Connect with us

Uncategorized

România este a doua cea mai poluată țară din Europa cu particule în suspensie (PM2,5) și compuși organici volatili (COV)

Publicat

pe

Cel mai mare studiu de acest gen – primul proiect Global Air Quality Connected Data, realizat de compania Dyson – a examinat datele privind calitatea aerului din spațiile interioare, colectate de peste 2,5 milioane de purificatoare de aer Dyson interconectate

  • În două treimi dintre țările analizate s-au înregistrat niveluri medii anuale mai mari de particule în suspensie (PM2,5) în spațiile interioare, comparativ cu cele din spațiile exterioare, în 2022. În România, timp de 10 luni pe an, poluarea aerului la interior este mai mare decât poluarea la exterior
  • Nivelul mediu lunar de PM2,5, înregistrat în spațiile interioare în toate țările analizate, a depășit recomandările OMS privind expunerea pe termen lung, timp de cel puțin 6 luni pe an; printre altele, Canada, Danemarca, Irlanda și Țările de Jos au depășit recomandările OMS în fiecare lună a anului
  • La nivel global, iarna este cel mai poluat anotimp; în România, în noiembrie se înregistrează cel mai mare grad de poluare
  • Cel mai ridicat nivel de poluare (PM2,5) în România se înregistrează în intervalul 18:00 – 00:00
  • La nivel global, doar 8% dintre utilizatorii de purificatoare Dyson lasă dispozitivele să funcționeze în modul „Auto”; în România, procentul acestora este de 9,13%

București, 15.01.2024: Dyson a publicat rezultatele primei ediții a proiectului Global Connected Air Quality Data – cel mai mare studiu privind calitatea aerului din spațiile interioare, la nivel global. Proiectul analizează informațiile colectate de peste 2,5 milioane de purificatoare Dyson din 2022 până în 2023, cu scopul de a monitoriza calitatea aerului din casele din întreaga lume, până în cele mai mici detalii.  Datele nu sunt reprezentative la nivel internațional, întrucât reflectă doar informațiile colectate de purificatoarele Dyson, însă ele pot fi folosite pentru a contura o imagine de ansamblu a calității aerului din spațiile interioare, în diferite țări și orașe din lume, mai completă decât până în prezent.

Din multitudinea de date colectate, acest proiect pune accent pe două tipuri de poluanți –  particulele în suspensie (PM2.5) și compuși organici volatili (COV). Particulele PM2.5 au până la 2,5 microni în diametru; spre exemplu, un fir de păr uman are, în medie, un diametru de aproximativ 70 de microni. Aceste particule nu sunt vizibile cu ochiul liber, pot fi inhalate și fac obiectul unui domeniu în care activitățile de cercetare științifică și de sănătate sunt în creștere. Printre sursele acestor particule se numără combustia: lemne care ard sau gătitul și încălzirea pe gaz; polenul, blana animalelor de companie și praful. Compușii organici volatili (VOC) sunt poluanți gazoși, inclusiv benzen și formaldehidă, care pot rezulta ca urmare a unor activități precum curățenia sau gătitul, precum și din folosirea unor produse precum deodorante,  spray-uri de corp, lumânări și piese de mobilier.

,,Datele conectate privind calitatea aerului, generate de dispozitivele noastre, ne permit să înțelegem adevărata problemă a poluării aerului din interiorul locuințelor din întreaga lume. Acest lucru ne oferă o perspectivă directă asupra provocărilor cu care se confruntă purificatoarele Dyson în mediile reale și cunoștințele necesare pentru a proiecta aparate din ce în ce mai bune pentru a face față acestor provocări. În plus, datele pe care le captăm nu sunt doar un instrument de inginerie – prin aplicația MyDyson, aceste date sunt împărtășite înapoi în mod individual, în timp real, iar cei care dețin dispozitivele primesc rapoarte lunare care să-i ajute să-și îmbunătățească calitatea aerului din casă, declară Matt Jennings, director de inginerie pentru îngrijirea mediului.

,,Cu toții ne gândim că poluarea aerului este o problemă generată de trafic sau pe care o întâlnim doar în aer liber. Deși activitățile de cercetare a poluării aerului din spațiile interioare sunt în creștere, acestea continuă să fie subdezvoltate. Rezultatele cercetărilor efectuate de Dyson ne oferă o înțelegere valoroasă asupra nivelurilor reale de poluare din casele din întreaga lume, ajutându-ne să vedem care sunt tiparele zilnice de poluare, lunare și sezoniere. Datele Dyson sunt un instrument educațional foarte puternic, iar oportunitățile de a genera un impact pozitiv sunt nelimitate. Înțelegerea nivelului și tipului de poluare din jurul nostru este primul pas către reducerea expunerii la aceasta”, declară Profesorul Hugh Montgomery, președinte al catedrei de medicină de terapie intensivă de la University College London și președinte al Consiliului consultativ științific al Dyson.

În România, calitatea aerului din spațiile interioare este mai scăzută față de calitatea aerului din exterior

În majoritatea țărilor, poluarea aerului la interior este mai mare decât la exterior, arată analizele valorilor P.M2.5. În plus, expunerea la PM2.5 și la PM10 a fost asociată cu o serie de efecte adverse asupra sănătății. În cazul PM2.5, expunerile pe termen scurt (până la 24 de ore) au fost asociate cu mortalitate prematură, risc crescut de spitalizare din cauze cardiace sau pulmonare, bronșită acută și cronică, atacuri de astm, dificultăți respiratorii și perioade de inactivitate. Aceste efecte adverse asupra sănătății au fost raportate în principal la bebeluși, copii și adulți în vârstă cu boli cardiace sau pulmonare preexistente. În România, poluarea aerului este o problemă serioasă, iar autoritățile naționale și internaționale impun standarde din ce în ce mai stricte, pentru a reduce gradul de contaminare a aerului. În România, timp de zece luni pe an, poluarea aerului este mai mare la interior decât la exterior. Mai este luna în care nivelurile de poluare în spațiile interioare sunt cele mai ridicate, comparativ cu acelea ale poluării din spațiile exterioare. România este a șasea țară la nivel internațional care are o calitate slabă a aerului interior, peste norma anuală a Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), depășind Franța, Germania și Marea Britanie. Turcia, care se află pe locul 3 în regiunea formată din Europa, Orientul Mijlociu și Africa, este țara cu cel mai slab nivel al calității aerului din interior.

Poluarea este mai intensă în timpul iernii

Iarna petrecem, în general, mult mai mult timp în casă decât în alte perioade ale anului, indiferent de activitățile pe care le desfășurăm. La nivel global, sezonul de iarnă este cel mai poluat, potrivit statisticilor emise de purificatoarele Dyson. Ținând ferestrele închise și utilizând metode de încălzire bazate pe lemn sau gaz sau chiar lumânări, avem tendința de a ne izola casele mai mult în timpul iernii. Dar nu în toate țările cel mai ridicat grad de poluare se înregistrează în lunile de iarnă. În România, spre exemplu, noiembrie este cea mai poluată lună din an. În ianuarie, martie și în perioada noiembrie-decembrie, datele medii naționale depășesc recomandarea OMS de 3,5 ori.

România este a doua cea mai poluată țară din Europa, conform mediei anuale a indicatorului PM2.5

Analiza datelor colectate de purificatoarele Dyson utilizate în toată lumea pe parcursul anului 2022, a avut unele concluzii surprinzătoare în ceea ce privește clasificarea țărilor în funcție de nivelul mediu al indicatorului PM2.5.  România este a doua cea mai poluată țară din Europa, ocupând locul 6 la nivel global, după Turcia, care se situează pe primul loc în Europa și pe locul 3 între țările analizate. Italia este plasată la nivel global pe locul 9, iar Polonia pe locul 10. Austria se află pe locul 11, iar Spania pe locul 14. Marea Britanie (locul 23) depășește Statele Unite (locul 27), Canada (locul 28) și Australia (locul 29), dar Germania și Franța se situează pe locurile 20 și 22, în timp ce India și China ocupă primele două poziții. Mediile anuale PM.5 în spațiile interioare, în toate țările studiate, au depășit indicatorii OMS pentru PM2.5 (5 μg / m3) – India de 11 ori, China de 6 ori, Turcia și Emiratele Arabe Unite de 4 ori și Coreea de Sud, România, Mexic, RAS Hong Kong și Italia de 3 ori. Când sunt analizate anual valorile P.M 2.5 ale țărilor, România se numără printre cele 10 țări cu cele mai mari valori, alături de India, China, Emiratele Arabe Unite, Coreea de Sud, Turcia, Mexic, RAS Hong Kong, Italia, Polonia și ocupă locul 6 la nivel global. România este, de asemenea, a doua țară cu cea mai mare valoare a indicatorului P.M 2.5 dintre țările europene, urmată de Italia și Spania.   Turcia se clasează pe primul loc în clasament, înregistrând cel mai mare nivel al poluării aerului din Europa.

România este una dintre țările cu cele mai mari concentrații de compuși organici volatili (COV)

Purificatoarele Dyson arată că națiunile europene au avut cele mai ridicate niveluri anuale de COV (compuși organici volatili), spre deosebire de PM2.5. Compușii organici volatili sunt substanțe iritante, prezente în aerul respirabil, care poluează și pot provoca reacții adverse precum dureri de cap, probleme respiratorii și  reacții alergice. Austria se află în fruntea listei, urmată de Germania, România, Polonia, Elveția și Turcia. Irlanda este pe locul zece, iar Italia pe locul opt. Numeroase națiuni care au obținut un scor mediu ridicat în ceea ce privește indicele anual PM2.5, au obținut, în schimb, scoruri slabe la COV. Printre națiunile aflate în prima jumătate clasamentului (în funcție de nivelul de COV) nu se numără și Thailanda, Emiratele Arabe Unite, Taiwan, Malaezia, Regiunea Administrativă Specială Hong Kong sau Coreea de Sud. Într-adevăr, țări precum Danemarca, SUA, Franța și Spania sunt toate clasate mai sus.

În același timp, în orașele europene se înregistrează concentrații mai mari de COV decât în alte locații. Orașele cu cea mai mare rată de COV sunt München, Beijing, Köln, Berlin și Viena. Beijing este singurul oraș din top cinci global în ceea ce privește PM2.5 anual și VOC. Alte zece orașe din top în ceea ce privește nivelurile medii ale ambilor poluanți sunt Mexico City, Delhi, Istanbul și Shanghai.

În ceea ce privește nivelul de COV din spațiile interioare, Austria, România, Germania, Elveția, Polonia, Turcia, India, Italia, China și Irlanda se situează în primele 10 țări europene.

Seara, nivelurile de poluare sunt mai ridicate decât în oricare alt moment al zilei

În 30 din cele 37 de țări analizate, nivelurile de PM2.5 din interior au atins cel mai înalt nivel seara, când majoritatea oamenilor sunt acasă. Un factor major este expunerea, adică măsurarea concentrației de poluare a aerului în timp. O creștere a poluării aerului sau un nivel extrem de ridicat pentru o perioadă scurtă de timp nu este întotdeauna mai rea decât expunerea continuă la o calitate „slabă” a aerului. Astfel, perioada mai lungă și mai poluată poate fi cauza expunerii crescute la PM2.5 în locuințe, potrivit datelor obținute de la purificatoarele Dyson. În majoritatea regiunilor, orele de vârf au fost înregistrate începând cu 18:00 până la miezul nopții, deși în Asia de Sud-Est (Thailanda, Filipine, India) orele cele mai poluate se încadrează între 7:00 și prânz. Coreea de Sud și Mexicul sunt alte două excepții, înregistrând cele mai ridicate niveluri de poluare între miezul nopții și ora 7 dimineața, respectiv 9 dimineața și ora 15:00.

De-a lungul a 24 de ore, în mai multe zone geografice s-au înregistrat niveluri peste cele recomandate de OMS, timp de mai mult de jumătate de zi, în ceea ce privește PM2.5 (15 μg / m3). Printre țările respective se numără China, India, Coreea de Sud, Mexic, Emiratele Arabe Unite și Turcia. În orașe precum Berlin, Roma, Milano, Madrid, Polonia și România, oamenii au avut perioade într-o zi obișnuită în care expunerea la PM2,5 a depășit liniile directoare recomandate de Organizația Mondială a Sănătății (OMS). În mod similar, în orașe precum Shanghai, Beijing, Shenzhen, Delhi, Mumbai, Viena, Mexico City, Dubai și Istanbul, locuințele au depășit în mod constant recomandările OMS cu peste 50% într-o zi tipică pe parcursul anului 2022.

Modul Auto al purificatoarelor Dyson utilizat slab, la nivel global

Datele studiului arată că dispozitivele Dyson din casele din întreaga lume nu sunt utilizate pe modul Auto pentru a monitoriza poluarea din locuințe. Doar 8% dintre purificatoarele Dyson din întreaga lume sunt lăsate să funcționeze în modul „Auto” mai mult de trei sferturi din timpul de funcționare. În modul „Auto”, dispozitivul monitorizează continuu calitatea aerului și reacționează automat la nivelurile de poluare în schimbare. Cu 14% din purificatoare în modul „Auto”, SUA se află în fruntea clasamentului global. Chicago este orașul în care cele mai multe purificatoare funcționează pe Modul Auto, urmat de New York, Toronto și Los Angeles. În același timp, majoritatea utilizatorilor din România aleg să seteze manual purificatoarele de aer, foarte puțini folosindu-le în modul automat.

Note pentru editori

Despre proiect

Proiectul Dyson Global Connected Air Quality Data analizează peste o jumătate de trilion de date pentru a contura o imagine de ansamblu în ceea ce privește calitatea aerului din locuințele din întreaga lume, pentru a înțelege comportamentele utilizatorilor și pentru a compara calitatea aerului din spațiile interioare și exterioare. Dimensiunea totală a eșantionului global este de 3.441.953. În Turcia, eșantionul național este de 14.326, iar la nivel de oraș, în Istanbul, de 7.721. Analiza realizată se bazează pe datele colectate de la purificatoarele Dyson din locuințe, motiv pentru care aceasta nu este reprezentativă la nivel național.

Datele privind calitatea aerului din spațiile interioare sunt preluate de la purificatoarele Dyson, conectate la aplicația MyDyson, care sunt setate să funcționeze doar în modul ”Monitorizare”, adică nu au activată și funcția de purificare a aerului. Cu toate că acest lucru reduce dimensiunea eșantionului de analizat, experții Dyson au astfel acces la informații exacte despre calitatea aerului din locuințe, fără să ia în calcul și impactul purificatoarelor Dyson care și curăță aerul respirat.

Experții Dyson s-au concentrat pe datele privind nivelurile de PM2.5 și COV, efectuând măsurătorile în perioada 1 ianuarie – 31 decembrie 2022. În fiecare minut dispozitivele Dyson colectează date și calculează medii pe ore, zile, luni, sezon și an. Pentru toate mediile estimate, luăm în considerare procentul de 99% pentru a face comparații spațiale și/sau temporale exacte, semnificative din punct de vedere statistic.

Aparatele anormale au fost eliminate ca parte a epurării datelor. De exemplu, aparatele care indică un nivel extrem de ridicat de poluare cu particule într-o regiune în care această tendință nu se reflectă la nivel general pot avea un blocaj în senzor, ceea ce ar putea distorsiona interpretarea datelor. Aceste tipuri de valori aberante au fost, de asemenea, eliminate. Un dispozitiv ,,în mod automat” este determinat de faptul că aceasta petrece >75% din fiecare zi a anului în modul automat. Acest lucru permite ~6 ore din zi în modul manual, ceea ce ar reprezenta utilizarea manuală în modul de încălzire sau răcire.

Totodată, menționăm faptul că nu toate dispozitivele sunt pornite 24 de ore pe zi, în fiecare zi din an. Ca atare, datele colectate sunt ponderate în funcție de durata de timp pentru care fiecare dintre ele a fost conectată la aplicația MyDyson.  De exemplu, dacă un purificator este conectat la aplicația MyDyson doar 6 luni pe an, datele respective nu ar avea aceeași greutate precum cele colectate de la un purificator care a fost conectat în toate cele 12 luni.

Principalele surse de date privind calitatea aerului din spațiile exterioare sunt OpenAQ și World Air Quality Project din Shenzhen, Fukuoka, Osaka, Amsterdam și Taipei.

Țări studiate: Australia, Austria, Belgia, Canada, China, Cehia, Danemarca, Finlanda, Franța, Germania, Grecia, Ungaria, India, Indonezia, Irlanda, Israel, Italia, Japonia, Malaezia, Mexic, Olanda, Noua Zeelandă, Norvegia, Filipine, Polonia, Portugalia, România, Arabia Saudită, Singapore, Coreea de Sud, Spania, Suedia, Elveția, Thailanda, Turcia, Emiratele Arabe Unite, Marea Britanie, SUA, Vietnam.

Orașe studiate: Amsterdam, Bangkok, Beijing, Berlin, Bristol, Bruxelles, Busan, Chicago, Köln, Copenhaga, Delhi, Dubai, Dublin, Fukuoka, Hanoi, RAS Hong Kong, Istanbul, Jakarta, Kuala Lumpur, Londra, Los Angeles, Lyon, Madrid, Manchester, Manila, Marsilia, Melbourne, Mexico City, Milano, Mumbai, Munchen, New York, Osaka, Paris, Roma, Seul, Shanghai, Shenzhen, Stockholm, Sydney, Taipei, Tokyo, Toronto, Viena.

Despre Dyson

Dyson este o companie globală de cercetare și tehnologie cu operațiuni de inginerie, cercetare, dezvoltare, producție și testare în Singapore, Marea Britanie, Malaezia, Mexic, China, Polonia și Filipine. Compania înființată în anul 1993 s-a dezvoltat constant de-a lungul anilor, iar astăzi are un sediu global în Singapore la recent renovata stație electrică St James și două campusuri tehnologice în Marea Britanie care se întind pe o suprafață de peste 800 de acri în Malmesbury și aerodromul HULLAVINGTON RAF restaurat. La acestea se adaugă 10 centre de inginerie și cercetare din întreaga lume. Dyson rămâne o companie de familie și are peste 14.000 de angajați la nivel global, inclusiv o echipă globală formată din 6.000 de ingineri. Produsele Dyson sunt vândute în 85 de piețe la nivel internațional, în peste 250 de magazine Dyson Demo, precum și online, prin intermediul unor instrumente digitale de pionierat și experiențe virtuale.

Citeste in continuare
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Uncategorized

Xiaomi prezintă cele mai bine vândute produse de Paște și Xiaomi Fan Festival: POCO domină smartphone-urile, iar românii au investit în produse de îngrijire și wearables

Publicat

pe

De

București, 29 aprilie 2026–Xiaomi România prezintă clasamentul celor mai căutate și vândute produse pe www.mi.com/ro și în magazinul Xiaomi Store din ParkLake, în intervalul 1-24 aprilie 2026, perioadă care include Xiaomi Fan Festival (XFF) și sărbătorile pascale din acest an, iar datele arată că românii au căutat atât tehnologie performantă, cât și soluții practice pentru casă și un stil de viață mai sănătos și sustenabil.

Cele mai căutate produse online, pe www.mi.com/ro

Smartphone-urile POCO X8 Pro Max și POCO X8 Pro au fost cele mai bine vândute device-uri, urmate de POCO F8 Ultra, POCO F8 Pro și Xiaomi 15T. Românii au fost atrași de performanța înaltă, bateriile de capacitate mare, de până la 8500 mAh la modelele Pro Max, încărcarea rapidă HyperCharge și prețurile competitive care au transformat aceste modele în alegerea ideală pentru gaming, multitasking și utilizare zilnică intensă.

Și categoria wearables a fost extrem de populară, iar în clasamentul vânzărilor, pe primele locuri s-au aflat REDMI Watch 5 Lite, REDMI Buds 8 Active, REDMI Buds 8 Lite, REDMI Watch 5 și Xiaomi Smart Band 10. Aceste dispozitive au atras prin autonomia extinsă, monitorizarea avansată a sănătății, designul confortabil și prețurile accesibile, ideale pentru cadouri practice sau upgrade-uri personale căutate în perioada sărbătorilor.

Românii au investit substanțialși în curățenia inteligentă. Topul a fost condus de Xiaomi Robot Vacuum X20+, urmat de Xiaomi Robot Vacuum S20+, S40, H50 Pro și H40. Modelul X20+ s-a remarcat prin puterea de aspirare de 6000 Pa, stația inteligentă cu golire automată a prafului, iar spălarea automată a lavetelor și rezervorul mare de apă oferă o soluție „set and forget” perfectă pentru familiile moderne.

Interesul pentru un aer mai curatîn interioare a crescut semnificativ. Cele mai vândute purificatoare de aer au fost Xiaomi Smart Air Purifier 4 Pro, 4 Compact, 4 Lite, Air Purifier Elite și Mijia Smart Air Purifier 6. Aceste dispozitive au fost apreciate pentru filtrarea eficientă, conectivitatea smart, funcționarea silențioasă și designul compact, fiind alese atât pentru apartamente, cât și pentru case.

La categoria electrocasnicelor de bucătărie, românii au preferat soluții inteligente și sănătoase: Xiaomi Smart Air Fryer 4.5L și 5.5L, Xiaomi Air Fryer Essential 6L, Xiaomi Smart Kettle 2 Pro și Xiaomi Electric Glass Kettle. Friteuzele cu aer cald au dominat datorită preparării sănătoase a alimentelor, controlului prin aplicație și a capacității generoase, ideale pentru mesele de Pașteîn familie.

Cele mai bine vândute produse din magazinul Xiaomi Store ParkLake

Principala categorie, ca interes, a fost cea a produselor de îngrijire. Aici, au condus Xiaomi Oscillation Electric Toothbrush, alături de capetele speciale de rezervă dar și setul de îngrijire personală Xiaomi Grooming Kit Pro. Periuțele electrice oscilante au fost cele mai căutate produse din categorie, aspect ce reflectă interesul crescut al românilor pentrusoluții moderne de îngrijire personală,

A urmat categoria wearables și încărcătoare, unde lideri au fost Xiaomi Tag 1 Pack, dispozitiv de localizare, Xiaomi UltraThin Magnetic Power Bank 5000 15W și încărcătoarele puternice Xiaomi 90W și 120W HyperCharge Combo. Accesoriile de încărcare rapidă și tracking s-au dovedit practice și atractive pentru utilizatorii activi.

Alte categorii notabile ca atracție, în magazin, au fostsmartphones, tablete, electrocasnice, accesorii TV și televizoare.

Perioada 1-24 aprilie a demonstrat că românii aleg din ce în ce mai mult un ecosistem Xiaomi complet – de la smartphone-urile performante, la soluțiile inteligente pentru casă și accesoriile care le fac viața mai ușoară și mai sănătoasă. Xiaomi Fan Festival 2026 a contribuit semnificativ la aceste rezultate, cu reduceri atractive care au făcut tehnologia premium accesibilă.

Cu originile în China continentală în 2012, XFF s-a transformat într-o sărbătoare globală, care ajunge acum în peste 50 de țări și regiuni din întreaga lume.Astăzi, Xiaomi deservește sute de milioane de utilizatori la nivel global și va continua să aducă fanii împreună pentru a sărbători inovația, pentru a explora un ecosistem de smart complet interconectat și pentru a se bucura de o viață mai inteligentă și mai convenabilă.

Despre Xiaomi Corporation

Xiaomi Corporation a fost fondată în aprilie 2010 și este listată pe Piața Principală a Bursei de Valori din Hong Kong din 9 iulie 2018 (1810.HK). Xiaomi este o companie de electronice de consum și producție inteligentă, având în centrul activității sale smartphone-uri și dispozitive inteligente interconectate printr-o platformă IoT.

Având ca viziune „Să fim prieteni cu utilizatorii și cea mai cool companie în inimile lor”, Xiaomi urmărește constant inovația, o experiență de utilizare de înaltă calitate și eficiența operațională. Compania creează în mod constant produse uimitoare, la prețuri corecte, pentru ca toți oamenii din lume să se poată bucura de o viață mai bună prin tehnologie inovatoare.

Xiaomi este una dintre cele mai importante companii de smartphone-uri la nivel global.În decembrie 2025, numărul utilizatorilor activi lunar (MAU) la nivel global a ajuns la 754,1 milioane (incluzând smartphone-uri și tablete). De asemenea, compania a dezvoltat una dintre cele mai avansate platforme globale de tip AIoT (AI+IoT) dedicate consumatorilor. La 31 decembrie 2025, numărul dispozitivelor IoT conectate la această platformă (excluzând smartphone-urile, laptopurile și tabletele) a atins 1.079,2 milioane.În octombrie 2023, Xiaomi și-a actualizat strategia la ecosistemul inteligent „Human × Car × Home”, integrând perfect dispozitivele personale, produsele smart home și automobilele. Xiaomi plasează mereu omul în centrul strategiei sale și este dedicată furnizării unor experiențe complete și perfect interconectate.

Produsele Xiaomi sunt prezente în peste 100 de țări și regiuni din întreaga lume. În iulie 2025, Xiaomi a fost inclusă pentru al șaptelea an consecutiv în clasamentul Fortune Global 500, pe locul 297.

Xiaomi este parte componentă a indicilor Hang Seng Index, Hang Seng China Enterprises Index, Hang Seng TECH Index și Hang Seng China 50 Index.

Citeste in continuare

Uncategorized

GPeC SUMMIT 26 Mai 2026 – Conferință, Expo și Networking cu 800+ actori relevanți din E-Commerce și Digital Marketing

Publicat

pe

De

Aflat la a 21-a ediție anuală, GPeC SUMMIT este considerat cel mai important eveniment de E-Commerce și Digital Marketing din regiune care reunește peste 800 de participanți C-Level la fiecare ediție. Evenimentul va avea loc pe 26 mai la Teatrul Național București și aduce laolaltă unii dintre cei mai buni speakeri internaționali și români care vor aborda subiectele de interes privind dezvoltarea business-urilor online și eficientizarea campaniilor de marketing în contextul actual.

4 specialiști de top la nivel internațional urcă pe scena GPeC SUMMIT 26 Mai

  • Michael Aagaardeste expert în optimizarea ratei de conversie, activând în domeniu încă din 2008. El va vorbi la GPeC SUMMIT despre cum pot fi identificate și eliminate elementele de fricțiune care scad rata de conversie în cadrul unui magazin online.
  • Lauren Petrulloeste una dintre cele mai apreciate voci în Digital Marketing, specialistă în PPC și Social Media (atât organic, cât și paid), co-host al podcast-ului Perpetual Traffic și axată întotdeauna pe rezultate, fiind convinsă (după cum declară) că „LEADS are Horsesh!t”.
  • Hrabren (Harry) Lindforseste expert în Social Media, crearea de conținut și branding (atât la nivel de Business, cât și personal) având peste 750.000 de urmăritori pe Instagram, LinkedIn și YouTube. Va vorbi în cadrul GPeC despre secretele din spatele brand-urilor câștigătoare și cum pot fi replicate acestea folosind Social Media.
  • Alun Lucaseste expertul în UX și CRO care și-a petrecut ani întregi analizând în profunzime comportamentul utilizatorilor și datele de conversie, transformând întrebarea „de ce au abandonat?” în „aha, acesta este motivul”. La GPeC SUMMIT, va împărtăși insight-uri valoroase despre principalele motive pentru care oamenii abandonează procesul de checkout și ce poți face concret pentru a evita pierderea clienților.

Lor li se alătură unii dintre cei mai cunoscuți specialiști din România: Cornel Amariei (.lumen), Cristi Movilă (OptiComm.AI), Valentin Radu (Omniconvert), iar lista speakerilor continuă să crească.

GPeC Expo – locul pentru oportunități de afaceri între furnizorii de servicii și magazinele online

În paralel cu conferința GPeC SUMMIT, are loc GPeC Expo – locul ideal de Networking și oportunități de Business între furnizorii de servicii E-Commerce & Digital Marketing și afacerile online. Furnizorii își pot rezerva un spațiu expozițional de 4 sau de 6 mp, toate detaliile regăsindu-se pe site-ul GPeC.ro, în secțiunea GPeC SUMMIT 26 Mai. Termenul limită pentru rezervarea unui spațiu este 15 Mai 2026, iar locurile sunt limitate.

Prețul închirierii unui spațiu expozițional pornește de la 499 EUR (ofertă specială pentru companiile start-up). Detalii aici: https://www.gpec.ro/gpec-e-commerce-expo/

GPeC Networking Soirée

Seara de 26 Mai se va încheia cu un cocktail în cadrul GPeC Networking Soirée unde sunt așteptați peste 200 de participanți – elita industriei Digital. Evenimentul este exclusivist, bazat pe invitație nominală și pe biletele de tip Premium.

Înscrieri cu preț redus până pe 30 Aprilie

Până pe 30 Aprilie 2026 este valabilă oferta Early Bird care asigură prețuri reduse pentru biletele de acces, acestea pornind de la doar 99 EUR + TVA/persoană pentru biletele de tip LITE.

Înscrierile la GPeC SUMMIT și toate detaliile despre eveniment sunt disponibile pe website-ul GPeC: https://www.gpec.ro/gpec-summit-mai/#inscriere

Citeste in continuare

Uncategorized

Smartphone-urile din seria HONOR 600 redefinesc conceptul de flagship accesibil în 2026

Publicat

pe

De

București, 28 aprilie 2026 –Într-un context în care prețurile smartphone-urilor continuă să crească, iar utilizatorii devin tot mai atenți ladeciziade a face sau nu upgrade, segmentul „flagship accesibil” câștigă tot mai mult teren. Potrivit Counterpoint Research*, această categorie a fost cea mai dinamică la nivel global în 2025, înregistrând o creștere de 25% de la an la an.

Pe măsură ce costurile componentelorîn special, cele de memorie vor continua să influențezeprețurile flagship-urilor tradiționale în 2026, nevoia unui nou standard devine evidentă. Utilizatorii caută performanță foto avansată, autonomie extinsă și experiențe premium, fără a face compromisuri majore la nivel depreț. Seria HONOR 600 răspunde direct acestor așteptări.

HONOR, un jucător consacrat în segmentul flagship accesibil, și-a demonstrat înțelegerea pieței prin seria 400, care a înregistrat o creștere semnificativă în 2025 în regiuni cheie. În Europa, vânzările au crescut cu 107% față de seria 200, confirmând direcțiastrategică a brandului: inovație relevantă, dincolode upgrade-uri incrementale.

Creșterea de 107% a seriei 400 în Europa nu reprezintă doar o cifră, ci un semnal clar din partea consumatorilor. Utilizatorii caută inovație cu adevărat: rezistență, funcții creative și o experiență premium accesibilă. Cu seria HONOR 600, nu doar că am ascultat aceste nevoi, ci amrăspuns transformându-le într-un nou standard. Deschidem un nou drum, în care tehnologia avansată și experiența premium devin mai accesibile ca niciodată”, a declarat Zachary Jiang, președinte HONOR CEE & Nordics Region.

Creată pentru utilizare intensă, seria HONOR 600 se adresează celor care creează, distribuie și trăiesc fiecare moment, având așteptări ridicate de la smartphone-ul lor, fără a face compromisuri majore la nivel de preț.

Fie că este vorba despre un city break de weekend, un concert sau momentele petrecute alături de familie și prieteni, aceste dispozitive răspund cerințelor actuale de performanțăși durabilitate.Seria combinăcapabilități foto avansate, autonomie extinsă, un ecran luminos și confortabil, precum și un design rafinat și rezistent. Rezultatul: HONOR 600 și HONOR 600 Pro, instrumente de încredere care stabilesc un nou standard însegmentul flagship accesibil și oferă o experiență premium coerentă.

Tehnologie pentru momentele pe care vrei să le păstrezi, alături de cei mai imprevizibili “protagoniști”

În pregătirea lansării seriei HONOR 600, HONOR România a pregătit o activare specială, menită să demonstreze, în condiții autentice, capacitatea dispozitivelor de a surprinde momentele spontane, alături de Fundația Ilfov Împreună.  Astfel, cățeii din cel mai nou centru de adopții Ilfov, au fost transformați în cei mai autentici parteneri de test a noilortelefoane din seria 600.  Plini de energie, imprevizibili și mereu în mișcare, aceștia au devenit modele pentru demonstrarea capabilităților foto și AI ale dispozitivelor, exact genul de subiecte pe care nu le poți controla, dar pe care seria HONOR 600 este concepută să le surprindă perfect.

Ca parte din inițiativă, HONOR România susține centrul de adopții printr-o contribuție financiară dedicată hranei și îngrijirii animalelor dar și prin creșterea vizibilității procesului de adopție.

Puteți descoperi poveștile cățeilor și afla mai multe informații despre fundație pe site-ul www.ilfofadopta.ro.

Fotografie autentică, susținută de AI

În centrul seriei HONOR 600 se află o abordare nouă a creativității mobile, construită în jurulintegrăriinaturalea inteligenței artificiale în utilizarea zilnică.Sistemul foto bazat pearhitectura inteligentă de nouă generație HONOR combină fotografia nocturnă ultra-clară cu funcția AI Image to Video 2.0, caretransformă o imagine statică într-o secvență video cinematică, direct pe dispozitiv.De la fotografii de familie care prind viață, până la cadre obișnuite transformate în conținut dinamic, funcția deschide noi posibilități de exprimare vizuală, fără efort suplimentar. Este o experiență gândită atât pentru pasionații de fotografie, cât și pentru utilizatorii care își doresc rezultate rapide dar cu impact.

Un buton AI dedicat, împreună cu HONOR Photos Agent, simplifică procesul de editare și oferă acces rapid la funcții inteligente. În același timp, utilizatorii care preferă controlul complet pot opta pentrusetări manuale și moduri clasice de fotografiere.

Cel mai rafinat design din seria Number

Toate aceste elemente sunt integrate într-un design unibody complet optimizat, cel mai evoluat din istoria seriei.Construcția continuă, fără întreruperi, este completată deun panou spate din fibră compozită translucidă și o ramă metalică cu finisaj satinat, pentru un aspect coerent și premium. Rezultatul este un echilibru între estetică și funcționalitate: curbe fluide pentruconfort în utilizare, margini extrem de subțiri care pun în valoare ecranul generos și un design care se adaptează natural oricăruicontext.

Gândit pentru ritmul zilnic, smartphone-ul este confortabil în mână, elegant în orice situație și pregătit pentru scenariireale de utilizare.

Design premium, valoare reală

Prin seria HONOR 600, compania își propune să redefinească standardul de valoare în segmentul flagship accesibil, punând accent pe inovații relevante și experiențe care contează în utilizarea de zi cu zi, nu doar upgrade-uri de suprafață.

Detaliile complete privind specificațiile, culorile, prețurile și disponibilitatea pe piața din România vor fi anunțate în curând, odată cu lansarea oficială a noii serii.

___________________________________________

* Counterpoint Research, „Smartphone-urile emblematice accesibile ar putea fi cea mai bună ofertă pentru consumatori în 2026”, 31 martie 2026,

https://counterpointresearch.com/en/insights/accessible-flagship-smartphones-might-be-the-best-value-for-consumers-in-2026.

###

Despre HONOR

HONOR este o companielider global îndomeniulecosistemelor de dispozitive AI. HONOR îșipropunesărevoluționezeinteracțiuneadintre om șitehnologie, pentru a punebeneficiileinteligențeiartificialeînslujbaoamenilor, înviața de zi cu zi. Companiaîșipropunesăacționezedincolo de granițeleindustrieișisăcolaborezedeschis, fărăbariere, cu altecompanii de tehnologiepentru a produce valoarerealăpentruutilizatorișiparteneri. Portofoliulsăuinovator de produse include telefoane, tableteși o mare varietate de dispozitiveportabilebazate pe inteligențăartificială. HONOR îșipropunesăofereutilizatorilorinstrumenteeficiente de a se conecta la noualumeinteligentăși la beneficiile sale.

Pentru mai multe informații, vizitați https://www.honor.com/ro/și urmăriți conturile HONOR România oficiale:

Facebook HONOR Romania                                         

Facebook HONOR Fans Romania

Instagram HONOR Romania

TikTok HONOR Romania

YouTube HONOR Romania

Media contact: Tudor Dumitrescu | t.dumitrescu@chapter4.ro

Citeste in continuare

Parteneri

Ultimile stiri locale

11 ore inainte

TransilvaniaON.ro –  ziarul online al Transilvaniei care te informează zilnic despre cele mai importante evenimente din regiune

TransilvaniaON.ro este ziarul online al Transilvaniei care informează zilnic publicul despre cele mai relevante știri și evenimente din această regiune a...

Uncategorized20 de ore inainte

Xiaomi prezintă cele mai bine vândute produse de Paște și Xiaomi Fan Festival: POCO domină smartphone-urile, iar românii au investit în produse de îngrijire și wearables

București, 29 aprilie 2026–Xiaomi România prezintă clasamentul celor mai căutate și vândute produse pe www.mi.com/ro și în magazinul Xiaomi Store...

Uncategorized23 de ore inainte

GPeC SUMMIT 26 Mai 2026 – Conferință, Expo și Networking cu 800+ actori relevanți din E-Commerce și Digital Marketing

Aflat la a 21-a ediție anuală, GPeC SUMMIT este considerat cel mai important eveniment de E-Commerce și Digital Marketing din...

Uncategorizedo zi inainte

Smartphone-urile din seria HONOR 600 redefinesc conceptul de flagship accesibil în 2026

București, 28 aprilie 2026 –Într-un context în care prețurile smartphone-urilor continuă să crească, iar utilizatorii devin tot mai atenți ladeciziade...

3 zile inainte

stiricj.ro – platformă de știri dedicată comunității din Cluj-Napoca și județul Cluj

stiricj.ro este o platformă online de știri dedicată municipiului Cluj-Napoca și județului Cluj, orientată spre prezentarea informațiilor de actualitate și...

Uncategorized3 zile inainte

Samsung lansează gama completă de televizoare cu AI pentru 2026

Gama 2026 extinde funcțiile AI îmbunătățite la modelele Micro RGB, OLED, Neo QLED, Mini LED și UHD, ajutând mai mulți...

4 zile inainte

CITY PROTECT SECURITY accelerează expansiunea națională: noi parteneriate în retail, intrare în mall-uri și extindere în bricolaj

Bogdan Dumitrache, fondator și CEO al CITY PROTECT GROUP, anunță o nouă etapă de dezvoltare accelerată a companiei, marcată de parteneriate...

Uncategorized6 zile inainte

Un nou orizont terapeutic în diabetul de tip 2 la adolescenți: Semaglutida orală își confirmă eficacitatea superioară în studiile clinice

Rezultatele recente ale studiului clinic de fază 3a PIONEER TEENS indică faptul că semaglutida orală are potențialul de a deveni...

Uncategorized6 zile inainte

Dispozitive care fac mai mult: HONOR 600 Lite și MagicPad 4 duc creativitatea și productivitatea la un alt nivel

București, 24 aprilie 2026 –HONOR aduce în prim-plan o nouă generație de dispozitive concepute pentru a susține creativitatea și productivitatea...

Afaceri6 zile inainte

Obsesia pentru calitate: Cum se menține un scor de 5.0 în IT

Într-o industrie în care livrările rapide și costurile mici sunt adesea prioritare, menținerea unui scor constant de 5.0 nu este...

Uncategorized6 zile inainte

Continental Hotels marchează 35 de ani de activitate pe piața din România

Peste 14 milioane de oaspeți, 9,5 milioane de camere vândute și o campanie aniversară care pune în prim-plan oamenii, comunitățile...

Exclusiv7 zile inainte

Snick Ambalaje – soluții românești de excelență pentru ambalaje biodegradabile și sustenabile

Snick Ambalaje a devenit un nume important în România când vine vorba de soluții ecologice, fiind o firmă românească ce...

Uncategorized7 zile inainte

Scrisoare deschisă privind accesul pacienților oncologici la servicii de radioterapie și utilizarea capacităților disponibile

Către: Ministerul Sanatatii Casa Națională de Asigurări de Sănătate Stimate Domnule Ministru / Secretar De Stat, Dr. Stela Firu Stimate...

Afaceri7 zile inainte

CONSTRUCȚIILE SUSTENABILE ȘI REZILIENȚA: BĂNCILE ȘI ASIGURATORII – PARTENERI CHEIE LA NIVEL GLOBAL

În contextul unor fenomene meteorologice extreme din ce în ce mai frecvente, construcțiile sustenabile devin treptat o temă centrală pentru...

Afaceri7 zile inainte

Românii încep să calculeze corect: locuința „verde” nu mai e un moft, ci o investiție care se plătește singură

Interesul pentru locuințe eficiente energetic crește vizibil, dar decizia finală rămâne blocată de percepția costului inițial. Datele indică, însă, o...

Uncategorized7 zile inainte

Mini-vacanța de 1 Mai în aer liber: idei de plimbări, drumeții și gustări sănătoase pentru zile active

Mini-vacanța de 1 Mai este, pentru mulți, prilej de petrecut timpul în aer liber — fie că este vorba de...

Știrile Săptămânii