Connect with us

Uncategorized

Fundația BricoDepot – 5 ani de fapte bune și 40.000 de vieți schimbate

Publicat

pe

  • În cei 5 ani de activitate, Fundația BricoDépôt a ajutat peste 40.000 de beneficiari, dintre care 8.500 de cetățeni străini aflați în situații de urgență;
  • Peste 1.760.000 de euro au fost investiți în proiecte destinate îmbunătățirii condițiilor de trai, eficienței energetice, educației și sprijinului social;
  • Angajații Brico s-au implicat în comunitate, petrecând 1.600 de ore în acțiuni de voluntariat;
  • Fundația BricoDepot a desfășurat 5 ediții ale campaniei „Casele bune schimba vieți”, oferind sprijin organizațiilor non-guvernamentale, iar la ediția din 2024, a direcționat 60.000 de euro către 5 proiecte.

 București, 2 octombrie 2024 – Fundația BricoDépôt aniversează cinci ani de fapte bune și de implicare activă în sprijinul comunităților din România. De la susținerea celor mai vulnerabili beneficiari până la formarea unor parteneriate strategice durabile, Fundația a creat un impact semnificativ prin voluntariat, investiții și colaborări eficiente. 

Privind înapoi la acești cinci ani, ne dăm seama cât de mult am reușit să schimbăm împreună, nu doar prin resursele oferite, ci mai ales prin implicarea și dedicarea echipei noastre și a partenerilor noștri. Fiecare proiect pe care l-am susținut a adus cu el o poveste de speranță, de curaj și transformare. De la stabilitatea  

familiilor cărora am reușit să le transformam casa într-un cămin primitor, la zâmbetele copiilor care acum se bucură de condiții mai bune în unitățile de învățământ renovate și până la liniștea oamenilor care și-au găsit un adăpost sigur în momente de criză, impactul pe care l-am creat nu poate fi măsurat doar în cifre. Este vorba despre viețile pe care le-am protejat și despre încrederea că împreună putem construi un viitor mai bun pentru toți. Continuăm această misiune cu aceeași energie și pasiune, dorindu-ne să fim un partener de încredere pentru toate comunitățile care au nevoie de sprijinul nostru,”  a spus Georgiana Brehuescu, Head of BricoDépôt Foundation & Community Investments Advisor. 

Beneficiari: Peste 40.000 de vieți schimbate

În cei cinci ani de activitate, Fundația BricoDépôt a ajutat peste 40.000 de beneficiari, dintre care 8.500 de cetățeni străini aflați în situații de urgență, precum refugiați ucraineni sau victime ale dezastrelor naturale din Turcia. Povestea Fundației a început în 2019 cu doar 400 de beneficiari, însă în cei 5 ani de implicare, a reușit să schimbe în bine viețile a de 100 de ori mai mulți. Fundația BricoDépôt sprijină oameni de toate vârstele, de la bebeluși până la seniori de peste 90 de ani, oferind ajutor celor aflați în dificultate financiară, cu dizabilități sau afectați de violența domestică.

Investiții: Resurse semnificative pentru comunitate

Peste 1.760.000 de euro au fost investiți în proiecte destinate eficienței energetice, locuirii, educației și sprijinului social. Totodată, mai mult de 60% din fonduri au fost dedicate materialelor de construcții, esențiale pentru proiectele inițiate de Fundație. Printre cele mai importante reușite se numără sprijinirea celor afectați de situații dificile, precum pandemia și conflictele internaționale, printr-un ajutor total de 275.000 de euro.

Voluntariat: Implicarea echipei BricoDépôt

Un element central în succesul Fundației este contribuția celor peste 450 de voluntari, colegi din echipa BricoDépôt, care și-au dăruit timpul și energia pentru a sprijini comunitatea. De la an la an, numărul orelor dedicate acțiunilor de voluntariat s-au dublat, cumulând în total 1.600 de ore de fapte bune. De asemenea, 1 din 5 angajați a participat în fiecare an la activități de voluntariat, demonstrând că implicarea personală este una dintre cele mai importante resurse.

Parteneriate: O colaborare puternică pentru un impact real

Dacă în 2019 Fundația BricoDépôt pleca la drum alături de un singur ONG partener, 5 ani mai târziu colaborează anual cu peste 30 de ONG-uri și 5 instituții publice. Printre cele mai durabile parteneriate se numără cele cu Habitat for Humanity România, Fundația FARA și Fundația pentru Copii Ronald McDonald, alături de care au fost derulate proiecte menite să sporească condițiile de trai și să susțină educația. Un exemplu relevant este inițiativa de renovare a 60 de școli din mediul rural, care a beneficiat de o finanțare de 120.000 de euro. Totodată, anul acesta, Fundația BricoDépôt a derulat cea de-a cincea ediție a campaniei „Casele Bune Schimbă Vieți”, prin intermediul căreia a sponsorizat cu 60.000 de euro 5 proiecte dedicate îmbunătățirii condițiilor de locuit și creșterii calității și siguranței vieții în comunitățile defavorizate din România.

Odată cu lansarea Fundației BricoDépôt, ne-am asumat un rol activ în susținerea comunităților vulnerabile, iar acești cinci ani de activitate ai fundației reflectă perfect angajamentul nostru de a aduce o schimbare pozitivă în viețile celor care au nevoie. Dincolo de activitatea noastră zilnică, în care misiunea noastră este aceea de a face casele mai bune accesibile tuturor, se află echipe de oameni implicați, cu o dorință profundă de a face bine, iar Fundația este mijlocul prin care „bunătatea” și „ajutorul” își unesc forțele în sprijinul celor care au cea mai mare nevoie. În egală măsura, mizăm pe puterea parteneriatelor, pentru că doar „împreună” putem genera cu adevărat schimbări pozitive. Sunt mândru de eforturile depuse de colegii mei și de partenerii noștri și sunt încrezător că vom continua să fim un sprijin real pentru români, contribuind la crearea unui viitor mai echitabil pentru toți,” spune Cătălin Mazilu, Director Operațiuni, Brico Dépôt România și Membru în Consiliul Director al Fundației BricoDépôt.

Recunoaștere: Premii și distincții

Fundația BricoDépôt a fost recunoscută pentru impactul său pozitiv în comunitate, obținând 3 premii consecutive la Gala Romanian CSR Awards (2021-2023). Aceste distincții au fost oferite pentru proiecte emblematice precum „Casele Bune Schimbă Vieți”, „Un adăpost sigur, departe de casă” și „Renovarea Școlilor Rurale”, recunoscând efortul întregii echipe de a contribui la promovarea educației și la îmbunătățirea situațiilor de locuit.

Planuri pentru viitor

Până la finalul anului 2024, Fundația BricoDépôt își propune să sprijine 50.000 de beneficiari, continuând să contribuie la dezvoltarea comunităților locale prin inițiative inovatoare și sustenabile. Totodată, ajungând la o investiție totală de aproximativ 2.000.000 de euro în cei 5 ani de activitate, Fundația BricoDépôt va continua să fie un susținător activ al proiectelor care vizează îmbunătățirea condițiilor de locuit, accesul la  eficiență energetică și inovație, inclusiv pentru grupurile vulnerabile, dar și al educației, rămânând fidelă misiunii sale de a sprijini comunitățile dezavantajate din Romania.

* * *

Despre Fundaţia BricoDépôt

Fundația BricoDépôt a fost înființată în 2019, de către Brico Dépôt România, având drept obiectiv principal susținerea proiectelor de îmbunătățire a condițiilor de locuit, a calității şi a siguranței vieții, în comunități dezavantajate din România. Pentru mai multe informații, vă rugăm să accesați: https://www.bricodepot.ro/fundatie/.

 

Despre Brico Dépôt România

Brico Dépôt România este parte a grupului Kingfisher, o companie internațională în domeniul îmbunătățirii locuinței, ce deține peste 1.350 de magazine în 8 țări din Europa. În România,  produsele și serviciile noastre sunt apreciate săptămânal de peste 6 milioane de clienți, fie că aceștia aleg să ne treacă pragul celor 32 de magazine din întreaga țară sau preferă să cumpere online. În Brico Dépôt România, credem că toată lumea ar trebui să aibă o locuință în care să se simtă bine, așadar obiectivul principal este ca activitatea de reamenajare a locuinței să devină accesibilă tuturor. Pentru mai multe informații, vă rugăm să accesați: www.bricodepot.ro și pagina de Facebook Brico Depôt România.

 

 

 

 

 

 

Citeste in continuare
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Uncategorized

HONOR aduce fluxul de lucru cinematografic ARRI în universul creației pe mobil, odată cu lansarea noilor tehnologii de imagine

Publicat

pe

De

HONOR prezintă motorul de imagine AiMAGE construit pe arhitectura cip-dispozitiv-cloud, anunță înființarea unui laborator comun de tehnologie imagistică împreună cu ARRI și integrează ARRI LogC3, ARRI Wide Gamut 3 și ARRI Looks pe HONOR Robot Phone

București, 07 august 2026  În cadrul evenimentului HONOR Imaging Technology Launch, organizat la Hengdian, HONOR a prezentat cele mai noi tehnologii de imagine pentru dispozitive mobile și viziunea companiei privind adaptarea fluxurilor de lucru din cinematografia profesionistă pentru creația pe mobil.

Cu această ocazie, HONOR a introdus principiul Optics-Intelligence Evolution, care stă la baza strategiei sale de imagine, a evidențiat motorul de imagine HONOR AiMAGE, construit pe arhitectura cip-dispozitiv-cloud, și a anunțat înființarea unui laborator comun de tehnologie imagistică împreună cu ARRI.

La dezbatere au participat Harald Brendel, Director Image Science în cadrul ARRI, Claudio Miranda, laureat al Premiului Oscar, Wang Boxue, director de imagine, Luo Wei, Chief Imaging Engineer HONOR, și Zhao Fuchen, HONOR Imaging Cognition Expert, care au discutat despre modul în care tehnologiile și fluxurile de lucru din cinematografia profesionistă pot deveni accesibile creatorilor care realizează conținut pe mobil.

Această lansare marchează o nouă etapă în strategia HONOR pentru imaginea pe mobil. În loc să se concentreze exclusiv pe specificațiile camerelor, compania dezvoltă un ecosistem de imagine, care îmbină captarea profesională, procesarea bazată pe inteligență artificială, știința culorilor inspirată din cinematografie și instrumente dedicate creatorilor de conținut.

Mult timp, imaginea pe mobil a fost definită de competiția privind numărul de megapixeli, dimensiunea senzorilor și specificațiile hardware. Într-o lume în care tot mai mulți utilizatori creează conținut video, simpla performanță tehnică nu mai este suficientă. Ei au nevoie de instrumente care să le permită să își exprime creativitatea, să spună povești și să transmită emoție prin imagini. Acesta este scopul pentru care am dezvoltat HONOR AiMAGE: să oferim fiecărui utilizator mai multă libertate de exprimare„, a declarat Luo Wei, Chief Imaging Engineer la HONOR.

HONOR AiMAGE, un motor de imagine care integrează întregul proces creativ

Sesiunea a evidențiat principiul Optics-Intelligence Evolution, sintetizat prin ideea că „optica reprezintă fundația, iar inteligența artificială ridică nivelul performanței”. Compania consideră că evoluția imaginii pe mobil depinde de dezvoltarea simultană a componentelor optice și a procesării inteligente: sistemele optice și senzorii definesc baza calității imaginii, iar AI-ul, algoritmii și serviciile din cloud extind posibilitățile creative.

Pentru a susține această direcție, HONOR a dezvoltat motorul de imagine AiMAGE, construit pe arhitectura cip-dispozitiv-cloud, care conectează toate etapele procesului de imagine, de la captură până la creația asistată de inteligență artificială.

La nivel de cip, HONOR dezvoltă propriul procesor de imagine AI (ISP), bazat pe arhitectura Transformer, conceput pentru a regândi modul în care sunt procesate imaginile. Acesta funcționează împreună cu o nouă generație de senzori și tehnologii EVS, contribuind la îmbunătățirea calității imaginilor încă din etapa de captură și oferind algoritmilor AI informații mai precise pentru procesare.

În cazul dispozitivului, HONOR combină componentele hardware cu algoritmi care procesează imaginile în timp real. Sistemul include un stabilizator mecanic pe trei axe din aliaj de titan, dezvoltat intern, senzori de înaltă precizie, tehnologii optice avansate și algoritmi dedicați procesării imaginii. Împreună, acestea optimizează stabilizarea, calitatea imaginii și controlul mișcării.

În cloud, HONOR extinde posibilitățile de procesare prin tehnologii de îmbunătățire a imaginilor în format RAW, soluții de imagistică spațială și instrumente Imaging Agent. Aceste funcții extind capacitățile de procesare dincolo de dispozitiv și susțin întregul proces creativ, de la captură și optimizare până la generarea inteligentă de conținut.

Fluxul de lucru cinematografic ARRI este integrat în creația pe mobil

Prin parteneriatul strategic cu ARRI, HONOR integrează elemente esențiale din fluxul de lucru utilizat în producțiile cinematografice profesioniste direct în experiența de creare a imaginilor pe mobil. Printre acestea se numără ARRI LogC3, ARRI Wide Gamut 3 și ARRI Looks, disponibile pe HONOR Robot Phone.

Spre deosebire de filtrele obișnuite, aceste tehnologii fac parte dintr-un proces profesional de creare și editare a imaginilor. LogC3 păstrează mai multe informații despre luminozitate și culoare pentru etapa de post-producție, ARRI Wide Gamut 3 extinde spațiul de culoare, iar ARRI Looks permite aplicarea unor stiluri cinematografice controlate. Împreună, acestea oferă creatorilor mai multă flexibilitate în editare și contribuie la păstrarea unui volum mai mare de informații vizuale.

„De peste un secol, ARRI îi ajută pe cineaști să transforme tehnologia în povești vizuale memorabile. Colaborarea noastră cu HONOR nu înseamnă doar asocierea dintre două branduri sau integrarea unor filtre. Scopul este să aducem standardele profesionale de culoare și fluxurile de lucru din cinematografie mai aproape de creația pe mobil. Împreună explorăm modul în care ARRI Image Science și experiența noastră în producția de film pot ajuta un număr mai mare de creatori să obțină imagini mai coerente, cu un control mai precis și o expresivitate artistică mai puternică”, a declarat Harald Brendel, Director Image Science în cadrul ARRI.

Pentru a aprofunda această colaborare, HONOR și ARRI au anunțat și înființarea unui laborator comun de tehnologie imagistică, care va avea trei direcții principale de cercetare:

  • optimizarea sistemelor optice și a intervalului dinamic la nivel de senzor;
  • dezvoltarea unui flux de lucru cinematografic, de la captură până la post-producție;
  • definirea standardelor de realism și estetică în era inteligenței artificiale.

Prin intermediul acestui laborator, cele două companii își propun să adapteze principiile cinematografiei profesioniste la viitoarea generație de tehnologii de imagine pentru dispozitive mobile.

Cineaști consacrați testează imaginea pe mobil în scenarii reale

Evenimentul a inclus și intervențiile unor profesioniști recunoscuți din industria filmului, printre care Claudio Miranda, laureat al Premiului Oscar, și directorul de imagine Wang Boxue, care au demonstrat modul în care telefoanele mobile pot deveni instrumente valoroase în producțiile profesionale.

Claudio Miranda a utilizat HONOR Robot Phone pentru a recrea o scenă cinematografică și a evidențiat modul în care imaginea pe mobil poate contribui la reducerea barierelor de acces către producții cu estetică cinematografică. Din perspectiva unui creator de film, acesta a explicat cum smartphone-urile evoluează spre instrumente capabile să surprindă imagini cinematografice chiar și în contextele de zi cu zi.

HONOR a prezentat și un scurtmetraj realizat de Wang Boxue cu HONOR Robot Phone, filmat într-un singur cadru într-un spațiu extrem de restrâns. Bazându-se pe experiența sa din producțiile cinematografice, Wang a evidențiat fidelitatea culorilor și formatul compact al dispozitivului, care facilitează integrarea în fluxurile profesionale de post-producție și oferă mai multă libertate în mișcarea camerei și în construcția scenelor.

„Consistența culorilor și compatibilitatea cu fluxurile profesionale sunt esențiale într-o producție cinematografică. Nu doar calitatea imaginii m-a impresionat, ci și faptul că un dispozitiv atât de compact poate filma în locuri unde echipamentele tradiționale nu au acces. Acest lucru oferă creatorilor mai multă libertate și simplifică întregul proces de producție” a declarat Wang Boxue, director de imagine.

HONOR extinde ecosistemul dedicat imaginii pe mobil

De asemenea, HONOR a anunțat și componența juriului competiției internaționale HONOR Mobile Imaging Plan – HONOR Magic Stories Awards 2026, un program global dedicat creatorilor care realizează conținut pe mobil. Concursul reunește profesioniști din cinematografie, fotografie și storytelling vizual și urmărește să încurajeze exprimarea creativă prin intermediul dispozitivelor mobile.

Totodată, compania a lansat provocarea „48-Hour Extreme Filmmaking Challenge”, desfășurată în studiourile Hengdian World Studios. Echipe de creatori vor utiliza cele mai noi tehnologii de imagine HONOR în scenarii complexe de filmare, inclusiv secvențe de acțiune cu mișcări rapide de parkour, cadre filmate dintr-o singură mișcare și unghiuri dificile de captură. O selecție a materialelor realizate în cadrul provocării va fi prezentată ulterior.

Prin motorul de imagine AiMAGE, colaborarea strategică cu ARRI, laboratorul comun de cercetare și implicarea profesioniștilor din industria cinematografică, HONOR își consolidează angajamentul de a dezvolta noi standarde pentru imaginea pe mobil. Compania îmbină inovația hardware, procesarea bazată pe inteligență artificială și experiența cinematografiei profesioniste pentru a depăși competiția bazată exclusiv pe specificații tehnice și pentru a deschide o nouă etapă a creației pe mobil, în care instrumentele profesionale devin accesibile unui public cât mai larg.

Citeste in continuare

Uncategorized

Tot ce trebuie sa stii inainte de Summer Well 2026. Ghidul complet pentru editia aniversara de 15 ani

Publicat

pe

De

Countdown-ul aproape s-a incheiat. In doar cateva zile, Domeniul Stirbey din Buftea devine din nou locul in care zeci de mii de oameni vin pentru trei zile de muzica, arta, nopti lungi si experiente care definesc vara. La 15 ani de la prima editie, Summer Well revine cu un line-up eclectic si un univers construit in jurul culturii contemporane.

Inainte sa-ti alegi primul concert si primul spot de apus, iata tot ce trebuie sa stii pentru un weekend fara surprize.

Aplicatia Summer Well – festivalul, direct in buzunarul tau

Primul lucru pe care merita sa-l faci inainte de festival este sa descarci aplicatia Summer Well, disponibila in App Store si Google Play.

Aici vei gasi programul complet pe zile, harta festivalului, zonele de food & drinks, activitatile de entertainment, informatiile utile si biletele achizitionate online. Activeaza notificarile pentru a primi in timp real toate update-urile importante pe parcursul festivalului.

Biletul de acces

Fiecare participant trebuie sa prezinte propriul bilet la intrare, in format digital sau tiparit. Daca vii impreuna cu prietenii, asigura-te ca fiecare persoana are acces la propriul bilet inainte de a ajunge la festival.

Ridica-ti bratara inainte de festival

Daca esti dintre cei mai bine pregatiti, poti ridica, intre 3 si 6 August, bratara din:

  • Orange Shop Victoriei (9:00 – 18:00)
  • Orange Shop Plaza (12:00 – 20:00)
  • Orange Shop Park Lake (12:00 – 20:00)

Incepand cu luni, 3.08, batarile pot fi comandate si prin aplicatia WOLT.

  • Intre 3 si 6 august: 10:00 – 20:00
  • Vineri, 7 august: 10:00 – 13:00

Ridicarea bratarilor inainte de festival se poate face exclusiv de catre detinatorii de abonamente sau invitatii de tip full pass.

Accesul in festival

Intrarea in festival se face, ca in fiecare an, din strada Oltului.

Program acces:

  • Vineri: incepand cu ora 16:00
  • Sambata si duminica: incepand cu ora 14:00

Pentru o experienta cat mai relaxata, organizatorii recomanda sosirea cat mai devreme, in special in prima zi de festival.

Accesul participantilor este permis pana la ora 23:30 in fiecare dintre cele trei zile.

Persoanele acreditate (presa, parteneri si guestlist) isi pot ridica acreditarile zilnic intre orele 08:00 si 20:00, procesarea acestora incheindu-se dupa ora 20:00.

Festivalul ramane deschis partial pana la ora 05:00 dimineata.

Cum ajungi la Summer Well

Autobuz

Cursele speciale pleaca din Bucuresti, din apropierea statiei de metrou Straulesti, la intervale de aproximativ 15–30 de minute.

Primele plecari:

  • Vineri – 15:30
  • Sambata si duminica – 13:30

Ultima cursa de intoarcere din Buftea este la ora 04:00.

Biletul poate fi cumparat online.

Tren

Ruta Gara de Nord – Buftea dureaza mai putin de 20 de minute.

De la Gara Buftea pana la Domeniul Stirbey sunt aproximativ 30 de minute de mers pe jos. Participantii trebuie insa sa tina cont ca nu exista trenuri de intoarcere pe timpul noptii.

Bicicleta

Cei care aleg transportul alternativ vor gasi o parcare special amenajata pentru biciclete chiar la intrarea in festival.

Masina personala

Organizatorii recomanda utilizarea transportului public sau a curselor speciale dedicate festivalului, intrucat nu exista parcare destinata publicului.

Daca alegi totusi sa vii cu masina, sunt recomandate rutele alternative Chitila – Buftea sau Corbeanca – Buftea.

Puncte de prim ajutor

Mai multe puncte medicale vor fi disponibile in interiorul festivalului si vor fi marcate pe harta din aplicatia Summer Well.

Top-up rapid pentru plati in festival

Bratara de acces include un cod PIN care permite alimentarea online a contului, direct pe platforma Summer Well.

Solicitarile pentru refund online pot fi facute pana pe 14 august.

Suma minima rambursabila online este de 20 lei. Pentru sumele mai mici, rambursarea se realizeaza fizic, in festival.

Refund-ul online este disponibil doar pentru biletele inregistrate in platforma dedicata de top-up.

Cateva reguli importante

Pentru o experienta sigura si placuta pentru toti participantii, organizatorii recomanda consultarea sectiunii de intrebari frecvente si a regulamentului festivalului inainte de sosire.

Participantii minori trebuie sa aiba asupra lor documentele necesare de identificare, iar cei cu varsta de peste 12 ani trebuie sa prezinte si declaratia completata si semnata de parinte sau tutorele legal.

Toti participantii vor fi supusi unui control de securitate la intrare. Refuzul acestuia atrage imposibilitatea accesului in festival.

De asemenea, Summer Well promoveaza un mediu sigur si responsabil, iar consumul de substante interzise este strict interzis.

Regulamentul complet, impreuna cu lista obiectelor permise si interzise, poate fi consultat pe site-ul oficial al festivalului.

Un festival construit impreuna cu partenerii sai

Summer Well 2026 este un festival Orange, sustinut de parteneri care contribuie la experienta editiei aniversare: glo™, ING, Peroni Nastro Azzurro, Ursus, Bacardi, Martini, Jagermeister, Jack Daniel’s, Mega Image, Pepsi, Fashion Days, alpro, Transalpina, vitamin aqua, Lay’s, e-on,  Academia de Studii Economice din Bucuresti, FABIZ, Bucharest Business School, biciclop, syoss, InterContinental Athénée Palace, Secom.

Abonamentele sunt disponibile pe summerwell.ro la pretul de 513 lei. De asemenea, pot fi achizitionate bilete de o zi la pretul de 351 lei pentru vineri si sambata, respectiv 426.6 lei pentru duminica.

Citeste in continuare

Uncategorized

Mașinile de spălat și uscătoarele bazate pe inteligență artificială îți cunosc hainele mai bine decât tine

Publicat

pe

De

București – 5 august 2026 – În toată Europa, așteptările legate de electrocasnice se schimbă rapid. Gama Bespoke AI de la Samsung este concepută pentru a le satisface, integrând inteligență, eficiență și grijă în fiecare ciclu.

Gândește-te la ultima dată când ți-a făcut plăcere să speli rufele. Pentru majoritatea dintre noi, este o sarcină pe care trebuie să o îndeplinim, nu ceva ce așteptăm cu nerăbdare. Dar ceva se schimbă. În toată Europa, 73% dintre consumatori spun că își doresc mașini de spălat cu caracteristici premium, precum senzori inteligenți, funcționalități bazate pe inteligență artificială. În același timp, 53% dintre participanți la sondaj consideră acum eficiența energetică și optimizarea bazată pe inteligență artificială drept factori-cheie în alegerea electrocasnicelor. Cererea pentru funcții care oferă confort, precum funcția de abur, a crescut, de asemenea, cu 19% de la un an la altul, între 2024 și 2025. Mesajul este clar: oamenii nu vor doar o mașină de spălat. Ei vor un mod mai inteligent de a trăi.

Inteligență care se adaptează la tine

Am parcurs un drum lung de la primele mașini de spălat acționate manual. Consumatorii de astăzi solicită funcții mai inteligente, care să asigure o spălare mai eficientă și de calitate superioară, iar funcția AI Wash de la Samsung a fost concepută exact în acest scop. Nu există două spălări identice. O cămașă ușor uzată necesită un tratament cu totul diferit față de un echipament sportiv plin de noroi, iar AI Wash înțelege acest lucru.

În loc să se bazeze pe programe prestabilite, funcția AI Wash utilizează senzori integrați pentru a detecta greutatea rufelor, a evalua țesătura și a optimiza spălarea după gradul de murdărie. Pe baza acestor informații, reglează automat nivelul apei, cantitatea de detergent, timpul de înmuiere și de clătire, precum și ciclurile de centrifugare, totul în timp real și fără ca să fie nevoie să faci nimic. Rezultatul? Haine curate de fiecare dată. Spălarea se face cu precizie, nu la întâmplare.

Eficiență energetică fără compromisuri

Pentru numărul tot mai mare de europeni care apreciază cu adevărat performanța energetică eficientă, mașina de spălat Bespoke AI excelează în aspectele care contează cel mai mult. Cel mai recent model consumă cu până la 65% mai puțină energie decât cerințele minime pentru o clasă energetică A. Prin intermediul aplicației SmartThings , modul AI Energy monitorizează și optimizează continuu consumul de energie, ajustându-l inteligent pe parcursul ciclurilor pentru a reduce amprenta ecologică fără a sacrifica performanța. Facturi mai mici înseamnă un impact mai redus asupra mediului și o casă mai inteligentă.

Curățare cu abur care pătrunde mai adânc decât la suprafață

Pe măsură ce funcția de abur devine una dintre caracteristicile cu cea mai rapidă creștere în categoria mașinilor de spălat premium, tehnologia Hygiene Steam de la Samsung oferă o curățare cu adevărat revoluționară. Aburul este eliberat direct în tambur, pătrunzând în fibrele țesăturilor pentru a elimina până la 99,9% din bacterii, inactivând totodată alergenii proveniți de la acarienii din praful de casă, polen, părul animalelor de companie și ciuperci: amenințările invizibile pe care un ciclu standard de spălare pur și simplu nu le poate elimina.

Curățare impecabilă, extrem de delicată

A curăța cu adevărat hainele nu ar trebui să însemne supunerea lor la o uzură inutilă. Tehnologia AI Ecobubble de la Samsung dizolvă detergentul într-o spumă fină și penetrantă înainte chiar de începerea ciclului. Tehnologia este deosebit de eficientă la temperaturi mai scăzute, îmbunătățind îndepărtarea murdăriei cu până la 20%, iar bulele ajută la îndepărtarea murdăriei de pe țesături fără a recurge la căldură ridicată. Mai puține spălări la temperaturi ridicate înseamnă haine care arată ca noi mai mult timp. Tehnologia AI Ecobubble este extrem de eficientă în combinație cu ciclul Less Microfiber, deoarece bulele delicate reduc eliberarea de microfibre de pe hainele sintetice cu până la 54%.

Controlul în mâinile tale, de oriunde

Gama Bespoke AI îți oferă controlul exact acolo unde îți dorești. Folosește ecranul Smart Screen viu de 7 inch pentru a seta ciclurile și a verifica progresul sau pur și simplu cere-i lui Bixby — asistentul vocal îmbunătățit al Samsung — să se ocupe de asta pentru tine. Pornește o spălare cât ești plecat, ajustează setările în timpul ciclului de pe telefonul tău sau lasă ecosistemul SmartThings să gestioneze totul fără probleme, ca parte a casei tale conectate.

Pentru că, în esență, asta își doresc cu adevărat oamenii: 73% dintre ei solicită aparate mai inteligente, bazate pe AI, iar peste jumătate acordă prioritate eficienței energetice mai presus de orice. Dispozitivele bazate pe AI oferă exact acest lucru consumatorilor europeni care așteaptă mai mult de la aparatele lor: efort redus, consum redus de energie și îngrijire inteligentă pentru lucrurile la care țin. Gama Bespoke AI transformă fiecare dintre aceste cerințe într-o realitate.

Citeste in continuare

Parteneri

Ultimile stiri locale

Uncategorized4 zile inainte

HONOR aduce fluxul de lucru cinematografic ARRI în universul creației pe mobil, odată cu lansarea noilor tehnologii de imagine

HONOR prezintă motorul de imagine AiMAGE construit pe arhitectura cip-dispozitiv-cloud, anunță înființarea unui laborator comun de tehnologie imagistică împreună cu...

Afaceri5 zile inainte

EvenimenteGratuite.ro promovează online evenimentele cu acces gratuit din România

EvenimenteGratuite.ro este o platformă online dedicată promovării evenimentelor cu acces gratuit din România, care permite publicului să le descopere în...

Uncategorized6 zile inainte

Tot ce trebuie sa stii inainte de Summer Well 2026. Ghidul complet pentru editia aniversara de 15 ani

Countdown-ul aproape s-a incheiat. In doar cateva zile, Domeniul Stirbey din Buftea devine din nou locul in care zeci de...

Uncategorized6 zile inainte

Mașinile de spălat și uscătoarele bazate pe inteligență artificială îți cunosc hainele mai bine decât tine

București – 5 august 2026 – În toată Europa, așteptările legate de electrocasnice se schimbă rapid. Gama Bespoke AI de la...

Uncategorizedo săptămână inainte

Cum ar fi dacă ceasul tău s-ar antrena alături de tine?

Poate smartwatch-ul tău să măsoare viteza unei lovituri de smash la badminton? București, 3 august 2026 – Pe măsură ce interesul...

Uncategorizedo săptămână inainte

TAG investește 500.000 de euro în retail în 2026, pentru modernizarea magazinelor și extinderea portofoliului

București, 3 august 2026 – TAG, producător român de uniforme medicale cu peste 20 de ani de experiență și operatorul celei...

Nicușor Dan Nicușor Dan
Politică localăo săptămână inainte

Cum a transformat Nicușor Dan o notă de trecere într-un mesaj de stabilitate

Recenta decizie a agenției de rating Fitch de a menține calificativul României – într-un moment de puternică presiune macroeconomică –...

Alexandru Nazare Alexandru Nazare
Politică localăo săptămână inainte

România evită să fie retrogradată în „JUNK”. Rolul decisiv al lui Alexandru Nazare, în trecerea unui nou test important

România a reușit să își păstreze calificativul recomandat investițiilor din partea agenției internaționale Fitch, evitând astfel trecerea în JUNK, un...

Uncategorized2 săptămâni inainte

SUMMER WELL implineste 15 ani. Festivalul care a transformat muzica intr-un univers cultural revine in august

Exista festivaluri la care mergi pentru un concert. Si exista Summer Well – locul in care muzica este doar inceputul....

Uncategorized2 săptămâni inainte

HONOR Magic V6: designul care se poartă

HONOR propune o nouă perspectivă asupra telefoanelor pliabile: din dispozitive tehnologice în accesorii de stil personal București, 31.07.2026: După prezentarea...

Uncategorized2 săptămâni inainte

Zyxel Networks îmbunătățește guvernanța în materie de securitate a produselor pentru a proteja IMM-urile și furnizorii de servicii de gestionare (MSP)

Pe măsură ce amenințările cibernetice bazate pe inteligența artificială (AI) iau amploare și reglementările privind securitatea cibernetică devin tot mai...

Uncategorized2 săptămâni inainte

Care este diferența dintre un brand coreean și unul european? Și de ce Geek & Gorgeous a împrumutat trăsături coreene

Am stabilit deja două lucruri: ce înseamnă K-Beauty și faptul că un brand ca Geek & Gorgeous — deși pare...

Uncategorized2 săptămâni inainte

Retailul electro-IT mută competiția de la produs la servicii: 90% dintre instalările de aer condiționat, realizate în cel mult trei zile

București, 30 iulie 2026 – Peste 90% dintre instalările de aparate de aer condiționat realizate prin evomag în acest an au...

Uncategorized2 săptămâni inainte

Dincolo de capacitatea bateriei: cum regândește HONOR Magic V6 autonomia unui telefon pliabil

Tehnologia siliciu-carbon aduce 6.660 mAh într-un design ultra-subțire, construit pentru utilizare pe termen lung București, 30 iulie 2026 – Există momente...

Uncategorized2 săptămâni inainte

Axis lanseaza o carcasa pentru conectarea camerelor video IP la retele celulare private

Axis Communications anunta o carcasa cu conectivitate celulara, care ofera o solutie completa si eficienta din punct de vedere al...

2 săptămâni inainte

Ziua Timișoarei 2026, sărbătorită prin patru zile de evenimente

Programul Zilei Timișoarei 2026 începe pe 31 iulie și se încheie pe 3 august, cu manifestări organizate în mai multe...

Știrile Săptămânii