Connect with us

Politică locală

H2O? Mai gândiți-vă, căci domnul Georgescu știe mai bine

Publicat

pe

Într-o țară deja încercată de frământări politice și economice, unde adevărul pare o monedă de schimb în piețele suveranismului și dezinformării, vine domnul Călin Georgescu cu o revelație: apa, această banalitate universală, nu ar fi doar H2O. „Oare apa este chiar H2O?”, întreabă retoric Georgescu, punând sub semnul întrebării nu doar chimia, ci și întreaga logică ce ne-a fost „instruită, ca să nu zic dresată.”

Informația din apă și supermarketul ca epicentru al depravării moderne

Conform domnului Georgescu, apa „nu mai este așa cum a fost lăsată,” pentru că, nu-i așa, undeva, un conspiraționist nevăzut a decis să golească lichidul vital de „informație.” Această informație, ne explică viitorul posibil președinte al României, ar fi cheia către conștiință. Fără ea, rămânem, desigur, „dresați” să trăim printre „chestiuni de plastic.”

Într-un astfel de univers alternativ, supermarketurile devin temple ale depravării moderne. Ele nu mai oferă doar hrană, ci o agendă bine ticluită. Tot ce există pe rafturile lor este, în esență, „plastic.” Acest plastic, o metaforă versatilă în discursul lui Călin Georgescu, ar fi simbolul absolut al decadenței. Fără apa „cu informație,” românii riscă să-și piardă nu doar identitatea națională, ci și propria conștiință colectivă. Desigur, pentru cine are timp să creadă așa ceva.

Planuri pentru viitor: apă informată și economie „pură”

Dar dacă domnul Georgescu ar ajunge președinte? Să ne imaginăm o Românie a extremelor: suverană, „purificată” de influențele globaliste și condusă de un om care știe că apa nu este doar H2O. În acest scenariu, probabil că supermarketurile ar fi înlocuite de piețe tradiționale cu rafturi de lemn, iar pet-urile ar fi interzise pentru „reconectarea conștiinței naționale.”

Însă viziunea sa depășește apa. Georgescu vorbește despre o economie „curată,” care, în esență, ignoră complet globalizarea. Fiecare român, probabil, ar deveni agricultor pe propria bucată de pământ, iar exporturile ar fi un termen proscris. Cei care ar îndrăzni să menționeze digitalizarea, investițiile străine sau piața liberă ar fi suspectați de „lipsă de conștiință,” pentru că, nu-i așa, trăiesc „dresați.”

Realitatea sau distopia?

Declarațiile sale, învelite într-un strat gros de incertitudine, atrag privirile nu prin valoarea lor, ci prin absurdul lor flagrant. Când spune că „tot ce este în supermarket este plastic,” nu doar că refuză modernitatea, dar își construiește un univers paralel în care apa, economia și chiar știința sunt doar instrumente ale unei mari conspirații. În acest univers, el este salvatorul. Însă România, prinsă deja în capcanele populismului de extremă dreapta, nu are nevoie de un lider care să confunde ficțiunea cu realitatea.

Așadar, dragi români, gândiți-vă bine dacă vă doriți o țară condusă de cineva care crede că apa are conștiință. S-ar putea să vă treziți cu mult mai puțin decât cu un pahar de apă curată.

Citeste in continuare
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Politică locală

COMUNICAT DE PRESĂ: Mihai Lasca solicită renumărarea voturilor în toate secțiile din București și depune plângere penală pentru posibile nereguli electorale

Publicat

pe

De

COMUNICAT DE PRESĂ Partidul Patrioților Români (PPR)

București, 09.12.2025 – Partidul Patrioților Români (PPR) anunță că Mihai Lasca, președintele formațiunii și candidat în alegerile locale din Capitală, a depus astăzi o plângere penală la Direcția Generală de Poliție a Municipiului București (DGPMB) și a transmis către Biroul Electoral de Circumscripție al Municipiului București (BECMB) o solicitare oficială de renumărare a voturilor în toate secțiile de votare, ca urmare a unor nereguli grave semnalate de alegători.

Potrivit sesizărilor primite, există mai multe secții de votare în care sistemul ROAEP indică 0 voturi, deși alegători reali, identificabili, au confirmat că au votat fizic în acele secții. Situații de acest tip au fost identificate în:

  • Secția 94 – Școala Gimnazială Nicolae Titulescu
  • Secția 1147 – Intrarea Crainicului nr. 3, Sector 6
  • Secția 494 – București
  • Secțiile 636–639 – Școala Gimnazială George Topârceanu
  • Secțiile 162–164 – București

Aceste neconcordanțe ridică întrebări serioase cu privire la corectitudinea procesului electoral și la modul de centralizare a voturilor.

Mihai Lasca: “Nu putem accepta ca voturile oamenilor să dispară în sistem. Avem de-a face cu o problemă de sistem, nu cu o simplă eroare.”

În declarația oficială transmisă astăzi, președintele PPR afirmă:

„Am depus o plângere penală pentru că în mai multe secții de votare din București figurează zero voturi, deși cetățeni reali confirmă că au votat. Acest lucru nu poate fi tratat ca o simplă eroare tehnică. Când același tipar apare în secții diferite, vorbim de o problemă de sistem. Voturile românilor nu pot dispărea fără urmă.”

„Solicit renumărarea voturilor în toate secțiile din Municipiul București. Dacă există suspiciuni în câteva secții, atunci este necesar să se verifice întregul proces. Transparența este singura soluție.”

Plângere penală și solicitare oficială: PPR cere verificări urgente

Plângerea penală depusă la DGPMB vizează posibile fapte precum:

  • falsificarea documentelor electorale,
  • falsificarea rezultatelor votării,
  • împiedicarea exercitării drepturilor electorale,
  • transmiterea eronată sau intenționată a datelor electorale,
  • orice alte fapte care pot afecta integritatea procesului electoral.

În paralel, solicitarea transmisă Biroului Electoral de Circumscripție cere:

  • verificarea proceselor-verbale,
  • compararea listelor electorale cu datele din sistem,
  • clarificarea discrepanțelor,
  • renumărarea voturilor în toate secțiile din Capitală, conform art. 98–101 din Legea 115/2015.

Declarație suplimentară Mihai Lasca: “Românii sunt sătui să li se spună că ‘așa funcționează sistemul’. Sistemul trebuie să răspundă, nu cetățeanul.”

În declarația sa extinsă, Lasca subliniază:

„Suntem în 2025 și încă ne confruntăm cu probleme fundamentale ale procesului electoral. Românii sunt sătui să li se spună că ‘așa funcționează sistemul’. Sistemul trebuie să răspundă în fața cetățeanului, nu invers. Atunci când mai multe secții afișează aceeași anomalie, nu mai este vorba de un incident izolat — vorbim despre o disfuncționalitate care trebuie investigată serios.”

„PPR va apăra fiecare vot. Indiferent de rezultat, corectitudinea procesului este esențială pentru democrație.”

Context: nereguli electorale repetate în ultimii ani

PPR amintește că nereguli de acest tip nu sunt o noutate în România. În ultimii ani au fost semnalate:

  • diferențe între numărul de semnături și numărul de voturi,
  • procese-verbale completate greșit sau neconform,
  • voturi valabile transformate în voturi nule,
  • erori în sistemele electronice de raportare,
  • situații în care camerele video nu au funcționat sau nu s-au pus la dispoziție înregistrările.

Aceste episoade contribuie la erodarea încrederii cetățenilor în procesul electoral și impun o reformă profundă a sistemului de monitorizare și centralizare a voturilor.

Mesajul final al lui Mihai Lasca: “Votul cetățeanului nu este opțional, nu este negociabil și nu este o cifră care poate fi ștearsă.”

În încheierea comunicatului, Lasca transmite:

„Votul românilor este sacru. Nu vom accepta ca el să fie ignorat, manipulat sau șters din sistem. Vom duce acest demers până la capăt și vom folosi toate instrumentele legale pentru a ne asigura că votul fiecărui cetățean este respectat.”

Citeste in continuare

Politică locală

Producătorul țigărilor Carpați și Snagov, datorii la ANAF de 649 mil. lei, intră în concordat preventiv

Publicat

pe

De

Producătorul mărcilor Carpați și Snagov, fabricate în Germania pentru piața românească, se confruntă cu datorii fiscale uriașe. Retail Plus Services, compania care a readus pe piață celebrele branduri de țigări românești, a acumulat obligații către stat de 649,3 milioane lei, în principal din TVA și accize pentru țigări și băuturi alcoolice.

Potrivit informațiilor obținute de Profit.ro, societatea se află în portofoliul Administrației Fiscale pentru Contribuabili Mijlocii și, după ani de amânări și eșalonări la plată, a ajuns sub protecția concordatului preventiv, decizie dispusă de Tribunalul București pe 27 iunie 2025. Măsura suspendă pentru patru luni executările silite și lasă deschisă opțiunea unui plan de restructurare.

Datorii acumulate prin eșalonări succesive

Istoricul datoriilor Retail Plus Services începe în 2018, când compania a obținut primele eșalonări la plată, beneficiind inclusiv de facilitățile acordate în perioada pandemiei. Ani la rând, ANAF a aprobat noi reprogramări sau modificări, ceea ce a permis firmei să evite executarea silită.

În 2021, obligațiile principale erau de circa 15 milioane lei, plus dobânzi și penalități de 3,2 milioane. Însă în următorii ani, datoriile s-au majorat considerabil, mai ales din cauza accizelor neplătite.

Situația s-a complicat în 2024, când legislația fiscală a fost modificată, iar accizele nu au mai putut fi incluse în eșalonări. În consecință, ANAF a refuzat să reintroducă în planurile de plată sume de ordinul sutelor de milioane de lei.

În ianuarie 2025, Fiscul a anulat înlesnirile la plată pentru datorii de peste 351 milioane lei, la care s-au adăugat dobânzi și penalități de 23 milioane. O nouă cerere de reprogramare a fost aprobată doar parțial – pentru aproximativ 64 milioane lei – restul fiind considerate neeligibile.

Creștere a afacerilor, dar și pierderi

Paradoxal, firma și-a majorat veniturile în 2024, raportând o creștere a cifrei de afaceri cu 45%, până la 360 milioane lei. Totuși, rezultatul final a fost o pierdere de 28 milioane, mai mare decât în anul anterior. Numărul mediu de angajați a rămas extrem de redus – doar patru persoane.

Compania, administrată de Stelian Găvruș, produce la terți în Germania țigările Carpați și Snagov, iar în Bulgaria, tot prin contracte externe, băuturile spirtoase Unirea și Sankt Petersburg, comercializate în România prin distribuitori.

Patrimoniu aproape inexistent

Verificările ANAF în bazele de date ale ANCPI și DRPCIV au arătat că societatea nu deține bunuri imobile sau mobile proprii, cu excepția a trei autoturisme în leasing.

Datorii în creștere

Între ianuarie și iulie 2025, Retail Plus Services a mai acumulat obligații de circa 200 milioane lei, în special din accize, ceea ce a dus totalul la aproape 650 milioane lei.

Următoarele luni vor fi decisive pentru companie: concordatul preventiv îi oferă un răgaz pentru a negocia cu creditorii și pentru a încerca restructurarea datoriei. În caz contrar, riscul intrării în insolvență este iminent.

Citeste in continuare

Politică locală

Alexandru Nazare, vizită-fulger la Washington, pe agenda economică cu noua administrație republicană

Publicat

pe

De

Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, efectuează zilele acestea o vizită scurtă în Statele Unite, unde are programate întrevederi la nivel înalt cu oficiali ai Departamentului de Comerț, potrivit unor surse politice, citate de mediafax.ro

Nazare este primul membru al actualului guvern care se deplasează la Washington după instalarea guvernului. Surse apropiate susțin că oficialul român a cultivat în ultimii ani o relație constantă cu cercurile republicane, ceea ce i-ar permite să deschidă canale de dialog economic direct la nivel guvernamental și politic.

Noua administrație republicană de la Washington, cunoscută pentru orientarea pro-business, ar putea crea oportunități de negociere pentru investiții americane în sectoare-cheie pentru România, precum energie, infrastructură sau tehnologie.

Potrivit acelorași surse, Nazare mizează pe experiența sa anterioară de negociator – confirmată prin aducerea Centrului Cyber al UE la București – pentru a repoziționa România în relația cu SUA pe dimensiunea economică.

Ministerul Finanțelor nu a confirmat oficial vizita și nu a transmis până acum niciun comunicat pe acest subiect.

Citeste in continuare

Parteneri

Ultimile stiri locale

Afaceri2 ore inainte

S-a lansat Selectat.ro, platforma care selectează ce merită să știi

Selectat.ro, o nouă platformă online de informații, s-a lansat pornind de la o idee simplă: într-un flux tot mai mare...

Uncategorizedo zi inainte

De ce companiile care planifică strategic prezența online obțin rezultate mai bune

Succesul online nu apare întâmplător. În majoritatea cazurilor, companiile care obțin rezultate constante sunt cele care construiesc o strategie coerentă...

Uncategorized2 zile inainte

Humana People to People România deschide un nou magazin, în Arad

Arad, 17.07.2026 Humana People to People România își extinde rețeaua de retail prin deschiderea unui nou magazin de articole vestimentare...

Uncategorized2 zile inainte

Samsung introduce tehnologia Flex Titanium pentru a îmbunătăți ecranele pliabile

Concepută pe baza inovației complete a Samsung în domeniul dispozitivelor pliabile, noua tehnologie de afișare îmbunătățește durabilitatea și reduce vizibilitatea...

Uncategorized3 zile inainte

MAREA DESCHIDERE NIBIRU, azi 16 IULIE! Delia, Puya și Mario, focuri de artificii și spectacol aviatic în prima seară

Nibiru își deschide porțile la Costinești. Noua destinație de divertisment de pe litoral promite spectacole impresionante, concerte și experiențe unice...

Sport3 zile inainte

România își reconfirmă statutul de lider al padbolului mondial: Campioni Internaționali, Vicecampioni Internaționali și MVP-ul turneului

După cele 4 zile de meciuri spectaculoase, adversari de top și emoții trăite la intensitate maximă, delegația României s-a întors...

Uncategorized3 zile inainte

Wegovy devine primul tratament oral GLP-1 aprobat în UE pentru managementul greutății

Pentru persoanele care trăiesc cu obezitate sau suprapondere și care au nevoie de tratament medicamentos, apare o nouă opțiune în...

Uncategorized3 zile inainte

Samsung prezintă noul SSD 990, cu performanțe de top și eficiență energetică îmbunătățită

SSD-ul Samsung 990 oferă performanțe robuste, cu o viteză de citire secvențială de până la 7.250 MB/s și o eficiență energetică...

Uncategorized4 zile inainte

HONOR Magic V6: construit pentru a fi folosit, proiectat să reziste

Un design ultra-subțire, materiale avansate și un scenariu extrem care pune în valoare durabilitatea noului flagship pliabil HONOR București, 15...

Afaceri4 zile inainte

Aplicația North Bucharest accelerează digitalizarea pieței rezidențiale | Numărul utilizatorilor a crescut cu 42% într-o singură lună

(Advertorial) Inteligența artificială redefinește modul în care românii caută și aleg o locuință, iar aplicația North Bucharest, dezvoltată de North Bucharest Investments,...

Uncategorized5 zile inainte

Consumatorii au trimis cu 40% mai multe cereri de negociere cu băncile și IFN-urile în cadrul CSALB. Ce au solicitat?

14 iulie, București. În prima jumătate a acestui an consumatorii au trimis un număr record de cereri de negociere cu...

Afaceri6 zile inainte

D’Olive a organizat un eveniment în Piața Unirii din Cluj-Napoca

Peste 1.000 de persoane au participat la un eveniment organizat de D’Olive în Piața Unirii din Cluj-Napoca, conform unui comunicat...

Uncategorizedo săptămână inainte

Samsung Climate Solutions deschide la Schiphol, Amsterdam, cel mai mare centru de training din Europa

Bucharest, România – 10 iulie 2026 – Samsung Climate Solutions anunță inaugurarea unui nou centru de training de ultimă generație în Amsterdam....

Uncategorizedo săptămână inainte

HONOR Magic V6 și HONOR Watch 6 au transformat o lansare de tehnologie într-o experiență inspirată de artă, la Art Safari București

București, 10 iulie 2026 – La Art Safari, tehnologia a intrat pe teritoriul artei. HONOR a lansat în România noile...

Uncategorizedo săptămână inainte

ELKO Romania aduce in atentia pietei locale noul display LG MAGNIT Micro LED pentru spatii comerciale premium

Noua solutie LG MAGNIT Micro LED ofera imagini de inalta definitie, instalare simplificata si fiabilitate operationala sporita pentru proiecte B2B...

Uncategorizedo săptămână inainte

Roborock lansează noua gamă de roboți de tuns gazonul

Noile modele RockNeo Q1, RockMow S1, RockMow Z1 și RockMow Z1 LiDAR aduc navigație inteligentă, cartografiere asistată de AI și...

Știrile Săptămânii