Connect with us

Uncategorized

Acoperișul fălțuit – ce este și care sunt pașii de montare a acestuia?

Publicat

pe

Când vine vorba de acoperișuri, auzim mereu tot felul de tipuri și modele, precum și numeroase forme și materiale utilizate pentru realizarea acestora. De multe ori termenii utilizați ne pot induce în eroare, ei fiind de tipul: acoperiș tip fluture, acoperiș cu o apa sau acoperiș tip pantă concavă. Aceste forme sunt, în general, dictate de modul în care a fost proiectată casa, și nu ar trebui să ne inducă în eroare sau să ne creeze probleme.

Ce trebuie să avem în vedere totuși, sunt materialele din care se realizează acest acoperiș. Aici alegerea ne aparține mereu, indiferent dacă suntem sau nu ghidați de un specialist. Astfel, de cele mai multe ori opțiunile din care putem alege sunt: țigla metalică, țigla ceramică sau din beton, placa ondulată, șindrila bituminoasă, dar și subiectul discuției noastre – tabla fălțuită. Haideți să aflăm împreună care sunt avantajele aduse de un acoperis tabla faltuita și de ce acesta este ales de tot mai mulți oameni astăzi!

Ce este cu adevărat un acoperiș realizat din tablă fălțuită?

Un acoperiș tablă fălțuită este de fapt orice tip de acoperiș la realizarea căruia a fost folosit acest tip de tablă fălțuită. Acest tip de tablă se află în topurile celor mai durabile materiale atunci când vine vorba de realizarea unor acoperișuri. Aceasta este deseori aleasă în construcțiile moderne, ea dând acoperișului un aspect simplu și frumos, timp în care are capacitatea de a proteja casa pentru o perioadă îndelungată.

Tabla fălțuită este obținută prin procesul de fălțuire. În alte cuvinte, materialul inițial este o placă simplă realizată din diverse aliaje metalice, care, în urma procesului amintit duce la obținerea unor margini care ajută la montarea ușoară. Această montare este uneori asemănată montării parchetului, acesta fiind unul din motivele pentru care un acoperiș tablă fălțuită este foarte îndrăgit și ușor de montat.

Care sunt pașii de montare ai unui astfel de acoperiș?

De multe ori, oamenii își doresc să cunoască procesul de montare a acoperișului, fie din cauză că vor să fie activ implicați în lucrarea casei sau pentru că vor să fie doar informați și pregătiți în cazul în care apar probleme sau desprinderi ale plăcilor în timp. În cazul tablei fălțuite, pașii pe care trebuie să îi avem în vedere sunt următorii:

  • Calculul suprafeței de material de care avem nevoie
  • Curățarea suprafețelor pe care se va monta materialul ales
  • Montarea/ aplicarea unei folii care va permite umezelii să iasă din casă
  • Aplicarea cadrului de lemn peste folia deja amintită
  • Îmbinarea plăcilor de tablă cu ajutorul clipsurilor special realizate.

Aceștia sunt pașii de montare a oricărui tip de acoperiș, cel ce diferă mereu este ultimul, acesta fiind schimbat în funcție de tipul materialului ales și de modul în care plăcile folosite se îmbină între ele.

La cine pot apela dacă îmi doresc montarea unui acoperiș fălțuit?

Dacă sunteți în căutarea unei echipe de specialiști care să vă ajute în realizarea unui acoperiș durabil, vă recomandăm să îi aveți în vedere și pe cei de la Acopero. La aceștia veți găsi atât tabla fălțuită amintită, dar și tabla dublu faltuita, materiale cu ajutorul cărora puteți să realizați un acoperiș cu adevărat rezistent. Pentru a afla mai multe detalii despre materialele oferite, dar și despre activitatea în general a celor de la Acopero, vă invităm să accesați acopero.ro.

Date de contact:

Telefon: +40 749266014

E-mail: office@acopero.ro

Adresa: Bucuresti, Sector 3 Str. Eterului nr. 48

 

Citeste in continuare
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Uncategorized

Brother Romania acorda premiile „Life on Land” 2026

Publicat

pe

De

  • Absolventii programelor de master FIFIM – USAMV Bucuresti sunt invitati sa se inscrie in competitie, conform regulamentului.
  • Cele 2 programe eligibile sunt ”Ingineria si Protectia Mediului in Spatiul Rural” si „Managementul Investitiilor de Ecosisteme”.

Bucuresti, 17 June 2026 – Brother Romania continua initiativa „Life on Land”, prin care sustine formarea noii generatii de specialisti in protectia mediului si acorda premii pentru lucrari de disertatie cu relevanta practica, originalitate si potential de aplicare in domeniul utilizarii durabile a resurselor naturale.

Competitia se adreseaza absolventilor Facultatii de Imbunatatiri Funciare si Ingineria Mediului din cadrul USAMV Bucuresti, de la programele de master „Ingineria si Protectia Mediului in Spatiul Rural” si „Managementul Investitiilor de Ecosisteme”. Prin aceasta initiativa, Brother Romania isi propune sa evidentieze proiecte academice care pot contribui la solutii concrete pentru comunitati, spatii rurale, ecosisteme si resurse naturale.

”Pentru Brother Romania, sustinerea educatiei pentru mediu este o investitie in ideile care pot avea impact real dincolo de mediul academic. Prin premiile «Life on Land», ne dorim sa incurajam absolventii care propun solutii aplicate, responsabile si relevante pentru protejarea ecosistemelor si utilizarea durabila a resurselor naturale”, declara Simona Tandarica, Country Manager Brother Romania.

Premiile „Life on Land” vor fi acordate pentru cele mai bune lucrari de disertatie inscrise in competitie, pe baza criteriilor prevazute in regulament. Evaluarea va urmari calitatea cercetarii, aplicabilitatea practica, originalitatea solutiilor propuse, coerenta prezentarii si relevanta temei pentru protectia mediului si dezvoltarea durabila.

„Parteneriatul cu Brother Romania este un exemplu valoros de implicare a mediului privat in sustinerea educatiei si a performantei academice. Pentru absolventii nostri, premiile «Life on Land» reprezinta nu doar o recunoastere a muncii depuse in elaborarea lucrarilor de disertatie, ci si o incurajare de a transforma cercetarea universitara in solutii aplicate pentru protectia mediului, managementul ecosistemelor si dezvoltarea durabila a spatiului rural. Ne bucuram ca, prin aceasta initiativa, sunt sustinute proiecte care pot contribui concret la o relatie mai responsabila intre comunitati, resurse naturale si mediu. Durabilitatea parteneriatului nostru are ca rezultat stimularea calitatii pregatirii absolventilor absolventilor nostri de master”, a declarat conf. univ. dr. Augustina Sandina Tronac, Decan, Facultatea de Imbunatatiri Funciare si Ingineria Mediului – USAMV Bucuresti.

Absolventii eligibili sunt invitati sa se inscrie conform regulamentului concursului, prin transmiterea documentelor solicitate de facultate. Dosarul de inscriere include, conform metodologiei, formularul de inscriere, CV-ul candidatului si lucrarea de disertatie. Detaliile privind calendarul, criteriile de selectie si etapele de evaluare sunt disponibile la link-ul https://fifim.ro/wp-content/uploads/2026/06/2-Metodologie-concurs-lucrari-disertatie-FIFIM-BROTHER-iunie-2026-1.pdf si in cadrul facultatii FIFIM – USAMV Bucuresti.

Programul „Ingineria si Protectia Mediului in Spatiul Rural” pregateste specialisti in evaluarea conditiilor de mediu, reabilitarea terenurilor degradate, evaluarea impactului asupra mediului si dezvoltarea de tehnologii pentru ingineria si protectia mediului in spatiul rural.

Programul „Managementul Investitiilor de Ecosisteme” dezvolta competente la intersectia dintre inginerie, management si utilizarea responsabila a resurselor naturale, cu accent pe fundamentarea proiectelor in spiritul dezvoltarii durabile.

Initiativa „Life on Land” reflecta angajamentul Brother pentru sustenabilitate si educatie, prin sprijinirea tinerilor care propun solutii pentru protejarea mediului si pentru gestionarea responsabila a resurselor naturale.

Pentru mai multe informatii despre premiile Life on Land 2025 si despre implicarea Brother Romania in programe de sustenabilitate, accesati paginile de Linkedin si Facebook ale Brother Romania.

Citeste in continuare

Uncategorized

HONOR pregătește lansarea lui Watch 6: autonomie de până la 35 de zile

Publicat

pe

De

Design elegant inspirat de motorsport, 122 de moduri sportive și funcții avansate de monitorizare a sănătății, pentru un stil de viață activ.

București, 17 iunie 2026 – HONOR se pregătește să aducă în România noul HONOR Watch 6, un smartwatch conceput pentru utilizatorii care își doresc să își monitorizeze mai eficient activitatea fizică și starea de sănătate. Cu autonomie de până la 35 de zile, 122 de moduri sportive și funcții inteligente dedicate unui stil de viață activ, HONOR Watch 6 îmbină designul inspirat de motorsport cu tehnologii avansate pentru sport și sănătate.

Design elegant și atenție la detalii

HONOR Watch 6 adoptă un design inspirat din cockpit-ul mașinilor de curse și preia elemente vizuale specifice prizelor de aer de înaltă performanță, pentru un aspect tehnologic puternic și dinamic.  Dispozitivul cântărește doar 41 de grame, iar carcasa este realizată din aliaj de aluminiu reciclabil, ceea ce îi oferă un nivel ridicat de confort și rezistență în utilizarea de zi cu zi.

Liniile atent conturate evidențiază profilul tridimensional al carcasei și completează designul contemporan al acestui smartwatch inspirat din estetica motorsportului. În plus, procesul atent de sablare și finisare conferă o textură premium și o senzație rafinată la atingere.

Prin combinația dintre designul inspirat de motorsport și atenția acordată detaliilor, HONOR Watch 6 îmbină funcționalitatea cu eleganța și se adresează utilizatorilor care apreciază atât performanța, cât și designul.

122 de moduri sportive și autonomie de până la 35 de zile

Cu 122 de moduri sportive, HONOR Watch 6 oferă monitorizare complexă pentru o gamă variată de activități și aduce informații detaliate direct la încheietura mâinii. Printre cele mai avansate funcții se numără modurile dedicate pentru alergare montană, badminton și fotbal.

Pentru utilizarea în orice condiții, ecranul beneficiază de control tactil optimizat pentru mâinile ude, permițând operarea dispozitivului chiar și în timpul ploii.

Certificarea IP69 pentru rezistență la apă și praf completează experiența de utilizare în aer liber. În plus, bateria generoasă de 980 mAh oferă o autonomie de până la 35 de zile, transformând HONOR Watch 6 într-un partener de încredere pentru antrenamente, drumeții și aventuri de lungă durată.

Monitorizare inteligentă și completă a sănătății

HONOR Watch 6 integrează funcțiile avansate de monitorizare a sănătății și oferă utilizatorilor informații despre ritmul cardiac, nivelul oxigenului din sânge,  stres și calitatea somnului.

Dispozitivul oferă, de asemenea, informații privind tendințele tensiunii arteriale prin intermediul unui sistem de monitorizare care funcționează automat în fundal, fără intervenția utilizatorului.

Funcții inteligente pentru activitățile de zi cu zi

HONOR Watch 6 aduce o serie de funcții inteligente concepute pentru a face mai simplă utilizarea de zi cu zi.

Ecranul atinge o luminozitate maximă de 3.000 niți, asigurând o vizibilitate excelentă chiar și în lumina directă a soarelui.

Pentru o gestionare mai eficientă a notificărilor, dispozitivul permite conectarea simultană la două telefoane și centralizează informațiile primite de la ambele.

Controlul hands-free se realizează prin simple mișcări ale încheieturii, permițând utilizatorilor să oprească alarmele, să răspundă la apeluri sau să schimbe melodiile fără a atinge ecranul.

Experiența este completată de integrarea NFC avansată, compatibilă cu cardurile Mastercard și VISA, care permite efectuarea plăților rapide și sigure direct de la încheietura mâinii.

HONOR Watch 6 va fi disponibil în România începând cu luna iulie

Informațiile privind prețul și beneficiile dedicate perioadei de lansare vor fi anunțate în curând. Urmăriți canalele oficiale HONOR pentru a descoperi toate detaliile despre noul smartwatch cu ADN de motorsport: HONOR Watch 6.

Citeste in continuare

Uncategorized

Avantajele certificării ISO, un impact real asupra organizațiilor și performanței

Publicat

pe

De

În mediul de afaceri actual, certificările ISO nu mai sunt percepute doar ca un element formal sau administrativ, ci ca o confirmare externă a modului în care o organizație își gestionează procesele. Avantajele certificării ISO derivă tocmai din această validare independentă, care demonstrează că un sistem de management este implementat, controlat și îmbunătățit în mod constant.

Certificarea ISO nu evaluează doar rezultate finale, ci modul în care sunt obținute aceste rezultate. Din această perspectivă, organizațiile certificate sunt văzute ca având un nivel mai ridicat de disciplină operațională, transparență și predictibilitate.

Creșterea credibilității și încrederii în piață

Unul dintre cele mai vizibile efecte ale certificării ISO este creșterea credibilității în relația cu partenerii de afaceri și clienții. În multe industrii, existența unui certificat ISO funcționează ca un filtru de selecție inițială, reducând riscul perceput de colaborare.

Această credibilitate nu este doar declarativă. Ea se bazează pe faptul că organizația a fost evaluată de un organism independent și a demonstrat conformitatea cu un set de cerințe internaționale. Din acest motiv, certificarea devine un instrument de consolidare a încrederii, mai ales în relațiile B2B sau în contractele cu cerințe stricte de conformitate.

Eficientizarea proceselor interne și reducerea variațiilor operaționale

Un efect important, adesea subestimat, al certificării ISO este standardizarea proceselor interne. Implementarea unui sistem de management conform standardelor ISO obligă organizațiile să definească clar fluxurile de lucru, responsabilitățile și indicatorii de performanță.

Acest lucru reduce variațiile necontrolate în execuția proceselor și duce la o funcționare mai coerentă a organizației. Studiile și analizele din domeniu arată că sistemele ISO contribuie la creșterea consistenței serviciilor și la îmbunătățirea capacității de control al riscurilor operaționale.

În practică, această structurare se traduce prin mai puține erori, o mai bună utilizare a resurselor și o capacitate crescută de a identifica rapid problemele înainte ca acestea să devină critice.

Accesul la piețe și oportunități comerciale extinse

Unul dintre avantajele certificării ISO este accesul facilitat la piețe noi. În multe cazuri, certificarea este o condiție explicită pentru participarea la licitații publice sau pentru colaborarea cu organizații mari, inclusiv corporații internaționale.

Pentru companiile mici și mijlocii, acest aspect este esențial, deoarece certificarea devine un instrument de intrare în lanțuri de furnizare mai complexe. De asemenea, numeroase organizații solicită certificări ISO ca parte a procesului de selecție a furnizorilor, ceea ce transformă certificarea într-un criteriu de eligibilitate, nu doar de diferențiere.

Gestionarea mai eficientă a riscurilor organizaționale

Implementarea unui sistem ISO presupune identificarea și evaluarea sistematică a riscurilor asociate proceselor interne. Acest lucru permite organizațiilor să treacă de la un model reactiv, în care problemele sunt rezolvate după apariție, la un model preventiv, în care riscurile sunt anticipate și controlate.

În practică, acest tip de abordare reduce semnificativ probabilitatea incidentelor operaționale, a neconformităților sau a pierderilor financiare generate de procese necontrolate. În plus, organizațiile devin mai reziliente în fața schimbărilor de piață sau a presiunilor externe.

Îmbunătățirea culturii organizaționale și a responsabilității interne

Un efect mai puțin vizibil, dar important, legate de avantajele certificării ISO este influența asupra culturii organizaționale. Prin definirea clară a proceselor și responsabilităților, angajații înțeleg mai bine rolul lor în cadrul organizației și impactul activității lor asupra rezultatelor generale.

Această claritate contribuie la creșterea responsabilității individuale și la o comunicare internă mai eficientă. În timp, organizația dezvoltă o cultură orientată spre îmbunătățire continuă, în care procesele sunt evaluate și optimizate constant.

Creșterea satisfacției clienților și a calității serviciilor

Unul dintre obiectivele fundamentale ale standardelor ISO este îmbunătățirea satisfacției clienților. Prin controlul proceselor și reducerea variațiilor, organizațiile pot livra produse și servicii mai consistente, ceea ce influențează direct experiența clientului final.

Această consistență este esențială în piețele competitive, unde diferențierea se face adesea prin calitate, nu doar prin preț. În plus, feedback-ul clienților este integrat în sistemul de management, ceea ce permite ajustări rapide și adaptare continuă la cerințele pieței.

Avantaj competitiv și poziționare strategică

În ansamblu, avantajele certificării ISO se reflectă și în poziționarea strategică a organizației. O companie certificată este percepută ca fiind mai stabilă, mai bine organizată și mai orientată spre performanță pe termen lung.

Această percepție influențează deciziile partenerilor, investitorilor și clienților, contribuind la consolidarea poziției pe piață. În multe industrii, certificarea ISO nu mai este un element diferențiator, ci o condiție minimă pentru a rămâne competitiv.

Certificarea ISO ca instrument de maturizare organizațională

În esență, avantajele certificării ISO nu se limitează la obținerea unui document oficial, ci se extind asupra întregii structuri organizaționale. De la eficientizarea proceselor și reducerea riscurilor, până la creșterea credibilității și accesul la noi piețe, impactul este sistemic.

Organizațiile care tratează certificarea ISO ca pe un instrument de management, și nu ca pe o formalitate, ajung să beneficieze de o structură internă mai stabilă, mai predictibilă și mai orientată spre performanță sustenabilă.

Citeste in continuare

Parteneri

Ultimile stiri locale

anvelope masina anvelope masina
Social7 ore inainte

Cât de mult putem utiliza o anvelopă?

O anvelopă poate părea bună la prima vedere chiar și atunci când nu mai oferă același nivel de siguranță, dar...

Uncategorizedo zi inainte

Brother Romania acorda premiile „Life on Land” 2026

Bucuresti, 17 June 2026 – Brother Romania continua initiativa „Life on Land”, prin care sustine formarea noii generatii de specialisti in...

Afaceri2 zile inainte

SAINT-GOBAIN ROMÂNIA LANSEAZĂ EDIȚIA 2026 A „SAINT-GOBAIN NATIONAL TROPHY”, COMPETIȚIE DEDICATĂ PROIECTELOR CARE DEFINESC VIITORUL CONSTRUCȚIILOR SUSTENABILE

Saint-Gobain România anunță lansarea înscrierilor pentru participarea la ediția 2026 a competiției „Saint-Gobain National Trophy” prin care sunt recunoscute cele...

Uncategorized2 zile inainte

HONOR pregătește lansarea lui Watch 6: autonomie de până la 35 de zile

Design elegant inspirat de motorsport, 122 de moduri sportive și funcții avansate de monitorizare a sănătății, pentru un stil de...

Afaceri2 zile inainte

Divertiland Water Park se redeschide pe 18 iunie 2026 – Vara aceasta se poartă RETRO!

Divertiland Water Park, una dintre cele mai mari destinații de distracție și relaxare în aer liber din România, își redeschide...

Social2 zile inainte

Când limbajul juridic devine opac: cum abordezi un document legal pe care nu îl înțelegi

În fața unui document legal, mulți oameni descoperă rapid că nu lipsa de inteligență creează blocajul, ci felul în care...

Uncategorized3 zile inainte

Avantajele certificării ISO, un impact real asupra organizațiilor și performanței

În mediul de afaceri actual, certificările ISO nu mai sunt percepute doar ca un element formal sau administrativ, ci ca...

Apartamente de lux Apartamente de lux
Social6 zile inainte

Apartamente de lux de închiriat în București: Ce caută clienții premium și companiile în 2026?

Piața imobiliară din București traversează o perioadă de maturizare accelerată, în care conceptul de „lux” nu mai reprezintă doar o...

Raluca Avram-Danifeld Raluca Avram-Danifeld
Social6 zile inainte

Techmark, compania condusă de Raluca Avram-Danifeld, mizează pe servicii integrate: de la site și social media la evenimente corporate

Felul în care companiile românești își gestionează comunicarea s-a schimbat vizibil în ultimii ani. Dacă în trecut un business lucra...

Uncategorized6 zile inainte

Dezmembrări Opel – Piese pentru Astra, Corsa, Insignia și Alte Modele

Opel este una dintre mărcile întâlnite des în service-uri, tocmai pentru că există foarte multe mașini Opel pe șosele. Sunt...

Social7 zile inainte

RePatriot recomandă includerea diasporei în strategiile locale, județene și regionale de dezvoltare și extinderea „Zilelor Diasporei” la nivel național

În urmă cu 10 ani, comunitatea RePatriot lansa o idee simplă, dar cu impact profund: ca perioada din jurul zilei...

Uncategorizedo săptămână inainte

CSALB: Recomandăm consumatorilor să ia decizii informate și raționale în contextul dezbaterilor publice privind indicele ROBOR

11 iunie, București. Comunicatul recent al Consiliului Concurenței, referitor la amendarea unui număr de 10 bănci care participă la stabilirea...

Uncategorizedo săptămână inainte

HONOR Magic V6 primește premii internaționale înainte de lansarea în România

Designul și inovațiile tehnologice sunt deja apreciate la nivel global București, 10 iunie 2026 – Înainte de lansarea în România, HONOR Magic...

Afacerio săptămână inainte

Ce trebuie sa stii atunci cand infiintezi o societate cooperativa mestesugareasca in Romania

Societatile cooperative mestesugareasti din Romania reprezinta o optiune potrivita pentru persoanele care doresc sa desfasoare activitati economice in comun, pastrand...

o săptămână inainte

Studiu Up România: trei sferturi dintre angajatori plătesc diferit oameni pe posturi similare și doar 27% dintre angajați au încredere în echitatea sistemului salarial

Up România, unul dintre jucătorii importanți de pe piața beneficiilor extrasalariale, publică rezultatele unui studiu național realizat împreună cu Reveal...

Afacerio săptămână inainte

UZINEX deschide la Iași primul centru din România unde persoanele cu dizabilități locomotorii învață gratuit să programeze roboți industriali

Inițiativa pornește dintr-o echipă în care directorul tehnic, el însuși o persoană cu dizabilitate locomotorie, coordonează inginerii care construiesc sisteme...

Știrile Săptămânii