Afaceri
Velonova Mirage, primul muzeu 3D din România, a atras circa 6.000 de vizitatori în primele trei luni din 2025. Până la 19% din aceștia au fost străini
Primele trei luni ale anului 2025 au fost foarte active pentru Velonova Mirage, primul muzeu 3D din România. În perioada ianuarie-martie, acesta a atras circa 6.000 de vizitatori, față de aproximativ 5.000 în octombrie-decembrie 2024. În mod interesant, muzeul a reprezentat o destinație de petrecere a timpului liber nu doar pentru locuitorii Capitalei, ci și pentru români din toată țara – și, tot mai mult, chiar pentru străini. În luna martie, spre exemplu, ponderea acestora din urmă a ajuns la 17-19% din totalul vizitatorilor.
„Anul acesta ne-am bucurat de o activitate intensă la Velonova Mirage, fapt ce credem că reprezintă o confirmare a viabilității conceptului care stă la baza acestui proiect, unic pe piața din România. Așa cum ne-am așteptat, ponderea majoritară a publicului nostru este reprezentată în momentul de față de familiile cu copii, fapt pentru care cele mai vândute sunt pachetele ‘family’ din oferta muzeului. O tendință pe care am observat-o în ultima vreme a fost nu doar creșterea numărului de clienți din afara Bucureștiului, ci și influxul tot mai mare de vizitatori străini, în bună parte europeni – venind în România, aceștia sunt interesați, în mod firesc, de tot felul de experiențe inedite.”
Cătălin Neacșu, Director General Velonova Mirage

Pentru lunile aprilie și mai, proprietarii Velonova Mirage se așteaptă ca numărul de vizitatori ai muzeului din zona centrală a Capitalei să se mențină la un nivel similar celui înregistrat în perioada ianuarie-martie. Pe timp de vară, însă, aceștia estimează o creștere semnificativă a traficului, ce s-ar cifra la circa 25% – și chiar mai mult.

„Pe baza experienței de anul trecut, ne așteptăm ca perioada de vară – în special lunile iulie și august, când copiii au vacanță de la școală – să fie cea mai bună pentru noi. Credem că vom avea o creștere consistentă a traficului, iar asta și datorită expunerii tot mai mari pe care o avem în social media, ce ne aduce un foarte bun feedback. Credem că vom reuși să depășim așteptările vizitatorilor noștri, cu atât mai mult cu cât până la vară mai avem câteva îmbunătățiri în plan, ce vor face ca experiențele oferite în cadrul muzeului să fie și mai interactive.”
Cătălin Neacșu, Director General Velonova Mirage

Velonova Mirage reprezintă o destinație inedită de petrecere a timpului liber, având un deosebit potențial recreativ, dar și educativ. La începutul acestui an, proprietarii au investit 80.000 de euro în extinderea muzeului 3D, această sumă adăugându-se investiției inițiale, în valoare de peste 100.000 de euro. Muzeul are acum o suprafață vizitabilă de 600 de metri pătrați, iar fiecare cameră amenajată pentru vizitatori are o tematică diferită, oferind oportunități de fotografiere spectaculoase.

Despre Velonova Mirage
Amplasat în zona centrală a Bucureștiului (pe strada Constantin Mille, nr. 18), Velonova Mirage este primul muzeu 3D din București și, totodată, din România. Acesta a fost conceput ca o alternativă cu adevărat originală la variantele „clasice” de petrecere a timpului liber. Deschis vizitatorilor din mai 2024, muzeul oferă un mix inedit de artă și divertisment, atractiv pentru toate categoriile de public: familii cu copii, studenți și tineri profesioniști, dar, în cele din urmă, orice persoană interesată de experiențe neconvenționale.
Afaceri
Aplicația North Bucharest accelerează digitalizarea pieței rezidențiale | Numărul utilizatorilor a crescut cu 42% într-o singură lună
(Advertorial)
Inteligența artificială redefinește modul în care românii caută și aleg o locuință, iar aplicația North Bucharest, dezvoltată de North Bucharest Investments, confirmă această tendință printr-o creștere accelerată a utilizării. În ultimele 30 de zile, aplicația a generat peste 115.000 de interacțiuni, în timp ce numărul utilizatorilor a crescut cu 42% comparativ cu luna precedentă, semn că soluțiile digitale bazate pe inteligență artificială devin tot mai importante în procesul de achiziție a unei proprietăți.
Datele de utilizare arată că utilizatorii interacționează din ce în ce mai mult cu funcționalitățile dezvoltate pentru a simplifica procesul de căutare. În ultima lună au fost înregistrate peste 45.000 de swipe-uri în galeriile foto ale proprietăților, 26.500 de căutări realizate prin AI Search, peste 9.200 de interacțiuni în Property Tinder, aproape 7.600 de răspunsuri în Property Tinder Quiz, peste 7.100 de vizualizări de conținut, aproximativ 6.300 de navigări între ecrane, aproape 4.800 de utilizări ale calculatorului de credit ipotecar și peste 3.500 de filtre aplicate în căutările de proprietăți.
Unul dintre cele mai importante motoare ale acestei evoluții este AI Search, funcționalitatea de căutare conversațională care permite utilizatorilor să descrie în limbaj natural proprietatea dorită, fără a mai utiliza filtrele clasice. În ultima lună, utilizarea AI Search a crescut cu 35% față de luna precedentă, confirmând interesul tot mai mare pentru instrumentele bazate pe inteligență artificială. În paralel, funcționalitatea Property Tinder personalizează recomandările în funcție de preferințele fiecărui utilizator, contribuind la o experiență de căutare mai rapidă și mai intuitivă.
Aplicația North Bucharest oferă acces la peste 1.400 de proprietăți și peste 100 de proiecte rezidențiale, reunind într-o singură platformă AI Search, un asistent virtual bazat pe inteligență artificială disponibil 24/7, Property Tinder, calculator de credit ipotecar, hartă interactivă, alerte inteligente și contact direct cu consultanții imobiliari. Dezvoltată de North Bucharest Investments, aplicația face parte din strategia companiei de digitalizare a pieței rezidențiale și de integrare a tehnologiei în procesul de cumpărare și investiție.
„Interesul pentru aplicație crește de la o lună la alta. În ultimele 30 de zile, numărul utilizatorilor a înregistrat o creștere de 42% față de luna precedentă, iar utilizarea funcționalității AI Search a avansat cu aproximativ 35%. Sunt indicatori care confirmă că utilizatorii adoptă rapid noile tehnologii și caută experiențe digitale mai inteligente și mai eficiente. Credem că viitorul pieței imobiliare aparține platformelor care combină inteligența artificială cu expertiza umană, iar acesta este modelul pe care îl construim prin aplicația North Bucharest.”, declară Vlad Musteață, CEO North Bucharest Investments.
Aplicația North Bucharest își propune să redefinească experiența de căutare a unei proprietăți prin integrarea tehnologiilor de inteligență artificială într-o platformă intuitivă și ușor de utilizat. Prin recomandări personalizate, căutare conversațională și acces rapid la unul dintre cele mai extinse portofolii rezidențiale din București, aplicația răspunde noilor așteptări ale cumpărătorilor și investitorilor, care își doresc procese mai rapide, mai simple și mai eficiente.
Descarcă gratuit aplicația North Bucharest:
https://northbucharest.ro/descarca-aplicatia-imobiliara

Multiplu premiată în cadrul competițiilor naționale și internaționale de real estate, compania este recunoscută pentru performanțele sale în consultanță investițională, reprezentarea dezvoltatorilor de top și contribuția la profesionalizarea pieței imobiliare din România. Prin expertiza echipei și accesul la unele dintre cele mai relevante oportunități din piață, North Bucharest Investments oferă soluții integrate pentru cumpărători, investitori și dezvoltatori, facilitând accesul la proprietăți și proiecte cu potențial ridicat de creștere și valorizare pe termen lung.
(Material furnizat și asumat de North Bucharest Investments)
Afaceri
D’Olive a organizat un eveniment în Piața Unirii din Cluj-Napoca
Peste 1.000 de persoane au participat la un eveniment organizat de D’Olive în Piața Unirii din Cluj-Napoca, conform unui comunicat transmis de firma de relații publice care reprezintă brandul.

În comunicat se arată că evenimentul s-a desfășurat pe șase terase conectate simultan și a inclus o degustare de ulei de măsline extravirgin din Creta și momente de muzică clasică. Organizatorii susțin că inițiativa a urmărit promovarea culturii degustării uleiului de măsline.

„Atunci când vrei să construiești o cultură în jurul unui produs, trebuie să le oferi oamenilor mai mult decât o degustare. De aceea am ales să îmbinăm gastronomia cu muzica clasică și cu experiența de a descoperi împreună gusturile și poveștile din spatele unui ulei de măsline autentic”, spune Cosmin Filipas, CEO D Olive.
„Din punct de vedere logistic, Piața Unirii era singurul loc în care puteam organiza un astfel de eveniment. Dar a existat și o motivație emoțională: ne-am dorit ca acasă, la Cluj, să organizăm cel mai mare eveniment de acest fel din România.”
Potrivit comunicatului, reprezentanții D’Olive consideră că participarea de la Cluj-Napoca reprezintă o confirmare a proiectului dezvoltat în ultimii ani.
„Este o bucurie că putem promova cultura uleiului de măsline la nivel național, dincolo de social media, unde relația este rece și impersonală. Oamenii au venit, au degustat, au pus întrebări și au stat de vorbă cu noi. Acolo se construiește, de fapt, încrederea.”

În materialul transmis se mai arată că la promovarea brandului este implicat și David, în vârstă de 15 ani, care prezintă de câțiva ani informații despre uleiul de măsline pe platformele online și face parte din afacerea familiei.
„Este confirmarea muncii depuse de un tânăr de 15 ani, alături de familia lui, pentru promovarea unui produs autentic din Creta. Pentru noi a însemnat enorm să vedem atâția oameni veniți special pentru această experiență.”
Familia Filipas afirmă că relația cu unii dintre clienți a depășit cadrul comercial.
„Ne-am dat seama că am construit ceva cu adevărat valoros, în momentul în care clienții au început să ne trimită cadouri. Atunci relația nu a mai fost una comercială, de tipul «primești produsul și plătești pentru el». A devenit o relație de prietenie, respect și recunoștință.”
În comunicat se mai arată că, în timpul evenimentului, David i-a invitat pe membrii familiei pe scenă.
„Când David ne-a chemat pe scenă alături de el, am înțeles că a învățat cea mai importantă lecție. Nu a vrut să transmită că succesul îi aparține lui, ci că este rezultatul unei echipe. Mesajul lui a fost simplu: «Nu eu sunt, ci noi suntem.»”
Familia precizează că implicarea adolescentului în afacere este asociată și cu transmiterea unor principii privind responsabilitatea și relațiile cu oamenii.
„Ne dorim ca David să înțeleagă că tot ceea ce face astăzi, are consecințe mâine. Reputația, seriozitatea și felul în care îi tratezi pe oameni sunt investiții pe termen lung.”
Potrivit comunicatului, prognozele meteo indicau ploi în săptămâna premergătoare evenimentului, iar instabilitatea atmosferică a început după încheierea acestuia.
„Am privit totul ca pe o metaforă a drumului nostru în business. De multe ori, pare că lucrurile merg împotriva ta, chiar înainte să se așeze. În ziua evenimentului vremea a ținut cu noi, iar imediat după încheiere, a început instabilitatea. Pentru noi a fost un semn că suntem binecuvântați, atât prin numărul mare de oameni care au venit, cât și prin faptul că am putut desfășura evenimentul, exact așa cum ni l-am imaginat.”
D’Olive are aproximativ 10.000 de clienți, conform datelor incluse în comunicat. Brandul românesc a fost fondat de familia Filipas în octombrie 2020 și importă și distribuie uleiuri de măsline extravirgine din Grecia, obținute prin presare la rece din măsline Koroneiki recoltate manual, potrivit informațiilor transmise.
(Articolul apare prima dată în StiriCompanii.ro )
Afaceri
North Bucharest Investments își extinde portofoliul prin parteneriatul cu VIVO Residence
North Bucharest Investments (NBI) continuă să dezvolte unul dintre cele mai complexe ecosisteme rezidențiale din România prin integrarea proiectului VIVO Residence în portofoliul său de dezvoltări partenere.
Noul parteneriat consolidează poziționarea NBI ca una dintre principalele companii specializate în segmentul rezidențial premium și investițional, reunind într-un singur ecosistem: consultanță specializată, tehnologie, marketing și acces la unele dintre cele mai relevante oportunități imobiliare din zona de nord.
Prin această colaborare, clienții NBI beneficiază de acces la proiect prin aplicația North Bucharest, prima aplicație de real estate asistată de inteligență artificială dedicată pieței rezidențiale din București. Cu peste 1.400 de proprietăți și peste 100 de proiecte rezidențiale integrate, aplicația oferă funcționalități precum AI Search, Property Tinder, recomandări personalizate și alerte în timp real, facilitând identificarea celor mai bune oportunități de investiție și accesul la oferte disponibile exclusiv în portofoliul companiei.
VIVO Residence completează portofoliul North Bucharest Investments cu un proiect rezidențial boutique dezvoltat de Imperium Estates, conceput pentru cei care își doresc mai mult decât o locuință: o comunitate construită în jurul confortului, arhitecturii contemporane și calității vieții. Ansamblul este format din 73 de vile individuale, dezvoltate pe un teren de aproximativ 35.400 mp, într-o comunitate închisă cu acces controlat, spații verzi generoase și infrastructură modernă.
Poziționat în Tunari, proiectul oferă acces rapid către Pipera, Aeroportul Internațional Henri Coandă, Băneasa Shopping City și principalele școli internaționale din nordul capitalei. În același timp, VIVO Residence propune un stil de viață echilibrat, într-o zonă aflată într-o dezvoltare accelerată și cu un potențial ridicat de apreciere pe termen lung.
VIVO Residence se alătură portofoliului NBI într-un moment în care nordul Bucureștiului și zona Tunari își consolidează poziția printre cele mai atractive destinații rezidențiale și investiționale din regiune. Dezvoltarea accelerată a infrastructurii, proximitatea principalelor centre de business, a școlilor internaționale și a Aeroportului Internațional Henri Coandă, alături de interesul tot mai ridicat pentru locuințe individuale premium, transformă această zonă într-un pol de creștere cu un potențial solid de valorizare pe termen lung. În acest context, integrarea VIVO Residence în portofoliul NBI completează oferta companiei cu un proiect care răspunde atât cererii pentru un stil de viață modern, cât și obiectivelor investitorilor orientați către active cu perspective de apreciere.
Arhitectura proiectului este semnată de Eduard Năstăsoiu, unul dintre arhitecții de referință din România, conceptul fiind construit în jurul unui design contemporan, al funcționalității și al unei estetici atemporale.
VIVO Residence este proiectat cu accent pe eficiența energetică, calitatea execuției și confortul locuirii pe termen lung. Fiecare locuință este livrată la cheie și beneficiază de încălzire în pardoseală cu pompă de căldură, tâmplărie premium cu geam triplu, finisaje de înaltă calitate, grădină proprie, două locuri de parcare și pregătire pentru instalarea panourilor fotovoltaice. Comunitatea este completată de locuri de joacă, zone verzi amenajate și spații dedicate relaxării, oferind un stil de viață modern și sustenabil.
Vlad Musteață, CEO North Bucharest Investments: „La North Bucharest Investments dezvoltăm unul dintre cele mai complexe ecosisteme rezidențiale din România, iar fiecare proiect care intră în portofoliul nostru trebuie să genereze valoare atât pentru cumpărătorii finali, cât și pentru investitori. VIVO Residence s-a remarcat prin calitatea dezvoltării, arhitectura semnată de Eduard Năstăsoiu, localizarea excelentă și potențialul solid de apreciere pe termen lung. Acest parteneriat consolidează portofoliul nostru cu un proiect care răspunde celor mai ridicate standarde și confirmă misiunea noastră de a conecta investitorii cu cele mai relevante oportunități din piață, prin consultanță specializată, tehnologie și acces exclusiv la dezvoltări atent selecționate.”
Cristian Andrei, VIVO Residence: „VIVO Residence nu este un proiect de volum, ci o comunitate de 73 de vile construită cu o disciplină rară pe piața locală: materiale alese direct de dezvoltator, plăți etapizate aliniate stadiilor reale de execuție și transparență juridică completă față de fiecare cumpărător. Am ales North Bucharest Investments pentru că a construit în nordul Bucureștiului ceva ce puțini au reușit: o comunitate reală de cumpărători și investitori sofisticați, precum și infrastructura tehnologică prin care aceștia găsesc rapid proiectele potrivite. Parteneriatul ne pune în fața unui public care știe să evalueze exact ceea ce am construit.”
Integrarea VIVO Residence în portofoliul NBI reflectă strategia companiei de a reuni cele mai relevante dezvoltări rezidențiale într-un ecosistem care conectează cumpărătorii și investitorii cu proiecte atent selectate și consultanță specializată.
NBI este una dintre cele mai dinamice companii de consultanță și brokeraj imobiliar, specializată în segmentul rezidențial premium și investițional din nordul Bucureștiului. Compania oferă acces la peste 4.000 de proprietăți și peste 100 de proiecte rezidențiale, colaborând cu aproximativ 80 de dezvoltatori imobiliari, dintre care aproape 40% sunt reprezentați în regim de exclusivitate.
Pentru a oferi investitorilor și cumpărătorilor acces rapid la cele mai bune oportunități din piață, North Bucharest Investments a dezvoltat prima aplicație de real estate asistată de inteligență artificială dedicată pieței rezidențiale din București. Aplicația reunește peste 1.400 de proprietăți finalizate și peste 100 de proiecte rezidențiale, oferind funcții precum AI Search, Property Tinder, recomandări personalizate și alerte în timp real, astfel încât utilizatorii să descopere mai rapid oportunitățile potrivite și să ia decizii de investiție mai bine fundamentate.
Descarcă gratuit aplicația North Bucharest:
https://northbucharest.ro/descarca-aplicatia-imobiliara
Multiplu premiată în cadrul competițiilor naționale și internaționale de real estate, compania este recunoscută pentru performanțele sale în consultanță investițională, reprezentarea dezvoltatorilor de top și contribuția la profesionalizarea pieței imobiliare din România. Prin expertiza echipei și accesul la unele dintre cele mai relevante oportunități din piață, North Bucharest Investments oferă soluții integrate pentru cumpărători, investitori și dezvoltatori, facilitând accesul la proprietăți și proiecte cu potențial ridicat de creștere și valorizare pe termen lung.
(Advertorial)
-
Administrație localăacum 8 aniConsiliul Judeţean Argeş, pe primul loc la… salarii
-
Evenimentacum 3 aniCel mai mare secret al Mafiei din adevarata „mafie a gunoaielor din Prahova” va fi deconspirat, luni, 04.12.2023, orele 13.00/Politisti corupti cu functie de conducere din MAI si I.P.J. Prahova – complici la santajele gruparii de criminalitate economico-financiar organizata pe care o acopera in acest judet/DOCUMENTE SI INREGISTRARI AUDIO – IN EXCXLUSIVITATE – Ziarul Incisiv de Prahova
-
Afaceriacum 8 aniStilul traditional se pastreaza cu un semineu pe lemne
-
Turismacum 4 aniCazare la hotel cu piscină în Călimăneşti-Căciulata
-
Afaceriacum 8 aniTot ce trebuie sa stii despre cum se poarta o camasa
-
Afaceriacum 8 aniLenjerii de pat confortabile si moderne de la Karo Boutique
-
Evenimentacum 7 aniMAI “crapa” de deontologie profesionala/Seful IPJ Gorj- sex in masina cu amanta/Inregistrari audio si stenograme incendiare (I)
-
Evenimentacum 3 aniMai poti sa respecti un grad de chestor, cand vezi ca un necunoscut e facut chestor, la 34 ani? – Ziarul Incisiv de Prahova

