Uncategorized
Ultima săptămână de înscrieri: pune-ți afacerea pe „Harta Craiovei pentru turiști”!
Craiova, noiembrie 2025 – Companiile locale mai au doar câteva zile pentru a se înscrie în proiectul „Harta Craiovei pentru turiști”, o inițiativă de promovare dedicată mediului de afaceri din Craiova, care conectează brandurile locale cu vizitatorii români și străini ai orașului.
Ediția de iarnă a hărții va fi disponibilă gratuit în principalele unități de cazare din Craiova, începând cu luna noiembrie 2025 și până la sfârșitul lunii februarie 2026.
Ce este „Harta Craiovei pentru turiști”
„Harta Craiovei pentru turiști” este un proiect marca Oltenia Star, care îmbină promovarea turismului local cu susținerea mediului de afaceri. Harta, cu dimensiunea de 450 x 320 mm, va fi tipărită într-un tiraj de 30.000 de exemplare și distribuită gratuit în hoteluri, pensiuni și spații de cazare din oraș și împrejurimi.
Pe lângă informațiile utile pentru turiști, harta include spații publicitare dedicate companiilor locale care doresc să se facă vizibile într-un mod elegant și eficient.
De ce să participi
Vizibilitate garantată timp de patru luni (noiembrie 2025 – februarie 2026)
Public țintă precis – turiști români și străini cazați în Craiova și în jurul orașului
Distribuție în unități de cazare verificate – hoteluri, pensiuni și spații turistice
Expunere reală, offline, acolo unde turiștii caută informații
Proiect local, cu impact direct – prima ediție a fost prezentă în toate hotelurile mari ale Craiovei, iar reacțiile au fost extrem de pozitive.
Vezi fotografii din distribuția primei ediții aici: facebook.com/OlteniaStar
Tarife și avantaje
Companiile pot alege între două opțiuni de promovare:
Tarif spațiu publicitar pe Harta Craiovei – zonă mare: 980 lei + TVA
Tarif spațiu publicitar pe Harta Craiovei – zonă centrală: 1240 lei + TVA
Dimensiunea spațiului publicitar: 50 x 70 mm (1:1)
La minimum 2 spații achiziționate, compania își poate alege poziționarea pe hartă (în funcție de disponibilitate).
Pentru două spații achiziționate, se acordă reducere de 15%.
Se emite contract și factură fiscală, iar plata se face în maximum 3 zile de la semnarea contractului.
O oportunitate pentru brandurile locale
„Harta Craiovei pentru turiști” este mai mult decât un suport promoțional – este un instrument de vizibilitate urbană.
Fiecare exemplar devine o carte de vizită a orașului, care îi ghidează pe vizitatori spre restaurante, cafenele, magazine, clinici, servicii de transport, saloane sau obiective turistice locale.
Proiectul oferă firmelor din Craiova o șansă reală de a fi descoperite de turiști și de a contribui la o imagine unitară, modernă și primitoare a orașului.
Cum te înscrii
Termenul limită pentru înscrieri este 14 noiembrie 2025.
După această dată, macheta finală va fi trimisă în tipar, pentru a începe distribuția celor 30.000 de exemplare.
Pentru rezervarea spațiului publicitar sau pentru informații suplimentare, echipa Oltenia Star vă stă cu drag la dispoziție.
Email: office@olteniastar.ro
Website: facebook.com/OlteniaStar
Pune-ți afacerea pe Harta Craiovei – la propriu!
Profită de ultima șansă de a fi prezent în cel mai vizibil proiect de promovare locală dedicat turismului din Craiova!
Uncategorized
Samsung anunță o premieră mondială: o inovație care permite anticiparea episoadelor de leșin cu ajutorul Galaxy Watch
Un studiu realizat în colaborare cu Chung-Ang University Hospital validează utilizarea Galaxy Watch pentru detectarea timpurie a episoadelor de leșin, deschizând calea către sisteme de avertizare în timp real.
București – 7 mai 2026 – Samsung Electronics Co., Ltd. a anunțat astăzi că un studiu clinic realizat în colaborare cu Spitalul Universitar Chung-Ang Gwangmyeong din Coreea a validat cu succes capacitatea de a prezice sincopa vasovagală (VVS) cu o precizie ridicată, utilizând semnalele biologice obținute de la Galaxy Watch6.
Sincopa vasovagală apare atunci când ritmul cardiac și tensiunea arterială ale unei persoane scad brusc din cauza unor factori precum stresul excesiv, ducând la o pierdere temporară a cunoștinței. Deși leșinul în sine nu pune de obicei viața în pericol, căderile bruște pot provoca leziuni secundare grave, precum fracturi sau comoții cerebrale, ceea ce face ca predicția timpurie să fie extrem de importantă pentru prevenire.
„Aproximativ 30% dintre pacienții cu sincopă suferă traume din cauza căderilor, iar în cazuri extreme, între 4 și 9% suferă leziuni grave, cum ar fi fracturi sau hemoragii cerebrale”, a declarat profesorul Junhwan Cho de la Departamentul de Cardiologie al Spitalului Gwangmyeong al Universității Chung-Ang. „O avertizare timpurie oferită de această tehnologie ar putea oferi pacienților timp suficient pentru a se așeza într-o poziție sigură sau pentru a cere ajutor, ceea ce ar reduce dramatic incidența leziunilor secundare.”

Echipa de cercetare, condusă de profesorul Cho, a efectuat evaluări pe 132 de pacienți cu simptome suspecte de VVS în timpul testelor de leșin indus. Folosind un ceas Galaxy Watch echipat cu un senzor de fotopletismografie (PPG), echipa a analizat datele privind variabilitatea ritmului cardiac (HRV) ale ceasului cu ajutorul unui algoritm de AI. Modelul a prezis cu succes episoadele de leșin iminente cu până la cinci minute în avans, cu o precizie de 84,6%, la o sensibilitate semnificativă din punct de vedere clinic de 90% și o specificitate de 64%.
„Acest studiu este un exemplu al modului în care tehnologia purtabilă poate contribui la transformarea asistenței medicale dintr-un model conceput pentru «îngrijire post-tratament» într-un model de «îngrijire preventivă»”, a declarat Jongmin Choi, șeful grupului de cercetare și dezvoltare în domeniul sănătății, divizia Mobile eXperience (MX), Samsung Electronics. „Ne angajăm să promovăm inovația tehnologică care le permite utilizatorilor noștri să ducă o viață de zi cu zi mai sănătoasă.”
Rezultatele cercetării au fost publicate în volumul 7, numărul 4 al „European Heart Journal – Digital Health”, o revistă medicală de renume, și reprezintă primul studiu din lume care demonstrează cu succes potențialul unui ceas inteligent comercial de a oferi o predicție timpurie a sincopelor.
Samsung intenționează să îmbunătățească în continuare capacitățile de monitorizare a sănătății ale portofoliului său de dispozitive purtabile și să extindă colaborarea cu instituții medicale de renume. Prin aceste eforturi, compania își propune să devină lider în industria sănătății digitale și să accelereze implementarea soluțiilor personalizate de sănătate preventivă.
Uncategorized
Agenda GPeC SUMMIT 26 Mai 2026 este publicată: 16 speakeri, Conferință, Expo, Networking și content practic despre ce funcționează acum și ce urmează în E-Commerce & Digital Marketing
Cu o tradiție de 21 de ani, evenimentele GPeC sunt considerate cele mai importante evenimente de E-Commerce și Digital Marketing din regiune, reunind specialiști internaționali și români de top și furnizând participanților conținut practic și imediat aplicabil. Primul eveniment major al seriei de anul acesta este GPeC SUMMIT 26 Mai care se va desfășura la Teatrul Național București și va reuni peste 800 de participanți C-level din domeniu. Biletele de acces pornesc de la doar 109 euro/persoană și sunt disponibile pe site-ul GPeC: https://www.gpec.ro/gpec-summit-mai/
Principalele teme abordate în cadrul Conferinței GPeC SUMMIT 26 Mai
Organizatorii au pregătit o zi întreagă de conferință în care vor fi abordate unele dintre cele mai importante subiecte actuale, dar mai ales ce urmează în E-Commerce și Marketing Online:
- Care este secretul brand-urilor care domină în Social Media – Hrabren Lindfors(Content Creation Master)
- Acționabile de luat în calcul imediat în business, într-o lume invadată de AI – Valentin Radu(Omniconvert)
- Cum să îți crești afacerea, vânzând în marketplace-uri – Stejara Pircan(eMAG)
- Tipuri de fricțiune, identificarea și eliminarea lor pentru a crește rata de conversie – Michael Aagaard(CRO Consultant)
- Cum folosesc magazinele online AI-ul și cum se schimbă comportamentul consumatorilor – Andrei Pitiș(Genezio), Ionuț Vlăsceanu (Visa), Laura Țeposu (Libris), Mihai Vînătoru (DWF), Tudor Ciumara (Empria)
- Cifre și studii de piață actuale privind comerțul online – Cătălin Pațachia(Shopfully)
- Tool-uri de AI care ajută magazinele să își crească vânzările înțelegând mai bine clientul – Cristi Movilă(OptiComm.AI)
- Cum să folosești AI-ul în campaniile de Meta Ads – Lauren Petrullo(Digital Marketing Expert)
- Cum să identifici și să repari problemele din formularele de checkout care scad rata de conversie – Alun Lucas(CRO & UX Expert)
- Cum ne folosim de tehnologie pentru a sprijini umanitatea – Cornel Amariei(.lumen)
Agenda completă a evenimentului este publicată pe site-ul GPeC: https://www.gpec.ro/gpec-summit-mai/agenda/
GPeC Expo – locul furnizorilor de a-și prezenta serviciile în fața potențialilor clienți și un preț special pentru startup-uri
În paralel cu conferința GPeC SUMMIT 26 Mai, are loc GPeC Expo – locul ideal de Networking și oportunități de Business dintre furnizorii de servicii E-Commerce & Digital Marketing și afacerile online.
NOU: Începând cu această ediție, GPeC a dezvoltat un program dedicat start-up-urilor prin care le încurajează să participe ca expozanți cu un cost foarte mic (doar 499 euro, redus de la 1.999 euro).
Furnizorii își pot rezerva un spațiu expozițional de 4 sau de 6 mp, toate detaliile regăsindu-se pe site-ul GPeC în secțiunea GPeC Expo: https://www.gpec.ro/gpec-e-commerce-expo/
Termenul limită pentru rezervarea unui spațiu este 15 Mai 2026, iar locurile sunt limitate.
GPeC Networking Soirée
Seara de 26 Mai se va încheia cu un cocktail în cadrul GPeC Networking Soirée unde sunt așteptați peste 200 de participanți – elita industriei Digital. Evenimentul este exclusivist, bazat pe invitație nominală și pe biletele de tip Premium.
Înscrieri cu preț redus până pe 10 Mai
Până pe 10 Mai 2026 este valabilă oferta Priority Savings care asigură prețuri reduse pentru biletele de acces, acestea pornind de la doar 109 EUR + TVA/persoană pentru biletele de tip LITE.
Înscrierile la GPeC SUMMIT și toate detaliile despre eveniment sunt disponibile pe website-ul GPeC: https://www.gpec.ro/gpec-summit-mai/#inscriere
Uncategorized
Lansarea oficială a One UI 8.5 de la Samsung începe pe 6 mai
Samsung extinde lansarea One UI 8.5 la mai multe dispozitive, aducând cele mai noi funcții Galaxy AI în întregul ecosistem Samsung Galaxy. Actualizarea se concentrează pe îmbunătățirea comunicării și a experiențelor creative pe telefoanele mobile și tabletele Galaxy, inclusiv seria Galaxy S25, Galaxy S25 FE, seria Galaxy S24, Galaxy S24 FE, Galaxy Z Fold7 și Galaxy Z Flip7, Galaxy Z Fold6 și Galaxy Z Flip6, seria Galaxy Tab S11 și seria Galaxy Tab S10.
One UI 8.5 va începe să fie lansat în Coreea începând cu 6 mai, urmând ca alte regiuni să fie incluse ulterior.
-
Administrație localăacum 8 aniConsiliul Judeţean Argeş, pe primul loc la… salarii
-
Evenimentacum 2 aniCel mai mare secret al Mafiei din adevarata „mafie a gunoaielor din Prahova” va fi deconspirat, luni, 04.12.2023, orele 13.00/Politisti corupti cu functie de conducere din MAI si I.P.J. Prahova – complici la santajele gruparii de criminalitate economico-financiar organizata pe care o acopera in acest judet/DOCUMENTE SI INREGISTRARI AUDIO – IN EXCXLUSIVITATE – Ziarul Incisiv de Prahova
-
Afaceriacum 8 aniStilul traditional se pastreaza cu un semineu pe lemne
-
Turismacum 4 aniCazare la hotel cu piscină în Călimăneşti-Căciulata
-
Afaceriacum 8 aniTot ce trebuie sa stii despre cum se poarta o camasa
-
Afaceriacum 8 aniLenjerii de pat confortabile si moderne de la Karo Boutique
-
Evenimentacum 7 aniMAI “crapa” de deontologie profesionala/Seful IPJ Gorj- sex in masina cu amanta/Inregistrari audio si stenograme incendiare (I)
-
Evenimentacum 2 aniMai poti sa respecti un grad de chestor, cand vezi ca un necunoscut e facut chestor, la 34 ani? – Ziarul Incisiv de Prahova

