Connect with us

Turism

5 sfaturi legate de cazare şi de modul de planificare pentru o vacanţă de neuitat

Publicat

pe

Hotel Marea Neagra

Vacanţele sunt foarte importante pentru tine şi pentru persoanele care te însoţesc. Poţi alege să faci o vacanţa de cuplu, romantică şi intimă, sau o vacanţă alături de cei mai buni prieteni. Astfel, o să te bucuri de mişcare, de drumeţii, de aer curat şi relaxare. Există anumite elemente de care trebuie să ţii cont atunci când planifici o vacanţă personală. Iată cele mai importante 5 sfaturi legate de cazare sau de modurile în care faci planificarea vacanţei tale:

Cazarea pe care o alegi trebuie să aibă o amplasare bună şi să ofere o privelişte frumoasă

Cazarea este una dintre cele mai importante pentru a avea o vacanţa de neuitat. Trebuie să alegi o locaţie bună, camere frumoase şi alte elemente care te vor ajuta să ai confort pe toată perioada şederii. Pentru cazare hotel Marea Neagra Sinaia trebuie să faci rezervare folosind informaţiile din site-ul oficial, Hotelmareaneagra.ro. Hotelul este amplasat foarte bine, facilitându-ţi accesul la principalele obiective turistice din oraş. O să poţi vizita Castelul Peleş la doar câteva minute de mers pe jos. Plimbarea o să fie uşor de făcut şi o să poţi să mergi la Mănăstirea Sinaia şi la alte locuri speciale din cadrul oraşului, ori pe munte, în traseele montane specifice. Cazarea îţi oferă o privelişte frumoasă şi camere cu balcon.

Cazarea trebuie să aibă camere frumoase, să aibă facilităţile importante pentru tine

Cazarea pe care o alegi trebuie să aibă camere frumoase, cu detalii interesante şi cu facilităţi. Astfel, poţi cere informaţii legate de aerul condiţionat, de elementele de cosmetică sau îngrijire oferite, ori alte aspecte care te interesează. Hotelul Marea Neagră este perfect pentru tine şi partenerul/a ta, ori pentru familia ta şi prietenii care te însoţesc în această vacanţă.

Cazarea trebuie să fie perfectă ca distanţa faţa de obiectivele turistice pe care vrei să le vezi

Alege cazarea care să fie la o distanţă perfectă faţă de obiectivele turistice pe care doreşti să le vezi. Astfel, o să ai timp să faci toate activităţile pe care ţi le doreşti şi o să te bucuri de un concediu plin, relaxant şi frumos.

Este bine să planifici vacanţa din timp şi să ţii cont de dorinţele tuturor persoanelor care te însoţesc

Atunci când vacanţa pe care o planifici esste realizată alături de alte persoane, este important să ţii cont de dorinţele şi nevoile acestora. Astfel, sfatul important este să planifici vacanţa ta din timp şi să ştii care sunt elementele principale care sunt necesare pentru a avea un concediu frumos pentru fiecare memebru al grupului.

Poţi îmbina drumeţiile, mişcarea şi vizitarea unui castel sau a unui muzeu, alături de restaurante bune cu mâncare savuroasă

Un alt sfat important în ceea ce priveşte organizarea unei vacanţe frumoase, este cel legat de îmbinarea mai multor tipuri de activităţi. Astfel, este bine să combini mişcarea, drumeţiile sau traseele montane cu vizitarea obiectivelor din cadrul locaţiei şi cu mâncarea bună, de calitate. Restaurantele cu specificul locului sunt recomandate pentru a te bucura de preparate deosebite.

Ne apropiem cu pași repezi de sărbătorile Pascale iar multi își îndreaptă atenția spre o evadare din oraș către munte. Doritorii pot gasi interesante oferte paste 2022 în Sinaia.

Citeste in continuare
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Turism

Horetim a devenit membră în Corps Touristique Austria și va promova Timișoara și proiectul Banat Regiune Gastronomică Europeană 2028 la Viena

Publicat

pe

De

Horetim a devenit membră în Corps Touristique Austria, asociație care organizează anual cel mai mare eveniment de socializare și networking al industriei turismului din Austria.

În calitate de nou membru, organizația va prezenta destinația Timișoara/Timiș și proiectul Banat Regiune Gastronomică Europeană 2028 în fața a 300 de invitați, printre care oameni de presă, reprezentanți ai birourilor turistice naționale din mai multe țări europene, precum și reprezentanți ai unor agenții de turism și turoperatori.

Corps Touristique Austria reunește organizațiile naționale oficiale de turism și reprezentanțele turistice ale numeroaselor țări active în Austria. Asociația promovează schimbul profesional de experiență, colaborarea în cadrul industriei turismului și dialogul dintre turism, mass-media și mediul economic.

Summer Lounge, organizat de Corps Touristique Austria, a ajuns la cea de-a 17-a ediție și reunește anual peste 300 de invitați din rândul tour-operatorilor, agențiilor de turism și presei. Evenimentul este dedicat profesioniștilor din vânzări și turism din Austria și are loc într-un local din Viena situat pe malul Canalului Dunării. Participarea este gratuită pentru invitați, evenimentul fiind finanțat de oficii naționale de turism partenere, sponsori și parteneri din industria turismului.

„În cadrul acestui eveniment, vom organiza o degustare de produse gastronomice locale, menită să promoveze destinația Timișoara și proiectul Banat Regiune Gastronomică Europeană 2028. Pentru a oferi o experiență autentică și completă, considerăm că berea Timișoreana este partenerul firesc pentru această inițiativă. Alegerea brandului Timișoreana nu este deloc întâmplătoare, ci se bazează pe o poveste extraordinară și pe o conexiune istorică profundă cu piața austriacă”, a declarat Corina Macri, președintele Horetim.

Potrivit informațiilor prezentate, Fabrica de Bere Timișoreana, atestată în anul 1718 și descrisă ca fiind prima de pe teritoriul actual al României, a fost înființată la inițiativa autorităților austriece, sub administrația habsburgică a Prințului Eugen de Savoia. Conform sursei, această moștenire comună reprezintă o legătură istorică cu publicul din Viena.

Sursa: StiriCompanii.ro

Citeste in continuare

Turism

Pizzeria IZA – Gust autentic, ingrediente de calitate și livrare rapidă de pizza în Sectorul 4, Sectorul 5 și Sectorul 3

Publicat

pe

De

Într-un oraș în care oferta de pizza este din ce în ce mai diversificată, alegerea unei pizzerii care să ofere atât gust autentic, cât și ingrediente de calitate și livrare rapidă poate fi o provocare. Pentru mii de clienți din București, răspunsul este simplu: Pizzeria IZA.

Cu o experiență construită în jurul pasiunii pentru pizza și a respectului pentru clienți, Pizzeria IZA a devenit una dintre cele mai apreciate opțiuni pentru livrare pizza în Sectorul 4, livrare pizza în Sectorul 5 și în numeroase zone din Sectorul 3.

PIZZA PREPARATĂ DIN INGREDIENTE ATENT SELECȚIONATE

O pizza cu adevărat bună începe întotdeauna cu ingredientele. De aceea, la Pizzeria IZA se acordă o atenție deosebită fiecărui ingredient folosit în prepararea produselor.

Blatul este pregătit astfel încât să ofere echilibrul perfect între textură și gust, sosurile sunt atent alese, iar toppingurile sunt combinate pentru a crea rețete care să satisfacă atât iubitorii de pizza clasică, cât și pe cei care caută combinații mai îndrăznețe.

Fiecare comandă este pregătită proaspăt, iar acest lucru se simte încă de la prima felie.

SORTIMENTE APRECIATE DE CLIENȚI

Pizza Margherita, Pizza Prosciutto Funghi, Pizza Quattro Formaggi, Pizza Quattro Stagioni, Pizza Capriciosa, Pizza Carbonara, Pizza Carnivora, Pizza Suprema, Pizza Tonno, Pizza Rustica, Pizza Pepperoni, Pizza Vegetariană, Pizza Mexicana, Pizza Diavola, Pizza Dracula, Pizza Inferno, Pizza Hot Honey, Pizza Hot Honey Jalapeno, Pizza IZA, Pizza Anca și Pizza Bambino.

OFERTE PIZZA AVANTAJOASE PENTRU ÎNTREAGA FAMILIE

Pe lângă varietatea produselor, Pizzeria IZA este cunoscută și pentru ofertele sale atractive. Promoțiile disponibile permit economii importante fără a face compromisuri în ceea ce privește calitatea produselor.

LIVRARE PIZZA SECTOR 4

Zone deservite: Berceni, Piața Sudului, Constantin Brâncoveanu, Olteniței, Eroii Revoluției, Giurgiului, Progresul, Pieptănari, Viilor, Luica, Toporași, Ferentari, Sălaj și Tunsu Petre.

LIVRARE PIZZA SECTOR 5

Zone deservite: Rahova, Calea Rahovei, Mihail Sebastian, Mărgeanului, 13 Septembrie, Panduri, Uranus, Dealul Spirii, Drumul Sării, Antiaeriană și Cotroceni.

LIVRARE PIZZA SECTOR 3

Zone deservite: Dristor, Baba Novac, Nerva Traian, Octavian Goga, Energeticienilor, Vitan, Vitan-Bârzești și Calea Vitan Foișorului.

DE CE ALEG CLIENȚII PIZZERIA IZA?

• Ingrediente proaspete și atent selecționate
• Sortimente variate pentru toate preferințele
• Rețete clasice și speciale
• Pizza preparată la comandă
• Oferte avantajoase pentru grupuri și familii
• Livrare rapidă în Sectorul 4, Sectorul 5 și Sectorul 3
• Raport excelent între preț și calitate

Pizzeria IZA – pizza pe gustul tău, livrată rapid în Sectorul 4, Sectorul 5 și Sectorul 3.

(Publicitate)

Citeste in continuare

Turism

Banat, regiune gastronomică europeană, acum și la Berlin

Publicat

pe

De

Noua conexiune aeriană directă dintre Berlin și Timișoara, operată de Wizz Air, marchează un pas important în consolidarea legăturilor dintre Banat și spațiul germanic. Lansarea rutei a fost celebrată printr-un amplu eveniment de promovare organizat la Berlin de Consiliul Județean Timiș, în parteneriat cu Aeroportul Internațional Timișoara, Aeroportul Berlin, Wizz Air și Ambasada României în Republica Federală Germania, la inițiativa HORETIM. Evenimentul a avut ca principal obiectiv promovarea județului Timiș și a regiunii Banat ca destinație europeană atractivă pentru investiții, turism, educație și cultură.

Noua rută aeriană reprezintă mai mult decât o simplă conexiune de transport. Aceasta deschide noi oportunități de colaborare economică, facilitează schimburile culturale și academice și contribuie la creșterea vizibilității internaționale a județului Timiș. Totodată, cursa directă creează premise importante pentru dezvoltarea turismului și atragerea unui număr tot mai mare de vizitatori interesați de patrimoniul multicultural și oferta autentică a Banatului.

„Pentru noi, această conexiune directă cu Berlinul reprezintă o oportunitate importantă de a poziționa Banatul mai vizibil pe harta europeană a turismului și a investițiilor. Ne dorim să valorificăm potențialul regiunii și să construim punți durabile între comunitățile și mediile de afaceri din România și Germania”, a declarat Corina Macri, Președinte HORETIM și Vicepreședinte FPIOR. 

Evenimentul, găzduit la Ambasada României din Berlin, a reunit aproximativ 140 de invitați din Germania- reprezentanți ai mediului politic și diplomatic, jurnaliști, membri ai Asociației de Turism din Germania, reprezentanți ai comunității șvabilor și ai diasporei românești. Programul a evidențiat punctele forte ale județului Timiș: mediul de afaceri dinamic, infrastructura modernă, viața culturală efervescentă și diversitatea experiențelor turistice.

Concept de promovare integrat: business, urban, cultură, gastronomie

  • Business: doi tineri antreprenori, unul german și unul român, au prezentat o afacere de succes dezvoltată împreună la Timișoara- un exemplu concret de colaborare transfrontalieră.
  • Urban style: doi tineri din industria ospitalității au conturat experiența de city break în Timiș- de la artă și divertisment, la trasee turistice și viață de noapte.
  • Cultură: un solist al Operei din Timișoara a prezentat oferta celor trei teatre (român, maghiar, german), a Operei Naționale și a Filarmonicii, momentul fiind ilustrat prin interpretarea live a unei arii de operetă.
  • Gastronomie: influencerul culinar Laura Laurențiu a susținut un moment de live cooking și a pregătit gomboți cu cireșe, în cadrul prezentării „Banat- regiune gastronomică europeană 2028”, însoțită de un bufet autentic bănățean, vinuri locale și bere artizanală din Timiș.

Interesul generat de noua destinație s-a concretizat deja prin vizita a opt jurnaliști germani care vor descoperi, în acest weekend, Timișoara și județul Timiș. Wizz Air a asigurat transportul aerian, iar HORETIM, împreună cu Visit Timiș, au pregătit un program de tip city break dedicat promovării regiunii Banat.

În plus, în săptămâna premergătoare lansării rutei, Timișul a beneficiat de o campanie de promovare desfășurată timp de șapte zile la Radio Spree Berlin. În urma campaniei, doi tineri germani au câștigat o vizită în Timiș, călătorind cu primul zbor Berlin – Timișoara, dus-întors.

„Rezultatele acestei inițiative arată cât de importantă este colaborarea dintre autorități, mediul privat și industria ospitalității în promovarea unei destinații. Prin astfel de parteneriate, putem construi o imagine coerentă și atractivă a Banatului și putem aduce regiunea mai aproape de publicul european”, a mai adăugat Corina Macri.

Acest proiect face parte din strategia amplă de promovare europeană a județului Timiș și a regiunii Banat, dezvoltată printr-un parteneriat solid între autorități și mediul privat. Prin colaborarea dintre Consiliul Județean Timiș și mediul de afaceri local, regiunea își consolidează poziția pe harta europeană și își întărește conexiunile cu spațiul germanic, unul dintre cele mai importante centre economice și turistice ale Europei.

Despre HORETIM

HORETIM este organizația reprezentativă a industriei ospitalității din județul Timiș, cu un rol activ în susținerea, dezvoltarea și promovarea sectorului HoReCa la nivel regional și național. Reunește operatori din domeniul hotelier, al restaurantelor, cafenelelor și serviciilor turistice, contribuind la consolidarea unui sector competitiv și la promovarea județului Timiș ca destinație atractivă pentru turism și investiții. HORETIM este membră a Federației Patronatelor din Industria Ospitalității din România (FPIOR) și reprezentantă a IMM România în Timiș, fiind o organizație matură și implicată, partener al autorităților locale în promovarea imaginii Banatului peste hotare.

Despre FPIOR

Federația Patronatelor din Industria Ospitalității din România (FPIOR) este organizația patronală reprezentativă la nivel național pentru sectorul HoReCa. Prin inițiative de colaborare, dialog instituțional și implicare constantă în relația cu autoritățile și mediul economic, FPIOR promovează interesele industriei și contribuie la dezvoltarea sustenabilă a ecosistemului ospitalității.

Articolul apare prima dată în stiritimis.ro

Citeste in continuare

Parteneri

Ultimile stiri locale

Uncategorized5 ore inainte

De ce companiile care planifică strategic prezența online obțin rezultate mai bune

Succesul online nu apare întâmplător. În majoritatea cazurilor, companiile care obțin rezultate constante sunt cele care construiesc o strategie coerentă...

Uncategorized19 ore inainte

Humana People to People România deschide un nou magazin, în Arad

Arad, 17.07.2026 Humana People to People România își extinde rețeaua de retail prin deschiderea unui nou magazin de articole vestimentare...

Uncategorized21 de ore inainte

Samsung introduce tehnologia Flex Titanium pentru a îmbunătăți ecranele pliabile

Concepută pe baza inovației complete a Samsung în domeniul dispozitivelor pliabile, noua tehnologie de afișare îmbunătățește durabilitatea și reduce vizibilitatea...

Uncategorized2 zile inainte

MAREA DESCHIDERE NIBIRU, azi 16 IULIE! Delia, Puya și Mario, focuri de artificii și spectacol aviatic în prima seară

Nibiru își deschide porțile la Costinești. Noua destinație de divertisment de pe litoral promite spectacole impresionante, concerte și experiențe unice...

Sport2 zile inainte

România își reconfirmă statutul de lider al padbolului mondial: Campioni Internaționali, Vicecampioni Internaționali și MVP-ul turneului

După cele 4 zile de meciuri spectaculoase, adversari de top și emoții trăite la intensitate maximă, delegația României s-a întors...

Uncategorized2 zile inainte

Wegovy devine primul tratament oral GLP-1 aprobat în UE pentru managementul greutății

Pentru persoanele care trăiesc cu obezitate sau suprapondere și care au nevoie de tratament medicamentos, apare o nouă opțiune în...

Uncategorized2 zile inainte

Samsung prezintă noul SSD 990, cu performanțe de top și eficiență energetică îmbunătățită

SSD-ul Samsung 990 oferă performanțe robuste, cu o viteză de citire secvențială de până la 7.250 MB/s și o eficiență energetică...

Uncategorized3 zile inainte

HONOR Magic V6: construit pentru a fi folosit, proiectat să reziste

Un design ultra-subțire, materiale avansate și un scenariu extrem care pune în valoare durabilitatea noului flagship pliabil HONOR București, 15...

Afaceri3 zile inainte

Aplicația North Bucharest accelerează digitalizarea pieței rezidențiale | Numărul utilizatorilor a crescut cu 42% într-o singură lună

(Advertorial) Inteligența artificială redefinește modul în care românii caută și aleg o locuință, iar aplicația North Bucharest, dezvoltată de North Bucharest Investments,...

Uncategorized4 zile inainte

Consumatorii au trimis cu 40% mai multe cereri de negociere cu băncile și IFN-urile în cadrul CSALB. Ce au solicitat?

14 iulie, București. În prima jumătate a acestui an consumatorii au trimis un număr record de cereri de negociere cu...

Afaceri5 zile inainte

D’Olive a organizat un eveniment în Piața Unirii din Cluj-Napoca

Peste 1.000 de persoane au participat la un eveniment organizat de D’Olive în Piața Unirii din Cluj-Napoca, conform unui comunicat...

Uncategorizedo săptămână inainte

Samsung Climate Solutions deschide la Schiphol, Amsterdam, cel mai mare centru de training din Europa

Bucharest, România – 10 iulie 2026 – Samsung Climate Solutions anunță inaugurarea unui nou centru de training de ultimă generație în Amsterdam....

Uncategorizedo săptămână inainte

HONOR Magic V6 și HONOR Watch 6 au transformat o lansare de tehnologie într-o experiență inspirată de artă, la Art Safari București

București, 10 iulie 2026 – La Art Safari, tehnologia a intrat pe teritoriul artei. HONOR a lansat în România noile...

Uncategorizedo săptămână inainte

ELKO Romania aduce in atentia pietei locale noul display LG MAGNIT Micro LED pentru spatii comerciale premium

Noua solutie LG MAGNIT Micro LED ofera imagini de inalta definitie, instalare simplificata si fiabilitate operationala sporita pentru proiecte B2B...

Uncategorizedo săptămână inainte

Roborock lansează noua gamă de roboți de tuns gazonul

Noile modele RockNeo Q1, RockMow S1, RockMow Z1 și RockMow Z1 LiDAR aduc navigație inteligentă, cartografiere asistată de AI și...

Uncategorizedo săptămână inainte

O iubire construită pe crestele munților. Filmul „Hoinari prin Munți” ajunge la Craiova, pe 11 iulie

Publicul din Craiova are ocazia să descopere una dintre cele mai inspiraționale povești despre munte, iubire și libertate. Documentarul „Hoinari...

Știrile Săptămânii