Connect with us

Uncategorized

Romanian Testing Conference: ediția cu numărul 13 vine cu mai multe schimbări. Află programul și noutățile

Publicat

pe

Romanian Testing Conference (RTC), cel mai important eveniment de profil din Europa Centrală și de Est, și-a anunțat programul oficial. În plus, au fost puse în vânzare pachetele de participare pentru ediția din acest an, cea de-a 13-a, care va avea loc la Cluj-Napoca în perioada 6-8 iunie.

Tema ediției este SCHIMBAREA, iar timp de 3 zile participanții, voluntarii și speakerii din 12 țări (Europa și Statele Unite ale Americii) vor explora și se vor inspira din zeci de experiențe care aduc în centru  schimbarea. De altfel, organizatorii au făcut și ei, cu această ocazie, mai multe modificări în programul RTC, menite să completeze experiența testerilor.

“Am stabilit, împreună cu Lena Nyström Wiberg, coordonatorul ediției din acest an, că vom aborda la RTC 2023 tema schimbării. Nici că se putea să avem o temă mai potrivită după ultimii ani care ne-au pus mult la încercare capacitatea de a ne adapta, plia și de a accepta schimbările”, afirmă Andrei Ghinescu, co-fondator RTC.

La rândul ei, Lena a împărtășit ce înseamnă pentru ea această temă: “Schimbarea e înspăimântătoare, dar nu la fel de înspăimântătoare precum statul pe loc. Schimbarea e unul dintre lucrurile uimitoare care ne-a adus unde suntem azi. Unde am fi fost astăzi fără schimbări? În același timp, știm că schimbările sunt dificile, ne sperie și sunt incomode. Schimbarea înseamnă pierdere, nesiguranță, dar înseamnă și creștere”, afirmă Lena Nyström Wiberg.

RTC va conține o serie de experiențe despre schimbare menite să inspire, să dea curaj și să le arate participanților că schimbarea, oricât de tare ne-ar speria, e necesară și vine la pachet și cu multe avantaje.

Speakeri de top și peste 200 de aplicații primite în doar câteva săptămâni

Peste 200 de candidați din România și din străinătate au trimis propuneri de sesiuni pentru a se afla pe scena evenimentului RTC. Echipa de selecție a ales cele mai reprezentative experiențe care vor fi împărtășite în perioada 6-8 iunie. În plus, organizatorii au contactat speakeri români și internaționali de top, precum Hilary Weaver, Maryam Umar, Vernon Richards, Corina Pip, Jenna Charlton și mulți alții.

“Avem câțiva speakeri minunați, cu extraordinară experiență și skill-uri complexe; sunt tare mândră că au acceptat să participe la RTC 2023 și sunt mai mult decât entuziasmată de temele pe care le-au propus”, completează Lena Nyström Wiberg, coordonatorul RTC 2023.

Noutățile Romanian Testing Conference 2023: 3 zile de eveniment, sesiuni de testing leadership și test out loud 

Ediția din acest an a conferinței vine cu mai multe schimbări. În primul rând, de data aceasta vor exista 3 zile de eveniment; vor fi două zile pline de workshopuri care se desfășoară în paralel și o zi de conferință, precum cu două noi concepte care pun accentul pe partea practică: testing out loud și testing leadership.

Testing Out Loud e un concept TestingScool prin care vor fi susținute experiențele practice și interacțiunea dinamică dintre participanți. “Conceptul se bazează pe dezvoltarea unor abilități tehnice care să-i ajute pe participanți în testarea de zi cu zi cu minimum de efort și maximum de potențial. Sunt sesiuni care invită la investigare, la introspecție, la evaluarea potențialului și la îmbunătățirea deciziilor ca tester”, afirmă Andrei Conțan, tester și co-fondator RTC.

Testing Leadership se adresează participanților seniori care caută următorul pas în carieră. “Ca profesionist și expert, provocările de leadership le depășesc uneori pe cele tehnice. „Power of example”, „Inspiring”, „Making impact” sunt etalonul unei cariere la care experții sunt așteptați să facă față. Noi credem că aceste abilități trebuie stăpânite în egală măsură și oferim cadrul și conținutul pentru a explora ambele dimensiuni într-un pachet dedicat”, spune Andrei Conțan.

În plus, și la ediția din acest an va avea loc așteptata competiție xTestathon, în cadrul căreia participanții au parte de exerciții practice de testare în condiții speciale. Concursul le pune la încercare capacitatea de concentrare, aplicarea noțiunilor învățate la conferință, observația și spiritul critic.

Programul actualizat și pachetele de participare la Romanian Testing Conference sunt disponibile pe www.romaniatesting.ro. Organizatorii au pregătit pachete pentru companii, dar și bilete individuale pentru experți și pentru participanți cu un nivel mediu sau entry level de experiență.

 

Citeste in continuare
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Uncategorized

AGON by AOC lansează noul monitor pentru gaming de 32″, cu 240 Hz, HDR și timp de răspuns GtG de până la 1 ms

Publicat

pe

De

București, 23 martie 2023 – AGON by AOC, unul dintre cele mai importante branduri de monitoare pentru gaming și accesorii IT din lume, lansează cel mai nou model din seria AGON 5: AG325QZN/EU de 31,5″ (80 cm). Monitorul dispune de un panou Fast VA, care poate funcționa la o rată de reîmprospătare de 240 Hz și are un raport de contrast impresionant de 3000:1, tonuri negre profunde, culori bogate și o certificare DisplayHDR 400. Modelul oferă imagini acaparante, iar capacitatea de reacție rapidă, cu un timp de răspuns GtG de până la 1 ms și MPRT de 0,5 ms, reflectă faptul că este construit pentru a fi folosit în jocuri competitive. Datorită dimensiunilor sale impunătoare, AG325QZN/EU se potrivește unor scenarii multiple de utilizare, de la PC-uri de gaming la configurații de couch-gaming sau simulatoare dedicate.

Mai mult spațiu de desfășurare

În timp ce jucătorii de titluri FPS preferă ecrane de dimensiuni mai mici (27″ sau chiar 24″) pentru a se concentra mai bine asupra întregii acțiuni, gaming-ul competitiv acoperă o gamă variată de genuri, în care un ecran de 32″ poate oferi un avantaj. Titlurile de acțiune/RPG, jocurile de luptă, jocurile de strategie în timp real sau jocurile de simulare pot beneficia de o dimensiune mai mare a ecranului pentru a afișa mai bine detaliile complexe și pentru a crea o atmosferă mai captivanta.

Ecranul de 31,5″ oferă mai mult spațiu de desfășurare, păstrând în același timp aspectul obișnuit de 16:9, ceea ce face ca tranziția să fie ușoară pentru jucători. AG325QZN/EU dispune de o rezoluție QHD (2560×1440), care reprezintă un balans optim între detalii bogate și frame rate ridicat. GPU-urile moderne pot atinge mult mai ușor 240 fps la o rezoluție QHD în multe jocuri, în comparație cu ecranele 4K. Datorită combinației dintre rata de reîmprospătare ridicată și rezoluția QHD, AG325QZN/EU este un monitor de de care gamerii se pot bucura o perioadă îndelungată.

Răspuns rapid pentru acțiune rapidă

Monitorul utilizează un panou Fast VA, care oferă timpi de răspuns rapizi (până la 1 ms GtG și 0,5 ms MPRT) și diferite opțiuni de reglaj precum modul overdrive în mai multe trepte, astfel încât jucătorii pot modifica cu precizie capacitatea de reacție a monitorului în funcție de preferințele lor, pentru a obține o experiență fără ghosting. Suportul Adaptive-Sync asigură mișcare fără efectele de tearring sau stuttering. În timp ce pe un monitor de 60 Hz, utilizatorul va vedea un nou cadru la fiecare 16 ms, acest lucru este redus la doar 4 ms pe un monitor cu rată de reîmprospătare de 240 Hz. Cu un timp scurt între cadre, jucătorii se vor simți mai conectați la joc și le va permite să reacționeze mai rapid la acțiunile adversarilor.

Un monitor flexibil

În afara orelor de joc, dimensiunea mare a ecranului de 31,5″ se pretează și pentru sarcinile productive zi cu zi. Suprafața mare a ecranului le permite utilizatorilor să deschidă și să utilizeze simultan mai multe ferestre ale aplicațiilor. Datorită certificării VESA DisplayHDR 400, AG325QZN/EU poate reda conținutul HDR din videoclipuri și jocuri. Ecranul are unghiuri largi de vizualizare (178/178°), iar luminozitatea de vârf de 400 nits permite utilizarea sa în spații interioare luminoase. De asemenea, sunt incluse un hub USB 3.2 cu 4 porturi și un port USB upstream către PC, oferind utilizatorilor posibilitatea să conecteze perifericele direct la monitor.

La fel ca și alte modele AGON 5, noul monitor prezintă un design elegant, unghiular și cu margini foarte subțiri. Suportul metalic ergonomic cu reglaje pentru înclinare (-5/23°), înălțime (150 mm), pivotare (-20/20°) și rotire (90°) permite o utilizare confortabilă pentru orice persoană, în orice ocazie.

Preț și disponibilitate

Monitorul AGON AG325QZN/EU va fi disponibil începând cu luna aprilie la prețul recomandat de 2849 lei.

Citeste in continuare

Uncategorized

Philips anunță noul monitor portabil 16B1P3302D

Publicat

pe

De

București, 21 martie 2023 – Philips Monitors anunță partenerul perfect pentru călătorii: Monitorul Philips 16B1P3302D, parte din gama de monitoare portabile ale brandului, a cărui design a câștigat în 2021 premiile iF Design Award și Red Dot.

O nouă modalitate de productivitate în mișcare

Recunoscut pentru design-ul sau portabil, monitorul Philips 16B1P3302D cu ecran de 15.6 inci (39.6 cm) încape cu ușurință într-o servietă sau ghiozdan. Prezența celor două porturi USB – C aflate pe laterala monitorului facilitează încărcarea sau pot fi folosite pentru un aranjament cu două monitoare.

Caracteristici suplimentare

Suportul monitorului se poate înclina de la 0 la 90 de grade iar unghiurile de vizualizare de 170/170 de grade ale ecranului cu tehnologie IPS LED ajută la vizualizarea ușoară din aproape orice unghi.

Philips 16B1P3302D oferă o imaginie cu rezoluție Full HD 16:9 și tehnologia SmartImage pentru imagini optimizate și cu un contrast ridicat.

Monitorul este echipat cu funcția EasyRead și modul LowBlue pentru a reduce oboseala ochilor și pentru a oferi o experiență de utilizare mai confortabilă.

Având în vedere toate aceste caracteristici, acest monitor este ideal pentru oricine dorește să-și îmbunătățească spațiul de lucru portabil, menținând în același timp același nivel de confort care vine cu un birou tradițional.

Preț și Disponibilitate:

Monitorul Philips 16B1P3302D va fi disponibil începând cu luna aprilie la prețul recomandat de 1373 lei.

Citeste in continuare

Uncategorized

Cum alegi modelele potrivite de balize directionale

Publicat

pe

balize directionale

Fiecare proiect de imbunatatire a infrastructurii care implica interventii la nivelul carosabilului sau trotuarelor trebuie sa fie desfasurat in cele mai bune conditii de siguranta. Atat lucratorii, cat si participantii la trafic trebuie sa fie avertizati in mod eficient cu privire la existenta lucrarilor, iar cel mai bun mod de a face acest lucru este prin utilizarea unor balize rutiere. Acestea sunt semnalizatoare prin care se poate atrage atentia asupra lucrarilor desfasurate. Ele pot fi alese in functie de mai multe criterii.

Cum alegi balize rutiere de calitate

Materialul de fabricatie este foarte important, deoarece el determina rezistenta si eficienta unei balize directionale. Cele mai apreciate balize sunt cele produse din material plastic si, pentru a le fi asigurata rigiditatea, au la interior o insertie metalica speciala. Aceasta nu este, insa, din material metalic dur.

Astfel, baliza ramane rigida, dar in acelasi timp nu se transforma intr-un risc pentru lucratori sau pentru participantii la trafic, in cazul in care se produce vreun impact. Materialul plastic ofera si un alt beneficiu: durata mare de exploatare. El este rezistent la deformare si nu este afectat de coroziune.

Dimensiunea trebuie sa fie una care sa se potriveasca cu tipul de proiect desfasurat la nivelul carosabilului sau al trotuarului. Trebuie sa stii ca exista doua categorii de balize, in functie de dimensiunea acestora. Este vorba despre balize balize directionale de dimensiuni mari si mini-balize rutiere.

Balizele de dimensiuni mari au inaltimi de 80 sau 100 cm si latimi de 20 cm sau 25 cm si sunt ideale pentru lucrarile desfasurate pe suprafete mai mari. Fireste, poti folosi mai multe astfel de marcaje. Balizele mini au inaltime de 30 cm si latime de 13 cm si se folosesc in special pentru marcarea lucrarilor minore, mai ales la nivelul trotuarelor.

 

Vizibilitatea unei balize directionale trebuie sa fie cat mai buna, de la o distanta cat mai mare. Pentru ca acest lucru sa fie posibil, fata activa a balizelor este acoperita in timpul fabricarii acestor semnalizatoare rutiere cu folie reflectorizanta clasa 1. Astfel, balizele pot fi observate usor de la distante mari, chiar si pe timp de noapte.

In cazul in care se desfasoara lucrari de amenajare sau reamenajare la nivelul trotuarelor din zone care nu dispun de iluminat stradal, se recomanda completarea balizelor cu alte accesorii, precum lampile de semnalizare.

Ergonomia este si ea importanta, iar balizele din material plastic, cu suport, garanteaza montare si demontare foarte rapide si usor de realizat. De asemenea, balizele de acest fel cantaresc putin, astfel incat ele pot fi manipulate si transportate cu usurinta. Dimensiunile relativ reduse le fac sa fie si usor de depozitat.

Pe site-ul Vesta-MagazinOnline.ro poti comanda online balize directionale produse din material plastic de calitate, cu rezistenta deosebita la actiunea factorilor de mediu. Desi foarte rezistent, materialul este suficient de usor pentru a nu cauza pagube materiale, in caz de impact.

Poti opta pentru balize de dimensiuni mari sau balize mini, ideale pentru proiectele de mica amploare. Investeste in solutii optime, pentru ca proiectele firmei tale sa se desfasoare in cele mai sigure conditii pentru angajati, dar si pentru participantii la trafic!

Citeste in continuare

Parteneri

Ultimile stiri locale

Eveniment7 ore inainte

Eutanasierea Poliției Române, o dramă cu final așteptat! – Ziarul Incisiv de Prahova

De ani buni asistăm la distrugerea controlată a Poliției Române prin subordonarea ei neaveniților care conduc țara, prin subfinanțarea ei,...

Uncategorized18 ore inainte

AGON by AOC lansează noul monitor pentru gaming de 32″, cu 240 Hz, HDR și timp de răspuns GtG de până la 1 ms

București, 23 martie 2023 – AGON by AOC, unul dintre cele mai importante branduri de monitoare pentru gaming și accesorii IT...

EvenimentO zi inainte

Se continua acțiunile de protest pentru acordarea restanțelor salariale – Ziarul Incisiv de Prahova

Legea obligă Autoritatea de Supraveghere FInanciară ca atunci când indicatorii de solvabilitate și lichiditate devin subunitari (sau cu corespondentul lor...

sistemul de iluminat sistemul de iluminat
SocialO zi inainte

Cum schimbă sistemul de iluminat un restaurant

Te-ai întrebat de ce unele restaurante sunt mult mai frecventate decât altele? Totul se rezumă doar la mâncare? Adevărul este...

Glasspandoor Glasspandoor
SocialO zi inainte

MEGA SALE la Glasspandoor! “New Sofa Collection” în perioada 30-31 martie

Primăvara vine cu o surpriză frumoasă din partea Glasspandoor! Cu ocazia introducerii unei noi colecții de canapele, după cum este...

FILARMONICA ”ION DUMITRESCU” FILARMONICA ”ION DUMITRESCU”
Cultură2 zile inainte

FILARMONICA ”ION DUMITRESCU” din RÂMNICU VÂLCEA din ce în ce mai prezentă în peisajul cultural național și internațional

Înființată în 1995 și purtând numele marelui muzician Ion Dumitrescu (născut în comuna Oteșani  – județul Vâlcea), filarmonica vâlceană a...

Uncategorized2 zile inainte

Philips anunță noul monitor portabil 16B1P3302D

București, 21 martie 2023 – Philips Monitors anunță partenerul perfect pentru călătorii: Monitorul Philips 16B1P3302D, parte din gama de monitoare portabile...

Eveniment2 zile inainte

Afacerea BCR la next level si alba neagra cu legalitatea/Somnul ratiunii naste monstrii

Cu un tupeu iesit din comun s-a trecut la un next level: de albire si scapare de penal al edilului...

Sport2 zile inainte

Casa Kevin – Un camin pentru batrani unde linistea si confortul sunt la ele acasa!

Caminul de Batrani Casa Kevin este situat in Bascov, jud. Arges, la doar 3 km de Pitesti, intr-o zona linistita...

Afaceri3 zile inainte

Credit fulger aprobat online potrivit pentru nevoia dumneavoastră de bani

Dacă doriți o soluție rapidă și convenabilă pentru a obține fonduri, un credit fulger aprobat online fără verificare este răspunsul....

Eveniment3 zile inainte

Cutia Pandorei!/Halchin centrează si Zeus da cu capul!

       Ca pe Zeus, Neprihănitul!!! Matei Valentin, un director împuternicit de la Penitenciarul Ploiesti il protejeaza mafia M.J. via A.N.P....

balize directionale balize directionale
Uncategorized3 zile inainte

Cum alegi modelele potrivite de balize directionale

Fiecare proiect de imbunatatire a infrastructurii care implica interventii la nivelul carosabilului sau trotuarelor trebuie sa fie desfasurat in cele...

Eveniment4 zile inainte

Replica ,, Caracatiței”

          Urmare a articolelor noastre de investigații privind activitățile ilegale, conduse de  Mafia din Penitenciarul Ploiești, vă reamintim: suținută de...

Uncategorized4 zile inainte

Provocarea de 21 de zile de la Perfect Fit oferă inspirație pentru noi activități alături de prietenul patruped

București, 16 Martie 2023 – Legătura cu un animal de companie este puternică și contribuie la bunăstarea mintală și fericirea...

Afaceri4 zile inainte

Împrumut cu istoric negativ – Sfaturi și comparații

Având un istoric de credit negativ în birou poate afecta semnificativ sănătatea financiară, atât prezentul, cât și viitorul tău. Compararea...

Eveniment5 zile inainte

Bomba zilei/Observatorul Prahovean dezvăluie minciunile Primăriei Ploiești/A ratat fondurile Băncii Mondiale pentru tratarea bolnavilor de cancer – Ziarul Incisiv de Prahova

În data de 02.06.2020 în Tabelul cu calculul perisabilităților legal admise întocmit de Logistică ,la nr.crt.7,  Rățușca cea urâtă trece...

Știrile Săptămânii