Connect with us

Sport

În 2024, Spartan a organizat două evenimente sportive de anvergură în România, ce au atras peste 2.500 de participanți, adulți și copii. Două alte competiții sunt programate pentru 2025

Publicat

pe

Organizatorul de competiții sportive Spartan, prezent în peste 40 de țări, a derulat în 2024 două evenimente de anvergură în România, ce au atras peste 2.500 de participanți, inclusiv copii. Două alte evenimente de profil, dintre care unul va avea loc chiar în zona Bucureștiului, au fost deja programate pentru anul 2025, înscrierile pentru acestea fiind deschise.

„Am fost încântați să vedem, încă o dată, entuziasmul românilor (și nu numai!) de a înfrunta provocările curselor Spartan, pe care noi le organizăm de ani buni la nivel internațional. Am avut un număr de participanți peste așteptările noastre inițiale și suntem siguri că piața locală are un mare potențial de creștere pe viitor. Ne bucurăm să oferim nu doar adulților, ci și copiilor, șansa de a-și testa și depăși limitele fizice și psihice, contribuind astfel la dezvoltarea lor personală.”

Ilyés Lóránd, Race Director Spartan

10262_TNS2_00308
10262_BS1_00232

Un eveniment marca Spartan a avut loc în luna septembrie 2024, la Miercurea-Ciuc, și a constat într-o cursă de tip Sprint de 5 km, una de tip Super, de 10 km, și una pentru copii, cu distanțe și obstacole specifice vârstei. Cel de-al doilea s-a desfășurat în luna noiembrie, la Sovata, și a inclus o cursă Sprint de 5 km, precum și una de tip Beast, de 21 de km. În mod evident, întrecerile pentru copii au făcut din nou parte din program.

HE1_7034
HE1_7169
HE1_7698

Pentru anul 2025, reprezentanții Spartan Race România au semnat un contract pentru organizarea unui nou eveniment, în cadrul parcului acvatic Divertiland Water Park, din zona de vest a Bucureștiului. Acesta va avea loc pe data de 13 septembrie 2025 și va cuprinde o cursă Sprint, una Super și una dedicată copiilor. Seria evenimentelor Spartan va începe însă pe 21 iunie, la Cheile Grădiștei, în zona Bran-Moieciu, unde va avea loc și o cursă de tip Beast, de 21 de km.

„Ca localizare, Cheile Grădiștei reprezintă o alegere deja testată de noi, în anii trecuți, această zonă fiind, datorită specificului terenului, foarte prielnică pentru cursele Spartan. Pentru că ne doream să organizăm un eveniment și în zona Bucureștiului, Divertiland Water Park ni s-a părut o alegere foarte bună, tot datorită caracteristicilor specifice ale terenului disponibil. Suntem siguri că cele două competiții programate pentru 2025 au toate «ingredientele» pentru a fi un real succes, atât din perspectiva noastră, ca organizatori, cât și din cea a participanților. Sperăm, desigur, să avem cât mai mulți spartani la ambele evenimente.”

Ilyés Lóránd, Race Director Spartan

De inspirație istorică, spiritul spartan presupune înfruntarea curajoasă a provocărilor de orice natură. Totul pornește de la o dorință sănătoasă de depășire a obstacolelor, ce poate fi integrată în viața oricărei persoane. În plan sportiv, dar nu numai, evenimentele marca Spartan oferă cadrul perfect pentru creșterea și dezvoltarea personală a individului, în primul rând prin competiția cu sine. De asemenea, evenimentele reprezintă o foarte bună soluție de team building pentru angajații diverselor companii, ele creând un mediu ideal pentru întărirea spiritului de echipă și cultivarea colaborării în depășirea provocărilor.

10262_AMO1_01116
10262_TIM3_00537
10261_TIM1_05192
HE1_7525

Pentru videouri relevante de la competițiile desfășurate până acum, vizitați canalul nostru de Youtube

Despre evenimentele Spartan

Cu o prezență în peste 40 de țări, printre care și România, evenimentele marca Spartan au fost prima dată organizate în SUA, în anul 2010. Doar în Europa de Est acestea au atras peste 40.000 de participanți în anul 2024, iar la nivel global au avut loc 155 de evenimente, cu peste un milion de participanți. Cursele Spartan au grade variabile de dificultate, astfel încât să se adapteze perfect nivelului de pregătire fizică a fiecărui participant. Chiar dacă într-o măsură diferită, toate acestea sunt concepute pentru a testa viteza, rezistența, respectiv capacitatea, fizică și psihică, de a înainta în ciuda diverselor obstacole.

Pentru detalii despre cursele Spartan, vizitați ro.spartan.com

Citeste in continuare
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Sport

Proiectul F.E.I.B. demarează: Uniunea Europeană sprijină incluziunea socială prin scrimă

Publicat

pe

De

COMUNICAT DE PRESĂ

Proiectul F.E.I.B. a demarat oficial: începe o provocare interesantă pentru cele cinci asociații care au dat viață acestei inițiative ambițioase. F.E.I.B. (Scrimă: Echitate, Incluziune și Apartenență) este un proiect inovator conceput pentru a promova incluziunea socială a persoanelor marginalizate prin sportul scrimei și este unul dintre cele 100 de proiecte selectate de Uniunea Europeană ca fiind deosebit de semnificative și cu impact în domeniul sportului și incluziunii sociale, dintr-un total de 824 de propuneri depuse. Acest proiect de parteneriat de cooperare vizează crearea de căi accesibile către scrimă pentru persoanele cu dizabilități, oferind oportunități atât la nivel instituțional, cât și non-formal.

Activitatea fizică are o valoare imensă în promovarea integrării sociale, iar scrima, în special, oferă oportunități unice atunci când este adaptată pentru persoanele cu dizabilități”, a declarat Lorenzo Radice, coordonatorul proiectului de la Accademia Scherma Milano. „Datorită sprijinului Uniunii Europene, putem să ne extindem dincolo de granițele Italiei, împărtășind experiența și rezultatele noastre în întreaga Europă, în căutarea unei lumi mai incluzive.”

F.E.I.B. reunește cinci organizații specializate din întreaga Europă, fiecare contribuind cu expertiza sa unică în programarea sporturilor incluzive:

– Accademia Scherma Milano (Italia): conducând proiectul, această academie de scrimă este afiliată Federației Italiene de Scrimă, Comitetului Olimpic Național Italian, Comitetului Paralimpic Italian și Federației Italiene de Sporturi Paralimpice. Oferă scrimă paralimpică în scaun cu rotile, programe pentru persoane cu deficiențe de vedere și inițiative pentru persoane cu dizabilități intelectuale, inclusiv colaborarea cu Academia Bebe Vio.

– Association Sportive Bouillargues Escrime (Franța): recunoscută de Federația Franceză de Handisport, această organizație s-a specializat în evenimente pentru persoane cu deficiențe de vedere și persoane cu dizabilități motorii din 2016. Oferă instruire pentru maeștrii de scrimă și personalul tehnic și colaborează cu ARAMAV și UREOS pentru a sprijini persoanele cu deficiențe de vedere și victimele accidentelor rutiere.

– Club Escola Hungaresa De Esgrima Pontevedra (Spania): de la introducerea scrimei pentru nevăzători în Spania în 2012, această organizație galiciană lucrează pentru a extinde accesul la scrimă pentru persoanele cu deficiențe de vedere din toată Spania. În 2021, a organizat prima întâlnire internațională de scrimă pentru nevăzători din Spania.

– Asociația Clubul Sportiv Forza Junior Costuleni (România): cu o experiență de 14 ani în serviciul copiilor vulnerabili, această organizație s-a extins pentru a include programe sportive adaptate. Din 2021, ea gestionează un departament pentru sporturi pentru persoane cu dizabilități, axat pe activități pentru persoanele cu deficiențe de vedere.

– Phoenix Social Youth Group (Ucraina): cu sediul în Cherkasy, această organizație de dezvoltare a tinerilor contribuie la dezvoltarea socială și personală a tinerilor prin educație non-formală și activități sportive, cu un accent special pe persoanele cu oportunități reduse.

Pentru a-și susține misiunea, F.E.I.B. a lansat un nou site web la adresa www.feib-erasmus.eu Această platformă servește ca un centru central în care părțile interesate pot:

– Accesa informații complete despre obiectivele și metodologia proiectului

– Afla mai multe despre partenerii internaționali și expertiza acestora

– Fi la curent cu evenimentele viitoare și oportunitățile de formare

– Urmări progresul proiectului prin știri și documentație

Lansarea site-ului web urmează reuniunii de lansare a proiectului, care a avut loc în perioada 23-24 ianuarie 2025, unde reprezentanții tuturor organizațiilor partenere s-au întâlnit pentru a stabili cadrul acestei inițiative europene de colaborare.

Lansarea platformei noastre digitale reprezintă un pas important în eforturile noastre de a crea o rețea de schimb de cunoștințe în întreaga Europă”, a declarat Lorenzo Radice. „Invităm mass-media, organizațiile sportive, susținătorii persoanelor cu dizabilități și părțile interesate să exploreze site-ul nostru web și să ni se alăture în promovarea acestei misiuni.”

Echipa F.E.I.B. va continua să actualizeze site-ul web cu resurse, informații despre evenimente și evoluții ale proiectului. Părțile interesate pot urmări proiectul pe rețelele de socializare (@feibfencing pe Instagram și Facebook) și se pot abona la newsletter prin intermediul site-ului web.

Pentru mai multe informații sau întrebări din partea mass-media, vă rugăm să contactați echipa

Informații de contact:

Echipa de comunicare a proiectului F.E.I.B.

Site web: https://www.feib-erasmus.eu

Rețele de socializare: @feibfencing (Instagram, Facebook)

Coordonator de proiect:

Lorenzo Radice

Accademia Scherma Milano SSD a RL

Via Filippo Sassetti, 15 – 20124 Milano, Italia

Telefon: +39 02 36560692

E-mail: info@accademiaschermamilano.it

Citeste in continuare

Sport

Kinetotrimotivation – Recuperare medicală & kinetoterapie de top în Focșani

Publicat

pe

De

La Kinetotrimotivation (cunoscut anterior drept Kineto Tri Motivation SRL), ne dedicăm sănătății pacienților din Focșani, oferind servicii de kinetoterapie, fizioterapie și masaj terapeutic la cel mai înalt nivel. Situat pe Strada Dorinel Ghinea nr. 9, cabinetul nostru este dotat cu echipamente moderne și funcționează într-o atmosferă caldă, profesională și orientată spre rezultate rapide și durabile.

Pacienții ne aleg pentru abordarea empatică și exercițiile bine structurate, încredințate de fiziokinetoterapeutul principal Ionuț Țandără, care are un istoric solid în recuperare medicală și reabilitare postoperatorie. Cu un rating de 4,9/5 pe Cylex și peste 110 evaluări, ne mândrim cu încrederea câștigată prin profesionalism, seriozitate și pasiune.


Ce tratăm și cum putem să te ajutăm

În cabinetul nostru de kinetoterapie, abordăm o gamă largă de afecțiuni, cu planuri de tratament adaptate fiecărei situații:

  • Dureri cronice de spate (lombalgii, hernii de disc), dureri cervicale, sciatică sau disconfort articular.
  • Mobilitate redusă datorată posturii greșite, scoliozei, cifozei sau lordozei, precum și degenerării articulare.
  • Recuperare postoperatorie și posttraumatică, inclusiv după intervenții ortopedice sau fracturi, entorse, luxații.
  • Masaj terapeutic și terapie manuală, pentru relaxare, ameliorare a contracturilor musculare, îmbunătățirea circulației și reducerea durerii.
  • Servicii moderne de fizioterapie: ultrasunete, electroterapie, laser, taping (benzi kinesio), drenaj limfatic și tehnici miofasciale.

Abordarea noastră – pas cu pas spre vindecare

  1. Evaluare completă inițială – anamneză detaliată, teste funcționale, identificarea cauzelor specifice pentru fiecare pacient.
  2. Plan de tratament personalizat – stabilim obiective realiste, adaptate vârstei, stilului de viață și gradului de afectare.
  3. Monitorizare și ajustare constantă – urmărim progresul, reevaluăm și modificăm terapia dacă este necesar.
  4. Exerciții acasă – în paralel cu ședințele, pentru consecvență și rezultate durabile.
  5. Suport și consiliere – comunicăm deschis, oferim educație privind postura, prevenția și igiena mișcării.

De ce să ne alegi pe noi

  • Cabinetul funcționează cu dotări de ultimă generație, aparatură specializată și tehnici moderne.
  • Experiență și pregătire profesională, în special datorită lui Ionuț Țandără, fisiokinetoterapeut dedicat, cu competențe recunoscute în comunitate.
  • Evaluări excelente și reputație solidă: feedback foarte bun de la pacienți, încredere generată prin rezultate vizibile.
  • Program flexibil și servicii adaptate pentru toate vârstele: de la copii cu probleme posturale, la adulți activi sau seniori care își doresc mobilitate și independență.

Citeste in continuare

Social

Tot ce trebuie să știi înainte să încerci scuba diving

Publicat

pe

De ce e atât de atrăgător, dar și… provocator?
Imaginează-ți că te afli sub apă, plutind lin printre pești colorați – o experiență magică, nu-i așa? Dar după primul fior de entuziasm, vine și responsabilitatea. Scufundarea recreativă nu este doar o distracție — presupune pregătire, echipamente potrivite și respect pentru regulile siguranței. Hai să vedem pas cu pas ce înseamnă asta.

Instruirea corespunzătoare — piatra unghiulară a siguranței
PADI, BSAC și CMAS sunt printre cei mai reputați provideri de cursuri. Fie că alegi PADI pentru structura clară și popularitate, fie BSAC pentru abordarea mai teoretică, asigură-te că programul include: teoria bazată pe presiune și decompresie, antrenament la suprafață (pool training) și exersare în condiții reale. Avantajul: instructorii certificați te pregătesc pentru surprize; dezavantaj: dacă sari peste antrenament, crești riscurile.

Echipamentale – nu e doar despre costuri, ci despre valoare
Îmbrăcămintea și echipamentele includ costum adecvat temperaturii apei, regulator, BCD (vestă de flotabilitate), computer de scufundare, butelii adecvate. Un echipament bine întreținut și calibrat face diferența între relaxare și panică sub apă.

Între sănătate și confort – starea ta contează
Mai ales pentru începători, examinarea medicală (formularul PAR-medical PADI) poate identifica riscuri ascunse, cum ar fi probleme cardiace sau sinusale. Și nu ocoli odihna – oboseala scade capacitatea de reacție, echilibrul interacțiunii dintre gândire și respirație.

Factorii naturali – prieteni sau necunoscuți?
Curentul, vizibilitatea, temperatura apei și prezența vietăților marine pot influența mult experiența. O zi cu apă limpede și calmă e perfectă pentru începători; un water turn de 0–10 °C necesită costum gros de neopren. Grijă mare la entuziasm: vibrațiile sau mișcările bruște pot stresa peștii sau coralul și pot provoca situații periculoase.

Siguranță și bun simț – codul nescris
Regula de „buddy diving” (scuba cu partener) nu este doar o tradiție — e o necesitate. Alt punct: faptul că respecți limitele de adâncime (max. 18 m pentru certificare Open Water) și timpul de scufundare calculat corect (cu computerul sau tabele de decompresie) este fundamental. De asemenea, urcarea lentă (întotdeauna maxim 9 m/min) evită riscul de boală de decomprimare.

Rezumat rapid

  • Urmează un curs acreditat
  • Fă-ți un control medical și odihnește-te.
  • Ai un echipament complet și verificat.
  • Monitorizează condițiile acvatice și adaptează-te.
  • Respectă regulile de siguranță și limita de adâncime.
  • Scufundă-te în pereche și planifică fiecare minut.

Întrebări frecvente despre scuba diving:
Am nevoie de echipament propriu pentru primul curs?
De regulă, centrul de scufundări oferă echipament de bază. Dar după prima scufundare, e recomandabil să investești în măști și snorkel de calitate.

Pot face scufundare dacă port ochelari?
Da, seturi speciale cu lentile corective sau măști prescripție sunt disponibile. Discută asta în timpul cursului teoretic.

Ce fac dacă mă panichez sub apă?
Regula este: respiră lent, apasă butonul de suspendare (descent), și comunică cu semnalul „stop”. Instructorul sau partenerul te poate ajuta imediat.

Cât durează să mă simt confortabil sub apă?
De obicei, după 2–3 scufundări caietul “comfort zone” se extinde semnificativ—este normal să te simți ușor stângaci la început.

E musai să respir doar pe gură?
Reglatori funcționează doar cu respirație pe gură. Este vital să exersezi asta încă din piscina de antrenament.

Citeste in continuare

Parteneri

Ultimile stiri locale

Eveniment2 zile inainte

Proiecție specială a comediei despre relații „În pielea mea” la Pitești, în prezența actorilor Oana Gherman, Vlad Gherman, Ioana Ginghină, pe 17 februarie

Spectatorii din Pitești sunt invitați pe 17 februarie la o întâlnire specială cu o parte din membrii echipei comediei „În...

Uncategorized2 zile inainte

Bridgestone aduce performanța reală a anvelopelor în jocul video moto RIDE 6

București, 12 februarie 2026 — Bridgestone, lider global în domeniul anvelopelor și al soluțiilor de mobilitate sustenabilă, își continuă parteneriatul cu...

Afaceri2 zile inainte

Nu dispar firmele serioase. Dispar firmele-fantomă!

Mediul de afaceri românesc are nevoie de taxe și impozite mai mici, care să fie plătite corect de toți. În...

Uncategorized2 zile inainte

Samsung conectează sportivii și fanii la momentele Milano Cortina 2026 cu ajutorul inovației mobile

De la oferirea de perspective dinamice la ceremonia de deschidere până la sprijinirea operațiunilor din timpul jocurilor, Samsung contribuie la...

Uncategorized2 zile inainte

GXTrust prezintă noua colecție de produse cu tematică Batman

București, România – 10 februarie 2024 – GXTrust anunță lansarea colecției Batman, realizată în colaborare cu Warner Bros. și DC. Gama...

Uncategorized3 zile inainte

SGS raportează rezultate record pentru 2025 și finalizează implementarea Strategy 27

Baar, 11 februarie 2026 – SGS, lider global în testare, inspecție și certificare, a încheiat anul 2025 cu performanțe financiare record,...

Uncategorized3 zile inainte

Galaxy Unpacked februarie 2026: Următorul telefon AI îți face viața mai ușoară

Pregătește-te pentru o experiență concepută să simplifice activitățile de zi cu zi. Noua serie Galaxy S este pe cale să...

Uncategorized3 zile inainte

Campania Samsung „Open Always Wins” prinde viață în Milano

Samsung invită fanii să experimenteze spiritul olimpic în viața de zi cu zi prin imagini îndrăznețe afișate în aer liber...

3 zile inainte

Datorii de peste 35 de miliarde de lei în imobiliare. Peste 60% dintre dezvoltatori, în risc de insolvență după scăderea vânzărilor

Datoriile dezvoltatorilor imobiliari din România au depășit, în ultimele luni, nivelul de 35 de miliarde de lei, sumă dublă față...

Eveniment3 zile inainte

Peste 1400 de spectatori entuziaști la premiera de gală a comediei ÎN PIELEA MEA, cu: George Tănase, Ioana State, Vlad Gherman, Oana Gherman, Sergiu Costache, Azaleea Necula, Alexandra Răduță, Gabriel Vatavu, Ioana Ginghină, Daria Jane, Mihai Găinușă

Premiera de gală a comediei „În pielea mea” de la Cinema City AFI Cotroceni București a fost primită pe 9 februarie de peste 1400...

Uncategorized4 zile inainte

SGS Romania își consolidează angajamentul față de mediul de afaceri prin afilierea la Romalimenta și CCIFER

Siguranța alimentară, conformitatea, sustenabilitatea și performanța operațională au devenit priorități absolute pentru companii. În acest context, SGS Romania își întărește...

5 zile inainte

Activ Property Services marchează 33 de ani de activitate pe piața imobiliară din România

Activ Property Services aniversează 33 de ani de activitate, un parcurs care demonstrează că succesul pe termen lung nu este întâmplător,...

5 zile inainte

Mindful Homes – case construite pentru sănătate și stare de bine- noua paradigmă a locuirii conștiente

Un nou trend în privința locuințelor se naște la București: casele construite cu accent pe sănătatea și starea de bine...

Uncategorized5 zile inainte

Samsung lansează planuri îmbunătățite de protecție a dispozitivelor Samsung Care+ în toată Europa

Cea mai recentă actualizare introduce reparații nelimitate cu serviciu walk-in fără întreruperi pentru a asigura liniștea totală a utilizatorilor Samsung Galaxy...

Uncategorized5 zile inainte

Valentine’s Day aduce cadouri smart în HUAWEI Store. Produse în ediție limitată și prețuri speciale, pentru el și pentru ea

De Valentine’s Day, HUAWEI vine cu inspirație pentru cei care vor să-și surprindă persoana iubită cu cadouri utile, moderne și...

Uncategorized5 zile inainte

Allianz-Țiriac și International British School of Bucharest lansează un program multianual de burse de performanță prin care va susține elevi cu rezultate academice remarcabile cu peste 250.000 de euro în următorii patru ani

Allianz-Țiriac Asigurări și International British School of Bucharest (IBSB) lansează Programul de Burse IBSB & Allianz-Țiriac Senior Scholarship, prin care...

Știrile Săptămânii