Uncategorized
PIAR – Patronatul Industriei Asigurărilor din România și Federația Sindicatelor din Asigurări și Bănci au organizat luni, 23 septembrie 2024, Conferința „Asigurările – un sector atractiv”

București, 23 septembrie 2024 – Partenerii de dialog social, Patronatul Industriei Asigurărilor din România (PIAR) și Federația Sindicatelor din Asigurări și Bănci (FSAB), au organizat conferința „Asigurările – un sector atractiv”. Evenimentul face parte din proiectul „PROASIG”, primul proiect finanțat din fonduri europene în sectorul asigurărilor.
La eveniment au participat reprezentanți ai companiilor de asigurări din România, precum și membri ai patronatelor, sindicatelor, salariaților și autorităților. În cadrul conferinței „Asigurările – un sector atractiv” s-a oferit un exemplu de bună practică în materie de dialog social constructiv, bazat pe transparență și comunicare autentică între toți partenerii implicați. Dezbaterile s-au axat pe atractivitatea sectorului asigurărilor, atât din perspectiva angajaților, cât și a angajatorilor, având în vedere impactul digitalizării, inteligenței artificiale, schimbărilor climatice, schimbărilor legislative și transformărilor socio-demografice.
„Prin această conferință, dorim să reamintim stakeholderilor principali, în special colegilor care deja lucrează în asigurări, cât și potențialilor candidați, faptul că sectorul nostru are o misiune nobilă: aceea de a sprijini clienții în depășirea momentelor dificile. Este un domeniu dinamic, aflat într-o continuă evoluție, orientat spre viitor, care investește constant în dezvoltarea profesională a oamenilor și a carierei acestora. Asigurările reprezintă un sector în care merită să lucrezi atât acum, cât și în viitor!”, a declarat Judith Kis, Președinte al PIAR – Patronatul Industriei Asigurărilor din România.
„Într-o lume în care dinamica pieței forței de muncă este într-o continuă schimbare, influențată în special de evoluția tehnologică, societățile de asigurare din România au capacitatea de a face față acestor provocări și pot oferi condiții de muncă și pachete salariale atractive tuturor categoriilor de persoane interesate să lucreze în sectorul de asigurări pe toate activitățile specifice, mai cu seamă că sectorul de asigurări este recunoscut ca un sector care oferă foarte multă flexibilitate și echilibru între viața profesională și viața de familie”, a declarat Paraschiv Constantin, Președinte al FSAB.
Finanțat din Fondul Social European+ prin intermediul Programului Educație și Ocupare 2021-2027, cu o valoare totală de 2.431.536,26 RON, proiectul „PROASIG” se derulează pe o perioadă de 18 luni (01.05.2024 – 31.10.2025). Acesta are obiectivul de a îmbunătăți și moderniza dialogul social, prin intermediul unei abordări orientate spre consolidarea capacității administrative, întărirea rolului partenerilor sociali pe piața muncii și în domeniul formării profesionale.
Prin activitățile derulate, inițiatorii proiectului urmăresc oferirea unei perspective actualizate asupra evoluției pieței muncii în sectorul asigurărilor, implicarea entităților relevante în schimburi de experiență la nivel european, înființarea a două centre de servicii pentru furnizarea de asistență și consiliere pentru membrii organizațiilor din sector, precum și susținerea unor cursuri pe tematici actuale, identificarea și dezbaterea unor teme noi și atragerea de membri noi în procesul dialogului social.
Companiile membre PIAR (Groupama, Uniqa Asigurări, Uniqa Asigurări de Viață, BRD Asigurări de Viață, PAID, Omniasig, ASIROM, BCR Asigurări de Viață, Grawe) însumează 65% din angajații sectorului, în timp ce membrii FSAB însumează, la rândul lor, peste 5.200 de angajați.
În 2022, PIAR și FSAB au semnat un acord prin care s-au reglementat principiile desfășurării muncii de la distanță, principii care stau la baza politicilor interne ale companiilor semnatare, proporționalitatea solicitărilor și a așteptărilor de ambele părți, dialogul permanent în ceea ce privește noile provocări și tendințe ale muncii de la distanță.
Despre PIAR – Patronatul Industriei Asigurărilor din România:
Patronatul Industriei Asigurărilor din România – PIAR este o organizație patronală, constituită în anul 2020, în baza Legii 62/2011 a dialogului social. Patronatul a fost înființat la inițiativa Groupama Asigurări, UNIQA Asigurări, UNIQA Asigurări de Viață și PAID, iar în prezent numără 9 membri, prin alăturarea ulterioară a BRD Asigurări de Viață, Omniasig, ASIROM, BCR Asigurări de Viață și Grawe. Principalele obiective ale PIAR sunt reprezentarea industriei de asigurări în dialogul public, inițierea de soluții privind îmbunătățirea legislației în vigoare pe piața muncii din România, precum și promovarea de bune practici în domeniu.
Despre FSAB – Federația Sindicatelor din Asigurări și Bănci:
Federația Sindicatelor din Asigurări și Bănci (FSAB) este o organizație sindicală înființată în anul 2002 cu scopul de a realiza o reprezentativitate reală a sindicatelor la nivelul ramurii ASIGURĂRI și BĂNCI din România. Începând cu anul 2012, Federația Sindicatelor din Asigurări și Bănci îndeplinește condițiile de reprezentativitate la nivelul sectorului de activitate „Activități financiare, bancare și de asigurări”.
Date de contact:
PIAR
Manager de Proiect: Virginia Stan
Adresă: București, Strada Alexandru Philippide nr. 9B, et. 3, camera 1, sectorul 2, România
Telefon: +40758017583
Email: office@piar.ro
FSAB
Coordonator proiect: Constantin Paraschiv
Adresă: București, Bd Iuliu Maniu nr. 7, sector 6, România
Telefon: +40721819282
Email: fsab@fsab.ro
Uncategorized
HONOR aduce experiența de gaming și tehnologie la East European Comic Con 2026
București, 22 aprilie 2026 – HONOR participă în acest weekend la East European Comic Con 2026, unul dintre cele mai importante evenimente dedicate pasionaților de gaming, tehnologie și cultură geek. Vizitatorii sunt invitați să descopere ecosistemul HONOR printr-o serie de activări interactive, demonstrații și competiții dedicate, în cadrul standului ZONA, într-un spațiu construit în jurul experiențelor hands-on și tehnologiei de ultimă generație.
Competiții de gaming powered by HONOR
Pe parcursul zilelor de sâmbătă și duminică, zona HONOR devine punctul de întâlnire pentru pasionații de gaming mobil. Participanții se pot înscrie și concura în turneele de Asphalt Legends și Stumble Guys, desfășurate pe dispozitive HONOR, într-un setup optimizat pentru performanță și reacții rapide.
Sâmbătă & Duminică:
- 10:00 – 12:00: Înscrieri în competiții;
- 12:00 – 14:00: Desfășurarea competițiilor.
Cei mai buni jucători vor avea șansa să câștige premii speciale HONOR care vor fi cu siguranță apreciate de pasionații de gaming (căști, combo mouse + căști, game pad-uri), într-o competiție care evidențiază atât abilitățile participanților, cât și performanța dispozitivelor.

Testează ecosistemul HONOR
Pe lângă competițiile de gaming, vizitatorii pot descoperi și testa o selecție de produse din ecosistemul HONOR, care reflectă direcția brandului către performanță, AI și experiențe conectate.
Printre dispozitivele disponibile se numără seria HONOR Magic8, cu modelele Lite și Pro, nou lansatul HONOR 600 Lite, precum și tabletele HONOR MagicPad 10 și HONOR MagicPad 4, cea mai subțire tabletă din lume lansată recent pe piața din România.
Toate pot fi testate în scenarii variate, de la gaming și consum media, până la productivitate și multitasking.
Gaming de oriunde, oricând
Prin prezența la East European Comic Con 2026, HONOR își consolidează poziționarea în zona de performanță mobilă și entertainment și demonstrează că experiențele de gaming nu mai sunt limitate la desktop sau console. Dispozitivele HONOR pun accent pe performanță constantă și mobilitate, oferind o experiență de joc accesibilă oriunde.
Tombola Zona: premiu un HONOR 600 Lite
În plus, participanții la eveniment se pot înscrie în tombola organizată de ZONA, unde HONOR oferă ca premiu un telefon HONOR 600 Lite. Detaliile despre participare vor fi disponibile pe canalele oficiale ZONA și HONOR România.
Uncategorized
„IMAGINE UNIVERSE” – Sînziana Mircea & Friends: concert extraordinar la Sala Radio din București pe 5 mai
București – 16 aprilie 2026
Pianista Sînziana Mircea revine la Sala Radio cu un nou concert spectaculos. După concertul sold‑out din luna martie, artista invită publicul bucureștean la un eveniment extraordinar: un concert imersiv ce reunește muzica clasică, electronică, coloane sonore celebre și compozițiile proprii, într-un show însoțit de live electronics și proiecții live video mapping.
Sînziana Mircea continuă să își surprindă publicul prin proiecte interdisciplinare și concepte artistice originale, aducând în fața publicului concerte de muzică clasică în viziune modernă, în care tehnica pianistică excepțională se împletește cu inovația. Alături de invitații săi – muzicienii italieni Marco Scazzetta (percuție) și Pietro Dossena (live electronics și sintetizator), Mariia Velia (flaut) și Adistu’ (live video mapping) – pianista continuă seria concertelor imersive IMAGINE, lansată în 2019. Prezentatorii serii vor fi doi dintre cei mai apreciați jurnalisți din România, Daniela Mihai Soare și Johann Pohrib, două dintre vocile emblematice ale Radio Radio Actualități.
“Pentru mine, acesta este mai mult decât un concert. Este genul de concert pe care îl ții minte, este emoția care rămăne cu ține mult timp după ce luminile rampei s-au stins. În seara de 5 mai, vă invit alături de colegii mei de scena să navigăm împreună către tot felul de lumi posibile prin muzică, lumină și emoție. Va fi un concert dedicat tuturor: de la melomanii îndrăgostiți de muzica lui Rachmaninov, până la cei care iubesc muzica Vangelis sau asculta pe repeat Hans Zimmer. Alături de pian, flaut, sintetizator și live electronics, veți asculta instrumente spectaculoase de percuție, precum handpan-ul. Pentru mine, așa arată concertul de muzica clasică al sec. XXI: un show de muzică și tehnologie, în care instrumentele tradiționale se împletesc cu cele digitale. Sunt foarte fericită să am alături pe scena doi muzicieni italieni excepționali, colegii mei Pietro Dossena și Marco Scazzetta, pe Maria Velia, o flautistă extraordinară care merită să fie aplaudată pe marile scene ale lumii. Live video mapping va fi realizat de deja binecunoscutul artist vizual Adistu. Abia aștept să ne vedem la Sala Radio pe 5 mai!”, a declarat pianista și compozitoarea Sînziana Mircea.
Programul concertului include lucrări de Sergei Rachmaninov, Erik Satie sau Isaac Albéniz, până la celebrele coloane sonore semnate Vangelis și Hans Zimmer, din filme precum Interstellar sau Conquest of Paradise. Această incursiune sonoră traversează peste un secol de istorie, în care omenirea a pășit pe Lună, a descoperit internetul și a integrat inteligența artificială în viața de zi cu zi – teme reflectate atât prin muzică, cât și prin proiecțiile video.
Biletele pentru concertul din 5 mai sunt disponibile pe platformele Bilete.ro și Eventim.ro :
După concertul de la București, turneul va continua pe unele dintre cele mai prestigioase scene europene și românești: Wiener Konzerthaus, Viena (20 iunie), Mozarteum Salzburg (10 iulie), Filarmonica „Lyra‑George Cavadia”, Brăila (2 octombrie), Kuriozum Festival, Prejmer (3 octombrie).
Pianista și compozitoarea Sînziana Mircea are o carieră internațională efervescentă, apreciată pentru energia și originalitatea interpretărilor sale. A debutat la doar 7 ani pe scena Ateneului Român și, de atunci, a câștigat peste 35 de premii internaționale. A susținut recitaluri pe scene celebre precum: Carnegie Hall (New York), Kennedy Center (Washington), Tokyo Metropolitan Theater, Silk Road Arts Center Beijing, Teatro Regio Torino și altele. Sînziana este primul pianist român câștigător al Van Cliburn Foundation & TCU Scholarship Award și al Miami International Piano Festival & Academy Recital Award, precum și deținătoare a distincției Young Steinway Artist. Creatoare a seriei de concerte IMAGINE, lansată în 2019, reușește să redefinească recitalul de muzică clasică prin integrarea tehnologiei, video mapping-ului și colaborărilor neconvenționale, transformând fiecare concert într-o experiență multisenzorială. Este profesor universitar la Conservatorio di Musica „Franco Vittadini” Pavia și la Politecnico delle Arti Bergamo – Conservatorio „G. Donizetti”.
Percuționist italian cu o carieră impresionantă, Marco Scazzetta s-a format la conservatoarele din Milano, Alessandria și Como, specializându-se în timpan, percuții și jazz. A cântat în săli prestigioase precum: Teatro alla Scala din Milano, Teatro La Fenice din Venezia și Filarmonica din Sankt Petersburg, Experiența sa include colaborări cu artiști de talie mondială precum: Lang Lang, Andrea Bocelli, Gustavo Dudamel, Yuri Temirkanov, Brian May, Herbie Hancock, – iar versatilitatea sa se reflectă în proiecte ce variază de la muzică clasică la jazz și musicaluri precum We Will Rock You. În prezent este profesor universitar la Conservatorio di Musica „Franco Vittadini” Pavia.
Compozitor și artist multimedia italian, Pietro Dossena este doctor în muzică și profesor universitar la Conservatorul din Sassari. Premiat la prestigiosul Prix Luigi Russolo pentru inovație, explorează relațiile inter-artistice dintr-o perspectivă poetică și semiotică. Lucrările sale, ce îmbină muzica acustică, electronică și vizualul, au fost prezentate în festivaluri internaționale din Zurich, Istanbul, Milano și Miami.
Ca în fiecare an, seria IMAGINE susține și promovarea unui tânăr artist aflat la început de drum. În 2026, artista selectată este flautista ucraineană Mariia Velia, studentă la Universitatea Națională de Muzică din București.
Concertul „Imagine Universe” face parte din seria internațională de concerte imersive prezentate de pianista română în întreaga lume. Evenimentul continuă conceptul „Imagine Belle Époque”, prezentat anul trecut la Sala Radio cu casa închisă, aducând publicului aceeași combinație unică de muzică și tehnologie. Proiecțiile video și live‑electronic realizate în timp real vor reflecta pulsul pianului acustic, al handpanului și al flautului, creând o experiență multisenzorială de excepție.
Uncategorized
Un stil de viață mai bun: Samsung prezintă noile electrocasnice BESPOKE AI pentru bucătărie și casă, 2026
Noile inovații pentru bucătărie și casă reflectă viziunea Samsung privind inovațiile inteligente, fiabile și axate pe design, care îmbunătățesc viața de zi cu zi
București – 21 aprilie 2026 – Astăzi, Samsung Electronics prezintă cele mai noi electrocasnice Bespoke AI, aducând în Europa viziunea unor adevărați companioni casnici care lucrează pentru a reduce stresul sarcinilor zilnice. Evenimentul, organizat la Samsung AI Home din Milano, va prezenta cele mai noi inovații în materie de design, tehnologie, materiale și electrocasnice de înaltă calitate.
Samsung dezvăluie o nouă generație de aparate concepute pentru a reflecta modul în care evoluează bucătăriile în întreaga Europă, sprijinind modul în care oamenii gătesc, interacționează și își gestionează viața de zi cu zi acasă. Cu Bespoke AI care permite un stil de viață mai bun, optimizând performanța și personalizând experiențele, aparatele Samsung de înaltă calitate sunt, de asemenea, construite pentru a rezista în timp.
Concepute pentru bucătăriile europene moderne
De la gestionarea gospodăriilor aglomerate până la utilizarea mai eficientă a spațiilor deschise, aceste aparate sunt concepute pentru a sprijini mai eficient rutinele zilnice din bucătărie. Mai multe informații și caracteristici cheie includ:
- Frigider cu o singură ușă și sistem Full Metal Cooling: menține temperaturi stabile pentru a păstra alimentele proaspete mai mult timp, în timp ce modul AI Energy îmbunătățește eficiența energetică. Funcția All-Around Cooling distribuie aerul rece uniform în frigider.
- Plită cu inducție și hota integrată: combină gătitul și ventilația într-un singur aparat, eliminând necesitatea unei hote separate. Acest lucru o face potrivită pentru spațiile deschise, oferind în același timp o performanță puternică de extracție.
- Mașină de spălat vase cu AI personalizat: ajusteazăautomat consumul de apă, temperatură și durata ciclului în funcție de fiecare încărcătură, asigurând rezultate de curățare consecvente. În plus, optimizeaza eficiența energetică cu 20% comparativ cu cerința minimă de clasa A pentru ciclul ECO. Designul său integrat și funcția „Auto Open Door” îi permit, de asemenea, să se integreze perfect în mobilierul modern de bucătărie.
În categoria produselor pentru locuință, cele mai noi produse demonstrează modul în care Samsung extinde experiențele inteligente și conectate în întreaga casă. Noua gamă include:
- Mașină de spălat Bespoke AI A-65%: Consumând cu 65% mai puțină energie decât cerințele minime de eficiență energetică pentru clasa A pe piața europeană, această mașină de spălat include un ecran inteligent intuitiv de 7” și funcția îmbunătățită AI Wash+, care detectează în mod inteligent greutatea, gradul de murdărie și mai multe tipuri de țesături decât înainte, pentru a ajusta cantitatea de apă și detergent și a oferi rezultate optime.
- Jet Stick 85S/95S: Cu o putere de aspirare de 250 W, respectiv 280 W, modelele 85S/95S sunt compatibile cu perii de mop, pentru o flexibilitate sporită.
„Bucătăria este inima multor case; este locul în care gătim împreună, petrecem timp împreună și mâncăm împreună”, a declarat Benjamin Braun, director de marketing la Samsung Europa. „Prin integrarea îmbunătățirilor AI în designuri bine consacrate, putem economisi atât timp, cât și energie, făcând viața de zi cu zi mai ușoară și mai integrată cu stilurile de viață moderne.”
„The Brief” de la Samsung în Milano
La Milano, Samsung și-a prezentat viziunea mai amplă asupra vieții conectate prin intermediul ecosistemului SmartThings. Participanții au experimentat noile electrocasnice în mod direct, prin prezentări de produse, demonstrații live și sesiuni interactive.
În plus, CK Kim, vicepreședinte executiv și director al diviziei Digital Appliances (DA), a găzduit o prezentare în care a subliniat viziunea Samsung pentru o casă alimentată de aparate Bespoke AI care îmbunătățesc viața de zi cu zi prin mai multă comoditate, conectivitate și eficiență energetică. Benjamin Braun, director de marketing al Samsung Europa, a continuat cu strategia de piață regională, introducând conceptul „Home Companion” și punând accentul pe aparate intuitive și conectate, concepute pentru a satisface nevoile în continuă evoluție ale consumatorilor europeni.
În întreaga gamă, tehnologia avansată este combinată cu un design bine gândit, centrat pe om, consolidând angajamentul Samsung față de inovație, care pare atât utilă, cât și personală.
Expoziția „Design is an Act of Love”
Pe lângă cele mai recente inovații în materie de produse, Samsung își pune în evidență și filosofia de design printr-o expoziție intitulată „Design is an Act of Love”, organizată în cadrul Milan Design Week. Expoziția va explora latura umană a tehnologiei printr-un dialog între concepte experimentale și cele mai recente produse comerciale.
Pentru mai multe informații despre noua gamă Bespoke AI de la Samsung, vă rugăm să vizitați https://www.samsung.com/ro/.
-
Administrație localăacum 8 aniConsiliul Judeţean Argeş, pe primul loc la… salarii
-
Evenimentacum 2 aniCel mai mare secret al Mafiei din adevarata „mafie a gunoaielor din Prahova” va fi deconspirat, luni, 04.12.2023, orele 13.00/Politisti corupti cu functie de conducere din MAI si I.P.J. Prahova – complici la santajele gruparii de criminalitate economico-financiar organizata pe care o acopera in acest judet/DOCUMENTE SI INREGISTRARI AUDIO – IN EXCXLUSIVITATE – Ziarul Incisiv de Prahova
-
Afaceriacum 8 aniStilul traditional se pastreaza cu un semineu pe lemne
-
Turismacum 4 aniCazare la hotel cu piscină în Călimăneşti-Căciulata
-
Afaceriacum 8 aniTot ce trebuie sa stii despre cum se poarta o camasa
-
Afaceriacum 8 aniLenjerii de pat confortabile si moderne de la Karo Boutique
-
Evenimentacum 7 aniMAI “crapa” de deontologie profesionala/Seful IPJ Gorj- sex in masina cu amanta/Inregistrari audio si stenograme incendiare (I)
-
Evenimentacum 2 aniMai poti sa respecti un grad de chestor, cand vezi ca un necunoscut e facut chestor, la 34 ani? – Ziarul Incisiv de Prahova

