulile se schimbă complet. Culorile puternice pot obosi. Buchetele foarte mari cer efort, trebuie tăiate tijele, găsită vaza, schimbată apa, iar pentru cineva epuizat asta devine încă o sarcină pe listă.

Merge mai bine ceva mic, într-un recipient care nu cere pregătire. Un aranjament gata pus în cutie, cu burete umed la bază, sau o plantă în ghiveci care nu are nevoie de nimic zilnic. Cromatic, nuanțele pale, verzuiul, albul spart, roz foarte deschis. Nimic care să țipe din colțul mesei.

Mesajul, în cazul ăsta, contează mai mult decât florile. Un rând scris de mână, scurt, fără patos, face mai mult decât zece specii rare puse la un loc.

Cum influențează culoarea percepția buchetului

Culoarea e primul lucru pe care îl procesează creierul, înaintea formei și cu mult înaintea speciei. De asta merită gândită separat, înainte de a alege florile propriu-zise.

Roșu, roz și registrul afectiv

Roșul e citit aproape universal ca declarație, ceea ce îl face excelent într-o relație romantică și riscant în orice alt context. Rozul pudrat transmite tandrețe fără presiune, motiv pentru care funcționează bine când relația e la început sau când nu e romantică deloc. Fucsia stă la polul opus, e energie pură și veselie, potrivit pentru firile expansive și cam obositor pentru cele rezervate.

Alb, crem și verde

Albul e curat, formal, uneori distant. Într-un context festiv poate părea prea sobru, într-o casă minimalistă e perfect. Verdele folosit ca element dominant, nu ca umplutură între flori, a devenit foarte popular în ultimii ani și merge excelent pentru bărbați, pentru birouri și pentru oricine nu vrea să pară că a primit un cadou sentimental.

Galben, portocaliu și mov

Galbenul are în România o reputație ciudată. Unii îl asociază cu despărțirea, alții cu prietenia și cu bucuria, iar linia dintre cele două interpretări trece pe la mijlocul generațiilor. Dacă nu știi sigur ce crede persoana, folosește-l ca accent, nu ca dominantă. Portocaliul e cald și optimist, se potrivește aniversărilor. Movul e cel mai subtil dintre toate, sugerează rafinament și e o alegere bună pentru cineva cu gusturi formate.

Ocazia care se suprapune peste personalitate

Aniversările sunt momentul în care cele două straturi, ocazia și firea omului, se ciocnesc cel mai des. Toată lumea vrea ceva festiv, dar festiv înseamnă altceva pentru fiecare. Soluția pe care am ajuns să o folosesc e să păstrez tonul general al zilei și să adaptez doar intensitatea. Pentru cineva discret, un buchet elegant cu un singur accent de culoare și un mesaj scris pe panglică. Pentru cineva expansiv, volum, contrast, poate și un element ludic alături.

Partea cu mesajul e mai importantă decât pare. Când cauți buchete de flori cu La multi ani, diferența dintre un cadou standard și unul personal stă adesea în cele două rânduri scrise pe panglică, nu în numărul de fire. Atelierul cu Daruri, fondat in 2024, este un brand romanesc de cadouri personalizate si buchete de flori. Conceptul e orientat spre tineri, cu accent pe calitate si pe un proces de comanda exclusiv, simplu si orientat catre client — de la selectie si mesaj pe panglica, la livrare. Exact genul de detaliu care transformă un buchet generic într-unul care i se potrivește omului.

Pentru celelalte ocazii logica rămâne aceeași. La o promovare profesională, buchetul trebuie să arate bine într-un mediu de birou, deci mai degrabă structurat și sobru. La o naștere contează practicabilitatea, fiindcă o cameră de spital nu are loc pentru un aranjament de un metru. La o împăcare, discreția bate spectacolul aproape întotdeauna.

Greșelile care se repetă cel mai des

Cea mai frecventă greșeală e alegerea după propriul gust. Cumperi ce ți-ar plăcea ție, nu ce i-ar plăcea celuilalt, iar asta explică, după ochiul meu, aproape jumătate din buchetele nepotrivite. Imediat după vine supralicitarea prin preț, convingerea că un buchet mai scump e automat mai bun. Nu ține. Un buchet de trei sute de lei prost aranjat arată mai rău decât unul de o sută cincizeci făcut cu cap, fiindcă florile scumpe nu compensează niciodată o compoziție dezordonată.

Se uită apoi contextul fizic, care e mai important decât pare. Nu toată lumea are vază acasă. Sună banal, dar se întâmplă des la tineri care s-au mutat recent, iar un buchet mare ajunge în chiuvetă până se rezolvă problema. Dacă bănuiești că e cazul, un aranjament în cutie sau într-un recipient inclus scapă pe toată lumea de stres.

Ultima greșeală, și cea mai delicată, ține de alergii. Nu afli întotdeauna din timp, dar dacă știi că persoana are sensibilități respiratorii, ocolește florile intens parfumate și pe cele cu polen abundent. Crinii se pot curăța de stamine, ceea ce reduce mult problema, iar un florar bun face asta din oficiu, fără să i se ceară.

Cum îți dai seama dacă ai nimerit

Semnele apar în primele zece secunde, dacă te uiți. Persoana care ia buchetul și îl întoarce ca să îl vadă din toate părțile e un semn bun. Cea care caută imediat vaza, la fel. Cea care îl pune undeva pe un colț de masă și schimbă subiectul, mai puțin.

Al doilea test vine peste câteva zile. Dacă buchetul apare într-o poză, dacă se vede în fundalul unui apel video, dacă persoana îl pomenește într-o conversație, atunci a funcționat. Dacă nu, nu e nicio dramă, dar e o informație pe care merită să o reții pentru data viitoare.

Cu timpul se formează un fel de arhivă mentală. Știi că sora ta preferă albul, că un anumit coleg apreciază verdele structurat, că mama ta se topește la bujori și rămâne indiferentă la orhidee. Informația asta valorează mai mult decât orice ghid, fiindcă e verificată în practică, pe oameni reali, cu reacții reale. Iar buchetul care nimerește nu e niciodată cel mai scump din vitrină, ci cel ales de cineva care a fost atent.

Întrebări frecvente despre alegerea buchetului

Cum aleg un buchet dacă nu cunosc bine gusturile persoanei?

Pornește de la ce ai văzut la ea acasă și de la culorile pe care le poartă de obicei. Dacă tot nu ai suficiente indicii, alege un buchet cu o singură specie și o singură nuanță, în alb, crem sau roz pudrat, cu ambalaj mat. E varianta cu cel mai mic risc, arată bine în orice interior și nu transmite un mesaj pe care nu l-ai intenționat.

Ce flori se potrivesc unei persoane discrete?

Buchetele monocrome, cu puține specii, ambalate în hârtie mată, fără celofan și fără sclipici. Lalelele, freziile, eustoma și hortensia într-un singur ton funcționează foarte bine. Evită florile intens parfumate, cum sunt crinii sau zambilele, mai ales dacă persoana locuiește într-un apartament mic.

Ce buchet i se potrivește cuiva foarte sociabil?

Volum și contrast cromatic. Gerberele, floarea soarelui, ranunculus în nuanțe intense și trandafirii în două culori sunt alegeri sigure. Pentru acest profil merge și livrarea într-un context public, la birou sau la o petrecere, fiindcă gestul vizibil face parte din cadou.

Ce flori rezistă cel mai mult în vază?

Crizantemele trec de obicei de două săptămâni, iar garoafele, eustoma, alstroemeria și orhideele tăiate depășesc zece zile dacă apa se schimbă la două zile și tijele se retează scurt, în unghi. Pentru cineva care apreciază durabilitatea, un buchet mediu din aceste specii are mai mult impact decât unul mare din flori care se ofilesc rapid.

Ce culori e mai bine să evit când nu cunosc bine persoana?

Galbenul folosit ca dominantă, fiindcă percepția lui variază mult în România, de la simbol al prieteniei până la asociere cu despărțirea. Ca accent, alături de alte culori, nu ridică probleme. Roșul intens e la fel de riscant în afara unei relații romantice, pentru că se citește ca declarație.

Contează cu adevărat mesajul scris pe panglică?

Contează mai mult decât numărul de fire. Un mesaj scurt și personal transformă un buchet standard într-unul adresat unei persoane anume. La aniversări, unde majoritatea buchetelor arată destul de asemănător, mesajul e adesea singurul element care rămâne în memorie.

Ce trimit cuiva care trece printr-o perioadă grea?

Ceva mic, în nuanțe pale, aranjat deja într-o cutie cu burete umed sau într-un ghiveci care nu cere întreținere zilnică. Buchetele mari presupun efort, iar pentru cineva epuizat asta devine o obligație în plus. Un rând scris de mână alături face mai mult decât o compoziție elaborată.

Ce fac dacă persoana are alergii?

Ocolește florile cu polen abundent și pe cele cu parfum puternic. La crini, îndepărtarea staminelor reduce considerabil cantitatea de polen și pata galbenă care ajunge pe haine, iar un florar cu experiență face asta la cerere sau din obișnuință. Alternativele sigure includ trandafirii, lalelele, orhideele și buchetele din materiale care nu eliberează polen.

Citeste in continuare

Eveniment

Proiecție specială a comediei despre relații „În pielea mea” la Pitești, în prezența actorilor Oana Gherman, Vlad Gherman, Ioana Ginghină, pe 17 februarie

Publicat

pe

De

Spectatorii din Pitești sunt invitați pe 17 februarie la o întâlnire specială cu o parte din membrii echipei comediei „În pielea mea”: Oana Gherman, Vlad Gherman, Ioana Ginghină. Evenimentul va avea loc la Cinema City Vivo! Pitești de la ora 18:30. Proiecția filmului va începe la ora 19:00 și va fi urmată de o discuție cu actorii.

O comedie savuroasă despre un „schimb de roluri” pe care patru cupluri îl acceptă pe durata unui weekend, ce se dovedește un mod haios  prin care protagoniștii reușesc să-și cunoască mai bine partenerii și să renunțe la orgolii și preconcepții, „În pielea mea” propune o experiență de cinema relaxantă și amuzantă.

TRAILER: https://bit.ly/InPieleaMea
Mai multe detalii: inpieleamea.ro

Reprezentativă pentru modul în care majoritatea tinerilor se raportează la relațiile de cuplu, comedia „În pielea mea” îi reunește în distribuție pe Ioana State, George Tănase, Sergiu Costache, Oana Gherman, Vlad Gherman, Azaleea Necula, Alexandra Răduță, Gabriel Vatavu, alături de Ioana Ginghină, Mihai Găinușă, Daria Jane și alții.

Regizorul și scenaristul Paul Decu, absolvent al  Facultății de Teatru UNATC „I.L.Caragiale” și al masteratului în regie de film de la MetFilm School Londra, a colaborat la realizarea primului său lungmetraj cu o echipă de profesioniști din care fac parte Adrian Pădurețu (imagine), Bogdan Ivanovici (sunet), Anca Miron (scenografie), Francisca Vass (costume).

O comedie actuală și colorată, filmul „În pielea mea” are premiera națională pe 10 februarie, distribuit de T.R.I.B.E. Films.

Mai multe detalii, imagini de la filmări, fragmente din film și declarații din partea actorilor sunt disponibile pe paginile social media ale filmului de Facebook, Instagram, TikTok.

 „În Pielea Mea” este un film produs de: CB MOTION PICTURES. 

Producător asociat: MAGNETIC MEDIA PRODUCTIONS; Producător  executiv: Adela Mara.

Manager producție: Iulia Cezara Roșu.
Casting: ELEPHANT MEDIA.

Realizat cu sprijinul: 

Co-finanțatori: C&C HOUSE RESIDENCE, S&I BEST CORPORATION WEB DESIGN, CLIMA FREON

Sponsori: CLINICA RMN TINERETULUI; CLINICA IMAMED; OMV PETROM; MIKO BEAUTY PALACE; ȘERBAN & ASOCIAȚII; ESTEEM BODY SCULPT & SPA; PIZZERIA VOLARE; MERLIN’S; DOWNTOWN FITNESS MATEI BASARAB; THE COFFEE HOUSE; CLAUMAR PESCAR; UNIVERSITATEA DE ȘTIINȚE AGRONOMICE ȘI MEDICINĂ VETERINARĂ BUCUREȘTI

Parteneri: AUTO ITALIA IMPEX SRL; KGM BUCUREȘTI – SMT PALLADY; RAZELM LUXURY RESORT – JURILOVCA; SCEMTOVICI & BENOWITZ GALLERY; CREATIVE AVOCADOS; ALCHEMICO.
Partener social: Asociația „România Zâmbește”.

Distribuitor: T.R.I.B.E. Films.
www.facebook.com/TribeFilms.rowww.instagram.com/tribefilms.ro/

Partener media principal: VIRGIN RADIO ROMANIA

Parteneri media: CineFan, News.ro, Zile și Nopți, Cinemap, Revista FILM, Playtech, Happ.ro, Cinefilia, Daily Magazine, Filme-carti, MovieNews, The Movienator, Munteanu.

Citeste in continuare

Eveniment

Peste 1400 de spectatori entuziaști la premiera de gală a comediei ÎN PIELEA MEA, cu: George Tănase, Ioana State, Vlad Gherman, Oana Gherman, Sergiu Costache, Azaleea Necula, Alexandra Răduță, Gabriel Vatavu, Ioana Ginghină, Daria Jane, Mihai Găinușă

Publicat

pe

De

Premiera de gală a comediei „În pielea mea” de la Cinema City AFI Cotroceni București a fost primită pe 9 februarie de peste 1400 de spectatori cu aplauze, râsete și bucurie.
Numeroase vedete și influenceri au fost alături de actorii George Tănase, Ioana State, Alexandra Răduță, Gabriel Vatavu, Vlad Gherman, Oana Gherman, Sergiu Costache, Azaleea Necula, Ioana Ginghină, Mihai Găinușă, Daria Jane, Cătălin Coșarcă și Toto Dumitrescu.

„Este o comedie care nu urmărește tiparele ultimelor comedii lansate în ultimul timp la noi. Filmul are o narațiune jucăușă cu personaje construite în jurul unei tematici aprins dezbătută în societatea de astăzi. Filmul nu conține înjurături și este bazat pe situații inspirate din viața reală.”, spune regizorul Paul Decu.

Echipa filmului „În pielea mea”, scris și regizat de Paul Decu, propune spectatorilor o abordare amuzantă a unei situații des întâlnite în micile certuri dintr-un cuplu: pentru cine e mai greu/ mai ușor. În urma unei provocări pe care patru cupluri de prieteni o duc la bun sfârșit, după multe peripeții, într-un weekend, personajele ajung să câștige o altă viziune despre relațiile lor, lăsând deoparte presupunerile, orgoliile și preconcepțiile, pentru a încerca să comunice mai bine între ei. 


Cu râs pe săturate, surprize și personaje pline de viață, comedia independentă „În pielea mea” intră în cinematografele din toată țara din 10 februarie.

Spectatorilor li s-a pregătit o surpriză pentru data de 12 februarie: o seară specială  „Date Night” organizată în mai multe cinematografe din rețeaua Cinema City unde toți cei care cumpără un bilet la comedia „În pielea mea” vor primi un premiu garantat din partea Avon.


Până pe 23 februarie, toți spectatorii din țară care și-au cumpărat bilet la filmul „În pielea mea” se pot înscrie în cursa pentru un iPhone 17 Pro Max, încărcând dovada achiziției biletului la cinema în formularul dedicat concursului, premiul fiind oferit prin tragere la sorți pe 24 februarie.

După proiecțiile speciale din Arad, Timișoara, Alba Iulia, Sibiu, Brașov, Cluj-Napoca, Baia Mare, Oradea, cu săli pline, multe aplauze, râsete și discuții îndelungate cu spectatorii curioși și încântați de poveste și de prestațiile actorilor, caravana „În pielea mea” continuă în mai multe orașe.

Pe 11 februarie va avea loc proiecția specială „În pielea mea” de la Cinema City din City Park Constanțade la 18:30, unde regizorul Paul Decu și actrița Azaleea Necula, originari din Constanța și împrejurimi, vor prezenta filmul alături de colegii lor Ioana State, Alexandra Răduță și Gabriel Vatavu.

Cinema City Shopping City Galați invită spectatorii pe 12 februarie de la 18:30 la întâlnirea cu actrițele Ioana State și Azaleea Necula și regizorul Paul Decu.

Pe 13 februarie la ora 18:30, spectatorii din Iași sunt invitați la proiecția specială din Cinema City Iulius Mall, alături de regizorul Paul Decu și de actorii Gabriel Vatavu, Sergiu Costache, Azaleea Necula, Alexandra Răduță.

De „Ziua Îndrăgostiților”, pe 14 februarie, în Cinema City Iulius Mall  Suceava, de la 18:30, spectatorii sunt invitați la film alături de regizorul Paul Decu și de actorii Sergiu Costache, Vlad si Oana Gherman, Alexandra Răduță.

Cineplexx Băneasa Shopping City București găzduiește o proiecție specială în prezența întregii echipe pe 15 februarie, de la 17:30.

În Craiova, regizorul Paul Decu și actorii Sergiu Costache, Azaleea Necula și Oana Gherman vor ajunge la cinematograful Inspire VIP Electroputere Mall pe 16 februarie de la ora 18:00.

Actorii Vlad Gherman, Oana Gherman și Ioana Ginghină vin la întâlnirea cu publicul din Cinema City Vivo! Pitești pe 17 februarie, de la 18:30 și vor participa la o discuție după proiecție, alături de regizorul Paul Decu.

Caravana „În pielea mea” ajunge la Cinema City Shopping City Ploiești, pe 18 februarie, de la 18:30, la proiecția specială introdusă de regizorul Paul Decu, alături de actorii Ioana State, Vlad și Oana Gherman, Azaleea Necula și Gabriel Vatavu.

O comedie actuală și spumoasă, filmul „În pielea mea” este distribuit de T.R.I.B.E. Films.

TRAILER: https://bit.ly/InPieleaMea
Site oficial: inpieleamea.ro

Mai multe detalii, imagini de la filmări, fragmente din film, declarații din partea actorilor și informații despre concursuri sunt disponibile pe paginile social media ale filmului de FacebookInstagramTikTok.

Adrian Pădurețu semnează imaginea filmului. De sunet s-a ocupat Bogdan Ivanovici, de scenografie Anca Miron, iar de costume Francisca Vass.

 „În Pielea Mea” este un film produs de: CB MOTION PICTURES. 

Producător asociat: MAGNETIC MEDIA PRODUCTIONS 

Producător: Claudiu Boboc

Producător  executiv: Adela Mara

Manager producție: Iulia Cezara Roșu

Casting: ELEPHANT MEDIA  

Realizat cu sprijinul: 

Co-finanțatori: C&C HOUSE RESIDENCE, S&I BEST CORPORATION WEB DESIGN, CLIMA FREON

Sponsori: CLINICA RMN TINERETULUI; CLINICA IMAMED; OMV PETROM; MIKO BEAUTY PALACE; ȘERBAN & ASOCIAȚII; ESTEEM BODY SCULPT & SPA; PIZZERIA VOLARE; MERLIN’S; DOWNTOWN FITNESS MATEI BASARAB; THE COFFEE HOUSE; CLAUMAR PESCAR; UNIVERSITATEA DE ȘTIINȚE AGRONOMICE ȘI MEDICINĂ VETERINARĂ BUCUREȘTI

Parteneri: AUTO ITALIA IMPEX SRL; KGM BUCUREȘTI – SMT PALLADY; RAZELM LUXURY RESORT – JURILOVCA; SCEMTOVICI & BENOWITZ GALLERY; CREATIVE AVOCADOS; ALCHEMICO.

Partener social: Asociația „România Zâmbește”.

Distribuitor: T.R.I.B.E. Films.
www.facebook.com/TribeFilms.ro – www.instagram.com/tribefilms.ro/

Partener media principalVIRGIN RADIO ROMANIA

Parteneri mediaCineFanNews.roZile și NopțiCinemapRevista FILMPlaytechHapp.roCinefiliaDaily MagazineFilme-cartiMovieNewsThe MovienatorMunteanu.

Citeste in continuare

Parteneri

Ultimile stiri locale

9 ore inainte

Evenimente gratuite București azi: ELECTROCLASSIC, cu Clara Cernat și Phil St. George, la MARe

Cei care caută evenimente gratuite în București azi, 6 septembrie 2026, pot găsi pe EvenimenteGratuite.ro informații despre „ELECTROCLASSIC. Poezia unei...

Uncategorized2 zile inainte

Acer prezintă primul său monitor de gaming FHD cu rată de refresh de 1.000 Hz, Predator XB253Q U1

Modelul este lansat alături de o nouă gamă de ecrane pentru gameri și creatori, cu tehnologie QD-OLED Penta Tandem™, rezoluție...

Uncategorized2 zile inainte

Provident lansează ProviCard, primul card de credit din portofoliul companiei în România

București, 3 septembrie 2026 – La 20 de ani de la intrarea pe piața din România, Provident face un nou pas...

2 zile inainte

Sound of Fantasy, în Parcul Rozelor din Timișoara. Intrare liberă la concertele cu 300 de artiști

„Sound of Fantasy” are loc în 4 și 5 septembrie, de la ora 21:00, în Parcul Rozelor din Timișoara. Intrarea...

Uncategorized2 zile inainte

Elite Bride Fest – Ediția a II-a, între 20 și 22 noiembrie 2026, la Sala Romsilva din București

Trei zile dedicate viitorilor miri, bilete de la numai 5 lei, oferte speciale de târg și un cadou garantat în...

Renovarea unui apartament vechi: ordinea corectă a lucrărilor și unde se pierd banii Renovarea unui apartament vechi: ordinea corectă a lucrărilor și unde se pierd banii
Uncategorized3 zile inainte

Renovarea unui apartament vechi: ordinea corectă a lucrărilor și unde se pierd banii

Un apartament construit între 1965 și 1985 ascunde, aproape fără excepție, trei probleme care nu se văd în anunțul imobiliar:...

Meniul săptămânal care chiar funcționează: inventar, cumpărături și două ore de pregătire Meniul săptămânal care chiar funcționează: inventar, cumpărături și două ore de pregătire
Uncategorized3 zile inainte

Meniul săptămânal care chiar funcționează: inventar, cumpărături și două ore de pregătire

Inventarul din frigider este punctul zero, nu lista de cumpărături Majoritatea planurilor de masă eșuează pentru că încep invers: cineva...

Uncategorized3 zile inainte

CBC crește gradul de digitalizare al campusului: actualizarea CBC App facilitează integrarea experienței angajaților în deciziile de administrare

Cluj-Napoca, 3 septembrie 2026 – Cluj Business Campus (CBC), proiect de real estate urban și workplace experience din Cluj-Napoca, dezvoltă o...

Afaceri3 zile inainte

Sezonul murăturilor scoate la iveală problemele din grădină: de ce solarul se pregătește din toamnă

Septembrie este luna în care, în multe gospodării din România, roșiile, castraveții, ardeii și gogonelele ajung din grădină în cămară....

Uncategorized3 zile inainte

Dyson lansează CameraJet™: singura periuță de dinți cu cameră și jet, pentru curățarea spațiilor dintre dinți și îndepărtarea plăcii bacteriene

Dotată cu cameră, care identifică spațiile dintre dinți, curăță cu jet de apă, folosește tehnologia de curățare interdentară cu lichid,...

3 zile inainte

Canale online și Decizia CNA nr. 116/2026: criteriile pentru obligația de notificare

Un canal poate avea obligația de notificare numai dacă îndeplinește cumulativ criteriile și condițiile stabilite prin Decizia CNA nr. 116/2026....

Uncategorized4 zile inainte

Acer își extinde portofoliul de laptopuri subțiri și ușoare cu Swift Blade 14, un model de doar 799 g

Noul model este lansat alături de laptopul Acer Swift Air 16 de 16 inchi. Ambele sunt echipate cu procesoare Intel...

4 zile inainte

Uniunea Societăților de Expediții din România solicită intervenția urgentă a autorităților române și europene pentru evitarea blocării frontierelor UE – Balcanii de Vest din 14 septembrie 2026

Uniunea Societăților de Expediții din România (USER) solicită autorităților române și instituțiilor europene să se implice de urgență în identificarea...

Turism4 zile inainte

FPIOR: HoReCa a pierdut 25.000 de angajați în doi ani. Federația propune Guvernului 10 măsuri pentru perioada 2026-2029

Federația Patronatelor din Industria Ospitalității din România (FPIOR) susține că industria HoReCa are cu aproximativ 25.000 de angajați mai puțin...

Ce verifici la un apartament vechi înainte să semnezi antecontractul Ce verifici la un apartament vechi înainte să semnezi antecontractul
Uncategorized4 zile inainte

Ce verifici la un apartament vechi înainte să semnezi antecontractul

Structura clădirii spune mai mult decât fotografiile din anunț Anul construcției este prima informație pe care merită să o ceri,...

5 zile inainte

O nouă serie de cursuri pentru obținerea Diplomei FIATA în Expediții de Mărfuri începe pe 21 septembrie 2026

Într-un domeniu în care activitatea unui expeditor presupune astăzi mult mai mult decât organizarea unui transport din punctul A în...

Știrile Săptămânii