Connect with us

Eveniment

Insula Șerpilor revenire la matca/Octavian Buzatu, romanul care a învins Ucraina în „finala“ de la Haga..

Publicat

pe

”Gdansk – Constanța, marele pariu american” titram ”lovitura” din 13.06.2017! Din iunie 2017! Atunci când dezvăluiam cu amănunte marele plan secret al Adminstrației SUA de creare și securizare a unui ”culoar sanitar” care să lege cei mai loiali parteneri strategici ai americanilor, Polonia și România. Până și altfel atât de arogantele Agenții de informații de peste Ocean fiind pe deplin conștiente că expansiunea hibridă a Rusiei va fi greu de stăvilit fără o ”ultimă linie” de apărare, unde să se concentreze toate eforturile ”nucleului dur” pro-american din NATO. Desigur, în iunie 2017, de la analiștii care ling dosurile vreunui potentat occidental al zilei și până la cei mai înalți demnitari de atunci ai statului român și șefi ai serviciilor secrete nu au avut nicio reacție! Toți acești legendați care chipurile ar conduce statul român nici măcar nefiind informați cu privire la planurile americane pe termen mediu și lung.  De ce? Pentru că americanii știau foarte bine că, spre deosebire de polonezi, unguri sau cehi, oricine ar fi la putere la București, atunci când ”dinamica geo-strategică” o va impune aceștia vor sări oricum singuri ”la castană”! Cu excesul de zel deja caracteristic slugilor care chiar se cred parteneri strategici!

Boss-ul României, Zuckerman își ține până și aghiotanții la distanță

”După vizita lui Iohannis la Washington a rămas doar doar „taxa de șmecherie” de câteva miliarde de dolari pe care urmează să o plătim din bugetul proaspăt mărit al Ministerului Apărării Naționale pentru a cumpăra „jucării” musai de la americani. Există însă și reversul medaliei, putându-se vorbi de declanșarea unui adevărat „Plan Marshall„ pentru Europa Centrală și deEst. Iar „marele pariu„ al Administrației Trump se bazează pe construcția viitoarei autostrăzi Gdansk – Constanța, simbol al „eliberării„ economice a mai multor țări de sub influența atotputernică de până acum a Germaniei și Franței. Deci rolul României, ca și al Poloniei de altfel va fi unul decisiv în crearea unei noi axe care, odată înființată, poate afecta serios supremația „binomului„ franco-german. Mai ales dacă, în sfârșit, mărfurile din China vor intra de acum înainte în Europa, sub controlul strict al „consilierilor„ americani, prin Portul Constanța” scriam în iunie 2017!

Vor doar Portul! Ca să le-o tragă la chinezi!

Au trecut peste trei ani de atunci. Ce s-a întâmplat între timp? Guvernele s-au tot schimbat, dar România a plătit deja 7,5 miliarde de dolari din taxa de șmecherie pentru ”jucăriile” luate numai de la americani. Și, într-adevăr, noul ambasador SUA a confirmat pe 10 octombrie 2020 ceea ce dezvăluiam pe 13 iunie 2017 : se va face autostrada Gdansk – Constanța. Unind porturile a două state eurpene care nu doar că au partneriate strategice cu SUA, dar și sunt considerate cei mai loiali aliați din ”coasta Rusiei”. Numai că în timp ce în România investițiile directe ale americanilor pot fi comparate cu banii pe care îi aruncă Becali jucătorilor de la FCSB sau călugărilor de la mănăstiri, Polonia atrage în fiecare an miliarde de dolari. În Polonia fiind deja construite elicoptere de luptă americane și, mai nou, blindate de luptă. Asta după ce contractele de offset cu producătorii americani au ajuns la un procentaj neverosimil de 35,6 la sută! În timp ce în România nu doar că sunt zero barat, dar nici măcar vreun lider român nu a îndrăznit să ridice această problemă.

Americanii vor doar Portul Constanța

Și ”ruptura” a început odată cu impunerea embargoului economic american asupra Rusiei, după invadarea Crimeii. Atunci când liderii români s-au repezit ca posedații să fie ei primii care să anunțe că îi ”pepdepsesc economic” pe ruși. În timp ce liderii de la Varșovia au trimis mai întâi la Washington o impresionantă notă de plată privind pierderile fermierilor polonezi, dacă nu mai exportă mere în Federația Rusă! Cu mesajul oficial că ”suntem parteneri, împărțim paguba juma – juma, dacă vreți să declarăm embargou”!!! Iar Administrația SUA nu doar că și-a plătit partea din ”taxa de solidaritate”, dar au început să investească masiv în Polonia! Țară care le-a câștigat respectul și pe care o consideră nu o colonie, ci un adevărat partener strategic! Iar acum cu siguranță construcția autostrăzii va porni de la Gdansk, ci nu de la  Constanța! Unde nici nu se știe dacă va mai ajunge… Prioritatea absolută a americanilor fiind doar să li se predea Portul Constanța. Pentru a le-o putea ”trage” astfel chinezilor și să blocheze la o adică intrarea mărfurilor ”made in China” în Uniunea Europeană. Sau, din contră, să le faciliteze o penetrare mai adâncă, dacă negocierile economice americano- chineze se vor dovedi fructuoase… Operațiune însă din care România oricum nu va primi niciun dolar. Ci cel mult crearea câtorva posturi în plus de salahori, că tot suntem văzuți peste tot în lume ca și cei mai ”calificați” la căratul cu cârca…

Cernavodă se înfrățește cu Chicago! Ca la Bechtel…

Acum este greu de crezut că vreunul dintre liderii de la București ar fi avut puterea să bată cu pumnul în masa negocierilor – care negocieri?!- și să se pronunțe că, totuși, oricât de parteneri strategici am fi, opt miliarde este totuși prea mult pentru ”pachetul financiar” pentru Centrala de la Cernavodă. ”Pachet financiar” semnat în orb, fără calcularea măcar a ratelor de rambursare și dobânzilor, taxelor de import a aparaturii de peste Ocean și ”cota de participație” din profitul viitoarei investiții. Că doar oricum își iau americanii cât vor ei din cele opt miliarde! Pe care nu ei le investesc în România, ci noi în economia americană! Pentru că AECOM, compania americană ”aleasă” fără nicio licitație să implementeze ”pachetul financiar” este expertă în astfel de ”proiecte strategice”.

Uite cine e AECOM în Chicago!

Mai ales în Chicago, acolo unde s-a născut acest mit… Dar chiar să nu fi reușit niciun demnitar român să priceapă barem după ”google translate” cine este de fapt controversta – chiar acasă, la Chicago! – AECOM? ”URS, an AECOM subsidiary, and Bechtel National used „deficient material„ in their work on a nuclear weapons facility in Washington State.AECOM paid the US Department of Energy $57,5 milion in Novemebr 2016 to settle the claims, but denied wrongdoing.” Deci uite cine este AECOM! Că de partenera BECHTEL românii s-au convins de mult…

Încă 6 miliarde de la Ciucă! Macron ”spumegă”!

Iată însă că în afara celor opt miliarde pe care le  ”pompăm” în economia americană prin Cernavodă, la Washington s-a mai pus de o infuzie de capital românesc în bugetul vlăguit al SUA! Una de șase miliarde de dolari! Pentru că, după cum reiese din informațiile intrate în posesia noastră, dar pe care structurile contrainformative nu sunt lăsate să le pună și pe masa CSAT, atât ne costă ”shopping”-ul generalului Ciucă la Washington. Acolo unde și-a asumat în fața secretarului Mark Esper- cel despre care tot crede că îl va numi premier! – ”foaia de parcurs” pentru următorii zece ani! Și simțind mirosul ”gușterului” Ciucă, reprezentanții Lockeed Martin, Raytheon, Bell și Boeing deja l-au ”frăgezit” pe acesta. Sursele noastre susținând că pe ministrul român l-a luat gura pe dinainte că va da construcția navelor de luptă direct la americani, la fel cum a făcut cu bateriile de coastă, după ce a sabotat licitația câștigată de compania franceză MBDA.

Ciucă oricum nu scotea o vorbă nici dacă nu avea botnița la gură!

Ceea ce ar explica și de ce mai nou este sabotat și contractul semnat cu francezii de la NAVAL Group. Și la fel cum Shorad și V-Shorad au fost atribuite tot la americani, după ce au fost de asemenea sabotate ofertele europene. Să mai amintim și de scandalurile elicopterelor Sikorsky, după sabotarea Leonardo și Airbus. Toate aceste operațiuni de sabotaj scoțându-l deja din sărite pe președintele Macron, guvernul francez reproșând deja Bucureștiului toată această bătaie de joc. Iar acum noile contracte asumate zilele trecute la Washington mai adaugă șase miliarde de dolari, fără contracte offset sau colaborare economică la nota de plată cu care a fost încărcată din nou România. Cea care deja nu mai este doar o colonie, ci pur și simplu o țară ocupată! Economic! Ci nu doar…

Justiția lui Kovesi: Tufan, mai tare ca Iohannis

Pentru că o nouă prigoană se va asupri asupra oamenilor de afaceri români, câți au mai scăpat din ghearele binomului. Totul după ce rezistența lui Predoiu a durat doar câteva zile, ministrul Justiției trimițând trupe suplimentare de procurori la ”oastea” pe care Laura Codruța Kovesi o strânge pentru a înfiera din nou ”penalii” oameni de afaceri români. Cei care vor fi din nou oaia neagră a Europei, întrucât cei 15 procurori români detașați la Parchetul European vor ancheta fraudele făcute de … români! În timp ce francezii, germanii sau italienii deja au pregătit noi ”brelocuri” pentru Laura Codruța Kovesi, frecându-și mâinile de mulțumire cu alegerea făcută: un procuror european general care îi va ancheta tot pe ei, fără a își băga nasul în afacerile celor mari.

Asta după ce a lăsat în urmă o Justiție în care ”miliardarul sistemului” Mihai Tufan a luat doar doi ani de închisoare după ce a hăcuit o femeie cu zeci de lovituri de cuțit. De ce? Pentru că, așa după cum dezvăluiam în exclusivitate pe 31 august, a ajuns la ”prețul corect” cu procurorii pentru ARV… Acordul de Recunoaștere a Vinovăției care îl face mai puternic și decât Klaus Iohannis, din moment ce șeful statului încă tremură că poate fi redeschis oricând dosarul caselor… Și care arată care este justiția pe care ne-a lăsat-o Kovesi! Una față de care staborul Duduienilor pare cel mai democrat act de Justiție din lume!

 

Eveniment

Gruparea interlopa care “sustine” PNL Prahova/IPJ Prahova isi continua somnul si „straja”…de „veghe”…

Publicat

pe

De

La data de 21.10.2020, Incisiv de Prahova publica articolul “Unul dintre Ionești va avea, probabil, norocul să fie iarăși în Parlament căci e perioada liberalismului ăla normal, educat și meritocratic (I)”

Unul dintre Ionești va avea, probabil, norocul să fie iarăși în Parlament căci e perioada liberalismului ăla normal, educat și meritocratic (I)

In acest articol precizam ca, PNL Prahova a propus un deputat condamnat pentru trafic de influență, pe locul III pe lista pentru Camera Deputaților si pe locul I, un MINISTRU DE JUSTITIE care incalca legea, precizam in articolul anterior din data de 19.10.2020.

Chiar ne-am „saturat” sa fim luati de „prosti”…

Organizația PNL Prahova condusă de senatorul Iulian Dumitrescu, ajuns acum președinte al Consiliului Județean, a propus ca locul trei pe lista pentru Camera Deputaților să fie ocupat de Mircea Roșca, un politician care a fost mult timp în vizorul DNA.

Fostul deputat PDL din perioada 2012-2016, Mircea Roşca, a fost condamnat, în februarie 2018, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, la trei ani de închisoare cu suspendare pentru săvârşirea unei infracţiuni de trafic de influenţă. Instanţa a stabilit în cazul lui Mircea Roşca un termen de încercare de 5 ani, timp în care fostul deputat prahovean trebuie să se prezinte, o dată la două luni, la Serviciul de Probaţiune Prahova.

Pe de altă parte, Mircea Roşca a fost achitat pentru o altă infracţiune de trafic de influenţă şi pentru patru infracţiuni de abuz în serviciu.

Potrivit DNA, în anul 2011, în calitate de vicepreşedinte al PNL Prahova, Mircea Roşca a pretins de la un denunţător (administrator de firmă) suma de 20.000 de euro pentru a-şi exercita influenţa asupra preşedintelui din acea perioadă al PNL Azuga, Gabriel Popescu, şi, prin acesta, asupra celorlalţi membri ai Consiliului Local Azuga şi a factorilor decizionali din cadrul Primăriei Azuga, în vederea înlesnirii dobândirii unor terenuri pe raza localităţii respective de către firma acestuia, sumă din care a primit efectiv – prin intermediul lui Popescu – 5.000 de euro, iar 11.000 de euro au fost folosiţi în interesul formaţiunii sale politice.

Despre ministrul nostru de Justitie, am promis ca vom avea dezvaluiri in exclusivitate.

Dar, vom publica aceste investigatii doar dupa ce Incisiv National va publica o investigatie cutremuratoare fata de abaterile de la lege de la „cinstitul” ministru al Justitiei, „marele” Predoiu, o investigatie pe care o vom prelua.

Totodata, despre locul II promitem ca vom veni si cu dezvaluiri cutremuratoare, pentru ca ne-am saturat sa fim luati de „prosti” atat noi – cat si alegatorii din Prahova, mai precizam in acel articol.

George Ionescu – PNL

https://nutotei.ro/candidat/george-ionescu

George Ionescu este din 2008 deputat liberal democrat și apoi doar liberal de Prahova. Nu e clar dacă a terminat liceul, dar până la 25 de ani este șomer în CV. Până în 2001 deține o firmă agricolă, iar apoi o firmă de taxi. În 2008 firma de taxi este pe un “profit” pe minus de 522.120 RON și cu datorii de 1.625.544 RON iar firma agricolă este pe un minus de 76.061 RON și o datorie de 341.374 RON.

Este, evident, un geniu intelectual, căci termină la 36 de ani “Inginerie Economică” pe bani la Bioterra și face și un master tot la Bioterra, pe care îl termină la 39 de ani. Master pe “Securitatea comunitară și terorism”, cât se poate de logic pentru unul cu afaceri în agricultură și taximetrie.

Să revenim – un om de afaceri catastrofal, cu toate afacerile pe minus, cu datorii de milioane și cu niște diplome care put a impostură de la una din universitățile considerate fabrici de diplome, cu toată averea pe numele soției și, ilogic dar vomitiv, reprezentant din partea partidului doamnei Udrea în consiliul de administrație de la Termoelectrica, devine deputat în 2008. Este implicat în câteva scandaluri oribile cu licențe de taxi, ca orice deputat onest, iar în primul mandat vorbește cam 9 secunde pe an, dar plătește fiului peste 10.000 RON, din banii proștilor, că doar așa e cu liberalismul ăsta.

Firesc, mai prinde un mandat din 2012, căci între timp este oficial în secta semidocților care au diplome de la Institutul Diplomatic Român și de la Colegiile nesecuriste ale lui Oprea și devine și chestor la Camera Deputaților, căci taman a trecut la 11 secunde vorbite în plen pe an. În 2015 se mută de la PDL la PNL. Cele două secunde în plus vorbite pe an demonstrează calitatea indubitabilă a parlamentarului Ionescu, așa că mai “câștigă” un mandat, al treilea. De când PNL-ul este la putere, cariera fiului domnului Ionescu rupe norii, așa că devine consilier la Ministerul Agriculturii, căci familia are interese enorme în agricultură și fondurile de la stat sunt vitale pentru prosperitatea ei.

Cel mai probabil, unul dintre Ionești va avea norocul să fie iarăși în Parlament căci e perioada liberalismului ăla normal, educat și meritocratic, din visele bete ale domnului Orban și cele verzi ale domnului Burduja.

Imediat dupa publicarea acestui articol, directorul ziarului Incisiv de Prahova a fost declarat mort pe facebook de aceasta grupare de crima organizata

Remarcati poza de profil, Volosevici si Iulian Dumitrescu….:)

Am precizat ca vom reveni cu TOATA caracatita economico-financiara din Prahova, mai ales ca unii infractori au inceput santajele si denigrarile pe o retea de socializare ajungand pana acolo incat sa declare ca directorul general al ziarului Incisiv de Prahova a decedat, santaje si denigrari ale oamenilor procurorului Negulescu Mircea pentru care se va sesiza organele de cercetare penala.

Am mai precizat in acel articol ca, se pare ca acest grup de criminalitate economico-financiara organizata ne confunda cu altii pe care au obiceiul sa ii denigreze si santajeze ca pe vremea cand erau utilizati de „Portocala” pentru a primi foloase necuvenite.

Cunoastem ca nici nu se dechide bine „MIRA” si anumiti oameni de „vaza” alesi golesc sticlele de bautura, probabil ieri pe la terasa „Orizont” s-a lasat cu „sec”…Sec sa fie!

La data de 28.10.2020, Incisiv de Prahova a publicat articlolul „Andrei Volosevici îşi începe azi mandatul, fix la o lună de la alegerile locale/Oare mandatul acestuia va fi fix de …o zi?”.

Andrei Volosevici îşi începe azi mandatul, fix la o lună de la alegerile locale/Oare mandatul acestuia va fi fix de …o zi?

Imediat, aceeasi interlopi aparatori ai PNL-ului prahovean si al mafiei au reactionat pe Facebook, incalcand grav toate legile, in afara de denigrarile ieftine stilului lui „Portocala” si al „trompetelor” sale cu care au santajat si „supt” (le cam place pozitia asta…:)…), banii patronilor din Prahova, si nu numai…

Probabil aceasta mafie de criminalitate economico-financiara organizata poate sa se preteze la asemenea sporturi, directorul ziarului nostru are pancreatita si nu consuma alcool ca acesti infractori!

Bai, mafiotilor, seful nostru nu doreste sa consume bauturi alcoolice la masa voastra, asa ca…urmeaza…

Am precizat intr-un articol anterior ca NE confundati cu cei pe care obisnuiti sa ii santajati…

Directorul ziarului Incisiv de Prahova a transmis un mesaj transant catre acestia, tot pe reteaua de socializare Facebook, dupa ce Redactia Incisiv de Prahova a publicat articolul „Au inceput recompensele tipic PNL-iste/Pentru loialitate si/sau “tacere”…MITA PE FATA CARE NE JIGNESTE INTELIGENTA/Simona Albu, noul city manager al Ploieștiului”.

Au inceput recompensele tipic PNL-iste/Pentru loialitate si/sau “tacere”…MITA PE FATA CARE NE JIGNESTE INTELIGENTA/Simona Albu, noul city manager al Ploieștiului

Iata mesajul directorului general al ziarului Incisiv de Prahova. Vad ca aveti o parere eronata despre organele de cercetare penala si considerati ca inca mai sunteti pe vremea lui Negulescu Mircea – cand erati „locotenentii” acestuia:

“Escroscii cheliosi si infractori din gasca lui “Portocala” isi continua recitalul…de denigrare si santaje…Baieti, usor cu pianul pe scari…Nici “GUNOAIELE” nu sunt de nasul vostru…J…

Ne vedem in instanta.

PS Plangerea penala este depusa…Mie imi convine si se “pupa” cu ce au anumiti procurori de la SIIJ…Continuati va rog….Ma amuzati…Nu, numai pe noi…

Revin cu faptele voastre penale in toata splendoarea, se aude “PISI”…?

Mai da o dusca pe gat la “terasa” ta de pe “Romana”…Tic…Tac…”

Aceasta gasca de interlopi si de crima organizata PNL-ista, in afara de denigrarile si santajele utilizate sub “ochii autoritatilor” au incalcat, cel putin in ultimele denigrari – art 194 din Legea nr 8/1996 si art 196 alin 1, lit a din aceeasi lege, motiv pentru care pe aceste aspect ne vom adresa iar instantei, ramanad restul faptelor penale sa fie solutionate de DIICOT – Structura Centrala unde este lucrarea si plangerea noastra.

Reiteram si noi ca redactie, continuati “baieti”….Vom reveni intr-un episod de manual pentru procurori. (Cristina T.).

N.R – Reiteram ca NU ne lasam intimidati chiar daca IPJ Prahova inchide „ochii” la aceasta GRUPARE DE CRIMA ORGANIZATA!

Golani si interlopi, cu ce altceva se poate asocia PNL Prahova? IPJ Prahova este sub „dominarea” sefului PNL Prahova?

Citeste in continuare

Eveniment

Aduceti izoleta/Romania nu a mai vazut asta niciodata!

Publicat

pe

De

(Preluare National – Catalin Tache):

Polițiștii trimiși în Centrul Vechi, mai mulți decât clienții…

”Ordin de la Cotroceni : Închideți România de pe 7 decembrie” titram lovitura din 1 octombrie. Iar de atunci aproape că nu mai este lider politic sau analist care să nu se umfle cu ”sursele” sale despre ”închiderea României de pe 7 decembrie”… Numai că, pe 13 octombrie dezvăluiam că lucrurile deja se precipită și că ”Iohannis va scoate Armata pe străzi înainte de alegeri”! Pentru că, în loc să defileze pe sub Arcul deTriumf de 1 Decembrie, anul acesta militarii cu glonț pe țeavă nu vor fi trimiși barem să sprijine Poliția împotriva clanurilor interlope, dacă o astfel de acțiune inter-instituțională chiar va fi prevăzută. În schimb, din blindatele Piranha de zeci de milioane de euro bucata îi vor controla pe români de măști… Mai ales pe cei care vor încerca să se refugieze în vreun restaurant, bar, cafenea sau alte astfel de ”focare”…

Comisarul șef Berechet scapă Poliția Capitalei de sub control

Până atunci însă, știind atât de bine că tot contraatacul rămâne cea mai bună apărare, strategii ”lockdown”-ului deja au asmuțit forțele Ministerului de Interne asupra patronilor de mici afaceri mai ales din domeniul HORECA, pentru ca nu cumva aceștia să mai apuce să protesteze cumva… Și să zică în cele din urmă ”Bogdaproste” că au fost barem lăsați să tragă singuri obloanele, fără a mai primi amenzile astronomice cu acre sunt amenințați zi și noapte. Dar mai ales să fie verificați ”la sânge”, în plină pandemie și când oricum încasările unor restaurante apreciate au ajuns sub cele ale unor banale covrigării, la autorizațiile de funcționare! Controale pe care în cel mai bun caz ar trebui să le facă structurile specializate ale Primăriilor, ci nu cohortele de polițiști de la Ordine Publică trimise în ultimele zile pentru oricum insignifiantele ”rămășițe” de comerț ce se mai desfășoară în Centrul Vechi.

Acolo unde războiul orgoliilor între actori mai mici sau mai mari de pe scena Ministerului de Interne, de la Bogdan Despescu la Radu Gavriș și de la Bogdan Berechet la Cristian Ghica a dus la escaladarea conflictului fratricid pentru preluarea controlului asupra Poliției Capitalei. Cu victime colaterale sigure în rândurile puținilor patroni care mai încercau să își salveze afacerile și deci implicit locurile de muncă ale angajaților. Dar uite că pentru ca Berechet să poată justifica detașarea lui Ghica din fruntea Poliției Centrului Vechi s-a trecut deja la depășirea grobiană a planului cincinal la amenzi! Noua năpastă venind după săptămânile în care la rândul său subalternii lui Ghica, pentru a îi da peste nas șefului Poliției Capitalei, au recurs la rândul lor la aceste raiduri isterice asupra locațiilor HORECA! Astfel că toți șefii Poliției care se află în spatele acestui ordin sau îl pun în executare cu specificul exces de zel al ”milițienilor atârnători” de altădată ar trebui cel puțin duși la un test psihologic pe bune! Și asta înainte de a răspunde fiecare în parte pentru declanșarea acestei nebunii generalizate!

Războiul Berechet – Gavriș, mutat în Centrul Vechi!

Chiar înainte de a își semna demisia, Liviu Vasilescu i-a îndeplinit un ultim capriciu camaradului Bogdan Despescu, dând cu același pix și pe detașarea comisarului șef Radu Gavriș undeva unde să ”îi mai intre mințile în cap”… Acesta însă nu doar că a atacat și câștigat în instanță ordinul lui Vasilescu, dar acum a găsit și mijlocul perfect de a se răzbuna. Și uite cum comisarul șef Cristian Ghica, și el decapat prin aceeași metodă a decapării de la conducerea Poliției Centrului Vechi este ațâțat public de Gavriș să continue ”rebeliunea” împotriva șefului Poliției Capitalei, comisarul șef Bogdan Berechet. Cel care, în disperare de cauză pentru a se putea acoperi la o adică printr-o ”justificare” procedurală a detașării lui Ghica a dispus efectuarea de raiduri masive asupra tuturor locațiilor din Centru Vechi! Punându-și astfel oamenii să intre cu bocancii tocmai în sfera de competență a lui Ghica de până acum puțină vreme în urmă… Mai mult decât atât, echipajele trimise să poarte acest război personal în stradă par a fi fost instruite să ia la puricat tot ce se poate lua, să dea amenzi și să întocmească orice alte acte procedurale, doar s-o putea demonstra ”haosul” lăsat în urmă de Ghica.

Iar toate părțile implicate în acest ”Jihad” fratricid de la nivelul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București acționează cu un ”fundamentalism” care arată că lucrurile au cam scăpat deja de sub control. Și că poate este cazul ca alte structuri ale statului român să intervină de urgență… Asta dacă nu cumva ministrul Marcel Vela, dacă tot se arată interesat să își reia ministerul înapoi, după cum dezvăluiam chiar ieri, decide să se implice și să mai potolească spiritele extrem de inflamate din Poliția Capitalei.

Ca să se răzbune pe cuplul Despescu – Vasilescu, Radu Gavriș îl ațâță pe Cristian Ghica

Mai ales că primii care suferă sunt angajații și patronii firmelor din HORECA. Dar care din păcate vor fi urmați și de cei ai altor mici afaceri, pentru că deja se pregătesc noi operațiuni de verificare a tuturor business-urilor care încă mai funcționează în București! Bineînțeles, a celor conduse de români! Că doar de cele ale ”investitorilor strategici” străini, oricât de exaltați ar fi șefii Poliției ca să execute ordinele de ”închidere a barăcilor” din comerț cât mai repede, tot nu sunt atât de inconștienți încât să se atingă…

”Plutoane de execuție” de la Ordine Publică!

Însă ceea ce surprinde cu adevărat este că la aceste controale tematice au fost trimiși în prima linie a frontului deschis de către Poliția Capitalei în Centrul Vechi polițiștii de la Ordine Publică! Fiind greu de explicat cum de s-a ajuns să se recurgă la aceste veritabile ”plutoane de execuție”, mai ales că polițiștii de Economic nu doar că sunt deja ”rara avis” în cadrul unor echipaje mixte care abundă de jandarmi, mascați și OP-iști! Ca să nu mai spunem că excesul de zel dovedit de unii dintre ”neaveniții” folosiți în aceste operațiuni cer pur și simplu autorizațiile de funcționare, neavând nicio greață în a amenința cu suspendarea sau chiar anularea acestora!

Oare Vela o ști de războiul de gherilă de la DGPMB?

Cu toate că astfel de măsuri excepționale nu sunt în niciun caz apanajul polițiștilor de la Ordine Publică, nici măcar a celor de pe la SICE, ci doar a inspectorilor Primăriilor de Sector! Dar așa este când ”ordinul se execută și nu se discută”… Fie el și unul pur și simplu ”criminal” pentru afacerile patronilor români și a angajaților acestora… Cei care știu foarte bine că dacă ei cedează și trag obloanele acum, atunci ajutoarele promise de stat vor veni de-abia la Paște… Al cailor sau nu, nici măcar nu mai contează, din moment ce aceștia nu știu cu ce vor își hrăni familiile nici măcar până la Crăciun…

 

Citeste in continuare

Eveniment

De asta se ocupa DNA in tara asta, fratilor, de maruntisuri?/ De asta platim procurorii DNA cu 15-20.000 de lei pe luna

Publicat

pe

De

Ionut Cristache: „Ma stiti ca nu-s vreun fan Scripcaru, dar, TOTUSI, asa ceva? De asta se ocupa DNA in tara asta, fratilor, de maruntisuri? In asta consta MAREA CORUPTIE si sensul pentru care a fost creat acest organism? De asta platim procurorii DNA cu 15-20.000 de lei pe luna, casa de serviciu si masina la scara? Alo, nea Predoi, stiu ca nu mai e prin tara Bica sa te plimbe de manutza si sa ti poarte de grija, dar asa se infaptuiesc marile idealuri anticoruptie sub mandatul dumitale? Luptand cu babutele care vand patrunjel la colt de strada!?”

Reamintim ca, George Scripcaru, liberalul care a pierdut alegerile pentru primăria Brașov, urmărit penal pentru șantaj.

DNA îl acuză că l-a amenințat pe patronul firmei care difuza clipurile contracandidatului de la USR în autobuze

Procurorii DNA au început urmărirea penală a lui George Scripcaru, fostul primar liberal al Brașovului învins la alegerile locale de Allen Coliban (USR), potrivit unui comunicat DNA.

DNA îl acuză pe Scripcaru de șantaj, arătând că acesta l-a amenințat pe patronul firmei de publicitate în autobuzele primăriei și i-a cerut să nu mai difuzeze clipurile electorale ale contracandidatului de la USR. În caz contrar, firma respectivă urma să piardă contractul încheiat cu Primăria Brașov.

În plus, susține DNA, primarul ar fi cerut firmei să-i promoveze gratuit în autobuze realizările din cursul actualului mandat, mascate sub forma unor știri pozitive.

DNA a început urmărirea penală și în cazul lui George Mihai Cornea, directorul general al Regiei Autonome de Transporturi Brașov (RATBV) SA, care deține autobuzele, pentru complicitate la șantaj.

Ambii inculpați au fost puși sub control judiciar. (Cerasela N.).

 

Articolul De asta se ocupa DNA in tara asta, fratilor, de maruntisuri?/ De asta platim procurorii DNA cu 15-20.000 de lei pe luna apare prima dată în Ziarul Incisiv de Prahova.

Citeste in continuare

Parteneri

Ultimile stiri locale

Eveniment5 ore inainte

Gruparea interlopa care “sustine” PNL Prahova/IPJ Prahova isi continua somnul si „straja”…de „veghe”…

La data de 21.10.2020, Incisiv de Prahova publica articolul “Unul dintre Ionești va avea, probabil, norocul să fie iarăși în...

EvenimentO zi inainte

Aduceti izoleta/Romania nu a mai vazut asta niciodata!

(Preluare National – Catalin Tache): Polițiștii trimiși în Centrul Vechi, mai mulți decât clienții… ”Ordin de la Cotroceni : Închideți...

Afaceri2 zile inainte

Cat de important este serviciul de suport tehnic disponibil 24/7 in serviciul de gazduire web?

Atunci cand isi propun sa achizitioneze un pachet de gazduire web, majoritatea persoanelor cauta o companie care sa le puna...

Eveniment2 zile inainte

De asta se ocupa DNA in tara asta, fratilor, de maruntisuri?/ De asta platim procurorii DNA cu 15-20.000 de lei pe luna

Ionut Cristache: „Ma stiti ca nu-s vreun fan Scripcaru, dar, TOTUSI, asa ceva? De asta se ocupa DNA in tara...

Eveniment3 zile inainte

Vă invit să lecturați această sinteză, iar dacă vă pasă de viitorul vostru vă propun să votați acel partid/candidat care va pune pe tapet această problemă GRAVISSIMĂ.

„STAREA NAȚIEI ÎN 2020”, DESCRISĂ PE SCURT ÎN 6 PUNCTE, AR PUTEA FI CEL MAI TARE SUBIECT DE CAMPANIE ELECTORALĂ....

Uncategorized4 zile inainte

Cea mai buna clinica pentru a face operatii de cataracta in Pitesti

Tu stii ce este cataracta? Cataracta reprezinta o afectiune oftalmologica in care lentilei din interiorul ochiului i se reduce transparenta,...

Eveniment4 zile inainte

Oare nu ii spune nimeni acestuia din imagine ca nu exista lege pentru o astfel de masura de protectie sanitara?

Să dai întâi cu cârpă muiată-n sublimat” La Iași, în 1928, are loc o conferință a Societății pentru Profilaxia Tuberculozei....

Eveniment5 zile inainte

Coviduță nu se atinge de ștampile, saci, secții de vot/E un comunist, urăște alegerile și democrația/Cică e și foarte petrecăreț, îi plac mult cluburile, nunțile, botezurile, manelele, astea de distracție/Participă zi de zi, noapte de noapte, la pelerinaje și slujbe

Să dai întâi cu cârpă muiată-n sublimat” La Iași, în 1928, are loc o conferință a Societății pentru Profilaxia Tuberculozei....

Social5 zile inainte

Casa Del Santos, caminul pentru batraneti linistite

Casa Del Santos anunta deschiderea casei de seniori. Exista in aceasta locatie calitate si standarde europene provenite din Italia, pentru...

Eveniment6 zile inainte

Editorial/Epidemia omoară oamenii sau „democrația”?/In plin „JIHAD” la PNL Prahova se utilizeaza varianta „EBa” la alegerile parlamentare: Mihai Apostolache

Voturile prahovenilor sunt tratate, din nou, cu partea „dorsala” de catre PNL Prahova! Asa se procedeaza cu nemaurile, nu se...

Eveniment7 zile inainte

IN GUVERNAREA PNL, IN PRAHOVA – GOLANI CHELIOSI SI INTERLOPI TRANSMIT MESAJE, PROBABIL, PUSE „IN GURA” EDILULUI (NOU ALES), DE SCHIMBARI IN CADRUL UNOR INSTITUTII DE SIGURANTA NATIONALA

Nu credeam să existe atîta golănie în Poliție! Si, inca nu cred! Cred ca exista cheliosi – interlopi, (chiar puscariasi...

UncategorizedO săptămână inainte

ELKO Romania anunță noul laptop rigidizat Getac B360 pentru condiții extreme

Robustețe și performanță în doar 2,32kg ELKO Romania, distribuitor de produse, soluții IT și electronice de consum, anunță disponibilitatea laptopului...

SocialO săptămână inainte

Fostul primar al comunei argeşene Corbi, Virgil Baciu, candidează ca independent la Camera Deputaţilor

După două mandate extrem de reușite ca primar al comunei Corbi, nonconformistul Virgil Baciu vrea să candideze, independent, pentru un...

EvenimentO săptămână inainte

Unul dintre Ionești va avea, probabil, norocul să fie iarăși în Parlament căci e perioada liberalismului ăla normal, educat și meritocratic (I)

,,Trebuie să evităm știri panicarde și descrierea unor situații extreme, care, sigur, teoretic, sunt posibile. Eu cred că autoritățile trebuie...

EvenimentO săptămână inainte

PNL Prahova a propus un deputat condamnat pentru trafic de influență, pe locul III pe lista pentru Camera Deputaților si pe locul I, un MINISTRU DE JUSTITIE care incalca legea/Cel de pe locul II va avea parte de o atentie „deosebita” din partea ziarului „Incisiv de Prahova”/In curand

Pentru vremelnicii care conduc astăzi Romania, luați o foaie de hârtie și notați. Cea mai mare CRIMĂ pe care o...

EvenimentO săptămână inainte

Pop Engineering – un jucator de top pe piata de instalatii electrice industriale

In vremurile dificile pe care le parcurgem, putini sunt antreprenorii romani care fac tot posibilul din imposibil, cu succes, pentru...

Știrile Săptămânii