Pe 25 mai 2026, Sala Filarmonicii „Ion Dumitrescu” din Râmnicu Vâlcea a devenit epicentrul unei reverberații culturale unice. Într-o atmosferă încărcată de emoție și respect, concertul aniversar extraordinar „Semper Gloria” a adus un omagiu profund uneia dintre cele mai mari personalități ale culturii române: Maestrul Tudor Gheorghe.

Nu a fost doar un simplu concert, ci o celebrare a spiritului autentic românesc, transpus în măreția muzicii culte.

O fuziune sonoră de excepție

Sub bagheta magistrală a dirijorului Marius Hristescu – cel care decodează și îmbracă de decenii genialitatea melodică a Maestrului în haine simfonice -, publicul vâlcean a fost martorul unui spectacol total. Programul serii a cuprins lucrări originale semnate de Tudor Gheorghe și Marius Hristescu, o simbioză perfectă între poezia cântată și rigoarea compoziției clasice.

Pe scenă, Orchestra Simfonică a Filarmonicii și Corul „Euphonia” (pregătit cu măiestrie de dirijorul Marian Stroe) au oferit o bază sonoră grandioasă, amplă și vibrantă, capabilă să poarte publicul prin stări diverse, de la melancolie profundă la momente de o intensitate dramatică copleșitoare.

Soliști care au dat glas emoției

Prezența soliștilor a ridicat dinamica serii la nivel de gală:

• Baritonii Ștefan Ignat și Ioan Cherata au punctat momentele solistice cu o tehnică vocală impecabilă și o prezență scenică magnetică, oferind greutate și noblețe textelor interpretate.
• Vitalie Negruță a adus o notă distinctă de dinamică și textură prin dublul său rol – voce și percuție -, inserând acea pulsație organică, vie, specifică universului artistic al Maestrului.

„Semper Gloria” nu a fost doar o reverență în fața trecutului și a unei cariere monumentale, ci și o dovadă vie că muzica inspirată din filonul românesc rămâne universală, actuală și profund mișcătoare atunci când este reconstruită cu geniu și rigoare clasică.

O seară de 25 mai care va rămâne, cu siguranță, în memoria afectivă a publicului din Râmnicu Vâlcea ca un reper de aur al stagiunii.

Liceul de Arte „Victor Giuleanu” Râmnicu Vâlcea a găzduit luna trecută primul colocviu de prezentare a proiectului „Școala Scenei”, un proiect de suflet și de anvergură pentru întreaga comunitate artistică a liceului.

Reînviat de Consiliul Artistic al liceului, în parteneriat cu Asociațiile Culturale „Piano Forte”, „Irina Șațchi” și „JuVen’s Alutus”, sub coordonarea prof. dr. Mihaela Manafu, proiectul capătă o nouă dimensiune și o nouă misiune: muzică, arte plastice, teatru, reunite într-un singur drum spre scenă.

La inițiativa conducerii liceului și în parteneriat cu Filarmonica „Ion Dumitrescu”, „Școala Scenei” devine rampa de lansare a Microstagiunii Liceului de Arte pe scena Filarmonicii, oferind elevilor șansa unică de a trăi emoția spectacolului adevărat.

Prof. Irina Stratulat, director, Liceul de Arte „Victor Giuleanu” Râmnicu Vâlcea

Colocviul, susținut de prof. Irina Stratulat, director, prof. dr. Mihaela Manafu și Petruț Constantinescu, managerul Filarmonicii „Ion Dumitrescu” Râmnicu Vâlcea, a adus în fața unei săli pline nu doar informații despre proiect, ci și entuziasm, speranță și încredere în puterea artei de a forma caractere și destine.

„Școala Scenei” reprezintă un concept educațional și artistic complex, destinat formării tinerilor artiști, care îmbină dezvoltarea personală cu rigoarea profesională.

Petruț Constantinescu, managerul Filarmonicii „Ion Dumitrescu” Râmnicu Vâlcea

Scena este un spațiu al vulnerabilității, iar „Școala Scenei” transformă frica de eșec sau a tracul într-o energie constructivă. Elevii învață să-și asume prezența în fața publicului, dezvoltându-și încrederea în sine.

„Școala Scenei” mai înseamnă și eliberarea emoțiilor și bucuria de a împărtăși o poveste, un cântec sau o interpretare. Este pasul de la emoția negativă la bucuria de a fi aplaudat și apreciat pentru efortul depus.

Talentul nu este suficient fără muncă. Această componentă implică studiu sistematic, exerciții de dicție, mișcare scenică, repetiții intense și tehnici actoricești/muzicale, necesare pentru a transforma o pasiune într-o artă profesionistă.

„Școala Scenei” funcționează ca o punte între amatorism și carieră. Aceasta oferă cunoștințele de bază, experiența scenicului și familiarizarea cu „culisele”, pregătind elevul pentru rigorile unei vieți dedicate artei.

Proiectul pune elevii în lumină, le întărește încrederea în sine și îi pregătește pentru lumea spectacolelor, transformând talentul în vocație.

În esență, „Școala Scenei” transformă pasiunea în performanță, educând nu doar artistul, ci și omul din spatele cortinei.

Iulian POPESCU

Concertul „Simfonic de Ianuarie” de la Filarmonica „Ion Dumitrescu” din Râmnicu Vâlcea, desfășurat luni, 19 ianuarie, a propus un program care a reunit într-un mod firesc două figuri esențiale ale clasicismului vienez: Mozart și Beethoven.

Sub bagheta dirijorului Daniel Manasi și cu pianistul Mihai Diaconescu în postura de solist, seara a devenit o demonstrație de echilibru, luminozitate, dramatism și energie ritmică, un parcurs muzical construit cu grijă pentru a pune în valoare atât orchestra, cât și solistul. Deschiderea cu Uvertura „Coriolan”, op. 62, a lui Beethoven a imprimat o tensiune dramatică intensă. Daniel Manasi a condus orchestra cu un gest limpede, accentuând contrastul dintre tema eroică, incisivă, și episoadele lirice, fragile, care sugerează conflictul interior al personajului. Această lucrare, deși scurtă, a funcționat ca o veritabilă miniatură simfonică, pregătind publicul pentru un program în care emoția și arhitectura muzicală urmau să se împletească.

După unvertură, Concertul nr. 17 pentru pian și orchestră în Sol major, K. 453, de Mozart, a adus o schimbare de atmosferă, o lumină calmă și o claritate specific mozartiană. Mihai Diaconescu a abordat partitura cu  eleganță, punând accent pe transparența sunetului și pe dialogul subtil cu orchestra. Frazarea sa a avut naturalețe, iar mișcarea lentă a fost redată cu o sensibilitate meditativă, fără excese, păstrând echilibrul interior al muzicii. Finalul, cu variațiile sale jucăușe, a fost interpretat cu o lejeritate care a cucerit publicul, iar acompaniamentul orchestral, atent și flexibil, a completat perfect discursul solistic.

Arta interpretativă a lui Mihai Diaconescu se construiește pe o combinație  de luciditate și sensibilitate. El nu caută să impresioneze prin forță, ci să convingă prin autenticitate. Muzica, în lectura sa, devine un dialog interior, o formă de confesiune discretă, dar profundă. Tocmai această sinceritate interpretativă îl face un pianist apreciat în sălile de concert: pentru că, dincolo de tehnică, oferă publicului o experiență de ascultare delicată, aparte.

După pauză, Simfonia a VII‑a în La major, op. 92, de Beethoven, a readus energia și vitalitatea ritmică în prim-plan. Daniel Manasi a condus lucrarea cu un simț al pulsației care a pus în valoare caracterul dansant al simfoniei. Finalul, Allegro con brio, a fost o explozie de forță controlată, orchestra răspunzând cu precizie și entuziasm, încheind seara într-o notă triumfătoare.

Alegerea de a alătura Mozart și Beethoven într-un singur program nu este întâmplătoare: cei doi compozitori reprezintă două fețe complementare ale clasicismului. Mozart aduce echilibrul, claritatea și dialogul, în timp ce Beethoven aduce tensiunea, transformarea și energia. Împreună, ei creează un arc expresiv complet, iar alternanța dintre luminozitate și dramatism oferă publicului o experiență bogată și coerentă. Concertul de la Râmnicu Vâlcea a fost, astfel, mai mult decât o succesiune de lucrări celebre: a fost o demonstrație de maturitate interpretativă, în care dirijorul, solistul și orchestra au construit împreună o seară în care muzica a respirat liber, între introspecție și exuberanță, între finețea mozartiană și forța beethoveniană.

OVIDIU CRISTIAN DINICĂ