Eveniment
Dacă un polițist cercetat disciplinar atacă în instanță dispoziția prin care s-a declanșat cercetarea șeful inspectoratului este obligat s-o suspende până apare o hotărâre definitivă – Ziarul Incisiv de Prahova
Și, după cum scrie la scriptură, Partriarhul Brânzan Celestin, dispune oficial ca stareța să facă un inventar al bunurilor din popota penitenciarului, ca să identifice și să separe bunurile persoanei vătămate de bunurile penitenciarului.
Prin adresa nr.3069/PPPH/18.05.2020 directorul Brânza Celestin informează că a luat măsuri de inventariere a bunurilor existente în popota unității, iar în măsura în care se constată că nu aparțin instituției, acestea vă vor fi restituite
Toate bune și frumoase, oameni frumoși, tineri și entuziaști se apucară de activitate!
Dar surprize! Surprize! La sfârșitul inventarierii se ,,constatară” că Penitenciarul nu avea bunuri existente fizic în Popotă , că doar nu era nebun gestionarul popotă C.C. să cumpere din banii propri și să aducă de acasă, dacă Penitenciarul ar fi pus la dispoziție cele necesare pentru activitatea Popotei.
Ce să facem? Ce să facem? Că intră Regina la apă! Că doar ea știe câte, cum a făcut și ce a făcut, de a putut să se fure atât!!!
În concluzie facem ce știm, furăm de la cine putem !!!
Așa că, deși drumurile nu sunt întodeauna drepte, dar ajung la Roma, stareța noastră a întors-o ca la Ploiești.
Deși inventarierea fizică o face, ca la carte, pe camere. Ce să vezi! Listele de inventariere nu mai sunt ,,ca la carte”pe camere . Hopa!!! De ce ????
De ce ? Vă spunem noi! Pentru a nu se observa lipsa Vechii Gestiuni! Așa că, stareța noastră face un talmeș balmeș în hârtii. (Că doar nu a găsit în bucătărie si cuptoare și plite și aragazele Zanussi, linguri 95 bucăți, servicii de masă 7 bucăți,etc. inexitente faptic).
Dacă le dădea ,, lipsă” trebuia să le impute Doamnei Zâna și cum asta face urât când e vorba de bani, a evitat să o deranjeze, căci i-ar fi dat în gât pe toți.
Maică stareță! DE CE? Nu ai respectat prevederile legale? Dă-ți cu reveneală și ai grijă ce spui la Poliție! Că e groasă…..!

,,Magdaleno! Spune drept! Vorba cântecului……… cine …..”ți-a suflat Zeus sau Regina? Din sursele noastre, cică Regina , dar va veni și vremea ……
Păi! Maică stareță! Ce ai făcut? Te dădui cu diavolul???
Cum să refuzi prin adresă oficială restituirea bunurilor personale, încălcând flagrant normele de drept. Am înțeles că ți-e greu și probabil răsplata primită a fost mare, dar…….cum să refuzi restituirea Combinei frigorifice Bosch, moștenirea omului cerându-i, documente justificative sau martori , Auziți! ,, care să confirme proveniența și proprietarul ,,. Păi mama omului a murit ,, Dumnezeu să o Ierte!,, Ce martori să aducă? Doamne ferește!
Disperarea asta e prea mare !!!!
Magadaleno! Dă-ți cu Reveneală!
,,Frigiderul penitenciarului ???(nu garantăm că era cel din acte) din popotă, era vai mama lui, își făcuseră cuib gândacii în spatele frigiderului, în condensator. Erau boieri, dormeau liniștiți și când li se făcea foame, intrau în frigider, lejer, prin garnitura ușii și serveau masa. Nu trebuiau să meargă mult! Dimineața îi găseai adormiți cu burta în sus pe alimente!
Astfel, doamna responsabil popotă a cerut achiziționarea unui frigider nou. Dar, pentru că a primit refuzul ferm al Reginei : Nu sunt Fonduri pentru Popotă! A hotărât să aducă de acasă , cu ajutorul gospodarului Călin Marius, Combina Frigirifică Bosch, pe care soțul o moștenise.
Păi! Regina a crezut că merge ca la deținuți? Cu alimente infestate de gândaci și să se rezolve problema ca la AFV, când a trimis-o pe Rățușca cea Urâtă să pescuiască gândacii din ciorbă!
Nu vă este rușine!!! Dumnezeu să vă ierte!
Cum a dres Maica Stareță Magdalena, busuiocul cu brânza !!!!

Stareța Magdalena scria la scriptură : ,,Din reperul ”telemea vacă” o cantitate de 25 kg, a fost identificată în camera frigorifică aparținând depozitului AFV, în 2 cutii PVC, cu capac, și inventariată în spațiul aparținând aceleași gestiuni, prin scoaterea din zer, bucată cu bucată și cântărirea acestora. Aceasta prezenta un miros neplăcut și o consistență moale, nespecifică.”
Dacă la inventariere brânza furată ați găsit-o în Depozitul AFV și era stricată, cine trebuia să plătească pentru ea? Mafioților !!!
Maică Stareță! Brânza de ce nu a fost imputată nimănui?

Păi vedeți! De ce nu are ursul Coadă?
De ce? Pentru că era cumpărată din fondul de rulment al salariaților?
Toți mafioții care au participat la această acțiune : începând de la comisia care a recepționat brânza în data de 02.04.2020 Deacu Mihaela, Chelu Mihăiță, Cruceanu Claudiu , Zeus pentru că a pitit-o, Brânzan Celestin pentru că a fost informat că Brânza a fost adusă și pitită și faimosul scriitor Polifrone Ciprian(Bobiță) trebuiau s-o plătească.
De ce tot salariatul de rând trebuie să plătească? Și nu, cei vinovați?
Dar foarte curios !!!!! întreb pentru un prieten ,, cum se face că brânza depozitată în zer acasă ține și 1 an și nu se strică și la penitenciar după nici 3 luni s-a stricat.
Sigur era brânza originală? Sau a fost schimbată cu brânza achiziționată pentru deținuți (AFV)…… aia făcută cu aracet ?
Magdaleno! În data de 26.11.2020 ați primit o adresă cu bunurile cumpărate cu ajutorul salariaților. Sper că nu ați pus fundul și pe astea!
Doamna prejudiciată afirmă în sesizarea la Poliție:
,,Menționez că în luna mai 2019, primele bunuri materiale achiziționate din banii mei au fost 4 seturi tacâmuri a câte 24 piese fiecare și 30 farfurii, introduse în penitenciar cu acordul directorului.
Documentele justificative au fost sustrase din biroul personal al gestionarului, în data de 23.03.2020, pentru a nu putea dovedi proveniența lor, dar se poate identifica că sunt inscripționate cu sigla IKEA,de altfel ca orice produs cumpărat de la IKEA.,,
Acum, venim și întrebăm și noi ca orice muritor de rând :
Dacă Deacu Mihaela confirmă prin Notă despre faptul că întreaga gestiune POPOTĂ este formată din bunuri cu grad ridicat de uzură, ce nu mai pot fi folosite în activitatea popotei. De unde ai Magdaleno! plusuri la inventar?
Maică stareță cu ce te-au cumpărat mafioții?????

Vorba cântecului, Magdaleno spune drept……Dacă vechea Gestiune nu exista, de dinainte de data mai 2019, iar penitenciarul a achiziționat 20 buc Farfurii în data de 25.07.2019. D-na Toma din ce ați servit masa circa 3 luni, din palmă ca la pomană, de pe cartoane? Aaaa!!!! S-au ați venit de acasă cu farfurii ?
Dar ce să vezi! După ce aproape un an de zile când toate adresele pe care le-a făcut persoana prejudiciată către penitenciar au fost refuzate ferm, după sărbători conducerea Penitenciarului se înduplecă și trimite o invitație persoanei prejudiciate.
Hai! Să vă mai dăm din bunurile voastre câte ceva! Să nu ziceți că suntem răi!
Și uite așa la milă! și pomană! reușește persoana prejudiciată să mai recupereze câteva din produsele nerestituie de onor Mafia .
Păi! Ce ziceai Stareță Magdalena! Că nu există tacâmurile IKEA, că nu le-ai găsit…. De unde a scos Zâna Nașa un set de tacâmuri IKEA dacă nu existau?
Rușinicăăăă!!! Rușinicăă !!!! Magdaleno, Magdaleno, te credeam altfel, dar tu te-ai dat rău cu mafioții !!!
Ia ! Zi maică stareță!De ce lui doamna Călin Cristina i-ați imputat ca lipsă 2 buc Față de masă și lui Deacu nu i-ați imputat din toată vechea gestiune decât niște cutii din plastic? Legea e pentru căței! Cum a zis Regina!
Să vedem cum stai cu limbile străine, respectiv cu limba Suedeză!
,,În data de 16.07.2020 , persoana prejudiciată este șantajată cu reținerea ilegală a garanției materiale în urma ,,Inventarierii” facută praf de Maica Stareță Toma Magdalena și depune la casieria unității suma de 57,99 lei , reprezentând contravaloarea a 2 buc față de masă și un dozator săpun, considerate lipsă.
Întrucât nu a știut de unde a rezultat lipsa, persoana prejudiciată cere un exemplar copie după Procesul verbal.
Însă! Ce să vezi! Mincinosul Zeus fără nici un fel de jenă ! Afirmă ,vezi doamne, că-i va pune la dispoziție Procesul verbal de îndată ce va fi finalizat !
Cum să minți în halul ăsta! Când la data de 15.07.2020 Procesul verbal 30453 era terminat de 2 săptămâni și tu l-ai semnat în data de 01.07.2020
Priviți ce document PV verbal de inventariere i-a trimis Zeus , de pe adresa oficială de email a Penitenciarului Ploiești abia în data de 30.09.2020. În bătaie de joc! De nu se înțelege nimic! Fără liste de invenariere din care să rezulte lipsa imputată.
În stânga este copie după PV original, iar cel din dreapta este …trimis de Zeus.(cu multe xxxx). Lui Zeus îi plac x-urile. O fi având legătură cu X- ata.(Prietenii știu )??????

Și fără documente puse la dispoziție, doamna prejudiciată reușește să identifice de unde a rezultat lipsa a 2 buc.,, Față de Masă,,
Doamna în sesizare susține :
,, Consider ilegală imputarea , întrucât nu mi-ați spus la dispoziție Procesul verbal , de unde rezultă lipsa acestui obiect de inventar, mai ales că eu nu am achiziționat de la IKEA produsul ,,Față de masă”. Este înregistrat în mod eronat.
Conform BF00031 IKEA, am achiziționat 6 metri liniari metraj colorat cu flori FILODENDRON , din care am confecționat 6 bucăți napron cu dimensiunea de 1 metru liniar, și nicidecum 6 buc față de masă.
( acest lucru era imposibil ,deoarece mesele din cadrul popotei au dimensiunea mai mare de 1 metru liniar).
Subliniez că cele 6 bucăți naproane mi-au fost restituite, deci nu figurau lipsă.
Concluzia este că doamna Deacu Mihaela, Zâna Nașă, în contractul de sponsorizare trebuia să înregistreze 6 buc napron a câte 1 metru liniar fiecare și nicidecum 6 buc față de masă.
Păi! Ce să facă și ea, săraca, of, of, nu a avut traducător!
Doamne, te doare capul! Măi Zeus , tu chiar nu ai limită sau limita ta e cerul ???
Cum să o comiți în halul asta !!! Cum ți-a reușit???
Persoana vătămată care a adus, pe banii ei, bunuri în unitate să plătească din nou, tot din banii ei, incompetența și prostia voastră????
Iar despre dozatorul săpun.. nu mai discutăm, că ni se face greață de atâta prostie!
În aroganța voastră nelimitată, vă bateți joc cu cinism de oamenii cinstiți și incomozi! Doar ,,Popa” vă mai vindecă!!!
Maică stareță Magdalena, după care scriptură, biblie ați lucrat, nu de altceva dar a ieșit lucrarea diavolului ????
Din inventarierea asta, nu se mai înțelege nimic! Sau asta s-a urmărit să nu se înțeleagă nimic din Procesul verbal și noi, nu ne-am prins?
Păi! Maică Stareță Toma Magdalena! Ați cerut note explicative la Serviciul Logistică, de ce nu ați luat nici o măsură(ați simulat că vă faceți datoria), noi credeam că sunteți cu Domnul, dar dumneavoastră erați cu Diavolu’.
De ce mușamalizați??? De ce vă tot învârtiți în jurul cozii!!! Pe cine ați acoperit ????
Spuneți drept! Că suntem în Post. Cutare , cutare a greșit și trebuie să plătească!
Vă amintiți într-un articol v-am spus cum se fură la Penitenciarul Ploiești prin metoda :,,CASAREA!!!”.
Haideți să vă explicăm și dumneavoastră!
Cum se face :
În primul rând se achiziționează ,, Produsele,, corect prin SEAP cu toate cele de la achiziții…., după care ajunge Factura Proforma la penitenciar, Penitenciarul de bună credință o plătește, dar ce să vezi …. unele produse nu mai ajung……
A mai fost un caz tot la penitenciarul Ploiești , când la un control la adresa Furnizorului de unde a achiziționat penitenciarul ,, OUĂ,, când s-a deplasat controlul, la adresa respectivă funcționa o VULCANIZARE (printre cauciucuri făceau găinile ouă). Ha!Ha! Ha!
Acum urmează procedura…….
În hârtii la bunurile la care se pot aplica perisabilități, se începe Calculul! ( cum avem noi produse achiziționate în 27.07.2020 și calcul perisabilități în 02.06.2020, produse noi sigilate în cutii, nefolosite)
Se întocmește un tabel ,, BAZA DE CALCUL a perisabilităților legal admise , calcul spărturi conform OMJ 1318/C/2012” întocmit de Logistică și semnat de Regină.
Sună pompos!
În baza acestui tabel de perisabilități se tot scade la fiecare inventariere , până când produsule respective dispar din înregistrările contabile. Că din Penitenciar a dispărut de mult…..! Sau nu au ajuns!.
Cum se face la obiectele de inventar cu durată de funcționare cum este cazul nostru dăm exemplu : Aragaz Zanussi 2 bucăți, valoare 899,90 lei, respectiv 949 lei
Ghici! Cum se procedează? O știți pe aia cu șipca???? Se merge pe șipcă! (se ascunde lipsa obiectului de inventar) până la data când se poate face CASARE și HOP! CASAREA!!!!
Dacă începe să transpire ceva…. se mută obiectul de inventar de la o gestiune la alta prin bon de transfer, după ce trece bătălia, se mută la loc. Și tot așa…..(Cazul nostru Mobila de bucătărie) până îndeplinește condiții de casare și hop! CASAREA!
Gata am scăpat!
Acum este și mai interesant! Și diavolul ar fi invidios!!! Marea întrebare ???? Cine face Casarea?
Păi! La noi , la ,, Mânăstirea Ploiești” o face ,, Caracatița!”
Cine face parte din comisie? Ați ghicit! Mafia (Logistica) !!!!
Eu centrez! Eu dau cu capul! Sistem mafiot perfect închis!!!
Maică stareță Toma Magdalena, dar ce zice scriptura???
Care este procedura privind bunurile depreciate????
Conform OMFP 2861/2009
Art. 20 – Comisia de inventariere stabilește pe liste distincte separate de celelalte obiecte , obiectele de inventar depreciate și trece în dreptul fiecăruia detalii privind starea, motivul și cine se face vinovat .
Art 39- În baza acestor liste comisia de inventariere solicită pt bunurile depreciate explicații scrise de la persoanele gestionării bunurilor respective.
Și tot Comisia de inventare cere Calcul cu perisabilități , dar pentru obiectele de inventar indicate de comisie și care există faptic, nu ca la Ploiești unde mafia dictează.
După care tot comisia de inventariere (Toma Magdalena) face propunerile de casare a obiectelor de inventar care îndeplinesc condiții de casare, iar pentru cele care nu îndeplinesc condițiile de casare sau sunt lipsă se face cercetare administrativă, iar vinovaților le sunt imputate contravaloarea bunurilor respective.
În cazul în care sunt suspiciuni că obiectele lipsă au fost sustrase se anunță Poliția!
CASAREA propriu zisă se realizează de către o altă comisie, Comisia de casare numită pe DZU de directorul unității.
Cred că ne batem gura degeaba! Că voi tot ce știți faceți! Dacă vă merge!
La Împărăția Ploiești nu s-a auzit de respectarea prevederilor legale! Ce sunt alea !
Aici se procedează invers! Ca să se știe!Nu cum vrea Comisia de inventariere! Noi ,, Caracatița” hotărâm ce se casează și ce NU!
Astfel că : Doamna Zâna pune la dispoziție o notă prin care se plânge Președintelui comisiei de inventariere, Toma Magdalena, că întreaga gestiune Popotă este compusă din bunuri cu grad ridicat de uzură, care nu mai pot fi folosite……
Serios! Până acum nu știai?
Păi! Nu te-a interesat în ce condiții mizere se prepara hrana pentru cadre!!!Ce lupte seculare s-au dus cu gândacii? Că tu ai început să mănânci la popotă după ce a amenajat ,,o nebună” din banii ei personali.
În baza acestei note (plângeri) doamna Maica Stareță Magdalena cere pentru bunurile din gestiunea popotă (toate) calcul de perisabilități și Atenție!!! propunerile de casare a obiectelor aflate în gestiune care au durata de serviciu îndeplinită.
Păi! Ce faci păcătoaso? Stareță Magdalena! Nici Iadul nu te mai spală!!!
Tu !!!! trebuia să faci listă și să ceri pentru obiectele din listă, adică la obiectele pe care le-ai găsit tu faptic în popotă dacă au durata de serviciu îndeplinită.
În schimb face propuneri Cristea Nicoleta și Deacu Mihaela și semnează onor Regina. (cu bunurile pe care ele doresc să dispară din contabilitate, că fizic sunt dispărute de mult).
De unde 95 linguri în gestiunea popotă??? Maica Stareță dormi???
Financiaru ‘ ! ANP-ule! Dormiți ,mă!
Și nu este suficient!!! Se trece peste procedura prin care directorul trebuia să dea pe DZU comisia de casare, Legea e pentru căței” (nu este nevoie, pentru că directorul aprobă tot ce vrem noi) , și face Mafia (din Logistică), pe genunchi, o comisie cu Cristea Nicoleta și Deacu Mihaela.
Te doare capul !
Câtă aroganță pentru ,,Caracatiță” și câtă ,,prostie” pentru ,,specialiștii” din Financiar.
După care la Sfârșitul procesului verbal de inventariere în concluzii Maica Stareță păcătuiește din nou :
- Propunem transmiterea spre aprobare, către ordonatorul secundar de credite, a listelor cu obiectele propuse spre casare;
Maica Stareță! Du-te și te spovedește!,, Spune cu ce ai greșit, ce-ai pe suflet? Dar mai repede, că așteaptă și alți păcătoși.”
- Gestiunea “Obiecte alimente popotă”, responsabil Călin Cristina, este compusă din obiecte aflate într-o stare de uzură avansată, ce se încadrează ca și spărturi, conform OMJ 1318/C/2012 sau au fost propuse spre casare. Astfel, a fost solicitat calculul de perisabilități legal admise – Anexa 4 și o notă din partea responsabilului sector AFV, d-na Ag. Deacu Mihaela – Anexa 5, reprezentând propunerile de casare a obiectelor aflate în gestiune care au durata de serviciu îndeplinită.
Vine Logistica (Mafia) cu Proces – Verbal de casare, cu comisie de casare tot de la ei. Că de…..dacă ei nu știu ce au furat, cine ? Doar nu vreți să transpire!!! Aroganță maximă !!!!
Și! Bineînțeles! Onor conducerea mafiotă aprobă că așa se susține sistemul.
Gata am scăpat! Nici usturoi nu am mâncat și nici gura nu-mi pute!
Dar mai stați un pic că mai avem !
Avem un exemplu recent și anume:
Mobila de bucătărie ( pe surse, cică ar fi Factura plătită pentru 2 bucăti mobile de Bucătărie) achiziționată de penitenciar în anul 2017-2018.
Este înregistrată în Contabilitatea Penitenciarului Ploiești. Totul în regulă.
Vine inventarierea anuală. Stai să vezi acum!
Păi ce să vezi? Nu vezi nimic! Bucătărie ioc! Bre! Ce vrajă este asta??? Ghicitoare, Ghicitoare ???? Bă esti prost, bă esti nebun!!!
Procesul verbal de inventariere cine credeți că îl întocmește?
Ați ghicit cineva din Mafie!!! Bingo Zâna noastră premianta este câștigătoare !
Caracatița își ia măsuri de precauție și în comisie își pune Oamenii ei. Procesul verbal îl întocmește cineva din Logistică, ,, care se pricepe,, iar ceilalți membrii din comisie semnează ca primarii .
Acum avem o speță!
Responsabilul popotă, care nu e omul lor nu vrea să ia în primire și face pe ,,nebunul” că cică, nu vrea să semneze ,,orbește”?
Mafia intră în consiliul de criză!!!Ce facem?
Noi ….. Ce facem? Ii dăm la cap! Că doar ce suntem noi în fața noastră!!! Mafia pe viață!!!
Întâi facem să dispară ,, bomba” dar , doar scriptic, că fizic nu ai ce și o transferăm la o altă gestiune, unde avem noi ,,Caracatița”- omul nostru.
Și uite așa mobila de bucătărie se transferă fictiv de la gestiunea POPOTĂ în, Atenție! Că nu suntem nici noi proști!!!!….. în DEPOZIT CAZARMARE, unde este responsabil Buzea Cornel- Omul nostru. Iar depozitul este tocmai la Movila Vulpii.
Inițial, cică l-ar fi rugat Dăneștii pe Radu Madălin, s-o accepte în gestiunea Bloc Alimentar de la Movila Vulpii, dar acesta a refuzat.
Pentru că a fost atenționat de o persoană de bună credință că ce face el nu e bine, respectiv că transfer fictiv e rost de infracțiune, omul nostru Buzea Cornel întocmește o Notă.
,,În nota de informare către directorul unității înregistrat cu nr. B2-40809 din 24.10.2019, Buzea Cornel afirmă citez ,, din cauza utilizării într-un mediu cu umiditate ridicată și în urma defecțiunii apărute la instalația de alimentare cu apă și a inundării popotei mobila de bucătărie din PAL a suferit degradări semnificative, astfel starea acesteia nu mai corespunde normelor de igienă corespunzătoare unei popote,,. Iar doamna Dănescu pune rezoluția în data de 06.11.2019 ,citez : ,,mobila de bucătărie nu mai poate fi folosită pentru scopul pentru care a fost achiziționată. A fost retrasă din locație. Propun efectuarea unei cercetări administrative,,.
Să mori tu….! Școala de filme Penitenciarul Ploiești, câștigă Oscarul!!!
Bă, mizerabile! Pe cine păcălești tu cu tupeu!
Mobila de bucătărie, la data la care spui tu nu exista în POPOTĂ! Ai consumat ceva ??? Ai visat urât???
Conform Notei DIP Nr.6104/6870/7459/05.06.2020 – În perioadele 26.06.2019-27.06.2019, respective 06.07.2019-07.07.2019 s-a efectuat amenajarea spațiului Popotei Cadre cu bunurile primite de la Călin Cristina.
Cum dracu s-a stricat într-un an de zile! Se făcea și multă mâncare în perioada aia, în mizeria aia! Dacă mâncau maxim 12 persoane.
Minți cu nerușinare! Nu s-a spart nici o țeavă de apă! Și cum dracu a ajuns apa la corpurile suspendate ? Ești penal, fără dubii!!!
Ghici, ghicitoarea mea? Cine a făcut recepția la ,,Mobilele” de bucătărie! Pariu câștigat – Cristea Nicoleta- Rățusca cea urâtă ?
Dar ce să vezi până acum toate trenurile se opreau la Penitenciarul Ploiești, dar acum cică s-au supărat ,,băieții răi” și cică o să plece un tren cu mafioții de la Penitenciarul Ploiești în excursie pe câțiva ani!!!
Se gândesc câte garnituri să solicite, să nu stea înghesuiți, că au drepturi!
Cum spunea melodia,,Vine poliția…..!”
Maică stareță! DE CE? Nu ai respectat prevederile legale? Dă-ți cu reveneală și ai grijă ce spui la Poliție! Că e groasă…..!
Avem așa multe să vă spunem! Fapte mult mai grave. Dar din cauza faptului că se află o anchetă în desfășurare nu vrem să perturbăm activitatea organelor de cercetare penală în aflarea adevărului.
Cu o singura exceptie: Comisarul șef de poliție penitenciară Valentin MATEI in visul sau nu face deloc diferenţa funiei între gât şi gâtlej , cu cateva dosare penale in care este actor principal, cu funia unui REFUZ dat de Oficiul Registrului Naţional al Informaţiilor Secrete de Stat (ORNISS), declara pe la colegii directori de penitenciare ca el NU mai doreste sa mai fie director (imputernicit), ca el va renunta…Asta inseamna să pari cine nu ești, a spune ce vor ceilalți să audă. Inseamna sa fii de prost gust si sa traiesti in visul tau care nu face deloc diferenţa funiei între gât şi gâtlej. Vom reveni. (Cristina T.).
N. R. : – Reamintim ca, investigatia noastra a pornit de la mafia gunoaielor si cum o firma din aceasta caracatita din Prahova „beneficiaza” de detinuti/”inchiriaza” la munca pe filiera Comisarului șef de poliție penitenciară Valentin MATEI, in baza proiectului lansat de director general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor (ANP), Dan Halchin. Punerea in dependenta a Comisarului șef de poliție penitenciară Valentin MATEI de catre reprezentantii acestei societati ne-au determinat sa incepem dezvaluirile cu derapajele de la lege ale sefului – IMPUTERNICIT – la comanda Penitenciarului Ploiești, fiind o institutie esentiala a statului.
Sa reamintim povestea din spatele afacerii „Bomba ecologica de la Pleasa” care este demna de un film cu mafioti turnat la Holywood, nu inainte de a intreba (prietenii stiu de ce…): Florin Iosif de la TYMBARK este bine?
Furturi, falsuri si alte infractiuni succesive la Penitenciarul Ploiesti (IV)
Eveniment
Proiecție specială a comediei despre relații „În pielea mea” la Pitești, în prezența actorilor Oana Gherman, Vlad Gherman, Ioana Ginghină, pe 17 februarie
Spectatorii din Pitești sunt invitați pe 17 februarie la o întâlnire specială cu o parte din membrii echipei comediei „În pielea mea”: Oana Gherman, Vlad Gherman, Ioana Ginghină. Evenimentul va avea loc la Cinema City Vivo! Pitești de la ora 18:30. Proiecția filmului va începe la ora 19:00 și va fi urmată de o discuție cu actorii.
O comedie savuroasă despre un „schimb de roluri” pe care patru cupluri îl acceptă pe durata unui weekend, ce se dovedește un mod haios prin care protagoniștii reușesc să-și cunoască mai bine partenerii și să renunțe la orgolii și preconcepții, „În pielea mea” propune o experiență de cinema relaxantă și amuzantă.
TRAILER: https://bit.ly/InPieleaMea
Mai multe detalii: inpieleamea.ro
Reprezentativă pentru modul în care majoritatea tinerilor se raportează la relațiile de cuplu, comedia „În pielea mea” îi reunește în distribuție pe Ioana State, George Tănase, Sergiu Costache, Oana Gherman, Vlad Gherman, Azaleea Necula, Alexandra Răduță, Gabriel Vatavu, alături de Ioana Ginghină, Mihai Găinușă, Daria Jane și alții.
Regizorul și scenaristul Paul Decu, absolvent al Facultății de Teatru UNATC „I.L.Caragiale” și al masteratului în regie de film de la MetFilm School Londra, a colaborat la realizarea primului său lungmetraj cu o echipă de profesioniști din care fac parte Adrian Pădurețu (imagine), Bogdan Ivanovici (sunet), Anca Miron (scenografie), Francisca Vass (costume).
O comedie actuală și colorată, filmul „În pielea mea” are premiera națională pe 10 februarie, distribuit de T.R.I.B.E. Films.
Mai multe detalii, imagini de la filmări, fragmente din film și declarații din partea actorilor sunt disponibile pe paginile social media ale filmului de Facebook, Instagram, TikTok.
„În Pielea Mea” este un film produs de: CB MOTION PICTURES.
Producător asociat: MAGNETIC MEDIA PRODUCTIONS; Producător executiv: Adela Mara.
Manager producție: Iulia Cezara Roșu.
Casting: ELEPHANT MEDIA.
Realizat cu sprijinul:
Co-finanțatori: C&C HOUSE RESIDENCE, S&I BEST CORPORATION WEB DESIGN, CLIMA FREON
Sponsori: CLINICA RMN TINERETULUI; CLINICA IMAMED; OMV PETROM; MIKO BEAUTY PALACE; ȘERBAN & ASOCIAȚII; ESTEEM BODY SCULPT & SPA; PIZZERIA VOLARE; MERLIN’S; DOWNTOWN FITNESS MATEI BASARAB; THE COFFEE HOUSE; CLAUMAR PESCAR; UNIVERSITATEA DE ȘTIINȚE AGRONOMICE ȘI MEDICINĂ VETERINARĂ BUCUREȘTI
Parteneri: AUTO ITALIA IMPEX SRL; KGM BUCUREȘTI – SMT PALLADY; RAZELM LUXURY RESORT – JURILOVCA; SCEMTOVICI & BENOWITZ GALLERY; CREATIVE AVOCADOS; ALCHEMICO.
Partener social: Asociația „România Zâmbește”.
Distribuitor: T.R.I.B.E. Films.
www.facebook.com/TribeFilms.ro – www.instagram.com/tribefilms.ro/
Partener media principal: VIRGIN RADIO ROMANIA
Parteneri media: CineFan, News.ro, Zile și Nopți, Cinemap, Revista FILM, Playtech, Happ.ro, Cinefilia, Daily Magazine, Filme-carti, MovieNews, The Movienator, Munteanu.
Eveniment
Peste 1400 de spectatori entuziaști la premiera de gală a comediei ÎN PIELEA MEA, cu: George Tănase, Ioana State, Vlad Gherman, Oana Gherman, Sergiu Costache, Azaleea Necula, Alexandra Răduță, Gabriel Vatavu, Ioana Ginghină, Daria Jane, Mihai Găinușă
Premiera de gală a comediei „În pielea mea” de la Cinema City AFI Cotroceni București a fost primită pe 9 februarie de peste 1400 de spectatori cu aplauze, râsete și bucurie.
Numeroase vedete și influenceri au fost alături de actorii George Tănase, Ioana State, Alexandra Răduță, Gabriel Vatavu, Vlad Gherman, Oana Gherman, Sergiu Costache, Azaleea Necula, Ioana Ginghină, Mihai Găinușă, Daria Jane, Cătălin Coșarcă și Toto Dumitrescu.
„Este o comedie care nu urmărește tiparele ultimelor comedii lansate în ultimul timp la noi. Filmul are o narațiune jucăușă cu personaje construite în jurul unei tematici aprins dezbătută în societatea de astăzi. Filmul nu conține înjurături și este bazat pe situații inspirate din viața reală.”, spune regizorul Paul Decu.
Echipa filmului „În pielea mea”, scris și regizat de Paul Decu, propune spectatorilor o abordare amuzantă a unei situații des întâlnite în micile certuri dintr-un cuplu: pentru cine e mai greu/ mai ușor. În urma unei provocări pe care patru cupluri de prieteni o duc la bun sfârșit, după multe peripeții, într-un weekend, personajele ajung să câștige o altă viziune despre relațiile lor, lăsând deoparte presupunerile, orgoliile și preconcepțiile, pentru a încerca să comunice mai bine între ei.

Cu râs pe săturate, surprize și personaje pline de viață, comedia independentă „În pielea mea” intră în cinematografele din toată țara din 10 februarie.
Spectatorilor li s-a pregătit o surpriză pentru data de 12 februarie: o seară specială „Date Night” organizată în mai multe cinematografe din rețeaua Cinema City unde toți cei care cumpără un bilet la comedia „În pielea mea” vor primi un premiu garantat din partea Avon.
Până pe 23 februarie, toți spectatorii din țară care și-au cumpărat bilet la filmul „În pielea mea” se pot înscrie în cursa pentru un iPhone 17 Pro Max, încărcând dovada achiziției biletului la cinema în formularul dedicat concursului, premiul fiind oferit prin tragere la sorți pe 24 februarie.
După proiecțiile speciale din Arad, Timișoara, Alba Iulia, Sibiu, Brașov, Cluj-Napoca, Baia Mare, Oradea, cu săli pline, multe aplauze, râsete și discuții îndelungate cu spectatorii curioși și încântați de poveste și de prestațiile actorilor, caravana „În pielea mea” continuă în mai multe orașe.
Pe 11 februarie va avea loc proiecția specială „În pielea mea” de la Cinema City din City Park Constanța, de la 18:30, unde regizorul Paul Decu și actrița Azaleea Necula, originari din Constanța și împrejurimi, vor prezenta filmul alături de colegii lor Ioana State, Alexandra Răduță și Gabriel Vatavu.
Cinema City Shopping City Galați invită spectatorii pe 12 februarie de la 18:30 la întâlnirea cu actrițele Ioana State și Azaleea Necula și regizorul Paul Decu.
Pe 13 februarie la ora 18:30, spectatorii din Iași sunt invitați la proiecția specială din Cinema City Iulius Mall, alături de regizorul Paul Decu și de actorii Gabriel Vatavu, Sergiu Costache, Azaleea Necula, Alexandra Răduță.
De „Ziua Îndrăgostiților”, pe 14 februarie, în Cinema City Iulius Mall Suceava, de la 18:30, spectatorii sunt invitați la film alături de regizorul Paul Decu și de actorii Sergiu Costache, Vlad si Oana Gherman, Alexandra Răduță.
Cineplexx Băneasa Shopping City București găzduiește o proiecție specială în prezența întregii echipe pe 15 februarie, de la 17:30.
În Craiova, regizorul Paul Decu și actorii Sergiu Costache, Azaleea Necula și Oana Gherman vor ajunge la cinematograful Inspire VIP Electroputere Mall pe 16 februarie de la ora 18:00.
Actorii Vlad Gherman, Oana Gherman și Ioana Ginghină vin la întâlnirea cu publicul din Cinema City Vivo! Pitești pe 17 februarie, de la 18:30 și vor participa la o discuție după proiecție, alături de regizorul Paul Decu.
Caravana „În pielea mea” ajunge la Cinema City Shopping City Ploiești, pe 18 februarie, de la 18:30, la proiecția specială introdusă de regizorul Paul Decu, alături de actorii Ioana State, Vlad și Oana Gherman, Azaleea Necula și Gabriel Vatavu.
O comedie actuală și spumoasă, filmul „În pielea mea” este distribuit de T.R.I.B.E. Films.
TRAILER: https://bit.ly/InPieleaMea
Site oficial: inpieleamea.ro
Mai multe detalii, imagini de la filmări, fragmente din film, declarații din partea actorilor și informații despre concursuri sunt disponibile pe paginile social media ale filmului de Facebook, Instagram, TikTok.
Adrian Pădurețu semnează imaginea filmului. De sunet s-a ocupat Bogdan Ivanovici, de scenografie Anca Miron, iar de costume Francisca Vass.
„În Pielea Mea” este un film produs de: CB MOTION PICTURES.
Producător asociat: MAGNETIC MEDIA PRODUCTIONS
Producător: Claudiu Boboc
Producător executiv: Adela Mara
Manager producție: Iulia Cezara Roșu
Casting: ELEPHANT MEDIA
Realizat cu sprijinul:
Co-finanțatori: C&C HOUSE RESIDENCE, S&I BEST CORPORATION WEB DESIGN, CLIMA FREON
Sponsori: CLINICA RMN TINERETULUI; CLINICA IMAMED; OMV PETROM; MIKO BEAUTY PALACE; ȘERBAN & ASOCIAȚII; ESTEEM BODY SCULPT & SPA; PIZZERIA VOLARE; MERLIN’S; DOWNTOWN FITNESS MATEI BASARAB; THE COFFEE HOUSE; CLAUMAR PESCAR; UNIVERSITATEA DE ȘTIINȚE AGRONOMICE ȘI MEDICINĂ VETERINARĂ BUCUREȘTI
Parteneri: AUTO ITALIA IMPEX SRL; KGM BUCUREȘTI – SMT PALLADY; RAZELM LUXURY RESORT – JURILOVCA; SCEMTOVICI & BENOWITZ GALLERY; CREATIVE AVOCADOS; ALCHEMICO.
Partener social: Asociația „România Zâmbește”.
Distribuitor: T.R.I.B.E. Films.
www.facebook.com/TribeFilms.ro – www.instagram.com/tribefilms.ro/
Partener media principal: VIRGIN RADIO ROMANIA
Parteneri media: CineFan, News.ro, Zile și Nopți, Cinemap, Revista FILM, Playtech, Happ.ro, Cinefilia, Daily Magazine, Filme-carti, MovieNews, The Movienator, Munteanu.
Cultură
Buchetele de flori în formă neobișnuită: rotund, triunghi, inel?
De ce ne atrag formele, chiar și atunci când ținem flori în mână
Într-un fel, florile au fost mereu despre formă, chiar dacă noi le spunem culoare, miros, gest, surpriză. Când eram mică, mă uitam la buchețelele puse pe masa din bucătărie, în vazele acelea de sticlă, și aveam impresia că ele își aleg singure locul. Nu stăteau niciodată perfect, se aplecau într-o parte, unele își căutau lumina, altele parcă își căutau companie. Abia mai târziu am înțeles că tocmai asta e frumusețea, faptul că, deși vorbim despre aranjamente, totul rămâne un pic viu și imprevizibil.
Formele neobișnuite, rotund, triunghi, inel, sunt felul în care lumea florilor a început să vorbească mai direct cu ochiul nostru modern. Trăim printre ecrane, icoane, pictograme, interfețe. Ne plac lucrurile care au contur, care pot fi recunoscute repede. Și totuși, când cineva îți întinde flori, nu vrei să fie doar o imagine bună pentru o poză. Vrei să simți că e un gând pus în mâinile tale. Forma poate face exact asta: să transforme un gest simplu într-un mesaj mai clar.
Dar să spun ceva din capul locului: nu există o formă corectă. Sunt doar forme care se potrivesc mai bine cu un moment, cu o persoană, cu un loc. Uneori, o alegi din instinct. Alteori, pentru că rochia are un anume croi și, dacă te uiți în oglindă, îți dai seama că un aranjament rotund îți înmoaie linia umerilor. Sau poate pentru că masa e lungă și îngustă și un triunghi vertical ar aduce un pic de energie, un pic de direcție. Știi cum e, în viața reală, nu ne trezim dimineața cu un manual de estetică în mână.
Rotundul: clasicul care nu se termină, doar se reinventează
Rotundul e, probabil, forma cu cea mai lungă poveste în florărie, măcar în felul în care îl recunoaștem azi. E familiar, e blând, e „ca acasă” pentru ochi. Când spui rotund, îți vine în minte un ansamblu compact, cu flori așezate astfel încât să se susțină una pe alta, fără colțuri, fără vârfuri care fug. E genul de formă care pare simplă, dar tocmai de asta cere atenție, pentru că orice mic dezechilibru se vede imediat.
Ce înseamnă, de fapt, un rotund reușit
Un rotund reușit nu e o sferă rigidă. Nu e o minge de flori, ca un obiect din vitrină. E mai degrabă o conversație între proporții. Ai centrul, care atrage privirea, apoi o zonă de trecere, unde florile fac legătura, și apoi marginea, care spune cât de „aerisit” sau cât de „plin” e totul. Dacă marginea e prea tăiată, pare ca un tort decorat mecanic. Dacă e prea dezordonată, rotundul se pierde și devine doar o adunare de tulpini.
Aici intervine o mică lecție pe care o înveți, de obicei, când ții ceva în mână și simți că e prea greu sau prea instabil. Rotundul trebuie să fie echilibrat și în greutate, nu doar în imagine. Florile cu cap mare, ca hortensia sau bujorul, îți dau volum repede, dar îți cer și o structură bună. Florile cu tulpină lungă și flexibilă, ca laleaua, îți dau mișcare, dar dacă exagerezi, îți „sparg” conturul.
Rotundul și emoția pe care o poartă
Rotundul transmite, de obicei, siguranță. E forma pe care o alegi când vrei să spui: sunt aici, îmi pasă, nu vreau să complic lucrurile. O oferi ușor, o primești ușor, o pui într-o vază fără să te stresezi prea tare. În mod ciudat, deși e clasic, rotundul poate fi și modern, dacă îl construiești cu spații mici de respirație, cu texturi diferite, cu frunze care nu sunt doar fundal, ci parte din poveste.
Rotundul e minunat pentru momentele în care vrei să rămâi aproape de terenul sigur, dar să aduci un detaliu care să spună ceva despre tine. De pildă, o singură pată de culoare neobișnuită, un ton de cărămiziu într-un ansamblu alb, sau un verde prăfuit care schimbă complet atmosfera.
Rotundul ca obiect, nu doar ca simbol
Practic vorbind, forma rotundă e prietenoasă cu transportul și cu viața de zi cu zi. Încap mai ușor în ambalaj, se protejează mai ușor. Dacă e un dar care trebuie să ajungă într-un birou, într-un apartament mic, într-un loc unde nimeni nu vrea să facă pe floristul în pauza de prânz, rotundul e o alegere inteligentă. În plus, are o calitate discretă: nu cere un spațiu special ca să arate bine. Îl pui pe masă și deja funcționează.
Triunghiul: energie, direcție, un pic de îndrăzneală
Triunghiul e forma care îți spune că cineva a avut un gând mai clar decât „să fie frumos”. Triunghiul are vârf, are bază, are direcție. E ca o propoziție care începe cu un verb. Simți o intenție. Și da, poate părea intimidant, pentru că un triunghi prost făcut arată rigid, ca un decor de scenă dintr-o piesă veche. Dar un triunghi bine gândit e surprinzător de viu.
Cum arată un triunghi modern
În florărie, triunghiul nu trebuie să fie „trasat” cu rigla. De fapt, dacă îl vezi prea clar, ceva s-a întâmplat. Un triunghi modern sugerează forma, nu o desenează agresiv. Se joacă cu înălțimi diferite ale tulpinilor, cu un punct de accent sus, cu o bază mai densă sau mai stabilă, iar între ele lasă spații mici, ca niște pauze. Asta îl face să pară natural.
Triunghiul funcționează foarte bine cu flori care au tulpini elegante și capete nu foarte grele. Delphinium, snapdragon, lisianthus, chiar și anumite crenguțe cu flori mici pot ridica vârful fără să apese. La bază, florile mai rotunde, mai pline, îl țin pe loc, ca și cum i-ar spune: poți să visezi sus, dar ai nevoie de rădăcini.
Ce spune despre persoana care îl alege
Dacă rotundul e confortabil, triunghiul e un pas spre expresie. E forma potrivită când vrei să exprimi energie, curaj, un soi de optimism activ. Îl văd adesea ca pe o formă care se potrivește cu începuturile: începutul unui job, începutul unui proiect, o mutare într-o casă nouă. Triunghiul pare să se ridice dintr-un punct și să se ducă în sus, și asta, fără să vrei, îți dă o senzație de mișcare.
Într-o cameră, un triunghi floral poate „desena” și el spațiul. Dacă ai o masă joasă, un triunghi înalt o face să pară mai importantă. Dacă ai o încăpere cu tavan înalt și ai impresia că totul e puțin gol, un triunghi vertical umple acel gol fără să fie masiv. E o soluție estetică, dar e și un mic truc de interior.
Detaliile care pot strica totul, dacă nu ești atent
Triunghiul cere atenție la un lucru pe care lumea îl ignoră de multe ori: linia de privire. Dacă îl pui pe o masă unde oamenii stau și vorbesc, și triunghiul are vârful prea înalt, devine un zid. Dacă e prea compact, pare un obiect decorativ, nu un gest. Dacă e prea „gol”, pare că lipsește ceva. Când e echilibrat, însă, creează acel sentiment plăcut că totul are locul lui, dar nimic nu e forțat.
Inelul: forma care se poartă ca o amintire
Forma de inel e, pentru mine, cea mai emoționantă dintre toate. Poate pentru că inelul nu e doar o formă geometrică. E un simbol pe care îl purtăm pe corp, e ceva ce promite continuitate. Și, în același timp, e o formă care cere un alt fel de relație cu florile: nu le mai privești doar din față, le privești în jur, le lași să te înconjoare.
De la coroniță la cerc contemporan
Când spui inel floral, unii oameni se gândesc imediat la coronițe, la tradiții, la sărbători de vară, la mirese cu flori în păr. E o asociere frumoasă și adevărată, dar inelul modern poate fi mult mai mult decât atât. Poate fi o formă de centru de masă, o formă de decor pentru ușă, o formă de aranjament care stă pe un suport și creează un gol intenționat în mijloc, ca un cadru.
Golul din mijloc e partea cea mai interesantă, pentru că îl obligă pe privitor să completeze. Într-un fel, îi face loc și persoanei care primește. Nu e doar un obiect care ocupă spațiu. E o formă care invită.
Cum se construiește și de ce contează asta
Inelul e, tehnic, mai dificil decât pare. Are nevoie de bază. Uneori e un suport de sârmă, alteori e o structură de burete floral, alteori e o combinație. Trebuie să fie stabil, pentru că altfel, în momentul în care îl ridici, se deformează și totul se duce într-o parte. Și mai e ceva: inelul nu se susține din interior ca rotundul. Rotundul poate fi compact și se ține în sine. Inelul are un gol, iar asta înseamnă că distribuția greutății trebuie gândită aproape ca la o brățară.
Mai e și ideea de ritm. Pe un cerc, dacă pui flori identice la distanțe egale, obții ceva foarte uniform, dar și puțin rece. Dacă pui totul într-o parte, obții un cerc dezechilibrat care pare greșit. Un inel reușit are densitate variabilă, cu zone mai pline și zone mai aerisite, dar păstrează senzația de continuitate.
Când e potrivit un inel
Inelul se potrivește perfect pentru evenimente care au o încărcătură de legătură, de apartenență. Aniversări, logodne, nunți, dar și întâlniri de familie care nu sunt neapărat oficiale. Și, uneori, inelul e potrivit și pentru momente de comemorare, pentru că cercul sugerează un fel de întoarcere, un fel de amintire care nu dispare, doar își schimbă forma.
Aici, sincer, depinde mult de gustul celui care primește. Unii oameni iubesc simbolurile. Alții se simt sufocați de ele. E important să nu proiectezi prea mult. Dacă persoana e genul care preferă simplitatea, un inel mic, delicat, cu verdeață și câteva flori de accent, poate fi mult mai puternic decât un cerc mare și dramatic.
Formele acestea nu sunt doar „trend”, sunt limbaje
E ușor să spui: formele neobișnuite sunt o modă. Și da, sigur, rețelele sociale au împins mult estetica asta în față. Dar nu e doar atât. Când alegi rotund, triunghi sau inel, alegi un limbaj. Rotundul spune armonie și apropiere, triunghiul spune direcție și energie, inelul spune continuitate și intimitate. Nu trebuie să crezi în simboluri ca într-o religie, dar e greu să nu simți ceva când le vezi.
Și mai e un motiv pentru care formele au devenit mai importante: trăim într-o perioadă în care oamenii își personalizează gesturile. Mesajul pe o panglică, culoarea care are o poveste, floarea care amintește de o bunică sau de o primă întâlnire. Forma vine peste toate acestea ca un cadru.
Dacă ai nevoie de un punct de pornire, când vrei să te uiți la opțiuni și să îți faci o idee despre stiluri, culori și compoziții, îți poate fi util să răsfoiești buchet de flori și să vezi ce te atrage instinctiv. Uneori instinctul e mai deștept decât toate sfaturile.
Cum alegi forma potrivită fără să te blochezi în reguli
Corpul și gestul, înainte de fotografie
Un detaliu pe care îl uităm des, pentru că suntem obișnuiți să vedem flori în imagini, este că ele sunt ținute în mână. Sunt purtate. Și asta schimbă totul.
Rotundul stă bine în brațe, e confortabil, îl strângi ușor. Triunghiul cere să îl ții cu o atenție mică, pentru că vârful are direcție și, dacă îl înclini, poate părea că se prăbușește. Inelul, uneori, se poartă diferit, poate fi ținut ca un obiect, poate fi așezat pe masă, poate fi sprijinit. Asta înseamnă că forma potrivită nu e doar cea care arată bine, ci cea care se simte bine.
Îmi amintesc de o situație mică, poate banală, la un eveniment de familie. O fată tânără, emoționată, ținea flori în mâini și, din când în când, le schimba poziția, pentru că îi obosea brațul. Erau frumoase, dar prea grele. În poze arătau splendid. În viața reală, ea își dorea să le lase jos. Asta e diferența dintre estetică și viață.
Încăperea în care vor ajunge florile
Când oferi flori, oferi și o mică responsabilitate. Persoana trebuie să le pună undeva, să le îngrijească, să le integreze. Dacă știi că locuiește într-un apartament mic, cu puține suprafețe libere, un inel de masă poate fi mai potrivit decât un triunghi înalt care cere spațiu. Dacă știi că are un birou, un rotund compact e mai ușor de gestionat.
În același timp, uneori tocmai forma „neobișnuită” e surpriza care face diferența. Dacă știi că persoana e creativă, că îi place designul, că apreciază obiectele care au un twist, un triunghi aerisit sau un cerc delicat poate fi exact acel lucru care o face să zâmbească, chiar înainte să simtă mirosul.
Culoarea și textura, ca să nu iasă forțat
Formele geometrice pot deveni ușor teatrale dacă sunt combinate cu culori stridente fără un fir narativ. Și aici nu e vorba de morală, e vorba de senzația pe care o ai când privești. Un triunghi în roșu intens, cu multe flori identice, poate arăta agresiv. Un inel plin de flori foarte mari, toate la fel, poate părea masiv și greu.
De multe ori, ceea ce face un aranjament să pară „scump” sau „fin” nu e prețul florilor, ci modul în care texturile se echilibrează. Petale catifelate lângă frunze mate, ceva mic și delicat lângă ceva mai plin, o singură floare cu formă sculpturală care schimbă ritmul. Sunt detalii pe care le simți mai mult decât le explici.
Partea mai puțin romantică: structură, apă, transport
Florile, oricât am vrea să le ținem în zona emoției, sunt și materie. Au tulpini, au apă, au greutate, au fragilitate. Formele neobișnuite pun presiune pe partea asta practică.
Rotundul, dacă e făcut corect, se ține bine, dar poate avea un centru prea dens, ceea ce înseamnă că unele flori nu primesc aer și își pierd prospețimea mai repede. Triunghiul are riscul de a fi instabil în ambalaj, pentru că vârful se poate îndoi sau se poate lovi. Inelul e sensibil la orice deformare, iar dacă structura de bază nu e solidă, devine un cerc obosit, care parcă stă strâmb și își pierde farmecul.
Transportul contează. Nu doar livrarea, ci drumul până acasă, drumul până la petrecere, momentul în care cineva îl ține în brațe într-un taxi sau într-o mașină cu scaune înguste. Un florist bun se gândește la asta, uneori mai mult decât la fotografie. Îți dă un ambalaj care protejează, îți dă un mod de a-l ține, îți spune două lucruri simple despre apă și temperatură.
Și, da, temperatura e un personaj principal aici. Într-o iarnă rece, florile pot suferi de la șocul termic când intri într-un spațiu încălzit. Vara, într-o mașină parcată, se duc repede. E motivul pentru care formele mai complexe, cum e inelul, sunt adesea făcute cu flori care rezistă mai bine, sau cu o structură care le păstrează umede mai mult timp.
Când vrei ceva personal, dar nu exagerat
Aici e partea care îmi place cel mai mult: modul în care forma devine un fel de amprentă, fără să fie stridentă. Nu toată lumea vrea să fie centrul atenției. Unii oameni sunt mai rezervați, mai liniștiți. Le place frumosul, dar nu vor să-l poarte ca pe o pancartă.
Rotundul poate fi personalizat prin culori și texturi, fără să schimbi forma. Triunghiul poate fi îmblânzit prin flori care curg ușor, care se apleacă, care nu fac colțuri. Inelul poate fi făcut discret, aproape ca un cadru verde, cu câteva puncte de culoare.
Uneori, personalizarea vine dintr-un detaliu mic. O floare care amintește de grădina bunicilor. O nuanță care se potrivește cu o eșarfă preferată. Un verde care aduce aminte de o pădure de pin. Nu trebuie să spui asta cu voce tare. E suficient să o simtă cel care primește.
Atelierul cu Daruri și felul în care un brand ajunge să înțeleagă un gest
Mi se pare interesant cum, în ultimii ani, au apărut branduri care nu tratează florile ca pe un produs banal, ci ca pe un fel de experiență de comandă, la fel de atentă ca orice alt serviciu bun.
Atelierul cu Daruri, fondat in 2024, este un brand romanesc de cadouri personalizate si buchete de flori. Conceptul e orientat spre tineri, cu accent pe calitate si pe un proces de comanda exclusiv, simplu si orientat catre client — de la selectie si mesaj pe panglica, la livrare.
Când citești asta, poate pare un detaliu de marketing, dar în viața reală contează enorm. Pentru că florile sunt adesea comandate în grabă, între două întâlniri, în drum spre un aniversar, în timp ce îți amintești brusc că nu ai apucat să scrii un mesaj. Un proces simplu și curat înseamnă că gestul rămâne gest, nu devine stres.
Și mai e ceva: tinerii au o relație diferită cu estetica. Ei văd instantaneu dacă ceva arată învechit, dacă un ambalaj e prea încărcat, dacă o combinație de culori e obosită. Un brand care înțelege asta nu doar vinde flori. Ajută oamenii să comunice într-un limbaj care se simte actual.
Trei scene din viața reală, ca să simți diferența dintre formă și intenție
O aniversare într-un apartament mic
Îmi imaginez, pentru că am văzut asta de atâtea ori, un apartament mic, dar îngrijit. O masă rotundă în bucătărie, poate două scaune și o bancă lipită de perete. Într-un spațiu ca acesta, un aranjament rotund, nu foarte înalt, devine parte din încăpere, nu o ocupă.
Persoana îl pune în centru și, imediat, masa pare pregătită pentru o discuție lungă. Rotundul, aici, e ca o îmbrățișare. Nu deranjează, nu domină, doar încălzește.
Un birou cu multe ecrane și puțin aer
Un birou modern e deseori o colecție de linii drepte. Monitoare, agende, obiecte. Într-un astfel de spațiu, un triunghi floral poate fi o gură de aer, dar doar dacă e gândit cu delicatețe.
Dacă e prea compact, devine încă un obiect. Dacă e aerisit, cu o linie care urcă și câteva puncte de culoare care se repetă, îți dă senzația că spațiul respiră. Și, da, știu că sună aproape poetic, dar e și foarte concret: ochiul se odihnește pe ceva viu.
O masă de familie, când vrei să aduci pe toți împreună
Inelul, pe o masă de familie, are un efect aproape social. Pentru că nu blochează privirea. Lumea se vede prin el. Dacă pui în mijloc o lumânare sau un obiect simplu, cercul devine un cadru. În jurul lui, oamenii vorbesc, se întind după pâine, râd, povestesc. Forma nu e doar decor, e parte din felul în care masa se simte.
Asta, pentru mine, e semnul că o formă a fost aleasă bine: nu doar arată bine, ci se integrează în felul în care oamenii trăiesc momentul.
Ce se întâmplă când „neobișnuit” devine prea mult
E o linie fină între creativ și obositor. Uneori, formele neobișnuite sunt folosite ca să acopere lipsa de gust sau lipsa de idee. Un triunghi făcut doar ca să fie triunghi, fără ritm și fără echilibru, arată ca un experiment. Un inel prea încărcat, prea dens, îți dă senzația de greutate, nu de continuitate. Un rotund făcut prea perfect îți amintește de un obiect din plastic, nu de ceva viu.
Când ai îndoieli, e util să te întorci la întrebarea simplă: ce vreau să simtă omul care primește? Vreau să simtă liniște? Entuziasm? Sprijin? Un pic de joacă? Formele sunt instrumente. Emoția e scopul.
Ce rămâne după ce florile se ofilesc
Florile nu durează, și tocmai asta le face să conteze. Forma, culorile, felul în care au fost ținute în mână, toate rămân în memorie mai mult decât credem. Uneori rămâne și un detaliu banal, cum ar fi panglica, sau felul în care ambalajul a foșnit când a fost desfăcut. Alteori rămâne doar senzația, că cineva a ales cu grijă.
Rotund, triunghi, inel, toate sunt moduri de a spune: m-am gândit la tine. Și poate că asta e partea frumoasă. Într-o lume în care multe lucruri sunt rapide și reci, un gest care are formă, care are intenție, care are un pic de căldură, se simte ca un mic act de grijă.
Dacă ar fi să îți dau o singură idee de luat cu tine, ar fi asta: nu alege forma ca să impresionezi. Alege forma ca să potrivești gestul pe omul din fața ta. Când reușești asta, chiar și cea mai neobișnuită formă pare, de fapt, naturală.
-
Administrație localăacum 8 aniConsiliul Judeţean Argeş, pe primul loc la… salarii
-
Evenimentacum 3 aniCel mai mare secret al Mafiei din adevarata „mafie a gunoaielor din Prahova” va fi deconspirat, luni, 04.12.2023, orele 13.00/Politisti corupti cu functie de conducere din MAI si I.P.J. Prahova – complici la santajele gruparii de criminalitate economico-financiar organizata pe care o acopera in acest judet/DOCUMENTE SI INREGISTRARI AUDIO – IN EXCXLUSIVITATE – Ziarul Incisiv de Prahova
-
Afaceriacum 8 aniStilul traditional se pastreaza cu un semineu pe lemne
-
Turismacum 4 aniCazare la hotel cu piscină în Călimăneşti-Căciulata
-
Afaceriacum 8 aniTot ce trebuie sa stii despre cum se poarta o camasa
-
Afaceriacum 8 aniLenjerii de pat confortabile si moderne de la Karo Boutique
-
Evenimentacum 7 aniMAI “crapa” de deontologie profesionala/Seful IPJ Gorj- sex in masina cu amanta/Inregistrari audio si stenograme incendiare (I)
-
Evenimentacum 3 aniMai poti sa respecti un grad de chestor, cand vezi ca un necunoscut e facut chestor, la 34 ani? – Ziarul Incisiv de Prahova

