Connect with us

Eveniment

„Imparatul” si „Dumnezeul mai mic” din POLIŢIA ORAŞULUI BĂICOI/Singurul ofiter din Politia Romana care s-a cerut in corpul subofiterilor si a ajuns sa poarte gradele pe invers sau in diagonala

Publicat

pe

Cazuri stupide cu polițiști „albiti” de Biroul Control Intern din IPJ Prahova
Singurul ofiter din Politia Romana care s-a cerut in corpul subofiterilor este subcomisarul de politie Dulea Rozin Constantin. A lucrat la filaj (DIPI) si la Biroul Control Intern pentru o scurta perioada si datorita capacitatilor sale „ridicate” a fost repede indepartat ajungand la POLIŢIA ORAŞULUI BĂICOI unde a facut echipa buna cu „Imparatul”, fiind pe acelasi calapod.
„Gurile rele” din randul surselor noastre din IPJ Prahova ne precizeaza ca Dulea Rozin Constantin nu ar prea fi trecut examenele psihologice, motiv pentru care nu are drept sa poarte pistolul din dotare si nu prea primeste dosare de rezolvat tot datorita capacitatilor sale „exceptionale”.
Noi rezonăm cu problemele sale familiale care l-au determinat să părăsească domiciliului conjugal (prin alungare), ajugand sa traiasca cu chirie pe la blocurile din Liliesti.
Dar, problemele sale familiale cu care rezonam nu ii da dreptul sa faca de rusine uniforma pe care o poarta, uniforma de politist.
Problemele care l-au adus in situatia să părăsească domiciliului conjugal (prin alungare) s-au agravat, in mod constant si am ajuns in situatia actuala.
Poliție sau Miliție la Baicoi?
Din păcate, acestea sunt cazuri reale.
Deoarce a fost alungat din domiciliul conjugal, subcomisarul de politie Dulea Rozin Constantin, a inceput sa efectueze dese controale pe la firmele de paza, activități interesante și unice cu predilectie orientate către pasiuni mai practice: hartuirea agentelor de paza in scopul obtinerii anumitor favoruri.
Probabil nu ar fi greu de documentat un astfel de comportament neprofesional sau abuziv al acestui polițist de catre cei de la Biroul Control Intern.
Tot probabil, daca se doreste, subcomisarul de politie Dulea Rozin Constantin, ar ieși pozitiv la testarea cu etilotestul indiferent de ora din zi in care ar sufla.
Totodata, cei de la Biroul Control Intern ar putea sa intrebe toate farmacistele din Baicoi si Campina ce anume prefera sa achizitioneze subcomisarul de politie Dulea Rozin Constantin, in mod constant.
Noi am fost curiosi si dupa un ras sanatos ne-am intristat.

Daca nu era o persoana publica acest politist ar fi putut achizitiona cate tone de Levitra ar fi putut, dar nu in timpul programului, care sa il determine către pasiunile mai practice sus mentionate, de hartuire, amestec care pune in ipostaze urate si pateaza imaginea IPJ Prahova prin prezentarea in public, in mod haotic, cu uniforma si gradele cu susul in jos sau in diagonala:


Subcomisarul de politie Dulea Rozin Constantin se adreseaza sefului Zăbavă Sebastian cu apelativul „Imparate”, probabil fiind pe acelasi calapod comportamental cu acesta din urma, adica omul care a luat mecanicul de tren si l-a dus la recoltat de probe biologice intrucat a fost un accident la trecere la nivel cu cale ferata acum cativa ani.

În 22 ianuarie 1949, Poliţia a fost transformată în Miliţia Populară, ale cărei cadre erau formate din cvasi-analfabeţi „scoşi din producţie”, care urmau la început o „şcoală profesională” timp de două luni. Treptat, timpul de şcolarizare a crescut la 6 luni, la 1 an, apoi la doi ani.

Dacă ofiţerii Poliţiei Regale fuseseră absolvenţi de stiinte juridice şi chiar doctori în Drept, în Miliţie – din 35.000 salariaţi – doar 161(!) absolviseră o facultate. Din rest, 9600 absolviseră patru clase sau mai puţine, iar 7.800 aveau numai şase – şapte clase.

La 18 decembrie 1990 a fost adoptată Legea nr. 40 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului de Interne, din care făceau parte următoarele structuri: Poliţia, Jandarmeria, Poliţia de Frontieră, Pompierii, Arhivele Naţionale. Majoritatea milițienilor a fost preluată de nouă structura, mulți dintre ei continuând să lucreze încă 10, 15 sau chiar 20 de ani (un veteran profesionist, care și-a încheiat raporturile de serviciu cu Poliția cu fruntea sus, cms. șef Ionel Trandafirescu, a rezistat chiar 26 ani, având o vechime totală în Miliție/Poliție de 31 ani).

După peste 30 ani de la Revoluție, te-ai aștepta ca, în Poliția Română, să nu te mai întâlnești, tu cetățean, cu mentalitatea milițieneasca. Adică, așa ar fi normal !

Uite că, la IPJ Prahova, tot mai dăm peste un asemenea specimen (n-am vrea să credem că pentru prasilă!), pe numele sau Zăbavă Sebastian, un ofier care a beneficiat de protectia fostelor conduceri ale  IPJ Prahova si Control Intern. Acest personaj nu avea ce cauta in M.A.I, trebuia cercetat penal de mult timp.

Evaluarea psihologica este realizata in cazuri deosebite, asupra unor persoane care ocupa functii inalte (functionari de stat) sau speciale (cadre militare), care au activitati ce necesita caracteristici speciale (forte de interventie, de salvare, politisti, procurori, judecatori etc.)

Examenul psihologic reprezinta in fapt o testare a structurii si functionarii psihice a unei persoane la un moment dat.

Modul in care se realizeaza aceasta testare/examinare este dat de scopulexaminarii psihologice. Spre exemplu, examenul psihologic poate fi cerut ca un pas/nivel obligatoriu in obtinerea unui certificat/atestat: pentru obtinerea permisului de conducere, pentru obtinerea permisului de port-arma, pentru accesul in anumite locuri sau la anumite documente, etc.

Poate fi cerut de catre un angajator (prin intermediul unui specialist in resurse umane sau psiholog) la angajare. Poate fi cerut in conditii speciale atunci cand este necesar un grad crescut de responsabilitate si in pozitii ce necesita calitati deosebite (responsabilitate crescuta, interactiune/relationare cu medii/persoane speciale, discernamant etc.).

Indiferent de scopul testarii un examen psihologic va cuprinde uzual cateva parti (nu neaparat in ordinea aceasta): o discutie fata in fata (directa) intre persoana examinata si examinator, o serie de teste si/sau o serie de probe (putand fi folosite diverse aparate, simulatoare de situatii etc.).

Examenul psihologic va stabili, intr-o masura foarte exacta, modul in care o persoana este alcatuita si functioneaza psihic in momentul examinarii, in care pot fi incluse: caracteristici ale personalitatii (atitudine, caracter, aptitudini, creativitate, vointa, comportament etc.), riscuri, potential de viitor, etc. Complexitatea examinarii este in stransa legatura cu scopul examinarii, asa cum a fost mentionat mai sus, putand fi mai mult sau mai putin complicata, urmarind una sau mai multe directii.

Examenul psihologic se va materializa printr-un profil psihologic sau, daca exista susceptibilitate de boala, printr-un diagnostic clinic.

Paul Feroiu este luptător în cadrul Serviciul de Acţiuni Speciale de 15 ani. In octombrie 2019, a aflat că va fi retrogradat pentru că a picat testul psihologic periodic.

Recent,  postul de sef la Serviciu Pregatire Profesionala din cadrul IPJ Prahova a fost scos la concurs si la acesta s-au inscris doi concurenti, unul dintre acestia fiind militianul nostru, ZĂBAVĂ MIHAI SEBASTIAN.

Cu toate ca a picat examenul de psihologie, un astfel de exemplar rar de militian, a revenit pe postul de conducere, sef al Politiei Baicoi, pe motivul halucinant ca pe functia pe care o ocupa in prezent, are aviz!

Aceste norme interne fac din MAI un adevarat „stat in stat”.

In toate serviciile secrete romanesti daca un ofiter pica examenul psihologic, cariera acestuia a luat SFARSIT! In MAI se pare ca…NU!?

I. Sa incepem cu inceputul – comanda Poliției Orașului Azuga/Prima infractiune mare in care a fost protejat

Dupa zeci si sute de reclamatii efectuate de subalterni si de locuitorii din Azuga, ceea ce nu știți și vă spunem noi astăzi, este că, de la comandă Poliției Orașului Azuga, a fost „mutat” la șefia Poliției Orașului Băicoi, după un mare scandal de corupție (favorizarea infractorului) în cazul inculpatului A.C.G care a săvârșit infracțiunea de refuz sau sustragere de la recoltarea probelor biologice, pe motiv că a fost coleg cu Zăbavă Sebastian și cu marele ofițer de la IGPR, Enăchescu Alexandru Theodor (despre acest caz de musamalizare vom reveni cu amănunte incendiare).

In loc ca cei de la Corpul de Control Intern sa se autosesizeze (sanchi!) si/sau parchetul (cum vom constata, cu probe in articolele viitoare) acesti indivizi au fost spalati si mutati tot in functii de conducere. Recent, ii vom regasim pe Enăchescu Alexandru Theodor imputernicit Director Adjunct al Direcției de Investigare a Criminalității Economice si pe Zăbavă Sebastian imputernicit sef Serviciu Pregatire Profesionala din cadrul IPJ Prahova.

In profida intimidarii agentului de politie Stanciu Radu efectuata personal de Zăbavă Sebastian si Enăchescu Alexandru Theodor, acesta a ramas intrasigent si dosarul a ajuns in instanta.

Paradoxal, din dosarul de urmarire penala au fost „extrasi” (ocoliti, protejati)  chiar Zăbavă Sebastian si Enăchescu Alexandru Theodor.

Pana si instanta a retinut ca Enăchescu Alexandru Theodor s-a prezentat ca ofiter IGPR dar mai jos se contrazice si mentioneaza ca parchetul nu a efectuat cercetari asupra acestuia deoarce nu si-a prezentat calitatea, frumos mod de albire, nu?

Apasati pe sageata:

Adresa nr. 11-iip-2021 (1)

II. Dupa acest scandal, Zăbavă Sebastian a fost „extras” si „plantat” la sefia politiei orasului Baicoi.

Aici, dupa mai multe matrapazlacuri (printre care le ordona subordonatilor sa nu ii controleze parintii care vindeau porci in obor) si dupa zeci si sute de reclamatii efectuate de subalterni, sindicate si de locuitorii orasului Baicoi (Toate musamalizate de colegul sau de academie, sef al Corpului de Control Intern), Zăbavă Sebastian isi arata public caracterul labil psihic contrar tuturor normelor si deontologiei profesionale.

Iata ce scriam intr-un articol acum doi ani de zile, articol care nu se mai regaseste in publicatia noastra datorita atacurilor cibernetice, dar care a fost preluat de colegii de la ZiarePh. In acest articol puteti sa realizati tupeul, aroganta si labilitatea psihica a lui Zăbavă Sebastian, tupeu dat de protectia oferita nemijlocit de fostul sau coleg de academie Lupu, fostul sef Corp Intern si de fosti sefi ai IPJ Prahova (Zabava se lauda in fata subordonatilor ca a fost coleg de academie si cu fostul sef al DGA – Catalin Ionita si ca este protejat de „Miritescu” cu care a afacut patrula si, inclusiv de Despescu. Asa o fi, nu putem nega ca prea a fost protejat si extras din urmariri penale!).

La data de 06.09.2018, Incisiv de Prahova publica urmatorul articol “EXCLUSIV/IN ATENTIA CONDUCERII IPJ PRAHOVA SI D.I.P.I PRAHOVA, CU ATENTIONARI DESPRE ILEGALITATI GRAVE LA POLITIA BAICOI” prin care se tragea un semnal de alarma cu privire la situatia din politia orasului Baicoi.

https://www.incisivdeprahova.ro/2018/11/06/exclusivin-atentia-conducerii-ipj-prahova-si-d-p-prahova-cu-atentionari-despre-ilegalitati-grave-la-politia-baicoi/

Daca ne luam dupa controlul demarat de IPJ Prahova si dupa “Dreptul la Replica” dat de  Şeful Poliţiei Băicoi,
Comisar şef de poliţie Mihai Sebastian Zăbavă, situatia pare a fi in regula in aceasta unitate a M.A.I.

Am precizat faptul ca “pare” a fi in regula deorece pe adresa redactiei continuam sa primim zeci de sesizari ale politistilor din aceasta unitate care demonstreaza ca situatia a ramas exploziva, mai mult relatiile s-au tensionat la maxim.

In acest articol va prezentam o sesizare efectuata de un politist a carui identitate o vom proteja:

“Revenim cu stiri de la politia Orasului Baicoi, locul unde comunismul este la el acasa si unde mai multi  politisti sunt “certati cu disciplina, asa cum se exprima comandantul unitatii de politie pe o retea de socializare. Cercetarile cu privire la faptele sesizate prin intermediul dumneavoastra au fost finalizate de catre BCI, normal ca au iesit in favoarea conducerii, nu s-a intamplat nimic, toate bune si frumoase, politistii fabuleaza!

S-a rezolvat cu accidentul de munca si cu persoana care a vrut sa se spanzure in toaleta unitatii, s-a clasat „dosarul”, faptele sunt doar fictiuni in mintea conducerii politiei Baicoi.

Comandantul de politie de curand a radiat o functie de agent de politie de la o comuna arondata orasului, nu de alta dar nu este nevoie de politisti pe strada, siguranta cetateanului este pe locul 2. Asta da initiativa! Interesant este ca s-a executat miscarea asta doar pentru a face loc la camera ofiterului de serviciu a politiei Baicoi pentru cel mai destoinic lucrator de la ordine publica si chiar daca il stie toata lumea, o sa spun ca este vorba despre subofiterul Fenic care si-a dat seama ca nu are sanse sa ajunga la sisteme de paza pentru ca acolo trebuie sa fii putin inteligent, sa te accepte si IJP-ul, iar cum el este cel mai competent politist de la Baicoi, cu merite deosebite, care in 10 ani de politie a avut o activitate execrabila, a renuntat singur la acest vis, dandu-si seama ca nu are sanse. Subofiterul in cauza a avut numeroase probleme de cand este angajat in politie, ba chiar a fost filat de catre institutiile abilitate ceva vreme. Fenic ameninta in stanga si dreapta despre faptul ca se va muta de la politia Baicoi daca nu este mutat la dispeceratul politiei (locul unde se doarme mai ceva decat acasa) pentru ca nu mai suporta proasta relatie pe care acesta o are cu aproape toti colegii de suferinta, uitand ca singur si-a consolidat aceste relatii, prin puterea data de insusi  comandantul politiei. Ce sa o mai lungim, Fenic este adjunctul politiei Baicoi, venind de multe ori din timpul liber la subunitate pentru a vedea care este starea de spirit, pentru a mai turna vreun coleg pentru ce a facut sau nu si daca se va muta de la Baicoi va fi o pierdere “importanta”!

In anul 2018 a fost un ultraj asupra politistilor, iar in spatiul public, pe reteaua de socializare Facebook,politistii din Baicoi au fost injurati, chiar si amenintati, dar nu a fost nevoie de luarea vreunei masuri impotriva persoanelor respective, poate  pentru ca erau doar simplii subofiteri (atasez pozele in cauza), imagini care sunt salvate de catre un criminaist de la politia Campina.

De multe saptamani, politistii de pe teren conduc o masina pericol public pentru siguranta acestora dar si a participantilor la trafic si desi se cunosc problemele grave, comandantul a dat ordin ca masina buna sa nu se miste din unitate, ofiterul de ordine publica executand  toate dispozitiile date de catre sef.

Ca aici vroiam sa ajung, subcomisarul Dulea, un Dumnezeu mai mic la politia Baicoi(pe cel mare il stim cu totii) ,care nu are treaba cu  munca de politie, incadrat din viata civila si matrasit de la filaj unde a lucrat inainte pentru ca dadea peste cap anchetele la care participa( mi-e greu sa folosesc „subcomisar” pentru acest politist), politistul care daca nu isi noteaza ce vorbeste cu cineva nu tine minte  si care obtine mai mereu  calificative de foarte bine pe parcursul anilor, spaima agentilor de ordine publica, spaima procurorilor de la Campina pentru comportamentul deviant al acestuia, pentru incompetenta de care da dovada, este singurul ofiter de politie de la Prahova care s-a interesat cum sa ajunga subofiter pentru ca nu mai suporta sa faca dosare penale(nu va ganditi ca lucreza in dosare foarte mult), ofiterul care rar  participa la bilantul politiei Baicoi, pentru ca nu are ce prezenta, singura lui ocupatie este aceea de a sta aproximativ jumatate din program in fata subunitatii la cafea si tigari, singurul din politie care are derogare sa intarzie la programul de lucru aproape zilnic si care de multe ori isi face dispozitii pentru ore suplimentare in plus fata de timpul corect pe care il petrece cand vine in afara orelor de lucru, singurul care fura din banii stransi pentru femeia de serviciu si uita sa-i puna la loc, singurul politist care a stat ani de zile fara pistol pentru ca nu poate lua testarea pshihologica(dupa insistentele unora a reusit, dar speram ca psihologul sa aiba mare atentie pe viitor), da politistii afara din sediul politiei cand vorbeste la telefon pentru ca nu se poate concentra, consuma aproximativ jumatate de top de hartie zilnic degeaba, cu multe  alte probleme de comportament. Dulea trimite la ordin politistii pe teren chiar si  cu masini fara foi de parcurs si cu defectiuni tehnice ca sa nu mai zic ca intocmeste note raport neadevarate la comanda.

Atasez alaturat unele fotografii ce va vor parea foarte interesante (printre care si invitatia cms Zabava la ziua acestuia). Ca incheiere tin sa va felicit pentru ceea ce faceti zi de zi, pentru lucrurile adevarate pe care le aratati fara …”.

Cu aceasta ocazie felicitam public conducerea IPJ Prahova pentru “frumoasa” atmosfera de la o unitate de politie din subordine si ii felicitam si pe cei care au efectuat controlul. Oare de la ce firma de curatare au fost si ce detergent au utilizat?

Alaturat va atasam si “Dreptul la Replica” dat de comandantul politiei Baicoi dupa albirea celor de la control si lasam cititorii sa analizeze ce este “fictiune” si care este adevarul:

 “Bună ziua,

Mă bazez pe respectarea de către dumneavoastră a principiilor jurnalistice  prin publicarea aceastei scrisori ca un drept la replică și posibilitatea de a informa opinia publică în mod corect și real, susținut de probe …

Formulez prezenta scrisoare tocmai acum, (la o lună de la apariția celor două articole de presă) întrucât am așteptat finalizarea activităților de control efectuate de către I.J.P. Prahova, urmare a sesizării dvs.. 

Sunt comisarul șef de poliție Zăbavă Mihai Sebastian, șeful Poliției orașului Băicoi. Având în vedere articolele publicate de dvs. în zilele de 02.11.2018 și 06.11.2018, informez opinia publică cu privire la faptul că toate aspectele semnalate sunt nereale și tendențioase pornind de la susțineri neprobate formulate de anumite persoane care au interesul de a mă discredita și de a mă îndepărta din funcția de șef al Poliției orașului Băicoi.

Încă de la începutul lunii mai 2018, prin formularea de sesizări de către o organizație sindicală în mod repetat și fără un fundament real, s-a încercat sistematic discreditarea mea și influențarea unor factori de conducere pentru a mă îndepărta din funcția deținută.

Sunt ofițer de poliție și, pentru a mă cunoaște mai bine, aș dori să vă prezint câteva date din biografia mea:

Sunt absolvent al Academiei de Poliției A.I. Cuza – Facultatea de Drept, promoția 1998, fiind repartizat să lucrez în cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Prahova. Încă din anul 2005 am ocupat funcții de conducere, astfel, în perioada 2005-2012 am fost șef al Biroului Înmatriculări Prahova, în perioada 2012-2017 am ocupat funcția de șef al Poliției orașului Azuga și începând din anul 2017 și până în prezent sunt șeful Poliției orașului Băicoi. Nu am fost sancționat penal sau disciplinar niciodată, din contră, am fost recompensat pe parcursul20 de ani de carieră profesională cu salariu de merit/avansare în gradul profesional următor înainte de termen.

În continuare, doresc să mă refer la aspectele sesizate în cuprinsul celor două articole publicate de dumneavoastră și o să răspund punctual, motiv pentru care am numerotat răspunsurile la acuzațiile aduse și ulterior verificate de organele abilitate.

  1. În ultimii 2 ani soția mea nu a sesizat prin 112 nici o faptă penală la adresa mea. Eu personal condamn ingerința în viața privată a oricărei persoane, cu atât mai mult cu cât a fost făcută cu singurul scop de a denigra activitatea profesională a mea.
  2. La data de 20.02.2018, am fost mutat în interesul serviciului de la Poliția orașului Azuga la Poliția orașului Băicoi, pe funcția de șef poliție, fără a susține examen. Mutarea a fost efectuată conform normelor și procedurilor legale în vigoare conform cărora nu este necesar un examen întrucât ambele funcții sunt echivalente.
  3. Accidentul de muncă și tentativa de suicid sunt ficțiuni, fapte care nu au existat în realitate.
  4. Aspectele referitoare la legăturile mele dubioase cu fostul primar Stătescu Ciprian sunt vădit nereale. Vă aduc la cunoștință că nu-l cunosc personal pe fostul primar d-l Stătescu Ciprian și nu am fost niciodată acasă la acesta sau la vreun chef sau vreo petrecere. Nu am nici un fel de legături personale cu persoane dubioase sau interlopi.
  5. Nu am construit casă la Telega și menționez că nu am proprietăți în această comună, aspect lesne de verificat. Toate aspectele publicate de dvs ce derivă din aceasta afirmație sunt prin deducție logică neadevărate. Nu am solicitat niciodată bani de la dl P.Aurică sau materiale de construcții de la dna directoare de la Energopetrol.
  6. Nu-l cunosc personal pe domnul D. Adrian de la sindicatul Petrom ci doar pe dl Borșa M. căruia nu i-am cerut niciodată oi sau pastramă. Nu-i cunosc personal pe frații Bija de la Conpet și nu am nici un fel de legături cu aceștia.
  7. Vă confirm faptul că d-l B. Mircea mi-a reparat o canapea însă pentru serviciul prestat am plătit suma de 1400 (una mie patru sute) lei, fapt dovedit în urma verificărilor efectuate.
  8. Salariul de merit al lui F. Ionuț a fost acordat conform dispozitiilor şi reglementărilor legale în vigoare și vă pot spune că lucrătorul din cadrul subunității este un agent de poliție destoinic, responsabil care a dovedit calități deosebite în realizarea sarcinilor de serviciu. Argumentele obiective care au stat la baza bonificației nu sunt destinate publicității având un caracter intern.
  9. Incendiul pus la scara unui bloc face obiectul unui dosar penal și vă pot relata că în acest caz s-a respectat procedura de lucru fiind efectuate toate activitățile de cercetare penală necesare în cauză, conform prevederilor Codului de Procedură Penală.

La final, aș dori să mulțumesc publicației Incisiv de Prahova pentru posibilitatea de a informa publicul în mod corect și responsabil, cu date și informații adevărate bazate pe dovezi și nu pe scrisori anonime.

Cu stimă și încredere că veți publica scrisoarea mea,

 Comisar șef de poliţie,

ZĂBAVĂ MIHAI SEBASTIAN”

http://www.ziareph.ro/2019/01/08/exclusivsituatia-ramane-exploziva-la-politia-orasului-baicoi/

III. A doua infractiune mare in care a protejat abuziv pe prietenul de mai sus, la care facea referire Zabava in invitatia sus mentionata. Astfel, Zabava Mihai Sebastian si-a traficat influenta pentru a tergiversa si/sau bloca un dosar penal al prietenului sau Ciprian Gh. Statescu in legatura cu escavarile ilegale dintr-un un SITE ARHEOLOGIC!

  • Grupul clandestin care-l reprezinta pe Ciprian Gh. Statescu, legatura cu crima organizata si liderii interlopi care conduc judetul Prahova

Toti procurorii DNA Prahova exclusi din Unitatea “Zdreanta” de la Ploiesti, deservesc, interese mafiote, fiind marsutizati, din sistem, protejati, recuperati elegant si implantati in diferite unitati de parchete, dupa scandalurile generate de colegul Mircea Negulescu PORTOCALA, exclus, definitiv, din magistratura.
Acesti procurori inlaturati din unitatea de elita, conduc, inca, din umbra, si hotarasc solutii in justitie, functie de propiile lor interese: Onea Lucian, Alfred Savu, Laura Bucica, Oancea Camelia.
Trofeul protejat de aceasta structura de procurori si unii politisti prahoveni este domnul Statescu Gh. Ciprian, fostul primar al orasului Baicoi.
Documentarea noastra jurnalistica incepe la nivelul anului 2017, cand domnul primar a incuviintat, in mandatul sau, escavari neautorizate, pe raza orasului Baicoi.
Conform surselor noastre, din cadrul unor institutii de stat, edilul este documentat cu un numar de 36 de fapte penale, sesizate autoritatilor: DNA Central, DNA ST Ploiesti, Consiliului Superior al Magistraturii, Inspectiei Judiciare din cadrul CSM, sectiei de procurori a CSM, politiei etc.
In acest sens ar exista si un dosar penal: D 276/P/2018, pentru activitati miniere, fara licenta.


Statescu Ciprian Gh. a beneficiat de inalta protectie, asigurata si de fostul procuror DNA Lucian Onea, care a ascuns faptele, a intarziat procesul de cercetare, a ignorat termenele si procedurile legale si a canalizat, pe cai obscure, toate sesizarile primite de la persoane fizice si autoritati, ignorand aspectele conform carora faptele comise de primar au mai fost, in plus, sesizate premierului Romaniei, Ministerul de Justitie si altor structuri militare si militarizate competente.


Deci – structura DNA, condusa de Onea Lucian, a ignorant si a musamalizat toate faptele edilului Ciprian Statescu, refuzand sa aplice legea, sa cerceteze ilegalitatile comise si sa aplice solutii legale.
Asadar, primarul, conform declaratiei sale de avere, a cumparat, in anii 2010, 2012, 2013, 180.000 m² teren, majoritatea intravilan, la un pret mediu de 4 €/ m², contravaloare transpusa in volume financiare, pana la concurenta sumei de 720.000 €, sau echivalentul dimensiunii financiare de 3.384.000 lei.
Stimati cititori, va dati seama cati bani negri are acest Statescu Gh. Ciprian, fostul primar al orasului Baicoi, daca acesta a folosit, oficial, la vedere, in tranzactii de cumparare terenuri, suma aceasta, detinuta si achitata, respectiv incasata de vanzatori-fostii propietari care au vandut terenuri?
Conform anexei 1, veniturile oficiale si legale nu reflecta valoarea acestor volume financiare si, astfel, se desprinde concluzia: Ciprian Gh. Statescu nu poate justifica, legal, sumele pentru care a achizitionat suprafetele in cauza, pe numele sau si al sotiei sale.
Totodata, unul din aceste terenuri achizitionate, in conditii dubioase, a fost, ulterior, transferat, in propietatea firmei Baysolar, reprezentata de Amalia Statescu, sotia sa, dirijand, astfel, prin transpunere, in noi formule oficializate, cvasi-ilegale, clandestine, o formula matriciala asezonata din punctul de vedere al legalitatii, cu valente de aparenta pseudo-legalitate, conturand un resort de perceptie de credibilitate, pentru operatiuni de escavare de soluri care contin nisipuri si pietrisuri, necesare unei firme cunoscute, cu obiect de activitate retail & constructii.
In context, una din cele mai importante agentii ale Guvernului Romaniei, A.N.R.M., urmare a sesizarilor primite, a actelor de control efectuate de specialistii si expertii acestei entitati guvernamentale speciale, a desemnat un grup de expertiza, care a preluat, spre analiza, cercetare, documentare, documentare complexa, evaluare si solutionare, formula rezultata din activitatea infractionala in speta, asimilata unei situatii complexe, care genereaza si implica prev si disp legale explicite si ferme, continute de cadrul legislativ circumscris problematicilor de Siguranta Nationala a Romaniei.


In atare situatii, in DOSARUL Ciprian Gh. Statescu s-a implicat si DGIPI, alaturi de alte institutii si unitati de parchete, cu atributii si competente in materie.
In plus, organele de politie nu s-au grabit sa efectueze cercetari si nu au excelat, in niciun fel, pana in prezent.
Pe cale de consecinta, conducerea celei mai importante agentii care gestioneaza rezervele si resursele minerale ale tarii, deci ZESTREA ROMANIEI, in urma analizelor, a evaluarilor si a concluziilor expertilor desemnati, a intocmit o NOTA DE CONSTATARE, NR. 1373/27.12.2017, in care a relevant, printre altele:


1. ANRM nu a eliberat licente sau premise de exploatare, pentru activitati miniere, in zona afectata care, in esenta, se constituie si reprezinta un SITE ARHEOLOGIC, inscris in REPERTORIUL ARHEOLOGIC NATIONAL, administrate de MINISTERUL CULTURII si PATRIMONIULUI NATIONAL, pozitie 130990.03.01 – “Tumulul de la Baicoi – Paralela 45”, Tip TUMUL si categorie ‘descoperire funerara’ 1 – 11/130990.14.01, descoperit in anul 2010.


2. Executie de lucrari si exploatarea ilegala de resurse de piatra si nisip s-au efectuat fara un permis de exploatare, context in care ANRM a procedat la comunicarea & aducerea la cunostinta a organelor competente, respectiv: ANRM Bucuresti, Compartimentul de Inspectie Teritoriala Ploiesti-Prahova, Inspectoratul Judetean de Politie Prahova etc.
Conform prevederilor si dispozitiilor Cap X, art.57, alin (2), din Legea Minelor 85/2003 si va fi adusa la cunostinta organelor competente, cf. alin. (3), art.57, cap X, din aceeasi lege, invocate anterior.
De asemenea, conducerea ANRM, in actul oficial, referitor la speta dedusa cercetarilor, care il implica, intrutotul, pe Ciprian Statescu si legaturile sale, NR. 4000191/05.02.2018, precizeaza prin directorul general al AGENTIEI DE RESURSE MINERALE A ROMANIEI, ca faptele comise constituie infractiune si, din perspectiva prev si disp art 29 si se pedepsesc cu inchisoare, de la 6 luni la 3 ani.

Astfel, IPJ Prahova, prin reprezentantii erijati in calitatile oficiale de sefi ai institutiei, respectiv Preda Mihai Ginel-comisar sef de politie (semnand in locul domnului Marian Iorga) si Codruta Schiopu-comisar sef de politie, seful serviciului de investigare a criminalitatii economice, au formulat un raspuns prin care indica faptul ca, dupa mai bine de doi ani, dosarul care include speta Statescu Gh. Ciprian s-ar afla, in continuare, in faza de urmarire penala, tot la acest serviciu, mai-sus mentionat, cu precizarea ca nu a fost finalizat, motiv pentru care, nu a fost transmis unitatii de parchet cu o propunere de solutie legala, in termenele prevazute de lege, in vederea confirmarii sau infirmarii propunerii in cauza.
Aceste aspecte demonstreaza si dovedesc intarzierea mare si modul greoi de lucru care, intamplator sau nu, zadarniceste procesul de cercetare in dosar, raportat la refuzul sistematic al cadrelor de politie de a asuma o asemenea solutie legala, oricare ar fi aceea, vizandu-se, probabil, prescrierea faptelor care pot fi retinute in sarcina persoanlor responsabile, in ceea ce priveste savarsirea unor infractiuni, in pofida faptului ca CSM, prin INSPECTIA JUDICIARA, Sectia pentru Procurori, la data de 26.09.2019, a dat o rezolutie, NR. 3245 A, in care a formulat clar si explicit, indrumari unitatii de parchet cu atributii si competente in DOSAR, stabilind un termen de finalizare a probatoriului, la data de 24.10.2019. Acest raspuns intarziat este confirmat chiar de corespondenta IPJ Prahova care, de acum, constituie un document oficial, pe masa CONSILIULUI SUPERIOR AL MAGISTRATURII, precum si al altor institutii.


Alt aspect interesant, care-l implica, definitiv, pe primarul Statescu Gh. Ciprian:
In ciuda faptului ca exista o sentinta penala, definitiva, de condamnare a fostului edil, pronuntata de o instanta juridica din Romania, prin care acest personaj sinistru a fost condamnat la o pedeapsa de 6 luni de inchisoare si a carui executare a fost suspendata, Ciprian Gh. Statescu a fost numit, la data 13.02 2020, director al Sucursalei Regionale Ploiesti Prahova CNPR (Compania Nationala Posta Romana), aspect care dovedeste cumulul de infractiuni in cauza si persistent in savarsirea de infractiuni al acestui grup de crima organizata, care-l salveaza si recupereaza, sustinandu-l si promovandu-l subteran si clandestin, de fiecare data.
Condamnarea lui Gh. Ciprian Statescu a survenit pe fondul savarsirii infractiuniGineli de “conflict de interese”, care se perpetueaza, in forma prezentata si in cadrul acestei companii a Statului Roman: C.N. Posta Romana, a carei conducere, la propunerea unor vectori din grupul de crima organizata politico-economica, l-au sustinut, promovat si investit director, respectiv cu aplic. art.71, 64 alin(1), teza II si lit. (b) CP 1969.
Conform art 81 CP dispune suspendarea conditionata a executarii pedepsei, pe durata tremenului de incercare, prev de art.82 CP-2 ani si 6 luni etc.
CINE ESTE CIPRIAN GH. STATESCU?
Fostul primar al oraşului Baicoi, din judetul Prahova, Ciprian Statescu, ramas fara mandat, in urma unei condamnari definitive pentru conflict de interese, a candidat din nou. Statescu, pe numele caruia mai exista un dosar penal pentru abuz in serviciu, a avut trei contracandidati, intre care un fost director de supermarket si un medic veterinar.
Tot Ciprian Statescu este acela care l-a strans de gat pe tanarul Mihai Ariciu, membru ALDE Prahova, aparat, cu inversunare, de Leocadia Gratiela Gavrilescu si pentru care fostul ministru al mediului a solicitat politiei prahovene, oficial, dar pe Facebook, sa ia masuri importiva primarului, intrucat colegul sau a formulat o plangere penala impotriva edilului in speta.

IV – Alte fapte penale de abuz si favorizarea infractorului savarsite de ZĂBAVĂ MIHAI SEBASTIAN, tot in folosul prietenului sau, Statescu Ciprian Gh.:

In campania electorala locala din anul 2020, care a inceput la data de 27.08.2020, Statescu Ciprian Gh. s-a imbolnavit de Covid 19.

Acesta, cu ignoranta totala si punand in pericol total sanatatea celor din Baicoi, savarsind infractiunea prevazuta de art 352 Zădărnicirea combaterii bolilor din Codul Penal, a inceput sa faca campanie pe strazi, printre oameni, chiar nepurtand masca.

Cu toate ca existau probe indubitabile, militianul Zăbavă Sebastian a clasat dosarul penal deoarce fapta NU exista.

Este drept, inca la conducerea Control Intern se afla fostul sau coleg de academie, mister’ Lupu.

Deci, existau zeci de martori care l-au vazut pe Statescu Ciprian Gh in campania electorala, pe strazi, incepand cu data de 28.08.2022, pana la finalul campaniei electorale, coruptul Zăbavă Sebastian a clasat dosarul:

Mai mult, detinem si probe de la Primaria Baicoi ca, la data faptei,  Statescu Ciprian Gh era bolnav de Covid 19, in perioada 29.08 – 11.09.2020,  exact cand au fost efectuate pozele de mai sus:

 Dupa dezvaluirile efectuate de ziarul Incisiv de Prahova in legatura cu cu escavarile ilegale dintr-un SITE ARHEOLOGIC si referitor la zădărnicirea combaterii bolilor, Statescu Ciprian Gh a fost demis din functia de director al Poștei Române – Sucursala Regională Ploieşti, iar prietenul sau, militianul  ZĂBAVĂ MIHAI SEBASTIAN a fost „extras” de la conducerea Politiei Baicoi si „plantat” ca adjunt la Sectia 3 Politie Vest Ploiesti.

V. La Sectia 3 Pollitie Vest Ploiesti , ZĂBAVĂ MIHAI SEBASTIAN nu a facut „purici” multi, el si personajele  care l-au acoperit si sprijinit tintind pentru acesta un post tot de sef, un post „caldut”. La Sectia 3 Politie Vest nu prea a avut loc de intors pentru matrapazlacurile cu care era obisnuit datorita exigentei si verticalitatii sefului Sectiei, Comisar şef de poliţie Adrian TĂTARU.

VI. Astfel, acum cca 11 luni de zile il regaseam pe militianul nostru, tocmai sef imputernicit la  Serviciu Pregatire Profesionala din cadrul IPJ Prahova.

Deci, IPJ Prahova a „beneficiat” din partea acestui ofiter  de vasta experienta care avea sa pice examenul psihologic:

– coordonează, controlează şi asigură realizarea managementului activităţilor de formare profesională prin pregătirea şi evaluarea performanţelor profesionale individuale ale poliţiştilor din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Prahova pe categorii de personal şi specializări;

-asigură implementarea strategiei şi politicilor de formare iniţială şi continuă realizate de Direcția Pregătire Profesională;

– participă la elaborarea şi gestionarea standardelor de pregătire profesională şi propune măsuri de adaptare şi optimizare a sistemului de perfecţionare a pregătirii personalului în unităţi sau/şi prin cursuri, în funcţie de nevoile reale ale muncii şi mutaţiile intervenite în situaţia operativă;

– participă la schimburi de experienţă, sesiuni de comunicare, activităţi demonstrative organizate de alte structuri din cadrul Ministerul Afacerilor Interne ori alte structuri şi organisme, pe probleme de pregătire a personalului;

-aplică elementele de strategie şi politicile generale în domeniul formării profesionale inițiale și continue pe problematica pregătirii în domeniul intervenţiei poliţieneşti, pregătirii fizice şi autoapărării, în domeniul conducerii autovehiculelor şi/sau motocicletelor cu regim de circulaţie prioritară şi defensivă şi a altor categorii de autovehicule aflate în folosinţa poliţiştilor, tacticii şi instrucţiei tragerii.

De nopatea mintii!

VII. Postul de sef la Serviciu Pregatire Profesionala din cadrul IPJ Prahova a fost scos la concurs si la acesta s-au inscris doi concurenti, unul dintre acestia fiind militianul nostru, ZĂBAVĂ MIHAI SEBASTIAN.

Cert este faptul ca la proba interviu s-a prezentat doar un singur concurent.

Surse din MAI ne-au confimat ca vajnicul nostru militian, ZĂBAVĂ MIHAI SEBASTIAN, a picat examenul psihologic si ca acesta ar fi transmis deja semnale de revenire pe post de sef pe la Campina si/sau Baicoi, precizam in urma cu trei luni de zile.

Noul slogan al IPJ Prahova: (NE)Siguranta si (NE)Incredere/Sef corupt cu examenul psihologic picat?

Pentru noi nu a fost o noutate ca acesta a picat examenul psihologic, ZĂBAVĂ MIHAI SEBASTIAN dovedint o mare labilitate psihica de mult timp, labilitate ascunsa sub pres de fostele conduceri ale IPJ Prahova si de fostul sau coleg de academie, mister’ Lupu de la Control Intern.

Chiar daca a picat examenul de psihologie, un astfel de exemplar rar de militian, a revenit pe postul de sef al Politiei Orasului Baicoi, pe motivul pueril ca pentru aceasta functie are aviz, un aviz dat cand a ocupat postul cu mult timp inainte de a fi mutat si cu mult timp inainte de a pica un examen psihologic pentru functia de sef   Serviciu Pregatire Profesionala din cadrul IPJ Prahova. Gargara si prosteala pe fata sau niste norme interne invechite prin care se strecoara astfel de personaje.

Mai nou,  ZĂBAVĂ MIHAI SEBASTIAN, declara ca NU il mai intereseaza nimic si asteapta sa iasa la pensie in martie 2023. Noi il sfatuim sa iasa mai repede din sistem, sa poata sa „apuce” aceasta pensie deorece termenul este cam mare pana in martie si pedepsele sunt si mai mari pentru cei cu uniforma, avand in vedere ca dosarul de la DNA se apropie de finalizare, referitor la prietenul sau (Statescu) si la un SITE ARHEOLOGIC. Vom reveni. (Ec Adrian Radu).

Eveniment

Buchetul în funcție de personalitate, ce flori i se potrivesc

Publicat

pe

Buchetul în funcție de personalitate, ce flori i se potrivesc

Am dus odată un buchet de crini albi, uriași, parfumați cât toată bucătăria, unei colege care tocmai se mutase în primul ei apartament. Mi s-a părut o alegere impecabilă. A doua zi mi-a scris, jumătate amuzată, jumătate stânjenită, că i-a scos pe balcon fiindcă mirosul îi dădea dureri de cap și că nu voise să-mi spună asta de față. Buchetul costase cât o cină în doi. Efectul lui real a fost o migrenă și un balcon ocupat.

De atunci mă uit altfel la lucrurile astea. Florile nu se aleg ca un produs, după cât de impresionant arată în vitrină, ci ca un mesaj care ajunge la o persoană anume, cu istoria ei, cu gusturile ei, cu felul ei de a se comporta când se emoționează în fața altora. Același buchet, cu aceleași flori și același preț, poate să fie perfect pentru cineva și complet pe lângă pentru altcineva.

Ideea de a alege florile după personalitate sună, la prima vedere, a subiect de revistă. În practică e mult mai puțin misterioasă. Nu îți trebuie nicio teorie. Îți trebuie două minute de atenție și memoria a ceea ce ai văzut la omul acela acasă, ce poartă, cum vorbește, ce îl scoate din sărite. Restul vine aproape de la sine.

De ce florile spun mai multe despre destinatar decât despre ocazie

Ocazia stabilește doar cadrul, iar reacția reală depinde de firea celui care primește buchetul. Multă lume pornește invers. Aniversare, deci ceva vesel. Înmormântare, deci ceva sobru. Cerere în căsătorie, deci trandafiri roșii. Logica nu e greșită, e doar incompletă.

Am observat asta cel mai clar la petreceri. Sunt oameni care, când primesc flori, se aprind la față, mulțumesc de trei ori, cheamă pe cineva să vadă și pun buchetul pe masa cea mai vizibilă din casă. Și sunt oameni care spun un mulțumesc scurt, duc buchetul în bucătărie și se întorc repede la conversație. Al doilea tip nu e nerecunoscător. Doar că atenția publică îl face inconfortabil, iar un buchet mare, viu colorat, cu celofan care foșnește la fiecare mișcare, îl expune exact în felul în care el nu vrea să fie expus.

De aici vine diferența dintre un cadou care place și unul care nimerește. Cel care place e frumos și cam atât. Cel care nimerește îi transmite omului că l-ai văzut cu adevărat, iar asta rămâne în memorie mult după ce florile s-au uscat.

Ideea nu e nouă, apropo. În epoca victoriană circula ceea ce astăzi numim floriografie, un vocabular simbolic al florilor, cu înțelesuri atribuite fiecărei specii și chiar felului în care era prinsă panglica. Se exagerează adesea cât de riguros era folosit sistemul acela, dar impulsul din spatele lui e cât se poate de real. Oamenii au vrut mereu ca buchetul să spună ceva precis. Diferența e că astăzi codul nu mai e comun, nimeni nu mai știe pe de rost ce înseamnă o floare anume, așa că mesajul se transmite altfel, prin potrivire.

Cum citești personalitatea cuiva înainte să intri în florărie

Nu e nevoie de nicio analiză elaborată. Trei indicii banale, pe care le are oricine la îndemână, rezolvă cea mai mare parte din problemă.

Ce observi în casa omului

Casa e cel mai onest indiciu. Dacă intri la cineva și vezi pereți albi, două obiecte pe raft și o singură plantă verde într-un ghiveci de ceramică mată, ai deja răspunsul. Persoana aceea preferă lucrurile curate, cu linii clare. Un buchet stufos, cu zece specii amestecate și panglică lucioasă, va arăta acolo ca un intrus care a greșit adresa. Șapte lalele albe într-o vază simplă, în schimb, vor părea că au fost dintotdeauna acolo.

Invers, dacă intri într-o casă cu perne colorate, tablouri suprapuse, cărți în teancuri pe jos și o colecție de căni care nu seamănă între ele, restrângerea nu mai e o virtute. Acolo un buchet abundent, cu contraste puternice, se integrează firesc. Am o verișoară care are trei modele diferite de perdele în același living și care mi-a spus odată, foarte serios, că florile albe o deprimă. Nu glumea deloc.

Ce spune garderoba despre paleta lui de culori

Culorile pe care cineva le poartă zilnic sunt, de regulă, culorile în care se simte bine. E o scurtătură care funcționează surprinzător de des. Cineva care se îmbracă în bej, gri și verde stins nu se va regăsi într-un buchet fucsia cu portocaliu, oricât ar fi de spectaculos. Nu fiindcă nu i-ar plăcea culorile în general, ci pentru că buchetul acela va domina camera în care își petrece serile.

Sunt și excepții, evident. Unii se îmbracă sobru din motive profesionale și compensează acasă cu culoare. Dacă bănuiești că e cazul, uită-te la accesorii, la husa telefonului, la geantă, la ce își pune pe birou. Acolo iese la iveală preferința adevărată.

Cum reacționează la atenția publică

Indiciul pe care îl ignoră cei mai mulți. Un buchet livrat la birou, pe la unsprezece dimineața, cu curier, în fața a douăzeci de colegi, e un gest complet diferit de același buchet lăsat acasă, seara. Pentru unii, prima variantă e punctul culminant al zilei. Pentru alții e o mică tortură. Dacă persoana evită de obicei să povestească despre viața ei personală la muncă, livrarea la birou o pune într-o poziție ingrată, în care trebuie să dea explicații pe care nu și le dorea.

Firea rezervată și florile care nu forțează atenția

Pentru oamenii discreți merg buchetele cu puține specii și cu o paletă restrânsă. Lalelele funcționează aproape întotdeauna. Freziile la fel, cu parfumul lor blând. Eustoma are o eleganță ușor demodată care prinde foarte bine aici, iar hortensia într-un singur ton rezolvă și problema volumului, fiindcă umple fără să facă zgomot vizual.

Buchetul nu trebuie să fie mic, trebuie să fie liniștit. Poți avea douăzeci de fire de lalele albe și tot va părea discret, fiindcă ochiul are de procesat o singură formă și o singură culoare.

Ce ajută enorm la acest tip de persoană e ambalajul sobru. Hârtie mată în tonuri naturale, fără celofan, fără sclipici, panglică de bumbac sau de satin într-o nuanță apropiată de a florilor. Cineva care nu vrea să atragă privirile nu vrea nici ca buchetul lui să foșnească pe hol până la lift.

Parfumul e capitolul la care se greșește cel mai des. Crinii și zambilele au un miros care ocupă tot spațiul, iar unele soiuri de eucalipt intră în aceeași categorie. Într-un apartament mic, cu ferestrele închise iarna, devine copleșitor în două zile. Pentru firile sensibile la stimuli, un buchet aproape neutru olfactiv e o alegere mai bună decât unul care se simte din camera alăturată.

Extrovertitul care se simte bine în centrul atenției

Aici lucrurile sunt mai simple și, sincer, mai distractive. Persoanele expansive, care râd tare, fac poze la orice și au deja un plan pentru unde să pună buchetul, răspund excelent la volum și la culoare. Gerberele merg mereu. Floarea soarelui are un efect de bună dispoziție greu de egalat. Ranunculus în nuanțe intense sau trandafirii în două culori contrastante arată exact cât de mult trebuie pentru cineva care nu se ferește de privirile din jur.

Tot aici funcționează partea teatrală. Buchetul supradimensionat, livrat la birou, cu un mesaj scris pe panglică pe care îl citește toată lumea din open space, aterizează perfect. N-are rost să fii subtil cu cineva care apreciază fățiș gestul mare.

Un singur avertisment, învățat pe pielea mea. Volumul nu înseamnă îngrămădeală. Am văzut buchete uriașe care arătau ca o grămadă de flori legate în grabă, fără nicio ierarhie între ele. Chiar și un buchet exuberant are nevoie de o floare dominantă și de un ritm al compoziției. Altfel obosește privirea, iar în poze, care contează enorm pentru acest tip de om, iese prost.

Pragmaticul care întreabă întâi cât rezistă buchetul

Sunt oameni care primesc flori și, la douăzeci de secunde după mulțumire, se gândesc deja la momentul în care vor trebui aruncate. Nu sunt cinici, sunt practici. Pentru ei, un buchet care se ofilește în trei zile rămâne o mică frustrare, oricât de frumos ar fi fost la început.

Florile cu rezistență lungă rezolvă problema. Crizantemele trec ușor de două săptămâni. Garoafele, cam la fel, cu condiția să retezi tijele din când în când. Eustoma, alstroemeria și orhideele tăiate depășesc de obicei zece zile dacă apa se schimbă la două zile. Merge și planta în ghiveci, care elimină complet efemeritatea, deși pierde din spectacolul momentului.

Alternativa modernă e buchetul din trandafiri de săpun sau din materiale care nu se degradează. Aici opiniile sunt împărțite și le înțeleg pe amândouă. Unii le consideră un compromis, alții le consideră soluția evidentă pentru cineva care vrea să păstreze cadoul. Am văzut destule cazuri în care un buchet de săpun a stat pe comodă doi ani și era arătat oaspeților. Florile naturale, oricât de scumpe, nu au cum să facă asta.

Ce contează la pragmatic e senzația că nu s-a risipit nimic. Un buchet mediu, bine construit, dintr-o floare care ține, are mai mult impact decât unul enorm care se face praf până duminică.

Romanticul clasic și de ce trandafirul rămâne o alegere sigură

Se spune adesea că trandafirii roșii sunt o alegere lipsită de imaginație. Uneori chiar sunt. Dar pentru romanticul autentic, adică pentru omul care crede în simboluri și ține minte aniversări fără să și le noteze în telefon, trandafirul roșu nu e clișeu, e limbaj. E singura floare al cărei sens l-a păstrat toată lumea, fără să fie nevoie de explicații.

Diferența dintre un buchet de trandafiri banal și unul memorabil ține de execuție, nu de idee. Număr impar, tije curate, o singură verdeață discretă, fără gips albit și fără hârtie strălucitoare. Nouă trandafiri roșii aranjați în spirală, cu hârtie mată neagră sau crem, arată complet altfel decât aceiași nouă trandafiri împachetați în celofan cu buline.

Pentru romanticii mai delicați, care preferă nuanțele calde, merg trandafirii pudrați, cei în tonuri de piersică sau soiurile cu petale multe, tip grădină. Au un aer nostalgic, ușor demodat în sensul bun al cuvântului, și se potrivesc oamenilor care păstrează scrisori.

Spiritul creativ care vrea ceva ce nu a mai văzut

Creativii sunt cei mai grei clienți dintr-o florărie și, în același timp, cei mai recunoscători când nimerești. Ei nu caută frumusețe convențională, caută ceva interesant. Textura contează mai mult decât culoarea, iar formele neregulate sunt un plus, nu un defect.

Combinațiile neașteptate funcționează cel mai bine. Protea are o formă aproape arhitecturală. Anthuriumul aduce luciu și geometrie. Ramurile uscate, iarba de pampas, spicele sau eucaliptul dau volum fără să adauge culoare, iar elementele care nu sunt flori, păstăile sau bumbacul, schimbă complet registrul buchetului. Merge și varianta monocromă construită din trei texturi diferite ale aceleiași culori, care e mult mai greu de făcut decât pare.

Un truc care mi-a ieșit de mai multe ori e să las buchetul deliberat asimetric. O floare mai înaltă care iese din compoziție, o ramură care pleacă lateral. Pentru cineva cu ochi format, asimetria aceea citită corect e semnul că buchetul a fost gândit, nu scos dintr-o vitrină cu douăzeci identice.

Nostalgicul și florile care aduc înapoi o curte de bunici

Categoria asta e subestimată în România și mi se pare că merită mai multă atenție. Sunt oameni pentru care florile de grădină înseamnă mai mult decât orice import exotic. Bujorii sunt campionii absoluți aici. Liliacul vine imediat după, urmat de dalii, crăițe, zambile de primăvară și lăcrămioare. Flori pe care le-au văzut la bunici, în curte, în ghivece de tablă vopsite în verde.

Pentru ei, un buchet scump de orhidee albe e pur și simplu rece. Un braț de bujori roz, în schimb, îi mișcă instantaneu. E vorba de memorie olfactivă și vizuală, care e mult mai puternică decât estetica pură. Am văzut oameni cu ochii în lacrimi la un buchet de liliac cules din curte, oameni care ar fi rămas complet indiferenți la un aranjament de trei ori mai scump.

Problema practică e sezonalitatea. Bujorii se găsesc câteva săptămâni pe an, liliacul și mai puțin. Dacă persoana e de tipul ăsta și aniversarea ei cade în noiembrie, merită să cauți echivalente ca senzație, nu ca specie. Crizantemele de grădină, daliile târzii sau garoafele mari fac o treabă bună în direcția asta.

Persoana obosită sau anxioasă și florile care liniștesc

Nu toate buchetele sunt pentru sărbători. Uneori le trimiți cuiva care trece printr-o perioadă grea, iar acolo regulile se schimbă complet. Culorile puternice pot obosi. Buchetele foarte mari cer efort, trebuie tăiate tijele, găsită vaza, schimbată apa, iar pentru cineva epuizat asta devine încă o sarcină pe listă.

Merge mai bine ceva mic, într-un recipient care nu cere pregătire. Un aranjament gata pus în cutie, cu burete umed la bază, sau o plantă în ghiveci care nu are nevoie de nimic zilnic. Cromatic, nuanțele pale, verzuiul, albul spart, roz foarte deschis. Nimic care să țipe din colțul mesei.

Mesajul, în cazul ăsta, contează mai mult decât florile. Un rând scris de mână, scurt, fără patos, face mai mult decât zece specii rare puse la un loc.

Cum influențează culoarea percepția buchetului

Culoarea e primul lucru pe care îl procesează creierul, înaintea formei și cu mult înaintea speciei. De asta merită gândită separat, înainte de a alege florile propriu-zise.

Roșu, roz și registrul afectiv

Roșul e citit aproape universal ca declarație, ceea ce îl face excelent într-o relație romantică și riscant în orice alt context. Rozul pudrat transmite tandrețe fără presiune, motiv pentru care funcționează bine când relația e la început sau când nu e romantică deloc. Fucsia stă la polul opus, e energie pură și veselie, potrivit pentru firile expansive și cam obositor pentru cele rezervate.

Alb, crem și verde

Albul e curat, formal, uneori distant. Într-un context festiv poate părea prea sobru, într-o casă minimalistă e perfect. Verdele folosit ca element dominant, nu ca umplutură între flori, a devenit foarte popular în ultimii ani și merge excelent pentru bărbați, pentru birouri și pentru oricine nu vrea să pară că a primit un cadou sentimental.

Galben, portocaliu și mov

Galbenul are în România o reputație ciudată. Unii îl asociază cu despărțirea, alții cu prietenia și cu bucuria, iar linia dintre cele două interpretări trece pe la mijlocul generațiilor. Dacă nu știi sigur ce crede persoana, folosește-l ca accent, nu ca dominantă. Portocaliul e cald și optimist, se potrivește aniversărilor. Movul e cel mai subtil dintre toate, sugerează rafinament și e o alegere bună pentru cineva cu gusturi formate.

Ocazia care se suprapune peste personalitate

Aniversările sunt momentul în care cele două straturi, ocazia și firea omului, se ciocnesc cel mai des. Toată lumea vrea ceva festiv, dar festiv înseamnă altceva pentru fiecare. Soluția pe care am ajuns să o folosesc e să păstrez tonul general al zilei și să adaptez doar intensitatea. Pentru cineva discret, un buchet elegant cu un singur accent de culoare și un mesaj scris pe panglică. Pentru cineva expansiv, volum, contrast, poate și un element ludic alături.

Partea cu mesajul e mai importantă decât pare. Când cauți buchete de flori cu La multi ani, diferența dintre un cadou standard și unul personal stă adesea în cele două rânduri scrise pe panglică, nu în numărul de fire. Atelierul cu Daruri, fondat in 2024, este un brand romanesc de cadouri personalizate si buchete de flori. Conceptul e orientat spre tineri, cu accent pe calitate si pe un proces de comanda exclusiv, simplu si orientat catre client — de la selectie si mesaj pe panglica, la livrare. Exact genul de detaliu care transformă un buchet generic într-unul care i se potrivește omului.

Pentru celelalte ocazii logica rămâne aceeași. La o promovare profesională, buchetul trebuie să arate bine într-un mediu de birou, deci mai degrabă structurat și sobru. La o naștere contează practicabilitatea, fiindcă o cameră de spital nu are loc pentru un aranjament de un metru. La o împăcare, discreția bate spectacolul aproape întotdeauna.

Greșelile care se repetă cel mai des

Cea mai frecventă greșeală e alegerea după propriul gust. Cumperi ce ți-ar plăcea ție, nu ce i-ar plăcea celuilalt, iar asta explică, după ochiul meu, aproape jumătate din buchetele nepotrivite. Imediat după vine supralicitarea prin preț, convingerea că un buchet mai scump e automat mai bun. Nu ține. Un buchet de trei sute de lei prost aranjat arată mai rău decât unul de o sută cincizeci făcut cu cap, fiindcă florile scumpe nu compensează niciodată o compoziție dezordonată.

Se uită apoi contextul fizic, care e mai important decât pare. Nu toată lumea are vază acasă. Sună banal, dar se întâmplă des la tineri care s-au mutat recent, iar un buchet mare ajunge în chiuvetă până se rezolvă problema. Dacă bănuiești că e cazul, un aranjament în cutie sau într-un recipient inclus scapă pe toată lumea de stres.

Ultima greșeală, și cea mai delicată, ține de alergii. Nu afli întotdeauna din timp, dar dacă știi că persoana are sensibilități respiratorii, ocolește florile intens parfumate și pe cele cu polen abundent. Crinii se pot curăța de stamine, ceea ce reduce mult problema, iar un florar bun face asta din oficiu, fără să i se ceară.

Cum îți dai seama dacă ai nimerit

Semnele apar în primele zece secunde, dacă te uiți. Persoana care ia buchetul și îl întoarce ca să îl vadă din toate părțile e un semn bun. Cea care caută imediat vaza, la fel. Cea care îl pune undeva pe un colț de masă și schimbă subiectul, mai puțin.

Al doilea test vine peste câteva zile. Dacă buchetul apare într-o poză, dacă se vede în fundalul unui apel video, dacă persoana îl pomenește într-o conversație, atunci a funcționat. Dacă nu, nu e nicio dramă, dar e o informație pe care merită să o reții pentru data viitoare.

Cu timpul se formează un fel de arhivă mentală. Știi că sora ta preferă albul, că un anumit coleg apreciază verdele structurat, că mama ta se topește la bujori și rămâne indiferentă la orhidee. Informația asta valorează mai mult decât orice ghid, fiindcă e verificată în practică, pe oameni reali, cu reacții reale. Iar buchetul care nimerește nu e niciodată cel mai scump din vitrină, ci cel ales de cineva care a fost atent.

Întrebări frecvente despre alegerea buchetului

Cum aleg un buchet dacă nu cunosc bine gusturile persoanei?

Pornește de la ce ai văzut la ea acasă și de la culorile pe care le poartă de obicei. Dacă tot nu ai suficiente indicii, alege un buchet cu o singură specie și o singură nuanță, în alb, crem sau roz pudrat, cu ambalaj mat. E varianta cu cel mai mic risc, arată bine în orice interior și nu transmite un mesaj pe care nu l-ai intenționat.

Ce flori se potrivesc unei persoane discrete?

Buchetele monocrome, cu puține specii, ambalate în hârtie mată, fără celofan și fără sclipici. Lalelele, freziile, eustoma și hortensia într-un singur ton funcționează foarte bine. Evită florile intens parfumate, cum sunt crinii sau zambilele, mai ales dacă persoana locuiește într-un apartament mic.

Ce buchet i se potrivește cuiva foarte sociabil?

Volum și contrast cromatic. Gerberele, floarea soarelui, ranunculus în nuanțe intense și trandafirii în două culori sunt alegeri sigure. Pentru acest profil merge și livrarea într-un context public, la birou sau la o petrecere, fiindcă gestul vizibil face parte din cadou.

Ce flori rezistă cel mai mult în vază?

Crizantemele trec de obicei de două săptămâni, iar garoafele, eustoma, alstroemeria și orhideele tăiate depășesc zece zile dacă apa se schimbă la două zile și tijele se retează scurt, în unghi. Pentru cineva care apreciază durabilitatea, un buchet mediu din aceste specii are mai mult impact decât unul mare din flori care se ofilesc rapid.

Ce culori e mai bine să evit când nu cunosc bine persoana?

Galbenul folosit ca dominantă, fiindcă percepția lui variază mult în România, de la simbol al prieteniei până la asociere cu despărțirea. Ca accent, alături de alte culori, nu ridică probleme. Roșul intens e la fel de riscant în afara unei relații romantice, pentru că se citește ca declarație.

Contează cu adevărat mesajul scris pe panglică?

Contează mai mult decât numărul de fire. Un mesaj scurt și personal transformă un buchet standard într-unul adresat unei persoane anume. La aniversări, unde majoritatea buchetelor arată destul de asemănător, mesajul e adesea singurul element care rămâne în memorie.

Ce trimit cuiva care trece printr-o perioadă grea?

Ceva mic, în nuanțe pale, aranjat deja într-o cutie cu burete umed sau într-un ghiveci care nu cere întreținere zilnică. Buchetele mari presupun efort, iar pentru cineva epuizat asta devine o obligație în plus. Un rând scris de mână alături face mai mult decât o compoziție elaborată.

Ce fac dacă persoana are alergii?

Ocolește florile cu polen abundent și pe cele cu parfum puternic. La crini, îndepărtarea staminelor reduce considerabil cantitatea de polen și pata galbenă care ajunge pe haine, iar un florar cu experiență face asta la cerere sau din obișnuință. Alternativele sigure includ trandafirii, lalelele, orhideele și buchetele din materiale care nu eliberează polen.

Citeste in continuare

Eveniment

Proiecție specială a comediei despre relații „În pielea mea” la Pitești, în prezența actorilor Oana Gherman, Vlad Gherman, Ioana Ginghină, pe 17 februarie

Publicat

pe

De

Spectatorii din Pitești sunt invitați pe 17 februarie la o întâlnire specială cu o parte din membrii echipei comediei „În pielea mea”: Oana Gherman, Vlad Gherman, Ioana Ginghină. Evenimentul va avea loc la Cinema City Vivo! Pitești de la ora 18:30. Proiecția filmului va începe la ora 19:00 și va fi urmată de o discuție cu actorii.

O comedie savuroasă despre un „schimb de roluri” pe care patru cupluri îl acceptă pe durata unui weekend, ce se dovedește un mod haios  prin care protagoniștii reușesc să-și cunoască mai bine partenerii și să renunțe la orgolii și preconcepții, „În pielea mea” propune o experiență de cinema relaxantă și amuzantă.

TRAILER: https://bit.ly/InPieleaMea
Mai multe detalii: inpieleamea.ro

Reprezentativă pentru modul în care majoritatea tinerilor se raportează la relațiile de cuplu, comedia „În pielea mea” îi reunește în distribuție pe Ioana State, George Tănase, Sergiu Costache, Oana Gherman, Vlad Gherman, Azaleea Necula, Alexandra Răduță, Gabriel Vatavu, alături de Ioana Ginghină, Mihai Găinușă, Daria Jane și alții.

Regizorul și scenaristul Paul Decu, absolvent al  Facultății de Teatru UNATC „I.L.Caragiale” și al masteratului în regie de film de la MetFilm School Londra, a colaborat la realizarea primului său lungmetraj cu o echipă de profesioniști din care fac parte Adrian Pădurețu (imagine), Bogdan Ivanovici (sunet), Anca Miron (scenografie), Francisca Vass (costume).

O comedie actuală și colorată, filmul „În pielea mea” are premiera națională pe 10 februarie, distribuit de T.R.I.B.E. Films.

Mai multe detalii, imagini de la filmări, fragmente din film și declarații din partea actorilor sunt disponibile pe paginile social media ale filmului de Facebook, Instagram, TikTok.

 „În Pielea Mea” este un film produs de: CB MOTION PICTURES. 

Producător asociat: MAGNETIC MEDIA PRODUCTIONS; Producător  executiv: Adela Mara.

Manager producție: Iulia Cezara Roșu.
Casting: ELEPHANT MEDIA.

Realizat cu sprijinul: 

Co-finanțatori: C&C HOUSE RESIDENCE, S&I BEST CORPORATION WEB DESIGN, CLIMA FREON

Sponsori: CLINICA RMN TINERETULUI; CLINICA IMAMED; OMV PETROM; MIKO BEAUTY PALACE; ȘERBAN & ASOCIAȚII; ESTEEM BODY SCULPT & SPA; PIZZERIA VOLARE; MERLIN’S; DOWNTOWN FITNESS MATEI BASARAB; THE COFFEE HOUSE; CLAUMAR PESCAR; UNIVERSITATEA DE ȘTIINȚE AGRONOMICE ȘI MEDICINĂ VETERINARĂ BUCUREȘTI

Parteneri: AUTO ITALIA IMPEX SRL; KGM BUCUREȘTI – SMT PALLADY; RAZELM LUXURY RESORT – JURILOVCA; SCEMTOVICI & BENOWITZ GALLERY; CREATIVE AVOCADOS; ALCHEMICO.
Partener social: Asociația „România Zâmbește”.

Distribuitor: T.R.I.B.E. Films.
www.facebook.com/TribeFilms.rowww.instagram.com/tribefilms.ro/

Partener media principal: VIRGIN RADIO ROMANIA

Parteneri media: CineFan, News.ro, Zile și Nopți, Cinemap, Revista FILM, Playtech, Happ.ro, Cinefilia, Daily Magazine, Filme-carti, MovieNews, The Movienator, Munteanu.

Citeste in continuare

Eveniment

Peste 1400 de spectatori entuziaști la premiera de gală a comediei ÎN PIELEA MEA, cu: George Tănase, Ioana State, Vlad Gherman, Oana Gherman, Sergiu Costache, Azaleea Necula, Alexandra Răduță, Gabriel Vatavu, Ioana Ginghină, Daria Jane, Mihai Găinușă

Publicat

pe

De

Premiera de gală a comediei „În pielea mea” de la Cinema City AFI Cotroceni București a fost primită pe 9 februarie de peste 1400 de spectatori cu aplauze, râsete și bucurie.
Numeroase vedete și influenceri au fost alături de actorii George Tănase, Ioana State, Alexandra Răduță, Gabriel Vatavu, Vlad Gherman, Oana Gherman, Sergiu Costache, Azaleea Necula, Ioana Ginghină, Mihai Găinușă, Daria Jane, Cătălin Coșarcă și Toto Dumitrescu.

„Este o comedie care nu urmărește tiparele ultimelor comedii lansate în ultimul timp la noi. Filmul are o narațiune jucăușă cu personaje construite în jurul unei tematici aprins dezbătută în societatea de astăzi. Filmul nu conține înjurături și este bazat pe situații inspirate din viața reală.”, spune regizorul Paul Decu.

Echipa filmului „În pielea mea”, scris și regizat de Paul Decu, propune spectatorilor o abordare amuzantă a unei situații des întâlnite în micile certuri dintr-un cuplu: pentru cine e mai greu/ mai ușor. În urma unei provocări pe care patru cupluri de prieteni o duc la bun sfârșit, după multe peripeții, într-un weekend, personajele ajung să câștige o altă viziune despre relațiile lor, lăsând deoparte presupunerile, orgoliile și preconcepțiile, pentru a încerca să comunice mai bine între ei. 


Cu râs pe săturate, surprize și personaje pline de viață, comedia independentă „În pielea mea” intră în cinematografele din toată țara din 10 februarie.

Spectatorilor li s-a pregătit o surpriză pentru data de 12 februarie: o seară specială  „Date Night” organizată în mai multe cinematografe din rețeaua Cinema City unde toți cei care cumpără un bilet la comedia „În pielea mea” vor primi un premiu garantat din partea Avon.


Până pe 23 februarie, toți spectatorii din țară care și-au cumpărat bilet la filmul „În pielea mea” se pot înscrie în cursa pentru un iPhone 17 Pro Max, încărcând dovada achiziției biletului la cinema în formularul dedicat concursului, premiul fiind oferit prin tragere la sorți pe 24 februarie.

După proiecțiile speciale din Arad, Timișoara, Alba Iulia, Sibiu, Brașov, Cluj-Napoca, Baia Mare, Oradea, cu săli pline, multe aplauze, râsete și discuții îndelungate cu spectatorii curioși și încântați de poveste și de prestațiile actorilor, caravana „În pielea mea” continuă în mai multe orașe.

Pe 11 februarie va avea loc proiecția specială „În pielea mea” de la Cinema City din City Park Constanțade la 18:30, unde regizorul Paul Decu și actrița Azaleea Necula, originari din Constanța și împrejurimi, vor prezenta filmul alături de colegii lor Ioana State, Alexandra Răduță și Gabriel Vatavu.

Cinema City Shopping City Galați invită spectatorii pe 12 februarie de la 18:30 la întâlnirea cu actrițele Ioana State și Azaleea Necula și regizorul Paul Decu.

Pe 13 februarie la ora 18:30, spectatorii din Iași sunt invitați la proiecția specială din Cinema City Iulius Mall, alături de regizorul Paul Decu și de actorii Gabriel Vatavu, Sergiu Costache, Azaleea Necula, Alexandra Răduță.

De „Ziua Îndrăgostiților”, pe 14 februarie, în Cinema City Iulius Mall  Suceava, de la 18:30, spectatorii sunt invitați la film alături de regizorul Paul Decu și de actorii Sergiu Costache, Vlad si Oana Gherman, Alexandra Răduță.

Cineplexx Băneasa Shopping City București găzduiește o proiecție specială în prezența întregii echipe pe 15 februarie, de la 17:30.

În Craiova, regizorul Paul Decu și actorii Sergiu Costache, Azaleea Necula și Oana Gherman vor ajunge la cinematograful Inspire VIP Electroputere Mall pe 16 februarie de la ora 18:00.

Actorii Vlad Gherman, Oana Gherman și Ioana Ginghină vin la întâlnirea cu publicul din Cinema City Vivo! Pitești pe 17 februarie, de la 18:30 și vor participa la o discuție după proiecție, alături de regizorul Paul Decu.

Caravana „În pielea mea” ajunge la Cinema City Shopping City Ploiești, pe 18 februarie, de la 18:30, la proiecția specială introdusă de regizorul Paul Decu, alături de actorii Ioana State, Vlad și Oana Gherman, Azaleea Necula și Gabriel Vatavu.

O comedie actuală și spumoasă, filmul „În pielea mea” este distribuit de T.R.I.B.E. Films.

TRAILER: https://bit.ly/InPieleaMea
Site oficial: inpieleamea.ro

Mai multe detalii, imagini de la filmări, fragmente din film, declarații din partea actorilor și informații despre concursuri sunt disponibile pe paginile social media ale filmului de FacebookInstagramTikTok.

Adrian Pădurețu semnează imaginea filmului. De sunet s-a ocupat Bogdan Ivanovici, de scenografie Anca Miron, iar de costume Francisca Vass.

 „În Pielea Mea” este un film produs de: CB MOTION PICTURES. 

Producător asociat: MAGNETIC MEDIA PRODUCTIONS 

Producător: Claudiu Boboc

Producător  executiv: Adela Mara

Manager producție: Iulia Cezara Roșu

Casting: ELEPHANT MEDIA  

Realizat cu sprijinul: 

Co-finanțatori: C&C HOUSE RESIDENCE, S&I BEST CORPORATION WEB DESIGN, CLIMA FREON

Sponsori: CLINICA RMN TINERETULUI; CLINICA IMAMED; OMV PETROM; MIKO BEAUTY PALACE; ȘERBAN & ASOCIAȚII; ESTEEM BODY SCULPT & SPA; PIZZERIA VOLARE; MERLIN’S; DOWNTOWN FITNESS MATEI BASARAB; THE COFFEE HOUSE; CLAUMAR PESCAR; UNIVERSITATEA DE ȘTIINȚE AGRONOMICE ȘI MEDICINĂ VETERINARĂ BUCUREȘTI

Parteneri: AUTO ITALIA IMPEX SRL; KGM BUCUREȘTI – SMT PALLADY; RAZELM LUXURY RESORT – JURILOVCA; SCEMTOVICI & BENOWITZ GALLERY; CREATIVE AVOCADOS; ALCHEMICO.

Partener social: Asociația „România Zâmbește”.

Distribuitor: T.R.I.B.E. Films.
www.facebook.com/TribeFilms.ro – www.instagram.com/tribefilms.ro/

Partener media principalVIRGIN RADIO ROMANIA

Parteneri mediaCineFanNews.roZile și NopțiCinemapRevista FILMPlaytechHapp.roCinefiliaDaily MagazineFilme-cartiMovieNewsThe MovienatorMunteanu.

Citeste in continuare

Parteneri

Ultimile stiri locale

Uncategorized20 de ore inainte

Acer prezintă primul său monitor de gaming FHD cu rată de refresh de 1.000 Hz, Predator XB253Q U1

Modelul este lansat alături de o nouă gamă de ecrane pentru gameri și creatori, cu tehnologie QD-OLED Penta Tandem™, rezoluție...

Uncategorized21 de ore inainte

Provident lansează ProviCard, primul card de credit din portofoliul companiei în România

București, 3 septembrie 2026 – La 20 de ani de la intrarea pe piața din România, Provident face un nou pas...

o zi inainte

Sound of Fantasy, în Parcul Rozelor din Timișoara. Intrare liberă la concertele cu 300 de artiști

„Sound of Fantasy” are loc în 4 și 5 septembrie, de la ora 21:00, în Parcul Rozelor din Timișoara. Intrarea...

Uncategorizedo zi inainte

Elite Bride Fest – Ediția a II-a, între 20 și 22 noiembrie 2026, la Sala Romsilva din București

Trei zile dedicate viitorilor miri, bilete de la numai 5 lei, oferte speciale de târg și un cadou garantat în...

Renovarea unui apartament vechi: ordinea corectă a lucrărilor și unde se pierd banii Renovarea unui apartament vechi: ordinea corectă a lucrărilor și unde se pierd banii
Uncategorized2 zile inainte

Renovarea unui apartament vechi: ordinea corectă a lucrărilor și unde se pierd banii

Un apartament construit între 1965 și 1985 ascunde, aproape fără excepție, trei probleme care nu se văd în anunțul imobiliar:...

Meniul săptămânal care chiar funcționează: inventar, cumpărături și două ore de pregătire Meniul săptămânal care chiar funcționează: inventar, cumpărături și două ore de pregătire
Uncategorized2 zile inainte

Meniul săptămânal care chiar funcționează: inventar, cumpărături și două ore de pregătire

Inventarul din frigider este punctul zero, nu lista de cumpărături Majoritatea planurilor de masă eșuează pentru că încep invers: cineva...

Uncategorized2 zile inainte

CBC crește gradul de digitalizare al campusului: actualizarea CBC App facilitează integrarea experienței angajaților în deciziile de administrare

Cluj-Napoca, 3 septembrie 2026 – Cluj Business Campus (CBC), proiect de real estate urban și workplace experience din Cluj-Napoca, dezvoltă o...

Afaceri2 zile inainte

Sezonul murăturilor scoate la iveală problemele din grădină: de ce solarul se pregătește din toamnă

Septembrie este luna în care, în multe gospodării din România, roșiile, castraveții, ardeii și gogonelele ajung din grădină în cămară....

Uncategorized2 zile inainte

Dyson lansează CameraJet™: singura periuță de dinți cu cameră și jet, pentru curățarea spațiilor dintre dinți și îndepărtarea plăcii bacteriene

Dotată cu cameră, care identifică spațiile dintre dinți, curăță cu jet de apă, folosește tehnologia de curățare interdentară cu lichid,...

2 zile inainte

Canale online și Decizia CNA nr. 116/2026: criteriile pentru obligația de notificare

Un canal poate avea obligația de notificare numai dacă îndeplinește cumulativ criteriile și condițiile stabilite prin Decizia CNA nr. 116/2026....

Uncategorized2 zile inainte

Acer își extinde portofoliul de laptopuri subțiri și ușoare cu Swift Blade 14, un model de doar 799 g

Noul model este lansat alături de laptopul Acer Swift Air 16 de 16 inchi. Ambele sunt echipate cu procesoare Intel...

3 zile inainte

Uniunea Societăților de Expediții din România solicită intervenția urgentă a autorităților române și europene pentru evitarea blocării frontierelor UE – Balcanii de Vest din 14 septembrie 2026

Uniunea Societăților de Expediții din România (USER) solicită autorităților române și instituțiilor europene să se implice de urgență în identificarea...

Turism3 zile inainte

FPIOR: HoReCa a pierdut 25.000 de angajați în doi ani. Federația propune Guvernului 10 măsuri pentru perioada 2026-2029

Federația Patronatelor din Industria Ospitalității din România (FPIOR) susține că industria HoReCa are cu aproximativ 25.000 de angajați mai puțin...

Ce verifici la un apartament vechi înainte să semnezi antecontractul Ce verifici la un apartament vechi înainte să semnezi antecontractul
Uncategorized3 zile inainte

Ce verifici la un apartament vechi înainte să semnezi antecontractul

Structura clădirii spune mai mult decât fotografiile din anunț Anul construcției este prima informație pe care merită să o ceri,...

4 zile inainte

O nouă serie de cursuri pentru obținerea Diplomei FIATA în Expediții de Mărfuri începe pe 21 septembrie 2026

Într-un domeniu în care activitatea unui expeditor presupune astăzi mult mai mult decât organizarea unui transport din punctul A în...

SRL în România de la distanță: cum asistă ADISAF fondatorii nerezidenți prin secțiunea sa în limba engleză SRL în România de la distanță: cum asistă ADISAF fondatorii nerezidenți prin secțiunea sa în limba engleză
Afaceri4 zile inainte

SRL în România de la distanță: cum asistă ADISAF fondatorii nerezidenți prin secțiunea sa în limba engleză

Pentru un antreprenor stabilit în altă țară, deschiderea unei firme în România se împiedică rareori de chestiuni de fond. Formele...

Știrile Săptămânii