Connect with us

Afaceri

Adoptarea legii 5 G în forma actuală și fără notificarea UE ar putea avea efecte negative asupra industriei de telecomunicații din România

Publicat

pe

Proiectul de lege care va asigura cadrul legal necesar implementării rețelelor 5G în România va fi dezbătut de Camera Deputaților în procedură de urgență. După 8 luni în care proiectul a stat în sertarul Guvernului, într-o săptămână acesta a ajuns de pe ordinea de zi a executivului pe masa legislativului. Iar termenul limită până la care se mai pot face modificări este 4 mai. Legea 5G este deosebit de importantă prin impactul asupra digitalizării României, implicând atât furnizori de echipamente, cât și operatori și autorități locale, iar dezbaterea publică a  proiectului întinsă pe o durată mai mare ar putea avea impact pozitiv asupra rezultatului final, așa cum s-a întâmplat în cazul Germaniei, unde discuțiile la nivel guvernamental au durat 2 ani.

 

În plus, conform Directivei europene 2015/1535, care spune că statele membre trebuie să anunţe Comisia cu privire la orice proiect de lege ce conţine reglementări tehnice, înainte de adoptarea acestuia, România trebuie să informeze Comisia Europeană cu privire la proiectul de lege privind tehnologia 5G.

Consiliul European solicită UE şi statelor membre să valorifice pe deplin setul de instrumente pentru securitatea cibernetică a reţelelor 5G adoptat la 29 ianuarie 2020 şi, în special, să aplice restricţiile relevante asupra furnizorilor care prezintă risc ridicat pentru activele de bază definite ca fiind esenţiale şi sensibile în evaluările coordonate ale riscurilor la nivelul UE. În cazul în care nu este implementată legislaţia UE, Comisia poate sesiza Curtea de Jutiţie, care poate impune sancţiuni financiare.

Consiliul European menţionează că potenţialii furnizori de tehnologie 5G trebuie să fie evaluaţi pe baza unor criterii obiective comune. Ca UE să fie suverană din punct de vedere digital, trebuie să construiască o piaţă unică cu adevărat digitală şi să îşi consolideze capacitatea de a-şi defini propriile norme, de a face alegeri tehnologice autonome şi de a dezvolta şi implementa capacităţi şi infrastructuri digitale strategice.

Conform Directivei 2015/1535, toate statele membre trebuie să fie informate cu privire la reglementările tehnice preconizate de către orice alt stat membru. Această directivă a fost creată pentru promovarea bunei funcţionări a pieţei interne unde trebuie asigurată transparenţa cu privire la iniţiativele naţionale având ca scop stabilirea reglementărilor tehnice. În acest sens, autorităţile europene susţin că este esenţial pentru Comisie să deţină informaţiile necesare înaintea adoptării reglementărilor tehnice

Astfel că, începând cu data notificării proiectului, există o perioadă de suspendare de trei luni – în cursul căreia statul membru care a făcut notificarea nu poate adopta regulamentul tehnic în cauză – permiţând Comisiei şi celorlalte state membre să examineze textul notificat şi să răspundă în mod adecvat.

Conform Directivei, statele membre comunică de îndată Comisiei orice proiect de reglementare tehnică, cu excepţia situaţiei în care doar se transpune integral textul unui standard internaţional sau european, caz în care este suficientă informaţia referitoare la standardul în cauză.

În cazul specific al României, proiectul de lege privind tehnologia 5G prevede că solicitarea pentru obţinerea autorizării se depune de către producător la MTIC, iar ulterior aceasta se transmite la CSAT. Solicitarea constă într-o scrisoare de intenţie semnată de reprezentantul legal al producătorului, însoţită de: date de identificare, inclusiv datele reprezentanţilor legali şi limitele împuternicirii acordate; structura de acţionariat a producătorului şi a grupului de societăţi din care face parte, inclusiv informaţii detaliate privind societatea-mamă; o declaraţie pe proprie răspundere care să ateste că producătorul îndeplineşte cumulativ o serie de condiţii (nu se află sub controlul unui guvern străin, în lipsa unui sistem juridic independent; are o structură transparentă a acţionariatului; nu are cunoştinţă de un istoric de conduită corporativă neetică; se supune unui sistem juridic care impune practici corporative transparente).

În acest context, documentul prevede că avizul trebuie să se fundamenteze pe evaluări din perspectiva riscurilor, ameninţărilor şi vulnerabilităţilor la adresa securităţii naţionale şi/sau apărării naţionale.

Astfel, pentru ca România să nu riște sancțiuni din partea UE, intervalul de timp  în care proiectul de lege 5G se află în dezbatere publică ar trebui să fie mai îndelungat, acoperind și  perioada de notificare a organismelor europene și permițând ca modificările sugerate de actorii din industrie și care pot care pot  sprijini piața locală de telecomunicații să-și producă efectele asupra formei finale a legii.

Citeste in continuare
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Afaceri

Cum ar trebui să aleg un un buchet senzațional de bujori?

Publicat

pe

De

Livrare Flori Moldova

Un aranjament floral este o bucurie, atât pentru cel care dăruiește, cât și pentru cel care primește. A primi flori este o formă de recunoștință, de iubire sau apreciere și este o formă delicată de transmitere a unor emoții pozitive. A primi florile într-un aranjament special este un semn de dublă atenție pentru momentul respectiv.

Modul de dispunere al florilor în buchet sau în cutie, pot să fie importante

Modul în care alegi să pui florile într-un buchet sau felul în care le ordonezi, poate să fie decisiv pentru ceea ce transmiți. De asemenea chiar și combinația diverselor tipuri de flori este ceva la care să te gândești. Există desigur florarii care te ajută să obții rezultatele dorite și te sfatuiesc sau chiar oferă buchete deja realizate, pentru ca tu să vezi rezultatul final, așa vei putea să stii ce anume va primi persoana pe care vrei să o impresionezi.

Daca vrei să știi cum anume să poți să dăruiesti un astfel de aranjament și la ce să fii atent atunci când cauți o florarie online care să ofere calitate înaltă, atunci iată câteva informații care te vor ajuta:

Calitatea florilor alese este de bază

Ajungem și la subiectul acestui articol: cum se alege și aranjează un buchet din bujori. Nimeni nu dorește să primească flori care nu sunt de calitate, care au defecte, care nu sunt proaspete. De aceea a apela la o florărie online care pune accentul pe detalii, poate să te ajute să oferi un buchet sau un aranjament perfect. Astfel că indiferent de ceea ce dorești să achiziționezi și de momentul special pe care vrei să îl marchezi, este important să te informezi.

Asa vei putea să faci o alegere corectă pentru nevoile tale. Dacă ești în căutarea unui magazin online care te poate îndruma frumos și care oferă buchete și aranjamente de calitate, prezentate elegant, poți să verifici florăria OkFlora.ro.

Culorile sunt importante în alegerea unui aranjament care iese în evidență

Fiecare om are o anumită culoare preferată, așadar, dacă dorești să faci cadou un buchet de flori, este bine să știi ce culori preferă persoana care le va primi. De asemenea anumite culori au semnificație în unele culturi sau situații. De exemplu, a primi trandafiri roșii de la un baiat pe care îl placi, poate să însemne o implicație romantică. Pentru unele aranjamente, culoarea florilor este tema în sine. Astfel se poate vedea cât de mult contează acest aspect atunci când ne gândim la modul în care se aleg florile și la cum anume ies ele în evidență.

Ambalajul poate să scoata în valoare florile și aranjamentul în sine

Un ambalaj frumos, elegant și deosebit, poate să reprezinte modul în care florile sunt puse în valoare. Astfel că o cutie rotundă, bine finisată, aleasă în culori potrivite, poate să te ajute să îți transmiți mesajul mult mai corect, mai bine, mai precis. Poți alege întotdeauna ceea ce dorești, de la clasicele hartii speciale, până la ambalaje ce spun povestea ta într-un mod autentic.

Citeste in continuare

Afaceri

Design ales de tine pentru personalizare

Publicat

pe

De

Etuo

Telefonul, la fel ca și hainele sau accesorile alese poate să reflecte personalitatea, gusturile și chiar hobby-urile noastre. Pentru a avea un telefon unic prin înfătișare putem să ne alegem singuri imaginea pentru personalizarea telefonului folosind fotografii ale persoanelor dragi, ale animaluțului de companie, peisaje sau chiar modele etnice.

Dacă tocmai ți-ai cumpărat un telefon nou, cu siguranță vrei cele mai bune soluții pentru a-l proteja. Husele și carcasele ți se pot părea anoste și vei considera probabil că iau din aspectul din aspectul interesant al telefonului tău. Ei bine, atunci când folosești huse personalizate sau carcase personalizate, telefonul tău va arăta mai interesant decât atunci când se află în propria lui carcasă. Sunt mai multe moduri în care îți poți personaliza telefonul cu ajutorul huselor și poți fi cât de inventiv vrei. De asemenea, sunt și multe modele de carcase telefon și huse pe care le poți alege.

Personalizarea cu imagini

Efectul vizual este de cele mai multe ori de foarte mare impact, iar alegerea unor huse telefon personalizate cu imagini care te fac fericit, cum ar fi cele din concediu și cele cu familia se va dovedi o idee foarte bună. Poți revedea în permanentă imagini care îți trezesc cele mai fericite amintiri, poți folosi husa pentru a îți prezenta familia sau poți să o privești de fiecare dată când ai nevoie de un vibe mai bun.

Personalizarea cu mesaje

Foarte multe persoane apelează la acesta variantă. O husă personalizată cu mesaje motivaționale spre exemplu va deveni o sursă optimă de voie bună și energie în zilele în care pur și simplu nu mai faci față stresului. De asemenea, carcasele personalizate cu anumite citate preferate vor transmite ceva persoanelor din jurul tău în funcție de conținut.

Huse personalizate cu personaje din desene animate

Cele mai populare în sensul acestea sunt imaginile Disney, însă poți alege și alte imagini din desenele animate preferate. Aceste huse sunt unele din cele mai fericite alegeri. Toți cei care vor intra în contact cu husa ta vor avea o dispoziție mai bună, ceea ce înseamnă că vei fi o sursă de energie și fericire pentru cei din jurul tău. Husele personalizate se găsesc pentru orice telefon și este recomandat să fie cumpărate pentru modelul pe care îl ai, deci pentru un Samsung a52, vei avea nevoie de husă a52 După găsirea husei potrivite este recomandat să fie alese cu atenție modelele pentru personalizare.

Huse personalizate cu simbolurile trupei preferate

O altă idee la fel de bună este să îți personalizezi carcasa de la telefon sau husa cu simboluri e trupei preferate. Rockerii o fac tot timpul, dar poți alege o astfel de personalizare pentru orice gen de muzică preferat. Cu ajutorul unei astfel de huse pentru telefon persoanele din jurul tău vor ști ce gen muzical preferi și vei putea să îți faci prieteni mai ușor. De foarte multe Pro se întâmplă ca persoane necunoscută să te abordeze pe stradă, în tren sau în stația de autobuz atunci când văd că ești fanul aceleiași trupe.

Husele personalizate sunt cele mai interesante metode de a îți proteja telefonul şi de a îl face să iasă în evidență, motiv pentru care se recomandă aceste soluții pentru cei care țin la imaginea lor.

Citeste in continuare

Afaceri

Credite pentru nevoi personale – Cum poți obține bani pentru majoratul copilului?

Publicat

pe

Ești părinte, vrei mereu să îi oferi tot ce e mai bun copilului tău, însă uneori nu ai suficienți bani la dispoziție pentru a-i îndeplini toate dorințele? Acum te poți baza pe o rezolvare importantă care te va ajută să îți îmbunătățești situația financiară și să îi organizezi copilului tău, marea petrecere pe care și-o dorește.

Pare destul de simplu să pui la cale un majorat, să te gândești la detalii, la muzică, haine, decor și meniu, însă când faci calculele finale, s-ar putea să fii uimit de ceea ce vei descoperi.

Suma finală este destul de mare! Dacă mai ai mult până la salariu și nu ai de gând să apelezi la familie sau la prietenii din jurul tău, cel mai indicat ar fi să soliciți un credit de nevoi personale.

Această este cea mai ușoară cale de a-i demonstra copilului tău că îți pasă și că poți găsi mereu cele mai eficiente soluții.

Colaborează cu una dintre cele 13 instituții financiare nebancare din țară noastră și fii tu cel care descoperă toate avantajele puse la dispoziție.

S-ar putea să rămâi surprins de toate surprizele plăcute pe care le vei descoperi și te vei întreba de ce nu ai mai făcut asta până acum.

Toate cele 13 instituții sunt avantajoase, însă depinde foarte mult de ceea ce ai nevoie. Spre exemplu, sunt persoane care își doresc bani împrumut urgent doar cu buletinul, ceea ce este posibil, însă singurele variante sunt Ralfi IFN și Credius – care nu verifică biroul de credite.

Aceste două instituții financiare nebancare se adresează tuturor oamenilor care au nevoie de un împrumut rapid nebancar doar cu copia Cărții de Identitate.

Dacă ai deja un loc de muncă și vrei un credit cu aprobare pe loc, trebuie doar să ai minim 18 ani, un venit lunar garantat pe care să îl poți dovedi cu ajutorul actelor necesare, o adresa de e-mail personală, un număr de telefon și un cont activ pe care să primești banii solicitați.

Condițiile sunt atât de comune, încât sunt slabe șansele să nu te încadrezi în totalitate.

Oricând ai dubii sau vrei să afli mai multe informații suplimentare, nu ezită să apelezi la numărul de telefon de contact.

Pe site-ul instituției alese vei descoperi informații legate de un credit urgent azi dar și despre multe alte lucruri.

Smile Credit reprezintă una dintre cele mai avantajoase  instituții financiare nebancare din țara noastră.

Aceasta vine în întâmpinarea tuturor cu multe beneficii importante și demne de luat în serios.

Un alt aspect de luat în calcul se referă la faptul că nu vei mai fi nevoit să cauți sediul sau biroul instituției financiare nebancare alese, doarece totul se va desfășura în mediul online.

Este de ajuns să ai un telefon mobil, o tabletă sau un laptop și acces la rețeaua de internet.

Află răspunsul dorit în câteva momente și fii pregătit să organizezi cea mai tare petrecere de majorat de până acum. Toți cei dragi vor fi uimiți și te vor aprecia pentru deciziile pe care le-ai luat, fii sigur de asta!

Citeste in continuare

Parteneri

Ultimile stiri locale

Eveniment36 de minute inainte

IKEA recheamă farfuriile, bolurile și cănile HEROISK și TALRIKA, deoarece prezintă risc de spargere și pot provoca arsuri

IKEA îndeamnă toți clienții care dețin farfurii, boluri și căni HEROISK sau TALRIKA să nu le mai folosească și să contacteze IKEA pentru rambursare...

Eveniment22 de ore inainte

Raport Ericsson ConsumerLab: Tehnologia 5G aduce modificări în comportamentul de utilizare a smartphone-urilor

Acesta este cel mai amplu studiu realizat în rândul consumatorilor 5G, până în prezent, și dezvăluie opinii reprezentative pentru  1,3...

EvenimentO zi inainte

IKEA România ridică steagul curcubeu și sprijină drepturile LGBT+ prin campania „Dragostea e dincolo de cei patru pereți”

IKEA România lansează campania „Dragostea e dincolo de cei patru pereți” și marchează, astfel, Ziua Internațională împotriva Homofobiei, Transfobiei și...

EvenimentO zi inainte

ȘORȚ DE CHEF – PORTRET DE CLIENT MASIMA: CHEF IULIAN OLARU

ȘORȚ DE CHEF – PORTRET DE CLIENT MASIMA: CHEF IULIAN OLARU Cu șorț de chef și determinare de om ce...

EvenimentO zi inainte

Studiu Dentons & Audytel: Adoptarea Legii 5G în forma actuală va costa industria de telecomunicații din România între 2,7 și 4,2 miliarde de euro în următorii 10 ani

București, 14 mai 2021 Adoptarea Legii 5G în forma actuală ar putea costa industria de telecomunicații din România între 2,7...

Eveniment4 zile inainte

Samsung facilitează utilizarea Blockchain pe dispozitivele Galaxy cu suport pentru portofele hardware

Utilizatorii Galaxy își pot importa și gestiona acum toate activele pentru criptomonede și DApp-uri într-o singură locație ușor de utilizat...

Eveniment4 zile inainte

Huawei revine cu un nou val de reduceri disponibile doar în acest weekend

Dani Oțil este gazda acestui weekend plin de reduceri   București, 14 mai 2021- Huawei Consumer Business Group revine cu...

Eveniment4 zile inainte

PlayOn by Samsung – prima competiție de Wild Rift a adunat peste 1000 de jucători într-un maraton de gaming inedit

București, 14 mai 2021 – Samsung anunță încheierea primei competiții de mobile destinată jucătorilor de Wild Rift din România. Asemenea unui...

baza de machiaj baza de machiaj
Uncategorized5 zile inainte

Totul despre baza de machiaj: cat costa, cum o alegi si cum o folosesti?

Pentru a gasi baza de machiaj potrivita, va trebui sa tii cont de mai multe aspecte. Aceasta trebuie sa aiba...

Eveniment5 zile inainte

Studiu Dentons & Audytel: Adoptarea Legii 5G în forma actuală va costa industria de telecomunicații din România între 2,7 și 4,2 miliarde de euro în următorii 10 ani

București, 11 mai 2021 Adoptarea Legii 5G în forma actuală ar putea costa industria de telecomunicații din România între 2,7...

Eveniment5 zile inainte

Huawei celebrează 18 ani de inovație în România

București, 13 mai, 2021. Huawei, cel mai important furnizor global de tehnologie a informației și dispozitive inteligente, celebrează anul acesta 18...

Eveniment6 zile inainte

Samsung lansează provocarea #BespokeMyHome, în Europa și S.U.A., alături de renumiți chefi bucătari și designeri

Samsung Digital Appliances anunță noua sa serie de challenge-uri pe platformele de Social Media sub sloganul #BespokeMyHome, din cadrul Bespoke...

Eveniment6 zile inainte

Samsung prezintă elemente unice de design în ediție limitată în cadrul evenimentului Bespoke Home

Colaborările cu artiștii Thibaud Hérem și Andy Rementer și brandul de lifestyle HAY pentru gama de frigidere Bespoke se traduc...

Eveniment6 zile inainte

Samsung anunță extinderea globală a gamei de electrocasnice Bespoke în cadrul „Bespoke Home 2021”

Bespoke Home sărbătorește extinderea globală a gamei de frigidere personalizabile Samsung, servind drept noua platformă virtuală pentru prezentarea portofoliului extins...

Eveniment7 zile inainte

Huawei lansează noul Band 6 care dispune de un ecran FullView mai mare și autonomie a bateriei de până la două săptămâni

București, 11 mai 2021 – Huawei Consumer Business Group a lansat HUAWEI Band 6, cea mai nouă brățară din seria HUAWEI...

EvenimentO săptămână inainte

Competiția Internațională “YOUTH OF MUSIC” 2021 a desemnat câștigătorii primei ediții

București, 11 mai  2021 –  La finalul unui proces de selecție extrem de riguros, competiția internațională “Youth of Music” 2021,...

Știrile Săptămânii